Aleithos Anesti !

Adevarat a inviat! Photo credit

Adevarat a inviat! Photo credit verilobi.com

„Adevărat a înviat!”, era salutul grec al creştinilor. Dar e şi salutul pe care şi azi mulţi îl spun, dar puţin îl cred. Este salutul la care România răspunde 40 de zile, de la Paşti la Rusalii, fără să-i cunoască semnificaţia. Dacă ar crede, între Arad şi Constanţa, am fi un petic de cer. Şi un popor de sfinţi.

Nicolae GeantaDuminică dimineaţa, în drum spre Bărbuleşti, în timp ce mă rugam în maşină, Dumnezeul mi-a şoptit: „Vă place mult să vorbiţi despre un Hristos răstignit. Predicaţi oamenilor mai des un Hristos înviat!”.

Am înţeles imediat greşeala ce-o facem ades. Predicatorilor, bisericilor, le place să audă, (unora să vadă – în icoane, pe cruci, pe pereţi etc), despre un Isus răstignit. E emoţionant să-L vezi pe Domnul cu cuiele în palme, cu spinii pe cap şi cu coasta străpunsă. Sângele lui zugrăvit cu cuvinte (sau cu vopsele), poate aduce niagare lacrimi. Învierea însă, poate aduce trăire. Şi, dacă oamenii sunt conştienţi că Hristos nu mai e pe cruce, neputiincios, ci lângă ei, oriunde, oricând, viaţa lor ar fi alta. Când ştim că Dumnezeu e viu, nu ne mai purtăm ca şi cum nu ne-ar vedea!

Am înţeles duminică, de ce în 2012 predică 3000 de oameni, şi se pocăieşte unul singur, pe când Petru a predicat singur şi s-au pocăit 3000 de persoane. Le-a predicat un Hristos înviat! Am înţeles de ce unii creştini mondeni de-ai noştrii se pocăiesc şi nu ţin pocăinţa ! Pentru că ei, n-au coborât pe Hristos de pe cruce. Nu l-au lăsat să învieze !

Despre unele biserici se spune că-s reci, că-s cimitire. Că Dumnezeu acolo e mort! Faaaaals. Dumnezeu nu e mort. Nicăieri. E viu, chiar şi în bisericile slab frecventate. Şi-n cele îngheţate. Şi-n cele adormite. Şi-n cele tradiţionale. Numai că, membrii acestor biserici sunt morţi! Dacă n-au experimentat învierea, n-au flux de energie. Fiindcă le merge numele că trăiesc, pe când ei sunt de mult stană de piatră, evident că Dumnezeu nu se mişcă acolo. Să nu-i deranjeze!

Un Hristos viu se vede în eficienţă la predică, la liturghie, în misiune. În pocăinţă, în metanoia, în creşterea numerică a bisericii. În bunătate, în dragoste, în iertare. În spitale, pe străzile cu şoferi căscaţi, în dărnicia creştină… Şi, mai ales, în ziua de Paşti fără manele, fără grătare, fără beţii.

“Locul lui Hristos nu e pe-o cruce. Şi nici într-un mormânt ”, spunea Richard Wurmbrand. Locul lui e lângă fiecare din noi.

Nu uitaţi că Dumnezeu nu e numai Dumnezeul celor vii, dar e Viu fraţilor ! Trăieşte ! Şi nu într-un colţ de cer, ci pretutindeni. Asta înseamnă că ştie tot ce facem…

Citeste si

Reclame

Florin Ianovici – Pastele: Vineri

Florin Ianovici - Lucrarea Duhului Sfint

De cănd vocea lui Dumnezeu răsuna in gradina Edenului intrebând: „Unde eşti?”, Gen.3 cu 9, de atunci planul Lui pentru sufletul omului era alcătuit. Isus plin de durere rosteşte in faţa ucenicilor următoarele cuvinte: „Dar cum se vor implini scripturile care zic ca aşa trebuie să se întample”? Mt.26 cu 54, căci „Toate aceste lucruri s-au întamplat ca să se implineasca cele scrise…”Mt.26 cu 56

În trei zile avea sa fie rescrisă istoria omenirii.

În trei zile cruciale avea sa fie deschisa o cale noua omenirii. O cale croită prin voinţa lui Dumnezeu arătată în fiul sau Preaiubit, Isus Hristos. „Acolo se va croi o cale, un drum care se va numi Calea cea Sfantă:nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi pentru cei sfinti…”Isaia 35 cu 8 Dar această cale s-a croit în trei zile cruciale pe care le-a cunoscut omenirea:vineri, sambătă , duminică! Trei zile pământeşti… (Photo via Wiki Media)

VINEREA cumplită a neamului omenesc

Cum începe ziua de vineri? Din gradina Ghetimani undeva puţin după miezul nopţii cand Iuda, vanzatorul vine impreuna cu o gloata de oameni înarmaţi cu ciomege si săbii, care au pus mâinile pe Isus si L-au prins.” Atunci toţi ucenici l-au părăsit si au fugit”. Matei 26 cu 56. În această vânzare există ceva atât de uman. Specific omului. Iuda s-a arătat şi s-a dus la Mântuitorul. S-a apropiat, l-a prins de umeri şi l-a sărutat. Deja cel rău stăpănea inima lui Iuda. Planul era întocmit. Alegerea stabilită. Dar Isus se cutremură de gestul lui Iuda.”…cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”.Lc 22 cu 48.

Într-o zi un fiu risipitor se întoarce acasă. Tatăl l-a zărit de departe. Aşa este dragostea. Are privirea antrenată. Fiul a fost îmbrăţişat de tată care „l-a sărutat mult”, Lc 15 cu 20. Un sărut al iertării. O pildă despre dragostea tatălui ceresc care cuprinde în braţe fii risipitori. Pe care îi sărută cu dragoste de părinte. Un sărut al iertării. Iuda se apropie să îl îmbrăţişeze pe Isus şi îl sărută. Un sărut josnic, al trădării. „Cu un sărut…Iudo? „Nu putea fi altceva? Sub un sărut o inimă întunecată. Aşa e omul. Poate zâmbi, poate vorbi frumos, te poate îmbrăţişa, dar inima să fie rea.

L-au dus la marele preot Ana unde unul dintre aprozi l-a pălmuit pe Isus. Pe seama nevinovatului Isus a încercat aprodul slugarnic să îşi construiască o imagine în faţa marelui preot. Isus nu a raspuns în opinia lui cuviincios. Slugărnicia are limbajul ei. Şi pălmuieşte pe unii şi pe alţii şi azi. Ce contează adevărul? Lui să îi fie bine.L-au dus la marele preot Caiafa si l-au învinuit. L-au scuipat in faţă, l-au bătut cu pumnii si l-au pălmuit, zicand: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit? Mt.26 cu 68. Este uimitor faptul ca aceste evenimente se petrec în timpul nopţii. Undeva după ora 12. Câtă ură trebuie să fi strîns preoţii în inimă. Să ai atîtă energie în a striga, a pălmui, a bate cu pumnii, a scuipa şi a aduce injurii la aceea oră tîrzie din noapte!Inima nu are odihnă când este să urască.

Spre ziuă au făcut sfat impotriva lui Isus, nu ca să îl judece, ci „ca să îl omoare”Mt.27 cu 1. L-au legat si l-au dat in mana dregătorului Pilat din Pont; Pilat l-a trimis la Irod care stapănea ţinutul Galileii de unde era Isus. Irod l-a primit pe Isus cu gând ca va vedea o minune. Un fel de specatacol la care nu plăteşti billet. Dar Mântuitorul a tăcut. I-a pus Irod multe întrebari dar Isus nu a răspuns nimic. Preoţii şi cărturarii cei mai de seama „îl părau cu înfierbantare spune cuvantul. Luca 23:10 Apoi Irod şi-a aratat faţa adevărată: „se purta cu dispreţ şi dupa ce şi-a bătut joc de El l-a îmbrăcat cu o haină stralucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat.

În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul căci erau învrăjbiţi între ei înainte. Lc.23:12. Iată un lucru semnificativ. Doi făcători de rele, Irod şi Pilat, doi oameni interesaţi de poziţiile lor pământeşti, ajung să se împrietenească. Pe seama nevinovatului Isus. Pentru mulţi oameni Pilat apare ca o victimă a unei situaţii de constrângere. El are un gest de a încerca să îl elibereze pe Isus. Dar acestă menţiune din Evanghelia lui Luca aduce lumină în privinţa adevăratuului caracter al lui Pilat. Se împrieteneşte cu Irod cu prilejul acestui simulacru de proces.

Pilat a pus să îl bată pe Isus. Cu nuiele, cu biciu, a fost legat si bătut. Rănile Sale au picurat sânge. Gemetele Sale nu au smuls nici un regret. Mâinile Sale nu s-au mai lăsat pe creştetul cuiva pentru a aduce vindecare, sau binecuvantare ci au fost legate cu funii. Ca un miel pe care îl duci la tăiere. El nu a deschis gura deşi era chinuit şi asuprit.Aproape că inima strigă: destul!E prea mult!Dar calvarul Mântuitorului Isus era departe de a se fi sfârşit.

Apoi a fost dus în pretoriu, l-au desbrăcat de hainile Lui si L-au îmbrăcat cu o haină stacojie, au împletit o cunună de spini, au pus-o pe cap si I-au pus o trestie în mâna dreapta. Apoi îngenunchiau in faţa lui şi îsi bătea joc de El spunând: „Plecaciune Ţie Împaratul iudeiilor”.Mt.27 cu 29 şi 30. Şi scuipau asupra Lui si-l băteau în cap. Apoi a început ultimul drum pământesc al lui Isus. (Photo via Wikipedia Tissot)

Drumul spre Golgota.

I-au pus crucea în spate si l-au silit sa meargă. Ajunşi la Gologota, L-au întins, l-au străpuns cu piroane în încheieturile mâinilor şi l-au ridicat pe cruce.I-au pironit picioarele cu piroane de 13-18 cm. Umerii au fost dislocaţi. Ca să respire trebuia să se impingă în picioarele străpunse altfel cutia toracică nu se umplea cu aer. Piroanele din picioare s-au oprit în oasele tarsiene. Setea era cumplita. Din cauza biciuirii era in soc hipovolemic. Ca urmare a şocului hipovolemic inima galopa pentru a pompa sangele care nu mai era acolo. Tensiunea arterială a scăzut provocând o stare de leşin sau colaps, iar rinichii nu mai lucrau. Isus suferise o hematidroză atunci când in Ghetimani ca urmare a unui chin sfâşietor , ca de moarte, s-au eliberat în organism substanţe chimice care au rupt capilarele din glandele sudoripare.

Norodul stătea şi privea.Fruntaşii îşi băteau joc de El si spuneau „Pe alţi I-a mântuit; să se mântuiască pe Sine Insuşi dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu. Ostasii de asemenea îşi băteau joc de El. Se apropiau, Îi dădeau oţet si_Îi ziceau „Daca eşti Tu Împăratul iudeiilor mântuieşte-Te pe Tine Însuţi” Luca 23:35 si 36. Unul dintre talhari işi bate joc de El. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap si ziceau: „Uăă!Tu, care strici Templul, şi-l zidesti la loc în trei zile, mantuieşte-te pe tine însuţi si pogoară-te de pe cruce”Marcu 15 cu 29 si 30.

În agonia morţii privirea lui Isus îmbartiseaza chipurile celor din jur. Îi răsună în urechi şoapta vrăjmaşului: Pentru ei vrei Tu să mori? Merită ei atâta suferinţă? Legiuni de demoni aţâţau mulţimea care arunca ocara asupra lui Isus.
Ingerii şi întreaga ostire cerească este înmărmurită. Cu ochii atinţiti spre Isus, cu atenţia îndreptată spre Tatăl aşteaptă un semn din partea Tatălui pentru a izbăvi din chin pe Neprihănitul Isus. Dar Tatăl tace.

Despărţit de Dumnezeu, părăsit de ucenici, sfredelit de vorba vrajmaşului, Satana, împresurat de taurii din Basan care îl impung, ţinta ocarii si epuizat de durerea trupului din care se scurge viaţa, fara un singur cuvânt de mângâiere,…iată VINEREA cumplită a neamului omenesc.Iată adevărata faţă a neamului omenesc.Făra farduri aplicate, fără politeţuri zaharisite, fără strălucirea mincinoasă a unor strasuri ieftine. Faţă adevărată a neamului omenesc este faţă nelegiuirii care a înveninat inima şi a întunecat mintea.VINEREA numită mare. Zi de adevăr cumplit. Zi de faliment total pentru omenirea care zace în cel rău.

Va urma…

Vezi si –

Ce e NOU la PAGINA Florin Ianovici

Reflexii sub Cruce – Nicolae.Geantă

man in shadow of cross

Te poți întoarce în vreo direcție fără să dai cu ochii de ea? Sus pe turla unei biserici. La colțuri de stradă. În vârfuri de deal, de munţi. Monumente, troițe. Gravată  pe Biblii. Pe amvoane. Pe ușa farmaciilor. Pe Salvare. Pe steagurile unor state. Sculptată pe pietrele funerare. Prezentă la căpătâiul oricărui mort. Din Alaska până în Australia.

Nicolae GeantaE semnul universal al creștinismului. Mai mult decât un simbol al religiozităţii, e locul de întâlnire dintre păcătos şi Dumnezeu, dintre timp şi eternitate! Oriunde-o vedem ne aminteşte de Isus Hristos Mântuitorul lumii. De patimile sale. Dar şi de iertarea noastră!

Cu brațele spre Est și Vest. Deschise spre infinit. Şi pentru toată lumea. O parte indică sfințenia Lui Dumnezeu, cealaltă arată dragostea Sa. O, câtă dragoste poate s-arate! Întinsă între pâmânt şi Cer. Un capăt sprijinit teluric, altul ridicat spre înălţime. Crucea le leagă. Comunică cu ele. Le face una.

“Tragedia ei îi cheamă pe toţi cei care trec prin suferinţă… Absurditatea ei îi atrage pe toţi cei cinici… Speranţa îi ademeneşte pe toţi aflaţi în căutare”, scria Max Lucado. Puterea ei vindecă. Şi suflete şi trupuri. Realitatea ei stârneşte controverse. Dar şi cele mai multe lacrimi şi laude!

Crucea a făcut săracii bogaţi, respinşii acceptaţi, păcătoşii sfinţi. Iar moartea nu mai are bold…

Alături de Cruce au rezistat martirii. Cu ea Dumnezeu a schimbat lumea. Şi o mai schimbă. Sub ea nu vom singuri niciodată. Şi nici învinşi!

Cruce. Sânge. Iertare. Mântuire. Iubire. Vindecare. Evanghelie. Pocăinţă. Misiune. Empatie. Reparaţie. Răscumpăraţi, Milioane. Aripi. Înviere. Cer. Mielul. Îngeri. Cununi. Cântări. Cină. Eternitate.

Mai poţi sta nepăsător sub poala Crucii?

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2013/05/reflexii-sub-cruce.html

Citeste si

Noaptea fatidică – Nicolae Geantă

Sanhedrin: judecata lui Isus Photo credit commons.wikimedia.org

Noaptea din joia mare a Săptămânii Patimilor, în care Hristos a fost prins şi judecat, e noaptea fatidică a omenirii. E noaptea în care s-au derulat cele mai mari nereguli de justiţie, politică, religie sau morală.

Nicolae GeantaPrinderea Domnului şi ridicarea Sa de la rugăciune s-a făcut noaptea. Legea ebraică prevedea ca, în afară de cazul de flagrant, un demers de acest gen să aibă loc ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturor, tocmai pentru ca “nimic să nu se petreacă în ascuns”. Mai mult, arestarea Domnului s-a făcut fără nici un mandat legal!

Judecarea Lui Hristos, s-a făcut tot noaptea, şi pe ascuns. Dacă se considera că acuzatul a făptuit delicte susceptibile de pedeapsa cu moartea atunci, conform Legii mozaice, el trebuia judecat ziua şi în public!

Convocarea Sinedriului s-a făcut noaptea, fapt care era total interzis, conform legislaţiilor vremii. Convocarea s-a făcut de două ori, odată acasă la ex-marele preot Ana, care nu mai avea nici un drept să convoace o astfel de şedinţă, şi a doua oară la Caiafa, ginerele lui Ana “mare preot în anul acela”. Convocarea celui de-al doilea Sinedriu a constituit o altă încălcare a Torei, legea ebraică prevedea un anume interval de timp între prima şi a doua audienţă! Reuniunea membrilor Sinedriului era interzisă sub orice formă în perioada pascală!

Sinedriul nu avea voie să lovească un acuzat! Era obligat să protejeze orice persoană acuzată, şi dacă aceasta nu s-ar fi putut apăra, potrivit Talmudului, Sinedriul trebuia să găsească un apărător expert în Lege, care să apere acuzatul. Cu Hristos nu s-a procedat aşa!

De asemeni acuzatului trebuia să i se ofere prezumţia de nevinovăţie!

Conform Torei, condamnarea la moarte pentru un păcat capital, trebuia să se facă pe baza a minimum doi martori (un martor avea “valoarea” nici unui martor). În cazul Domnului Isus, au fost doi martori, însă declaraţiile lor nu au fost în concordanţă!

Hristos şi-a recunoscut “vina” (că este Mesia). Legea ebraică nu accepta mărturia unui acuzat în propria defavoare. O confesiune voluntară, fără martori, nu era suficientă pentru sentinţa de condamnare la moarte.

Marele preot Caiafa şi-a rupt hainele, act nepermis de Lege, deoarece ele purtau însemnări divine!

Verdictul nu putea fi emis de Sinedriu în aceeaşi zi. Pentru a emite o condamnare la moarte, conform Talmudului, Sinedriu avea nevoie de “o zi solară întreagă”. Acum au luat decizii noaptea!

Irod, deşi Împăratul iudeilor, nu a luat nici o hotărâre cu privire la condamnarea Lui Isus, trimiţându-l la Pilat, guvernatorul roman, care nu a găsit nici o vină de condamnare! Totuşi, de frica oamenilor a pus ca Fiul Omului să fie răstignit. Răstignit nevinovat!
Nu Pilat, nu Irod, ci Sinedriul a hotărât ca Isus să moară. “După Legea noastră noi nu avem voie să omorâm pe nimeni”. Nu aveau voie să ucidă, dar doreau din toată inima să facă asta! Isus Hristos este singura persoană din lume care a fost condamnată nu pentru ceea ce a făcut ci pentru ceea ce a fost!

“Oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele”, spunea apostolul iubirii.

Noaptea Îl judecă omenirea pe Isus. Paradoxal, În Cer nu va mai fi noapte! Siliți-vă să ajungeți acolo!

Sursa – http://www.ciresarii.ro/index.php/noaptea-fatidica-nicolae-geanta/

Tacere – Florin Ianovici

Ridicarea crucii – Tissot
Privesc spre cruce, privesc spre lume
Si vad in suflet o genune,
Un gol pustiu, imens adanc
Si nu am lacrimi ca sa plang.

O lume ce viclean ti-e glasul
Spre moarte tu ne indrepti pasul.
O Cruce ! Sfanta si curata.
Opreste ceasul sa mai bata.

Caci fuge timpul de sub noi
Tic-tacul sau ne lasa goi…
Ne-am inrobit cu-a noastra vrere
Si iata viata cum ne piere.

Mi-e ruga catre tine Cruce
Doar raza ta poate sa alunge
Umbrele ceasului ce bate
Si ne-a purtat asa departe…

Florin Ianovici – Pocainta talharului

Photo credit

Photo credit www.patheos.com

„Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!”

Iubitii Domnului, isi iubea foarte mult un nepotel, bunicul, si vroia sa-l copieze in toate. Si bunicul era un om cucernic care in fiecare zi citea Biblia. Si nepotelul acesta, care avea vreo 12-13 ani s-a gandit si a zis: „Pai, sa fac si eu ce face bunicu si asa sa ii intru la inima.”
Si citea si el Biblia. Dar, la un moment dat, copilul e copil, cinstit. Stiti?
S-a dus si a zis: „Bunicule, nimic nu inteleg. Eu nu inteleg de ce tu citesti in fiecare zi Biblia. Ce folos ai tu de la faptul ca te stiu de ani de zile. N=ai invatat-o inca?”
Si atunci, bunicul, un om intelept, i-a zis: „Auzi, nepoate? Vezi tu cosul ala de carbuni?”
„Da, il vad.”
„Ia, du-te tu si adu niste apa din rau.”
„Dar, cosul asta nu-i etans.” Adica, curgea apa prin el, cu alte cuvinte.
Si a zis: „Da. Tu il iubesti pe bunicu?”
„Da.”
„Du-te si fa cum ti-am spus.”
COpilul s-a dus, a luat apa in cos, pana sa ajunga, toata era jos.
Atunci a zis: „Bunicule, nu ti-am zis ca nu merge?”
„Dar, poate daca o sa alergi, poate ca va ramane ceva apa.”
Copilul s-a dus mai entuziast. A umplut cosul odata, de doua ori, a alergat cat a putut de repede si intr-un sfarsit a venit si a zis: „Bunicule, nu se poate. Nu tine apa cosul asta.”
Si i-a zis: „Ia, uita-te tu in cos.”
S-a uitat copilul in cos si a zis: „Uau, era negru si a fost mai alb. S-a mai spalat cosul de carbuni.”

Ianovici Paste

Sunt oameni care vin si intreaba: „Oameni buni, dar Duminica de Duminica, zi de zi, tot ascultati Cuvantul lui Dumnezeu. La ce folos?” Pai, va spun eu la ce folos: Tot carand apa lui Dumnezeu, ma fac si eu mai alb. Tot trecand apa lui Dumnezeu prin sufletul nostru, ne mai curateste. Laudat sa fie Dumnezeu si binecuvantat sa fie E in vecii vecilor. Amin

Episodul 2 din Cronica Crucii. Dupa ce data trecuta am vorbit despre Cuvantul care Domnul Isus Hristos l-a adresat „Tata, iarta-i, ca nu stiu ce fac”, Iata in dimineata aceasta binecuvantata, a doua luna din an vom poposi asupra unui cuvant mare, asupra unui urias. Daca n-ai sti nimic din tot ce tine de Domnul Isus Hristos si ce-i cunoaste povestea talharului de pe cruce, tu ai sa fii cel mai bun evanghelist care exista. „Adevarat, adevarat iti spun, astazi vei fii cu mine in rai.” Asta spune Cuvantul lui Dumnezeu.

Iubitii Domnului, primul cuvant pe care Domnul Isus Hristos l-a adresat – „Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac”, a fost un cuvant general. Cand Dumnezeu ii vorbeste unei multimi, depinde de urechile celui care asculta. Domnul Dumnezeu a spus privind spre lumea intreaga: „Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac.” Dar, de data aceasta, Biblia ne invata ca acest al doilea cuvant e pentru urechile celui care vrea sa asculte, pentru ca acest cuvant este un cuvant daruit talharului. Este un cuvant spus lui. E un raspuns la cuvintele talharului. Si stiti ce imi doresc? Sa trecem de la general la particular. Sa trecem de la „noi stim”, in general, la „noi Il cunoastem pe El si puterea invierii Lui.” Dumnezeu sa ne ajute si Dumnezeu sa ne binecuvanteze.

Iubitii Domnului, Domnul Isus Hristos a intrat in lumea aceasta si a iesit din lumea aceasta  intr-un chip in care cei mai multi dintre noi probabil nu ne-am dori. Cand s-a nascut a fost inconjurat de animale, de dobitoace. Si cand a iesit din lumea aceasta a fost inconjurat de talhari. Unul in stanga, unul in dreapta. Asa a venit Mantuitorul nostru, asa a plecat Mantuitorul nostru si ma gandesc astazi asa: binecuvantata sa fie dragostea Lui. Binecuvantata sa fie smerenia Sa. Intri in lume inconjurat de dobitoace, tu care esti Dumnezeul cerului si al pamantului si iesi din lume, inconjurat in stanga si in dreapta intre talhari. Vedeti, putea sa-L rastigneasca pe Domnul Isus Hristos si asa ar fi fost firesc cumva, sa-L rastigenasca langa talhari, nu intre talhari, pentru ca talharii se cunosteau. Trebuia sa fie ei doi si apoi Domnul Isus. Dar, era o profetie ca El a fost pus in numarul celor faradelege. Si Biblia s-a implinit.

As vrea, iubitii Domnului, de asemenea, sa va spun in aceasta zi ca ar trebui sa citim aceasta propozitie diferit. Dvs. stiti ca in limba ebraica nu exista semne de punctuatie. Nu exista virgula si ar trebui sa citim, nici prepozitia ‘ca’. Ea nu apare in textul original. Ar trebui sa citim asa: ‘Adevarat, adevarat iti spun, astazi vei fi cu mine in rai’. Adica, poate fi citita: ‘Adevarat, adevarat iti spun astazi vei fi cu mine in rai.’ Ca sunt oameni care se poticnesc si zic: Cum a ajuns talharul in ziua aceea in rai? Nu, n-a ajuns talharul in rai. Ca El s-a coborat sa ia moartea, sa ia robia roaba. A coborat sa calce pe moarte, a luat cheile locuintei mortii si asa s-a suit la cer. Asa ca noi putem citi: ‘Adevarat, adevarat iti spun astazi, vei fi cu mine in rai’. Binecuvantat sa fie Domnul, ca nimeni sa nu fie incurcat.

In Deuteronom 9:18 spune asa M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe care le săvârşiserăţi, făcând ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mâniaţi. E acelas mod de constructie a propozitiei. ‘Va spun hotarat azi’. Nu: ‘azi veti pieri.’ Ci rostirea mea este astazi pentru voi. La fel se adreseaza talharului si spune: rostirea Mea pentru Tine astazi e ca vei fi cu Mine in rai.

Trei lucruri simple as vrea sa le invatam de la acest Cuvant pe care Mantuitorul Il rosteste, ca un cuvant personal.

  1. Aveti prêt in ochii lui Dumnezeu.
  2. El dezleaga cele mai grele noduri.
  3. Puteti alege

Iubitii Domnului, atat de mult imi doresc in dimineata aceasta ca Domnul sa-ti vorbeasca tie. Si asa de mult imi doresc in dimineata aceasta ca Domnul sa-ti adreseze un cuvant personal. Nu stiu in ce mod, Domnul i-a vorbit fratelui Costel.Dar, m-am bucurat ca Domnul Dumnezeu i-a trimis lui, sufletului lui un raspuns. Spunea dansul ca de un an de zile se afla intr-o anumita amaraciune si  astepta un raspuns de la Domnul. Ei, cand Dumnezeu iti vorbeste tie, e cu totul altceva. Cand Dumnezeu iti vorbeste tie, sufletul tau capata putere. Si sa multumim lui Dumnezeu si sa ne rugam lui Dumnezeu ca Dumnezeu sa ne vorbeasca azi fiecaruia in parte.

1. Aveti prêt in ochii lui Dumnezeu.

Primul lucru pe care vreau sa vi-l spun e urmatorul. Biblia spune in Luca 23:39 urmatoarele cuvinte – Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” Fratii mei, surorile mele, ce ne invata acest cuvant rostit pe cruce? Cel de-al doilea cuvant: adevarat, adevarat iti spun astazi vei fi cu Mine  in rai? De unde atata incrancenare in oameni? V-ati pus intrebarea: de unde atata rautate intre oameni? Este inspaimantator gandul ca pe patul de moarte nu vei putea fi nimic altceva decat ceea ce ai adunat o viata intreaga in suflet.  Sa nu crezi ca trecerea spre vesnicie vine cu miracolul schimbarii noastre. Numai Satana ne leaga in iluzia ca ne vom schimba pe ultima suta de metri. Mi-e frica sa ma gandesc la acest aspect si ma rog Domnului, nu maine, ci astazi eu o sa ma schimb, daca trebuie ca sa ma schimb. Si tu, astazi sa te schimbi daca trebuie sa te schimbi.

Un talhar care era rastignit pe cruce, de fapt, Biblia spune in Marcu ca de fapt amandoi L-au batjocorit in prima faza pe Domnul Isus Hristos. Tu, rastignit pe cruce, n-ai alta treaba decat sa hulesti, sa batjocoresti, sa ocaresti pe cel care sufera de aceeasi moarte ca si tine? Ar trebui sa fie o solidaritate, macar in suferinta, sa avem cat de cat macar o solidaritate in suferinta.(9:29) De unde atata incrancenare? Fiti atenti, de unde atata incrancenare intre oameni? De unde? Va spun de unde este aceasta incrancenare. Cel putin asa cum ne permite Biblia sa intelegem din acest text. Adica, sa fi tu rastignit, sa fi si tu batjocorit in acelas fel, alta treaba n-ai decat sa-l batjocoresti pe nevinovatul Isus? El nu stia ca e nevinovatul Isus. Stia sau isi inchipuia ca este unul vinovat ca si el. Probabil.

Dar nu-i omenesc, n-ar trebui sa stea in natura omului, ca omul care sufera sa se apuce sa loveasca in aproapele lui. Si a devenit astazi un fel de a fi ca nemultumirea noastra, durerile noastre, de vina sunt toti ceilalti din jur. De vina e tot din jurul tau. Si oamenii lovesc. Si oamenii nu se mai uita in stanga si oamenii nu se mai uita in dreapta si au impresia ca suferinta lor, durerea lor, necazul lor, se datoreaza altora. Si nebunia asta de comportmanet uman o regasim si in relatiile noastre de zi cu zi. De unde vine lucrul acesta? Fratii mei, surorile mele, a reusit Satana sa faca un lucru extraordinar de bun pentru el si extraordinar de rau pentru noi. Ascultati ce va spun. Ce a reusit Satana sa faca? Sa ne minta intr-un mod ingrozitor.

In momentul in care Satana a reusit sa pacaleasca lumea aceasta, ca noi suntem un ciclu in evolutie, ca noi venim de undeva din neant si ne indreptam undeva spre neant, din acel moment, omul cand se uita la el insusi, el nu se mai vede pe el insusi puratatorul unui destin. Pai, stai d-le, daca am venit la intamplare si ma duc intr-o intamplare, daca dupa ce se termina totul voi fi in neant, atunci de ce sa mai imi pese mie de cel de langa mine? De ce sa mai imi pese mie de omul de langa mine? De ce sa mai imi pese mie de cineva? Omul care nu traieste cu un scop, omul care nu realizeaza  ca este nascut cu un scop, si in dimineata aceasta ma rog lui Dumnezeu ca orice inima sa fie luminata si sa auzi soapta Duhului Sfant care spune: Tu esti faptura mainilor lui Dumnezeu. Pe tine te-a trimis Dumnezeu pe pamantul acesta. Tu ai un nume pamantesc. Tu ai o nastere pamanteasca. Tu ai un loc unde te-ai nascut. Dar destinul tau ere harazit de Dumnezeu. Destinul tau e in mana lui Dumnezeu.

La un moment dat, citeam o intamplare  ca niste tineri au spart un magazin. Si ce au facut? Nu au furat nimic. E foarte interesant ce le-a trecut prin cap. S-au dus si au schimbat preturile la toate produsele. Daca vrei sa cumperi un aparat foto cu pret de 1000 Euro, il cumparai cu 5 Euro, cat o grebla. Pana la doua ore de la deschiderea magazinului nu si-a dat nimeni seama. Asa ceva, ce biznis au facut unii, extraordinar. Au zis: ce pomana e aici. Adica, o batista costa pe la 5.000 dolari si un inel costa 5 dolari. Pana si-au dat seama de paguba, ca preturile-s preturi. Au pierdut foarte mult cei din magazin. Tinerii s-au dus si aveau in minte un lucru. Stiti care? Omul nu se mai uita la lucrurile din jurul lui. Da bani multi pentru lucruri care sunt de fapt foarte ieftine inaintea lui Dumnezeu si plateste extrem de mult pentru lucruri care niciodata nu vor incalzi sufletul.

Biblia spune in Isaia 55:2 – De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Dar, despre ce vorbeste Domnul aici? Despre suflet. Si continua, spunand in versetul 3 – Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi: căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David. Pe ce pui tu pret, Doamne? Pe bucatele gustoase care le dau sufletului tau. Eu pun pret, spune Domnul, pe faptul ca sufletul tau trebuie sa traiasca. Iata de ce Dumnezeu vrea sa faca legamant cu tine.

Iubitii Domnului, cum e Romania zilelor noastre? …Ce se intampla cu lumea asta? Lumea asta nu are conduita morala, fratilor. Lumea aceasta nu mai are valori si a luat-o la vale. De aceea va spun in dimineata aceasta: sunteti a lui Dumnezeu, sapati in mainile lui Dumnezeu. Voi apartineti lui Dumnezeu. Spune sufletului tau: Eu apartin lui Dumnezeu. Sunt fiu de Dumnezeu, sunt fiica de Dumnezeu. Eu traiesc pentru onoarea lui Dumnezeu si vreau pe pamantul acesta sa fac totul dupa codul moral al legii Sale. Binecuvantat sa fie Domnul.

(Din primele 16 min, mai sunt 26 min din mesaj)

VIDEO by Biserica Betel

(Old post title) Cronica Crucii: Adevarat iti spun azi vei fi cu Mine in rai

Spinii – Surorile Vorosan

Surorile Vorosan – Spinii Ti-au fost cununa

Da, dispretuit ai fost Isus
Ridicind dealul Golgotei sus,
Chinuit si asuprit, cu tresta lovit
Ai ajuns la “Locul Capatinii”numit!

Spinii Ti-au fost cununa
Aceasta au gasit sa-ti puna,
Ei nu stiau de ceea ce faceau…
Hula-n gura lor era, pizma-n inima aveau,
Tata, iarta-i! Caci nu stiu,
Nu stiu ce fac, nu stiu ce fac!

Singele sfint a curs siroaie
Din miinile si din picioarele Tale,
Ai biruit prin suferinta de la Cruce
Ca sa ne aduci pace in suflet!

Prin durerea ce ai suferit
Astazi noi suntem mintuiti
Chiar si prin suspinul Tau cel greu
Astazi noi suntem fii de D-zeu!
Text si muzica: Tabita Vorosan

Sarbatoarea invierii, Biserica „Maranata” Corjeuti / 21.04.14

VIDEO by Music and Video

Surorile Voroșan – „O, Domnul meu” Vol.2

O, D-l meu, Păstorul meu iubit,
Te-astept mereu să vii,
Mi-i dorul plin de așteptări
în slavă să Te văd pe cer
și-apoi cu Tine să rămîn pe veci.

1. Isuse drag, ce mult Tu m-ai iubit
cînd cerul plin de slavă-ai părăsit
și sus pe cruce moartea ai primit.

2.Atunci uimit am stat privind la lemn
vrînd taina dragostei să o-nțeleg
și-apoi viață-n Tine să primesc.

3.Copilul Tău, rămîn de-atunci oricînd
iubirea oricui mereu s-o cînt
și să slăvesc în veci numele-Ți sfînt.
Muzica & Text : A-ndra Vorosan

Aproape de Cruce, departe de Isus de Nicolae.Geantă

Raising of the Cross, by Tissot

Soldați strânși cerc lângă poala Crucii. Cu ochii în glod pe cine are noroc la șase-șase. Viață de loterie. Deasupra Regele răstignit. Pentru ei era mai importantă cămașa Tâmplarului ucis decât goliciunea inimii lor.

Nicolae GeantaPreoți, cărturari, saduchei, farisei. Cu capul plin de Religie și cu inima plină de draci. În fața ochilor lor e-o Cruce care iartă. În mintea lor sunt niagare de ură. „Ne-ai stricat orânduielile bătrânilor! Mai bine mori Tu decât să ne schimbăm noi!”. Legea lor ucide, Crucea Lui dă viață!

Mulțimi de gură cască. Asistă la cel mai semnificativ eveniment din istorie fără să aibă habar. Cu zile în urmă îl aclamaseră pe Osana (Doamne, salvează-ne!). Acum Îl înjură pe Crucificat! Îl batjocoresc (Doamne, salvează-Te!). Viață de giruetă. Totdeauna să te schimbi cum bate vântul. Chiar dacă e împotriva Lui Dumnezeu!

Ucenici speriați. Unii trădatori. Alții neîncrezători. Când ai inima cât puricele și credința ți-e zob. „S-a terminat totul! Dincolo de Cruce nu mai e nimic! Oare cum am putut să fim așa naivi că putem învinge (moartea)?”.

Doi tâlhari cu aceeași sentință. Isus e atât de aproape de ei. Dar și moartea! Pentru unul crucea e zid. Pentru celălat e poartă de Rai.

Și noi jucăm zaruri sub poala Crucii. Stăm cu ochii în pământ și nu pe cer! Și noi strigăm : „Avem dreptate! Religia voastră e apă de ploaie!”. Și noi predicăm de la amvon lucruri nesemnificative! Facem programe nu închinare! Și noi scoatem iataganele deznădejdii. Ne specializăm în bârfe. Devenim experți în descoperirea slăbiciunilor (la alții). Scriem doctrine. Băgăm și scoatem pe cine vrem noi în și din Cer! Ne-am împărțit în grupulețe când El a poruncit să fim Una! O Biserică. O credință. O Cruce. Un Domn.

Biserici pline doldora. Religioși. Toți vor identificare cu crucea. Conservatorii. Legaliștii. Cei liberali. Cei strâmți. Cei cu icoane. Cei cu statui. Cei ce iubesc decât versete. Ortodocșii, catolicii, penticostalii, baptiștii, creștinii după evanghelie. Adventiștii. Cei cu reverdă. Cei cu Serousi. Cei în zdrențe. Toți vor salvare, iertare, mântuire. Toți se identifică cu crucea, dar cu Isus?

Alergăm. Prin mall-uri. Prin piețe. Prin bucătării. Și chiar prin biserici. Vine Paștele! Vine Învierea! Sărbătorim. Și El? Isus? E tot pe Cruce? Asta înseamnă că suntem atât de aproape de lemn, și atât de departe de sânge!

Să fiți aproape de Isus! Altfel nu veți birui crucile vieții. Și nici atât Crucea Lui!

Sursa – http://www.ciresarii.ro/index.php/aproape-de-cruce-departe-de-isus-nicolae-geanta/

Citeste si

Nicolae Geanta – Aproape de cruce, departe de Isus

Biserica Crestina dupa Evanghelie Izbanda, Bucuresti (29.06.2014)
Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro

Miercuri – Revolta împotriva lui Mesia – Cronologie din Saptamana Patimilor

Vezi si –

Miercuri – Revolta împotriva lui Mesia

Autor: Johnathon Bowers

„Atunci Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la conducătorii preoţilor ca să-L dea pe mâna lor.” (Marcu 14:10)

Photo credit

Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea lor publică era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta.  Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. Aveau nevoie de o modalitate de a se năpusti asupra Lui în particular. Și trebuiau să o facă rapid.

El era în Ierusalim, deci a sosit timpul. Dar Paștele urma să fie în două zile. Două zile. Ce vor face?

În acest moment, în Marcu 14, lăsăm preoții de seamă cu setea lor de sânge și cu mâinile pline de griji și ne îndreptăm atenția spre o casă din Betania, doar la câțiva kilometrii de Ierusalim. Simon leprosul găzduia o masă. Isus, ucenicii și alții ședeau în jurul mesei. Și apoi, a venit ea. Ioan 12:3 ne spune că femeia a fost Maria sora lui Lazăr, dar Marcu se mulțumește fără să-I spună numele: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu mir de nard curat, foarte scump. Ea a spart vasul de alabastru şi a turnat mirul pe capul lui Isus.” (Marcu 14:3)

Foarte costisitor. De fapt, pentru unii de la masă, era prea costisitor.

    Trădător printre cei doisprezece

Valoarea salariilor timp de un an a căzut din acel vas. Iar pentru unii dintre invitați, parfumul care a umplut sala a devenit duhoarea unei oportunități pierdute. „De ce a fost mirul irosit așa?” s-au plâns. „Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu peste trei sute de lei, iar banii să fie daţi săracilor!” (Marcu 14:4-5) Prostii. Lor nu le păsa de cei săraci. Ceea ce vroiau cu adevărat era o pungă plină cu monede pentru bugetul de binefacere. Cel puțin, asta e ceea ce a vrut Iuda. Vânzarea mirului i-ar fi dat o pungă proaspătă de fonduri din care să fure (Ioan 12:6).

Isus a certat murmurul, mai mult decât a făcut certat Marea Galileii. Dar revolta era în mișcare. Marcu mută accentul său narativ din Betania înapoi la preoții cei mai de seamă. Iuda, spionul, fiind tărăgănat de cei doi kilometrii înapoi la Ierusalim, a găsit liderii religioși în vizuina lor. Poate că clocotea din cauza rușinii pe care a avut-o la casa lui Simon. Poate dragostea sa pentru bani i-a întunecat gândirea încât el nu a putut trece peste risipirea pe care tocmai o văzuse. Și nu doar risipire, ci risipirea pe care Isus a aprobat-o. „Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine!” a spus Isus. „Mi-a uns trupul mai dinainte, în vederea pregătirii Mele pentru îngropare.” (Marcu 14:6-8)

Poate că Iuda a fost atât de agitat de aceste cuvinte încât i-a sărit țandăra și s-a întors înapoi pe drumul spre Cetatea Sfântă. „Bine, Isus. Ești pregătit pentru înmormântare? Mă voi asigura că veți obține una. La urma urmei, mi-ar părea rău să văd acel mir irosindu-se.”

    Treizeci de arginți

Photo credit www.tawicolleges.com

Și așa, Iuda a oferit preoților soluția pe care o așteptau: își va trăda Stăpânul. Dar nu fără ceva în schimb. Marcu, pur și simplu, consemnează faptul că preoții cei mai de seamă au promis să dea bani lui Iuda (Marcu 14:11). Cuvântul „promite” sugerează că Iuda nu a fost surprins de ofertă. Se pare că el i-a presat pe preoți pentru plată. Matei ne spune la fel de mult, de fapt că: „Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoţilor şi i-a întrebat: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-L dau pe mâna voastră?” Ei i-au plătit treizeci de arginţi.” (Matei 26:14-15)

Drama din Marcu 14 se învârte în jurul a două personaje – femeia și Iuda – și reacțiile lor opuse în fața lui Isus. Dar există un al treilea personaj, un potrivnic atât de sinistru cât și de ascuns.

Banii.

Observați cât de repede Iuda și colegii săi, oamenii nemulțumiți, sunt în măsură să aprecieze valoarea mirului la casa lui Simon. Fiind cămătari veterani, aceștia puteau intui dintr-o ochire cât de mult valora un lucru. Mirul de abia își părăsise vasul, iar ei deja calculau: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei.” (Marcu 14:5)

    Orbi față de valoarea lui Hristos

Și totuși, ironia din Marcu 14 este că Iuda a putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar nu a putut vedea adevărata valoare a lui Isus. Iuda a fost un cămătar care suferea de cataractă. De aceea el a fost atât de ofensat pe acea femeie. Femeia, pe de altă parte, a putut vedea atât valoarea mirului cât și valoarea lui Isus. De aceea, ea a spart vasul de alabastru.

Miercurea dinaintea vinderii lui Isus este un memeto tragic al versetului din 1 Timotei 6:10: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.”

Dar miercurea dinaintea vinderii lui Isus este, de asemenea, plină de speranță, pentru că ne arată că frumusețea lui Isus poate rupe vraja câștigului financiar. Acesta este mesajul femeii pentru noi, un mesaj pe care Isus a vrut ca noi să-l auzim din nou și din nou: „Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită Evanghelia, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în amintirea ei.” (Marcu 14:9)

Sursa: www.desiringgod.org via Resurse Crestine

Săptămâna Patimilor – Cronologie

Photo credit www.holyshepherd.org

ŞASE ZILE ÎNAINTE DE PAŞTE Vineri seara/Sâmbătă
Evenimentul Locaţia Matei Marcu Luca Ioan
Isus a sosit în Betania Betania 12:1

Isus a sosit în după masa de Vineri, înainte de apusul soarelui, care era începutul official al Sabatului. A petrecut Sabatul în Betania. Masa care este descrisă în contextul următor a avut loc Sâmbătă seara, după încheierea Sabatului.

CINCI ZILE ÎNAINTE DE PAŞTE Sâmbătă seara/Duminică
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Cina în casa lui Simon Betania 26:6-13 14:3-9 12:2-8
Intrarea triumfală în Ierusalim Mt.Măslinilor 21:1-11 11:1-10 19:29-44 12:12-19
Isus se uită la Templu Ierusalim 11:11
Isus se întoarce la Betania Betania 11:11

Marcu este singurul evanghelist care face distincţie între ziua intrării în Ierusalim şi ziua în care Domnul Isus curăţă Templul. Pentru că era deja seară, Isus s-a întors la Betania şi avea să revină la Templu în ziua următoare.

PATRU ZILE ÎNAINTE DE PAŞTE Duminică seara/Luni
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Isus bleastămă smochinul neroditor Mt.Măslinilor 21:18-19a 11:11-18
Isus curăţă Templul Ierusalim 21:12-13 11:15-18 19:45-48
Nişte greci cer să-L vadă pe Isus Ierusalim 12:20-36
Isus mustră necredinţa Ierusalim 12:37-50
Isus se întoarce la Betania Betania 11:19

Luca dezvăluie programul Domnului în primele zile ale ultimei săptămâni. Luca 21:37-38 spune: “Ziua, Isus învăţa pe norod în Templu, iar noaptea se ducea de o petrecea în muntele care se cheamă Muntele Măslinilor. Şi tot norodul venea dis de dimineaţă la El în Templu, ca să-L asculte.”

TREI ZILE ÎNAINTE DE PAŞTE Luni seara/Marţi
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Ucenicii văd smochinul uscat Mt.Măslinilor 21:19b-22 11:20-26 21:37-38
Autoritatea lui Isus pusă laîndoială de lideri Ierusalim 21:23-27 11:27-33 20:1-8
Pilda celor doi fii Ierusalim 21:23-27
Pilda vierilor     Ierusalim 21:33-46 12:1-12 20:9-19
Pilda nunţii fiului de împărat Ierusalim 22:1-14
Întrebarea fariseilor:plata birului Ierusalim 22:15-22 12:13-17 20:20-26
Întrebarea saducheilor:învierea Ierusalim 22:23-33 12:18-27 20:27-40
Întrebarea cărturarului: marea poruncă Ierusalim 22:35-40 12:28-34
Întrebarea lui Isus: Domnul lui David Ierusalim 22:41-46 12:35-37 20:41-44
Vai de cărturari şi farisei Ierusalim 23:1-39 12:38-40 20:45-47
Dărnicia văduvei Ierusalim 12:41-44 21:1-4
Profeţia de distrugere a Ierusalimului şi venireaDomnului Mt.Măslinilor 24:1-51 13:1-37 21:5-36
Pilda celor zece fecioare Mt.Măslinilor 25:1-13
Pilda talanţilor Mt.Măslinilor 25:14-30
Pilda oilor şi a caprelor Mt.Măslinilor 25:31-46

Se pare că Marţea a fost ultima zi în care Domnul Isus a intrat în Templu ca să dea învăţătură. Nu mai era necesar ca El să discute cu liderii Iudei. Scriptura nu ne menţionează ce a făcut Domnul în Miercurea din ultima Sa săptămână.

DOUĂ ZILE ÎNAINTE DE PAŞTE Marţi seara/Miercuri
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Sinediul hotăreşte moartea Domnului Isus Ierusalim 26:1-5 14:1-2 22:1-2
Iuda aceeptă să-L vândă pe Isus Ierusalim 26:14-16 14:10-11 22:3-6
O ZI ÎNAINTE DE PAŞTE Miercuri seara/Joi
Eveniment Locaţie    Matei Marcu Luca Ioan
Pregătirea pentru Paşte Ierusalim 26:17-19 14:12-16 22:7-13
PAŞTELE Joi seara/Vineri
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Isus şi ucenicii se adună pentru sărbătoarea Paştelui Ierusalim 26:20 14:17 22:14-16 13:1
Ucenicii se ceartă pentru locurile dintâi Ierusalim 22:24-30
Isus spală picioarele ucenicilor Ierusalim 13:2-17
Isus îl identifică pe vânzătorul Său Ierusalim 26:21-25 14:18-21 22:21-23 13:18-30
Isus instituie Cine Domnului Ierusalim 26:26-29 14:22-25 22:15-20
Porunca dragostei Ierusalim 13:31-35
Isus prezice lepădarea lui Petru Ierusalim 26:31-35 14:27-31 22:31-38 13:36-38
Discursul lui Isus din camera de sus Ierusalim 14:1-30
Au cântat şi au plecat din camera  de sus Ierusalim 26:30 14:26 14:31
Discursul lui Isus pe drum către Ghetsimani Valea Kedron 15:1-16:33
Rugăciunea lui Isus pentru ucenicii Săi Valea Kedron 17:1-26
Rugăciunea lui Isus în Ghetsimani Mt.Măslinilor 26:36-46 14:32-42 22:39-46 18:1
Isus este trădat şi arestat Mt.Măslinilor 26:47-56 14:43-52 22:47-53 18:2-12
Isus este adus înaintea lui Ana Ierusalim 18:13-14
Isus este adus înainte lui Caiafa Ierusalim 18:24
Isus este condamnat şi batjocorit de Sinedriu în acea noapte Ierusalim 26:57-68 14:53-65 22:54, 66-72
Petru se leapădă de Isus de trei ori Ierusalim 26:58, 69-75 14:54, 66-72 22:54-62 18:15-18, 25-27
Sinedriul Îl condamnă pe Isus Ierusalim 27:1 15:1 22:66-71
Iuda s-a dus şi s-a spânzurat Ogorul de sânge 27:3-10
Isus apare înaintea lui Pilat Ierusalim 27:2, 11-14 15:1-5 23:1-7 18:28-38
Isus apare înaintea lui Irod Ierusalim 23:6-12
Isus apare înaintea lui Pilat din nou Ierusalim 27:15-23 15:6-14 23:13-22 18:39-40
Isus biciuit şi batjocorit de romani Ierusalim 27:27-31 15:16-19 19:1-3
Pilat aprobă moartea lui Isus Ierusalim 27:22-26 15:12-15 23:20-25 19:4-16
Isus este dus şi răstignit Golgota 27:31-34 15:20-23 23:26-32 19:16-17
Isus pe cruce: primele trei ore Golgota 27:35-44 15:24-32 23:33-43 19:18-24
Isus pe cruce: ultimele trei ore Golgota 27:45-50 15:33-37 23:44, 46 19:25-30
Minuni care însoţesc răstignirea Sa Ierusalim 27:51-56 15:38-41 23:45, 47-49
Iosif îngroapă trupul lui Isus Ierusalim 27:57-61 15:42-47 23:50-55 19:31-42
SABATUL Vineri seara/ Sâmbăta
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Liderii iudei cer gărzi la mormânt Ierusalem 27:62-66
Femeile ţin ziua de Sabat 23:56
PRIMA ZI A SĂPTĂMÂNIISâmbătă seara/ Duminică
Eveniment Locaţie Matei Marcu Luca Ioan
Femeile vin la mormânt;
Isus a înviat din morţi
28:1-8 16:1-9 24:1-8 20:1

 HRISTOS ANESTI !

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2012/04/saptamana-patimilor-cronologie.html

Citeste blogul lui Nicolae Geanta aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Samy Tutac – SĂPTĂMÂNA MARE… RECLAMAȚIILE ZILEI DE FLORII – Nelu Aliman

Photo via

Photo via Samy Tuțac

Săptămâna Mare este cea mai sfântă săptămână a creștinătății. Această săptămână începe cu Duminica Floriilor, sau Intrarea Domnului Isus în Ierusalim și cuprinde Joia Mare, Vinerea Mare (Sfântă), Sâmbăta Sfântă și precede Marea Zi a Invierii lui Cristos. De-a lungul Săptămânii Mari, creștinii comemorează patimile lui Cristos, Cel care a murit în Vinerea Mare pentru iertarea păcatelor noastre și a înviat în Duminica Paștilor ca să ofere viață nouă pentru toți cei ce cred în El. Astfel, deși Săptămâna Mare este solemnă și plină de suferință, ea anticipeaza în același timp și bucuria Paștilor prin recunoașterea bunătății lui Dumnezeu manifestată prin faptul că L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru salvarea noastră și să învieze pentru îndreptățirea noastră. Mai mult pe www.baptist-tm.ro.

PREDICA: RECLAMAȚIILE ZILEI DE FLORII
(Luca 19:29-48)

O Sărbătoare este atunci când toată lumea este mulțumită! Și totuși Sărbătoarea Intrării Domnului Isus în Ierusalim este o Sărbătoare, deși este marcată de câteva „reclamații”!…Da, ați citit corect: reclamații, dragii mei! Nu vă sună comun? Cine și ce s-a reclamat în Ziua de Sărbătoare? Reclamanții vin pe rând și precum vin să-i ascultăm și să luăm aminte:
1.  RECLAMANTUL 1 ESTE GLASUL NEȘTIINȚEI (v.33-34)

2.  RECLAMANTUL 2 ESTE GLASUL NEMULȚUMIRII (v.39-40)

3.  RECLAMANTUL 3  ESTE GLASUL NEPĂSĂRII (v.41-44)

4.  RECLAMANTUL 4 ESTE GLASUL NECREDINȚEI (v.45-46)
Glasul necredinței este glasul preoților și cărturarilor care ar fi trebuit să fie lumina Poporului și a Templului. Ce dureros, în loc să fie lumina credinței, ei sunt glasul necredinței. Ei sunt cei ce strică orice tendință de apropiere de Domnul, cei ce fac din Casa Domnului o peșteră de tâlhari, cei ce nu cunosc Scripturile dar le batjocoresc! Mesajul lui Hristos pentru ei a fost în scoaterea afară din Templu a urâciunilor și reafirmarea Autorității lui Dumnezeu asupra Casei Sale (Isaia 56:7)

5.  RECLAMANTUL 5 ESTE GLASUL NEBUNIEI (v.47-48)
Este glasul celor ce făuresc planuri rele, al celor ce nu se pot bucura de lucrurile bune, de învățătura lui Hristos. Este glasul celor ce luptă contra lui Hristos și contra Lucrării Sale. Mesajul Domnului nu este rostit direct dar este pentru ei (Luca 20:13-19). Este un mesaj care condamnă, un mesaj usturător.

Învățăm ceva din reclamațiile din ziua de Florii?
– Să învățăm că tot ce avem este al Domnului și El ni-l poate lua când are trebuință de acel lucru
– Să nu cârtim când pierdem ceva. Domnul are toate sub Controlul Său
– De noi are nevoie Domnul înainte de lucrurile noastre, de aceea să ne predăm Lui chiar astăzi
– O inimă nemulțumită este nefericită! Să deprindem o viață de mulțumire
– Nu deschide gura spre cârtire, ci spre sfințire
– Să nu fim nepăsători la Cuvântul Domnului! Să nu fii nepăsător de darurile Domnului pentru tine
– Să ne înflăcărăm credința ca să nu desacralizăm Casa Domnului
– Să devenim Oameni de Rugăciune pentru Casa de Rugăciune
– Să-L implicăm pe Domnul în toate planurile și hotărârile noastre
– Nimic fără Dumnezeu

Nelu Aliman

Citeste in intregime aici – http://www.baptist-tm.ro/predica-reclamatiile-zilei-de-florii-luca-1929-48/#more-10587

Osana ! Ajuta-ma ! Florin Ianovici

hosanna

Este recomandat sa fie ascultata aceasta predica (30 de minute), e mult mai ziditoare auzita. Dumnezeu sa va binecuvanteze! Cateva notite din predica:

IanoviciFLORIN IANOVICI: Nu te du atat de departe incat sa nu te mai poti intoarce la Dumnezeu. Suflete drag, te-ai maniat, ai fost de atatea ori nemultumit, de atatea ori ai purtat in sufletul tau amaraciune. Ai vorbit si ai spus, ai criticat si ai judecat. Si ai zis: Nu mai pot si nu mai vreau. Te rog in numele Domnului Isus Hristos, nu te tu mai departe de locul de unde nu te mai poti intoarce. A venit Moise si a zis, „Ce frumos e Canaan, Doamne, vreau sa intru si eu in el. Vreau sa intru si eu in tara asta, care numai in inchipuire mi-am zugravit-o, timp de 40 de ani, cat am mers prin pustie… vreau si eu sa intru acolo. Sa-i conduc pe unii 40 de ani si eu sa nu intru si eu? Vreau si eu un Canaan.” Si, Domnul a zis, „Nu, nu intri.” „De ce Doamne?” „A fost o zi cand ai mers prea departe. Nu m-ai sfintit inaintea poporului si ai zis: Ascultati razvratitilor. Poate Dumnezeu sa va dea apa din stanca asta?’ Ai mers prea departe Moise.” Crestine, e sarbatoare. Sarbatoarea te ajuta sa gandesti cat de departe esti tu. Si as vrea in dimineata aceasta gandul acesta sa fie, gand simplu: Daca te-ai dus un pic mai departe de locul in care e El, daca te-ai maniat mai mult decat trebuie- acuma, Dumnezeu intelege, intelege si supararile noastre, intelege si scaparile noastre, intelege si luptele noastre- Dar, nu te du mai departe!! E punctul de la care te poti intoarce, cu lacrimi pe ochi si sa spui, „Doamne, iar am gresit. Te rog sa ma ierti.” Ca nu cumva inima ta sa nu mai simta.

Photo – www.bible-history.com  Cetatea Ierusalimului-primul secol

Mare lucru e sa simti cercetarea Domnului. Ierusalime, am venit la tine si am dorit sa te strang sub aripile mele, cum isi strange gaina puii. Ii rau sub aripa lui Dumnezeu? Zi-i tu. De cand nu ai mai simtit ca te strange Dumnezeu in brate? Ia spune. Si a zis Domnul Isus Hristos, „Dar n-ai cunoscut ziua cercetarii tale. Te-ai dus prea departe. Unul dintre lucrurile dureroase pe care le traim: Dumnezeu poate sa fie departe de noi si noi sa mai avem zile. Vor veni zile peste tine Ierusalimule, nu vei muri azi, acuma cand am zis ca nu M-ai cunoscut. Nu, azi vei trai. Te vei duce acasa… asta-i paradoxul vietii noastre. Vei manca, ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, vei fi tot in casa ta, vei purta haine, dar tu nu sti ca eu am trecut pe la tine si tu nu m-ai primit, nu te-ai lasat cercetat, nu m-ai recunoscut. Am venit sa zic ceva si nu m-ai cunoscut.

Eu am venit in casa ta, in viata ta, in momentul in care tu nu te-ai asteptat. Am venit la tine si nu m-ai cunoscut. Vor mai veni zile, o s amai traiesti. O sa traiesti ca un om care nu va mai fi cercetat. Sa nu te duci prea departe, prea departe! Opreste-te astazi. Ce inseamna, frate Florin, prea departe? Prea departe, dragul meu, inseamna sa ranesti oamenii. Tu te lupti si eu ma lupt, in viata personala, cu ispite, cu probleme. Tu in dreptul tau, eu in dreptul meu. Sunt intre mine si Dumnezeu atatea lucruri. Da? Nu stiu, poate ca esti un om care de o bucata de vreme incoace iti merge greu si nu mai ai bucurie. E o ispita a ta. Te lupti tu sa capeti bucurie. Treaba ta, cum iti procuri tu bucuria pana la urma. Dar, eu te rog frumos, in numele Domnului Isus, nu mergi prea departe ranind oamenii. Nemantuit e acela care nu mai are timp sa se impace. Nu pleca in vesnicie certat. Spune cuvantul lui Dumnezeu: Sa nu datorati nimic nimanui.

Cel mai simplu tablou din Biblie. Uitati cum vad eu Sarbatoarea Floriilor. Simon leprosul l-a invitat pe Domnul Isus acasa. I-a facut bucate, le-a pus pe masa. Dupa ce a facut bucatele s-a simtit exonerat, eliberat de orice tip de responsabilitate. Nimic nu mai avea de facut. „Pai nu ti-am facut de mancare? Aveti mancare pe masa, hai, bucurati-va ca-i sarbatoare.”  A intrat Domnul Isus in casa lui si nu i-a zis nimic, s-a uitat la el. Era un fruntas Simon, nu un oarecare. De ce se numea Simon- leprosul? Cu siguranta candva a avut lepra. Probabil ca a fost un lepros vindecat de Isus. Datora ceva lui Isus- s afi vindecat de lepra nu-i putin lucru si i-a zis, „Pentru ca m-ai vindecat, pentru ca esti un mare profet, hai sa mananci la mine acasa.” Da, Duminica Floriilor- hai la masa. Acolo erau prietenii si a venit si o femeie si le-a stricat petrecerea. A venit o femeie si a ruinat Duminica Floriilor. A intrat. Nici nu a zis „Buna Ziua”, nici n-a zis nimic, nu avea nici invitatie, n-a avut absolut nici o legatura cu Simon. S-a dus direct la Isus, s-a prabusit la picioarele lui Isus. I-a strans picioarele lui Isus, a inceput sa planga pe picioarele lui Isus, a inceput sa-I sarute picioarele lui Isus si sa I le stearga cu parul. Asta da deranj. Mare deranj, asa-i?

In momentul acela, Simon, care l-a chemat pe Domnul Isus la sarbatoare s-a enervat. Vine asta, imi strica petrecerea. Si asta, daca era un prooroc, cum zice, ar fi stiut ca femeia asta-i pacatoasa. Ce prooroc e asta? Ce om al lui Dumnezeu este asta, care nu stie ca femeia asta e pacatoasa? Nervos si in sarbatoare. Sarbatoare inseamna pace. Tu nu poti sa fi nervos si in sarbatoare. Lasa nervii, lasa stresul, ca nu poti sa fi si in sarbatoare si  sa fi si nervos. Cum adica? Asta este incompatibil. Primul lucru pe care i l-a reprosat Domnul Isus, a zis, „Tu nu esti in pace, Simone. Tu esti framantat.” De ce sa zici ca e sarbatoare daca esti framantat? Stiti cum este sarbatoarea, dragii mei? Sa fi mai intai linistit cu Dumnezeu. „Sarutare Mi-ai dat Simone? Ti-a trecut prin minte? Picioarele Mi le-ai spalat? Dar, capul Mi l-ai uns cu untdelemn?”

Spalatul picioarelor insemenaza urmatorul lucru, dragii mei: Sa racoresti inima lui Dumnezeu. Sti cum racoresti inima lui Dumnezeu? Iubindu-ti sotul, iubindu-ti sotia. Iubindu-ti copiii, iubind vecinul ala rau, care da muzica tare. Iubind pe mama si pe tata. Iubind pe cel ce te uraste. Spunand oamenilor ca in Dumnezeu exista iertare. Asa racoresti inima Domnului. Bucuria in cer si racorirea inimii lui Dumnezeu e sa te duci sa spui oamenilor c aexista Dumnezeu. Du-te si predica-L pe Hristos. Amin

Untdelemnul nu-l gasesti nicaieri. Nici la parfumerie… Sti unde gasesti untdelemnul? Cand il strangi cu Domnul de la loviturile pe care le incasezi. Fa din fiecare lovitura si din fiecare zdrobire o picatura de untdelemn. Pune-l in sticla si cand se prezinta Domnul Isus Hristos, unge-L si spune-I: Doamne, din zdrobirea mea am inteles ca Tu esti acela care le ingadui pe toate. Si dragii mei, in dimineata aceasta sa ne gandim la urmatorul lucru: Nici o ‘Buna ziua, Doamne’? Nici un ‘Ce mai faci Isuse?’ Sa te arunci sa picioarele Domnului Isus, fara un cuvant. Sa nu-ti ceri voie sa intri in casa, sa te prabusesti in plans la picioarele Lui. Ce nepoliticos! Dar, cat de uman si de simplu! Asa-i? Si sa te ridici de acolo, ridicata nu de oameni, ci sa te ridici de acolo de Isus Hristos, care a spus, „Femeie, du-te in pace. Pacatele tale, cele multe, au fost iertate.”

Vreau si eu o sarbatoare astazi. Si stiti ce astept eu de la sarbatoarea asta? Stiti ce inseamna OSANA? In traducere: ajuta. Osana inseamna ajuta. Ajuta-mi Doamne! O sa ma duc acasa ca sa mananc mancarea pe care a pregatit-o sotia si am sa ma bucur cu familia mea, dar, pentru asta, ridica-ma. Eu nu pot sa fiu la sarbatoare cu poveri in inima. Si nu pot sa fiu la sarbatoare daca n-am pace. Osana! Ajuta-mi Doamne!

Vezi si

Floriile: Mireasa în fața Mirelui – Nicolae.Geantă

Jesus Palm Sunday

Zgomot. Forfotă. Mulțimi. Finici. Osanale. Strigăte de bucurie. Miros de aprilie. Dar și mulți ochi invidioși. Fariseism autosatisfăcut săgetând invidie printre garduri. Mirele călare pe-un măgăruş. „Nu te teme fiică… Vine, vine la tine!”. Exact de pe dealul de unde se retrăsese Șekina cea sfântă cu ceva sute de ani în urmă.mireasa,vladimir pustan,bride

Mirele se oprește pe deal. Înlăcrimat. Face un semn cu mâna. Popoarele tac. Ce poți să faci în fața unui Rege care plânge? Își rotește privirea spre fiica Sionului, cea mai răsfățată Mireasă a lumii. Ea e în vale. E pregătită de nuntă?  „O, de ai fi știut tu clipa cercetării?”

Mireasa râde. Își ridică voalul. Fața, fața ei, e zbârcită. E o expresie de retor fără răspunsuri. „Cine este Acesta?”, se mira fiica Sionului ai căror ochi erau împiedicați să-L vadă? Orbire care o  împiedicau  să-L îmbrățișeze, să-i iasă înainte cu inelul pe deget. Să-i cadă la picioare, în leșin.

El plânge pentru ziduri. Ea stă ascunsă îndărătul porții! De ani de zile îl așteptase. El e gata s-o strângă la piept, s-o vâre în sân, s-o pitulească sub aripi. Ea e gata de primire? Să-i pavoazeze un drum cu trandafiri? E gata să-L sărute „cu sărutările gurii ei?”. Ori e gata să-L… răstignească?

El venea pentru ultima dată. Însoţit de alai. Ea nu l-a primit. A ratat ultima şansă. Mirele „a plecat şi s-a ascuns de ei”. Ani de zile mai târziu, Mireasa îl striga asediată de Vespasian, de Titus.  Era prea târziu…

Sărbătorim Floriile. Mirele e ridicat din nou pe ziduri. Pe zidurile inimii. Plânge. Pentru mine, pentru dvs. E sărbătoare? Strigăm „Osana”, „Aleluia”, ori pregătim ignorarea?

Nu-i de ajuns decât să-ţi vezi Mirele. Trebuie să fi a Lui. Să-L urmezi. Nu-i de ajuns să vorbeşti numai despre Împărăţie.Trebuie să trăieşti în ea, pentru ea. Nu-i de ajuns să te numeşti creştin, să săruţi crucea lui Hristos. Trebuie şi s-o porţi. Zi de zi. E mai uşor să trăieşti pentru Hristos, decât să mori pentru El!

Am văzut de Florii cum oamenii merg la biserică cu crăci de salcie verde, cu muguri, cu narcise… Închinare ieftină. Şi amară. (Salcia e aşa de amară că nici iepurii n-o mănâncă!). Apoi ne mirăm de ce n’avem în România o viaţă dulce…

Să fiţi Mirese pregătite! Dar, şi dulceaţa lui Hristos!

Sursa – http://nicolaegeanta.blogspot.com/2015/04/mireasa-de-florii-de-nicolae-geanta.html

-Citeste blogul lui Nicolae Geanta aici – http://nicolaegeanta.blogspot.com

Iosif Țon – MUNTELE GOLGOTA ȘI MUNTELE SCHIMBĂRII LA FAȚĂ

             Ascultam săptămâna trecută, la un post de televiziune din România, un interviu despre sărbătoarea Paștelui, cu marele actor Dorel Vișan. Am fost profund impresionat de acest om, care cu multă durere în suflet povestea ce a însemnat Paștele pentru el și generația lui și cum în zilele noastre s-a devalorizat, iar tot ceea ce se întâmplă astăzi, nu mai arată deloc ca o sărbătoare religioasă, care ar trebui sărbătorită cu mult respect și multă pioșenie dar și cu o reverență sfântă.

                     În trecut, oamenii aveau mai multă frică și teamă sfântă față de Dumnezeu și știau exact ce înseamnă MOARTEA și ÎNVIEREA lui ISUS CRISTOS. Astăzi, se pare că pentru mulți oameni, această Sărbătoare nu este nimic mai mult decât o nouă ocazie de a se distra și destrăbăla în tot felul de cluburi și locuri care nu au nimic de-a face cu această Sărbătoare și mai ales cu valorile Creștine. Sunt convins că bisericile Evanghelice sărbătoresc cu mai multă reverență această sărbătoare, dar cred că și în rândurile noastre și-a mai pierdut din efectul dorit de Dumnezeu.

                     Citind mesajul primit de la fratele Țon cu ocazia Sfintei Sărbători, am înțeles și mai bine cum de multe ori chiar noi, evanghelicii, putem uita adevărata valoare a acestei sărbători, care ne vorbește despre o dragoste AGAPE și care ar trebui să se vadă și-n viețile noastre.

                     Vă încurajez să citiți cu mare atenție articolul de mai jos, care ne va face și mai conștienți de modul cum sărbătorim și trăim această Sărbătoare Minunată!

CRISTOS A ÎNVIAT !

Mike Olari


images

                 Adeseori, când oameni apropiați nouă ne produc răni, se instalează în noi un duh de amărăciune, un duh de respingere, un duh de separare.

Când devenim conștienți că starea noastră spirituală nu-i bună şi vrem să ne eliberăm şi să căpătăm din nou o atitudine de bunătate şi de iubire şi un duh de unitate, constatăm că nu o putem face.Putem noi să ne poruncim nouă înșine să fim altfel?

Să ne uităm la Efeseni 1: 17-22 (şi 2:6) şi să ne rugăm să se împlinească cu noi rugăciunea apostolului Pavel să căpătăm un duh de înțelepciune şi să ni se deschidă ochii ca să pricepem şi să vedem ce a făcut nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu când L-a făcut pe Fiul Său una cu noi şi El a murit unit cu noi, a înviat unit cu noi şi s-a înălțat la cer unit cu noi. Gândul se continuă în 2 Corinteni 5:14-16, unde Pavel scrie: „deoarece considerăm că dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”

Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu, în postură de „al doilea Adam”, a murit ca să repare tot ce a stricat „primul Adam”. Numai identificându-Se cu noi toţi, putea El să reverseze şi să redirecționeze totul pentru toţi oamenii.

Fenomenul acesta fundamental al lucrării lui Dumnezeu cu omenirea are consecinţe multiple şi aplicații multiple. Nu avem spațiu nici măcar să le amintim pe toate. Noi vom folosi lucrarea aceasta a lui Dumnezeu în Cristos numai pentru a găsi răspunsul la situația pe care am descris-o în primele două paragrafe.

Pe muntele „schimbării la față,” cei trei ucenici au ajuns la momentul în care „nu L-au mai văzut decât pe Isus singur”. Dacă ni se deschid ochii şi ni se luminează mintea ca să înțelegem textele explicate mai sus despre unirea Fiului lui Dumnezeu cu noi, ajungem să-L vedem pe Isus în toţi oamenii şi să înțelegem că ceea ce facem oamenilor Îi facem lui Isus (Matei 25:41-46)!

Dacă eu m-am lăsat afectat de răul pe care mi l-a făcut fratele meu şi am acum aversiune față de el, înseamnă că am aversiune față de Isus !!

Citeste mai mult aici – http://family2fam.com/2015/04/04/iosif-ton-muntele-golgota-si-muntele-schimbarii-la-fata/

Citeste blogul lui Mike Olari aici – http://family2fam.com/

Iosif Ton – Intrarea Domnului Isus in Ierusalim

29 Martie 2015 – Mesajul de la minutul 41

VIDEO by Emanuel Church

Lazar Gog – Isus in Ziua Floriilor – Palm Sunday (Romanian /English)

Passion Week – Good Friday Events 2/2 – Jesus arrested and crucified – It is finished!

Pentru traducere automata, fa click aici – Romanian

 

 

  1. Jesus is taken for an informal hearing before Annas. (Annas served as high priest from A.D. 6–15; his son-in-law, Caiaphas, was high priest from A.D. 18–37.) Archaeologists have uncovered what would have been a two-level, 6,500 square foot mansion in the Upper City, which may have been Annas’ residence and may be the site of this initial hearing. The apostle John is able to enter the court with Jesus; Peter stays outside.
  2. Annas binds Jesus and sends him to stand before Caiaphas and some members of the Sanhedrin Council, where he is mocked and beaten. They render him guilty of blasphemy. Then the Jewish portion of his trial concludes with Jesus bound before the full Sanhedrin, perhaps after or through sunrise.

(VIA) Justin Taylor at the Gospel Coalition

Holy Week: What Happened on Good Friday?

With help from the ESV Study Bible, here’s an attempted a harmony/chronology of the words and actions of Jesus in the final week of his pre-resurrection life.

Jesus is betrayed by Judas and arrested by the authorities (perhaps after midnight, early Friday morning)

Matthew 26:47-56 Mark 14:43-52 Luke 22:47-53 John 18:2-12

Jewish trial, phase 1: Jesus has a hearing before Annas (former high priest and Caiaphas’s father-in-law)
John 18:13-14, 19-24

Jewish trial, phase 2: Jesus stands trial before Caiaphas and part of the Sanhedrin

Matthew 26:57-68 Mark 14:53-65

Peter denies Jesus

Matthew 26:69-75 Mark 14:66-72 Luke 22:55-62 John 18:15-18, 25-27

Perhaps after sunrise, phase 3 of Jesus’ Jewish trial: final consultation before the full Sanhedrin; sent to Pilate

Matthew 27:1-2 Mark 15:1 Luke 22:66-71

Judas hangs himself

Matthew 27:3-10

Phase 1 of Jesus’ Roman trial: first appearance before Pontius Pilate; sent to Herod Antipas

Matthew 27:11-14 Mark 15:2-5 Luke 23:1-7

Phase 2 of Jesus’ Roman trial: appears before Herod Antipas; sent back to Pontius Pilate

Luke 23:6-12

Phase 3 of Jesus’ Roman trial: Jesus’ second appearance before Pilate; condemned to die
Matthew 27:15-26 Mark 15:6-15 Luke 23:13-25 John 18:28-19:16

Jesus is crucified (from approximately 9 AM until Noon)

Matthew 27:27-54 Mark 15:16-39 Luke 23:26-49 John 19:16-37

The Arrest
Matthew 26:47-56

47 While he was still speaking, Judas, one of the twelve, arrived. With him was a large crowd armed with swords and clubs, sent by the chief priests and elders of the people. 48 (Now the betrayer had given them a sign, saying, “The one I kiss is the man. Arrest him!”) 49 Immediately he went up to Jesus and said, “Greetings, Rabbi,” and kissed him. 50 Jesus said to him, “Friend, do what you are here to do.” Then they came and took hold of Jesus and arrested him. 51 But one of those with Jesus grabbed his sword, drew it out, and struck the high priest’s slave, cutting off his ear. 52 Then Jesus said to him, “Put your sword back in its place! For all who take hold of the sword will die by the sword. 53 Or do you think that I cannot call on my Father, and that he would send me more than twelve legions of angels right now? 54 How then would the scriptures that say it must happen this way be fulfilled?” 55 At that moment Jesus said to the crowd, “Have you come out with swords and clubs to arrest me like you would an outlaw? Day after day I sat teaching in the temple courts, yet you did not arrest me. 56 But this has happened so that the scriptures of the prophets would be fulfilled.” Then all the disciples left him and fled (Matthew 26:47-56).

Jesus was not “overtaken;” our Lord came from the garden (or orchard) to meet Judas and the multitude who accompanied him. Taking all the Gospels into account, we see that a very large group – a multitude – had come out to arrest Him. This group included Judas, the high priest and his servants, the chief priests, the scribes, the elders of the Jews, the temple police, and a cohort of Roman soldiers. These folks came prepared for the worst. Not only were they armed with swords and clubs (verse 47), they also had lanterns and torches. They seemed to expect Jesus to resist arrest, and they were ready for it, or so they thought.

4 Then Jesus, because he knew everything that was going to happen to him, came and asked them, “Who are you looking for?” 5 They replied, “Jesus the Nazarene.” He told them, “I am he.” (Now Judas, the one who betrayed him, was standing there with them.) 6 So when Jesus said to them, “I am he,” they retreated and fell to the ground. 7 Then Jesus asked them again, “Who are you looking for?” And they said, “Jesus the Nazarene.” 8 Jesus replied, “I told you that I am he. If you are looking for me, let these men go.” 9 He said this to fulfill the word he had spoken, “I have not lost a single one of those whom you gave me” (John 18:4-9, emphasis mine).

John’s account makes it clear that Jesus is still in control. He went out to meet those who sought Him. He asked who they were looking for. When they told Him they were seeking Jesus, He responded, “I am.” Now it is likely that they understood this to mean, “I am He; I am the one you seek.” But it is difficult for the reader not to understand this response in the light of John 8:58 and Exodus 3:14:

Jesus said to them, “I tell you the solemn truth, before Abraham came into existence, I am!” (John 8:58)

Those who came so prepared to overpower Jesus find themselves backing away from His presence, and falling all over themselves. They are so disarmed by this confrontation of Jesus that they let Jesus’ disciples walk (run?) away, untouched. In this way, Jesus fulfills His promise to keep them (John 18:9).

Matthew provides a somewhat more abridged account. A large crowd arrives at the garden (or orchard), and Judas steps forward to kiss Jesus. This is the sign he had prearranged with the soldiers so that they would know who it was they were to arrest. How ironic that Judas would choose a kiss, a token of love and affection, to identify Jesus. Remarkably, Jesus finds it possible to refer to Judas as “friend” (verse 50). No words of malice or even rebuke are spoken to Judas here, something that may have later haunted Judas. As the soldiers stepped forward to arrest Jesus, “one of the disciples” (we all know it is Peter, thanks to John 18:10) pulled out his sword and cut off the ear of Malchus (again, we have his name thanks to John), the slave of the high priest. It is clear from Luke’s account that some of the other disciples were thinking the same thing:

When those who were around him saw what was about to happen, they said, “Lord, should we use our swords?” (Luke 22:49)

Peter was already taking action, which comes as no surprise to the reader. Jesus rebuked His over-zealous, sword-swinging, disciple. Peter’s response was wrong for several reasons. First, he was wrong because violence begets violence. “All who take hold of the sword will die by the sword” (verse 52). The kingdom of God will not be achieved by the use of force or violence. The disciples were to “take up their cross” and not their swords. Secondly, Peter’s hasty use of the sword betrayed a lack of faith in the Messiah’s ability to defend Himself, and in God’s ability to come to His defense, should He wish to do so. At any point in time, Jesus could have called upon the host of heaven at His disposal and annihilated His enemies. This was indeed the challenge put to Jesus while on the cross:

41 In the same way even the chief priests—together with the experts in the law and elders—were mocking him: 42 “He saved others, but he cannot save himself! He is the king of Israel! If he comes down now from the cross, we will believe in him! 43 He trusts in God—let God, if he wants to, deliver him now because he said, ‘I am God’s Son’!” (Matthew 27:41-43)

The wonder of wonders is that Jesus chose to remain on that cross, to die for those who hated Him.
Thirdly, Jesus must be arrested, tried, and executed in this manner because the Scriptures must be fulfilled (verse 54). Jesus had indicated earlier that He must be arrested, persecuted, and crucified. He was to be opposed by unbelieving Jews, and also by Gentiles. Peter and the disciples saw what was coming and reached for their swords. Jesus knew everything that was about to happen to Him (John 18:4), but since this is what God had purposed to take place, Jesus would not allow any of the disciples to defend Him by force. It must happen this way.

After rebuking His disciples for attempting to defend Him by force, Jesus then turned to those who had come to arrest Him. Why were they seeking to take Him by force? What was the need for this great “posse” (to use a term from the old Western movies – a large party of folks authorized to assist in the arrest of Jesus)? Why did they have to arrest Him at night? Jesus had not been in hiding, as if He were a wanted felon. He had publicly taught in the temple. He was never more accessible for arrest than during the previous week. If the disciples’ (threatened) use of force revealed some wrong thinking, so did the show of force by those who came to arrest Jesus in the garden.

Let us leave these verses by taking note that Peter surely was willing to die for His Lord, just as he had claimed earlier. No one would start swinging his sword against an armed force this large without expecting to die (or at least expecting our Lord to intervene with some “heavenly firepower”). Our Lord was indicating to Peter and the rest that if He needed heaven’s intervention, He could do so without His disciples precipitating violence.

You can read the entire article at Bible.org

0000000000

The Day Christ Died

By Bob Deffinbaugh at Bible.org

For many in Jerusalem, it looked just like any other day. Simon of Cyrene was on his way into the city from the country (Mark 15:21). Little did he know that Jesus had been arrested, tried during the night and early morning hours, and had just been delivered over for crucifixion, taking, it would seem, the place of Barabbas. A centurion and several other soldiers had drawn the duty of executing three men. They had probably performed this duty numerous times, and so today’s task did not appear to be anything new or unusual.

It was not an ordinary day for the two thieves. These men were scheduled for execution on this day. We are not told what these men knew about Jesus, but it may have been very little, since we can assume that Jesus would have been a last-minute addition to their number as they took up their crosses and made their way to Golgotha. After nailing Jesus and the others to their crosses, the soldiers settled down to a ritual they knew all too well. Little did anyone know what this day held in store for them. It was, however, a day no one would ever be able to forget. It was the day Christ died.

Act 1: Jesus Endures the Wrath of Men
Matthew 27:32-44

32 As they were going out, they found a man from Cyrene named Simon, whom they forced to carry his cross. 33 They came to a place called Golgotha (which means “Place of the Skull”) 34 and offered Jesus wine mixed with gall to drink. But after tasting it, he would not drink it. 35 When they had crucified him, they divided his clothes by throwing dice. 36 Then they sat down and kept guard over him there. 37 Above his head they put the charge against him, which read: “This is Jesus, the king of the Jews.” 38 Then two outlaws were crucified with him, one on his right and one on his left. 39 Those who passed by defamed him, shaking their heads 40 and saying, “You who can destroy the temple and rebuild it in three days, save yourself! If you are God’s Son, come down from the cross!” 41 In the same way even the chief priests—together with the experts in the law and elders—were mocking him: 42 “He saved others, but he cannot save himself! He is the king of Israel! If he comes down now from the cross, we will believe in him! 43 He trusts in God—let God, if he wants to, deliver him now because he said, ‘I am God’s Son’!” 44 The robbers who were crucified with him also spoke abusively to him.

Pilate knew that Jesus was innocent, but he could not seem to find a way to release Him. Eventually, he gave in to the demands of the crowd and released Barabbas, handing Jesus over for crucifixion. The condemned normally carried their own cross, but it would seem that Jesus had endured such abuse that He no longer had the strength to carry His. A man named Simon, from Cyrene, a north African city of Libya, happened by. A large crowd was following Jesus, made up mainly of women (Luke 23:27). Simon does not appear to have been following Jesus, but rather was coming into Jerusalem from the country (Luke 23:26). Perhaps he was passing by Jesus just as our Lord stumbled under the load of His cross. Simon was forced to take up our Lord’s cross, an unforeseen event that I believe changed the course of Simon’s life.

Why is this man mentioned by name in all three of the Synoptic Gospels (Matthew, Mark, and Luke)? And why are we told the city from which he came? Mark goes even further, telling us that Simon was the father of Alexander and Rufus (Mark 15:21). I believe Mark expects his readers to recognize this man, and his sons. It is my opinion that until this fateful day, Simon was an unbeliever, but what he saw on this day, the day Christ died, changed him forever, bringing him into God’s kingdom.

The procession arrives at last at Golgotha, where all three men are to be crucified. They offer our Lord “wine mixed with gall,” but when He realizes what it is, He refuses to drink it. More than likely this was provided for the condemned as a kind of sedative or pain reliever. Jesus refused anything which would diminish His suffering, for He must drink the cup of God’s wrath on guilty sinners to the brim.

Notice how quickly Matthew (and the other Gospel writers) pass by the description of the actual crucifixion procedures. We are not told all the gory details about how the nails were driven through our Lord’s hands, though we know that they were (see John 20:25, 27). Neither Matthew nor any of the other Gospel writers dwells on the physical sufferings of our Lord, though there was much that could have been written about this. Matthew turns our attention to the soldiers, who throw the dice to determine who will get our Lord’s garments. John provides greater detail here (John 19:23-24); he alone specifically calls attention to this as the fulfillment of prophecy:

23 Now when the soldiers crucified Jesus, they took his clothes and made four shares, one for each soldier, and the tunic remained. (Now the tunic was seamless, woven from top to bottom as a single piece.) 24 So the soldiers said to one another, “Let’s not tear it, but throw dice to see who will get it.”This took place to fulfill the scripture that says, “They divided my garments among them, and for my clothing they threw dice.” So the soldiers did these things (John 19:23-24, emphasis mine).

This is a citation from Psalm 22 (verse18), a psalm whose prophecies are fulfilled several times in the crucifixion of our Lord.

The thing I wish to point out is that these soldiers have little or no interest in who Jesus is, or in what He has done. This is just another day on the job for them. After casting lots, they settle down for what they have come to expect – a number of hours of human agony, to which they seem to turn a deaf ear. Later events will cause them to get much more interested in what is happening on this day, the day Christ died.

Then there is the sign, posted on the top of our Lord’s cross: “This is Jesus, the king of the Jews” (Matthew 27:37). John’s Gospel makes much of this, because the Jews didn’t like the wording of the sign. They much preferred that the sign clearly indicate this was merely what Jesus claimed. Pilate seemed to take pleasure in their displeasure, using the sign to irritate them. It was really what this was all about, anyway. Jesus was here because He claimed to be the King of the Jews, and the Jews refused to accept Him as such.

The emphasis of the paragraph in Matthew 27:32-44 is upon the mocking of those who looked on as Jesus was being crucified. Consider several characteristics of this mocking.

First, this mocking was virtually unanimous. Everyone there took part in mocking Jesus. In our text, Matthew specifically names “those who passed by” (Matthew 27:39), the chief priests, experts in the law, and the elders (27:41-43), and the two robbers who were crucified along with Jesus (Matthew 27:44). Luke also includes the soldiers who stood by (Luke 23:36-37). One gets the impression that Jesus was the center of attention and that all who were there joined in mocking Him. He bore the wrath of men, and of God, alone.

Second, this mocking was intense and angry. There is a deep hostility and anger evident in the words spoken. If Jesus were a murderer, like Barabbas, one could understand how angry words could be spoken to Him and of Him. I am reminded of the title of one of the last chapters in R. C. Sproul’s book, The Holiness of God: “God in the Hands of Angry Sinners.” That is what we see here. The wrath of men is being poured out upon the sinless Savior.

Third, this mocking is against the essence of what our Lord Jesus claimed and taught concerning Himself.While the disciples seemed obtuse to much of what our Lord was teaching, the crowd has it nearly right. They don’t mock Jesus for advocating revolution, or for teaching that they should not pay their taxes. They mock Jesus for claiming to be “the King of the Jews” (Matthew 27:37), the “King of Israel” (Matthew 27:42), “the Son of God” (Matthew 27:40, 43), for “saving others” (Matthew 27:42), and for “trusting in God” (Matthew 27:43). The only thing they had somewhat twisted was our Lord’s alleged claim to be able to destroy the temple and rebuild it in three days (Matthew 27:40).

Fourth, this mocking is a really a dare, and thus a recurrence of the same kinds of temptation our Lord experienced in the wilderness. Satan’s challenge, “If you are the Son of God…” (Matthew 4:3, 6), is echoed by those who now say, “If you are God’s Son, come down from the cross!” (Matthew 27:40b). In both cases, the temptation is for Jesus to act in a way that men would expect, in a way that men would do, if they were the Son of God. In other words, the temptation is for our Lord to use His divine power to avoid pain and suffering and to satisfy Himself. They cannot conceive of Jesus having the power to save Himself, and not using it to do so. They cannot conceive of God suffering at the hands of sinful men.

Fifth, the mocking of those who witnessed the death of Christ was a challenge for our Lord to act in a way that would nullify His saving work. If men had their way, our Lord would have saved Himself, and at the same time, He would have ventured from the predetermined plan of God whereby sinful men could be saved. Men are not acting in the best interest of our Lord, and they are not acting in their own best interest, either.

In this first act, men seem to have the upper hand, and Jesus appears to be the helpless victim. Men pour out their wrath on Jesus for not acting as they would expect, as they demand. The guards cast lots for the garments of our Lord, and then settle down for what experience has taught them will be a long vigil. Things quickly and radically change by the time we come to act two, as we are about to see.

Act 2: Our Lord Endures the Wrath of God
Matthew 27:45-56

45 Now from noon until three, darkness came over all the land. 46 At about three o’clock Jesus shouted with a loud voice, “Eli, Eli, lema sabachthani?” that is, “My God, my God, why have you forsaken me?” 47 When some of the bystanders heard it, they said, “This man is calling for Elijah.” 48 Immediately one of them ran and got a sponge, filled it with sour wine, put it on a stick, and gave it to him to drink. 49 But the rest said, “Leave him alone! Let’s see if Elijah will come to save him.” 50 Then Jesus cried out again with a loud voice and gave up his spirit. 51 Just then the temple curtain was torn in two, from top to bottom. The earth shook and the rocks were split apart. 52 And tombs were opened, and the bodies of many saints who had died were raised. 53 (They came out of the tombs after his resurrection and went into the holy city and appeared to many people.) 54 Now when the centurion and those with him who were guarding Jesus saw the earthquake and what took place, they were extremely terrified and said, “Truly this one was God’s Son!” 55 Many women who had followed Jesus from Galilee and given him support were also there, watching from a distance. 56 Among them were Mary Magdalene, Mary the mother of James and Joseph, and the mother of the sons of Zebedee (Matthew 27:45-56).

What a difference three hours can make. It was high noon, and yet darkness suddenly fell over all the land, a darkness that lasted for three hours. Matthew, Mark, and Luke all call attention to this darkness, yet none of them attempts to explain how it happened. There really is no simple explanation. We do not get the impression that this is a dust storm, a cloudy day, or an eclipse. This is sudden and sustained darkness. The best example of this kind of darkness is found in the Book of Exodus, when God brought darkness over the land of Egypt:

21 The Lord said to Moses, “Extend your hand toward heaven so that there may be darkness over the land of Egypt, even darkness that can be felt.” 22 So Moses extended his hand toward heaven, and there was a thick darkness in all the land of Egypt for three days. 23 No one could see another person, and no one could rise from his place for three days. But the Israelites had light in the places where they lived (Exodus 10:21-23).

I believe that this darkness that fell over the land of Israel during the crucifixion of our Lord was the same intense darkness we read about in Exodus. I suspect that a hush fell over the crowd, and that all that could be heard were gasps of fear, even terror. You will remember that when Paul was stopped short on the road to Damascus he was stricken with blindness for three days. It gave him time to ponder what he had just experienced.

I believe the main reason for this three-hour darkness over the land of Israel was to place a veil of darkness over the suffering of our Lord, suffering at the hand of His Father. Jesus is now suffering the eternal wrath of God on sinners. While Mel Gibson’s movie, The Passion of the Christ, may dramatically depict the driving of nails through the hands of our Lord (something the Scriptures don’t describe), there is no way any human could depict the separation our Lord experienced from the Father. This agony our Lord bore alone, veiled from the eyes of those who mocked Him.

I should add that while we rightly make much of the suffering of our Lord, let us not forget what this meant to the Father. Those of us who have children know how painful it is for us to observe the suffering of our children. Add to this the fact that the suffering of the Son was the plan and purpose of the Father. Can you imagine what it would have been like for the Father to put His Son on the cross, and then to hear sinners daring Him to save His Son? What a price the Father and the Son paid to save unworthy sinners like us.

At the end of this three-hour period of darkness, Jesus uttered this cry in a loud voice: “Eli, Eli, lema sabachthani?” (Matthew 27:46). Matthew interprets it for us: “My God, my God, why have you forsaken me?” (Matthew 27:46). We know that Jesus is calling out the first words of Psalm 22, a Messianic Psalm that depicts the suffering of Messiah at Calvary. Several prophecies found in this psalm are fulfilled in the death of Jesus at Calvary. Jesus is identifying Himself as the Suffering Servant, the Messiah whose death will bring about salvation for lost sinners.

It is almost amazing to read that a number of the bystanders didn’t realize what Jesus was saying. They did not see this as our Lord’s citation of Psalm 22:1; they saw it as Jesus calling to Elijah for help. I’m not surprised that some of the bystanders would fail to grasp the meaning of our Lord’s words here. What I wonder is what the Jewish religious leaders thought Jesus was saying. Would they not recognize this as the first words ofPsalm 22? And if they did, what did they make of that? We are not told. We are told that one of them obtained a sponge and dipped it in sour wine to give Jesus a drink. Some of the others urged Him to hold back and see if Elijah would come to His rescue. It may well be that this was said in jest or sarcasm. But it may also be that some were not entirely convinced that Jesus would be left to suffer on His cross. Some might have been curious to see if God did come to rescue Jesus.

Notice that this time Jesus does drink some of the wine. If this wine did contain any tranquilizer or pain reliever, it would not have had time to produce its effect, for Jesus will die almost immediately after He drinks some of the wine. My own sense is that Jesus took some of the wine to relieve His parched throat, so that His final, triumphant shouts would be loud and clearly heard. When taking all the Gospels into account, I am inclined to think that Jesus first shouted, “It is finished!” (John 19:30), followed by, “Father, into your hands I commit my spirit!” (Luke 23:46). It is the latter statement that would seem to have preceded our Lord’s giving up of His spirit, so that it was apparent to all that He gave up His life. His life was not taken from Him; He voluntarily gave it up:

17 This is why the Father loves me—because I lay down my life, so that I may take it back again. 18 No one takes it away from me, but I lay it down of my own free will. I have the authority to lay it down, and I have the authority to take it back again. This commandment I received from my Father” (John 10:17-18).

Our Lord’s death occurred at the moment He cried His last utterance, but His death was but the first of a sequence of miraculous events. Matthew is the one Gospel that emphasizes the supernatural phenomenon that accompanied our Lord’s death:

50 Then Jesus cried out again with a loud voice and gave up his spirit. 51 Just then the temple curtain was torn in two, from top to bottom. The earth shook and the rocks were split apart. 52 And tombs were opened, and the bodies of many saints who had died were raised. 53 (They came out of the tombs after his resurrection and went into the holy city and appeared to many people.) (Matthew 27:50-53)

All three Synoptic Gospels record the rending of the temple veil at the moment of our Lord’s death; only John’s account omits this. The implications of this symbolic event are immense, but they are not spelled out here. These matters will be taken up later in the New Testament. In short, the rending of the veil signified the end of the Old Covenant, under which people had to keep their distance from God, and the commencement of the New Covenant, under which men and women may draw near, through the shed blood of Jesus (note Hebrews 9; 10:19-24).

Now we come to something that is unique to Matthew: the great earthquake, in which rocks were split, tombs were opened, and dead saints were raised to life. What a punctuation mark God placed at the death of His Son! Jesus cries out triumphantly, proclaiming that His work is finished, and committing His spirit to the Father. Jesus then breathes His last and gives up His spirit. At the very moment of His death, the temple veil was rent, and a great earthquake shook the place so hard that the rocks split and graves were broken open. All this took place in close proximity to the three hours of darkness.

We know that the dead were not raised until after the resurrection (Matthew 27:53), so why are we told here that the tombs were opened? Why not wait until the resurrection itself? For one thing, I believe Matthew wants us to see the hand of God plainly in the events surrounding the death of our Lord. For another, I believe that the graves were opened in preparation for the resurrection of these Jerusalem saints coinciding with our Lord’s resurrection. The earthquake sets the stage for the resurrection of the dead Jerusalem saints. Third, I believe that we are meant to see the connection between the death of our Lord and His resurrection. The death of our Lord was a supernatural event, and the spectacular phenomena that accompany it underscore this fact. To Matthew (and the other apostles – see Acts 2:22-36), the resurrection of our Lord is a necessary corollary to the cross, and he wants us to recognize this.

Now, the bodies of “many saints who had died” and had been buried were raised to life, and they went into “the holy city” (Jerusalem) where they appeared to many people (Matthew 27:53). This is amazing! Can you imagine the impact this would have had on the people of Jerusalem? What a way to underscore the resurrection of our Lord. Not only did Jesus rise from the dead, but a large group of saints were raised at the same time. It might be worth considering just who some of these resurrected folks could have been:

33 Nevertheless I must go on my way today and tomorrow and the next day, because it is impossible that a prophet should be killed outside Jerusalem.’ 34 O Jerusalem, Jerusalem, you who kill the prophets and stone those who are sent to you! How often I have longed to gather your children together as a hen gathers her chicks under her wings, but you would have none of it! (Luke 13:33-34; see also Matthew 23:37)

Jerusalem was where the prophets were killed and were buried:

29 “Woe to you, experts in the law and you Pharisees, hypocrites! You build tombs for the prophets and decorate the graves of the righteous. 30 And you say, ‘If we had lived in the days of our ancestors, we would not have participated with them in shedding the blood of the prophets’” (Matthew 23:39-30).

I think it is therefore reasonable to assume that some of those who were raised and who went about Jerusalem were martyred prophets. What a story they would have had to tell! And what an impact they must have had on the people of Jerusalem.

But let’s get back to the cross and the moment of our Lord’s death. There were those who were greatly impacted by the way our Lord died:

Now when the centurion and those with him who were guarding Jesus saw the earthquake and what took place, they were extremely terrified and said, “Truly this one was God’s Son!” (Matthew 27:54)

Mark and Luke have similar statements:

Now when the centurion, who stood in front of him, saw how he died, he said, “Truly this man was God’s Son!” (Mark 15:39)

47 Now when the centurion saw what had happened, he praised God and said, “Certainly this man was innocent!” 48 And all the crowds that had assembled for this spectacle, when they saw what had taken place, returned home beating their breasts (Luke 23:47-48).

Luke has the centurion declaring our Lord’s innocence, adding to the testimony (in Matthew) of Judas (Matthew 27:4), Pilate (Matthew 27:23-24; see also Acts 3:13; 13:28), and Pilate’s wife (Matthew 27:19). Luke adds some other details. First, he has the centurion praising God, not just confessing Jesus’ innocence. Second, he informs us that the crowds went home “beating their breasts” (Matthew 23:48). The crowds may not have been willing to declare the innocence of our Lord, but they most certainly did not go home with a satisfied smile on their faces. They knew that something terrible had happened that day, something they did not understand, but which terrified them greatly. There was no pleasure for them in this crucifixion.

Unlike the other Gospel accounts, Matthew goes beyond the confession of the centurion himself. Matthew tells us that the centurion, along with the other soldiers who were guarding Jesus, confessed that Jesus was the Son of God. These soldiers, who had just a few hours earlier settled down for a long vigil, aloof to the suffering of Jesus (and even joining in on the mockery of Jesus – see Luke 23:36-37), were now wide-eyed with terror. They could do nothing other than confess that Jesus’ claim to be the Son of God was true. What a powerful testimony this was.

Matthew, like Mark (15:40-41) and Luke (23:49), tells about the women who had supported Jesus throughout His earthly ministry, looking on from some distance away. It was all they could do. They were the only ones, it would seem, who did not take part in mocking Jesus. They remained faithful to Jesus, not forsaking him (as it would seem ten of His disciples did). One wonders what they were thinking as they observed the supernatural phenomena that accompanied the death of the Savior.

Act 3: The Burial of Jesus
Matthew 27:57-61

57 Now when it was evening, there came a rich man from Arimathea, named Joseph, who was also a disciple of Jesus. 58 He went to Pilate and asked for the body of Jesus. Then Pilate ordered that it be given to him. 59 Joseph took the body, wrapped it in a clean linen cloth, 60 and placed it in his own new tomb that he had cut in the rock. Then he rolled a great stone across the entrance of the tomb and went away. 61 (Now Mary Magdalene and the other Mary were sitting there, opposite the tomb.) (Matthew 27:57-61)

Joseph of Arimathea is a most interesting fellow. We have not met him before, and we shall not meet him again, except in the parallel accounts of the other Gospels. Every Gospel mentions the burial of our Lord by Joseph of Arimathea. John’s Gospel informs us that Nicodemus assisted Joseph of Arimathea in burying Jesus (Matthew 19:39-42). Matthew tells us that Joseph was a disciple of Jesus (Matthew 27:57), but John adds that he was a secret disciple because he feared the Jews (Matthew 19:38). Mark informs us that he was a highly regarded member of the Sanhedrin, who was looking forward to the kingdom of God (Matthew 15:43). Luke adds that “he was a good and righteous man” (Matthew 23:50), who did not consent to the Sanhedrin’s decision to kill Jesus (Matthew 23:51).

Mark tells us that Joseph went “boldly” to Pilate and asked for the body of Jesus (Matthew 15:43). One would have to say that it must have taken great courage to identify with Jesus as this moment in time. Peter and our Lord’s disciples were not yet willing to do so, at least after His arrest. Even more so, I am impressed with Joseph’s boldness in distinguishing himself from his colleagues on the Sanhedrin. You can well imagine that Joseph was no longer welcome on the council after he publicly identified with Jesus. His actions spoke louder than words, for it became evident that he was a follower of Jesus, and therefore distanced himself from the other members of the Sanhedrin and the action they had taken.

Being a rich man (Matthew 27:57), Joseph had a tomb already prepared for his own burial, a new tomb that had been cut out of the rock (Matthew 27:60). Time was short, and the Jews were eager to get the bodies down from the crosses so that they could observe Passover. I am inclined to think that many of the executed criminals may not even have been buried. Joseph knew that his tomb was nearby and available, so he made good use of it. The body of Jesus was hastily prepared (probably with the assumption that further preparations could be made after Sabbath) and placed in the tomb. A large stone was then rolled across the entrance as Mary Magdalene and “the other Mary” looked on (Matthew 27:61).

Conclusion

Let us first give thought to the importance of our text and to the death of our Lord Jesus Christ. I believe that Matthew has written this Gospel in a way that makes the cross the main climax of the book. Here is what our Lord has been about from the beginning. The death of Christ on the cross of Calvary is the one and only way by which men can obtain the forgiveness of sins and the gift of eternal life.

14 Just as Moses lifted up the serpent in the wilderness, so must the Son of Man be lifted up, 15 so that everyone who believes in him may have eternal life.” 16 For this is the way God loved the world: He gave his one and only Son, so that everyone who believes in him will not perish but have eternal life. 17 For God did not send his Son into the world to condemn the world, but that the world should be saved through him (John 3:14-17).

This week I will preach the funeral service for a neighbor who just passed away. I’m going to use this passage in Matthew for my funeral text, even though I’ve never used it for a funeral message before. The death of our Lord Jesus Christ puts death (especially the death of a Christian) in a whole new light. The death of our Lord, ugly and wicked though it was (so far as man’s participation in it is concerned), was such that it drew people to faith. Christ’s death can be the death of death for us, if we trust in the saving work of our Lord on the cross. He was innocent, as Judas, Pilate, Pilate’s wife, one of the two thieves who hung beside Jesus, and the Roman soldiers testified. This is what makes His death unique and effective for us. He did not die for His sins (because He was innocent), but for the sins of lost men and women like you and me.

We should see ourselves in those who rejected our Lord and mocked Him as He was dying on the cross. We should see only innocence and perfect righteousness in Jesus. Let us acknowledge our sin, and the fact that the death He died was for the sins of others, and not His own. Let us trust in His death in our place, bearing the penalty for our sins, for the forgiveness of our sins, and the gift of eternal life.

The death of our Lord Jesus is the payment for our sins, and the only way that we will ever obtain eternal life. But it is also a pattern for us to follow:

18 Slaves, be subject to your masters with all reverence, not only to those who are good and gentle, but also to those who are perverse. 19 For this finds God’s favor, if because of conscience toward God someone endures hardships in suffering unjustly. 20 For what credit is it if you sin and are mistreated and endure it? But if you do good and suffer and so endure, this finds favor with God. 21 For to this you were called, since Christ also suffered for you, leaving an example for you to follow in his steps. 22 He committed no sin nor was deceit found in his mouth. 23 When he was maligned, he did not answer back; when he suffered, he threatened no retaliation, but committed himself to God who judges justly. 24 He himself bore our sins in his body on the tree, that we may cease from sinning and live for righteousness. By his wounds you were healed. 25 For you were going astray like sheep but now you have turned back to the shepherd and guardian of your souls (1 Peter 2:18-25).

Just as our Lord Jesus “took up His cross,” so we too must take up our cross, daily:

23 Then he said to them all, “If anyone wants to become my follower, he must deny himself, take up his cross daily, and follow me. 24 For whoever wants to save his life will lose it, but whoever loses his life for my sake will save it” (Luke 9:23-24).

The cross alone is the basis for our boasting, for salvation is not a work that we do, but a work that He has done, which we receive as a gift:

But may I never boast except in the cross of our Lord Jesus Christ, through which the world has been crucified to me, and I to the world (Galatians 6:14).

As we focus on Matthew’s account of the death of our Lord, we should ask ourselves why he has placed such great emphasis on the cross, on the death of our Lord. In particular, why does Matthew make a point of including the report of so many miracles in connection with the death of the Lord Jesus? Aside from the fact that it is only through the death (and subsequent resurrection) of the Lord Jesus that lost sinners can be saved, there are a couple of other reasons for Matthew’s emphasis on miracles in conjunction with the death of the Savior.

First, I would suggest that these miracles in Matthew testify to the uniqueness of the death of the Lord Jesus. No one ever died like this before or will ever die like this in the future. The death of the sinless Son of God in the sinner’s place is a most unique thing. This was no ordinary crucifixion, no ordinary death. Even those who refused to believe in Jesus left Golgotha beating their breasts, as Luke has informed us.

Second, I would suggest that these miracles in Matthew testify to the presence of God in the process by which He had chosen to save men – through our Lord’s rejection, suffering, and sacrificial death. It is on the cross that our Lord suffered the eternal torment of separation from the Father. This is why our Lord cried out using the words of Psalm 22, verse 1. There is a sense, then, that God was not there, that is, God the Father had withdrawn from the Son. This had to be since the penalty for our sin is death – separation from God. Jesus had to experience that in our place. But these miraculous events remind us that while the Father was separated from the Son while He was on the cross, He was present in the event. The death of Christ was the sovereignly ordained purpose of the Father:

22 “Men of Israel, listen to these words: Jesus the Nazarene, a man clearly attested to you by God with powerful deeds, wonders, and miraculous signs that God performed among you through him, just as you yourselves know— 23 this man, who was handed over by the predetermined plan and foreknowledge of God, you executed by nailing him to a cross at the hands of Gentiles (Acts 2:22-23).

36 Then Jesus went with them to a place called Gethsemane, and he said to the disciples, “Sit here while I go over there and pray.” 37 He took with him Peter and the two sons of Zebedee, and became anguished and distressed. 38 Then he said to them, “My soul is deeply grieved, even to the point of death. Remain here and stay awake with me.” 39 Going a little farther, he threw himself down with his face to the ground and prayed, “My Father, if possible, let this cup pass from me! Yet not what I will, but what you will” (Matthew 26:36-39).

5 You should have the same attitude toward one another that Christ Jesus had, 6 who though he existed in the form of God did not regard equality with God as something to be grasped, 7 but emptied himself by taking on the form of a slave, by looking like other men, and by sharing in human nature. 8 He humbled himself, by becoming obedient to the point of death —even death on a cross! 9 As a result God exalted him and gave him the name that is above every name, 10 so that at the name of Jesus every knee will bow —in heaven and on earth and under the earth— 11 and every tongue confess that Jesus Christ is Lord to the glory of God the Father (Philippians 2:5-11).

Our Lord Jesus submitted Himself to the will of the Father that He should die on the cross of Calvary, and then be raised again. On the cross, the Son suffered separation from the Father, but the miracles associated with our Lord’s death tell us that the Father was in this, for it was His will and purpose to save men in this way.

Third, these miracles testify to the fact that Jesus was who He claimed to be. I believe that all of these – Simon of Cyrene, one of the two thieves, Joseph of Arimathea, Nicodemus, and the centurion with his soldiers – came to recognize that the events surrounding the death of Christ proved Him to be the Son of God, the King of Israel. The unbelief of the crowds revealed that the hearts of many were hardened to the point that this compelling evidence was somehow set aside. But there were those who could do nothing else than to believe, because of what they saw. We don’t know about Simon of Cyrene, but we would probably be correct to assume that the thief on the cross and the Roman soldiers had little background or knowledge of Israel’s Messiah. In spite of this, they found the evidence so compelling that they believed the same claims for which Jesus had earlier been mocked.

Think of it. These folks believed in Jesus while He was dying, and before His resurrection. Some (like the thief on the cross) believed even before the miraculous events occurred. How could Jesus, a man dying as a criminal, be so convincing? Because He died like no one else had ever died, and because God testified to the uniqueness of Jesus and His death by the miracles associated with His crucifixion and death.

While miracles are certainly prominent here, there is something missing, something we are accustomed to seeing. Up till now, Matthew has made it a point to show how the events of our Lord’s life fulfill prophecy. We saw this at the time of our Lord’s birth and early childhood (see Matthew 1:22; 2:15, 17, 23). We saw it again during Matthew’s account of our Lord’s public ministry (Matthew 4:14; 8:17; 12:17-18; 13:14, 35). And now, we know that many of the events Matthew describes pertaining to our Lord’s death are the fulfillment of Old Testament prophecies, and yet Matthew does not make a point of indicating this. Why not? I am inclined to think that it is for two reasons.

First, the people who witness these events did not recognize them as the fulfillment of prophecy at the time they occurred. And second, Matthew wants us to see that people believed because of the sheer weight of the evidence, apart from the prophecies they fulfilled. In other words, they were not predisposed to believe; they just saw no other option than to believe.

The death of our Lord Jesus is the most unique death in all of human history. It will radically change the way we view death if we are Christians. It is a death that is so unique that men have come to faith in Jesus even before the resurrection.

Every Sunday we celebrate communion, and in so doing, we commemorate the death of our Lord:

For every time you eat this bread and drink the cup, you proclaim the Lord’s death until he comes (1 Corinthians 11:26).

I believe that we are to observe communion weekly for several reasons. First, it appears to be the practice of the early church (Acts 20:7; 1 Corinthians 11). Second, it is because the death of Christ is so central to the gospel message (see 1 Corinthians 1:18-25). Third, it is because the cross is so central to the way we are to live out our daily lives (see Romans 6). Fourth, it is because the cross of Christ is so strongly detested and opposed by the world:

18 For the message about the cross is foolishness to those who are perishing, but to us who are being saved it is the power of God. 19 For it is written, “I will destroy the wisdom of the wise, and I will thwart the cleverness of the intelligent.” 20 Where is the wise man? Where is the expert in the Mosaic law? Where is the debater of this age? Has God not made the wisdom of the world foolish? 21 For since in the wisdom of God the world by its wisdom did not know God, God was pleased to save those who believe by the foolishness of preaching. 22 For Jews demand miraculous signs and Greeks ask for wisdom, 23 but we preach about a crucified Christ, a stumbling block to Jews and foolishness to Gentiles. 24 But to those who are called, both Jews and Greeks, Christ is the power of God and the wisdom of God. 25 For the foolishness of God is wiser than human wisdom, and the weakness of God is stronger than human strength (1 Corinthians 1:18-25).

The message the world hates is the truth that we celebrate. The message the world hates is the only message that will save lost sinners, the only message that we should proclaim. Jesus Christ died on the cross of Calvary, bearing the penalty for my sins, and setting a pattern for the kind of life I should live as a Christian. The cross of Christ is such a glorious mystery that it will take all eternity to begin to fathom what God has done in this magnificent event, to His glory.

You can read the entire article at Bible.org.

Revelatii inainte de cruce – Lazar Gog

Jesus Palm Sunday 3

Matei 21:1-9 cross Jesus easterCînd s’au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele Măslinilor, Isus a trimes doi ucenici, 2 şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi -i şi aduceţi -i la Mine. 3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimete.„ 4 Dar toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: 5 ,,Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mînzul unei măgăriţe.„ 6 Ucenicii s’au dus, şi au făcut cum le poruncise Isus. 7 Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei, şi El a şezut deasupra. 8 Cei mai mulţi din norod îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci, şi le presărau pe drum. 9 Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: ,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!„

Lazar GogLazar Gog: Asa dupa cum stim, astazi este o sarbatoare speciala. Este sarbatoare cu care se incepe ceea ce este numit Saptamana Mare- Sarbatoarea intrarii triumfale a Mantuitorului nostru Isus Hristos in Ierusalim. In vorbirea populara romaneasca este Sarbatoarea Floriilor. In vorbirea populara engleza este Palm Sunday. Este populara pentru ca, avand in vedere felul de manifestare al primirii lui Isus Hristos in Ierusalim, a fost interpretat in cultura acestor doua popoare, cum am spus, la romani si englezi, si sarbatoarea a primit denumirea respectiva. Cum va vorbeam in alte ocazii, nu toate titlurile , denumirile sarbatorilor, pe care noi le avem in limba romana sunt neaparat o teologie biblica, in sensul ca au o expresie biblica corecta. Dar aia nu insemenaza ca teologia este incorecta. Caz in discutie este sarbatoarea penticostala a coborarii Duhului Sfant. Sarbatoarea, in limba romana este numita Rusaliile. Deci nu este un termen biblic, chiar daca avem titluri in Scriptura, puse acolo, Rusaliile, este un titlu pus e cei ce au editat Scriptura, nu este in textul sfintelor Scripturi. In limba romana, asa s-a impamantenit terminologia. Iar, sarbatoarea cea mai mare inainte de Paste, care este nasterea Mantuitorului nostru Isus Hristos nu are, deasemenea, o denumire biblica, din Biblie; este numita sarbatoarea Craciunului in termeni populari. Craciun este un termen popular, al carui origine este practic necunoscuta. Interpretarea cea mai plauzibila ar fi ca vine de la,… pentru limba romana si maghiara (cred), vine de la expresia latina cohoratio, care inseamneaza ‘sa sarbatorim impreuna’. Si de aici s-a facut Craciun- cohoratio- haideti sa laudam impreuna.

Pentru ca, la Craciun, cand s-a nascut Mantuitorul Isus Hristos a fost un prilej de lauda, de adorare. Sarbatoarea de astazi, Floriile, intrarea triumfala a lui Isus Hristos in Ierusalim este o sarbatoare importanta pentru toti cei 4 evanghelisti, pentru ca fiecare din ei mentioneaza evenimetul: Matei 21:1-17; Marcu 11:1-18; Luca 19:29-48; Ioan 12:12-19. Si pentru ca aceste evenimente le repetam anual, de multe ori se pune aceasta intrebare: Ce putem sa mai vorbim despre ele? Oh, sa nu-si faca nimeni probleme. Este Cuvantul lui Dumnezeu si Cuvantul lui Dumnezeu este ca un ocean. Nu se termina niciodata, de aceea, invataturile din Cuvantul lui Dumnezeu, chiar din evenimente care le repetam in fiecare an, invatatura din aceste evenimente trebuie sa fie profunda. In aceasta dimineata, ne vom uita la 4 adevaruri mari, care rezulta din aceasta mare sarbatoare a intrarii triumfale a mantuitorului nostru Isus Hristos in Ierusalim. Si voi prezenta aceste 4 adevaruri sub prisma unui mesaj pe care l-am ntitulat: Revelatii inainte de cruce.  La aceasta zi, potrivit textului pe care l-am citit si celorlalte texte paralele, Mantuitorul nostru, Isus Hristos, prin cei 4 evanghelisti, ne prezinta 4 adevaruri, 4 revelatii, 4 descoperiri divine legate de viata lui Isus Hristos, legate de noi, oamenii, legate de planul lui Dumnezeu, legate de ceea ce da particularitate Mantuitorului nostru  Isus Hristos, dumnezeirii in general, si vietii poporului lui Dumnezeu, in mod special. Si prima revelatie, primul mare adevar care ne este prezentat in acest pasaj, este acesta:

1. Isus este Imparat

crownUitati-va ce spune Cuvantul Domnului in Matei 21:1-2 – Cînd s’au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, în spre muntele Măslinilor, Isus a trimes doi ucenici, şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi -i şi aduceţi -i la Mine.

Spune aceasta ca Isus este Imparat? Foarte mult. Vrea sa spuna 3 aspecte distincte, legate de Imparatia Domnului nostru Isus Hristos. Primul: Isus nu este un imparat oarecare. El este un imparat cu autoritate. In aceste doua versete, observati autoritatea lui Isus Hristos. Se vede in 3 cuvinte: „Duceti-va”, ‘dezlegati-l” si „aduceti-l”. 8El nu are nicio rezerva cand spune aceste lucruri.  Este o porunca absoluta: „Te duci, dezlegi si aduci.” Un imparat se caracterizeaza prin aceasta: cuvantul lui se executa. Cuvantul lui se implineste. Dar, nu numai ca e un imparat cu autoritate.

A doua distinctie este ca e un imparat dupa Scripturi. Matei 21:2,4,5.  şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi -i şi aduceţi -i la Mine…….. Dar toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care zice: ,,Spuneţi fiicei Sionului: ,Iată, Împăratul tău vine la tine, blînd şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mînzul unei măgăriţe.„ El este un Imparat dupa Scripturi. Si aceasta este foarte important pentru ca foarte multi  imparati care au trait pe pamant si care mai sunt si astazi, nu sunt imparati legitimi. Unii au ajuns imparati prin uzurpare, lovituri de stat, prin crima, si de obicei stim foarte bine din istorie, va uitati si in istoria biblica, in special in regatul de nord, in regatul lui Israel. Cand cineva ajungea imparat, primul lucru pe care-l lua era o masura de binefacere pentru  regatul peste care domnea? Nu. Care era masura? Sa omoare pe toti urmasii imparatului de dinainte. Sa-i nimiceasca pe toti. Pentru ca, sa nu fie cumva vreunul care sa aiba pretentie la tronul pe care tocmai a pus mana.

Si de aceea este exrem de important sa vedem ca Isus Hristos este un imparat dupa Scripturi. Despre El s-a vorbit in Biblie ca va fi imparat intr-o maniera aparte. Si daca este dupa Scripturi, este un imparat drept. Este un imparat adevarat. Este un imparat sfant, este un imparat deosebit de oricine care a trait vreodata pe pamant. Psalmul 2 spune foarte bine lucrul  acesta. Spune: „Pentruce se întărîtă nemulţumirile, şi pentruce cugetă popoarele lucruri deşerte? Pentru ca pe impratul acesta, pe Isus Hristos, nu observati dvs. in societatea noastra? Nu a fost numai pe timpul inceputului bisericii primare. N-a fost numai in timpul inchizitiei, N-a fost numai in timpul comunismului. Este si acuma, in asa zisul timp al democratiei. Cine este scos si se fac eforturi sa fie scos din scoli, din procuratura, din viata oamenilor? Cine este scos? Mahomed? Sa nu cumva sa vorbesti de el, ca deja-i scandal in toata lumea si se scumpeste petrolul. Poti sa vorbesti de Isus Hristos, poti sa-L blamezi pentru ca si daca-L blamezi, acesta este dreptul la expresie. E dreptul la libera expresie, amendament constitutional. Isus Hristos este un imparat dupa Biblie. Este un imparat care are o pozitie extraordinara. In Psalmul 2 spune: Pentruce se întărîtă nemulţumirile, şi pentruce cugetă popoarele lucruri deşerte?” Au un singur scop si spun: Haidem sa rupem lanturile acestuia. Si spune Cuvantul Domnului mai departe, Dumnezeu din ceruri rade de ei si spune:

6 ,,Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfînt.„ 7 ,,Eu voi vesti hotărîrea Lui,„ -zice Unsul-,,Domnul Mi -a zis: ,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. 8 Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire! 9 Tu le vei zdrobi cu un toiag de fer, şi le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.` 10 Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pămîntului! 11 Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurînd.

Un Imparat dupa Cuvant. Apoi, este a treia dimensiune a acestui imparat: Este un Imparat recunoscut si ascultat. In vers. 9 spune: 9 Noroadele cari mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: ,,Osana Fiul lui David! Binecuvîntat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile prea înalte!„ Luca 19:38 este acelas lucru. Marcu 11 este probabil cel mai direct pasaj din aceasta sarbatoare, pentru ca in Marcu 11 ni se spune ca El este recunoscut si in Israel in timpul acela, in ziua aceea ca Imparat. Marcu 11:9-10-  Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus, strigau: ,,Osana! Binecuvîntat este cel ce vine în Numele Domnului! 10 Binecuvîntată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana în cerurile prea înalte!` Deci este o imparatie legitima. Domnul Dumnezeu a promis prin profeti ca va stabili o imparatie, imparatia lui David, o va intari pe vecie, si din aceasta imparatie se va naste un imparat. Este vorba de Mantuitorul Isus Hristos pe care-L celebram si astazi, , a carui imparatie si domnie nu va avea niciodata sfarsit. Deci, prima revelatie este aceasta: Isus Hristos este Imparat. A doua revelatie dina ceasta zi de sarbatoare este o revelatie cu privire la starea omenirii.

2. Starea omenirii

Uitati-va ce spune din nou vers. 2 – 2 şi le -a zis: ,,Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată, şi un măgăruş împreună cu ea; deslegaţi -i şi aduceţi -i la Mine. V-am vorbit si cu alte ocazii si va reamintesc din nou, pentru ca este bine sa tinem minte aceste lucruri. Dumnezeu, cand a revelat prin profetii Sai, adevarul despre omenire, starea in care a ajuns omenirea prin pacat. Nu ne-a magulit de loc. Si uns dintre cele mai nemagulitoare asemanari pe care Domnul o face omului este ca se aseamana foarte bine cu un magarus. Asa-i ca nu ne place? Doamne fereste. Uitati ce spune Cuvantul Domnului in Exod 34:19-20 – 19 Orice întîi născut este al Meu, chiar orice întîi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. (Este pentru mine o taina pe cine pune Domnul si pe cine pune prima data). 20 Să răscumperi cu un miel pe întîiul născut al măgăriţei; iar dacă nu -l răscumperi, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi pe orice întîi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mînile goale înaintea Mea. In acelasi verset, in acelas pasaj trebuie rascumparat magarusul si omul.  Omenirea este legata – Faptul ca in aceasta sarbatoare, magarusul este amintit, prin aceasta, Dumnezeu vrea sa ne reveleze Isus Hristos, inainte de cruce, starea omenirii. Si care este aceasta stare a omenirii? Omenirea arata in primul rand: legata. Ca si acesti doi magarusi. Este legata de pacat, este legata de neputinta. Este legata de traditii, este legata de ambitii. Este legata de incapatanare, ca spuneti-mi daca mai este cineva la fel de incapatanat ca un magarus. Ca omul. Suntem incapatanati pana ne plictisim. Omenirea este legata de obiceiuri. Nu observati dvs. ca daca-i spui unui om sa se pocaiasca, spune: „Lasa-ma in pace, ca eu sunt bine in credinta mea.” 18 De ce? Pentru ca este legat. Este legat de traditia, de obiceiul, de incredintarea pe care o are. Omenirea are vointa neinduplecata – A doua stare o omenirii- Nu numai ca este legata; are vointa neinduplecata.  Prin faptul ca Scriptura foloseste, in aceasta zi, si zice: „Vei gasi acolo si un magarus cu mama lui- toata lumea stie acest adevar- daca vrea cineva sa incerce sa calareasca pe un manz de magarus sau pe un cal care n-a fost incalecat niciodata,  sa nu-si inchipuie ca are un lucru usor de facut. Este foarte greu sa indupleci un cal si un magarus, ca sa te asculte si pana la urma sa accepte ca trebuie sa poata sa fie folosit pentru tractiune sau pentru calarie. Este foarte greu. Trebuie sa-i rupi vointa; sa-i zdrobesti vointa. Omenirea are o vointa neinduplecata la Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta este starea ei. Si atunci, Cuvantul Domnului spune ca cel de-al treilea aspect legat de starea omenirii, pe langa ca e legata, pe langa ca are vointa neinduplecata: Omenirea nu are alta sansa sa se rascumpere, decat numai daca este adusa la Isus Hristos. „Aduceti-l la Mine.” Nu este posibilitate sa scapi de patimi. Nu exista posibilitate sa scapi de obiceiuri. Nu exista posibilitate sa scapi de orice legatura  care te tine, practic, departe de Dumnezeu, decat una singura: Isus Hristos. El iti poate indupleca vointa, ca sa-L asculti, Acest magarus n-a facut mofturi. A acceptat ca Isus Hristos sa-l foloseasca si sa intre calare pe magarus, dupa cum intrau imparatii lui Israel la incoronare. I-a induplecat vointa. Exact acelasi lucru trebuie sa se intample si cu noi, pentru acei dintre dvs. care probabil traiti din traditii. Traiti dupa obiceiuri si aveti aceasta scuza, sa spunem asa, mereu: „Mie sa nu-mi spui de pocainta, mie sa nu-mi spui sa ma intorc la Dumnezeu. Eu sunt crestin din mos stramos.” Mi-aduc aminte ce spune Cuvantul lui Dumnezeu prin sf. ap. Petru. Spune in felul urmator: „Caci stiti foarte bine ce-ati mostenit de la parintii vostri; altceva decat chefuri, betii si destrabalari. Ajunge ca in trecut ati facut aceste lucruri.” Cine te poate scapa de ele? Este unul singur, este Isus Hristos. Cum? Prin spalarea cu sangele Lui de pe cruce. El iti schimba mintea, iti schimba vointa si te indupleca la neprihanire. Te indupleca la o viata noua. Starea omenirii este aceasta: Este legata, este incapatanata, si are nevoie de aducere la Isus Hristos. Si apoi, tot in acest aspect al starii omenirii, prin faptul ca acesti doi magarusi sunt folositi in istoria lui Isus Hristos, as vrea sa va spun ca este o prevestire, o profetie legata de Imparatia de 1000 de ani, este o prevestire a mileniului. De ce? Observati ca magarusii acestia doi asculta, se supun Domnului Isus Hristos. Ori, unul din aspectele fundamentale ale Imparatiei de 1000 de ani, frati si surori, este ca Domnul Isus Hristos, care va fi imparatul intregului pamant, in perioada aceea de timp, Domnul Isus Hristos va readuce pe pamant situatia, starea din Eden, cand omul si animalele vor convietui impreuna. Iar animalele, pentru ca au si ele o forma rudimentara de suflet, animalele vor recunoaste pe Dumnezeu si vor recunaoste autoritatea omului si se vor supune lui Dumnezeu si omului. Uitati ce spune Cuvantul Domnului in aceasta privinta. Deci, nu numai cum au facut acesti magarusi, s-au supus la ceea ce Domnul Isus le-a cerut, uitati-va ce spune Cuvantul lui Dumnezeu  in profetia lui Isaia, cap. 11:6-9-

Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mîna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mînca paie ca boul, pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mîna în vizunia basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr.

Marit sa fie Domnul; timpuri glorioase si acestea se vad intr-o istorie pe care o citim, poate in fuga, si nu ne dam seama, tocmai in istoria aceasta a intrarii lui Isus si in folosirea in istorie a celor doi magarusi.

Photo credit mbbcintl.com

3. Isus este divin

Probabil ca cei mai multi dintre noi n-am observat lucrul acesta, unii poate chiar pana astazi, si anume. Uitati-va ce spune Cuvantul Domnului in Matei 21:3 Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimete.„(24) Nicaieri in Evanghelie, pana in punctul acesta, Isus Hristos nu spune despre Sine ca este Domnul. Nicaieri. Au spus altii, dar n-a spus El. A spus Petru: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Prea Inalt. Au venit magii si s-au inchinat, pastorii. „Astazi vi s-a nascut un Mantuitor,” au spus ingerii. Isus n-a spus niciodata: „Eu sunt Mesia, Eu sunt Domnul,” pana in punctul acesta, pana in ziua aceasta. Acum face aceasta revelatie finala. Daca va va intreba cineva ceva. „Daca va va intreba cineva ceva, spuneti ca DOMNUL,” si in limba ebraica e: „spuneti ca Yahweh”. O, daca se foloseste aceasta expresie, este condamnare la moarte, pentru ca acuma incepe Saptamana Mare, condamnarea Lui la moarte. De ce L-au condamnat la moarte? Pentru ca L-au mai intrebat odata: Esti tu Fiul lui Dumnezeu?” Si ce a raspuns? „Sunt.” Iar cand au scris pe cruce, as vrea sa stiti si acest adevar, sa va aduceti aminte de el: Isus, Nazarineanul. Regele Iudeilor. Cand au scris pe cruce aceasta acuzatie, au scris-o cu litere grecesti, latinesti si evreiesti. Ei, cu litere evreiesti: Isus, Nazarineanul, Regele Iudeilor. Sau scris numai primele litere la fiecare. Cand s-a scris in limba ebraica, cu litere ebraice, stiti ce scria pe cruce? Yahweh. Iehova. Cand au vazut pe scrie pe cruce, ce-au zis? Sa stearga ce scrie acolo, pentru ca i-a deranjat, pai, cum? L-am rastignit pe Yahweh? Pe Iehova? Pe Domnul? De aceea au cerut sa stearga. Si ce le-a spus Pilat? Ce-i scris e scris. Isus Hristos este Domnul!Este Dumnezeu. Iehova. Yahweh. Este prima data cand face aceasta revelatie. Si El este Domnul. As vrea sa va dau cel putin 4 argumente ca El este Domnul:

  1. 1. El este Domnul pentru ca este recunoscut de Tatal ceresc in aceasta pozitie. Luca 9:35. La schimbarea la fata este Tatal ceresc, cel care vorbeste, in auzul lui Ioan, Petru si Iacob: „Acesta este Fiul Meu.” Este o confirmare divina.
  2. Isus Hristos este Domnul pentru ca are autoritatea absoluta asupra diavolului. Un lucru, care mie imi place foarte mult sa-l citesc mereu si sa-l aud mereu: Prima Evanghelie care a fost scrisa, dintre cele 4, este Evanghelia dupa Marcu. Si Marcu cand isi incepe Evanghelia, uitati cu ce incepe Marcu din primul capitol: Marcu 1:24- ,,Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu cine eşti: Eşti Sfîntul lui Dumnezeu!` Este o alta expresie, similara cu: Esti Mesia, Hristosul. Pentru ca Mesia insemneaza imputernicitul lui Dumnezeu; Hristosul, unsul lui Dumnezeu. Iar Matei 8:29- Şi iată că au început să strige: ,,Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?` Vreau sa incurajez biserica, ca avem putere sa stam in picioare. Avem putere, nu prin noi insine, avem putere prin Cel ce traieste in noi, prin Domnul, prin Isus Hristos. Si as vrea sa incurajez biserica, daca asta este crezul diavolului, atunci, hai sa-l chinuim inainte de vreme, nu sa ne chinuiasca el pe noi. Wake up! (Sa ne trezim) Ca tot spunem: Satana m-a pus. Diavolul m-a ispitit. Ai putere asupra lui. Chinuieste-l tu, nu lasa sa te chinuiasca el, pentru ca in tine traieste Domnul Dumnezeu. 
  3. Isus Hristos a inviat din morti. Si Biblia este plina in aceasta privinta.
  4. In scurta vreme se va vedea in tot universul ca acesta este adevarul. Lucrul acesta nu place sa se citeasca in societatea contemporana si in tot timpul existentei omenirii, dar ce citim acuma din Filipeni 2:9-11 este cuvantul care, cel putin in timpul mileniului, omenirea il va cunoaste si dupa aceea se intra in eternitate si nu vor mai fi probleme contra acestei invataturi. Filipeni 2:9-11-  Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; 10 pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, 11 şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. Yahweh=Domnul, egal cu Tatal ceresc, egal cu Duhul Sfant. Glorie Domnului! Asteptam ziua aceea, orice limba sa marturiseasca. Dar, pana atunci, tine minte. Prima data in istoria biblica, cand Isus Hristos, in timpul vietii lui pamantesti foloseste aceasta expresie, cu privire la Sine, n-a spus: „Mergeti si spuneti ca Isus din Nazaret cere lucrul acesta.” Ci a spus: „Mergeti si spuneti ca DOMNUL are nevoie.” A folosit numele suprem. Si apoi l-a folosit in evenimentul urmator  in Gradina Ghetimani, pentru ca in gradina Ghetimani, cand au venit sa-l aresteze, l-au intrebat: „Pe cine cautati?” Si ce-au raspuns ei? „Pe Isus din Nazaret.” Ce le-a raspuns Isus? „Eu sunt.” Al doilea nume a lui Yahweh este ‘Eu sunt’. El nu a zis: „Identificati-ma pe mine, ci si-a spus din nou numele „Eu sunt”. Dar, la auzul numelui lui Dumnezeu, cand au spus „Eu sunt”, ce s-a intamplat cu cei ce au vrut sa-L aresteze? Au cazut in lesin. N-au putut sa-L aresteze, pentru ca nimeni nu poate sa-L aresteze pe Domnul. Nimeni n-a putut sa-L crucifice pe Domnul. Aduceti-va aminte: El este Domnul. Acela care spunea in Ioan 10:17-18 –  17 Tatăl Mă iubeşte, pentrucă Îmi dau viaţa, ca iarăş s’o iau. 18 Nimeni nu Mi -o ia cu sila, ci o dau Eu dela Mine. Am putere s’o dau, şi am putere s’o iau iarăş: aceasta este porunca, pe care am primit -o dela Tatăl Meu.`Aici trebuie sa vedeti puterea Domnului Isus, nu in povestile populare pe Discovery Channel si History Channel. Aici este Dumnezeirea Lui. El este Domnul. N-a putut nimeni sa-L aresteze. N-a putut nimeni sa-L crucifice. El n-a murit pentru ca Romanii L-au crucificat si evreii L-au vandut. „Am putere s-o dau si am putere s-o iau…” De ce? Pentru ca El este Domnul! El este viata! El este Dumnezeu! Glorie Lui! Sa iubim acest DOMN!

4. Autoritatea lui Isus

Photo credit bereanhomechurch.org

Veti zice: N-ati spus ca Isus e Imparat? Imparatul n-are autoritate? Da, asa este. Imparatul are autoritate; dar, este vorba despre alta autoritate. Autoritatea lui Dumnezeu nu sta numai in puterea Lui nespus de mare, numita Atotputernicie. Nu. Dumnezeu in autoritatea Lui si in Atotputernicia Lui poate sa faca tot ce vrea, spune sfanta Scriptura, si in cer si pe pamant. Are puterea aceasta, cum am auzit si pe copii aici, citand din cuvintele Domnului Isus, din Matei 28:18- „Toata puterea mi-a fost data, in cer si pe pamant.” Asa este. Insa, as vrea sa stiti ca autoritatea lui Dumnezeu, pe langa atotputernicia Lui sta in caracterul lui Dumnezeu- si anume, acea latura din caracter, numita Sfintenie. Aceasta autoritate se vede in textul nostru din Matei 21:12-14- 12 Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei, 13 şi le -a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.` Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tîlhari.„ 14 Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i -a vindecat. In ceea ce se numea Curtea Neamurilor in Templu, marele preot Ana, daca va uitati in istorie si cercetati istoria iudaica, in curtea templului, marele preot, Ana, a deschis un business (afacere) de schimbari de bani. Adica, veneau evreii din Dacia, veneau evreii din Grecia, si fiecare venea cu banul lui. Si atunci, trebuia sa aduca jertfa la templu, sa plateasca jertfa si ce faceau? Schimbau banii. Era o zugrumare. Era o asuprire a evreilor, ca se asupreau unul pe altul cand veneau din alta parte, pentru ca rata de schimb era favorabila marelui preot Ana si a conditiilor lui. Nu putea sa vina cu vitelul in spate din Mesopotamia pana la Ierusalim, ca sa aduca jertfa. Si atunci, aveau acolo vite. Cumparau vita, cumparau mielul, cumparau vitelul, cumparau porumbeii, cumparau turturelele si nu le sacrificau. Dupa ce spuneau, da-le la preot sa le sacrifice, le puneau inapoi in cusca si le vindeau de cateva sute de ori in timpul sarbatorilor. Business profitabil. Asta inseamna desacralizarea Templului. Iar Domnul este puternic, este autoritar. Nu numai in Atotputernicia Lui, El este autoritar prin caracterul Lui, prin sfintenia Lui. Natura lui Dumnezeu este sfanta. Aceasta ii deranjeaza pe oameni. Marcu 6:20 – 20 căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfînt; îl ocrotea, şi, cînd îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă; şi -l asculta cu plăcere. Irod, acest dement in haina regala, criminal notoriu, si-a omorat 3 sotii, si-a omorat copiii si de aceea, aduceti-va aminte, era expresia la Roma, in curtea Cezarului. Imi cer scuze, dar asta este istorie si trebuie sa fie cunoscuta. Spunea Cezarul Roman: In Iudeia este mai de folos sa fii un porc la curtea lui Irod, decat sa fii copilul lui, sau sotia lui. Ca porcu e considerat necurat si nu se ating de el. Dar de copii, de sotii, de prieteni, de ministri lui, de cate ori ii vine, ii omoara, pentru ca este gelos si este dement. Dar se temea de Ioan, fiindca il stia om neprihanit si sfant. Si Ioan era in puscarie, in puscaria lui (Irod). Dar se temea de el. Irod se temea de el, pentru ca autoritatea Domnului sta in caracterul Lui, in sfintenia Lui. Sfintenia Lui este natura Lui.  Apoi, sfintenia Lui, autoritatea aceasta este standardul pe care Dumnezeu il cere in biserica si in poporul Sau. Psalmul 93:5- Mărturiile Tale sînt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cît vor ţinea vremurile. Marturiile Tale = Cuvantul Tau este cu totul adevarat. Si sfintenia ca fi podoaba casei Domnului cat vor tinea vremurile. Comunistii s-au temut de biserica pentru ca biserica era sfanta. De aia s-au temut. Si toti calaii, ca Hitler, ca Napoleon, ca Stalin, ca Lenin, ca Cezarii Romani, toti s-au temut de biserica pentru ca au vazut  ca biserica este sfanta si ca are caracter; iar ei n-au caracter.  Este exact ce spune Isus Hristos cu alte cuvinte: „Oamenii vor fii vinovati, nu pentru ca n-au iesit din lumea lor, ci pentru ca au refuzat sa-L primeasca pe singurul Fiu a lui Dumnezeu, pe Domnul.” Si aceasta insemneaza ca n-au vrut sa vina la lumina, spune Isus Hristos in Ioan 3. N-au vrut sa vina la lumina, ca sa nu li se vada faptele.  Si, oridecateori biserica straluceste in sfintenie, sfintenia ei face pe cei din jur incomozi. Cand vii la Casa Domnului si esti nemantuit si auzi acest adevar, te deranjeaza, pentru ca te simti incomod in lumina Cuvantului lui Dumnezeu.  Este puterea lui Dumnezeu, este sfintenia Lui, este caracterul Lui care ma face, te face, sa te vezi asa cum esti; sa ma vad asa cum sunt. Natura lui Dumnezeu este sfanta. Standardul lui Dumnezeu este sfintenia. Si apoi, ascunderea fetei lui Dumnezeu se datoreaza lipsei de sfintenie. Daca nu poti sa-L vezi pe Domnul, si daca zice cineva, cum a zis primul om care a zburat in cosmos, Iuri Gagarin, din Uniunea Sovietica in competitie cu Americanii- cine-i primul care zboara in cosmos? Iuri Gagarin a fost primul om care a zburat in cosmos si s-a invartit in jurul pamantului cu racheta Soyuz de cateva ori. A venit pe pamant si daca mai tineti minte ce scria in istorie, zice: „Am fost pana in cer si m-am plimbat de cateva ori si nu L-am gasit pe Dumnezeu nicaieri. Si intr-o zi, Iuri Gagarin s-a urcat intr-un avion si avionul s-a prabusit cu el. Probabil s-a intalnit cu degetul lui DumnezeuN-a mai apucat s-ajunga in cer si nici n-a trebuit pentru ca nesfintenia, lipsa vietii sfinte iti ascunde fata lui Dumnezeu. Dar daca traiesti o viata sfanta, dupa caracterul lui Dumnezei, cum zice: „Fiti sfinti, caci eu sunt sfant,” atunci Il vezi pe Dumnezeu intr-un copil, Il vezi pe Dumnezeu intr-un batran, Il vezi pe Dumnezeu in firul de iarba, Il vezi pe Dumnezeu in structura omului, Il vezi pe Dumnezeu in toate lucrurile. Pentru ca este imposibil sa nu-L vezi. Cand n-ai sfintenia lui Dumnezeu in tine, ai ajuns evolutionist. Vorbesti de toate lucrurile pe care Biblia le numeste pe nedrept numite stiinta, numai ca sa fii orbit si sa nu poti sa-ti dai seama ca este unul singur care a putut sa spuna: „Eu sunt DOMNUL.” Si acesta este Isus Hristos. Deci, in aceasta zi de sarbatoare, cel putin 4 adevaruri mari:

  1. Isus este Imparat
  2. Starea omenirii
  3. Isus este divin
  4. Autoritatea lui Isus

VIDEO by Emanuel Church Anaheim

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari