Scrisoarea lui Pilat către Tiberiu, Împăratul Imperiului Roman, imediat după Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos

Ecce_Homo_Eis_o_homem_P_ncio_Pilatos_ao_apresentar_Jesus_Cristo_aos_judeus._Obra_do_pintor_italiano_Antonio_Ciseri_1821_1891_

Antonio Ciseri‘s depiction of Ecce Homo, 1871. Photo wikipedia

Nota ed. Au ramas mai multe intrebari decat raspunsuri la aceasta scrisoare pe care Reverendul W. D. Mahan sustinea ca a gasit-o in arhiva Vaticanului. Sa fie reala? Nu se stie. Oricum, e interesanta. Ca si crestini, noi nu avem nevoie de adeverinte, le avem in Cuvantul lui Dumnezeu a caror profetii s-au implinit cu sute de ani mai tarziu si cuvintele Scripturii se vor implini si pe viitor. Fara dovezi, scrisoare este considerata o scriere apocrifa.

Cum a ajuns publicat acest raport?

Raportul lui Pilat a fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a găsit prea important ca să-l copieze. Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani fostul student să-i povestească despre el unui englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a convins pe tânărul german, ajuns între timp profesor de teologie, să ia legătura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în posesia documentului Nahan l-a tradus în limba engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare tiraj din Anglia. Sursa –

Deci, pentru cei curiosi, redam „Valleus Paterculus”, B. 72:

Către Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!

Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter care mă face sa vi le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare ca în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea Iudeii.

La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii lui. La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală!… Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut e bine să accept această scuză, dar tot cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul unul era cel mai greu de cârmuit.

Atât de turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica sa nu izbucnească în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un singur sutaş.

Am cerut întăriri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că şi el abia are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă nestăpânită de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.

Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.

La început mă temeam că acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât al evreilor.

Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan am văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă aşteptam să văd, atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele întunecate.

Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.

Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce ar semăna predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: „Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”.

Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi prea marii indulgenţe pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc „Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici, într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.

Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!

Conduita mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o întărire de soldaţi, după terminarea războiului cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare. Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.

Precum ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă plimbam prin curtea palatului meu, când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn, părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!

Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică, asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.

„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Mă învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.

Nazarineanul însă a răspuns liniştit: „Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.

Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare…”.

Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă „Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!

„Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace”.

„Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.

După aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra Senatului, astfel nu luă nicio hotărâre.

Intr-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale.

Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat.

Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de exercitarea populară, care are loc întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Oraşul era arhiplin de o populaţie turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest scop pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală şi fiind silit să o tolerez.

Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta, au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.

Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul roman. Aceştia nu au putut uita niciodată, intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu acea ocazie, am făcut o greşeala din necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat.

O altă nemulţumire pe care o purtau ei înşii, era propunerea mea, de a întrebuinţa o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.

Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de a se uni cu Irodienii si Saducheii. Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce rezulta din aceasta.

În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere; el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitivă, asupra lui.

Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui om.

Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se pare că toata Iudeea se afla la Ierusalim.

Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre Gali, care avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”

Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul, era adus iarăşi la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea!….

„Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul.

„Pentru ce crima?” am întrebat eu.

„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.

Eu le-am spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.

„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.

După mai multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură care pentru moment mi se păru că va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa, eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu s-au mulţumit decât cu viaţa lui.

În desele noastre tulburări civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta.

Într-adevăr s-ar putea spune că in această ocazie toate spiritele rele din ţinutul infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe picioare, ci umblă pe sus urlând, precum valurile unei mări înfuriate. O mare neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.

Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean.

Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de putere, se străduia să facă ordine.

Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului.

Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul.

Atât de înfricoşătoare au fost semnele ce s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ, încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că Universul se sfârşeşte.”

Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată!…

Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate.

Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi învăluiseră capul în semn de întristare.

Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici si colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea spre muntele Calvarului rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

M-am întors în Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge care curseseră de la Nazarinean.

După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”….

I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”….

Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.

Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el.

Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi, de către ziuă, s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a venit la urechile mele!…

Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi, şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea.

A fost hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi joc de soarta muritorilor!

Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.

Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie.

Guvernatorul PONŢIU PILAT. Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie, Anul 4147 de la creaţiune (sursa: eparhiaargesului.ro)

SURSA – http://universulargesean.ro/recomandari/5142-scrisoarea-lui-pilat-catre-tiberiu-imparatul-imperiului-roman-imediat-dupa-rastignirea-mantuitorului-iisus-hristos

IN ENGLEZA – Unanswered Questions about Archko Volume Authenticity

…multumim fratelui Ioan Burca pentru material!

Vladimir Pustan – Vinerea Neagra – 24 Noiembrie 2013

VEZI PAGINA Vladimir Pustan PREDICI

Photo credit www.sandiegobrewersguild.org

Matei 27:11-26

11 Isus a fost adus deci înaintea guvernatorului. Guvernatorul L-a întrebat:
– Eşti Tu Împăratul iudeilor?
Isus i-a răspuns: – Este aşa cum spui.
12 Dar când a fost acuzat de conducătorii preoţilor şi de bătrâni, n-a răspuns nimic. 13 Atunci Pilat I-a zis:
– Nu auzi de câte lucruri Te învinuiesc ei?
14 Dar Isus nu i-a răspuns nici măcar cu un cuvânt, spre marea mirare a guvernatorului.
15 Guvernatorul obişnuia ca la fiecare sărbătoare să elibereze pentru mulţime un prizonier pe care-l voiau ei. 16 La acea vreme aveau un prizonier vestit, numit (Isus) Baraba. 17 Aşadar, după ce mulţimea a fost adunată, Pilat i-a întrebat: – Pe cine vreţi să vi-l eliberez, pe (Isus) Baraba sau pe Isus, Cel numit Cristos?
18 Căci el ştia că din invidie Îl dăduseră pe mâna lui.
19 În timp ce stătea pe scaunul de judecată, soţia lui a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic de-a face cu Acel Om drept, pentru că azi am suferit mult în vis din cauza Lui!“
20 Dar conducătorii preoţilor şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar Isus să fie omorât.
21 Guvernatorul i-a întrebat iarăşi– Pe care dintre aceştia doi vreţi să vi-l eliberez?
– Pe Baraba! au răspuns ei.
22 Pilat a zis: – Şi atunci ce să fac cu Isus, numit Cristos?
Ei au răspuns cu toţii: – Să fie răstignit!
23 El i-a întrebat: – Dar ce rău a făcut?
Însă ei strigau şi mai tare: – Să fie răstignit!
24 Când a văzut Pilat că nu ajunge nicăieri, ci că mai degrabă se face zarvă, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii, spunând:
– Eu sunt nevinovat de sângele Acestui Om! Treaba voastră!
25 Tot poporul i-a răspuns:
– Sângele Lui să fie peste noi şi peste copiii noştri!
26 Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască, L-a dat să fie răstignit.

Vladimir Pustan (Transcrierea, blogul Agnus Dei)-

Vladimir nov 13Nu era ceva neobisnuit ca un dregator Roman sa se scoale de dimineata. Pentru Romani, a se scula la ora 10 dimineata, cand se trezesc copiii nostri insemna moarte sigura. Nimeni n-ajungea nici dregator, nici intr-o alta pozitie daca ii placea somnul. Sa nu uitam ca poporul Roman a fost un popor foarte energic, foarte disciplinat si foarte militaros. Dar atunci s-a sculat de dimineata Pilat. Era o vineri, de dimineata, la inceput de weekend. Fiecare dimineata pe care o traim poate sa fie o zi alba sau o zi neagra. O zi in care sa ne jucam salariu, sanatatea sau vesnicia; o zi in care ne putem distruge sau repara problemele din casa, sau din viata. O zi in care putem merge in rai sau in iad. Fiecare vineri poate sa fie neagra sau alba, o zi stralucitoare sau o zi inchisa. Pentru Pilat a fost o zi neagra. O vineri neagra- black friday. A fost ziua in care a avut sansa cea mai mare, care poate avea un muritor vreodata, sa se intalneasca cu Dumnezeu la un metru de el. Ganditi-va ca avea sansa sa Il vada intrupat pe Isus Hristos si sa Il vada in fata lui si a ratat sansa asta.

A fost cel de-al cincilea procurator pe care Roma la avut in Iudeea. Din cei 14 procuratori, el a fost al cincilea.  A ajuns sa guverneze Iudeea in anul 26. Zece ani, pana in anul 36, dupa Hristos, a facut lucrul acesta si a inceput sa guverneze Iudeea ca si guvernator Roman in clipa in care Ioan Botezatorul isi incepea lucrarea. Exact in perioada aceea, el avea sa guverneze Iudeea. Biserica Copta, Etiopeana, spune despre el ca e sfant si in calendarul Etiopean apare sfant, atat el, cat si Caludia Procula, sotia lui- doi sfinti in calendarul Copt. Tertulian zice ca s-a crestinat. Asta spune Tertulian in anul 200 si spune ca s-a crestinat si el. Dar, nu-si aminteste altceva decat ca sotia lui a ajuns sa fie canonizata atunci, in perioada aceea si sa devina sfant in biserica ortodoxa. Greaca, o tine sfanta pe Claudia Procula si de el spune doar ca a devenit crestin. Alte surse spun ca a innebunit. Dupa ce s-a intamplat episodul cu Isus Hristos, la 4 ani, sau la 5 a innebunit. Spun unii istorici ca se spalau toata ziua intr-un lighean cu mainile. Statea toata ziua, cerea apa pentru a spala mainile. Alti istorici spun ca s-ar fi sinucis la Viena. A fost eliberat din functie si trimis de acolo, tot dinc auza problemeloe psihice, pe care le-a avut, datorita acelei decizii din vinerea neagra.

Ceea ce stim de el 100% este ca a bagat steagurile in templu, o uriciune extraordinara pentru evrei. Daca ati vazut in filme steagurile Romane, aveau simboluri in varful acelor tije care tine steagul. Ii zice o acvila. In momentul acela era o spurcaciune pentru evrei orice chip cioplit. In momentul in care el a bagat steagurile acelea in templu evreiesc, a fost pentru evrei o flacara si l-au urat la modul maxim. De asemenea, a fost singurul dregator Roman care a luat bani din templu, de la evrei si a facut un aqueduct de apa. Cu bani templului; ceea ce era, iarasi, o uriciune, Cum adica, iei din banii templului si te apuci sa faci canalizari? A fost un om urat de catre evrei. A fost un om indecis, un om care atunci cand a venit in fata lui, Domnul Isus a incercat tot felul de tertipuri. L-a trimis la Irod, ‘nu-i treaba mea.’ A incercat sa gaseasca o solutie; sa vedem, pe care-l eliberam? Si a pus un ticalos ordinar, un criminal pe care toata lumea abia astepta sa-l vada mort- pe Baraba. A incercat sa faca schimb dupa aceea: Baraba sau Isus. ‘Haideti, luati-l pe unul dintre ei,’ Spera ca multimea va zice: Baraba. Ca asta ne-a omorat copiii, sotiile; incerca sa faca ceva. N-a avut puterea sa spuna, ‘Eu raspund aici. Eu comand aici.’ Avea puterea in cele mai mari imperii din lume in momentul acela. Cea mai mare putere era in spatele lui. Putea sa spuna, ‘Isus, liber! Voi afara.’ 

Ce putem noi invata din toata spalarea asta pe maini. Trimiterea de la Ana la Caiafa, de la el la Irod, trimiterea la Baraba, spalatul pe maini in ligheanul acesta, vinerea aceea neagra, indeciziile acestui om… Ce putem sa invatam? Pentru ca fiecare dintre noi este un Pilat. Fiecare dintre noi suntem oameni care avem de luat anumite decizii in viata. Si nu poti o viata intreaga sa hotarasti, spunand acelasi lucru: Traba voastra. Nu exista lasitate mai mare in lumea aceasta, decat: Treaba voastra. Treaba voastra ca parinti; treaba ta ca sot; treaba ta ca pastor. Fratilor, mantuirea nu-i treaba unuia; mantuirea este treaba noastra, a tuturor. Mantuirea e ceva ce trebuie sa intelegem ca e fiecare dintre noi responsabil pentru relatia lui cu Dumnezeu. Treaba noastra ca popor. Doara n-o sa judece Dumnezeu poporul nostru Roman. Dumnezeu o sa judece fiecare Roman in parte si asta trebuie sa ne puna pe ganduri. Photo credit Monika Angel

Ce putem invata de la Vinerea Neagra?

1. Tu cu Hristos, tot o sa te intalnesti odata

Ce putem invata de la vinerea aceasta neagra, care a inceput prost pentru Pilat si s-a sfarsit prost? Indiferent ca a innebunit, ca s-a sinucis, indiferent ca l-a dat afara si a dorit sa pastreze serviciul acela asa mult si a fost dat afara. Ce putem invata? Si primul mare lucru pe care-l putem invata, cand noi ne punem in pielea lui PIlat, macar pentru o clipa, simplu, cu framantari, cu lasitati, cu nevoia de a-si pastra bucata de paine, locul de munca, prietenia altor oameni, functia pe care o are, fiecare  dintre noi suntem un Pilat. Ce putem invata de la Pilat? La un moment dat in viata, toata lumea va avea de a face cu Hristos. Asta e primul lucru pe care noi il invatam in seara aceasta. La un moment dat in viata, nu exista om de aici, nu exista om din lume sa n-aiba de a face cu Isus Hristos fata in fata. Intelegeti? Teoretic, ei doi nu trebuiau sa se intalneasca. Dregatorul Romei, nu putea sa se intalneasca niciodata cu fiul dulgherului din Nazaret. N-aveau aceleasi drumuri, nu-si cumparau mancare de la aceleasi magazine, nu frecventau aceleasi strazi, nu frecventau nici macar aceleasi locuri geografice. Ei doi nu trebuiau sa se intalneasca, unul era evreu si era rob si era fiu de tamplar. Si celalalt era Roman si era stapan. Si avea cu totul alta pozitie. Si totusi s-au intalnit, ca in seara aceasta sa avem noi un principiu: La un moment dat in viata, tu tot o sa te intalnesti cu Isus Hristos, fata in fata.

Intr-o biserica, la spital, la serviciu, intr-o masina sfaramata la 16 ani, la 80, la 52 de ani (11:00), intr-o sala de tribunal, dupa un divort, tu cu Hristos, tot o sa te intalnesti odata. Indiferent cat fugi, indiferent cat amai intalnirea cu Hristos. Indiferent ca nu te intereseaza spiritual nimic: –Sa manan ci sa beau. Sunt tanar. Am o viata, mi-o petrec.’ Tu tot o sa te intalnesti odata cu Isus. De El nu poti scapa. Poti scapa de corigente, poti sa scapi de armata pe vremuri, poti sa scapi de atatea lucruri, de amenzi… Poti sa scapi de o boala, dar nu poti scapa de hristos. De El n-ai cum sa scapi. Odata tot de intalnesti pentru ca spune in Romani 14, ‘Pe viata Mea ma jur’, zice Domnul. ‘Pe viata Mea,” ce lucru fantastic, ‘Ca orice genunchi se va pleca intr-o zi inaintea Mea.’ ‘Pe viata Mea ma jur..’ De pe pamant, de sub pamant, din cer… ‘Pe viata Mea ma jur ca intr-o zi, toata lumea se va intalni cu Mine.’ Pentru ca fiecare dintre noi va trebui sa raspunda intr-o zi la intrebarea aceasta, „Dar, ce sa fac cu Isus, care se numeste Hristos?”  Si eu zic ca e mai bine sa te intalnesti cu El aici si nu afara, ca eu nu stiu ce metode poate avea Dumnezeu pentru tine de maine dimineata. Eu cunosc felul Lui de lucrare in seara asta. Te vrea aici, in Imparatia Lui, in sanatate, intr-o biserica, cu Biblia in mana, langa Cuvant.

Pilat a zis, ‘Pe mine nu ma intereseaza niciodata de Mesia, de Hristos.’ Nu-i nimic, ca te caut eu pe tine, daca nu ma cauti tu pe mine. Si l-a cautat Hristos- ‘ne-am intalnit Pilat, de 33 de ani Ma ocolesti, Pilat. Dar acum, ne-am intalnit. Buna dimineata, eu sunt Hristos. Tu esti Pilat, e vineri. Alb sau neagra? Alba-neagra? Pilat, cum vrei tu va fi ziua asta.

2. Nu-i suficient sa stii, trebuie sa si implinesti.

Al doilea lucru mare care-l invatam: Nu-i suficient sa stii, trebuie sa si implinesti. Va rog sa mai notati aici in vers. 11 o capodopera de greseala a Domnului Cornilescu. (V-am spus ca Biblia noastra e tradusa bine. Deci nu avem probleme care sa ne distruga mantuirea. Dar sunt cateva lucruri care nu le gasim in lumina cea buna pentru ca n-au fost atent traduse si asta  este un exemplu.

’11 Isus a fost adus deci înaintea guvernatorului. Guvernatorul L-a întrebat:
– Eşti Tu Împăratul iudeilor?
la care zice Isus in traducerea noastra:
Isus i-a răspuns:
– Este aşa cum spui.

Da de unde. Stiti ce spune Isus? ‘“Su legeis”,’- tu ai zis-o.  Si suna altfel. In momentul cand zice: ‘Tu esti imparatul Iudeilor,’  nicaieri nu-i semn de intrebare. El ii spune, Pilat. Si Hristos nu ii raspunde, „Da, sunt„, ci ii zice, „Tu ai zis-o.” Suna diferit. Ei bine, acest ‘“Su legeis”-tu ai zis-o’, te va condamna pe tine, Pilat, ca tu ai zis ca sunt imparatul Iudeilor; traieste asa, atunci! Daca ai zis ca sunt imparat, cazi la genunchi la picioarele mele. Daca zici ca, ‘Isus Hristso e Domn,‘ tu ai zis-o. ‘Doamne, Doamne, Tatal nostru care esti in ceruri…’ ‘Nu orisicne imi zice: Doamne, Doamne, zice Isus, va intra in Imparatia Tatalui, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. „Tu esti Imparatul Iudeilor.” „Tu ai zis-o,” zice Isus.

Cunostintele mai mari cer o judecata mai mare. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Si copiii dumneavoastra pot sa aiba Biblia pe telefonul mobil, lucru care eu in tineretea mea nu mi l-am imaginat vreodata. Copiii vostri si noi avem libertatea cea mai mare, care a putut sa existe sub soare. Suntem cea mai privilegiata generatie care a putut sa existe vreodata. Noi am zis-o. Acum ar trebui sa traim asa. Exact asa, cum am zis, ‘Tu esti Mesia. Tu esti Imparatul, Tatal nostru. Tu esti Dumnezeu. Tu esti Hristosul.’ Vreau sa intelegeti ca in momentul in care stiti despre Hristos, si el stia multe, Pilat. Stia ca Isus Hristos nu e din lumea aceasta; fusese avertizat de sotie. Stia ca din pizma daduse mai marii poporului pe Isus in mana lui. El stia multe, Pilat. Si a facut ceva? Nimic. Tu zici, ‘Pai daca zici: ‘Traieste,’ ce zici? Daca-i zici ‘Domn’, pai comporta-te ca un rob, ca eu sunt Domnul tau. Degeaba ma numesti Tata si nu traiesti ca un prunc. Degeaba spui Cuvantul meu si nu-l traiesti. Degeaba stii versetele din Biblie daca nu le aplici in viata. Degeaba asculti sute de predici, daca tu ne le implinesti Lunea dimineata. Ce folos sa stii, daca nu implinesti? „Pilat, tu ai spus-o!

Ce crezi ?’ l-au intrebat pe Spurgeon, ‘Ce crezi despre Hristos?’
‘Eu cred doar atat,’
spune Spurgeon, ‘multe nu stiu despre El; stiu doar atat, ca Isus Hristos m-a mantuit.’
‘Si-L crezi?’
‘Il cred! Il cred,’ 
spune Spurgeon, ‘pentru ca un Domn se tine de cuvant. Si Domnul meu e Domnul Domnilor!’ 

Cum sa nu-L cred ca ma va duce intr-o zi in cer? Pentru ca-i un Domn si domnii se tin de Cuvant! Si daca DOmnul este Domnul Domnilor, inseamna ca voi sunteti domnii aceia. Domnul Domnilor, a cui e Domn? E Domnul nostru. A nostru! Orice om care-l are pe Isus Hristos nu mai este o canale ci un domn. Nu mai este un lumpen proletar, ci un domn. Nu mai este, cum spunea ap. Pavel ‘purtat incoace si incolo de orice vant‘.  Nu mai este un copil al maniei, din fire, ci a ajuns Domn. Pai atunci traiti asa, tineti-va cuvantul ca niste domni, pentru ca aveti pe cineva in fata care isi tine Cuvantul, care e Domn al Domnilor si Imparatul Imparatilor. Sa-L credeti ca-I Domn. Daca stiti, traiti. Pilat a stiut. N-a facut nimic. S-a intalnit cu Isus Hristos, desi a amanat intalnirea cat a putut.

3. Niciodata sa nu permiteti ca altii sa decida pentru voi.

Al treilea lucru pe care-l invatam aici e ca niciodata sa nu permiteti ca altii sa decida pentru voi. A treia mare invatatura din textul de astazi este aceasta. Fiti atenti vers. 17  Aşadar, după ce mulţimea a fost adunată, Pilat i-a întrebat: – Pe cine vreţi să vi-l eliberez, pe (Isus) Baraba sau pe Isus, Cel numit Cristos? Ce nebunie! Cine intreaba? Omul care avea puterea in mana. In clipa aceea, el, dregatorul transfera puterea deciziei asupra unor oameni de doi bani: -‘Decideti voi pentru mine, ca eu nu pot!’ Trebuia sa spuna, „Pe Baraba, in streang cu el, pe cruce, ca-i talhar.’ Si spune in Biblie: Cine varsa sangele si sangele lui sa fie varsat. ‘Pe Isus Hristos, sloboziti-L! Cine are chef sa incaseze o bataie buna, sa vina incoaci.’  Asta trebuia sa le spuna la fiecare dintre evrei, unul nu ramanea acolo. ‘Pe care vreti sa-l slobozesc?’ Si pui intrebarea la care sa-i raspunda altii.

Asculta-ma ce-ti spun in seara asta. Niciodata in viata, sa nu permiti ca altii sa-ti spuna cu ce haine sa te imbraci.

  1. Toata ziua stam si ne uitam la televizor. Astia vin si ne spun cum sa ne tundem, astia spun pe cine sa alegem. Suntem ca niste roboti nenorociti. Tot altii aleg pentru noi. Stati linistiti voi, ca are cine sa aleaga- Fenei-ul, Caritas, tot altii au ales pentru noi.
  2. Aleg nasii. La biserica, dintr-o data ne fac crestini, nasii. In loc sa ne lepadam de Satana, cum am invatat de dimineata, se leapada ei pentru noi. Auzi! Nas e in sensul Italian al cuvantului pentru multi.
  3. Parintii decid pentru noi. Asa se marita multe fete cu baieti. „Mai, nu e el pocait, dar are bani.” Are, inca.
  4. Tot altii decid ce trebuie sa facem in viata, ca noi n-avem puterea asta in viata ca sa spunem ca biserica, ca doctrinele, ca sfanta noastra biserica… ca sfintele biserici o sa ne duca pe noi in cer; n-o sa arda toate aici pe pamant.
  5. Traditia noastra sfanta… Asa cum au invatat stramosii nostri.

Tot altii decid pentru noi. Pai, pocainta, stiti ce inseamna? Sa decizi tu pentru tine. ‘E problema mea. E lupta mea,’ si vorba lui Catalin, ‘Sa zica tata ce-o vrea.’ Pe mine nu ma intereseaza ce zice sotul, ce zice sotia, ce zice profesorul de la scoala, ce zic nasii, ce zic prietenii mei, ce zic altii. Pe mine ma intereseaza ce zice Dumnezeu. Punct. Dumnezeu imi spune: Pocaieste-te ca Imparatia cerurilor este aproape. Cine crede si se boteaza va fi mantuit. E problema mea, nu a tatalui meu. Eu trebuie sa iau viitorul in mana si viata in mana. In primul rand, daca decid pentru cele lumesti, ca vreau sa ma fac ce vreau sa ma fac in viata, daca vreau sa ma despart de parinti si vreau sa-mi castig painea, sa nu fiu capusa pe ei, foarte bine! Atunci decide cel mai important lucru din viata ta: Mantuirea sufletului pentru tine. N-o sa poti sa-ti pui parintii, dupa aceea, sa spui, ‘De ce n-ai decis voi pentru mine sau de ce nu m-ati invatat sa decid eu pentru mine?’ Nu mai puneti vina pe nimeni. Nici pe pastor, nici pe preot, nimeni nu poate decide pentru voi. (22:43) pentru ca, nu lasati niciodata sa aleaga altii pentru voi. Alegeti voi. E problema voastra, pacatul vostru. Este obligatia voastra.

Din primele 23 de minute mai sunt 22 de minute din predica.
VIDEO by Fundatia Ciresarii

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari