Greşeala fatală de a crede vorbele omului nepotrivit la momentul nepotrivit

psalm 93v1a Jesus king

Photo credit wikimedia.org

Nu uitam ca:  Daniel a luat cuvîntul şi a zis: ,,Binecuvîntat să fie Numele lui Dumnezeu, din vecinicie în vecinicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea. 21 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! Daniel 2:20-21

Si: Psalmul 20:7-9  Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru. 8 Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare. 9 Scapă, Doamne, pe împăratul, şi ascultă-ne cînd Te chemăm!

Sclavul care a schimbat istoria – 480 î.e.n.

Xerxes I, from Hadish Palace at Persepolis. Reign 486 – 465 BC

În vremurile în care a avut loc această greşeală, civilizaţia occidentală era divizată între două culturi. Cea mai mare era Imperiul Persan, o civilizaţie centralizată care se baza pe un conducător atotputernic şi nu acorda multă importanţă individului. Cealaltă civilizaţie era mult mai dinamică, însă totodată mai mică şi mai săracă: democraţia incipientă din Grecia.

În ciuda faptului că existau în Grecia antică locuri precum Sparta, o cetate cu o conducere dictatorială şi opresivă, eroismul individual era onorat. Această diferenţă poate fi observată şi astăzi între naţiunile ce descind din despoţi şi culturile occidentale care au la bază tradiţiile greceşti.

În 480 î.e.n., situaţia nu era grozavă pentru lui Xerxes, conducătorul Imperiului Persan, mai ales în privinţa invaziei Greciei. Xerxes dorea să răzbune înfrângerea tatălui său la Marathon şi să cucerească oraşele-state greceşti. Aceste cetăţi libere reprezentau atât o ameninţare pentru imperiul său, cât şi un exemplu periculos pentru numeroasele popoare din imperiu, inclusiv cele de origine greacă.

Războiul începuse bine, forţele sale reuşind să construiască un pod peste Hellespont (astăzi strâmtoarea Dardanele), o reuşită inginerească extraordinară pentru acea vreme. Traversarea Hellespontului a fost urmată de cucerirea rapidă a Macedoniei şi a unor cetăţi greceşti minore. Apoi, armata lui Xerxes s-a îndreptat spre sud, pe coasta grecească, spre Atena. Istoricii afirmă că armata sa era uriaşă, numărând cel puţin la fel de mulţi oameni pe câţi locuitori avea oraşul grec. Din acest motiv, majoritatea locuitorilor Atenei au părăsit oraşul şi s-au refugiat în insulele din apropiere, cei mai mulţi preferând Salamina, aflată în apropierea oraşului.

Atena a căzut uşor, forţele lui Xerxes cucerind cetatea în care se mai găseau foarte puţini greci. Cu toate acestea, soldaţii persani erau cu moralul la pământ, deoarece pierduseră mulţi oameni în lupta de la Termopile, în care înfruntaseră 300 de spartani şi alţi 6.700 de luptători greci.

Armata persană a continuat marşul spre sud, cucerind uşor alte oraşe de pe coastă, beneficiind în acest timp de proviziile transportate de vasele ce veneau din porturile imperiului de dincolo de Marea Egee. Pentru Xerxes era esenţial ca forţele sale să controleze coasta, deoarece fără aceste vase el nu-şi putea alimenta cu provizii uriaşa armată. Pur şi simplu, nordul Greciei nu oferea suficiente resurse pentru a putea hrăni toţi soldaţii săi. Acesta era, poate, singurul punct slab pe care îl puteau exploata grecii, depăşiţi numeric de trupele persane.

După victoria lui Xerxes la Termopile, Marea Egee fusese lovită de o serie de furtuni violente. Nevoia constantă de aprovizionare făcea ca o bună parte din flota persană să se găsească mereu pe mare, iar Xerxes a pierdut o treime din vase din cauza furtunilor. Chiar şi aşa, însă, conducătorul persan dispunea de patru ori mai multe vase de război decât toate cetăţile greceşti la un loc.

Grecii au hotărât să-şi unească forţele într-o singură flotă, ce număra în total 370 de trireme, sub comanda lui Temistocle. Deoarece persanii aveau mult mai multe vase, o bătălie în larg ar fi însemnat înfrângerea, navele greceşti fiind uşor de încercuit şi scufundat. De aceea, grecii s-au refugiat în strâmtoarea dintre insula Salamina şi ţărmul din apropiere de Pireu. Căpitanii dezbăteau dacă să îi înfrunte pe perşi pe mare sau să fugă şi să aştepte deznodământul unei bătălii terestre, în care armata greacă avea să fie condusă de Sparta. Forţele greceşti se pregăteau să se lupte la intrarea îngustă în peninsula sudică a Greciei, Peloponezul.

Flota Imperiului Persan ce supravieţuise furtunilor consta în 1.200 de trireme conduse de marinari fenicieni, greci şi egipteni cu o vastă experienţă în luptele în larg. Vasele persane erau mult mai mari decât cele greceşti şi purtau la bord de două ori mai mulţi soldaţi, un avantaj important într-o epocă în care ciocnirile între vase şi lupta individuală între marinari jucau un rol important. Aşadar, Xerxes avea toate motivele să fie încrezător: flota sa era mult mai mare, iar grecii păreau să se teamă de o confruntare directă, ascunzându-se în strâmtoarea de lângă Salamina în timp ce împăratul perşilor îi privea dispreţuitor. Xerxes comandase chiar să i se construiască un tron de pe care să vadă bătălia, cerând totodată ca scribii să fie pregătiţi să noteze numele căpitanilor ce aveau să se evidenţieze în victoria contra grecilor.

Bătălia de la Salamina în viziunea pictorului Wilhelm von Kaulbach (1868) (wikipedia)

Xerxes era mai degrabă îngrijorat că triremele greceşti vor scăpa prin cealaltă parte a strârmtorii decât că va pierde bătălia navală. Anticipând că adversarii se vor retrage, conducătorul persanilor a trimis un contingent mare de trirereme egiptene în jurul Salaminei pentru a închide această portiţă. Chiar şi aşa, Xerxes tot avea de trei ori mai multe nave, iar timpul era de partea sa, de vreme ce flota grecească era blocată, iar armata sa putea obţine provizii fără probleme pe măsură ce avansa pe coasta grecească. Grecii erau blocaţi între navele persane, astfel că Xerxes nu trebuia decât să aştepte ca aceştia să iasă din ascunzătoare şi să fie nimiciţi.

În acest moment apare în poveste un sclav intitulat Sicinnus, ce fusese servitorul personal al lui Temistocle. Acesta a înotat până la ţărm, iar aici a cerut să-l vadă pe Xerxes. Împăratul l-a primit pe sclav şi i-a pus multe întrebări despre greci, iar acesta i-a spus că flota grecească era dezorganizată. Comandanţii nu se puneau de acord, spunea sclavul, existând chiar şansa ca cel mai mare contingent, cel al atenienilor, să se alieze cu persanii în speranţa că vor fi iertaţi şi că vor avea un rol important într-o satrapie grecească sub controlul Imperiului Persan.

În mod neaşteptat, cuvintele lui Sicinnus l-au făcut pe Xerxes să îşi schimbe strategia. Nimeni nu ştie cum a reuşit un sclav să aibă o influenţă atât de mare, însă este posibil ca Sicinnus să-i fi spus conducătorului persan ceea ce acesta dorea să audă. Cert este că Xerxes a renunţat să mai aştepte ca grecii să iasă din ascunzătoare, poate din prea multă încredere în forţele sale, şi a decis să-şi nimicească adversarii cât aceştia erau încă divizaţi. Astfel, navele persane au fost pregătite pentru a intra în strâmtoare în dimineaţa următoare.

Ceea ce nu ştia Xerxes era că vorbele lui Sicinnus nu spuneau adevărul. Acesta continua să-i fie devotat lui Temistocle şi urma să fie recompensat şi eliberat de atenieni. De altfel, Sicinnius a devenit ulterior cetăţean şi şi-a deschis o afacere în Thespiae. Xerxes ar fi trebui să-şi dea seama că ceva nu este în regulă atunci când Sicinnus a dispărut în noaptea dinaintea atacului, însă nu a făcut-o, astfel că acest sclav avea să schimbe istoria pentru totdeauna.

În dimineaţa următoare, Xerxes a comandat forţelor navale persane să intre în apele strâmtorii Salamina, bazându-se doar pe cuvintele unui sclav care dispăruse între timp. În realitate, grecii nu se certaseră între ei, astfel că toate vasele lor erau pregătite să urmeze planul lui Temistocle.

Lupta s-a soldat, într-adevăr, cu un măcel, însă nu aşa cum se aştepta Xerxes. Navele persane erau greu de manevrat în strâmtoarea îngustă, iar triremele greceşti – mai mici şi mai uşor de controlat – puteau să lovească şi să scufunde vas după vas. Pe măsură ce tot mai multe vase persane erau scufundate, moralul trupelor lui Xerxes se prăbuşea, iar navele care încercau să scape din capcană stricau formaţia plănuită de conducătorii persani, făcând astfel mult mai uşoară misiunea grecilor.

Peste 200 din cele mai bune nave ale marinei persane au fost scufundate, şi au murit mii de marinari şi soldaţi veterani, printre care şi fratele lui Xerxes. Majoritatea marinarilor persani au murit înecaţi, iar cei ce au reuşit să înoate până pe ţărmul insulei Salamina au fost ucişi pe plajă de războinicii greci.

Fără flotă, armata persană nu mai putea fi alimentată cu provizii. Mai mult, acum că grecii dominau Marea Egee, navele lor puteau călători în nord pentru a distruge podul peste Hellespont, singura metodă prin care persanii se puteau retrage. Xerxes s-a retras cu cea mai mare parte a armatei, ca să nu rişte ca trupele sale să moară de foame, lăsând în Grecia un contingent ce a fost înfrânt în anul următor la Platea.

Deoarece împăratul Persiei a acţionat pe baza spuselor unui sclav, el şi-a trimis toată flota în strâmtoarea Salamina, garantând astfel că Grecia va rămâne independentă. Dacă nu ar fi ascultat de Sicinnus, Persia ar fi putut triumfa, iar leagănul civilizaţiei occidentale ar fi devenit în schimb o provincie înapoiată a unei culturi orientale. Lumea, aşa cum este ea astăzi, nu ar mai fi existat. Democraţia, cultura romană şi creştinătatea nu ar mai fi fost. Totuşi, toate acestea există astăzi deoarece Xerxes a făcut greşeala fatală de a crede vorbele omului nepotrivit la momentul nepotrivit. (Sursa http://www.descopera.ro  Photos wikipedia)

Alistair Begg – Esther (1) God is providentially at work in the ordinary things – October 2, 4, 2013

Alistair Begg:

We read this book (Esther), and we’re forced to consider the possibility that nothing happens, except by God, and according to God’s will. Allow that to settle in your mind, as you consider the things of this morning, the newspaper, and the internet. Nothing happens except through Him, and by His will… Think about it in relationship to your personal life. Think about it in relationship to sadnesses and disappointments. To joys and to encouragements.

So… you come to certain places in the book, where you would expect God’s name to be present, you would expect God’s name to be represented, but, He’s not there. The reason He’s not there is that by that narrative style. that genre, that the author in this particular book is teaching us lessons about the way which God is at work when His name is not forefront, and when He is apparently unseen. Because the dramas of other parts of the Old Testament, vis a vis, the crossing of the Red Sea, and all of these other things are dramatic. And yet, for most of us, we haven’t had a crossing of the Red Sea. And most of us have not seen a burning bush. Most of us are just going to class. Most of us are just phoning home. Most of us are just sending emails. Most of us are just trying to stay alive.

Photo credit http://en.wikipedia.org-Rembrandt-Ahasuerus, Haman and Esther

Esther 4:4

When Esther’s young women and her eunuchs came and told her, the queen was deeply distressed. She sent garments to clothe Mordecai, so that he might take off his sackcloth, but he would not accept them. Then Esther called for Hathach, one of the king’s eunuchs, who had been appointed to attend her, and ordered him to go to Mordecai to learn what this was and why it was. Hathach went out to Mordecai in the open square of the city in front of the king’s gate, and Mordecai told him all that had happened to him,and the exact sum of money that Haman had promised to pay into the king’s treasuries for the destruction of the Jews. Mordecai also gave him a copy of the written decree issued in Susa for their destruction, that he might show it to Esther and explain it to her and command her to go to the king to beg his favor and plead with him on behalf of her people. And Hathach went and told Esther what Mordecai had said. 10 Then Esther spoke to Hathach and commanded him to go to Mordecai and say, 11 “All the king’s servants and the people of the king’s provinces know that if any man or woman goes to the king inside the inner court without being called, there is but one law—to be put to death, except the one to whom the king holds out the golden scepter so that he may live. But as for me, I have not been called to come in to the king these thirty days.”

12 And they told Mordecai what Esther had said. 13 Then Mordecai told them to reply to Esther, “Do not think to yourself that in the king’s palace you will escape any more than all the other Jews. 14 For if you keep silent at this time, relief and deliverance will rise for the Jews from another place, but you and your father’s house will perish. And who knows whether you have not come to the kingdom for such a time as this?” 15 Then Esther told them to reply to Mordecai, 16 “Go, gather all the Jews to be found in Susa, and hold a fast on my behalf, and do not eat or drink for three days, night or day. I and my young women will also fast as you do. Then I will go to the king, though it is against the law,and if I perish, I perish.” 17 Mordecai then went away and did everything as Esther had ordered him.

If there’s only one phrase in the Book of Esther that people know, it is that final sentence in verse 14 – who knows whether you have not come to the kingdom for such a time as this? And that phrase has been in mind for friday, in particular, with homecoming and people celebrating here (Westmont College). If anyone were to walk in, off the street, they would regard it as incredibly strange to think that a group such as this, on the very forefront of things in America today, with largely all of your lives before you, would take any time at all, to pay any attention at all to events that had taken place  in Persia, 5 centuries before the birth of Jesus Christ. And if we were to suggest to such individuals that these events, that took place in Persia all this time ago, and the lessons in them actually help us to love life in 21st century America.

Underlying that conviction would be what Paul says, when he writes to the church at Rome, and makes reference to Old Testament events, and he refers to them as follows. He says, „Whatever was written in former days was written for our instruction, that through endurance, and the encouragement of the Scriptures, we might have hope”. It is through the Scriptures that we discover endurance and encouragement. And that is why we look as we do, even today, at this. King Xerxes is not a nice person. If you want to do your research, read Herodotus, or read Josephus and you will discover just how bad a character he was. The book begins with him, having a feast, enjoying his friends, and when they had been drinking together for a while, he decides that it would be a nice thing for him to bring in his wife Vashti, in order that he might parade her before his friends. He was obviously proud of his wife, the way she looked, and so on. So, he doesn’t say, „Why don’t you come in and join us, so we can have a conversation?” He essentially says, „Why don’t you come in, so that all my friends can check you out?”

So she, as any sensible wife would, said, „Not on your life”. I am not coming at all. And, as a result of deciding not to show up when she’s asked, she gets completely banished. She’s out, she’s off her throne, and she’s gone. In a fit he banishes Vashti forever.  And then, he suddenly realizes, „That wasn’t a smart thing to do”. And so, he looks to some of his friends and they say, „You just need to get another one? And, why don’t we get together and have a beauty pageant, and you can just pick the cream of the crop. That’s essentially what they do. They have a Miss Persia contest. And this girl, Esther, who is actually Jewish, but, she doesn’t tell anybody about it, she comes out tops. She is welcomed, not only into the palace, but, into the bed of the king. She has a cousin, Mordecai, who is Jewish, and older than her. She was an orphan and Mordecai adopts her, to look after her, and he had been the one who had positioned her, in order that she might present herself for this pageant. And she eventually finds herself on the inside track.

The King, meanwhile, appoints another character who is a bad act, called Haman, and Haman becomes the prime minister.He likes to walk around making sure everybody is paying attention to him, giving him the due that he deserves, or thinks he does. That’s enough for me to get your started…

What you will discover, when you read Esther is that God does not show up. At least, not ostensibly. His name is never mentioned in the entire book. The entire narrative is filled with what we might refer to as God shaped holes. So that you come to certain places in the book, where you would expect God’s name to be present, you would expect God’s name to be represented, but, He’s not there. The reason He’s not there is that by that narrative style. that genre, that the author in this particular book is teaching us lessons about the way which God is at work when His name is not forefront, and when He is apparently unseen. Because the dramas of other parts of the Old Testament, vis a vis, the crossing of the Red Sea, and all of these other things are dramatic. And yet, for most of us, we haven’t had a crossing of the Red Sea. And most of us have not seen a burning bush. Most of us are just going to class. Most of us are just phoning home. Most of us are just sending emails. Most of us are just trying to stay alive.

And in that hum drum activity of our lives, in those God shaped vacuums, if you like, we are forced to do what the Book of Esther asks us to do. And that is, to consider what’s going on in what’s going on. So when you read it, you ask: What’s going on? We read this book, and we’re forced to consider the possibility that nothing happens, except by God, and according to God’s will. Allow that to settle in your mind, as you consider the things of this morning, the newspaper, and the internet. Nothing happens except through Him, and by His will. Think about it in relationship to your personal life. Think about it in relationship to sadnesses and disappointments. To joys and to encouragements.  And, say to your self: Now, how does that fit in a contemporary perspective, in our society today?

Let me suggest to you, that when you read contemporary philosophy, contemporary observations, you realize that this kind of core conviction is challenged, not only in the things that are written, but in a way that life is lived. (16:00 there are 13 min remaining)

VIDEO by WestmontTV

God is providentially at work in the ordinary things

Part 2

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari