NASA recunoaște că e o șansă să ne lovească un asteroid

Foto nypost.com

Foto nypost.com

Cei de la NASA recunosc că există o șansă să ne lovească la data de 28 septembrie 2017, dar această șansă e de 1 la 250 de milioane. Dacă asta s-ar întâmpla, ar exploda în atmosferă, eliberând la fel de multă energie precum o bombă nucleară, făcând ceva pagube pe o suprafață nu foarte mare. Paul Chodas, manager al Centrului NASA dedicat studiilor orbitei Pământului, spune că șansele de coliziune sunt prea mici ca să ne alarmeze.

Astronomii nu pot prezice și nu pot controla mișcările corpurilor cerești, după cum scriu și cei de la Mirror.Experții NASA speră că vor reuși să adune mai multe date luna viitoare, când asteroidul va trece pe lângă Terra, fără șanse de impact.

SURSA – Playtech.ro

Reclame

Anunțul uriaș de la NASA: A fost descoperit un sistem solar cu şapte planete de mărimea Terrei, dintre care trei pot adăposti viaţă

2981_t1d_system-foto-nasa-7-planets-discovered

NASA a anunțat, miercuri, că a descoperit șapte planete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar, aflat la o distanţă de 39 de ani-lumină faţă de Soare, pe trei dintre ele concluzionându-se că există viață, potrivit The Telegraph.

Astronomii au detectat în total șapte planete care orbitează o stea pitică denumită Trappist-1, într-o zonă temperată, unde temperaturile de suprafață variază de la zero la 100 de grade Celsius.

Potrivit NASA, cele trei planete ar putea avea oceane, ceea ce crește probabilitatea dezvoltării unor forme de viață.

Afla mai mult – https://www.antena3.ro/

7 potentially habitable exoplanets discovered

VIDEO by ABC News

Habitable Planets Found, NASA Announces Major Space Discovery | TIME

VIDEO by TIME (Video original, transmmisiunea live de la NASA)

NASA va anunta ”o descoperire majora facuta dincolo de Sistemul Solar”

eso1615a-foto-cnet-nasa-announcement-feb-2016

NASA va organiza o conferinta de presa, miercuri, in care va dezvalui o informatie majora despre exoplanete si va anunta ”o descoperire majora facuta dincolo de Sistemul Solar”, informeaza independent.co.uk.

Potrivit site-ului NASA, conferinta va dezvalui informatii despre descoperirile facute de cercetatorii americani cu ajutorul telescopului spatial Spitzer, conform News.ro

Exoplanetele sunt planete care orbiteaza in jurul altor stele decat Soarele. Exoplanetele sunt corpurile ceresti din Univers care au cele mai mari sanse de a gazdui forme de viata, intrucat multe dintre ele seamana cu Terra si ar putea contine acele elemente chimice care stau la baza vietii. Tot mai multe exoplanete au fost descoperite de cercetatori in ultimii ani.

Conferinta de presa va avea loc pe 22 februarie la ora 13.00 EST..

Afla mai mult – http://stirileprotv.ro/

Bariera de protecţie a Pământului nu mai este atât de sigură pe cât se credea. Scutul magnetic s-a fisurat

nasa-foto-radiomagnetic-field-above-earth

Pământul este locuibil datorită câmpului magnetic ce înconjoară planeta şi ce o apără în faţa furtunilor solare şi în faţa radiaţiilor cosmice.

Însă, oamenii de ştiinţă au investigat una dintre cele mai puternice furtuni geomagnetice din istoria recentă şi au descoperit că bariera de protecţie nu este chiar atât de sigură precum credem noi. Mai exact, scutul magnetic al Pământului este crăpat. Aceştia au analizat datele provenite de la telescopul GRAPES-3 localizat în Ooty, India, care a înregistrat o explozie masivă a razelor cosmice pe data de 22 iunie 2015. Timp de 2 ore, magnetosfera Pământului a fost atacată de către particulele provenite în urma acestui fenomen, care emit radiaţii de energie şi călătoresc în Spaţiu cu viteza luminii, iar prima linie defensivă a Pământului împotriva acestora este acest scut magnetic.

…se consideră că furtuna geomagnetică a fost atât de puternică încât a reconfigurat  scutul magnetic, radiaţiile şi razele solare trecând prin punctele vulnerabile ale acestuia. Acest fenomen ar trebui să ne îngrijoreze, căci câmpul magnetic al Pământului se schimbă sau, în cele mai rele cazuri, este slăbit.

Nu există o metodă sigură prin care putem stopa acest fenomen, însă cercetătorii speră că studiile ulterioare vor putea duce la o mai bună gestionare şi apărare în faţa acestui pericol.

Afla mai mult – http://www.descopera.ro/dnews/

Ploaie de meteoriţi pe 24 Mai 2014 – NASA on the Lookout for a New Meteor Shower on May 24th

Photo credit www.redorbit.com

Celor ce le place sa urmareasca activitatea pe bolta cereasca, pot observa o noua ploaie de meteoriti pe data de 24 Mai, cand pentru prima data, Planeta Pamant, trece printr-un nor de praf ramas de la cometa periodica din 2009P/LINEAR.

Aceasta ploaie de meteoriti este numita Mai Camelopardalids si este cauzata de praful lasat de cometa 2009P/LINEAR. Nu a vazut-o nimeni pana acum, dar anul acesta poate fi pusa la acelasi nivel cu binecunoscuta Perseids a lunii August.

Unii meteorologi prezic ca aceasta ploaie (de meteoriti) ar putea fi de peste 200 de meteoriti pe ora.

Cel mai bun timp cand acest fenomen va putea fi observat, este in 24 Mai, intre orele 2 si 4 dimineata, Eastern Time, in Statele Unite.

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

Sky watchers in North America could witness a new meteor shower on May 24th when, for the first time, Earth passes through a cloud of dust from periodic comet 209P/LINEAR. VIDEO by ScienceAtNASA

The shower is the May Camelopardalids, caused by dust from periodic comet 209P/LINEAR.  No one has ever seen it before, but this year the Camelopardalids could put on a display that rivals the well-known Perseids of August.

„Some forecasters have predicted more than 200 meteors per hour,” says Cooke.

Comet 209P/LINEAR was discovered in February 2004 by the Lincoln Near-Earth Asteroid Research project, a cooperative effort of NASA, the Massachusetts Institute of Technology Lincoln Laboratory, and the US Air Force.  It is a relatively dim comet that dips inside the orbit of Earth once every five years as it loops around the sun.

Two years ago, meteor experts Esko Lyytinen of Finland and Peter Jenniskens at NASA Ames Research Center announced that Earth was due for an encounter with debris from Comet 209P/LINEAR.  Streams of dust ejected by the comet mainly back in the 1800s would cross Earth’s orbit on May 24, 2014.  The result, they said, could be a significant meteor outburst.

Other experts agreed, in part. There is a broad consensus among forecasters that Earth will indeed pass through the debris streams on May 24th. However, no one is sure how much debris is waiting.  It all depends on how active the comet was more a century ago when the debris streams were laid down.

How many meteors will you see from your hometown?  Check out the May Camelopardalid flux estimator. (SEE HERE – May Camelopardalid Flux Estimator – from the SETI Institute)

„We have no idea what the comet was doing in the 1800s,” says Cooke.  As a result of the uncertainty, „there could be a great meteor shower—or a complete dud.”

The best time to look is during the hours between 6:00 and 08:00 Universal Time on May 24th or between 2 and 4 o’clock in the morning Eastern Daylight Time.  That’s when an ensemble of forecast models say Earth is most likely to encounter the comet’s debris.  North Americans are favored because, for them, the peak occurs during nighttime hours while the radiant is high in the sky.

„We expect these meteors to radiate from a point in Camelopardalis, also known as ‘the giraffe’, a faint constellation near the North Star,” he continues.  „It will be up all night long for anyone who wishes to watch throughout the night.”

Indeed, that might be a good idea.  Because this is a new meteor shower, surprises are possible. Outbursts could occur hours before or after the forecasted peak.

In case of a dud, there is a consolation prize.  On May 24th the crescent Moon and Venus are converging for a tight conjunction the next morning, May 25th. Look for them rising together just ahead of the sun in the eastern sky at dawn.

„That’s a nice way to start the day,” says Cooke, „meteors or not.” SOURCE: (http://science.nasa.gov/science-news)

Coplesit de Creatia lui Dumnezeu – NASA anunţă descoperirea a 715 planete noi în afara sistemului nostru solar. Patru din acestea sunt locuibile – NASA telescope finds 715 new worlds, 4 that could be habitable

photo credit

via Daily Mail Traducere Descopera.ro

Romanian

NASA a confirmat descoperirea unui număr record de 715 exoplanete, detectate anterior cu ajutorul telescopului spaţial Kepler. Pe patru din aceste planete ar putea exista forme de viaţă. Recenta descoperire dublează numărul exoplanetelor (planete din afara sistemului nostru solar) existente în galaxia noastră, care se ridică acum la 1.700.

Cele 715 planete se află în sisteme solare similare cu al nostru, unde mai multe planete orbitează o stea. Dintre ele, patru planete (Kepler-174d, Kepler-296f, Kepler-298d and Kepler-309c) sunt în zona locuibilă a stelei lor, adică la o distanţa ideală, care permite existenţa apei în stare lichidă şi poate chiar a unor forme de viaţă.

Dintre planetele confirmate recent, 95% sunt mai mici decât Neptun (care este de aproape 4 ori mai mare ca Terra), prin urmare nu sunt cu mult mai mari ca Pământul.

Primele planete din afara sistemului nostru solar au fost detectate în urmă cu 20 de ani, iar de atunci verificarea acestora a fost foarte dificilă. Cercetătorii trebuie să fie siguri că informaţiile lor privind existenţa unei anumite planete sunt corecte.

Jason Rowe, cercetător la Institutul SETI, spune că aceste descoperiri ne arată cât de mult seamănă lumea noastră cu alte lumi îndepărtate.

Lansat în martie 2009, telescopul spaţial Kepler orbitează în jurul Soarelui şi are misiunea de a căuta în afara sistemului nostru solar planete similare cu Terra. Misiunea lui ar fi trebuit să se încheie anul trecut, dar NASA a decis să-l menţină în funcţiune până în anul 2016, cu un cost care se ridică anual la 20 de milioane de dolari.

Până acum, Kepler a detectat peste 3.600 de potenţiale planete, dintre care 961 au fost verificate şi declarate reale (715 fiind anunţate de NASA miercuri). Citeste mai mult aici – http://www.descopera.ro

 VIDEO – L. Engleza/ENGLISH

Astronomers used a new confirmation technique to come up with the largest batch of planets announced at one time.

Twenty years ago, astronomers had not found any planets circling stars other than our sun. All the new planets are in systems like ours where multiple planets circle a star.Four of those new planets are in habitable zones where it is not too hot or not cold.

NASA’s Kepler mission announced Wednesday the discovery of 715 new planets.

These newly-verified worlds orbit 305 stars, revealing multiple-planet systems much like our own solar system. Nearly 95 percent of these planets are smaller than Neptune, which is almost four times the size of Earth.

This discovery marks a significant increase in the number of known small-sized planets more akin to Earth than previously identified exoplanets, which are planets outside our solar system.’The Kepler team continues to amaze and excite us with their planet hunting results,’ said John Grunsfeld, associate administrator for NASA’s Science Mission Directorate in Washington.

Read more: http://www.dailymail.co.uk/

Cometa Ison a supravietuit apropierea de soare – Comet Ison’s full swing around the sun – Coplesit de Creatia lui Dumnezeu

Photo credit http://earthsky.org Fa click pe poza sa o maresti.

Cometa ISON a supravieţuit trecerii sale pe lângă Soare, joi, şi a fost denumită „cometa zombie” de către astronomii americani, care consideră că acest corp ceresc neobişnuit „s-a întors dintre morţi”.

Trecerea cometei ISON pe lângă Soare s-a produs cu o viteză uluitoare, care a atins 1,4 milioane de kilometri pe oră. Concluziile iniţiale ale experţilor indicau faptul că ISON, un bulgăr uriaş de gheaţă şi praf stelar, venit de la marginea Sistemului Solar, nu a supravieţuit temperaturilor de câteva mii de grade Celsius în timpul apropierii de Soare şi că acest corp ceresc s-a dezintegrat.

Vineri, însă, spre surpriza specialiştilor, o pată strălucitoare şi-a făcut apariţia pe imaginile captate de sonda Soho, exact în locul în care era aşteptată traiectoria cometei ISON.

„Nu ştim deocamdată dacă este vorba de resturi rămase din cometă sau dacă o parte din nucleul cometei a supravieţuit”, afirmă NASA. Analizele preliminare sugerează faptul că cel puţin o parte din nucleul cometei ISON este intact. Deocamdată este prea devreme pentru ca astronomii să poată spune dacă ISON a rămas intactă sau a fost fragmentată şi să indice procentul din masa iniţială care a fost conservat, dar, în orice caz, masa rămasă este suficientă pentru a forma un nucleu cu o activitate vizibilă.

Sursa: http://www.mediafax.ro Vezi mai multe faze cu apropierea de soare, imagini capturate de diferite telescoape NASA, din diferite unghiuri. Cometa o veti vedea venind din partea dreapta, jos a ecranului, va inconjura soarele si se va reintoarce.

ENGLISH:

After several days of continued observations, scientists continue to work to determine and to understand the fate of Comet ISON: There’s no doubt that the comet shrank in size considerably as it rounded the sun and there’s no doubt that something made it out on the other side to shoot back into space. The question remains as to whether the bright spot seen moving away from the sun was simply debris, or whether a small nucleus of the original ball of ice was still there. Regardless, it is likely that it is now only dust.

Comet ISON, which began its journey from the Oort Cloud some 3 million years ago, made its closest approach to the sun on Nov. 28, 2013. The comet was visible in instruments on NASA’s Solar Terrestrial Relations Observatory, or STEREO, and the joint European Space Agency/NASA Solar and Heliospheric Observatory, or SOHO, via images called coronagraphs. Coronagraphs block out the sun and a considerable distance around it, in order to better observe the dim structures in the sun’s atmosphere, the corona. As such, there was a period of several hours when the comet was obscured in these images, blocked from view along with the sun. During this period of time, NASA’s Solar Dynamics Observatory could not see the comet, leading many scientists to surmise that the comet had disintegrated completely. However, something did reappear in SOHO and STEREO coronagraphs some time later – though it was significantly less bright.
.
Whether that spot of light was merely a cloud of dust that once was a comet, or if it still had a nucleus – a small ball of its original, icy material – intact, is still unclear. It seems likely that as of Dec. 1, there was no nucleus left. By monitoring its changes in brightness over time, scientists can estimate whether there’s a nucleus or not, but our best chance at knowing for sure will be if the Hubble Space Telescope makes observations later in December 2013.
.
Regardless of its fate, Comet ISON did not disappoint researchers. Over the last year, observatories around the world and in space gathered one of the largest sets of comet observations of all time, which should provide fodder for study for years to come. The number of space-based, ground-based, and amateur observations were unprecedented, with twelve NASA space-based assets observing over the past year.

Source NASA.gov

Harta tuturor vânturilor de la NASA

Photo credit biologos.org

Poza asta ma facut sa ma gandesc la puterea Fiului lui Dumnezeu… Vezi versetele celor 3 evanghelisti care relateaza acelasi eveniment supranatural, minunea facuta de Domnul Isus:

  1. Luca 8:22-25  Într’una din zile, Isus S’a suit într’o corabie împreună cu ucenicii Lui. El le -a zis: ,,Haidem să trecem dincolo de lac.„ Şi au plecat.
    23 Pe cînd vîsleau ei, Isus a adormit. Pe lac s’a stîrnit un aşa vîrtej de vînt, că se umplea corabia cu apă; şi erau în primejdie.
    24 Au venit la El, L-au deşteptat, şi au zis: ,,Învăţătorule, Învăţătorule, perim.„ Isus S’a sculat, a certat vîntul şi valurile înfuriate, cari s’au potolit: şi s’a făcut linişte.
    25 Apoi a zis ucenicilor Săi: ,,Unde vă este credinţa?„ Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: ,,Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi -L ascultă?`
  2. Matei 8:27 Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: ,,Ce fel de om este acesta, de -L ascultă pînă şi vînturile şi marea?`
  3. Marcu 4:41 I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?`

Oamenii de ştiinţă de la NASA au publicat o hartă a tuturor vânturilor care bat pe Terra, folosind un model matematic.

Acestea sunt vânturile globale, care sunt mai mari si mai puternice decat vânturile locale. Vânturile colorate cu rosu sunt cele mai puternice vânturi de pe planeta noastra.

Aceasta simulare (un model matematic) NASA reprezinta mişcările vânturilor şi a altor fenomene atmosferice de pe Terra între mai 2005 şi mai 2007. Simularea ne arata cum ar arata atmosfera la un moment dat.

Photo credit http://www.nasa.gov via Descopera.ro

In Awe of God’s Creation – NASA ne arata cum cometa ISON se apropie de soare – ISON comet filmed by NASA – Coplesit de Creatia lui Dumnezeu

Photo credit http://apod.nasa.gov a 23 second trajectory
Cometa Ison apare in partea stanga, jos,
in aceasta filmare de 23 de secunde.
Daca cometa ISON nu va fi distrusa de caldura soarelui,
va fi vizibila pe pamant, cu ochiul liber (fara telescop),
pe data de 28 noiembrie 2013.

Explanation: Still intact, on November 21 Comet ISON (C/2012 S1) swept into this animated field of view (left) from the HI-1 camera on the STEREO-A spacecraft. The camera has also captured periodic Comet Encke, Mercury, and Earth, with the Sun cropped out of the frame at the right, the source of the billowing solar wind. From STEREO’s perspective in interplanetary space, planet Earth is actually the most distant of the group, seen in its orbit beyond the Sun. Mercury is closest, but both planets are still so bright they create sharp vertical lines in the camera’s detector. Both comets clearly sport substantial tails, but ISON is closer to the camera and will continue to move more rapidly through the field. Cameras on STEREO and SOHO spacecraft will be able to follow Comet ISON as it falls towards its close encounter with the Sun on November 28, even as ISON gets more difficult to see in the bright dawn skies of planet Earth.

Photo credit http://www.foxnews.com

ROMANIAN

Dailymail.co.uk via  Descopera.ro – ISON, supranumită „cometa secolului”, care poate fi văzută cu ochiul liber în această perioadă, oferă pasionaţilor de astronomie imagini spectaculoase, însă ar putea să se fragmenteze şi să explodeze în zilele viitoare, pe măsură ce se apropie tot mai mult de Soare. Sâmbătă, experţii au anunţat că ISON a intrat în „modul complet de erupţie”, după ce gradul ei de strălucire a crescut spectaculos în doar 24 de ore. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că ISON va deveni şi mai strălucitoare în săptămânile următoare. ISON poate fi urmărită cel mai bine pe un cer întunecat, când linia orizontului nu este obturată, din zonele rurale.

VIDEO by NASA Goddard

NASA Comet ISON’s Path Thru the Solar System
Traiectoria lui ISON prin sistemul solar

Comet C/2012 S1 (ISON) may become one of the most dazzling in decades when it rounds the sun later this year. Like all comets, ISON is a clump of frozen gases mixed with dust. Often described as „dirty snowballs,” comets emit gas and dust whenever they venture near enough to the sun that the icy material transforms from a solid to gas, a process called sublimation. Jets powered by sublimating ice also release dust, which reflects sunlight and brightens the comet.

Based on ISON’s orbit, astronomers think the comet is making its first-ever trip through the inner solar system. Before beginning its long fall toward the sun, the comet resided in the Oort comet cloud, a vast shell of perhaps a trillion icy bodies that extends from the outer reaches of the planetary system to about a third of the distance to the star nearest the sun.

Formally designated C/2012 S1 (ISON), the comet was discovered on Sept. 21, 2012, by Russian astronomers Vitali Nevski and Artyom Novichonok using a telescope of the International Scientific Optical Network located near Kislovodsk.

The first of several intriguing observing opportunities occurs on Oct. 1, when the inbound comet passes about 6.7 million miles (10.8 million km) from Mars. During this time, the comet may be observable to NASA and ESA spacecraft now working at Mars, including the Curiosity rover.

Fifty-eight days later, on Nov. 28, ISON will make a sweltering passage around the sun. The comet will approach within about 730,000 miles (1.2 million km) of its visible surface, which classifies ISON as a sungrazing comet. In late November, its icy material will furiously sublimate and release torrents of dust as the surface erodes under the sun’s fierce heat, all as sun-monitoring satellites look on. Around this time, the comet may become bright enough to glimpse just by holding up a hand to block the sun’s glare.

Sungrazing comets often shed large fragments or even completely disrupt following close encounters with the sun, but for ISON neither fate is a forgone conclusion.

Following ISON’s solar encounter, the comet will depart the sun and move toward Earth, appearing in evening twilight through December. The comet will swing past Earth on Dec. 26, approaching within 39.9 million miles (64.2 million km) or about 167 times farther than the moon.

VIDEO by ScienceAtNASA  Published on Mar 29, 2013

ISON: Comet of the Century

In awe of God’s Creation – Retezat Mountains of Romania with 85 glacial lakes – Coplesit de Creatia lui Dumnezeu

The Retezat Mountains (Romanian: Munţii Retezat) are one of the highest massifs in Romania, being part of the Southern Carpathians. The highest peak is Peleaga (Vârful Peleaga), at an altitude of 2509 metres. Other important peaks are Păpuşa (Varful Păpuşa) and Retezat Peak (Vârful Retezat). The Retezat Mountains have many glacial lakes, including the largest glacial lake in Romania, Bucura Lake (lacul Bucura), which covers 8.9 ha and is situated at an altitude of 2030 metres. The area also contains the Retezat National Park, Romania’s first national park.

The topography and beauty of Romania makes it one of the top Eastern European destinations of western Europeans. Even Prince Charles has bought several properties in Romania, and he vacations there several times a year.

Retezat Mountains

The Retezat Mountains are the most important massif of the western group of the Southern Carpathians. The Retezat Mountains are made up of mostly granite massifs. The highest peak of the Retezat Mountains is Peleaga reaching 2509 m. There are 82 lakes in total, including Romania’s largest tarn Bucura. Lolaia waterfall is one of the best known in Retezat. The Retezat mountain ridge resembles a gigantic stone fortress.Botanists can be enchanted by a wide variety of wildflowers growing in their natural ecosystems. Extraordinary limestone outcrops can be found in Little Retezat. Sky-scraping peaks, deep ravines and glacial cirques decorated with tarns as well as pristine forests are the most important assets of Retezat, which can be proudly called as the Princess of the Southern Carpathians.

VIDEO by Lukáš Zemánek (19 minute)

Retezat National Park

Established in 1935, Retezat National Park is the oldest of its kind in Romania. More than a third of glacial lakes in Romania are located within Retezat National Park. The existence of more than a third of the Romanian flora species is one of the reasons for which this area has been declared a national park. The forests cover nearly half of the Retezat National Park area. Because of its outstanding natural values and habitat management, Retezat National Park has become a PAN Park in October 2004. PAN Parks Wilderness area in Retezat provides homeland for all the iconic species of a first-class Carpathian wilderness. Since 1980, Retezat National Park is included in the UNESCO’s network of Biosphere Reserves. Retezat’s Biosphere Reserve is not inhabited, thus belongs in the wildest of its kind.

VIDEO by Lukáš Zemánek

Photo credit wikipedia

85 de lacuri glaciare oglindesc înălţimile colţuroase ale Munţilor Retezat, în cel mai impresionant parc naţional montan al României. Vestigii ale perioadei de glaciaţiune cuaternară, căldările de la 2000 de metri au pierdut urma gheţarilor de odinioară în adâncimile tăurilor cu unde sclipitoare. Cel mai mare iezer glaciar este Bucura, cu un luciu de apă de 11 ha, iar cel mai adânc lac glaciar din România este Zănoaga – 29 de metri, din acelaşi Retezat.

Photo credit www.mdlpl.ro

Photo credit – see many more breathtaking photos here Romania Libera

Below: Topographic data SRTM from NASA and World Imagery – NASA World Wind & 3Dem & Inkscape

Peleaga Peak

  • Păpuşa Peak

  • Retezat Peak

In Awe of God’s Creation – NASA releases filming of Sun’s Canyon of Fire (from Sept 29) – „Canionul de foc” – cele mai spectaculoase imagini capturate de NASA pe suprafata Soarelui (VIDEO)

Photo Credit NASA

See also – Never been seen by human eyes: Greenland’s Mega Canyon (from NASA)

In 29 septembrie, Solar Dynamics Observatory NASA a filmat aceste imagini din acest video. Exploziile solare sunt insotite frecvent de emisii de plasma solara, insa o furtuna magnetica incepe numai in cazul in care norul de plasma ajunge in apropiere de Pamant.

Soarele face posibilă prezenţa formelor de viaţă pe Terra, însă reprezintă un loc deloc ospitalier. Pentru a ne reaminti de condiţiile existente la suprafaţa stelei aflate în centrul sistemului nostru solar, NASA a dat publicităţii un clip video compus din date colectate de sateliţii agenţiei spaţiale americane ce înfăţişează cea mai recentă ejecţie de masă coronală a Soarelui. În cadrul acestui eveniment spectaculos din punct de vedere vizual, Soarele a lansat un filament magnetic lung de peste 320.000 de kilometri. Filamentul, ce s-a întins pe o distanţă de 25 de ori mai mare decât diametrul Pământului – a lăsat în urma sa o perspectivă spectaculoasă asupra câmpurilor magnetice ce-l ţineau în loc.

NASA a supranumit acest fenomen „canionul de foc”, iar numele ales de cercetătorii americani reprezintă o descriere potrivită a evenimentului înregistrat de sateliţii americani pe 29 şi 30 septembrie, atunci când ejecţia de masă coronală a fost lansată înspre Terra cu o viteză de aproximativ 850 de kilometri pe secundă.

Citeste mai mult aici- http://www.descopera.ro

A magnetic filament of solar material erupted on the sun in late September, breaking the quiet conditions in a spectacular fashion. The 200,000 mile long filament ripped through the sun’s atmosphere, the corona, leaving behind what looks like a canyon of fire. The glowing canyon traces the channel where magnetic fields held the filament aloft before the explosion. Visualizers at NASA’s Goddard Space Flight Center in Greenbelt, Md. combined two days of satellite data to create a short movie of this gigantic event on the sun.

In reality, the sun is not made of fire, but of something called plasma: particles so hot that their electrons have boiled off, creating a charged gas that is interwoven with magnetic fields.

These images were captured on Sept. 29-30, 2013, by NASA’s Solar Dynamics Observatory, or SDO, which constantly observes the sun in a variety of wavelengths.

Different wavelengths help capture different aspect of events in the corona. The red images shown in the movie help highlight plasma at temperatures of 90,000° F and are good for observing filaments as they form and erupt. The yellow images, showing temperatures at 1,000,000° F, are useful for observing material coursing along the sun’s magnetic field lines, seen in the movie as an arcade of loops across the area of the eruption. The browner images at the beginning of the movie show material at temperatures of 1,800,000° F, and it is here where the canyon of fire imagery is most obvious.

By comparing this with the other colors, one sees that the two swirling ribbons moving farther away from each other are, in fact, the footprints of the giant magnetic field loops, which are growing and expanding as the filament pulls them upward. Find out more at NASA‘s website.

VIDEO by VirtualAmazingGrace

In the video you will see some strings connecting over the canyon, from what I’ve read, the consensus is that „The “strings” that you see is plasma from the sun that follows the magnetic field in that particular area of the sun. The magnetic field sort of re-aligns itself after the coronal mass ejection. So your actually seeing the sun’s magnetic field, made visible by plasma that runs through it (strings).”

Breathtaking video!

In Awe of God’s Creation – Solar eruption October 8th, 2013 -Eruptie Solara – Coplesit de Creatia lui Dumnezeu

Photo credit http://stirileprotv.ro

NASA ne arata imagini de la cea mai recenta eruptie solara. Ce se intampla in timpul unei explozii solare?

In timpul unei eruptii solare, o cantitate uriasa de energie care se afla in cromosfera si coroana Soarelui este eliberata instantaneu. Materia este proiectata la viteza foarte mare in spatiul interplanetar. Fenomenul este insotit de o emisie de raze X, de unde radio si, in cazul eruptiilor mai puternice, de lumina vizibila.

Cand ajung in apropierea Pamantului si intra in atmosfera, in special deasupra regiunii Polului Nord, particulele creeaza aurorele polare. De asemenea, ele perturba propagarea undelor radio in jurul globului, afectand retelele de distributie a electricitatii. Frecventa si intensitatea fenomenelor variaza cu o perioada de circa 11 ani, in acest timp numarul petelor solare inregistrand un minimum si un maximum. Activitatea solara este influentata si de magnetism si de rotatia Soarelui.

ENGLISH:

NASA’s SDO and SOHO websites continue to be automatically updated during the government shutdown (with a disclaimer stating the data may not be up to date.) The two spacecraft delivered imagery of the eruption that occurred on Oct 8th, 2013.

Sursa http://stirileprotv.ro VIDEO by VideoFromSpace

In awe of God’s Creation – A retreating thunderstorm at sunset – O furtuna se retrage in amurgul serii – Coplesit de crestia lui Dumnezeu

Iunie / June Alberta, Canada

Photo credit Amazing Sky Photography via NASA

What type of cloud is that? This retreating cumulonimbus cloud, more commonly called a thundercloud, is somewhat unusual as it contains the unusual bumpiness of a mammatus cloud on the near end, while simultaneously producing falling rain on the far end. Taken in mid-June in southern Alberta, Canada, the cloud is moving to the east, into the distance, as the sun sets in the west, behind the camera. In the above image, graphic sunset colors cross the sky to give the already photogenic cloud striking orange and pink hues. A darkening blue sky covers the background. Further in the distance, a rising, waxing, gibbous moon is visible on the far right.

In Awe of God’s Creation – Comet colliding with the Sun – O Cometa Loveste Soarele – Coplesit de Creatia lui Dumnezeu

Photo credit http://a57.foxnews.com/global

Romanian:

Recent am fost preocupati de efectele devastatoare pe care le poate avea impactul unei comete cu Pamantul. Pentru a ne face o idee cat de periculos este, NASA a surprins momentul in care o cometa loveste Soarele. Rezultatul: o explozie uriasa.

Desi se credea initial ca nicio cometa nu poate trece de „discul de foc” al Soarelui, se pare ca teoriile astronomilor s-au dovedit a fi gresite. Cu o viteza impresionanta si cu o forta uriasa, cometa a trecut de bariera invizibila de foc si a provocat o explozie mare, urmata de un val de flacari de marimea unui tsunami, spun cercetatorii.

Asta ne da o perspectiva realista asupra a ce se va intampla daca un corp celest va intra in coliziune cu planeta noastra. Tari, sau chiar continente vor fi rase de pe fata pamantului in momentul impactului.

In urma acestui video, multi cercetatori s-au intrebat daca nu cumva impactul provocat de comete da nastere la exploziile violente ale soarelui, care ne afecteaza si pe noi. Insa in urma unor studii mai amanuntite, s-a ajuns la concluzia ca exploziile solare sunt independente de impactul cometelor.

(sursa video originala: NASA Goddard’s Flickr)

ENGLISH:

NASA’s solar observatory captured a stunning video of a comet streaking towards the sun between Tuesday and Wednesday – and the aftermath when it collided with the tremendous ball of plasma.

The video, captured by NASA’s Solar & Heliospheric Observatory (SOHO), appears to show a fireball jet out following the collision. That’s not quite what happened, NASA explained. Instead, a coronal mass ejection coincidentally blasted out to the right just as the comet approaches and is vaporized by the sun. (Source http://www.foxnews.com)

Report from spaceweather.com: „The comet appears to be a member of the Kreutz family. Kreutz sungrazers are fragments from the breakup of a single giant comet many centuries ago. They get their name from 19th century German astronomer Heinrich Kreutz, who studied them in detail. Several Kreutz fragments pass by the sun and disintegrate every day. Most, measuring less than a few meters across, are too small to see, but occasionally a bigger fragment like this one attracts attention.”
LASCO C3 (2013-08-18 12:42:05 – 2013-08-20 08:42:05 UTC)
Kreutz Sungrazers: http://en.wikipedia.org/wiki/Kreutz_S…
Sungrazing comet: http://en.wikipedia.org/wiki/Sungrazi…
Credit: Helioviewer.org Images provided by SOHO (ESA & NASA)
VIDEO by VideoFromSpace

 

In Awe of God’s Creation – NASA from the cockpit over Greenland and Arctic Ocean – Filmare de NASA Podul de Ghiata – Coplesit de Creatia lui Dumnezeu

Photo via http://svs.gsfc.nasa.gov

The views from the cockpit of NASA’s P-3B aircraft on an Operation IceBridge campaign are truly stunning. The mission doesn’t travel to both ends of the Earth for the scenery of course – the airborne mission is there to collect radar, laser altimetry, and other data on the changing ice sheets, glaciers, and sea ice of the Arctic and Antarctic. But for those of us who aren’t polar pilots, here’s a selection of some of the best footage from the forward and nadir cameras mounted to the aircraft taken during IceBridge’s spring deployment over Greenland and the Arctic Ocean. VIDEO by NASAexplorer

Coplesit de Creatia lui Dumnezeu: Ploaia de stele Perseidele apare 12 si 13 august (Cum sa o vizionezi pe cer)

Photo credit www.accuweather.com Fotograful David Kingham a facut aceasta poza a ploii de stele Perseid in muntii statului Wyoming in August 12, 2012. Credit: David Kingham/DavidKinghamPhotography

Poti sa urmaresti filmarea pe cer prin NASA LIVE

la acest LINK pe Ustream:

Go the the Marshall Space Flight Center Ustream channel

 Articolul de la http://www.nasa.gov/ via  Descopera.Ro

Pământul va întâlni un nor de resturi ale cometei Swift-Tuttle, care se dezintegrează lent în timp ce orbitează în jurul Soarelui. Intrând în atmosfera Pământului cu o viteză de 60 kilometri pe secundă, aceste resturi se aprind şi  vor fi vizibile pe cerul nopţii sub forma unor dâre luminoase. Acesta este fenomenul astronomic cunoscut sub numele de Perseide.

Fenomenul va fi vizibil de pe aproape toată suprafaţa Pământului (cu condiţia să fie senin), cel mai clar în emisfera nordică, mai ales că, din cauza lunii noi care apune devreme, cerul va fi întunecat în orele dinaintea răsăritului.

Bill Cooke, directorul departamentului pentru studiul meteoroizilor din cadrul NASA, face următoarele recomandări  celor interesaţi să vadă fenomenul:

  • să iasă din casă şi să aştepte 30-45 de minute, pentru ca ochii să se adapteze la întuneric
  • să stea întinşi pe spate, într-un şezlong sau pe jos, şi să privească drept în sus, încercând să cuprindă cu ochii cât de mult pot din imaginea cerului
  • să aibă răbdare; nu vor vedea prea multe înainte de miezul nopţii şi trebuie să fie pregătiţi să petreacă afară cel puţin două ore. Majoritatea celor care sunt dezamăgiţi că nu au văzut nimic ies din casă doar pentru câteva minute, aşteptându-se să vadă o spectaculoasă ploaie de stele, dar aceste lucru nu se întâmplă în cazul Perseidelor.

Perseidele sunt cunoscute de 2000 de ani, cele mai vechi observaţii datând din China antică; numele lor vine de la constelaţia Perseu (numele unui erou din mitologia greacă), deoarece dârele luminoase par să se ţâşnească din această constelaţie.

 

In awe of God’s Creation: Catch the Shower of Stars in the sky (Perseids) on 11-12 August (Watch it live on NASA’s stream)

Photo credit www.accuweather.com Night sky watcher David Kingham took this photo of the Perseid meteor shower from Snowy Range in Wyoming on August 12, 2012. Credit: David Kingham/DavidKinghamPhotography

Story via http://www.nasa.gov/

Enjoy a summer evening of sky watching! The annual Perseid meteor shower peaks on the night of Aug. 11-12. Rates can get as high as 100 per hour, with many fireballs visible in the night sky. Early in the evening, a waxing crescent moon will interfere slightly with this year’s show, but it will have set by the time of the best viewing, just before dawn. The best opportunity to see Perseids is during the dark, pre-dawn hours of Aug. 12.

On the night of Aug. 10-11 – the night before the shower’s peak – join NASA in a live Web chat to watch the Perseids. NASA astronomer Bill Cooke and Danielle Moser and Rhiannon Blaauw from the NASA Meteoroid Environment Office at Marshall Space Flight Center will answer your questions. To join, return to this page on Aug. 10 from 11 p.m. – 3 a.m. EDT, then log in to join the chat. (Convert to your local time here)

At this link below, there will be a live broadcast of the skies over Marshall Space Flight Center in Huntsville, Ala. The Perseid meteor shower has started, peaking on the night of Aug. 11-12. The live feed is an alternative for stargazers caught with bad weather or light-polluted night skies. The camera activates at full dusk (approx. 9 p.m. EDT). During the day you will either see a dark gray box or pre-recorded footage.

LINK to LIVE BROADCAST: Go the the Marshall Space Flight Center Ustream channel

How to See Perseid Meteors
For optimal viewing, find an open sky  because Perseid meteors come across the sky from all directions. Lie on the ground and look straight up into the dark sky. Again, it is important to be far away from artificial lights. Your eyes can take up to 30 minutes to adjust to the darkness, so allow plenty of time for your eyes to dark-adapt.

About the Perseids
The Perseids have been observed for at least 2,000 years and are associated with the comet Swift-Tuttle, which orbits the sun once every 133 years. Each year in August, the Earth passes through a cloud of the comet’s debris. These bits of ice and dust – most over 1,000 years old – burn up in the Earth’s atmosphere to create one of the best meteor showers of the year. The Perseids can be seen all over the sky, but the best viewing opportunities will be across the northern hemisphere. Those with sharp eyes will see that the meteors radiate from the direction of the constellation Perseus.

Read more here – http://www.nasa.gov/

In awe of God’s Creation – Earth’s gold may come from collisions of dead stars – Moartea unor stele a dat naştere aurului de pe Pământ

Photo credit spacefellowship.com

ENGLISH –  All of the gold on Earth might have come from cosmic crashes between superdense dead stars, new research suggests. (Photo on right of dying star via universe-beauty.com)

The origin of the universe’s gold is mysterious, since it’s not formed within stars like lighter elements such as carbon and iron. But the mystery may now be solved, as a new study posits that the collision of two neutron stars — the tiny, incredibly dense cores of exploded stars — could catalyze the creation of the valuable metal.

„We estimate that the amount of gold produced and ejected during the merger of the two neutron stars may be as large as 10 moon masses — quite a lot of bling!” lead author Edo Berger, of the Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics (CfA), said in a statement. „To paraphrase Carl Sagan, we are all star stuff, and our jewelry is colliding-star stuff.” [Two Neutron Stars Collide (Video)]

Berger and his colleagues studied a short gamma-ray burst — a class of explosions that are among the most luminous known in the universe — spotted by NASA’s Earth-orbiting Swift spacecraft in early June.

Called GRB 130603B, the gamma-ray burst was located about 3.9 billion light-years from Earth and lasted for less than two-tenths of a second. In the aftermath of the burst, scientists noticed that the explosion gave way to a gradually fading glow dominated by infrared light.

The research team thinks the burst’s glow comes from „exotic radioactive elements,” which can be spawned by the neutron-rich material thrown out into the universe by colliding neutron stars.

„We’ve been looking for a ‘smoking gun’ to link a short gamma-ray burst with a neutron star collision,” co-author Wen-fai Fong, a CfA graduate student, said in a statement. „The radioactive glow from GRB 130603B may be that smoking gun.”

Gold is rare on Earth because it’s rare in the universe. In all, the team expects that the gamma-ray burst ejected about one one-hundredth of a solar mass of material, with some of it being gold.

„By combining the estimated gold produced by a single short GRB with the number of such explosions that have occurred over the age of the universe, all the gold in the cosmos might have come from gamma-ray bursts,” CfA officials wrote in a press release July 17.

The new study has been submitted to the journal Astrophysical Journal Letters. Berger presented the results today during a press conference at the CfA in Cambridge, Mass.

Read more: http://www.foxnews.com Photo below via spacefellowship.com – This image of NGC 2440 shows the colourful “last hurrah” of a star like our Sun. The star is ending its life by casting off its outer layers of gas, which formed a cocoon around the star’s remaining core. Ultraviolet light from the dying star makes the material glow. The burned-out star, called a white dwarf, is the white dot in the centre.

O stea de marimea soarelui nostru moare (spacefellowship.com)

ROMANIAN – Originea aurului din Univers este enigmatică, de vreme ce el nu se formează în stele obişnuite, precum elementele mai uşoare, ca fierul şi carbonul. Un studiu recent propune o ipoteză explicativă: întrega cantitate de aur existentă pe Terra îşi are originea în coliziunile nucleelor superdense ale unor stele moarte.

Ciocnirile unor stele neutronice – nucleele extrem de dense ale unor stele care au explodat – ar putea cataliza formarea metalului preţios.

„Cantitatea de aur produsă şi expulzată în timpul contopirii a două stele neutronice ar putea fi de 10 ori cât masa Lunii”, estimează Edo Berger, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics (CfA), conducătorul studiului.

Cercetătorii au studiat o explozie de raze gamma – un tip de explozie care se numără printre cele mai „strălucitoare” din Univers, deoarece emite o cantitate enormă de radiaţii -, observată de sonda orbitală Swift a NASA în luna iunie a acestui an.

Explozia de raze gamma, numitpă GRB 130603B, este localizată la cca. 3,9 miliarde de ani-lumină de Pământ şi a durat mai puţin de două zecimi de secundă. După eveniment, cercetătorii au observat că explozia a dat naştere unei luminozităţi care scădea treptat în intensitate şi era dominată de lumina infraroşie.

Specialiştii cred că această strălucire luminoasă provine de la „elemente radioactive exotice”, care s-ar fi putut forma din materia bogată în neutroni împrăştiată în Univers prin coliziuniea a două stele neutronice.

Aurul est rar pe Pământ deoarece este rar în Univers, în general. În ansamblu, cercetătorii estimează că impactul stelelor ar fi expulzat o cantitate de materie egală cu aproximativ o zecime din masa Soarelui, din care o parte ar putea fi aur.

Combinând estimările cantităţii de aur produse într-o singură explozie de raze gamma cu numărul de astfel de explozii care au avut loc de-a lungul existenţei Universului, se poate conchide că tot aurul din Univers ar putea proveni din astfel de explozii de raze gamma, cred cercetătorii.

sursa Descopera.Ro

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari