Nicolae Steinhardt: Cu Dumnezeu nu-i de glumit….

Photo credit

Photo credit www.fiti-oameni.ro 

Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tată lui tău”, „la-ţi crucea ta”, „Vino după mine”, „Vegheaţi dar”, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!”, „Du-te şi strigă”, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”.

Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare.

Nicolae Steinhardt – www.fiti-oameni.ro 

Isus Hristos şi suferinţa – Nicolae Steinhardt

Cred într-Unul Domn Isus Hristos Care neschimbat, din milă şi iubire pentru noi, S-a întrupat spre a ne mângâia, a ne veni în ajutor şi a ne da simţul demnităţii şi nobleţei. Care pentru noi oamenii S-a urcat vitejeşte pe cruce deoarece n-a fost numai bun, blând şi smerit cu inima ci – şi mai presus de orice – curajos. Care a mers către moarte nu numai ca un miel dus la junghiere, ci şi ca un leu hotărât să înfrunte chinul. Care n-a vrut să pătimească măreţ şi solemn, ci să fie batjocorit şi ocarât şi să rabde până la capăt agonia cea mai cumplită şi mai înjositoare din câte pot fi. Pentru ca astfel să asume cel mai caracteristic dintre elementele condiţiei omeneşti: suferinţa.

Nicolae Steinhardt via ciresarii



Acum știu, am aflat și eu… Nicolae Steinhardt

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia,
pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig
al orgoliului şi patima înfumurării.

Photo credit www.sodahead.com

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin. Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu…

Richard si Sabina Wurmbrand – Daca zidurile ar putea vorbi

Screen Shot 2013-03-21 at 8.57.26 PM

Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, București – d. 17 februarie 2001, Torrance, California) a fost un predicator creștin luteran.Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada adolescenței, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă și s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii. Atît în închisoare, cît și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptînd, totodată, pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume.

Richard Wurmbrand a fost mezinul familiei. Din cauza dificultăților financiare, familia Wurmbrand se mută la Istanbul, unde tatăl lui Richard deschide un cabinet de stomatologie. Rămîne, însă, orfan de tată la vîrsta de nouă ani, iar, la cincisprezece ani, familia lui se repatriază. Adolescentul Wurmbrand este atras de mișcarea comunistă și de promisiunile ei. După ce a urmat studiile politice la Moscova, la întoarcerea clandestină în țară, Wurmbrand este urmărit de serviciile secrete, arestat, condamnat și închis la Doftana. Mai târziu, a primit, sub o altă identitate din partea PCR, și misiunea de a organiza filiala județeană Deva. Renunță la doctrina comunistă, întrucît vede în ea o sursă de iluzii pentru clasele oprimate. Se căsătorește în 1936 cu Sabina Oster, revenită în țară după studii de chimie la Universitatea Sorbona. Nu după mult timp, se convertește la credința creștină, citind Biblia pe care o primise de la un tîmplar la care locuise în zona Brașovului, în perioada de convalescență după tuberculoza contractată la Doftana, urmînd ca, mai apoi, să devină pastor luteran.

Wurmbrand se alătură Misiunii Anglicane pentru Evrei. În scurtă vreme, zeci de evrei din România îmbrățișează credința creștină sub influența lui. În plin război mondial, în 1941, misiunea trebuie să se retragă din România, activitatea ei urmînd să fie continuată de misiunea Bisericii Luterane Norvegiene. Împreună cu Sabina, este urmărit de autorități datorită originii evreiești. Rudele Sabinei sînt deportate în Transnistria, de unde nu s-au mai întors niciodată. În acest timp, Richard și Sabina Wurmbrand ajută mulți evrei să supraviețuiască în acele vremuri de grea restriște.
După terminarea războiului, în 1945, Wurmbrand intră în conflict deschis cu autoritățile comuniste. Astfel, în cadrul congresului cultelor (convocat în palatul Parlamentului și prezidat de prim-ministrul Petru Groza) în care liderii diverselor denominații creștine se arătau dispuși să susțină Partidul Comunist, Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în fața unui guvern totalitar, spălînd în, acest fel, „rușinea de pe obrazul lui Christos”, cu riscul propriei vieți.

Wurmbrand este urmărit de autoritățile comuniste atee instalate la putere, datorită activităților sale religioase. În 29 februarie 1948, zi de duminică, este arestat, în București, în timp ce se îndrepta spre biserica pe care o păstorea pentru slujba de dimineață. La scurtă vreme, în celula sa este închis și liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Urmează ani de temniță grea, în care Richard Wurmbrand este închis singur în celule subterane obscure, torturat bestial sau purtat prin diverse închisori: Rahova, Jilava, Târgu Ocna, etc. În perioada de izolare totală, alcătuiește serii de predici proferate în fața unui public imaginar, pentru a-și proteja mintea. După terminarea regimului de izolare totală, care a durat trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de diverse confesiuni, dar și cu oameni simpli. Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Valeriu Gafencu (care avea să îi salveze viața), Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefter, Tertulian Langa, pastorul Viski Ferencz etc.

După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină Vocea martirilor, organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.

Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sînt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsînd să se vadă optsprezece răni produse de tortură.

După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torționarilor săi. Moare în Torrance, California, în februarie 2001.

Wurmbrand nu este un teolog de profesie, dar cărțile sale constituie veritabile mărturii nu doar ale atrocităților comunismului, cît mai ales mărturii ale Bisericii Creștine din primele decenii după instalarea comunismului în răsăritul Europei. În același timp, volumele sale constituie o literatură devoțională și sînt traduse în toate limbile de circulație internațională. Cu Dumnezeu în subterană este istoria anilor petrecuți în închisorile comuniste. Alături de Noblețea suferinței, scrisă de Sabina Wurmbrand, volumul este o veritabilă profesiune de credință a creștinului trecut prin încercarea închisorii. În această perioadă, Wurmbrand compune cîteva serii de predici, pe care le învață pe de rost și pe care le expune în două volume – Dacă zidurile ar putea vorbi și Predici din celula singuratică, la care se adaugă volumul 100 de meditații din închisoare. Volumul Christos pe ulița evreiască cuprinde mărturii de viață ale pastorului Wurmbrand trăite printre evreii din România, de la convertirea sa în perioada premergătoare războiului pînă la anii de închisoare. Ca răspuns pentru Manualul ateului, Wurmbrand redactează Umpleți vidul!, volum suscitat de intoxicarea prin propaganda comunistă. În același ton este scris volumul Dovezi ale existenței lui Dumnezeu, pe care îl publică sub pseudonimul Nicolai Ionescu.

Doamne cum sa-ti multumesc?

Sabina Wurmbrand

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari