Beniamin Fărăgău povestește – Era un sat in care atunci când pețeai mireasa… The Tale of the Eight-Cow Wife

Am auzit o poveste…

Era un sat în care atunci când îti pețeai mireasa dadeai o vaca tatălui miresei pentru ea. Si în felul acesta era practic cererea in casatorie.

Și era o fată in satul respectiv foarte rușinoasă, tot timpul cu capul plecat când mergea la fântấnă și toți baieții râdeau de ea.

A venit un flăcău și a adus 8 vaci. Și a venit la tatal ei și a zis, „Am venit sa pețesc mireasa. Tatal ei s-a uitat cruciș la el, „Nimeni n-a facut așa ceva vreodata în satul nostru”. Toată lumea a râs de el.

El a lăsat vacile. Și-a luat mireasa și s-a dus acasa.

Nu a trecut foarte mult timp și cineva îi bate la ușa, unul dintre prietenii lui. O doamnă cu fața senina, înaltă, frumoasă deschide ușa și-l invită în casă. Și omul nostru rămâne absolut buimac. „Asta este fata rușinoasă din satul nostru?”

Nu știu câtă încredere avem in soțiile noastre. Nu uitați, frica, suspiciunea, neîncrederea ucide vasul slab de lângă noi. Ca ea să poată înflori trebuie să ai încredere in ea.

 

POVESTIREA #2 O povestire reala

Dati-mi voie sa va aduc o poveste reala. Era prin anii ’80 si Dumnezeu, in raspuns la rugaciunile noastre a inceput sa ne aduca invatatori dupa cerintele, sau daca vreti, dupa nivelul intrebarilor noastre. Si cineva, undeva, pe alt continent, in America de Nord, i-a dat o ideie ca sa aduca in Romania tot corpul profesional de la Wheaton College. Si fiecare vara ducea 2,3. Stateam ascunsi cu ei prin paduri, prin apartamente si de dimineata pana seara studiam Scriptura. Si unul dintre ei, tin minte, era o vara torida, eram in Oradea, era Paul DeVree(?), seful catedrei de filozofie de la Wheaton College.

Avea o problema serioasa de ochi. Se vedea cand te uitai la el si ochelarii pe care-i purta. SI intr-o zi ne-a povestit viata Lui. S-a nascut cu problema asta de ochi si cand s-a dus la scoala n-a spus nimanui ca el nu vede tabla, nu vede ce-i scris acolo. Va dati seama cum aratau caietele lui, cum aratau lucrarile lui. Abia ca s-a tarat peste clasa IV-a. In clasa IV-a a trebuit sa dea un examen pentru pregatirea in clasa V-a. La lucrarea de la matematica i-au gresit lucrarea, i-au incurcat-o. I-au dat o nota foarte mare. Hai sa zicem, in limba Romana, un 9. A intrat in clasa V-a, notele la matematica 2, 2. A venit profesoara la el si a zis, „Paul, nu se poate. Uite aici lucrarea ta. Tu esti un baiat de nota 9, nu de 2. Stiti ce a spus el? „Am terminat liceul primul din clasa.”

Spuneti-mi, ce l-a propulsat pe Paul de la 2 la 10? Increderea, incurajarea. Profesoara de matematica, mai tarziu, a aflat povestea. A fost corectata lucrarea lui. Poate ca ai o sotie de nota 2. Oare, iubirea ta ar putea sa faca din ea un ajutor potrivit de nota 9? Cel putin. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup` Nu stiu daca simtiti greutatea acestui „de aceea”. Ca sa iubeasca „ca şi Hristos Biserica” si sa o ajute astfel in devenirea ei.

Vezi PAGINA – Beniamin Faragau aici

READ this story here, in the ENGLISH language:

Photo credit missjintanzania.primaryblogger.co.uk

The Tale of the Eight-Cow Wife

Once there was a missionary whose ministry was to a small community of tribes in Africa. One of the more quirky traditions of the tribe was the process for choosing a spouse.

When a father deemed that his daughter was old enough to be married, he announced it. Over the next few days and weeks, the eligible bachelors communicated their desire to marry her by tying cows to the father’s fence.

In the end, the one who had paid the most cows got the girl (and the dad got the cows).

Obviously, the more of the traits of a good wife (culturally) that a woman demonstrated, the more cows she would bring. If she were kind, submissive, smart, beautiful, etc., then she might bring 4 or 5 cows (6 was the record). Others might get 2 or 3 cows.

The missionary was mentoring a number of young Christian men preparing them to be ministers for their own people. One, in particular, he was friends with. This young man had committing himself to finding the greatest wife ever. He insisted that he would keep looking until he found an “8-cow wife.”

Despite the protests of the parents and the missionary, the young man was intent … and unmarried.

Eventually, the missionary was called back home for a furlough break. While home, he received a telegram from the village. “_________ married, eight-cow wife”.

The missionary was intrigued and couldn’t wait to get back to the village to find out more.

When he finally did, he went straight to the young man’s house and was welcomed in by the gentlest, most deferential, beautiful young lady he had ever seen. As the men sat to talk, she served them kindly and was clearly very smart. She brightened the room in every way.

Stunned, the old missionary proclaimed, “You did it. I must admit that you have found an eight-cow wife indeed! Where did you find her?”

The young man replied, “Oh, that is _________ from the next village.”

The missionary was surprised. “I knew her, certainly she was a kind and pretty girl, but, no offense, I would not have thought of her as an eight-cow wife, and certainly I would never have recognized this wife as her!”

The young man smiled and said “After you left I searched and searched and was despairing of ever finding my eight cow wife when I believe God intervened. I believe He revealed to me this truth: there was one way to get an eight-cow wife. I chose a woman and paid eight cows for her.”

~~~~

Moral of the story: We can imagine what it did to the young lady of character, when a man chose her so certainly and with such finality, and in doing so making her the only eight-cow wife in the history of the community!

source Crosswalk.com – http://www.crosswalk.com/blogs/chris-legg/the-8-cow-wife-story.html

Un hot deosebit – poate il cunoasteti

Pentru ca am postat Psalmul Televizorului aici, m-am gandit sa re-postez si acest articol care l-am mai postat anterior. Citeste Psalmul televizorului aici – Psalmul televizorului

Nici n-aş fi visat că el ar putea fi un hoţ! Ne împrietenisem de scurtă vreme. „Un comic a devenit comis voiajor”, au fost cuvintele cu care m-a întâmpinat zâmbind. M-am interesat în legătură cu originea sa. A spus că avusese legături cu diferite distilerii de rachiu. De asemenea, era în relaţii cu o firmă producătoare de ţigări. „În prezent sunt reprezentantul unei reviste”, continuă el.

Astfel că l-am lăsat să intre în sufragerie.

„În viaţa mea alcoolul şi tutunul nu au nici un loc”, i-am spus în mod expres. „Deoarece sunt credincios, trupul meu este templul Duhului Sfânt.” Convingerile mele l-au lăsat absolut rece. El voia să-şi păstreze părerile lui, iar eu puteam să le ţin pe ale mele.

Vă imaginaţi că m-am îndoit de autenticitatea unora dintre povestirile sale. Şi totuşi, trebuie să admit că am găsit captivante multe dintre experienţele sale. L-am invitat să vină din nou seara următoare. „Poate că voi reuşi să am o bună influenţă asupra lui”, mă gândeam.

Soţia mi-a amintit că noua sa vizită se suprapune timpului de rugăciune de miercuri seara. „Da, ar fi trebuit să merg acolo”, am admis eu, „însă nu pot retrage invitaţia pe care am făcut-o acestui prieten.” Soţia nu a fost încântată de această vizită. Ea a zis: „Pur şi simplu nu am încredere în el.” Ea a devenit tot mai îngrijorată, pe măsură ce el consuma tot mai mult timpul nostru.

Ziua îmi părea plictisitoare în comparaţie cu serile în care ne vizita acest ins. El a avea o fantezie captivantă. Stăteam acolo şi râdeam când îşi povestea aventurile. Conflictele lui cu legea erau de-a dreptul palpitante.

Povestirile sale aveau un farmec deosebit. De obicei ele aveau şi scene murdare şi de aceea trebuia să-l reduc mereu la tăcere.

După aceea a început să-i influenţeze pe fiul meu care e adolescent şi fiica mea care are nouă ani. Abia aşteptau să audă ultimele sale glume şi poveştile sale incitante. Ar fi fost gata să-l asculte ore în şir, dacă le-aş fi permis. Toate aceste diversiuni i-au împiedecat pe copii să înveţe şi i-au afectat şi din punct de vedere al sănătăţii. Până la urmă, am început să mă îngrijorez şi eu din cauza prezenţei acestui tip în căminul nostru.

Şi atunci s-a întâmplat ceva! A fost exact „picătura care a făcut să se reverse paharul”. Într-o zi am constatat că-mi lipseau mai multe cărţi. „Poate că tipul este un hoţ”, m-am gândit eu, „şi dacă este aşa, atunci cine ştie câte alte lucruri nu ne-a mai luat?”.

El arăta suspect. Eram atât de pornit, încât m-am hotărât să-i contactez şi pe vecinii mei. Am descoperit împreună că şi de acolo a sustras multe lucruri. M-am minunat de modul şiret în care a acţionat. În orice caz, s-a confirmat temerea pe care soţia mea a avut-o de la început.

Într-o altă familie s-a prezentat drept profesor de religie. Un alt vecin, om de afaceri, l-a considerat specialist în eficienţă. „El are ceea ce îi este necesar unui om de afaceri de succes.” Le-am propus acestor oameni să-şi controleze averea. Cei mai mulţi au descoperit că le lipsea ceva.

Am remarcat că dintr-o casă lipseau revistele creştine. În alta a dispărut Biblia. Am fost uimit să aud că ei au discutat acasă cu acest tip tocmai în timpul serviciului divin de duminică dimineaţa şi al orei de rugăciune de miercuri seara.

În cele din urmă, mi-am dat seama că vizitatorul meu era un hoţ împătimit. El a furat cărţile, revistele şi timpul meu. Însă cel mai mult mi-a părut rău de faptul că prietenia mea lăuntrică cu Isus Cristos a fost afectată ca şi serile în care aveam părtăşie cu familia şi cu prietenii mei.

Unii oameni au pierdut lucruri de valoare, nu doar mărunţişuri. Experienţele spirituale şi părtăşia familială au fost înlocuite cu o distracţie scurtă, superficială.

Acest ins nu mai vine în casa noastră. El ar fi de fapt inofensiv, dacă aş putea să-l ţin în frâu. Oamenii care fură nu sunt întotdeauna răi. Chiar şi acesta ar putea, uneori, să aducă veşti folositoare. În tot cazul, ar trebui să ţinem ochii deschişi, pentru că altfel ne va fura mereu câte ceva.

Din când în când îl mai văd pe la vecinii mei. El îi ţine în tensiune oră de oră. Am încercat să-mi aduc aminte de numele lui, ca să vă atenţionez şi pe dumneavoastră. Din nefericire l-am uitat. Însă iniţialele sale nu le voi uita niciodată. Ele sunt T.V.

Aş fi curios să ştiu ce ţi-a furat ţie TV. Timp? Timpul de părtăşie cu Dumnezeu? O lectură bună? Discuţii folositoare? Frecventa-rea serviciilor divine? Participarea la orele de religie din biserica ta? Controlează-ţi încă o dată lista! Vei fi probabil uimit de ceea ce vei constata că-ţi lipseşte.

Acest tip şiret îmi aduce aminte de un cal sălbatic. Trebuie să stai foarte bine pe el şi să ţii strâns de hăţuri, altfel o ia razna. Dacă nu-l stăpâneşti tu, atunci te stăpâneşte el pe tine.

Dacă vei învăţa să tratezi TV-ul – adică televizorul – aşa cum Pavel a tratat lumea, el va rămâne în limitele sale. Dar vei reuşi? Cu puterea ta, în mod sigur nu – însă întreabă-te dacă Domnul doreşte cu adevărat influenţa lui în casa ta! Ce faci dacă T.V-ul Îl pune pe Isus Cristos pe locul doi? Gândeşte-te la responsabilitatea pe care o ai faţă de familia ta!

D.H.

Film Crestin Scurt – Pilda cu Rasplata

Film Crestin Scurt – Pilda cu Buna Crestere


Povestire – Un om modern

Un om modern s-a rătăcit prin deşert. Era deshidratat. Când dormea visa doar apă, portocale sau smochine. Apoi se trezea şi se târa mai departe, dar chinul era tot mai apăsător. Când tocmai ajunsese la capătul puterilor a zărit o oază. „A, fata morgana” a gândit el. „O iluzie care vrea să mă împingă la disperare, deoarece în realitate acolo nu există nimic. Dar nu! Eu voi rămâne demn şi nu mă voi lăsa păcălit!” El se apropia de oază însă ea nu dispărea, ci devenea tot mai vizibilă. Smochinii parcă îi făceau semn cu crengile lor să vină şi să mănânce, dar el gândea: „Asemenea iluzii sunt frecvente pentru cei aflaţi în situaţia mea. Ce crudă poate fi natura!” Cuprins de aceste gânduri a murit având pe buze un blestem neînţeles asupra lipsei de sens a vieţii. După o oră l-au găsit doi beduini. „Poţi înţelege aşa ceva?” întrebă unul. „A murit de foame şi de sete lângă cea mai frumoasă oază.” „A fost un om modern!” a răspuns celălalt beduin. „Nu a crezut în ceea ce a văzut!” Tot aşa, Dumnezeu este foarte aproape de noi însă omul modern nu Îl observă. „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec”. (Matei 13.14)

Povestire – Friedhelm König

Afară din murdărie!

„Zdrenţe, oase, fier şi hîrtie adunăm noi, da, toate acestea noi le adunăm…” Trupa mică de băieţi trece pe străzi şi strigă în cor; doi dintre ei trag în urma lor un căruţ zgomotos, încărcat cu vechituri adunate, zdrenţe, oase, fier şi hîrtie.

Îmi amintesc de o întîmplare ce s-a petrecut în Berlin. La marginea oraşului, departe de cartierele de locuinţe, există un sector imens unde se transportă gunoiul şi reziduurile oraşului. Acolo este un loc urît mirositor, în afară de stolurile de corbi croncănitori şi şobolanii care mişună printre gunoaie, căutînd cîte ceva de mîncare, mai era o singură fiinţă în acea imensitate de necuprins, colectorul nostru de vechituri. Cu un sac mare în spinare şi cu un băţ lung în mînă, el scormonea printre gunoaie căutînd fier vechi, sticle, oase, cîrpe şi alte vechituri aruncate la gunoi. Din zilele tinereţii sale şi pînă acum, acea zonă s-a întins tot mai mult, cuprinzînd o suprafaţă crescîndă, într-o parte a gunoiului de odinioară a crescut de multă vreme iarbă, tufe şi chiar copaci. Dar drumul colectorului era zi de zi în urma gunoiului. Cu toate că a încărunţit, campania lui zilnică se compunea tot din doze de conserve ruginite, încălţăminte şi cauciucuri uzate, cioburi, cutii vechi de carton şi sticle, toate împrăştiate în munţi cenuşii şi gunoaie urît mirositoare. Aceasta este lumea lui de ieri, precum şi de astăzi. El nu cunoaşte o altă viaţă, decît aceea de a scormoni mereu în murdărie şi praf. Ceea ce se întîmplă de obicei în jurul lui, pe el nu-l preocupă. El n-are nici o legătură cu viaţa pulsantă din jurul lui. Gîndurile sale se rotesc doar în jurul locului de gunoi. Pentru el valoarea unei zile se calculează după cîte zdrenţe, oase şi sticle cară acasă în sacul lui. Acasă? Ah, baraca aproape dărăpănată în care locuieşte, nu este căminul lui. De fapt, casa lui o constituia grămada imensă de gunoi situată la marginea oraşului, în mizeria şi praful acesteia îşi petrecea zilele lui triste.

Într-o zi însă, la locul de depozitare a gunoiului, vin la el doi bărbaţi, un poliţist şi un funcţionar de la judecătorie, care-i cer datele personale şi îi fac cunoscut că este căutat. O rudă de mult uitată de peste ocean i-a lăsat o moştenire de un milion. Dar colectorul de vechituri abia că dă atenţie la cele auzite. Nu-i vine să creadă că cei doi soli s-au deplasat special pentru el pînă la locul gunoaielor şi abia că nu-i vine să creadă că vestea lor are vreo însemnătate pentru el. În timp ce caută să-l convingă, colectorul de vechituri devine neliniştit şi agresiv, crezînd că vor să-l aresteze, în sfîrşit, pricepe realitatea. Se lasă de asemenea greu de convins că starea lui murdară şi zdrenţuroasă nu se mai potriveşte pentru el. Cei doi funcţionari îi oferă banii necesari ca să se îmbăieze, să se bărbierească şi să se îmbrace cu haine noi din cap pînă în picioare. Vechii lui cunoscuţi nu-l mai recunosc. Apoi călătoreşte cu funcţionarul de la judecătorie, care l-a luat de la grămada de gunoi, în Anglia, unde i se plăteşte de la o bancă londoneză moştenirea. Pe drumul de întoarcere îi dă însoţitorului său unul dintre bacşişurile cele mai generoase care s-au dat vreodată, 50.000 de mărci.

Ţi-ai dorit şi tu vreodată o viaţă nouă şi curată? Îţi este şi ţie scîrbă adesea de grămada de gunoaie în care te afli? Discuţiile murdare pe drumul înspre şcoală, bancurile şoptite la locul de muncă, pozele arătate în secret, filmele, ilustratele şi cărţile rele – caracterizează ele viaţa ta? Toate aceste lucruri sunt mai rele decît o grămadă de gunoi. Putregaiul şi otrava putreziciunii şi a morţii sunt în ele. Cu toate acestea, mulţi cunosc numai necurăţia şi permanenta poftă şi dorinţă nestăpînită după ele. În dosul zîmbetului radios al obrazului fardat se ascunde adesea o inimă nefericită. Şi totuşi se scormoneşte mai departe în munţii de gunoi, aşa cum făcea odinioară colectorul nostru de vechituri.

Acuma însă fii atent! Unul pe care tu L-ai dat uitării de multă vreme a lăsat un testament pentru tine. Chiar pentru tine! Tu eşti chemat la o mare parte de moştenire. Milioanele pămîntului sunt doar un fir de praf faţă de această moştenire, căci tu vei deveni moştenitor al lui Dumnezeu împreună cu Cristos. Pe toate acestea simţurile noastre le pricep cu mult mai puţin decît colectorul de zdrenţe moştenirea milionului său. Să nu consideri însă această solie drept o glumă! Nu te gîndi că aceasta nu te priveşte şi pe tine! Chiar dacă oamenii din jurul tău nu se lasă abătuţi din vechiul lor făgaş, tu eşti chemat să devii un fiu al Celui Preaînalt. Aceasta a proclamat-o El cu solemnitate şi doreşte să te facă moştenitorul Slavei Sale. Noi amîndoi nu putem înţelege tot ce cuprinde acest fapt; este mult prea măreţ pentru mintea şi inima noastră! Tu însă trebuie să ieşi afară din pulberea păcatului care este vechea viaţă. „Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu rămîne în veac” (1 Ioan 2:16-17). De aceea trebuie să te laşi spălat şi curăţit pe deplin. Şi ce sublim şi măreţ că „sîngele lui Isus Cristos Fiul lui, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Grăbeşte-te, orele sunt preţioase! Tu ai putea muri pe neaşteptate, mai înainte de-a intra în posesia marii moşteniri!

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari