Un președinte de nota 10 – Pastor Ionel Tuțac

Ionel Tutac Newsnet Crestin

Te-ai întrebat vreodată cum arată un președinte ”de nota 10”? Ce calități ar trebui să aibă? Ce decizii ar trebui să ia? Cum ar trebui să vorbească? Ce ar trebui să scrie? Cum să se comporte?

Cel mai simplu este să întocmim o listă cu lucruri despre cum să nu arate un președinte.

Suntem mereu tentați să-i evaluăm pe cei care ne conduc. Chiar să le dam note. Dacă îi simpatizam, le exgerăm calitățile. Dacă ne displac, le găsim greșeli și acolo unde nu sunt.

Dar dincolo de critica vizavi de proiectele, deciziile și discursul unui președinte, întotdeauna, proba de foc a caracterului unui lider este cum se comportă cu cei care îi sunt inferiori, sau cu cei de la care nu poate obține nimic.

Eu tind să cred mai mult, că atitudinea față de superiorul său ierarhic, vorbește mult despre calitatea unui lider.

Curajul unui președinte, al unui stat mic, subdezvoltat, de a rezista reprezentantului celei mai mari forțe politice din lume este dovada unui mare caracter. Mă refer la Uhuru Kenyatta, presedintele Kenyei.

Cu prilejul vizitei lui Barrack Obama în Kenya, presedintele SUA a abordat la Nairobi si problema drepturilor homosexualilor. Obama a avut un discurs în care a făcut un apel către kenyeni la toleranță față de minoritățile sexuale și le-a așezat pe același palier cu minoritățile religioase. Îndemnul președintelui american către autoritățile kenyene de a-și schimba poziția față de homosexuali a primit un răspuns neașteptat din partea  președintelui kenyan.

Uhuru Kenyatta nu s-a lăsat intimidat de discursul, argumentele și poziția lui Obama. El a declarat că există valori comune pe care cele două popoare le au: dragostea pentru democrație, libertatea religioasă, interesul pentru a dezvolta economia de piață, dar există și chestiuni pe care poporul kenyan nu le împărtășește și nu le acceptă. Una dintre acestea este homosexualitatea.

Câtă fermitate în discursul acestui presedinte! Ce curaj de a rezista public și de a-și afirma convingerile! Forța unui lider de a nu se lăsa intimidat și de a merge împotriva curentului.

Nu stiu cât de încântați sunt kenyenii de președintele lor, dar pentru mine Uhuru Kenyatta este un președinte de nota 10!

Mi-ar plăcea ca Europa să aibă astfel de lideri. Si chiar Romania!

Eu ma rog pentru România. Poate o faci si tu împreună cu mine.

Pastor Ionel Tuțac

SURSA – http://www.baptist-tm.ro/un-presedinte-de-nota-10/

A ÎNCEPUT NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ ! Pastor Ionel Tutac EDITORIALE

Ionel TutacPhoto credit www.prodocensmedia.ro

0000000000A ÎNCEPUT NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ !

Ionel Tutac Pastor BCB Harul LugojCEDO a dat o hotărâre conform căreia statele parti la Conventie, inclusiv Romania, sunt obligate să recunoască uniunea civilă între persoane de același sex, încheiată în străinătate. Deși Codul nostru civil interzice această recunoaștere, efectul hotărârii este obligarea Statului Român de a recunoaște aceste uniuni între persoanele de acealși sex.

Este exact ce a făcut Curtea Supremă în SUA. Prin decizia unei instante au fost obligate toate statele să recunoască legitimitatea căsătoriilor între persoane de același sex. Un proces care a durat în America ani buni, la noi s-a derulat peste noapte.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex este permisă în 11 state din cele 47 ţări membre ale Consiliului Europei, iar parteneriatele civile între persoane de acelaşi sex sunt recunoscute în 24 de ţări.
Decizia CEDO vine în urma unei plângeri înaintate de trei cupluri de homosexuali împotriva statului italian, care susțineau că sunt discriminaţi din cauza orientării sexuale pentru că legislaţia ţării lor nu le dă dreptul să se căsătorească sau să intre în orice formă de uniune civilă.

România a respins un proiect de lege înaintat de deputatul Remus Cernea, pentru recunoașterea parteneriatelor civile între persoane de același sex, Parlamentul European a dat un vot covârşitor în favoarea unui raport care recomanda statelor membre, să „ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de acelaşi sex”. Interesant este că 24 de europarlamentari români au votat pentru acest amendament.

Puțini dintre noi au remarcat ce s-a întâmplat de fapt și cum ne va afecta pe termen lung această decizie. Din acest moment, persoanele de acealși sex din România care vor dori să se căsătorească vor putea să se căsătorească într-un altă țară și se pot reîntoarce aici să adopte copii și să-și exercite drepturile la fel ca oricare altă familie din România.

Este de remarcat cum o lege exterioară unei țări se poate impune în pofida dorinței unui stat.
Mă întreb cum rămâne cu procentul mare de creștini din România, ale căror principii și drepturi sunt încălcate prin această decizie? Nu cred că ar trebui să așteptăm pasivi ca întreg procesul de dezintegrare a principiilor creștine – pe care a fost fundamentată Europa, să se deruleze.

Cred că este un moment în care trebuie să exprimăm în mod clar ce spune Scriptura cu privire la homosexualitate. Știu că vor veni vremuri când aceste declarații vor fi amendate, însă cu atât mai mult acum, suntem chemați să afirmăm că Dumnezeu a instituit familia ca o uniune sacră între un bărbat și femeie și că ea reflectă ideea și planul Său.

Aceasta reprezintă declarația mea de credință și protestez împotriva unei decizii care ne jefuiește de ce avem mai prețios – credința în valorile creștine.

Pastor Ionel Tutac

via www.prodocens.ro

Pastor Ionel Tutac: Atentatul cel mai devastator!

Photo credit prodocensmedia.ro

Photo credit prodocensmedia.ro

Un val de atentate teroriste au avut loc astăzi in diferite parti ale globului pamantesc. Cel puțin 51 de persoane nevinovate si-au pierdut viața in Tunisia, Franța si Kuweit. Uciderea unor turiști sau a unor credincioși musulmani ce se aflau in moschee trebuie dezaprobata. Cu siguranță ca pierderea de vieti omenești este un lucru regretabil si condamnabil.

Dar mai devastatoare decât atentatele cu bombe si mitraliere kalasnikov este decizia Curtii Supreme de Justiție din America. Hotărârea de a legaliza căsătoriile homosexuale in toate statele Americii este împotriva Scripturii. Ziua de astăzi este una neagră in istoria unui continent ce s-a fondat pe principiile moralei crestine.

Ea va contribui la dezintegrarea familiei si la transformarea Americii intr-o Sodoma modernă. Exemplul Americii va fi preluat, in curând, de alte state.

Europa Occidentala a decis deja, iar țările din Răsăritul European sunt supuse unor presiuni permanente. Cel mai fericit de decizia Curtii Supreme pare președintele Barack Obama, care a publicat următorul mesaj pe twitter : ” Astăzi este un pas urias înspre egalitate. Cuplurile gay si lesbiene au acum dreptul sa se căsătorească, la fel ca oricine. Dragostea învinge”.

Prin vocea lui Franklin Graham si a altor lideri credincioșii baptisti din America si-au exprimat clar poziția. Totul pare insa prea târziu. Timiditatea de a-si spune punctul de vedere in problemele morale ale societății si neimplicarea din ultimele decenii in deciziile politice i-au costat pe americani enorm.

Ca pastor dezaprob decizia luată de instanța suprema din America si ma rog ca Dumnezeu sa trezească Biserica Sa din starea de apatie. Nu va trece mult timp pana când si România va trebui sa decidă. Vom accepta oare ca o minoritate sodomita sa atenteze la distrugerea familiilor noastre si la viitorul copiilor noștri?

Sa ne unim eforturile in rugăciune! Sa Ieșim din starea de confort! Sa ne spunem cu curaj punctul de vedere! Sa-i susținem pe liderii politici cu convingeri biblice! Sfârșitul este aproape! Doamne, îndura-te de noi!

Pastor Ionel Tutac

via prodocensmedia.ro

NewsNet Creştin: Pastor Ionel Tuţac – Cum să ne înțelegem cu ”frații” homosexuali?

Citeste aici – http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2015/06/pastor-ionel-tutac-cum-sa-ne-intelegem.html

Va recomandam sa cititi si articolul care a provocat aceasta discutie:

– Asa cum a fost raportat in prealabil, Campolo serveste ca unul dintre liderii Bisericii Baptiste Muntele Carmel din vestul orasului Philadelphia, care face parte din Conventia Nationala Baptista din Statele Unite. In timpul anilor 1990, a servit ca consilier spiritual la presedintele de atunci Bill Clinton, inclusiv in timpul scandalului Monica Lewinski. Sotia lui Campolo, Peggy, este o activista pentru drepturile homosexualilor si crede ca biserica ar trebui sa accepte “casatoria” de acelasi sex. Lunea trecuta, el a explicat ca sotia lui este unul dintre motive pentru care a decis sa sustina acceptarea homosexualilor in crestinism. Citeste mai mult aici – Invatator fals: Tony Campolo.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari