OMUL ȘI SOȚIA LUI LA ÎNCEPUT – Pastor Sorin Sabou

 

Sorin Sabou

OMUL ȘI SOȚIA LUI LA ÎNCEPUT

Facerea omului este apogeul lucrării lui Dumnezeu în creație.
La început când Dumnezeu a făcut cerul și pământul, lucrarea lui Dumnezeu în creație este descrisă având în vedere binele omului.

În prima relatare a creației, în Geneza 1, avem această lucrare la sfârșitul creației de la început, în ziua a șasea. Cerul și pământul sunt aduse în existență, iar omul are un loc aparte în ele. Omul a fost făcut parte bărbătească și parte femeiască. Atât bărbatul, cât și femeia sunt creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În acest fel ei se deosebesc de restul creației.

Chipul lui Dumnezeu în om arată spre faptul că omul este reprezentantul lui Dumnezeu în mijlocul creației sale, că face parte atât din lumea creată cât și că îl oglindește pe Dumnezeu. Caracterul personal și rațional al bărbatului și femeii face ca în și între cei doi să se poată discerne chipul lui Dumnezeu. Ei au responsabilitatea să crească, să se înmulțească, să umple pământul și să-l stăpânească. Toate viețuitoarele sunt sub stăpânirea lor.

În cea de a doua relatare a creației, în Geneza 2, avem detaliile acestei priviri de ansamblu. Ni se spune că omul a fost făcut din țărâna pământului. Astfel se arată legătura omului cu restul creației, cu pământul. Suflarea de viață din partea lui Dumnezeu arată legătura sa cu Dumnezeu.

Faptul că actul creației are în vedere pe om se vede clar în faptul că Dumnezeu sădește o grădină pentru a-l pune pe om în ea. Această grădină este bogată în resurse minerale și oferă un context în care omul trebuie să-și dovedească ascultarea față de Dumnezeu.

Lucrarea și păzirea grădinii sunt însoțite de interdicția de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului. Această poruncă proteja pe om de experimentarea răului, și presupune existența acestuia. În schimb el avea acces la pomul vieții. Omul va experimenta moartea dacă nu va asculta de porunca primită.

În grădină, inițial, omul a fost singur. Dumnezeu vede acest lucru și îi face acestuia un ajutor potrivit. Ajutorul potrivit este o femeie, pe care Dumnezeu a făcut-o din coasta omului. Astfel se arată legătura strânsă între bărbat și femeie, natura lor comună.

Femeia, ca ajutor potrivit pentru om, este căutată de acesta. Când omul dă nume viețuitoarelor nici una dintre acestea nu i se potrivește, dar când femeia este adusă la om, el o recunoaște ca fiind os din oasele lui, și carne din carnea lui.

Comentariul făcut de autor, la acest punct, este esențial pentru că arată felul în care, în generațiile ulterioare, s-a înțeles narațiunea creației pentru natura familiei. Omul v-a lăsa pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup (2.24).
Întemeierea unei familii este un act responsabil între un bărbat și o femeie care ies din casele părinților lor și își încep viața împreună unul cu celălalt. Legătura dintre ei este o legătură puternică așa ca legăturile dintre membrele unui trup.

Aceasta este instituția familiei așezată de Dumnezeu la începutul creației. Tot ce se întâmplă ulterior în istoria pământului are la bază familia alcătuită din soț și soția acestuia. Dar pentru că omul va fi neascultător, aceast început al creației va fi stricat, și, în ce privește familia, lucrurile se vor deteriora.

Pastor Sorin Sabou

via Prodocens Media

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari