Petru Lascau – SFINTENIA BISERICII

sfintenia-bisericii-petru-lascau-la-a-48-a-conventie-a-bisericilor-penticostale-din-sua-si-canada

FOTO Petru Lascau (de la CONVENTIE)

Unii cred ca putem purta in vasul nostru untdelemnul sfant  fara sa se vada in afara un semn ca suntem sfintii Domnului.

Prima consecinta a lipsei de sfintenie in biserica este  plecarea Duhului Sfant din biserica.

Invatatura nicolaitilor, urita de Dumneze,  ii invata pe crestini ca pot sa fie crestini fara sa traiasca in sfintenie. 

Misiunea bisericii este sa produca sfinti pe care sa-i trimita cu evanghelia pana la marginile lumii. De fapt, cuvantul acesta ‘sfant’ inseamna a separa, a pune deoparte, a desparti. A fi sfant inseamna sa te retragi de la rau, dar sa te dedici binelui in acelasi timp. O viata sfanta inseamna o viata biruitoare impotriva pacatului dar si o viata activa pentru imparatia lui Dumnezeu. 

petru-lascau-3

Mesaj la cea de a 48-a Convenţie penticostală

1 Petru 1:14-19

14 Ca nişte copii ascultători, nu* vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în** neştiinţă.
15 Ci*, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16 Căci este scris: „Fiţi* sfinţi, căci Eu sunt sfânt.”
17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce* judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă** cu frică în timpul pribegiei† voastre;
18 căci ştiţi că* nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi** de la părinţii voştri,
19 ci cu* sângele scump al lui Hristos, Mielul** fără cusur şi fără prihană.

Petru Lascau: Astazi, biserica catolica a declarat-o sfanta pe Mama Tereza. Pentru catolici, trebuie sa faci multe minuni sa fii sfant. Sa fie dovedite. Am o misiune foarte nepopulara in aceasta dimineata, sa vorbesc despre un subiect foarte nepopular in bisericile noastre: despre sfintenie.Daca vrei sa fii popular, spunea cineva, vorbeste despre fericire. Daca vrei sa fii nepopular, vorbeste despre sfintenie. Sfintenia nu este  mijlocul de a ne castiga mantuirea, ci sfintenia este rezultatul experimentarii  ei.

Sfintenia este ceea ce se vede in exteriorul vasului nostru cand el este plin cu untdelemnul sfant al Duhului lui Dumnezeu. Unii cred ca putem purta in vasul nostru untdelemnul sfant  fara sa se vada in afara un semn ca suntem sfintii Domnului. Misiunea bisericii este sa produca sfinti pe care sa-i trimita cu evanghelia pana la marginile lumii. De fapt, cuvantul acesta ‘sfant’ inseamna a separa, a pune deoparte, a desparti. A fi sfant inseamna sa te retragi de la rau, dar sa te dedici binelui in acelasi timp. O viata sfanta inseamna o viata biruitoare impotriva pacatului dar si o viata activa pentru imparatia lui Dumnezeu.

In dimineata aceasta vreau sa fac o afirmatie probabil extrema: un crestin nu poate sa fie decat sfant. In momentul in care inceteaza sa mai fie sfant, el nu mai este un crestin. De aceea, nici biserica nu poate sa fie decat sfanta. Sfintenia este un imperativ al vietii noastre crestine pentru ca apostolul spunea in Evrei 12:14 – Urmariti pacea si sfintirea fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Spurgeon spunea la sfarsitul vietii sale ca si-a concentrat toate rugaciunile intr-una singura: Doamne, ajuta-ma sa mor fata de mine insumi si sa traiesc numai pentru tine. De fapt, asta este o definitie mai excelenta a sfinteniei la care noi suntem chemati cu totii. As vrea sa amintesc un verset din Psalmul 93:5 care spune asa: Sfintenia este podoaba casei Tale, Doamne, pentru tot timpul, cat vor tine veacurile.

Dar haideti sa facem putina istorie. Sunt doua biserici in Apocalipsa: biserica din Efes si cea din Pergam care, la vreo 50 de ani in evolutia lor, au fost contaminate de o invatatura pe care o ura pana si Dumnezeu Domnul Isus Hristos, invatatura nicolaitilor. Ei bine, ce era aceasta invatatura a nicolaitilor? Nicolae, spune Irineu, ca este unul dintre cei sapte ordinati in cartea Faptele Apostolilor. Venea din Antiohia si i-a invatat pe fratii de atunci impotriva iudaizatorilor care spuneau ca daca vrei sa fii crestin trebuie sa te faci evreu prima data- trebuie sa te tai imprejur, trebuie sa respecti legea lui Dumnezeu. Nicolae le spune: „Mai fratilor, in Hristos avem libertate totala. El a contrazis o extrema cu o alta extrema. Nicolaismul acesta nu a murit.

Invatatura nicolaitilor, urita de Dumneze,  ii invata pe crestini ca pot sa fie crestini fara sa traiasca in sfintenie. 

Despre nicolaiti, spune Irineu ca ei traiesc in gratificatii senzuale neingradite. Nicolaismul acesta n-a murit niciodata din istorie. Invatatura aceasta pe care o ura Dumnezeu, practic o invatatura care-i invata pe crestini ca pot sa fie crestini fara sa traiasca in sfintenie. Pe la anul 400, la Roma, a venit un calugar englez pe nume Pelagius, care a fost scandalizat de modul desantat in care traiau crestinii din Roma. Nici un pic de morala. Nici un pic de maniere. Si a inceput sa predice impotriva pacatului si a lipsei de sfintenie din biserica Romei. A sarit imediat in apararea bisericii sale, Augustin, pe care noi il numim sfant. Si personal regret ca il numim sfant pentru ca omul acesta a facut mare paguba sfinteniei. El a spus cam asa: nu pot sa fie oamenii sfinti. E imposibil pentru ca omul se naste corupt total. El nu are nici vointa si nici putere sa traiasca in sfintenie. El este faimos, Augustin, prin afirmatia aceea: Iubeste-L pe Dumnezeu si fa ce vrei. Practic asa faceau si aceia, spuneau ca-l iubeau pe Domnul si faceau ce voiau. A intervenit recent Peter Wagner care a spus ca sfintenie nu inseamna sa Il iubesti pe Dumnezeu si sa faci ce vrei. Sfintenia e sa Il iubesti pe Dumnezeu si sa faci ce vrea Dumnezeu.

Ce s-a intamplat cu ideile acestea a lui Augustin, ca nu poti sa fii sfant pentru ca ne nastem corupti, este ca ele au fost transmise  lui Luter care a fost calugar augustinian si apoi reforma ne-a invatat, mai ales prin Calvin, ca este imposibil sa fim sfinti pentru ca ne nastem  totalmente corupti in firea noastra si nu avem nici vointa  si nici puterea sa traim o viata sfanta. Totusi, in 1700, in Anglia, John Wesley a format clubul sfintilor- Societatea Oamenilor Sfinti, si a inceput sa elaboreze o metoda cum sa traiesti in sfintenie. Este foarte interesant ca in devisa lor, logo a lor sau afirmatia lor fundamentala, daca vreti, era aceasta: sa raspandim sfintenia crestina pretutindeni in lume. Au venit in America si au uitat imediat metodistii sa fie sfinti. Pe la 1843, 12 pastori s-au desprins din miscarea metodista  de atunci si au format miscarea metodista-Wesleyana. Au reinviat regulile lui Wesley si a aparut in America miscarea Holiness- a Sfinteneie. Stiti ca Miscarea Penticostala a pornit din Miscarea Sfinteniei? Miscarea Sfinteniei – straduinta crestinilor de a obtine din nou sfintenia a facut sa revina Duhul Sfant din nou in biserica Lui. Prima consecinta a lipsei de sfintenie in biserica este  plecarea Duhului Sfant din biserica.

Sa ne uitam putin la crestinismul nostru de astazi, la biserica de astazi. Si vizavi de sfintenie –

1.-Avem o biserica care a imbratisat corectitudinea politica si a abandonat corectitudinea biblica.

2. Avem o biserica ce a acceptat legile tarii si a respins pe cele ale lui Dumnezeu. Divortul, avortul sunt legale si foarte multi crestini voteaza cu candidati care le asigura mai departe aceste drepturi.

3. In al treilea rand, biserica tace si nu ia atitudine la coruptia fortata impusa copiilor nostri in scoli. Nu se mai revolta nimeni. A tacut aceasta biserica cand au scos rugaciunea si Biblia din scoli. A tacut si tace cand copiii nostri sunt educati sexual in primele clase de scoala. Tace cand copiii sunt fortati sa accepte homosexualitatea. Cand in toaletele fetelor au acces barbati care spun ca sunt femei. Biserica nu zice nimic cand copiii sunt expusi islamului si altor religii pagane. Biserica nu spune nimic despre pornografia care invadeaza aparatele care noi le cumparam copiilor nostri.

4. Apoi, biserica a cedat in fata propagandei homosexuale. Iata ca a acceptat o parte din biserica americana redefinirea casatoriei. Au accepatat sa casatoreasca cupluri de homosexuali. Ba unele au inceput chiar sa-i ordineze pe homosexuali ca pastori in bisericile lor. Nu mai zicem nimic cand noua crestinilor ni se iau copiii si sunt dati familiilor de homosexuali. Nu ne mai revoltam. Biserica de astazi nu mai iese in strada.

5. Biserica a imbratisat multiculturalismul, globalismul, pluralismul, comunismul, daca vreti. In numele tolerantei si acceptarii diversitatii acceptam un sincretism religios periculos. In numele pacii si a co-existentei pasnice astazi predicam Crislam si spunem ca Allah si Dumnezeul din Biblie este tot una. Biserica tace la islamizarea fortata a lumii. Nu zicem nimic cand presedintele Obama ne impune gandirea mahomedana si islamica. Biserica tace la valul urias de crestini care sunt ucisi astazi in lume si nu su spunem nimic. Nu mai iesim in strada sa-i aparam pe fratii nostri.

6. Biserica a renuntat la standardele ei de sfintenie, adoptand pe cele ale societatii. Nu mai condamnam sex inainte de casatorie sau in afara casatoriei. Nu mai spunem nimic de indecenta modei promovate de Hollywood. Nu mai spunem nimic impotriva violentei si a pornografiei care au intrat in camerele noastre de zi prin televiziune. Biserica a imbratisat o noua forma de nicolaism cand predicam securitatea eterna: puteti sa facem ce vreti; nu ne mai putem pierde mantuirea. Nu mai conteaza cum traiesti. Sunt crestini care predica o evanghelie cam asa: la rapire o sa fie unitarii tristi si necajiti ca Domnul o sa-i ia din bratele protituatelor, o sa-i rapeasca de prin birturi, de prin santuri si o sa fie foarte deranjati . Dar o sa-i ia Domnul ca daca esti copilul lui Dumnezeu nu mai poti sa-ti pierzi calitatea asta niciodata.

Vreau sa va imaginati: suntem la o mare catedrala intr-un mare oras. Sute de musafiri imbracati in hainele de sarbatoare urmaresc uimiti alaiul de nunta. Dupa parada rudelor, a domnisorilor de onoare, flower girls, la indemnul preotului toata asistenta aceea se ridica in picioare. Ochii tuturor se indreapta spre usa catedralei. Decupand o silueta gratioasa, in rama marei porti, pe acordurile muzicii intra mireasa. Primii pasi pe covorul inflorat starnesc un fel de zgomot ciudat. Un val de uimire, soc, ceva de necrezut se petrece sub ochii multimii ingrozite. Rochia miresei este plina de noroi. Valul bogat atarna nepotrivit, trena rochiei este rupta. In picioare are doar un singur pantof. Pe fata frumoasa se vad vanatai. Muzica a incetat. Uimirea s-a stins intr-o tacere funerara. Cred ca asa ar arata nunta Mielului astazi  daca ar veni Domnul sa ia biserica Lui. Sunteti de acord cu mine sau nu?

Sa vedem ce se intampla cu sfintenia bisericii noastre de astazi pentru ca putem vorbi despre biserica americana. Putem vorbi despre altii, dar haideti sa ne uitam putin in curtea noastra. Noi traim intr-un asemenea context. Suntem influentati de el. Incepem sa gandim ca si ei. Copiii nostri se duc in bisericile lor. Vin acasa cu doctrinele acestea, cu gandirea aceasta pe care o dezbatem in living room [camera de zi], la masa impreuna cu ei. Dar la toate astea adaugam noi problemele noastre specifice. Noi romanii ne-am concentrat gresit pe expresia exterioara a sfinteniei ignorand interiorul. Daca as vrea sa vorbesc ca Trump astazi v-as spune cam asa: mergeti in strada, luati o prostituata  si imbracati-o calugarita. Este calugarita? Nu! Dar arata. Asa-i? Asta am incercat noi de-a lungul anilor sa facem. Am incercat sa-i facem pe oameni sa arate sfinti pe dinafara fara sa ne ocupam de transofrmarea interioara a lor. Apoi, am ignorat sfintenia barbatilor si ne-am concentrat pe sfintenia femeilor. Pe ele am vrut noi sa le sfintim. Apoi, am restrans sfintenia la localul bisericii si sa te fereasca Domnul sa te intalnesti cu cineva in afara cum arata, ca nu mai te poti uita. Trebuie sa te uiti in alta directie.

Ne-am fixat standarde pe care tocmai noi nu le-am respectat. Apoi am cerut sfintenie unor oameni nenascuti din nou. Stiti care sunt consecintele? Simplu.

a.) Cand lipseste sfintenia din biserica lui Dumnezeu dispare diferenta dintre aceasta biserica si lume. Lumea este bisericoasa si biserica este lumeasca.

b.) Duhul Sfant si darurile Lui dispar din biserica aceea. Si nu va suparati, am ajuns sa devenim o biserica cesationista care credem in daruri dar nu le mai vedem pentru ca nu mai sunt. Si daca sunt falsuri, le imbratisam si pe alea ca sa nu zica lumea ca nu le avem.

c.) Apoi, predomina manifestarile faptelor firii pamantesti in bisericile noastre si nu roada Duhului pentru ca Duhul pleaca dintr-o biserica lipsita de sfintenie.

d.) Biserica si-a pierdut marturia in societate. Oamenii nu mai primesc evanghelia de la o biserica lipsita de sfintenie.

e.) Biserica si-a pierdut autoritatea morala in societate. Nu mai putem trage de maneca pe nimeni pentru ca noi suntem vinovati de aceleasi pacate.

f.) Tanara generatie paraseste biserica parintilor lor.

g.) Si apoi creste numarul fariseilor si a legalistilor in bisericile lipsite de sfintenie.

As vrea sa va spun foarte scurt ca principiile sfinteniei tin mai degraba de natura noastra si nu cultura in care noi ne aflam. De aceea Dumnezeu are standarde diferite pentru barbati si pentru femei. Femeile si barbatii au cateva domenii problematice cu sfintenia. Sa incepem cu doamnele.

Iata ce spune Petru 1 Petru cap. 3:3-5
3 Podoaba* voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
4 ci să fie omul* ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
5 Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor;

Sunt trei domenii problematice in viata de sfintire a femeii. Numarul 1 – podoabele. Podoabele vine de la cosmeo, de unde si cosmetica. E un cuvant care vine de la cosmos- de la ordine, aranjament, decoratii. Cartea lui Enoh, pe care noi nu o avem in Bibliile noastre  spune ca diavolul printr-un inger de-al lui, Azael, i-a invatat pe oameni sa faca sabii, cutite, scuturi, platose, oglinzi – ascultati bine. El le-a aratat cum sa faca bratari si podoabe, cum sa foloseasca vopselele, arta de a-si innegri sprancenele, de-a folosi pietrele pretioase si tot felul de spoieli, astfel incat oamenii s-au stricat. Nelegiuirea s-a intins. Depravarea s-a inmultit. Creaturile incalcau orice ordin si distrugeau totul ce le este in cale. Ei bine, daca podoabele la inceput au fost binecuvantari de la Dumnezeu cand au iesit evreii din Egipt, au fost binecuvantati cu aur, cu argint, cu podoabe, cu bijuterii, dar foarte repede podoabele acestea, binecuvantarile, au ajuns idolii lor. Le-au topit si au facut un vitel de aur din ele. Este interesant ca un personaj din Vechiul Testament, Izabela, este o chintesenta a coruptiei si a decaderii morale. O femeie decorata si vopsita din cap pana in picioare.  Dumnezeu n-are nimica impotriva podoabelor atata timp cat ele nu devin idoli. Podoabele insa apreciate de Dumnezeu sunt cele interioare. Apreciaza Dumnezeu omul ascuns al inimii. Si asa cum spune Biblia catolica, femeile sa se impodobeasca cu pudoare si modestie.

Al doilea domeniu problematic  in viata femeilor a sfinteniei lor este imbracamintea. Pavel vorbeste despre  o haina lunga care acoperea trupul. Sunt niste principii dupa care o crestina trebuie sa se imbrace. Imbracaminte decenta, cu pudoare care nu-si expune trupul. Imbracaminte care nu scoate in evidenta formele trupului. Imbracaminte care nu creeaza confuzie intre sexe. Un barbat se uita la ceea ce-i izbeste ochii si trebuie sa ai grija cum sa te imbraci, sa nu provoci. Laura Schlessinger, o autoare faimoasa de origina evreica, spune ca in tinerete tatal ei a vazut-o cum se imbraca si i-a zis: „Mai fata, tu vrei sa vinzi ceva?” Ea a zis: „Doamne fereste, tata.” A rosit. A zis: „Mai, asculta bine la mine. Daca nu vrei sa vinzi nimic, nu fa reclama.” Cred ca daca am tine minte numai fraza asta, ne-ar prinde foarte bine.

Si apoi, alta problema a femeilor este atitudinea lor. Dumnezeu le-a facut sa fie sotii, mame, sa fie membre in biserica si sa se supuna barbatilor lor. Ap. Pavel stia foarte bine  ca ceea ce priveste sfintenia femeilor o sa fie un intreg scandal in biserica si spune: cine iubeste cearta de vorbe, noi n-avem obiceiul asta in bisericile lui Dumnezeu.

Dar si barbatii au problemele lor si n-as vrea sa scape in dimineata asta si sa plece iarasi fericiti acasa. Iata ce spune ap. Pavel  in 1 Timotei 2:8 – Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli. Stiti ca ceea ce murdareste mainile barbatului sunt poftele lui nestapanite. Dorinta de a cuceri, de competitie, de putere, de avere, dorintele sexuale. Astea, nestapanite, murdaresc mainile barbatilor. Poftele acestea sunt progresive si ele intotdeauna duc la moarte daca nu sunt stapanite. Iubirea de bani duce la pofte si la o multime de alte pofte, spune cuvantul lui Dumnezeu. Pofta de putere duce la goana dupa bani, la minciuna, inselatorie, furt, jaf, crima, moarte. Pofta sexului- curvie, preacurvie, divort, prostitutie, perversiuni, boli venerice, moarte. Competitie, egoism, gelozie, minciuna, defaimare. Pofta de control- lupta pentru putere, manie, cearta, batai, crima si moarte.

Apoi, a doua problema a barbatilor este mania. Mania este o izbucnire de iritare violenta, provocata de un  rau real sau imaginar. Barbatii sunt sfatuiti sa fie barbati. Ei nu plang. Ei nu isi exprima sentimentele pana se rupe ostia la caruta si atunci izbucneste mania barbatilor. Cand explodeaza mania, ea devine pacat, cand este cauzata de un rau imaginar si nu de unul real. Ultimul lucru pe care vreau sa-l vorbesc barbatilor este apatia de care suntem cu totii vinovati. Barbatii sunt left-brainers. Ei folosesc partea stanga a creierului si ei judeca si analizeaza tot. Daca la business e bun, asta la biserica e foarte rau. Ca sta te face sa ai motive rationale sa nu te rogi, motive rationale sa nu citesti Biblia, sa nu vii la biserica, sa nu dai, sa nu te implici samd. John Wesley a dat afara 64 de crestini din Clubul Sfant, din care 29 din ei i-a dat afara pentru apatie, neimplicare. Pentru lipsa de interes pentru lucrarea lui Dumnezeu. Avem in biserica noastra o masa uriasa de barbati pe care nu-i mai putem motiva. Ascultati-ma bine, asta-i lipsa de sfintenie! Ok? Asta este lipsa de sfintenie. Si cine nu este sfant nu o sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.

Sunt multe lucruri de spus si tema este extraordinara. Dar vreau sa inchei spunandu-va doua versete din Scriptura:
„Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin si Duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru si sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos. „Nicaieri,” spunea Andrew Murray, „nu este de obtinut sfintenie ca pe genunchi inaintea lui Dumnezeu.” Cautati-L pe Dumnezeul Cel Sfant si fiti sfinti pentru ca nu putem sa fim crestini decat daca suntem sfinti. Si Domnul sa ne sfinteasca pe toti. Amin.

Anunțuri

Petru Lascau – Furtuna de foc va veni peste fiecare dintre noi…

Petru Lascau HVCC

Mesaj la Seara de Priveghi pentru Cristian Silaghi la Biserica Happy Valley, Phoenix, Arizona, 26 august 2016.

Pastor Petru Lascau:

Suntem aruncati in cuptorul acesta, fiecare dintre noi, pe rand…

Este randul acestei familii acum, sa treaca prin aceasta furtuna de foc… cand inima se mistuie in fata acestor intrebari esentiale, existentiale. Poate niciodata pentru familia Silaghi, vesnicia, eternitatea n-a fost asa de aproape, ca astazi in fata acestui sicriu. Peste voi a venit aceasta furtuna de foc, cum a venit peste multi altii si va veni peste fiecare dintre noi. Nici unul nu o sa scapam de ea. 

Iubita familie, stimati frati si surori, ne-am intalnit de multe ori la ocazii ca acestea si am fost la sicriurile unor tineri care au plecat dintre noi. Dar, de data asta, este ceva special. Este un tanar care a plecat dintre noi, dar a plecat bine. Nu l-au ucis drogurile. Nu l-a ucis nesabuinta tineretii, nici macar accidentele.

Ci, avem in fata noastra, exemplul unui tanar care si-a dat viata pentru a salva o viata. In mormantarea din aceasta seara, iubiti tineri, este un mesaj foarte puternic pentru voi. O sa murim, oricum. Dar, este important cum plecam din aceasta lume. Iata un tanar care a plecat bine. Stim ca in fata unui sicriu, a unui tanar de 33 de ani, ne aflam in fata unei anomalii. Nu este ceva normal. Normal este sa ne conducem la cele vesnice parintii, la adanci batranete. Dar, nu cand suntem de cativa anisori, sa mergem la inmormantarea tatalui. Este normal ca sa vedem pe cei batrani plecand, dar nu pe cei asa de tineri.

Psalmistul David spunea ca inca din tineretea lui a inceput sa aiba un foc in inima. Un foc in inima, un jar interior. Un foc launtric ma mistuia, spune in Psalmul 39, care s-a citit, vers. 3. Vroia sa stie cum se termina viata aceasta pentru ca nimic nu ne arde pe dinauntru, decat aceasta intrebare: Cand vom pleca din aceasta lume? Sunt sigur ca multi dintre dvs. ati venit in aeasta seara aici, cu gand din simpatie, din compasiune, din dragoste autentica crestina fata de familia indurerata.

Dar multi dintre noi am venit aici sa aflam ce se intampla cu propria noastra viata pentru ca vestea proasta este ca din lumea asta, nimeni nu pleaca viu. Si moartea este poate cea mai mare paradox pe care fiinta umana poate sa aiba. Ea nu poate fi studiata. Trebuie sa mori, sa vezi ce inseamna moartea. Si atunci, nu mai poti sa tragi concluzii in aceasta lume. 

Este randul acestei familii acum, sa treaca prin aceasta furtuna de foc… cand inima se mistuie in fata acestor intrebari esentiale, existentiale. Poate niciodata pentru familia Silaghi, vesnicia, eternitatea n-a fost asa de aproape, ca astazi in fata acestui sicriu. Peste voi a venit aceasta furtuna de foc, cum a venit peste multi altii si va veni peste fiecare dintre noi. Nici unul nu o sa scapam de ea.

Mi-am imaginat pe cei trei tineri din Babilon, aflati in cuptorul de foc. In acest cuptor, niciodata nu intram de buna voie. Cineva ne arunca in el. Ne arunca viata in el. Si totdeauna, cand vine focul acesta extraordinar peste sufletele noastre, din toti factorii de stres care pot sa existe in aceasta lume peste fiinta umana, nici unul nu poate fi egal cu ceea ce se intampla astazi in inima acestor oameni care stau langa sicriul celui iubit. Suntem aruncati in cuptorul acesta, fiecare dintre noi, pe rand.

Cateva lucruri vreau sa va spun despre acest cuptor.

  1. In primul rand, in cuptorul acesta nu o sa fiti singuri niciodata. In cuptorul acesta, ati fost aruncati. Vi se pare ceva absurd si ap. Petru spunea: Nu va mirati de incercarea de foc care a venit peste voi- care este ceva foarte ciudat A venit aceasta aruncare in cuptor, a voastra, si socul este imens. Dar, nu uitati, nu sunteti singuri in acest cuptor. Alturi de voi, acum, sunt prietenii. Sunt rudele. Este biserica lui Isus Hristos. Suntem noi toti. Dar, lucrul cel mai important este ca Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, este mai aproape de voi ca oricand, astazi, in acest cuptor prin care treceti voi. Daca cuvintele noastre pot sa ofere o oarecare mangaiere, cuvintele Lui pot sa mangaie pentru ca El este Stapanul, Mangaietorul. El este Cel care l-a trimis pe Mangaietorul, pe Duhul Sfant.
  2. Apoi, iubita familie, in cuptorul acesta veti umbla cu cine ati umblat inainte de-a fi aruncati in el. Asta este realitatea. Vad oameni care inainte de-a veni cuptorul peste viata lor, au umblat cu cine nu trebuie. Au umblat unde nu trebuie. Au fost calauziti de lumea aceasta si de stapanitorul lumii acesteia. Si cand vine furtuna focului peste ei, e o nenorocire mare. Dar, cu Cel care ati umblat inainte ca sa vina furtuna asta de foc peste voi, cu El veti umbla in continuare si veti depasi si momentele acestea grele din viata voastra. Domnul, care v-a fost calauza cand ati intemeiat aceasta familie, va va da putere sa treceti peste cuptorul acesta, peste flacarile lui si sa supravietuiti.
  3. Rostul acestui cuptor pentru voi, ca toate cuptoarele lui Dumnezeu, de fapt, este acelasi: sa va curateasca, sa iesiti mai curati din acest cuptor. Si, nu numai atat, dar, sa iesiti din acest cuptor cu un mesaj plin de speranta, pentru o lume lipsita de speranta. Cuvintele unei sotii care a trecut printr-un asemenea eveniment, prin asemenea tragedie, vor fi cuvinte de mangaiere pentru altele care vor trece pe aici. Cuvintele voastre, arse in focul acestui cuptor, viata voastra, curatata, aurul din voi, purificat in flacarile acestei suferinte, va vor face niste mesageri extraordinari- mesageri ai sperantei intr-o lume lipsita de speranta.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu, Mangaietorul, sa va mangaie inimile. Si nu uitati, nu sunteti singuri in acest cuptor. Este cineva care seamana cu un Fiu de Dumnezeu, alaturea de voi. Si veti supravietui din el pentru ca Domnul este vesnic  si vesnice sunt indurarile Lui.

VIZIONEAZA Mesajul Pastorului Petru Lascau in video de mai jos la minutul 50:00-

Vezi si –

PETRU LASCĂU – Teologia Poftelor Noastre

Lascau

2 Timotei 4:1-5

1. Te rog fierbinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Hristos Isus, care are sa judece viii si mortii, si pentru aratarea si Imparatia Sa:

2. propovaduieste Cuvantul, staruie asupra lui la timp si nelatimp, mustra, cearta, indeamna cu toata blandetea si invatatura.

3. Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor da invatatori dupa poftele lor.

4. Isi vor intoarce urechea de la adevar si se vor indrepta spre istorisiri inchipuite.

5. Dar tu fii treaz in toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist si implineste-ti bine slujba.

Cazul Bodnariu – Oglinda Scripturii

un raspuns excelent doamnei Dogloiu!

paşi spre lumină

Bodnariu 1

Mi-a sosit în cutia poștală un articol de Ioana Dogloiu, senior editor la Ziare.com, întitulat: ‘’Țara lui ‘’eu te-am făcut, eu te omor’’. Oglinda norvegiană.’’ Vă mărturisesc că citind rândurile acestei doamne care apără Barnevernet-ul norvegian elogiindu-i legile și aplicarea lor, condamnând în același timp România ca fiind ‘’țara lui ‘eu te-am făcut, eu te omor’’, mi-au sărit câteva siguranțe.

Stimată doamnă Dogloiu! Nu știu dacă aveți sau nu copii și nici câți aveți. Nu știu nici dacă îi disciplinați sau nu și nici cum o faceți. Cu toate că nu știu aceste detalii, mă simt obligat cumva să vă spun câteva cuvinte, pentru că și eu sunt unul care ‘’mă dau cu fundul de pământ’’, făcând parte din cultul acela religios care s-a sesizat de cazul ‘’ultraemoțional, ultraisterizat al familiei Bodnariu’’. Și am să le iau pe rând aceste câteva idei, pentru a vă oferi o explicație a acestei…

Vezi articol original 620 de cuvinte mai mult

PETRU LASCAU: Felicitări bucureștenilor! Suntem mândri de voi

paşi spre lumină

Protest

Suntem mândri de voi, frați români din București. Ași demonstrat că ieșirea în stradă se poate face și pentru interesele altora.

Compasiunea și dragostea de ai noștri, oriunde s-ar afla ei, a scos în stradă sute de oameni. Pancartele, atitudinea și cuvintele lor au dovedit că inima le bate pentru o familie căreia i s-au răpit copiii. În prag de Crăciun, guvernul unei țări îndurerează peste măsură o familie de români, familia Bodnariu, căreia îi confiscă copiii fără să dea explicațiile necesare. Copiii Bodnariu au devenit copiii noștri, ai tuturor care credem că odraslele noastre sunt darul lui Dumnezeu și nu sunt proprietatea guvernului, fie el și norvegian.

Printre imaginile pe care le-am savurat azi dimineață, am văzut câțiva dintre pastorii din București, pe care îi felicit și le mulțumesc personal pentru implicare. Vă mulțumesc că n-ați stat deoparte, filozofând și acoperindu-vă lenea și neimplicarea cu versete biblice răstălmăcindu-le după…

Vezi articol original 105 cuvinte mai mult

La revedere, dragule Cristi

cristi-tepes Photo Petru Lascau

Pastorul Petru Lascau, Arizona:

…După revenirea lui din Norvegia am discutat foarte mult la telefon. Mi-a povestit cu amănunte întâlnirea lui cu Marius și Ruth. Experiența sa de reporter l-a ajutat să-și creeze o imagine de ansamblu asupra problemei acestei iubite și greu încercate familii. Mi-a povestit de fiecare din ei, de familia lor lărgită, de biserica din care fac parte, de localitatea în care trăiesc, de școala la care mergeau fetele familiei Bodnariu. Era deosebit de încântat de materialele înregistrate și de datele culese. Se aștepta să producă materiale deosebite care să fie difuzate pe canalele de televiziune….

CITESTE aici – https://lascaupetru.wordpress.com/2015/12/12/la-revedere-cristi/

 

Dreptatea și tăcerea noastră

Orice retineri am avea… sa ne intrebam: ce asteptari am avea noi de la fratii nostri, DACA NI S-AR SMULGE NOUA TOTI COPIII din casa de statul in care traim ???

paşi spre lumină

Dreptatea

Pe platoul pichetului de grăniceri, în genunchi, cu palmele umflate și spatele învinețit de bastoanele ofițerului anchetator, fratele meu, George Lascău și ‘’tata Moise’’ (cum îl numeau cei apropiați pe fratele Moise Ardelean, tatăl președintelui Cultului Creștin Penticostal din România), primiseră ordinul să-și facă ultima rugăciune că vor fi împușcați. Erau învinuiți că au facilitat ‘’trecerea fruduloasă’’ a frontierei pentru fratele meu mai mic, Nelu Lascău și a lui Dan Ardelean, fiul fratelui Moise.

Nu i-au împușcat, dar i-au schinghiuit ore în șir și i-au bătut măr. Când am văzut palmele fratelui meu a doua zi, m-am cutremurat. Arătau ca gogoșile. Zile la rînd n-a putut ține de volanul mașinii.

Pentru că știam că telefonul lui și al meu era ascultat, l-am sunat și am tunat și fulgerat împotriva bestialității și cruzimii grănicerilor români și a securității și i-am promis că voi informa Europa Liberă, Congresul și Senatul american. Am…

Vezi articol original 623 de cuvinte mai mult

Fariseii din toate timpurile – o abordare satirică

Memoriile lui Eutih Petru Lascau

Fariseii din toate timpurile – o abordare satirică

Scriitorul rus Leonid Andreev, celebrul lider al mişcării expresioniste în literatura rusă, ne-a lăsat o nuvelă intitulată “La fereastră”. Personajul acesteia împărtăşeşte cititorului impresiile sale, privind viaţa de la fereastra casei sale. Asemenea lui Andreev, Petru Lascău remarcă în cartea sa “Memoriile lui Eutih”, aspecte inedite ale existenţei pe care le-a observat de la fereastra bisericii sale. Volumul ce îi poartă semnătura ne invită să privim lucrurile dintr-o perspectivă provocatoare, autorul dovedindu-se a fi un excelent povestitor.

Eternii farisei

Cu un talent deosebit în a discerne perspectiva unui tânăr aflat într-o comunitate creştină, Petru Lascău ne propune o viziune cu totul nouă: „M-am hotărât să-mi scriu memoriile. Aşa se obişnuieşte acum. Vedeţi, oamenii ascultă la apostoli, predicatori, preoţi, evanghelişti şi ei nu sunt prea gata să te bage în seamă pe tine, unul dintre iubiţii ascultători.”

Identificându-se cu personajul Eutih, autorul de fapt, realizează o satiră foarte reuşită la adresa „eternilor farisei”. „Portretele acestea de farisei s-au născut dintr-o serie de plachete satirice pe care le-am publicat în revista Exodus şi în alte publicaţii. Ele s-au înmulţit de-a lungul anilor, pe măsură ce m-am ciocnit de un alt tip de fariseu. Portretele formează doar o mică expoziţie dintr-o galerie mai mare de farisei ai zilelor noastre. Ele au fost zugrăvite mai degrabă ca lucrările unui pictor amator decât de penelul artistului profesionist. Am adăugat, pentru a mai îndulci puţin amarul rândurilor mele, câteva caricaturi inspirate de viaţa bisericească.”

24 de tipuri de farisei

Dar de ce tocmai fariseii devin ţinta unor ironii fine, dar pătrunzătoare? Pentru că se pare că fariseii n-au dispărut odată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, ca orice lucru firesc, s-au diversificat şi s-au adaptat atât de bine la cultura creştină. „Am scris această carte cu scopul precis de a-i supăra pe farisei. Regăsindu-şi chipul în aceste rânduri, ei pot continua nepăsători stilul lor de viaţă sau se pot ridica împotriva celui care i-a desconspirat sau pot decide să se schimbe.”

Cu o vioiciune a stilului ce este rezultatul unei experienţe îndelungate în ale scrisului, Petru Lascău identifică nici mai mult nici mai puţin de 24 de tipuri de farisei. Cu siguranţă că lista nu este exhaustivă, însă în orice caz, multe persoane religioase se vor regăsi în cel puţin una, ca să nu spunem mai multe categorii de farisei. Nomenclatorul de denumiri al acestor genuri de fariseism îmbracă forme deosebit de hazlii sau ironice, dar fiind de fiecare dată, la obiect. Dintre denumirile alcătuite de autor cu privire la tipologia fariseilor de pretutindeni, se remarcă următoarele: amărâtul-vesel, bun-de-gură, fosila vie, fratele-beton, hopa-Mitică, Morbus Sabaticus, sfântocul, nomadul, secătura batjocoritoare, smeritul-îngâmfat, etc.

„În căutare de apreciere şi aplauze”

Fără a discrimina alte categorii de farisei, cele 24 de tipologii amintite reuşesc să surprindă fenomenul „dublei personalităţi”, specific oamenilor ce se pretind a fi spirituali. „Isus Hristos era deranjat profund de discrepanţa dintre viaţa particulară şi cea publică a cărturarilor şi fariseilor. Aceşti oameni ajunseseră experţi în a stoarce bani pe pietatea lor şi mai ales, de la văduvele sărace şi femeile slabe de înger, care se lăsau impresionate de pioşenia feţelor lor sacerdotale. Rugăciunile lor lungi, de ochii lumii, nu erau planificate să ajungă la Dumnezeu, ci la urechea celor ce-i ascultau. Erau rugăciuni orizontale, cu scopul de câştig financiar, în căutare de apreciere şi aplauze.”

Fariseul de azi

Fariseului din secolul XXI, la fel ca şi celui din vremea când Mântuitorul Se afla printre oameni, îi lipseşte credinţa. Sau mai bine-zis, credinţa pe care o are este una formală. Iată de ce, „fariseul ne îndeamnă să ne rugăm pentru familia care trece prin mari încercări, odată cu boala celui iubit. Să ne rugăm, zice el, pentru doctorii care-l tratează, pentru dibăcia mâinii chirurgului care operează, pentru credinţa omului aflat în criză.

Dar nu îndrăzneşte să se roage pentru vindecare. Dacă omul nu se vindecă? Cum rămâne cu prestigiul lui de fariseu?” Prestigiul de fariseu înseamnă printre altele, şi cât mai multe semne exterioare ale semereniei spirituale, dreptul de a-i judeca pe alţii – cum ar fi de exemplu, vameşul – mândria, inversarea valorilor, dar şi preamărirea trecutului. Fariseul nu găseşte nimic bun în prezent, însă elogiază trecutul şi pe înaintaşi pentru că se consideră el însuşi a fi un apărător al identităţii religioase. Fariseul vrea să pară fundamentalist, dar nu este.

„Fariseul de azi deci, aduce prinosul vorbelor sale de apreciere iluştrilor oameni ai istoriei. Pentru el, toţi sfinţii au trăit în trecut. Şi ce mari au fost aceşti sfinţi ai trecutului! Şi vai, cât de pigmei sunt cei de azi! Ce epigoni mai suntem cu toţii!”

Copiii fariseului

Şi pentru că tot ceea ce se naşte din pisică şoarece mănâncă, urmaşii fariseului, nu neaparăt copiii săi naturali (care s-ar putea să nu mai aibă niciun fel de preocupare religioasă), ci mai ales cei spirituali, îi vor călca pe urme. Chiar dacă noua generaţie de farisei se pretinde a avea vederi largi, a aprecia noul şi a fi promotorii săi, este clar că istoria urmează să se repete şi că încă o dată, copiii vor face la fel ca părinţii.

„Există o singură mângâiere (dacă aceasta contează). Copiii fariseului ne vor constui mormintele şi ne vor lăuda cărţile scrise de noi şi afurisite de tatăl lor. Vor aprecia inovaţiile şi curajul nostru de a sparge tiparele verificate. Bineînţeles, vor declara că ei n-ar fi făcut ceea ce a făcut tatăl lor. Dovedind, cu aceasta, că nu sunt decât copiii lui.”

După chipul şi asemănarea lor

Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” nu redă altceva decât percepţia pe care în principal tânăra generaţie o are asupra „eternilor farisei”, care sub o formă sau alta prescriu reguli cu privire la ce se poate face sau nu în biserică. Din nefericire, fariseismul, zugrăvit în multiplele lui faţete de către Petru Lascău, reprezintă principala cauză pentru care tinerii aleg la vârsta maturităţii să părăsească locul în care reguli absurde ajung să sufoce adevărata spiritualitate creştină. Fariseii dau indicaţii ce sunt croite după chipul şi asemănarea lor. Acestea nu au legătură cu Biblia şi cu învăţătura sfântă. Însă pentru o minte tânără este deosebit de greu să facă diferenţă între cele două.

Iată de ce,, „Memoriile lui Eutih” pot fi însemnările unui tânăr care a ales să părăsească biserica din cauza celor pretinşi „sfinţi”, dar pot fi şi impresiile celui a cărui opţiune rămâne biserica lui Dumnezeu, însă fiind decis să nu urmeze falsul exemplu ce îi este oferit. Prin urmare, „Memoriile lui Eutih” deşi au o formă satirică, expun un adevăr ce trebuie să ne impresioneze şi să ne determine să lepădăm orice formă de fariseism din vieţile noastre. Cu alte cuvinte, fariseismul trebuie să devină un lucru trecut, depăşit, mai bine zis, abandonat pe deplin.

Octavian D. Curpaş,

Phoenix, Arizona

Lupta cu somnul

Petru Lascau

Dilemele etice din creştinismul contemporan

Un volum de 45 de eseuri despre incertitudinile şi frământările vieţii
„Lupta cu somnul” de Petru Lascău – Phoenix, Arizona

Motto: „Aţi luptat vreodată cu somnul? Teribilă luptă.”

Photo Octavian Curpas

Photo Octavian Curpas

„De la sosirea mea în Statele Unite, în anul 1985”, spune Petru Lascău în „Introducere”, „m-am dedicat scrisului şi publicisticii. Am editat o revistă creştină, timp de 12 ani, pe care am numit-o „Exodus”… Fiecare număr al revistei conţinea un editorial, uneori şi articole scrise de mine. Cartea de faţă conţine o mare parte din aceste editoriale şi articole pe care le-am publicat timp de 12 ani, precum şi altele pe are le-am publicat în diverse publicaţii româneşti şi eseuri pe care nu le-am publicat niciodată.” Autorul este
actualmente pastorul bisericii “Agape” din statul Arizona ( http://www.agapearizona.com ).

„Lupta cu somnul” aruncă o privire asupra realităţilor din lumea creştină, într-o abordare diversă. Se discută de asemenea, noţiuni de dogmatică, probleme privind relaţiile interconfesionale, precum şi elemente de ecumenism. Cartea se distinge printr-un stil natural, documentat şi bine argumentat teologic. Volumul este o invitaţie la a-L cunoaşte pe Isus Christos şi a birui prin El, în lupta cu somnul, pe care orice creştin o are de dus.

Obişnuinţa cu cele sfinte

Scopul pentru care a fost scrisă cartea este evident, încă din „Introducere”. Aici, Petru Lascău ne spune: „Public aceste eseuri dintr-o sfântă dorinţă de a-i ajuta la rândul meu, pe alţi creştini, în lupta lor cu somnul. Probabil, că unora le voi lua somnul de pe ochi, iar pe alţii îi voi adormi de-a binelea cu scrisul meu. Oricum, nimeni nu poate satisface pe toată lumea. Cei ce dorm de-a binelea, învinşi de obişnuinţa cu cele sfinte, şi peste care apatia a căut ca un somn dulce, oricum nu vor citi aceste rânduri. Ele vor sluji celui care nu vrea să se lase pradă mrejelor adormirii.” Cu siguranţă că nimeni nu doreşte în mod conştient „să se lase pradă mrejelor adormirii” şi tocmai de aceea, cartea lui Petru Lascău reprezintă un instrument util de a alunga somnul nesănătos din lucrurile spirituale. De-a lungul a 45 de eseuri, dintre care câteva sunt scrise de Rodica Lascău, soţia autorului, avem şansa să urmărim o expunere dinamică, instructivă şi captivantă a luptei cu somnul în diferitele ei ipostaze. Printre titlurile capitolelor se numără: „Bucuraţi-vă”, „Care este calea spre locaşul luminii?”, „Mi-am isprăvit alergarea”, „Ce vom alege?”, „Crucificarea”, „Falsul”, „Ingratitudinea”, „Hollywood – Fabrica de vise produce coşmare”, „Umnaismul laic”, „Libertare sau robie”, „Forest Gump?”, „Profeţii sfârşitului”, „De-am fi fost acolo!”, „Cât de biblice sunt experienţele noastre?”

Paleta subiectelor este destul de largă, astfel că trecând de primul articol, ce dă titlul volumului, putem explora subiecte diverse. Acestea privesc relaţia dintre bisericile evanghelice şi cele istorice, în speţă biserica ortodoxă. De asemenea, facem cunoştinţă cu dilemele etice din creştinismul contemporan, în relaţie cu o societate secularizată. În explorarea acestei teme, vom avea ocazia să urmărim o paralelă între evoluţia creştinismului penticostal în România, precum şi în Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, această carte nu se adresează strict credincioşilor penticostali, ci este dedicată tuturor creştinilor, fiind axată pe o problemă existenţială, legată de manifestarea darurilor Duhului Sfânt de-a lungul timpului şi mai ales, în perioada pe care o trăim. Nu în ultimul rând, în volumul de faţă găsim articole şi gânduri cu privire la evenimente cu care am fost contemporani în ultimii ani.

Dacă îţi iei ca aliat Iubirea

Revenind la primul articol, „Lupta cu somnul”, merită amintite următoarele cuvinte: „Dormim, în timp ce umbra crucii se lungeşte pe pământ, odată cu asfinţitul acestui secol. Dormim. Cine şi cum o să ne trezească, oare?” În acest fel, Petru Lascău deplânge starea de toropeală care domneşte în biserici, un somn paralizant, în ciuda binecuvântărilor şi a luminii revărsate de la Dumnezeu prin Sfânta Scriptură şi darurile spirituale. Este inexplicabil faptul că în pofida binecuvântrilor prezente şi a confortului de care beneficiem în raport cu alte timpuri, răspunsul celor care iau asupra lor Numele lui Hristos este atât de departe de ceea ce ar trebui să fie. Şi pe bună dreptate, autorul se întreabă ce este de făcut şi „oare ce ne va smulge confortului şi tihnei noastre doctrinare? O nouă doctrină, o criză, o suferinţă, o persecuţie? Nu ştiu, probabil că toate la un loc, sau poate cu totul altceva. Numai Dumnezeu ştie, noi însă avem nevoie de trezire.” Răspunsul ne este dat la finalul articolului. „În lupta noastră cu noaptea şi somnul avem ca aliat doar iubirea. Singura care veghează în aşteptare e dragostea. Ea scrutează mereu orizontul, într-o continuă aşteptare. Iar aşteptarea este freamăt şi nesomn, este dor şi pregătire.” Soluţia pe care o propune prin urmare, Petru Lascău, este de a uni dorul reîntâlnirii cu Hristos cu pregătirea, în vederea intrării în Împărăţia cea veşnică, totul motivat de iubirea pe care ar trebui să o avem faţă de Mântuitorul
nostru. Este extraordinar modul în care autorul transcende cadrul strict al penticostalismului, atingând marile teme creştine şi întâlnindu-se astfel, cu frământările, problemele şi incertitudinile tuturor celor care Îl caută pe Hristos, indiferent de biserica de care aparţin. Mergând pe aceeaşi linie, un articol cutremurător din cartea „Lupta cu somnul” este cel intitulat „Au dispărut darurile Duhului Sfânt”. Parcurgând evoluţia istorică a poziţiei bisericii vizavi de doctrina dispariţiei darurilor duhovniceşti, se constată cum oameni mari din istoria creştinismului au influenţat într-un mod nefericit concepţia vremii asupra prezenţei darurilor Duhului Sfânt, până acolo încât au interzis manifestarea lor în biserică. Fără îndoială că Augustin de Hipo „în loc să caute motivele dispariţiei darurilor duhovniceşti din biserică în starea morală a epocii sale, a emis ipoteza că ele ar lipsi pentru că Dumnezeu le-a retras, nemaifiind necesare bisericii. În acest mod, prezenţa Duhului Sfânt este dată la o parte din biserică, prin chiar doctrinele formulate de aceasta. Lucru cu atât mai trist, cu cât chiar şi teologii protestanţi formulează poziţii asemănătoare. Analizând argumentele doctrinei inexistenţei darurilor spirituale, suntem surprinşi de diferitele raţionamente care au însoţit interdicţia manifestării lor chiar de către slujitorii bisericeşti, în ciuda a ceea ce stă scris în Biblie. Şi legând acest articol de tema volumului, ne putem întreba dacă nu cumva o cauză principala a somnului care a cuprins creştinismul nu se află tocmai în respingerea darurilor pe care Dumnezeu vrea să ni le ofere.

Cardinalul şi poetul ţăran

Dacă însă, cineva s-ar fi aşteptat ca volumul „Lupta cu somnul” să fie o apologetică a penticostalismului sau a evanghelicalismului, se înşeală. Fiindcă în articolul „Cardinalul”, vedem cum Petru Lascău demonstrează o reală apreciere faţă de o personalitate care s-a stins din viaţă, din sânul bisericii catolice. Mai precis, eseul abordează subiectul morţii cardinalului Bernardin din arhidioceza catolică a oraşului Chicago. Pe parcursul mai multor pagini, învăţăm despre viaţa exemplară pe care a dus-o acest om, despre care Petru Lascău spune: „Moartea cardinalului mi-a dovedit că se poate muri frumos. Că puterea şi înălţimile unei slujbe atât de mari nu pot corupe un suflet sincer şi păstrat mereu curat, spălat de sângele jertfirii divine şi de lacrima rugăciunii. Ea a dovedit că se poate birui spaima morţii prin credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. În faţa morţii, nu mai suntem catolici sau protestanţi şi nici măcar
cardinali sau mireni. Suntem numai mântuiţi sau nemântuiţi. Suntem numai cu Christos sau fără El. Cardinalul era cu Christos.”

Un alt articol care merită menţionat este cel dedicat memoriei lui Traian Dorz, cel care a fost conducătorul mişcării Oastea Domnului din România. Traian Dorz, fiu de ţăran din Livada Beiuşului, a demonstrat de-a lungul vieţii o consacrare de excepţie, manifestată prin scrierea „a mii de proverbe versificate, a mii de poeme, unele intrate pentru totdeauna în muzica sufletului nostru, prin cântările Oastei Domnului…” Astfel, Traian Dorz a fost „cel mai prolific scriitor creştin pe care l-a cunoscut vreodată, ţara noastră…

Minunea este cu atât mai mare cu cât din cei 75 de ani ai săi, 17 i-a petrecut în închisori şi lagăre de muncă forţată.” Nu putem să nu fim de acord cu Petru Lascău când spune:
„Cel mai mare poet ţăran, cum l-a numit unul dntre poeţii români contemporani, s-a plămădit ca om şi mesager divin pe plaiurile Bihorului, la coarnele plugului, în foşnetul pădurilor de fagi, în unduirea holdelor de grâu, în sudoarea nobilă a ţăranului. Citindu-i poezia, meditaţia, uneori, de profunde pătrunderi filozofice, nu poţi să nu simţi mirosul fânului de curând cosit. Nu poţi să nu auzi ciocârlia şi cântecul voios al secerătorului.” În cuvinte pătrunse de împreună simţire creştină, Petru Lascău realizează astfel, o prezentare vie şi sensibilă a celui ce a fost Traian Dorz, a acestui om de excepţie, care
scria: „Isus, Isus noi te-aştepăm/ Cum crinii aşteaptă roua./ Privind spre ceruri Te chemăm/ Cu mâinile-amândouă.” La finalul acestui articol, Petru Lascău nu poate să nu afirme: „Analizându-i opera, nu-ţi vine să crezi că este posibil ca într-o viaţă atât de scurtă şi atât de zbuciumată, un om fără o educaţie deosebită să scrie atât de mult şi atât de bine.” Iată un exemplu de creştin care a reuşit să învingă somnul epocii sale.

Un alt articol care ar merita menţionat este „Cruciadă în România”, inspirat din experienţa călătoriei misionare pe care Petru Lascău împreună cu formaţia „Elim”, din biserica pe care o păstorea, la Chicago, au făcut-o în 1992. În cuvinte simple şi făcând, aşa cum spune autorul, „haz de necaz”, ne sunt relatate principalele momente ale acestui drum, din Statele Unite ale Americii în România. Cu această ocazie, autorul şi grupul „Elim” au ocazia să revadă locuri dragi din cuprinsul ţării, trecând prin bisericile penticostale din patria mamă. O concluzie interesantă pe care autorul o formulează este că „România îşi
construieşte azi, bisericile. Pretutindeni în ţară se construiesc biserici. Singurele proiecte la care se lucrează, singurele ce au fonduri sunt construcţiile bisericeşti.” Cât de adevărate erau aceste cuvinte în 1992, când a fost scris aricolul şi cât de mult am vrea să rămână valabile şi astăzi, în anul 2009. La final, autorul spune: ”Pot afirma cu încredere, la sfârşitul acestei prezentări, că pretutindeni, românii au rămas ospitalieri, în ciuda sărăciei şi a preţurilor astronomice. Creştinul a rămas acelaşi om de bine, dornic
de părtăşie frăţească, dornic de Dumnezeu.”

Astăzi S-a născut Christos

Pentru cei interesaţi, volumul „Lupta cu somnul” oferă multe alte surpize plăcute, inclusiv un articol despre Bill Clinton şi afacerea Levinsky, despre modernism şi impactul său asupra creştinismului, despre relaţia dintre bisericile protestante şi biserica ortodoxă română, despre istoria penticostalismului, despre dilema alegerilor prezidenţiale în Statele Unite ale Americii şi multe alte subiecte care se recomandă oricui doreşte să învingă în lupta cu somnul.

În încheierea acestui volum, nu putem să nu ne oprim asupra articolului „Zăpezile de altădată”, scris de Rodica Lascău, articol care adaugă ultimele două file la experienţa luptei cu somnul. Autoarea reia momentul Crăciunului şi al acelor timpuri când spune ea – „simţeam mirosul paielor pe care sta culcat Pruncul. Şi noi eram prunci, şi El venise în primul rând, la noi, în lumea bucuriei noastre copilăreşti, pentru că noi eram poate, cel mai aproape de El, de lumea Lui”. Rodica Lascău exprimă la sfârşit, o idee călăuzitoare în lupta cu somnul: „Unde era Pruncul de curând născut? Crescuse cum şi noi crescuserăm. L-am căutat la iesle şi ieslea era goală şi pustie. Am alergat la casa dulgherului şi nu era acolo. Târziu, pe colina sinistră din marginea oraşului, am găsit o cruce. Am urcat dealul şi am plâns la poalele ei, când ni s-a spus că murise în locul nostru… Am descoperit acolo, la crucea din Dealul Iubirii, că El, Pruncul, Se întrupase în fiecare dintre noi, din lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii. Vedem de atunci, acele albastre ţărmuri, cu ochii Lui…, sperând în cuvintele Lui şi trăim deja, în lumea Lui, a Pruncului ce a adus bună-învoire între cer şi pământ, prin crucea jertfei Sale.” Cu alte cuvinte, în lupta cu somnul putem fi biruitori numai atunci când Christos Se întrupează în fiecare din noi prin „lacrimile pocăinţei şi ale regăsirii”.

Prin urmare, somnul este consecinţa logică a despărţirii de Dumnezeu. Somnul este expresia unei lumi aflate în întuneric spiritual şi departe de Împărăţia Cerească a Luminii. Somnul se exprimă printr-un modernism deşănţat, printr-o religiozitate lipsită de Christos, prin manifestarea patimilor şi a desfrâului de orice fel, prin media care prezintă păcatul în multitudinea formelor sale. Cu toate acestea, trezirea ne stă la îndemână, atunci când prin lacrimile pocăinţei „ne apropiem de Christos şi când „aşteptarea devine freamăt şi nesomn, devine dor şi pregătire”.

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Petru Lascau – ASEDIATORII BISERICII DE AZI !

DREPTATE ÎN DRAGOSTE

Pe timpul comunismului, biserica era asediată de către Securitate și elitele favorite ale regimului Comunist.

Dar oare astăzi, cu atâta libertate religioasă, mai este posibil ca BISERICA să fie asediată?

Darul-Prorociei-in-Noul-Testament

După argumentele biblice și explicațiile aduse de către fratele Petrică în mesajul de mai jos, vom înțelege faptul că lucrurile, în ceea ce privește asedierea bisericii contemporane, nu s-au schimbat mult, ba se pare că dimpotrivă, sunt chiar mai grave, gravitatea constând în faptul că asediatorii nu mai sunt cei din afara bisericii, ci mai degrabă cei dinăuntru, care sunt chemați să slujească bisericii.

Fratele Petrică dă dovadă în mesajul de mai jos, de curaj și o sinceritate dezarmantă demne de apreciat, iar la un moment dat, își recunoaște chiar eșecul personal, în ceea ce privește Viziunea Bisericii contemporane. Nu putem decât să apreciem sinceritatea lui și să-i dorim mult succes în a face și următorii pași spre o trezire…

Vezi articol original 67 de cuvinte mai mult

„Biserica în asediu”

Biserica in Asediu

“Cei mai mulţi martiri creştini au fost în secolul XX”

Într-o cunoscută carte, numită „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfântul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos şi lume. Astfel, folosind metafora cetăţilor, Sfântul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflată în opoziţie şi luptă continuă cu cetatea acestei lumi. Această frumoasă ilustraţie avea să fie admirabil dezvoltată multe secole mai târziu de către predicatorul John Bunyan în două cărţi monumentale, „Călătoria creştinului” şi „Războiul sfânt”.

„Biserica în asediu”

Nu putem decât să ne bucurăm aşadar, că utilizarea acestor metafore fundamentale pentru înţelegerea luptei spirituale ce se poartă de peste două mii de ani sunt folosite şi pentru a ilustra evoluţia bisericii din România în perioada comunistă şi după aceea. Acest lucru îl avem foarte bine evidenţiat în cartea „Biserica în asediu”, scrisă de Petru Lascău, pastorul bisericii “Agape” din Glendale, Arizona (www.agapearizona.com).

Petru Lascau 2013Ca întotdeauna, autorul, având un talent aparte în ceea ce priveşte exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne călăuzeşte în înţelegerea fenomenului religios creştin din România. Plecând de la asediul bisericii de către puterea ateismului comunist de dinainte de revoluţie, suntem călăuziţi pas cu pas către conflictul prezent, în care forţele ostile, de data aceasta îmbrăcate în haine religioase, încearcă să distrugă puterea Evangheliei în spaţiul românesc.

Pornind de la tragedia asediului cetăţii Samariei, relatată în cuprinsul Scripturii, Petru Lascău îşi structurează cartea în mai multe etape, care cuprind evoluţia bisericii creştine din ţara noastră. Utilizarea termenului biserica creştină din România ar putea să fie ambiguă, pentru că autorul nu doreşte ca volumul de faţă să se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toţi cei care respectă principiile învăţăturii lui Isus Hristos.

Marea luptă

„Afirmaţia acestui titlu („Biserica în asediu”) poate fi şocantă pentru unii dintre cititori. Biserica creştină este supusă constant unui asediu din partea forţelor răului, care se vor folosi de tot ce le stă la dispoziţie pentru a o reduce la tăcere, pentru a-i secătui energiile şi pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atât de proaspăt în minte exemplul bisericii din România, care a fost ţinută sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusă la tăcere şi moarte spirituală de liberalismul materialist al gândirii teologiei moderne. În Statele Unite asistăm în aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei şi al corupţiei alimentate de abundenţa materială.” Prin urmare, asediul la care a fost supusă biserica creştină din România nu reprezintă altceva decât o parte a marelui front deschis de către forţele răului împotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la această perspectivă, înţelegem că este esenţial să învăţăm lecţiile istoriei pentru a putea face faţă realităţilor prezente şi viitoare, care în mare măsură vor relua multe din temele luptelor despre care am citit în Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realităţile româneşti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizează o radiografie impresionantă asupra efectelor presiunilor exercitate de către ateismul comunist în România. Astfel, o primă consecinţă a fost cea a ridicării de ziduri înalte între confesiunile protestante din România, după principiul „Divide et impera”. Una dintre realizările cele mai de seamă ale comunismului se descoperă prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la fărâmiţarea bisericii lui Hristos din România. „O altă expresie destul de vizibilă a asediului este zidul confesional prin care ne izolăm unii de alţii din punctul de vedere al credinţei. Îmi aduc aminte câtă furie a declanşat atât la nivelul liderilor religioşi, dar mai ales la cel al politicienilor, când în România am început colaborarea mai strânsă cu unele dintre bisericile de altă confesiune. Aceeaşi rezistenţă am întâlnit-o şi peste hotare, în Chicago, atunci când am organizat întrunirile tinerilor creştini din toate bisericile creştine române din Chicago. Izolaţi unii de alţii în spatele zidurilor confesionale din spatele cărora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca şi creştini, cu totul ineficienţi pentru transformarea societăţii în care trăim.”

Lupta pentru supravieţuire

O altă consecinţă a asediului ateu se poate vedea în absenţa bisericii de la datoria pe care o are faţă de lume. „Biserica din România a ajuns o mare absenţă din viaţa socială. Dacă în spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenţa a mii de lucrători creştini, azi cu greu se mai poate vedea aşa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de bătrâni au fost secularizate ca orice instituţie. Contribuţia bisericii în aceste sectoare este nulă. Absenţa bisericii de la datorie, o absenţă forţată, a fost apoi folosită de propaganda anticreştină pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de instituţii creştine în societate.”

În legătură cu tehnica asediului, Petru Lascău enunţă un principiu deosebit de relevant. „Aşa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legăturilor asediaţilor cu restul lumii. Izolaţi fiind, victimele vor cădea curând pradă aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediaţii vor înceta lucrul, resursele lor umane şi materiale se vor concentra pentru supravieţuire, spectrul foametei va crea derută şi deznădejde. În lupta pentru supravieţuire, interesele colective dispar şi instinctele de autoconservare îi vor face pe mulţi indivizi să caute evadarea.”

„Vino să vezi”

Mergând mai departe, Petru Lascău examinează cauzele asediului. Astfel, identifică o primă mare problemă, în strategia de luptă pe care biserica creştină a adoptat-o împotriva provocării ateist-comuniste şi ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii înăuntrul organizaţiei, utilizăm azi tot felul de tehnici. Formaţiile noastre muzicale, uneori şlefuite până la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” şi nu atât de mult slăvirea lui Dumnezeu. Pe această linie, se înscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tânăra generaţie. Întreaga structură a bisericii se organizează în jurul acestei strategii „vino să vezi”, iar atunci când se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodată bani, pentru că trebuie să îi cheltuiască cu tapiţarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpărarea unor clădiri mai mari, etc.”

Liderii

O altă cauză a asediului este reliefată de lipsa de viziune a celor aflaţi în poziţii de conducere. „Este o adevărată tragedie ca în fruntea unui popor să se afle un om fără Dumnezeu, un om corupt şi vândut idolilor. Este o dramă să ai în fruntea bisericii un lider compromis, fără viziunea lucrării lui Dumnezeu, care nu urmăreşte interesele ei, ci mai degrabă ale sale, un lider ce nu îşi asumă responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a păstra aparenţele.”

Petru Lascău concluzionează: „Un lider care va trasa o strategie greşită bisericii sale, o strategie de luptă contrară celei stabilite deja de Dumnezeu, îşi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege în fruntea noastră oameni ai lui Dumnezeu, devotaţi slujirii Sale, oameni neprihăniţi ce fac din înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu scopul vieţii lor.”

Frică şi necredinţă

O altă cauză majoră a asediului bisericii creştine rezidă din frică şi necredinţă. „Frica este dovada sigură a nesiguranţei mântuirii şi a vieţii veşnice. Ea dovedeşte cât de puţin ne mai încredem în cuvintele Domnului. Când suntem gata să murim pentru El, începem să gustăm din adevărata libertate, pentru că libertatea nu înseamnă altceva decât ce ai tu în interiorul tău. Frica şi necredinţa te ţin în blocajul asedierii păgâne.”

În continuare, Petru Lascău ne arată care sunt „consecinţele asediului” şi enumeră câteva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituală, luptele interne, pierderea tinerei generaţii şi necredinţa. „În multe dintre bisericile noastre există tensiune şi nemulţumire, lupte şi partide. Rezolvarea situaţiei nu se poate face prin predici despre dragostea frăţească, care să ne adune la un loc. Energia spirituală a bisericii trebuie să fie canalizată numai spre lucrarea lui Dumnezeu. În caz contrar, ea îşi va croi drumuri neobişnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineînţeles, nu ar fi suficient doar să se zugrăvească imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decât la descurajare. Iată de ce, autorul ne propune şi soluţia biblică la astfel de probleme. Astfel, îndrumă spre înţelegerea măsurilor ce trebuie luate pentru timpul de faţă, având ca model imaginea leproşilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a intervenţiei miraculoase a lui Dumnezeu în timpul lui Elisei.

În primul rând, este necesară o judecată limpede, pentru a înţelege faptul că e necesar să ne schimbăm modul de a fi. După aceea, trebuie să acţionăm în vederea realizării acestei schimbări. În acest sens, suntem chemaţi să ieşim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obişnuit în materie de religie şi să încercăm căi noi, inspirate de Dumnezeu. Nu în ultimul rând, avem datoria de a reîncepe lupta împotriva forţelor răului. Astfel, vom înţelege că biruinţa a fost deja câştigată prin Isus Hristos, iar vrăjmaşul este pus pe fugă. „Aruncarea în tabăra adversă a fost un act de disperare din partea leproşilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea şi lipsa de perspectivă i-au adus la o hotărâre de viaţă şi de moarte. Nu vom lua decizii majore cât timp avem alternative în care putem eventual, evada. În faţa unei crize, ne evaluăm resursele şi posibilităţile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rău e faptul că Dumnezeu intră în calculele noastre numai atunci când epuizăm prin încercări, toate ieşirile posibile.”

Uriaşul care doarme

Există o veste bună pentru fiecare dintre noi – potenţialul pe care îl are biserica creştină din România este imens, fiind asemenea unui „uriaş care doarme”, dar care poate fi trezit din amorţirea de moarte în care a fost adus de către ateismul comunist de dinainte de revoluţie şi de cel materialist de după 1989. „Biserica de astăzi este un uriaş care doarme. Instituţionalizându-se în ierarhii de diferite nivele, fiecare încearcă să lase celuilalt să facă ceea ce ar trebui el să facă. Piramidele structurilor de conducere creează zi de zi noi şi noi nivele în ascensiunea pentru locul din vârf, neglijând până la indiferenţă infrastructura bisericii, care ar trebui să fie în acelaşi timp, obiectul suprem al interesului său: cei păcătoşi, care au nevoie de mântuire.”

Pescuirea minunată

Alternativa pe care o propune Petru Lascău la suprainstituţionalizarea organizaţională a bisericii creştine din România începe de la o reformă individuală care să evolueze colectiv, conducând la o trezire spirituală. Cei care gândesc la fel ar trebui să se unească în rugăciune şi acţiune pentru a trezi uriaşul din somnul său, pentru a-L ruga pe Dumnezeu să intervină să schimbe acest curs al lucrurilor şi să ne ofere „o pescuire minunată”. În acest sens, biserica poate să fie asemănată cu o corabie ce trebuie condusă departe de ţărm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogată în lucrurile spirituale şi în salvarea celorlalţi. „Lecţia de pescuit dată de Isus ucenicilor Săi ar trebui să ne inspire, mai ales că El este acelaşi, neschimbat în dorinţa Sa de a mântui întreaga lume. Detaliile acestei lecţii sunt mai mult decât grăitoare. Dincolo de spiritualizarea şi dacă vreţi, interpretarea lor teologică, există simplul adevăr că Isus ne vrea pescari de oameni.” Este adevărat că atunci când purtăm luptele Domnului, putem să avem de-a face cu confruntări care nu vor fi uşoare. „Mulţimea lucrărilor apărute în ultimii ani referitoare la suferinţele şi persecuţiile creştinilor din multe părţi ale lumii, în special din ţările marxiste, a scos în relief unul din aspectele contemporane ale creştinismului: suferinţa. S-a constatat că cei mai mulţi martiri creştini au fost daţi de secolul XX. Numai în China comunistă numărul lor se ridică la câteva milioane.”

„L-am întâlnit pe Isus Hristos”

Se pare că nu este suficientă „evanghelizarea prin stilul de viaţă” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degrabă, este necesară o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce întrece orice imaginaţie. „Să ne imaginăm scena când Zacheu a bătut la uşa primului năpăstuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai că înapoiază banii luaţi în mod necinstit, dar şi recunoaşte fapta murdară săvârşită, îşi cere iertare şi când în uimirea sa, bietul om încearcă să afle motivaţia unei astfel de minuni, Zacheu îi spune: „L-am întâlnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat păcatele. El m-a învăţat că Dumenzeu este drept şi că aşteaptă de la mine să îndrept răul făcut altora. Vă puteţi imagina o Evanghelie mai simplă şi mai frumoasă? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o întreagă viaţă schimbată de Hristos.”

Dar bineînţeles, nimic nu se poate face fără revărsarea Duhului Sfânt, care ne va călăuzi şi împuternici să fim lucrători pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat că Dumnezeu nu a încetat şi nu încetează să facă intervenţii miraculoase în istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Însă El are nevoie întotdeauna de oameni sfinţi, cu totul dedicaţi lucrării Sale. Pe aceştia îi înzestrează cu darurile Sale, îi îmbracă cu putere de sus şi îi foloseşte la răspândirea Evangheliei.”

Să luptăm sau să fim înfrânţi

Prin urmare, se poate ieşi din asediul în care se găseşte biserica creştină din România, însă acest lucru presupune o acţiune unită, menită să dea la o parte orice oprelişte pusă de vrăjmaş. Pe de altă parte, deşi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrăjmaşului nu sunt şi niciodată nu vor fi de o mai mică amploare, mai ales în viitor. „Vrăjmaşul va folosi din nou forţele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va încerca din nou, închiderea comunităţilor creştine între ziduri pentru ca foametea spirituală să ne macine fiinţele duhovniceşti. Presiunile vor fi menite să distrugă credinţa tinerei generaţii şi influenţa creştină în societatea românească să fie din ce în ce mai puţin simţită.” În faţa unei asemenea realităţi, nu ne rămâne decât să luptăm sau să fim înfrânţi. Însă imaginea biruinţei asupra oştirilor vrăjmaşe din timpul lui Elisei ne inspiră să credem că este posibil ca în spaţiul nostru românesc, atât din ţară, cât şi din diaspora să se producă o schimbare majoră. În măsura în care tot mai mulţi oameni vor răspunde chemării divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va răspândi de la inimă la inimă şi de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru românesc să devină cu adevărat creştin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mântuitorului nostru? Iată care este adevăratul mesaj pozitiv al cărţii scrise de pastorul Petru Lascău şi merită să fie urmat.

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona

„Familiile patriarhilor” de Petru Lascau

„Familiile patriarhilor” – O carte despre realizări, conflicte şi crize în familie

Motto: „Dumnezeu este Autorul familei şi a lăsat familii drept model în Sfânta Scriptură, de la care să învăţăm.”

0000000000Se pune întrebarea dacă Biblia mai este de actualitate, atunci când ne vorbeşte despre viaţa de familie. Sunt multe persoane care consideră că modelul familiilor expuse în cuprinsul Sfintelor Scripturi aparţine altor timpuri şi de aceea, nu avem de ce să îl luăm în considerare. Este adevărat că Biblia a fost scrisă în perioade şi epoci caracterizate de alte norme sociale decât cele contemporane, însă problemele fundamentale ale omului sunt aceleaşi, iar dificultăţile întâmpinate de cei menţionaţi în Cartea Sfântă rămân identice cu cele ale generaţiei prezente.

În sprijinul acestei afirmaţii vine şi Petru Lascău cu o carte inedită în ceea ce priveşte titlul – „Familiile patriarhilor” – însă deosebit de utilă, dacă facem referire la conţinutul ei. Autorul ne demonstrează faptul că putem extrage învăţături valoroase din experienţa familiilor prezentate în cuprinsul Bibliei, cu referinţă directă la cele ale câtorva patriarhi.
„Familia mea trăieşte doar prin harul lui Dumnezeu”
Ca de fiecare dată, Petru Lascău ne prezintă motivaţia sa în scrierea acestei cărţi, expunând în mod direct şi fără ocolişuri ceea ce l-a determinat să studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de faţă s-a născut din efortul de a cunoaşte destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezintă informaţii cu privire la acestea şi cu siguranţă că Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese în mod special pentru mesajul lor, şi mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul în care au reacţionat în momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa facă parte din naraţiunea

Bibliei, cu scopul precis de a comunica soluţii la situaţiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

În continuare, vorbind despre sine, autorul consemnează: „În mijlocul acestui studiu pe care l-am susţinut în biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost ţinta unui atac nemilos din partea celui rău. Devastat de cele ce s-au petrecut în casa mea, am decis iniţial că sunt cea mai nepotrivită persoană pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama că şi familia mea trăieşte doar prin harul lui Dumnezeu şi că am aceeaşi responsabilitate să vorbesc în continuare despre acest subiect. Ceea ce mă califică să scriu nu este performanţa mea şi nici a familiei mele, ci este harul şi mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viaţa mea.”

Adam şi Eva

Prima familie despre care ni se vorbeşte este cea a lui Adam şi Eva. Ne putem gândi că aceşti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanităţii.

Având în vedere modul în care Dumnezeu a creat lumea şi aducerea la existenţă a lui Adam, precum şi a Evei, se poate spune că nimic nu oferea o perspectivă mai strălucită decât aceasta, aşa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totuşi, ceea ce a urmat este departe de idealul desăvârşirii despre care vorbea Dumnezeu la început, iar criza căderii a făcut ca tot ceea ce era bun să se strice, adăugând necaz şi durere şi distrugând ceea ce fusese făcut curat şi sfânt.

Petru Lascău surprinde în mod foarte clar dinamica păcatului care ruinează şi cele mai alese relaţii. „Înainte de colapsul moral, mintea trebuie să fie cucerită. Întotdeauna se întâmplă la fel. Satana va folosi lucrul interzis, făcând apel la poftele nesatisfăcute, apoi la imaginaţie, ca în cele din urmă, să stârnească un apel la raţiune. Pofta, imaginaţia şi raţiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie să schimbe conceptele morale asupra păcatului, înainte de a ne convinge să îl comitem. Virtutea nu va ceda iraţionalului. Este nevoie de o motivaţie raţională a comiterii oricărei fărădelegi. Provocată de apetit şi sedusă estetic de imaginaţie, mintea cedează şi produce motivaţie, creează alibiul, scuzele.”

Părinţi şi copii

Comentând căderea primilor părinţi, Petru Lascău trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poţi să ai o religie care să te conducă să ai faţa posomorâtă, atunci când nu o practici cum trebuie. Când închinarea nu este adevărată, adică aşa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe măsură. Nu numai că faţa îţi va fi posomorâtă şi te vei mânia foarte tare că jertfa nu îţi este primită, dar vei dori să îl omori pe închinătorul adevărat.” Acest conflict primordial dintre Cain şi Abel, intervenit în prima familie de pe pământ avea să continue mai departe, prin urmaşi. Aceeaşi istorie tristă se va repeta, reliefând criza începută atunci când doar Adam şi Eva existau pe pământ.

Poate fi istoria unui eşec o relatare a consecinţelor nefericite, atunci când alegem să mergem împotriva voinţei lui Dumnezeu? „Cineva spunea că şi cel mai bun tată din univers, adică Dumnezeu, a avut doi copii şi aceştia au căzut în păcat. Adam şi Eva I-au creat necazuri serioase Tatălui lor. Indiferent cât de buni suntem, cât de desăvârşiţi am fi ca părinţi, deciziile în viaţa le vor lua copiii noştri. E adevărat că suntem responsabili până la o anumită vârstă să le semănăm cuvântul lui Dumnezeu şi să stăm în rugăciune înaintea Domnului pentru ei, dar în final, deciziile sunt ale lor. Cred că decizia lui Cain de a-şi omorâ fratele nu poate fi imputată niciodată lui Adam şi Evei. Ca părinţi ne putem face datoria, dar în ultimă instanţă, este Dumnezeu şi fiecare fiinţă umană în parte, care va lua decizia şi va suporta consecinţele ei.”

Înainte…

O altă familie despre care citim în Sfânta Scriptură şi care ne oferă învăţătură cu privire la prezent şi viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viaţa în familia lui Noe înainte de potop ca fiind concentrată pe misiunea primită de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecăţii, construind o corabie care să reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit faţă de Dumnezeu. El trăia o viaţă plină de pioşenie şi reverenţă faţă de Divinitate. El era conştient că ochiul lui Dumnezeu îl vede, urechea Sa îl aude şi de aceea, el umbla înaintea lui Dumnezeu plin de o teamă sfântă.”

Scriitorul ne spune: „Noe reuşeşte o performanţă deosebită pe care de regulă, noi nu o reuşim şi anume, el izbuteşte să îşi ţină familia alături de el. Copiii nu îl abandonează nici atunci când el a venit acasă cu o ştire neverosimilă. Ei stau lângă Noe, ascultă de tatăl lor, se pun pe lucru şi construiesc împreună corabia. Ei muncesc împreună şi nu e de mirare că această familie este salvată împreună de apele potopului. Şi tot împreună, Noe şi descendenţii lui vor construi o lume nouă, născută din apele marelui deluviu.”

… şi după potop

Pe de altă parte, viaţa de familie a lui Noe după potop, lasă mult de dorit, iar faptul că îl găsim pe Noe cel neprihănit dedându-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfuncţionalitate. „Alcoolismul ca disfuncţionalitate a familiei de astăzi, face victime mai ales în rândul celor inocenţi – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizează pe alcoolic şi pe cei dependenţi de diferite substanţe, de droguri dacă vreţi, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relaţiile de familie. Ceea ce domină viaţa acestui egocentric este minciuna şi lipsa de onestitate. Omul devine maestru în înşelătorie pentru că tot timpul trebuie să acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfuncţionalităţi în familia lui Noe, se poate urmări dezbinarea şi repetarea istoriei triste de dinainte de potop. În ce priveşte prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va rămâne pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare în marile crize ale vieţii. Unitatea ei în vreme de încercare este inspiratoare. Perseverenţa unei munci titanice sub călăuzirea lui Dumnezeu ne vorbeşte şi azi de lucrurile măreţe pe care le putem face împreună cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteşte că vom birui şi noi doar prin mila şi harul divin, nu numai prin priceperea noastră.”

Avraam şi Sara

O altă familie pe care Petru Lascău o studiază este cea lui Avraam şi Sara. La început o familie fără copii, ulterior, o familie cu un copil născut dintr-o relaţie neprincipială, iar apoi o familie unită în jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevărat, vedem o istorie vie a unui om al credinţei, din care putem distinge foarte multe învăţături de valoare pentru ziua de astăzi. „Când citeşti această istorie biblică cu de-amănuntul, urmărind verset cu verset, îţi dai seama că toţi aceşti oameni erau oameni în carne şi oase, foarte reali, la fel ca noi, care reacţionau la dificultăţile vieţii foarte asemănător cu noi. De aceea, cred că Dumnezeu a lăsat în grija Duhului Sfânt să fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astăzi, să învăţăm din ele şi să nu facem lucrurile pe care ei le-au greşit, iar unde au făcut bine sau au nimerit bine, ar trebui să ne străduim şi noi să facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem să o omitem pe cea a nepotului său, Lot. În privinţa lui Lot, sunt multe de spus şi mai ales, despre spiritul său materialist. Nu întâmplător, când este pus să aleagă, el dă la o parte alte consideraţii şi fără să se simtă dator lui Avraam, se orientează spre bogăţie, mergând în Sodoma. Cât despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscută, atât înainte cât şi după ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei. „Iată câteva lecţii pe care ni le poate da istoria căderilor lui Lot. În primul rând, trebuie să spunem că până şi sfinţii care au avut parte de un har extraordinar pot cădea în păcat. Toţi suntem vulnerabili. Putem să scăpăm ca Noe, de apele potopului, dar ne putem înneca într-un pahar de vin. Putem ieşi dintr-o Sodomă şi Gomoră în flăcări şi să cădem în păcat prin neveghere, în siguranţa unei peşteri. În al doilea rând, este foarte greu să scapi de efectele răului, atunci când te asociezi cu el. Poţi să ieşi foarte uşor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a ieşit de acolo cu obiceiurile şi cu standardul moral scăzut, precum şi cu două fete influenţate de acea societate coruptă.”

Isaac şi Rebeca

În continuare, autorul se opreşte asupra familiei lui Isaac şi Rebeca. O istorie care începe frumos, dar se termină trist, mai ales când privim ceea ce s-a întâmplat cu cei doi copii ai lor – Iacob şi Esau. Nu întotdeauna ceea ce începe bine va continua pe aceeaşi notă, mai ales dacă nu se veghează cu atenţie pentru respingerea a ceea ce este rău. „Familia lui Isaac şi Rebeca ne prezintă în principal, preocuparea părinţilor de a-şi vedea copiii împlinindu-şi destinul, chemarea vieţii. Uneori, cei doi văd lucrul acesta din perspective diferite şi astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme şi tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decât dorinţa arzătoare ca fiii ei să-şi atingă destinul. Inactivitatea şi orbirea soţului nu înseamnă totuşi, că acesta nu era interesat de acelaşi lucru. Se poate spune că în cele din urmă, Isaac şi Rebeca şi-au împlinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Şi bineînţeles, că această carte nu se poate încheia fără a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru soţii, ci şi pentru că cei 12 fii aveau să devină capii triburilor lui Israel.” În familia lui Iacov, regăsim toate tipologiile posibile, precum şi toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune că nu există vreo problemă pe care să nu o fi experimentat această familie, însă şi lecţiile pe care le desprindem sunt de mare valoare. „Familia lui Iacov are parte de o viaţă zbuciumată şi tumultoasă, fiind caracterizată de rivalităţi şi părtiniri între neveste, ţiitoare şi copii. O familie eterogenă, prin legăturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie în care patriarhul Iacov poate să stăpânească mai uşor turmele mari de oi şi capre decât pe fiii săi scăpaţi de sub control. O familie care dovedeşte încă o dată că în inima unui bărbat nu pot avea loc mai multe femei în acelaşi timp. Poligamia lui Iacov lasă urme adânci în sufletele rănite şi descurajate. Iubirea sa părtinitoare, moştenită probabil, din casa tatălui său, Isaac, seamănă ură şi rivalitate între copiii săi.”

Însă pe de altă parte, „istoria familiei lui Iacov va rămâne pentru totdeauna un izvor de inspiraţie şi învăţătură pentru fiecare generaţie. Dramele trăite de această familie numeroasă şi diversă ne încurajează şi astăzi cu privire la lecţia fundamentală că totuşi, Dumnezeu conduce lumea şi în ciuda necazurilor şi suferinţelor noastre, El ne va ajuta să ne facem partea în planul Său cu istoria umanităţii. Lucrarea Sa nu a început cu noi şi nu se va termina cu noi, fiindcă ea depinde numai de El şi nu de noi.”

„Sfânta Scriptură conţine răspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

În cele din urmă istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflecţie asupra propriilor noastre familii şi asupra condiţiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt în mare măsură şi ale noastre, iar soluţiile pe care le prezintă Sfânta Scriptură sunt astfel, de mare actualitate în a nu repeta în ceea ce ei au greşit şi în a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cărţii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfânta Scriptură pentru a primi învăţătură la vreme de nevoie şi astfel, ne vom alătura autorului în ceea ce el ne spune încă de la începutul cărţii: „Eu cred că Sfânta Scriptură conţine răspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este că noi nu Îl căutăm în Biblie şi atunci când dăm de o criză, căutăm un răspuns în altă parte. Recurgem la Dumnezeu şi la Cartea Sa ca o ultimă soluţie şi nu ca la o primă opţiune. Nădăjduiesc că vom începe să vedem Biblia cu alţi ochi, dacă ne vom lăsa călăuziţi de Domnul să învăţăm ceea ce El ne prezintă în cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea că Dumnezeu este Autorul familei şi a lăsat familii drept model în Sfânta Scriptură, de la care să învăţăm.”

Fie ca şi noi să învăţăm din istoria familiilor patriarhilor şi să citim cu atenţie cartea pe care Petru Lascău ne-o pune la dispoziţie, îngemănând deopotrivă, cunoaşterea Sfintelor Scripturi şi propria sa experienţă de viaţă. În felul acesta, vom şti să depăşim obstacolele prezente şi să ne ancorăm cu putere în planul Său.

Octavian D. Curpaș
Phoenix, Arizona

Petru Lascău – Conferinţa de familie Partea 1 „Familia Faină” Biserica Peniel, London UK

Patru Lascau Biserica Peniel Londra 2014

Cateva puncte  din mesaj:

  • -FAMILIA e BINECUVANTARE !!!!
  • -Pretuieste-l pe celalalt mai mult decat pe tine insuti
  • -Familia crestina nu traieste prin performanta. Asa cum in viata noastra crestina avem nevoie de mila lui Dumnezeu, de harul lui Dumnezeu, si familia traieste prin har, nu prin performante. 
  • -Familiile sanatoase isi rezolva problemele si isi vindeca ranile. 

Dragostea este jertfitoare de sine si inseamna

  1. Devotament (agape)
  2. Intimitate (philia)
  3. Pasiune (Eros)

Iarta ceea ce nu poti uita

  1. La 20 de ani fiecare dintre noi suntem deja raniti de cineva din familie
  2. Rana e cu atat mai mare cu cat persoana e mai importanta
  3. Ferice de cei care iarta repede si bine!
  4. Daca nu poti ierta ceva, decide sa ierti.

Despre Iertare in casnicie- Iertarea aduce libertate:

  1. Libertatea de a nu fi controlat de trecut
  2. Libertatea de legaturile emotionale cu ofensatorul
  3. Libertatea de amaraciunea si resentimentele interioare
  4. Libertatea de a fi intreg is a trai viata din plin

Lasa-l pe Dumnezeu sa schimbe oamenii

  1. Inceteaza lupta pentru a-l schimba pe celalalt
  2. Te poti schimba tu pe tine insuti
  3. Nu astepta pe celalalt sa te faca fericit- fa-l tu pe el/ea.

Petru Lascau:

As vrea sa va spun de la bun inceput ca sunt foarte bucuros sa fiu cu dvs. si toate conferintele familiilor, mie imi fac o placere deosebita, pentru ca imi dau seama ca participam la un eveniment crucial pentru binele bisericii si al comunitatii, a societatii in care noi traim. A invata cum sa fim fericiti in familie este un lucru cu o importanta covarsitoare. Regret ca nu toata lumea intelege, mai ales noi romanii, ne temem sa ne ducem la o conferinta de familie, sa nu banuiasca cineva ca avem probleme de familie. Unii cred ca numai aia care au probleme de familie  trebuie sa invete despre familie. Noi stim, toata lumea stim cum sa fim soti buni, sotii bune si atunci nu ne ducem la conefrinte, sa nu banuiasca cineva ca avem vreo problema in familie. Toti avem probleme si vrem sa invatam cum sa ni le rezolvam.

Vreau sa va marturisesc cum am inceput eu sa ma ocup de subiectul asta. La inceputul anilor ’80 au inceput sa vina la Felix, langa Oradea, foarte multi frati din Finlanda. Se deschisese o linie aereana Helsinki-Oradea si veneau la noi cei din Nord. Cu ocazia asta, foarte multi pocaiti veneau din Finlanda la Oradea si la biserica. Dintr-o data, biserica noastra a fost vizitata aproape duminica de duminica de Finlandezi. M-am imprietenit cu cativa dintre acesti frati si unul dintre ei a devenit un prieten restul vietii mele si in timp ce venea la Oradea, bineinteles, l-am invitat la noi acasa. Probabil ca din afara el a vazut dinamica dintre mine si sotia. A vazut ceea ce noi nu mai vedem, ca suntem obisnuiti cu ele si spre surprinderea mea, mi-a dus o carte- ‘Familia Crestina’. Era in limba engleza si m-a rugat s-o traduc in limba romana. Cu dictionarul si cu ajutorul Domnului, aproape un an de zile, m-am chinuit si am tradus cartea aceea, care mi-a schimbat totalmente modul meu de-a vedea familia. Cartea aceea mi-a schimbat viata, mi-a schimbat relatiile mele de familie. Am inceput apoi sa predau lectii de familie din cartea pe care o tradusesem in bisericile din Oradea. Pe urma, am fost invitat in foarte multe biserici din Romania si inainte de-a pleca, in ’85 in America, am tinut conferinte de familie in cateva orase din Romania. Subiectul acesta mi-a ramas ca unul dintre cele mai favorite ale mele si in biserica pe care am pastorit-o, am inceput in fiecare an o luna de zile in care am tinut numai lectii de familie. Ne-am dat seama ca ne-au prins asa de bine. ca e mai bine sa previi o boala decat sa o tratezi.

Familiile si-au schimbat dinamica. Au venit surorile la mine sa-mi multumeasca ca barbatii le duceau flori, curatau cartofi, spalau vase. Era ceva incredibil in comunitatea romaneasca.

…. venit in America, in fiecare an, deci, am inceput anul cu o luna de zile de lectii despre familie. Lucrurile au mers fain si ma simteam foarte bine ca vedeam progres… De fapt, in 17 ani, in biserica din Chicago am cunoscut un singur divort in familiile din biserica si  am reusit si sa-i impacam inapoi si sa-i casatorim a doua oara si sa avem binecuvantare a unui copil din a doua casatorie a acestei familii. Eram foarte incantat de rezultatele acestei actiuni. M-am mutat in Phoenix, Arizona si bineinteles, am inceput si acolo cu acelasi lucru. Atunci s-a intamplat un lucru incredibil, care nu l-as fi crezut niciodata. Cel mai mare dintre baietii mei, casatorit de cativa ani, a trecut printr-un divort. Am fost atat de distrus de ceea ce s-a intamplat, mi-am dat demisia, m-am considerat un tata ratat, un pastor bun de nimic. Am hotarat sa nu mai vorbesc despre familie niciodata pentru ca nu ma mai calificam sa spun nimanui despre familie. Si in convulsiile acelei dureri, pe care numai un parinte le poate avea, Dumnezeu mi-a dat niste versete din Biblie. Niciodata nu le-am vazut pana atunci. Le puteti gasi in 2 Samuel 23:3-5

3 Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu
4 este ca lumina dimineţii când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, care fac să încolţească din pământ verdeaţa.”
5 Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?

Stiti ce spune David aici, la incheierea vietii sale? Zice asa: familia mea ar trebui sa fie ca un soare pentru neamul acesta, un exemplu stralucitor pentru neamul asta. Dar uitandu-ma la familia mea, ea n-a fost de loc la inaltimea unei asemenea pretentii dumnezeiesti. Totusi, zice el: chiar daca n-a fost la inaltimea asta, totusi, Dumnezeu a facut un legamant cu noi si El va duce legamantul asta spre mantuirea si bucuria noastra. Am inteles atunci ca si familia crestina nu traieste prin performanta. Asa cum in viata noastra crestina avem nevoie de mila lui Dumnezeu, de harul lui Dumnezeu, si familia traieste prin har, nu prin performante. M-am incurajat si am inceput dinnou sa vorbesc despre familie.

V-am spus aceste lucruri pentru ca si familia dvs. nu traieste prin performante, ci traieste prin har si prin mila lui Dumnezeu si nu trebuie sa fie o familie perfecta, ca nu exista o familie perfecta. Tema cu care vreau sa incepem in seara aceasta, am intitulat-o: Familia Cea Faina. (In engleza ‘The Fine Family’) Daca-l intrebi pe un roman de familie, zice: „Fine.”  „Copiii?” „Fine.” Ei bine, familia asta faina este compusa din sot, sotie, copii si un elefant. Fiecare dintre noi avem un elefant acasa. In seara asta o sa-l descoperiti si o sa discutati despre el. Stiti ce inseamna elefant pe limba noastra? Lucrul ala despre care nu vrem sa vorbim. Lucrul ala pe care-l ocolim tot timpul. Pe masura ce tacem si nu vorbim de el, el creste tot mai mare. Elefantul asta creste tot mai mare si produce un soc tot mai mare familiei noastre. Cateva lucruri care as vrea sa vi le spun inainte de-a discuta de elefantii din casa noastra.

  1. Cele mai memorabile momente din viata noastra sunt legate de oameni, nu de obiecte– cand ne-am casatorit, nasterea primului copil, am trimis la scoala fetita noastra, a luat diploma. Toate evenimentele mari in viata noastra sunt legate de oameni. De aceea, relatiile noastre cu cei din jur sunt cel mai important lucru pe care noi il avem. Reactiile noastre cu membri familiei sunt mult mai importante decat toata averea noastra, decat tot ce exista in lumea asta pentru ca atunci cand ne vom duce la Domnul, nu ne vom duce cu obiectele pe care le-am castigat in aceasta lume, ci ne vom duce cu fiintele din familia noastra: „Iata-ma aici, Doamne, cu toti copiii pe care mi i-ai dat. Iata-,a aici, Doamne, cu familia mea. Fiintele din viata noastra sunt eterne, sunt vesnice si ne vom duce inaintea lui Dumnezue cu ele.
  2. Cele mai adanci rani ale sufletului nostru ne-a facut cei dragi. Cu cat au fost mai aproape de noi, cu atat ne-au ranit mai tare. Stiti asta? Se spune ca pana la 20 de ani, orice fiinta umana a fost deja ranita profund de cineva iubit. Oamenii care stau departe de noi nu ne pot lovi asa de tare. Nu ne pot rani asa de tare, dar cei care sunt aporape de noi, ne produc cele mai mari rani.
  3. Oamenii raniti ranesc cu usurinta pe altii. De aceea trebuie sa ne vindecam de ranile pe care le avem, pentru ca daca nu ne vindecam de ele, vom produce rani altora si ne simtim justificati. Nu observati ca oamenii bolnavi, de exemplu, sunt rai. Sunt destul de rai. Oamenii care sufera creeaza suferinta si altora pentru ca ei se simt justificati: Cum ei s-o duca bine si noi sa suferim?
  4. Ranile pe care le avem trebuie sa ni le vindecam, nu sa le neglijam. Unii dintre noi credem ca daca le bagam sub covor, mai uitam de ele. Ele trebuie vindecate. Timpul nu vindeca toate ranile. Credem noi cu naivitate ca daca trece timpul, nu ne mai aducem aminte si ne vindecam noi de lucrurile astea. Nu-i adevarat, timpul nu vindeca toate ranile. S-ar putea ca, in timp, ranile acelea sa creasca si sa devina mai periculoase pentru relatia familiei.

Spuneam ca avem un elefant in familie. Avem o problema in familie, avem o problema in relatiile noastre de sot/sotie, in relatiile noastre cu copiii, dar cei  mai multi oameni din jurul nostru pretind ca nu au nici un fel de problema. Si am invatat si noi aceasta pretentie. „Cum sunteti?” „Fain,” cu un zambet din ala de plastic. Nu vorbim de elefant, tinem elefantul acasa. Nu-l scoatem la vedere. Familiile sanatoase isi rezolva problemele si isi vindeca ranile.

Notite din primele 22 de minute, mai sunt aprox 40 de min. din mesaj:

VIDEO by Biserica Peniel Londra

Jurnal de Farisei – Episodul 4 – O adaptare dupa cartea Memoriile lui Eutih de Petru Lascau

Vezi 

Jurnal de farisei, o emisiune care nu te lasa sa mai dormi în credinta.

Petru LascauAstazi, vom  avea de a face cu cifre, vom avea de a face cu fariseul numit ‘Confortul Cifrelor’. Pentru el, tot ceea ce conteaza este numarul. Si mai mult de atat, conteaza ca mai marii lui sa fie din acel numar. Pentru el, nu conteaza daca conducatorii lui cred gresit. Ci, el e de partea majoritatii. El e de partea celor multi. Niciodata nu se va situa in partea celor putini, dar drepti. Intotdeauna, chiar daca va fi gresitEl va sustine sus si tare care face parte din majoritate si intotdeauna majoritatea castiga.

Ce crede el, de fapt? Ceea ce cred mai marii lui. Ce cred mai marii lui? Ceea ce crede biserica. Ce crede biserica? Scrie in cartile ei, dar pe el nu-l intereseaza acest lucru. Conteaza sa fie de partea celor multi. Va aduceti aminte in Ioan 7, cand fariseii au trimis niste soldati, sa-L prinda pe Isus? Si ei s-au intors la ei si le-au spus: „Niciodata n-am auzit pe cineva vorbind cu atata putere.” Prima lor intrebare, stiti care a fost? Oare a crezut vreunul din mai marii nostri?” Aceasta ii interesa pe ei- daca cei din conducerea lor au trecut de partea lui Isus, au trecut de partea cea buna. Pentru ei, nu conteaza daca ei traiesc pe calea ingusta. Pe calea aceea sunt prea putini. Ei vor sa fie cu cei multi. Ei vor sa fie pe calea larga.

Trebuie sa ne rugam pentru ei. Trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu sa le lumineze mintea si sa vada ca majoritatea de multe ori este inselatoare. Acest tip de fariseu, nici el nu stie in ce crede. El merge doar cu multimea. Dar uita ca Isus ne-a chemat sa mergem contra multimii. La acest lucru ne cheama Isus. Sa fim contra curentului si sa aratam lumii ceea ce Dumnezeu ne spune sa aratam. Nu vrea ca noi sa mergem de dragul multimii. Nu vrea ca noi sa mergem doar pentru ca acolo merg cei multi.

Isus ne cheama la o cale ingusta. Ne cheama la o poarta stramta pe care putini intra. Haideti sa mergem pe aceasta cale. Haideti sa fim putini, dar sa mergem spre Isus. Haideti sa ne schimbam. Haideti sa nu mai cautam cifre mari, ci sa vedem realitatea din jurul nostru. Sa vedem ca, de fapt, acel putin sunt cei care vor merge in cer.

Atati de multi vor fi cei care vor spune: „Dar, Doamne, n-am facut eu minuni in numele Tau?” Acest tip de fariseu, nici el nu stie in ce crede. Merge in acea directie numai pentru ca acolo merg multi si pentru ca acolo merg mai marii lui. Haideti sa ne rugam pentru ei. Haideti ca noi, cei putini, sa-i aducem pe ceilalti la viata. Haideti sa dam jos masca aceasta. Haideti sa nu mai cautam cifre mari, ci sa cautam sa avem calitate. Dumnezeu nu doreste cantitate. El doreste calitate. Haideti sa facem acest lucru. Haideti sa fim, nu cei multi, care vor merge jos. Ci, haideti sa fim acei putinicare vor merge spre El. La aceasta sa ne ajute Dumnezeu.

VIDEO by Media CBEE

Jurnal de Farisei – Episodul 3 – O adaptare dupa cartea Memoriile lui Eutih de Petru Lascau

VEZI

Petru LascauJurnal de farisei, o emisiune care nu te lasa sa mai dormi în credinta.

Fiecare din noi ascunde un fariseu, mai mic sau mai mare. Tu ce faci pentru a descoperi fariseul din tine?

Emisiune adaptata dupa cartea Memoriile lui Eutih-Portrete de farisei scrisa de Petrica Lascau.

Bine v-am gasit la un nou jurnal de farisei. In aceasta seara avem un invitat special. Sa-l numim ‘bun de gura’. Intotdeauna il intalniti. Il vedeti ca se duce spre microfon, chiar fara sa fie invitat. Vine la tine sa-ti dea un sfat, chiar si atunci cand nu ai nevoie de el. Vine la tine sa-ti vorbeasca, chiar si atunci cand tu vrei sa stai in tacere, sa asculti glasul lui Dumnezeu. Niciodata nu se da in laturi de la nimica sa vorbeasca. Ii place sa vina in fata, ii place sa vorbeasca. Ii place sa-ti arate legitimatie, stampilate, parafate, ii place sa-ti arate titlurile lui. Cat de bun este el, cat de bun orator este el. Dar, face toate aceste lucruri doar ca sa se mandreasca si stiti bine, lui Dumnezeu nu-i place mandria.

De aceea nu-i place nici acest tip de fariseu. A-ti putea chiar spune ca e un bun politician de profesie. Intotdeauna vorbeste, niciodata nu tace si de cele mai multe ori spune lucruri numai ca sa fie spuse si ca sa se mandreasca cu ceea ce stie el. Ca el a facut lucruri mari, ca el a citit multe carti, ca el a mers in diferite locuri. Dar, cu ce ajuta aceasta? De multe ori il veti gasi vorbind despre a darui oamenilor. Dar niciodata nu baga mana primul in buzunar. Niciodata nu va darui primul si de multe ori nu va darui nici ultimul, pentru ca pentru el doar vorbele conteaza. Doar frunzele, niciun pic de rod.

Credeti ca Dumnezeu iubeste acest fel de oameni? Da, ii iubeste si vrea sa se schimbe. Vrea sa-i aduca in Imparatia Lui. Are nevoie de oameni care sa poata sa duca mesajul Evangheliei mai departe. Unii ma veti considera acest tip de fariseu, ca imi place sa stau aici si sa vorbesc despre oameni. Dar nu acesta este scopul meu. Ci scopul meu este sa vedem fariseii din fiecare zi. Sa-i vedem pe cei de langa noi, sa vedem cum am putea sa-i folosim pentru Dumnezeu.

Da, Dumnezeu are nevoie de oameni care stiu sa vorbeasca. Are nevoie de oratori, are nevoie de oameni care sa duca mesajul Evangheliei cu putere, in lume. Dar are nevoie de ei ca sa fie oameni smeriti. Sa nu se mandreasca cu ceea ce stiu ei sa faca, pentru ca la urma urmei, ce este omul fara Dumnezeu? Ce ar fi acel om daca Dumnezeu nu i-ar fi pus talentul vorbirii in el? V-ati gandit vreodata la aceste lucruri? Sau, cat de mult s-ar putea schimba balanta in favoarea crestinismului, daca acest tip de oameni ar vorbi Cuvantul lui Dumnezeu si nimic altceva, si nu ceea ce vor ei sa scoata in evidenta, ca ei sunt ceva, ca ei sunt mari, ca ei vorbesc bine, ca ei au talente. Dumnezeu a pus talente in ei. Si Dumnezeu vrea sa-i foloseasca pentru El.

Sa ne intoarcem la fariseul nostru. El, niciodata, nu va tine cont de sentimentele celuilalt. Niciodata nu se va uita sa vada cum se simte interlocutorul lui. Pentru acest fariseu nu conteaza. Trebuie numai sa dea din  gura, chiar daca il va face pe cel de langa el sa se simta injosit. Chiar daca il face sa se simta de nimic. Pentru el, conteaza ca el sa fie deasupra si el sa iasa invingator in lupta cuvintelor. Inca odata, Dumnezeu nu are nevoie de acest fel de oameni. Dumnezeu are nevoie de oameni care vorbesc Cuvantul Lui, nimic altceva. Daca inca nu l-ati intalnit pe acest tip de fariseu, multumiti-i lui Dumnezeu. In curand va veti intalni cu el si-l veti cunoaste. Rugati-va pentru el si rugati-va ca Dumnezeu sa-i schimbe viata. Ne vedem data viitoare la un nou episod.

VIDEO by Media CBEE

Jurnal de Farisei – Episodul 1 & 2 – Amărâtul vesel – O adaptare dupa cartea Memoriile lui Eutih de Petru Lascau

Petru LascauJurnal de farisei, o emisiune care nu te lasă să mai dormi în credință.
În exclusivitate, interviu cu autorul cărți Memoriile lui Eutih – Portrete de farisei, păstorul Petrică Lascău.
Fiecare din noi ascunde un fariseu, mai mic sau mai mare. Tu ce faci pentru a descoperi fariseul din tine?

Emisiune adaptată după cartea Memoriile lui Eutih-Portrete de farisei scrisă de Petrică Lascău. Introducerea:

Bine v-am gasit la un nou jurnal de farisei. In aceasta emisiune ne propunem sa descoperim fariseii de azi. Sa vedem cu ce sunt ei diferiti fata de cei de ieri, cu ce sunt diferiti fata de cei de maine. Sunt ei diferiti fata de cei de acum 2000 de ani?

Pe mine? Ma cunosc pana si copiii. Nu pentru ca as fi facut ceva faimos in viata mea, ci pentru ca am adormit la o predica. E adevarat. Apostolul Pavel a predicat un picut cam lung si eu am cazut de la etajul al treilea si mi-am pierdut cunostinta. Unii spun chiar ca as fi murit. Eu nu stiu cum a fost; numai Dumnezeu stie. Dar, ap. Pavel s-a rugat pentru mine si m-a readus la viata. M-am hotarat sa-mi spun memoriile. Asa se obisnuieste acum. Daca se intampla ceva deosebit sau maret, e fain sa te apuci sa povestesti sau sa scrii o carte. Si oamenii sunt insetati dupa povesti. De multe ori, chiar vor da bani sa cumpere acea carte si om te faci. Dar nu acesta este scopul meu, ci scopul meu este sa va povestesc cum vad eu lumea.

Vedeti, oamenii asculta mult mai repede de predicatori, de pastori, de preoti, dar niciodata de acel iubit ascultator din sala. Acela, care ca si mine, sta undeva in margine, nebagat in seama, neiesind in evidenta cu nimic. Dar acesti oameni au ceva de spus. Si de multe ori, atarnul lor poate sa atarne greu. Sunt curios din fire si nu vreau sa condamn pe nimeni. Dar de la fereastra mea, lucrurile se vad altfel.

Lumea din biserica ma numesc lumescul pentru ca ma uit afara. Lumea din afara ma numeste bisericescul pentru ca sunt in biserica. Dar, de fapt, eu sunt undeva la o granita. La o granita intre Imparatia lui Dumnezeu si imparatia noastra. La o granita dintre intuneric si lumina. Si credeti-ma, de aici, poti sa vezi lucrurile altfel. Poti sa vezi cat de duplicitari sunt oamenii. Poti sa-i vezi cum se pot transforma intr-o secunda. Cum se pot schimba la fata, mai ceva cum s-a schimbat Isus. Si de multe ori, aceasta curiozitate a mea imi aduce numai belele.

comanda la agape.ro

comanda la agape.ro

Am invatat din predicile oamenilor mari ca acest tip de oameni se numesc farisei. Fariseii vin de pe vremea lui Isus. Erau acei oameni care la exterior aratau perfect credinciosi, dar in interior facea orice ca sa-L supere pe Dumnezeu. In ochii lumii, ei pareau sfintii vremurilor acelea. Dar, oare nu asta se intampla si acum? Dar, oare nu se intampla la fel si in bisericile noastre? Avem atatia oameni care se pot numi sfinti, mai ca le lipseste cerculetele deasupra capului. Dar, ce-i asta in ochii lui Dumnezeu? Cum ii vede Dumnezeu? Cum ii vedem noi? Cum putem sa-i demascam? Cum putem sa-i facem ca sa nu mai stea jos cand se simt farisei? Acesta va fi scopul emisiunii noastre: Sa vedem lumea asa cum este ea. Cea din biserica si cea din afara. Si duplicitatea oamenilor din biserica, in special.

Religia fariseului e sobra, ceremonioasa, doar de fatada. Nimic din ceea ce face nu e autentic. Intotdeauna face lucrurile de ochii lumii. Intotdeauna, va iesi in fata sa spuna un indemn. Sa spuna o predica chiar, sa ajute pe cineva, doar, doar sa capete ceva. Sa capete faima, sa capete stima. Dar in ochii lui Dumnezeu va capata un singur lucru: „Departati-va de la Mine.” Haideti sa nu mai fim farisei. Haideti sa dam jos mastile. Sa vedem exact ceea ce e in interiorul nostru, cat de multa putreziciune e acolo. Lumea e satula de oameni falsi. Haideti sa-L punem pe Isus in vietile noastre, cu adevarat. Si atunci, sa aratam lumii adevarata lumina.

Urmeaza un scurt interviu (3 min) cu Petru Lascau despre cartea Portrete de Farisei la minutul 3:45

VIDEO by Media CBEE

Jurnal de Farisei – Episodul 2

Amărâtul vesel

Astazi vom vorbei despre amaratul vesel, o specie care inca nu e pe cale de disparitie. Il vom gasi in lume, alaturi de prieteni, spunand glume, razand, distrandu-se, dar intotdeauna cand este acasa cu familia lui, devine cel mai serios om cu putinta. Niciodata nu o sa vezi un zambet pe chipul lui. Niciodata nu o sa-l vezi spunand o vorba buna; ci, intotdeauna este posomorat. Parca ar fi botezat in otet, asa de rau s-a stafidit in el. Ceea ce este foarte interesant la el este aceasta dualitate grozava: intotdeauna cand este afara este vesel. Cand ajunge in biserica, devine posomorat. In biserica, trebuie sa fim sobri.   Trebuie sa fim tristi, pentru ca doar asa ai putea aduce respect lui Dumnezeu. Asa crede el.

Dar, unde este bucuria mantuirii?  Unde este acel foc care te face sa sari de bucurie atunci cand ajungi in biserica? Cand ajungi in Casa lui Dumnezeu? De ce, Fariseule, in lume esti atat de vesel, spui atat de multe bancuri, spui atat de multe glume, te distrezi? Mai, mai ca incepi sa dansezi acolo in lume, de bucurie. Dar de ce in biserica esti acel om langa care nimeni nu ar vrea sa stea? Ii acresti pe toti cu fata ta. Ii acresti pe toti cu postura ta. Ii acresti pe toti cu vorbele tale.

Tu, intotdeauna vrei sa arati serios. Vrei sa arati lumii ca tu esti cel mai sfant dintre sfinti. Dar, oare asta inseamna sa fii sfant, sa fii serios? Sa nu zambesti fratelui tau cand vine si da mana cu tine? Sa nu spui o vorba buna sotiei tale, atunci cand iti prepara o masa buna? Sa nu spui o vorba buna copiilor tai? Sa nu poti sa te distrezi cu ei? Unde-i bucuria din familie? Unde-i bucuria pe care Isus a lasat-o in inima ta? De ce aceasta dualitate? De ce nu poti sa fii in biserica la fel cum esti in afara? Daca tot esti dual si daca tot esti lumesc, adu bucuria din lume in biserica si atunci vei vedea ca oamenii te vor privi cu alti ochi. Vei vedea ca oamenii sunt interesati de tine, ca vor vrea sa stea langa tine. Vor dori sa te cunaosca si asa sa cresteti impreuna spre Dumnezeu.

Cand a fost ultima data cand in biserica ai putut sa zambesti sau sa te bucuri, mai ales de prezenta lui Isus? As putea sa-ti aduc multe exemple de oameni din Biblie, incepand cu David care juca inaintea lui Dumnezeu. Unde-i aceasta bucurie din inima ta? Sau ai tu vreo bucurie? Ce te face pe tine sa sari in sus? Sau esti chiar atat de trist? Atunci, fi trist si in lume. Nu mai fi vesel in lume si trist in biserica. Du tristetea si-n lume. Arata-le oamenilor ca tu esti la fel si in biserica si afara. Nimic nu te schimba. De ce esti fals? De ce-ti pui atatea masti? Oare cate mai ai de rezerva?

Adu-ti aminte de prima zi in care L-ai cunoscut pe Dumnezeu. Cat de bucuros erai! Sau, ai fost bucuros? Te-ai intors cu adevarat la Dumnezeu? Incearca sa faci acest lucru si atunci vei vedea ca pacea lui Dumnezeu iti va umple inima si vei putea sa fii bucuros, fie ca esti in biserica, fie ca esti in lume si prin acea bucurie, tu sa-L arati oamenilor pe Isus. Sa arati ca a fi crestin nu inseamna sa fii trist, sa fii acru, care a mancat numai lamai de dimineata. Ma rog ca tu sa vezi ca Dumnezeu nu te vrea atat de trist. El vrea ca tu sa fii vesel. El vrea ca tu sa fii plin de bucurie, de bucuria mantuirii.

Acum, mi-am adus aminte, tu stii ca zambetul insenineaza fata oamenilor si de aceea la serviciu si in lume esti vesel, pentru ca vrei ca ceilalti din jurul tau sa fie veseli. Dar de ce nu faci acelas lucru in biserica? De ce cu Dumnezeu tu vrei sa fii serios? De ce cu Dumnezeu vrei sa fii trist? Si nu ma intelege gresit, nu vreau, acuma, ca sa-ti bati joc de Dumnezeu. Nu vreau, acuma, sa-L iei in ris pe Dumnezeu, sa iei in ris ceea ce El zice. Ci vreau sa ai acea naturalete, acea bucurie din inima, acea pace care sa se vada pe chipul tau. Ma rog pentru aceste lucruri

Ne intalnim data viitoare la un nou episod, cand vom avea un alt fariseu. Pe curand…

VIDEO by Media CBEE

 

Petru Lascau – Turneu de lansare a cartii „Betel” cu Vladimir Pustan la Biserica Speranta Oradea 2 octombrie 2013

Click sa vezi predica Pastorului Vladimir Pustan din aceeasi seara aici:

Petru Lascau – Turneu de lansare a cartii „Betel” la Biserica Speranta Oradea

Petru Lascau 2013Sunt bucuros sa fiu acasa, la Oradea, cu toate ca eu sunt nascut in judetul Arad, dar stiti bine ca orice barbat serios e din satul lui nevasta-sa. Asa ca m-am facut Bihorean.  Asa de mult am iubit orasul acesta si m-am integrat in acest oras, incat ori de cate ori vin in Romania, vin la Oradea. Ma duc si pe la parinti, pe acasa, asa, cateva ore sa-i vad, dar, vin si stau in orasul unde s-au intamplat, as putea spune, cele mai importante lucruri din viata mea.

Unul dintre aceste lucruri foarte importante a fost construirea bisericii Betel. Poate ca generatia noastra, cei care am participat la construirea acelei biserici este pe cale de disparitie. As vrea sa ne aducem aminte, cei care avem nevoie sa stim aceste adevaruri ca cei care au fost inaintea noastra, n-au fost numai niste informatori ai securitatii, numai niste colaboratori ai regimului comunist. Ci au fost si oameni extraordinari. Si in Bihor, in Oradea a fost o comunitate de crednciosi penticostali absolut extraordinari, nemaipomeniti, care in ciuda comunismului si a regimului Ceausescu au construit o biserica fara autorizatie. Vreau sa va spun cateva lucruri, pentru ca sunt dator fata de propria mea constiinta, si cu cei cu care am muncit pe vremea aceea si am jertfit, sa spun aceste lucruri.

Timp de 20 de ani, biserica aceea a cerut autorizatie. In fiecare an au cerut autoritatilor judetului Bihor aprobare sa construiasca o biserica.  Au fost refuzati de fiecare data. Ne-am dat seama ca singura modalitate de a construi o biserica in epoca aceea era sa-i pacalim pe cei de sus. De fapt, ne-au sugerat-o ei: Sa cerem o autorizatie de a acoperi curtea cu sticla sa nu ne ploaie. Si apoi sa facem ce vrem ca ei o sa ne amendeze pe treaba asta. Si asa ca, pe raspunderea noastra construiam o biserica, ei pe partea cealalta aparau sistemul si lucrurile o sa fie bine. Ar fi fost okay, daca noi nu am fii facut o biserica peste asteptarile lor. Pana la construirea salii de sport din Oradea, Biserica cu numarul 1, cum ii spunea atunci Bisericii Betel, biserica a fost cea mai mare cladire publica din oras. Cand comunistii si-au dat seama ca noi am construit ceva, dincolo de imaginatia lor au intervenit in mod brutal.

In primul rand ne-au dat amenzi cate 9000 lei, pe vremea aceea, pe zi. Eu, ca inginer constructor aveam un salar de 2500 pe luna si primeam amenda 3000 lei in fiecare zi, pastorul bisericii, eu constructorul si responsabilul bisericii. 9000 lei pe zi. Decizia noastra atunci a fost sa platim in fiecare zi amenzile si sa construim mai departe. Am platit 10 zile. S-au adunat 90,000 lei. O Dacia era pe vremea aceea vreo 70,000 lei, noua nouta. Cand si-au dat seama ca noi suntem hotarati sa construim cu pretul de 9000 lei pe zi, ne-au dat in tribunal urmatoarea zi. Si au urmat procese, procese pe care le-am pierdut de fiecare data la tribunalul orasenesc, la tribunalul judetean. Fiecare decizie a fost demolarea bisericii si reducerea ei la forma initiala. (Photo lascaupetru.wordpress.com)

cartea betel petru lascauVreau sa va spun ca in perioada aceea, fratii de la biserica nr. 1 au dat dovada de un eroism extraordinar. Am hotarat sa avem biserica in fiecare zi. In fiecare zi am facut evanghelizare. Imaginati-va o sala fara geamuri, fara banci, nu aveam unde sa stam. Stateam pur si simplu pe niste improvizatii de bile de brad, de scanduri, din tot ce s-a putut am facut scaune la biserica si oamenii veneau sa asculte evanghelia in fiecare seara pentru ca ziceau, „Daca facem evanghelizare, ceea ce ne-a trimis Domnul sa facem si vom fii si aici, atunci cand vor venit echipele de demolare. Ei bine, n-au venit echipele de demolare, dar s-au intors la Dumnezeu sute de oameni in perioada aceea. Am un respect deosebit pentru o serie de frati pastori din timpul acela, care au venit sa predice evanghelia la noi. Majoritatea ne-au ocolit, mai ales conducerea cultului de pe vremea aceea, pur si simplu nu voiau sa stie ca existam. Nu voiau sa intre in curtea bisericii.

Ultimul lucru care am hotarat sa-l facem atunci a fost sa ma duc la Ceausescu, sa ma duc la Bucuresti, sa incercam o rezolvare a situatei in care noi ne gaseam. In cartea mea este un memoriu semnat de cateva sute de frati din Oradea. Vreau sa va imaginati. In perioada aceea, cand iti puneai semnatura pe un asemenea memoriu adresat presedintelui statului, iti asumai un risc extraordinar de mare. Puteai sa fii dat afara din servici. Oamenii acestia au semnat. Cu semnaturile lor m-am dus la Bucuresti. N-am reusit sa ajung la presedintele statului pentru ca eram prea mic pentru un om asa mare. Dar, am ales sa il caut pe un membru al comitetului central, pe nume Turcus. Era din Bihor. Am zis, „Ma duc la un bihorean, eu bihoreanul, nu, prin nevasta-mea? Ma duc la tovarasul Turcus”. Si asta m-a primit, spre surprinderea mea, dupa niste peripetii teribile. Prima data mi-a spus ca imi trebuie trimitere de la departamentul cultelor. M-am dus la departamentul cultelor, care mi-a cerut trimitere de la cult.

M-am dus la cult. Am zis ca incep cu aia mai mici, la biroul secretarului cultului pe vremea aceea, Trandafir Sandru, care mi-a spus, „Du-te domnule la ala mare…” M-am dus la ala mare, la fr. Bochean si el zice, „Du-te la celalalt, ca el e carturarul aici”. M-am dus la carturar si cand i-am spus ca am venit la el pentru ca e carturar, zice, „Du-te la Fariseu”. „Ce ma fac fara trimitere?” M-am trezit fara trimitere. M-am dus inapoi, fara trimitere, la comitetul central. Eram atat de naiv pe vremea aceea in credinta mea, ca nu am vazut ca eu eram urmarit pas cu pas unde mergeam si ce faceam. Cand am intrat in anticamera biroului tovarasului Turcus, asta a iesit din birou si zice, „Vai, nepoate, de cand nu te-am mai vazut”. Mi-a tras un pupic, m-a imbratisat, a zis, „Hai sa bem o bere”.  Si cu „unchiu” am iesit la bere. Am iesit pana in fata cladirii comitetului central, in parcul acela din jurul salei palatului si a zis, „Spune, ma, ca aici nu sunt microfoane”.

Dintr-o data nu am mai fost ruda cu el. Si am inceput sa-i spun, „Tovaras, uite ce se intampla. Am construit o biserica. Am fost amendati. Suntem in tribunal, vor sa dea o lege. Suntem aproape 3,000 de oameni. Noi nu vrem sa ajungem la Europa Libera, la senatul american, vrem sa rezolvati dumneavoastra.” S-a oprit dintr-o data, si-a pus mainile in solduri si a zis, „Mai, tu esti pocait?” „Sigur ca da,” am zis. A zis, „Bai, baiatule, ba, numai Dumnezeu va poate ajuta.” Va marturisesc, ca daca odata in viata mea mi-a fost rusine ca sunt pocait, atunci mi-a fost.” Trebuie sa ma duc eu sa-mi spuna asta comitetul central? Ca Dumnezeu ma poate ajuta? Ce fel de pocait sunt eu, domnule? L-am surprins. Acuma, m-am dus si eu si l-am pupat pe el si i-am multumit in numele Domnului pentru revelatia asta. Dumnezeu mi-a vorbit prin comitetul central si am venit acasa stiind ce am de facut. S-a meritat sa ma duc sa-mi spuna comitetul central ca Dumnezeu ne poate apara. Doamne, credinta noastra cum functioneaza.

Am decis atunci sa nu mai facem nimic si am rostit probabil una dintre cele mai impertinente rugaciuni din viata mea. Am zis, „Doamne, noi am facut o biserica. Daca ti-o trebuie, pazeste-o. Acum e randul Tau. Daca vrei sa se rada astia de noi si sa-si bata joc de noi, fa-o. Dar, noi iti promitem ca o sa vestim evanghelia aici pe mormanul  ala de caramizi, daca vrei sa o demolezi. Dar, noi nu plecam de aici”. Stiti ce s-a intamplat? Nu s-a intamplat nimic. Nu a mai venit nici o amenda, nu ne-a mai vizitat nimeni. S-a lasat o liniste din aceea totala, de luni de zile. Am continuat cu evanghelizarile.

Trebuia sa facem un botez. Aveam aproape 150 de candidati de botez, oameni care s-au pocait in perioada aceea. N-aveam unde sa-i botezam si am hotarat noaptea sa facem bazinul de botez. Lucram noaptea, am terminat bazinul de botez si nu a venit nimeni sa ne deranjeze. Pe urma am prins curaj si am terminat toata biserica. Si nu a mai venit nimeni sa ne amendeze de loc. Pentru ca atunci cand Dumnezeu lucreaza, uneori nu se intampla nimic. Dumnezeu te pazeste. Daca biserica aia este inca acolo, pe care n-au putut-o demola comunistii este pentru ca Dumnezeu a fost mare si puternic. M-am simtit obligat sa spun lucrurile astea, sa le scriu. Va marturisesc ca am luat decizia asta cu foarte mare greutate.

Am fost odata cu cineva, care povestea cum a construit el biserica si mi-a fost asa de jena de modul in care s-a laudat ca am hotarat sa nu spun la nimeni ce s-a intamplat cu noi, pentru ca nu am vrea niciodata ca cineva sa creada ca am fost niste eroi. N-am fost. Am fost erou prin naivitate. Ca, daca as fii stiut ce se intampla nu cred ca as fii facut ce am facut. Si n-am vrut ca meritele acestea sa mi le asum vreodata si va mai spun altceva. Nici in bisericile pe care le-am pastorit nu am spus asta niciodata. Vine timpul cand trebuie sa scrii carti de amintiri, istoricul. Am simtit aceasta nevoie sa ma vindec pe mine insumi. „Fiecare dintre noi,” spunea cineva, „suntem cumulul povestilor vietii noastre, a istoriilor noastre. Asta suntem. Toate amintirile care s-au adunat creeaza povestea vietii noastre. Daca mergeti la spital si vizitati un bolnav, veti vedea ca omul acela vrea sa povesteasca. La inceput, cum s-a imbolnavit, cum sufera, boala, dar pe urma trece la povestea vietii sale, pentru ca fiecare dintre noi avem o nevoie extraordinara de a spune aceasta poveste. Spunand povestea vietii noastre ne vindecam pe noi insine.

Sunt peste 20 de ani de la revolutie. Ori de cate ori vin in Romania retraiesc sentimentele acelea de groaza, de spaima, de nesiguranta, pe care le-am trait atunci. Nu m-am vindecat nici acum. Unul dintre motivele pentru care m-am decis sa nu ma mut in Romania niciodata definitiv, chiar la pensie, este pentru ca nu mai suport sentimentele acelea. Ma simt in nesiguranta si acum. Ce s-a intamplat cu noi in perioada aceea, am considerat multa vreme, cel mai important lucru care s-a intamplat in istoria mea, in viata mea de credincios. Nu stiu daca e adevarat sau nu, dar nu L-am cunoscut pe Dumnezeu intr-un mod atat de personal, implicat atat de evident in ceea ce faceam noi, ca in aceasta perioada de construire a bisericii Nr. 1 din Oradea. De aceea m-am simtit obligat sa pun aceste lucruri in scris.

Lucruri Neobisnuite

Introducerea a fost lunga, dar as vrea sa impartasesc cu dumneavoastra cateva randuri dintr-un text din Biblie, foarte cunoscut de noi toti, din Evanghelia dupa Luca 5:17-26

Într’una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte Farisei şi învăţători ai Legii, cari veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece. 18 Şi iată că nişte oameni purtau într’un pat pe un slăbănog, şi căutau să -l ducă înlăuntru, ca să -l pună înaintea Lui. 19 Fiindcă n’aveau pe unde să -l ducă înlăuntru, din pricina norodului, s’au suit pe acoperişul casei, şi l-au coborît cu patul printre cărămizi, în mijlocul adunării, înaintea lui Isus. 20 Cînd le -a văzut credinţa, Isus a zis: ,,Omule, păcatele îţi sînt iertate!„ 21 Cărturarii şi Fariseii au început să cîrtească, şi să zică în ei înşişi: ,,Cine este acesta, de rosteşte hule? Cine poate să ierte păcatele decît singur Dumnezeu?„ 22 Isus, care le -a cunoscut gîndurile, a luat cuvîntul şi le -a zis: ,,Pentruce cîrtiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai lesne: a zice: ,Păcatele îţi sînt iertate`, sau a zice: ,Scoală-te, şi umblă?` 24 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pămînt să ierte păcatele: -,Ţie îţi poruncesc`, a zis El slăbănogului, ,scoală-te, ridică-ţi patul, şi du-te acasă„ 25 Şi numaidecît, slăbănogul s’a sculat, în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s’a dus acasă, slăvind pe Dumnezeu. 26 Toţi au rămas uimiţi, şi slăveau pe Dumnezeu; plini de frică, ziceau: ,,Azi am văzut lucruri nemaipomenite.„

Nu putem fii niste incalzitori de banci. Nu asta este chemarea noastra. De aceea am ales textul din acesta seara. Sa discutam 4 lucruri extrem de importante.

  1. Primul gand este „Fa ceva radical in viata ta”. Evadeaza din traditional. Iesi din obisnuit. Sparge din acoperis. Sparge capacul acela a limitarii in care te gasesti. Elimina obstacolele. Religiile noastre sunt asa de ancorate in obisnuit, in traditie, in ritual, in morisca asta care se invarte de fiecare data. Puneti-va si faceti ceva radical, ceva ce n-ati mai facut. Daca ceva nu functioneaza, fa ceva altceva. Fa ceva radical, sparge limitarea aia pe care ti-ai impus-o singur. (min 18-32)
  2. Confrunta neprevazutul. In lucrarea lui Dumnezeu exista foarte mult neprevazut. Atunci cand nu exista sanse sa ajungi la Domnul Isus (Luca 5), cand multimea sta impotriva, lucrul asta nu se potriveste cu calculul tau de acasa. Cand vrei sa faci ceva pentru Dumnezeu, nu totul este usor, facil. Si atunci, ai nevoie sa stii ce sa faci, cand te lovesti de neprevazut. Lucrarea cu neprevazutul ii face pe oameni ca sa abandoneze. Dar acesti 4 nu, ei au o solutie: Daca nu merge pe usa, intra pe tavan. (min 32-34)
  3. Lasa loc lui Dumnezeu, lasa loc miracolului. Credinta acestor oameni, radicalismul lor, actiunile lor ciudate, faptul ca depasesc toate obstacolele nu sunt suficiente. Ca sa ai rezultate, trebuie interventia lui Hristos. (min 34-36)
  4. Pastreaza o permanenta aducere aminte a lucrarilor lui Dumnezeu din viata ta. Nu uita niciodata binefacerile Domnului. Nu uita nici una din minunile Lui, tine-le minte. Omul acesta vindecat si-a luat rogojina sub brat si a plecat cu ea acasa sa isi aminteasca de unde l-a scos Dumnezeu. (min 36-49)

VIDEO by Fiti Oameni (Transcrierea din primele 18 minute- raman inca 41 de min din predica)

Interviuri Conventie 2013 Lazăr Gog, Petru Lascău, Doru Cîrdei

VEZI TOATE PREDICILE CONVENTIEI aici

A 45-a Conventie a Bisericilor Pneticostale 2013

VIDEOS by Credo TV

Lazăr Gog (45 min)

Petru Lascău (31 min)

Doru Cîrdei (13 min)

Mircea Cirţ (12 min)

Fa click aici pentru video

Dana Holbura (despre Arizona)

Fa click aici pentru video 

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari