Pastorul Nelu Chirita – din nou în SUA.

Pastorul Nelu Chirita din Galati, despre activitatea sa si despre doua carti interesante: două cărți pe care le-am scris se numesc „Destul” și „Lacrimi pentru Urie”. Prima face o analiză spirituală a situației actuale prin care trece România și scoate în evidență soluția pe care Dumnezeu o are pentru ieșirea din criză, iar a doua tratează tragedia unui personaj care este de obicei trecut cu vederea. De ce a îngăduit Dumnezeu ca Urie să moară nevinovat și cum a putut „omul după inima lui Dumnezeu”, David, să se coboare atât de jos, sunt întrebările la care își propune această carte să răspundă.

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

Mă bucur să îl reîntâlnesc pe fratele Nelu Chiriță, pastorul bisericii Speranța din Galați. Este o cu adevărat o plăcere să vezi oameni pe care Dumnezeu îi folosește nu numai în țara lor, ci oriunde se lasă conduși de Dumnezeu. Deasemenea Dumnezeu s-a folosit de fratele Nelu și prin cărțile pe care le-a scris și care au avut un impact asupra creștinilor și nu numai.

Una din cărțile sale, intitulată “Destul” în care este relatată starea precară a omenirii în care s-a ajuns în prezent, a ajuns și pe masa președintelui Iohannis.

Dar vă las pe dumneavoastră să urmăriți interivul de mai jos, pe care fratele Nelu ni l-a acordat înainte de a pleca din SUA.


photoINTERVIU

Î: Frate Nelu, mă bucur să te întâlnesc din nou în vizită  în America. Cu ce ocazie? Și pentru cât timp?

R: Și eu mă bucur să te văd frate Mike. Am venit…

Vezi articolul original 1.283 de cuvinte mai mult

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari