VIDEO – Botezul in Apa a Unui Soldat American in riul Eufrat, in timpul razboiului din Irak

Multumiri fratelui Cornel Ilioi pentru semnalarea acestui video!

Botez in apa in Riul Eufrat, la iesirea din orasul Rawa, din provincia ambar, Irak. 21 Ianuarie 2006, in timpul razboiului din Irak, care a inceput in anul 2003 si s-a sfarsit in anul 2011.

Temperatura a fost doar 46 de grade fahrenheit (8 grade celsius) si vant care batea la o viteza de 36 mph (58 km pe ora). Vantul, praful nisipului si aburi au creat o vizibilitate redusa care a protejat si a ascuns activitatea soldatilor.

Capelanul a explicat ca botezul nu este pentru mantuire, ci este motivul ca suntem mantuiti. Toti se pregatesc pentru botez si se face o rugaciune. Liderul misiunii indruma spre locul ideal pentru oficierea botezului in riu. Fara armatura sau arme ei intra in apa sa se boteze in apa, intr-o tara bantuita de extremism islamic. Capelanul proclama: „Te botez in numele Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant!” Din anul 2014, aceasta zona este sub controlul teroristilor islamici ISIL in mod brutal.

In filmarea aceasta este clip cu botezul soldatului Stephen Stromberg. cel care a incarcat acest fisier video.

VIDEO by Stephen Stromberg

Povestea unui Crăciun care a intrat în istorie și cântecul / colindul care a schimbat totul

Photo credit http://greatnews.ro

Anul 2014 poate fi numit un an al conflictelor şi tensiunilor, ţinând cont de faptul că în prezent 11,7 la sută din populaţia totală a lumii se află într-o zonă în care au loc conflicte militare. Siria, Irak, Ucraina sau Fâşia Gaza sunt numai câteva dintre zonele în care se duc adevărate războaie, soldate cu mii şi mii de morţi.

În aceste condiţii, nu este de mirare că tema războiului este una sensibilă şi care poate fi exploatată pentru a-i impresiona pe oameni.

Compania britanică Sainsbury’s, al treilea lanţ de magazine din ţară ca importanţă, s-a folosit de această temă a războiului pentru a realiza o reclamă pentru campania de Crăciun din acest an.

Spotul, considerat de Business Insider drept cea mai bună reclamă de Crăciun a unui lanţ de magazine din Marea Britanie, spune povestea unei întâmplări adevărate petrecute în prima zi a Crăciunului din anul 1914, în timpul Primului Război Mondial.

În acea zi, soldaţii din armata britanică şi cea germană au lăsat la o parte armele, au ieşit din tranşee şi au făcut schimb de cadouri, cântând împreună colinde de Crăciun.

Soldaţii au jucat, de asemenea, un meci de fotbal, care este redat în reclama realizată de firma de publicitate AMV BBDO pentru compania Sainsbury’s.

Sursa – http://radioiasi.ro/life/reclama-emotionanta-intamplare-reala-din-primul-razboi-mondial-intr-un-spot-publicitar-video/ Titlul de la SemneleTimpului.ro

VIDEO by Sainsbury’s

Felinarul dragostei


din mici povestiri cu Wilhelm Busch-

Pentru un moment, am rămas descumpănit.

În înserarea care se lăsa, m-am împiedicat de ceva. Şi când m-am uitat mai atent, am recunoscut un cadavru, care – fără să se deosebească de praf şi de moloz – zăcea exact în mijlocul străzii.
din mici povestiri cu Wilhelm Busch-

Am calculat repede: duminică la prânz a fost acel bombardament puternic. Acum este miercuri seara. Deci încă mai sunt cadavre neîngropate pe străzi!

Mi-am amintit un verset din Biblie: „Trupurile lor moarte vor zăcea ca gunoiul pe stradă…”

— Ca gunoiul pe stradă… am murmurat mereu în sinea mea.

Brusc, am observat că dintr-o casă pe jumătate dărâmtă mă urmăreşte un bărbat:

— Găsiţi că este ceva grav? m-a întrebat el. Vreau să vă arăt ceva şi mai grav. Veniţi cu mine!

A pornit înaintea mea – prin molozul de pe stradă – şi a înconjurat o mare clădire administrativă – şi apoi a intrat în curte…

— Aici! mi-a arătat omul.

Un strigăt de spaimă mi s-a oprit în gât. Aici zăceau vreo 80 de cadavre. Desigur, am văzut lucruri la fel de groaznice pe front. Dar – aici era şi mai groaznic: aici nu zăceau soldaţi şi luptători. O, nu! Aici zăceau bărbaţi în vârstă, femei epuizate. Şi copii! Fetiţe mici cu braţe subţiri şi picioare slăbuţe, pe care războiul şi-a pus amprenta. O, copii!! Ce legătură aveau ei cu acest război fără sens?!

În faţa ochilor mi-a apărut un tablou al lui Hans Thoma: o vale plină cu flori. Şi pe câmpia din vale copiii se joacă cu coroniţe de flori pe cap.

Da, aşa ar trebui să fie! Locul copiilor este pe astfel de câmpii!…

Bărbatul a plecat. Era deja noapte. Undeva, în clădirea distrusă, o bucată de lemn lovea monoton zidul în bătaia vântului, în rest: linişte de moarte.

Şi aşa cum stăteam între aceste cadavre – atât de singur în mijlocul groazei – în această linişte îngrozitoare -, o întrebare a ţâşnit din mine – o întrebare înfiorătoare:

— Unde este Dumnezeu? De ce tace? Ne-a părăsit? – Da, Dumnezeu ne-a părăsit!!

Dumnezeu ne-a părăsit! – Acesta-i iadul! M-am cutremurat. Aveam parcă ceva în gât. Altfel aş fi urlat de groază.

Ioan 3:16

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

Cuvântul a apărut dintr-odată! Duhul Sfânt trebuie că mi l-a strigat în disperarea mea. În faţa mea, s-a aflat crucea de pe Golgota pe care atârna Fiul lui Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu…”

Şi brusc am ştiut:

— Aici este un semn veşnic al dragostei lui Dumnezeu! Un felinar luminos al dragostei Lui nesfârşite.

Nu-L înţeleg pe Dumnezeu. Nu! Nu voi înţelege niciodată căile şi judecata Lui. Dar ştiu un lucru: El ne iubeşte!

„Fiindcă atât de mult ne-a iubit Dumnezeu, încât a dat pe singurul Lui Fiu”. Crucea lui Isus strigă tare în lumea păcătoasă:

— Dumnezeu totuşi ne iubeşte!

Mângâiat am părăsit curtea întunecată…

Cântarea din mijlocul haosului (Al Doilea Razboi Mondial)

Soldati - WW II

Din ‘Mici povestiri cu Wilhelm Busch’.
Inima mi se strânge când mă gândesc la tânărul acela. Era aproape încă un copil, când l-au recrutat. A murit împuşcat de ruşi undeva în Rusia, lângă Leningrad. Pentru cei puternici, viaţa unui om nu înseamnă nimic! Aşa cum se macină un bob de grâu între pietrele morii – aşa mi se pare sfârşitul vieţii lui.

Şi în tot acest timp, nici măcar nu a fost creat pentru război. A vrut să devină muzician. Sufletul lui trăia prin muzică. Şi când stăteai de vorbă cu el, aveai adesea impresia ca sufletul lui este departe de tot şi ascultă cine ştie ce armonii, pe care noi nu le putem auzi.

În anul 1944, imediat după Crăciun, a sosit vestea că a căzut pe front. O comunicare rece, nemiloasă şi bombastică. Cu câteva zile înainte scrisese însă o scrisoare. În această scrisoare a povestit cum a petrecut Crăciunul. Această relatare prezintă într-un mod caracteristic spiritul dur al vremii, singurătatea tinerilor şi slava Evangheliei, încât trebuie să o prezint şi altora şi trebuie să-mi înving împotrivirea inimii, care m-a oprit până acum să povestesc această istorie…

— Ascultă la mine! a spus căpitanul puţin înainte de Crăciun către tânărul soldat. Vom sărbători sărbătoarea aici, în acest orăşel rusesc. Aici putem să organizăm o petrecere drăguţă pentru companie. Sunteţi de acord cu mine?

— Să trăiţi, domn’ căpitan!

— Am auzit că sunteţi muzician. Grozav! Interesantă meserie! Dar, nu contează! Atunci sunteţi cel mai potrivit să vă ocupaţi de această problemă! Nu-i aşa?

— Să trăiţi, domn’ căpitan!

— Puteţi să organizaţi totul cum doriţi. Avem la dispoziţie o sală cu un pian. Organizaţi un cor, repetaţi ceva drăguţ aşa, ceva de Crăciun – na, ştiţi mai bine ca mine! Aţi înţeles?

— Să trăiţi, domn’ căpitan!

Băiatul a fost nespus de fericit. Ce misiune frumoasă în monotonia sumbră a vieţii cotidiene! Bucuria lui i-a cuprins şi pe camarazii lui. Sufletele lor, care fuseseră înăbuşite de zgomotul armelor, de discuţiile obscene dintre bărbaţi şi de alcool, au început să se trezească.

În noaptea de ajun, compania a avut parte de o sărbătoare minunată. În centru s-a aflat mesajul Evangheliei despre Fiul lui Dumnezeu, care a fost culcat într-o iesle, despre îngerii care au cântat pe câmpia Betleemului şi despre pastorii care au ascultat speriaţi şi smeriţi vestea. Chiar şi cei mai duri au fost liniştiţi şi mişcaţi. Era, de parcă sufletele îngropate îşi făceau din nou drum spre lumină… Apoi, sărbătoarea a luat sfârşit. În sală a domnit o linişte adâncă. Dar a fost întreruptă de strigătul căpitanului. Uşile au fost date în lături. Au apărut soldaţi care au adus sticle de vin şi de rachiu.

A fost, de parcă peste suflete s-ar fi prăbuşit din nou pământul: un urlet de bucurie! Primul banc obscen a explodat în sală! Râsete! Şi apoi a început o beţie, în care bărbaţii şi-au înecat tot necazul, tot dorul şi toată uitarea…

Băiatul pleacă trist. Noapte Sfântă. În sufletul lui vede imaginea patriei, a părinţilor, a fraţilor. Ce frumoase, ce divin de frumoase erau sărbătorile de acasă…!

Se târăşte ca un animal bolnav sub pătura de pe patul tare şi adoarme.

Când se trezeşte, în dormitor pătrunde o lumină gri. Camarazii se întorc de la chef. Beţi, împleticindu-se! Râzând prosteşte! Cuvinte murdare infectează aerul.

Băiatul aruncă pătura şi iese tăcut. În inima lui, dorul de casă muşcă neiertător: O, ce urât, ce murdar, ce înjositor! Şi acesta este Crăciunul!

Fără să se gândească, ajunge din nou în sala unde s-a ţinut serbarea. Cum arată acum! Scaunele sunt rupte. Mesele dărâmate. Ferestrele sparte. Peste tot pe podea se vad bălţi de băutură şi de vărsături…

Dar – acolo este pianul – nevătămat! Abia câteva zile mai târziu – de revelion – câţiva soldaţi beţi l-au aruncat afară pe geam.

Dar, în dimineaţa aceea de Crăciun mai era acolo. Tânărul soldat se năpusteşte spre pian şi…

Da, apoi a sărbătorit Crăciunul lui. Singur, în sala pustie, stă şi cântă la pian şi cu gura: „Îngerii vestesc voios S-a născut Isus Cristos…”

Îi vine în minte cântare după cântare. Ce bine că acasă a învăţat toate cântările pe de rost!

„Iar Tu dă-ne binecuvântarea Ta, Şi viaţa întreagă la iesle vom sta.” Şi-a scos din buzunar micul Testament şi a citit încet şi cu atenţie încă o dată istoria minunată din Evanghelia după Luca capitolul 2:

„Vă aduc o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul… Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră şi care erau întocmai cum li se spusese.”

Inima lui s-a umplut de atâta bucurie, încât a început să dea slavă lui Dumnezeu şi să se roage. Şi s-a aşezat din nou la pian şi a mai cântat încă o dată toate cântările de Crăciun. Atunci, în dimineaţa rece a răsunat cântarea -poate vreun ţăran rus s-a oprit mirat la geam! – : „Iată ce Tatăl ne-a dat: Un Fiu Sfânt, e-adevărat! Să ne ducă vrea şi poate, De-aici jos în veşnicie…”

Oare a bănuit că acest lucru avea să se întâmple peste câteva săptămâni:

„…De-aici jos în veşnicie”?

Aşa a stat băiatul singur, părăsit, nemângâiat în ţară străină, într-o sală distrusă îm mod bestial şi a dat slavă Copilului din iesle. Şi dintr-odată a trebuit să se întrerupă în mijlocul cântării. Căci atunci a înţeles un mare adevăr. Despre aceasta a scris acasă:

„Nu este aceasta starea bisericii în toate vremurile? În mijlocul haosului acestei lumi căzute, ea cântă cu bucurie şi netulburată slava Domnului şi Mântuitorului ei.”

Atunci nu a mai fost singur. Făcea parte din marea adunare care – în ciuda diavolului – cânta şi aduce slavă: „…bucurie, bucurie, bucurie: Cristos pune capăt suferinţei…”

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari