Marturie – Rivis Tipei Pavel – Calauzirea lui Dumnezeu in facerea faptelor bune

Pavel Rivis Tipei

Pavel Rivis Tipei: Printre fratii pe care i-am pretuit foarte mult, ma refer la fratii slujitori, e si fratele Borlovan. Dvs. stiti ca ani de zile, noi am facut si staruintele dupa Duhul Sfant impreuna si ei veneau de la Micalaca, aici. Imi spunea astazi ca el aici a fost botezat cu Duhul Sfant, la noi la biserica. Mi-aduc aminte si m-a rugat sa va spun un lucru. Si as vrea sa ma auda surorile, poate starnesc in voi gelozia, din nou. Noi doi am avut o experienta, care surorile de la Betania au fost partea activa.

Era dupa Revolutie si toata lumea vroia sa-si duca masina de afara. M-a prins si pe mine asta, sa am o masina de afara, inca Mercedes. Eu am dat o camera de filmat la unul de la televiziunea de la Arad si mi-a dat un Mercedes 200 Cobra. Ah, Mercedes. M-am bucurat ca-i Mercedes, nu conteaza cati ani a avut. Si trebuia sa merg in 10 mai 1990, am fost confirmat supraveghetor de filiala, cum era atunci. Si, trebuia sa plec undeva intr-o localitate mai mititica din jud. Caras. Si am zis: „Frate Cornel, hai cu mine. In vremea aceea, fratele Cornel raspundea de comisia de desciplina pe filiala. Nu erau impartite teritorial, filialele, in comunitati. Asa cum v-am spus, aveam 22 de judete, pana la Constanta.
Si i-am zis: „Hai cu mine.”
A zis: „Nu prea ma simt bine.”
„Hai, ca ne intoarcem in seara asta inapoi.”
„Dar, nu-i prea obositor?”
Si eu, cu o aroganta, „Pai, am Mercedes, ce sa fie obositor? Mergem cu Mercedesul.”
Si, cu Mercedesul ne-am dus.

(continuare sub video…)

Marturie – Rivis Tipei Pavel –

Calauzirea lui Dumnezeu in facerea faptelor bune

Mărturia fratelui Riviș Tipei Pavel despre o experiență avută împreuna cu fratele Cornel Borlovan – pastorul senior al Bisericii Penticostale Micălaca din Arad.
Sărbătoarea celor 70 de ani de la înființarea BIsericii Betania. – 25 iunie 2015  

VIDEO by Biserica Betania Arad

Pavel Rivis Tipei: Am ajuns, acolo probleme. Dragostea frateasca te tine pe loc. Si au trecut orele 12 noaptea.
Si un frate zice: „Nu mai mergeti pe unde ati mers. Uite…” si ne indica el un drumulet mai scurt care ne scotea undeva spre Maureni.
Si zice: „Ajungeti la gara, acolo.”
Si, cu fratele Borlovan, am luat-o. Stiti cum era imediat dupa revolutie. Nici acuma nu-s toate drumurile bune. Dar, atunci? Nu erau drumuri cu gropi, erau grupuri cu drum, ca dadea-i din groapa in groapa. Noapte tarziu, ne-am grabit sa venim amandoi si cand am ajuns intr-un catun, ca nu stiu sa-l numesc altfel. Nu stiu daca erau 100 de case. Nu era decat un bec, undeva in localitate.

Am trantit masina intr-o groapa, ca magarita lui Balaam- nici inainte, nici inapoi, n-am mai putut-o porni.
Vai, ce sa facem?
Fratele Borlovan zice: „Hai sa vedem, sa cautam pocaiti aici.”
Zic, „Ce pocaiti? Nu stiu, ca n-avem pocaiti aici. Ca, n-aveam noi biserica [atunci]?” Dar, cativa pocaiti erau.
„Dar, ce facem?”
„Nu stiu, cred ca incuiem masina is plecam la gara.”
Apare un smecheras, asa, cu o mana in buzunar, mestecand pe guma. Si a venit ala, tot mestecand pe guma.
Ies in fata lui si-i spun: „Tinere, spune-mi, te rog, aveti pocaiti aici in biserica?”
„Ce pocaiti, d-le?”
„Dar, gara aveti?”
„Gara e departe. Nu vedeti ca ploua?”
Era Noiembrie.
„Gara e peste camp, daca te duci, ai aproape 6 km.”
Vin inapoi: „Frate Borlova, stam aici in masina, pana spre ziua si vedem ce va fi.”

Dar dansul, totdeauna cu blandetea ce-l caracteriza: „Da, hai sa vedem daca gasim niste pocaiti.”
„Frate, noaptea, acuma dupa 1ora unu, sa caut eu dupa pocaiti? Cine sta pana la ora asta?”
Apare unul beat. Pe toate drumurile. Facea parte din Proverbe 23:20.
Ma duc la el si zic: „D-le, stai putin in loc. Aveti pocaiti aici?”
„De care, d-le? De aia ce vorbesc cu alte limbi?”
„De aia!”
„Uite,” zice, „acolo, vezi un gemulet mic.”
Era un gemulet mic, o casuta.
„Mergeti acolo.”
Ne-am dus. Nu erau culcati. Am batut la geam si apare fratele Ionel afara.
„Frate Tipei….” numai la asta nu s-a asteptat el, dupa miezul noptii, sa apara Tipei la poarta casei lui. „Haideti, poftiti inauntru.”
Bate in geam, „Maria, scoala repede copiii, ca-i fratele Tipei, de la filiala. Sa ne rugam.”
„Lasa, frate, ca nu la rugaciune am venit. Eu am alte probleme, acuma.”
„Nu,nu. Haideti!” Pune mana si fratele Borlovan, omul lui Dumnezeu, el intra primul.
„Frate, dar n-am venit la rugaciune si nu de rugaciune imi arde. Eu as cauta un mecanic sa repare o masina.”
„Las-o, frate.” Si, omul hotarat, ca eram eu inaltut asa, dar eram subtirel. Pune mana pe mine: „Hai inauntru.”

Si am intrat inauntru. Cand am intrat inauntru si am vazut ce-i acolo… O saracie lucie. Casa era lasata intr-o parte. Va spun sincer, n-as fi vrut sa dorm in noaptea aia in casa aia. Asa a aratat casa. Nu acea decat doua camere. Am intrat inauntru.
El zice: „Maria, scoala copiii.” Patrusprezece copii. Doua randuri de gemeni. Si s-a dus sora Maria sa-i scoale si sa-i duca in camera astalalta. Am inceput sa-i numar: 1, 2, 3, 5, 7.. Bai, dar de unde tot vin atatia, dintr-o camera? Atunci mi-am adus aminte de fratele Oanea Sopt de la Chicago. Zicea fratele Sopt: „Bai, la mine, cand cade unul din pat, nu intreb cine a cazut, ci cati au cazut, o intreb pe Ana (sotia).” Ca avea paturi supraetajate. Zic: precis si la astia sunt paturi supraetajate. S-au asezat in fata. O domnisoara de 18-19 ani a luat o chitara, a dat tonul si au cantat vreo 2-3 cantari. In viata mea n-am auzit cantanduse cantarea „Indeajuns mi-e Doamne, doar harul Tau”, asa cum am auzit-o cantanduse atunci in acea noapte.

Fratele Borlovan sa va spuna, intrebati-l la urma ca am inceput sa plangem amandoi cand am auzit cantanduse cantarea. Si au mai cantat vreo doua cantari si ne-am pus la rugaciune. Dar, sa vedeti rugaciune. Eu, cu gandul tot la mecanic si la chei, si la scule, cum sa facem sa pornim Mercedesul, astia se rugau. Chiar se rugau, cum am zis catre fratele Stanus cineva pe care l-a adus la biserica. Zice: „Mai Ilie, voi cand va rugati, va rugati!” Asa faceau si astia. Chiar se rugau.
Cand au terminat, fratele Ionel ii spune sorei Maria: „Trimite copiii la culcare si noi stam cu fratii, ca inca-i prea de vreme, pana spre ziua si atunci o sa cautam pe cineva sa vina se repare masina.

S-au dus copiii sa se culce. Noi ne-am asezat la discutii. Si am vazut ca sora isi freca mainile. A trecut dincolo, a venit inapoi. Si m-am gandit: poate nu se simte bine, ar vrea sa se culce. Dar unde, ca numai camera asta mai este. Si am zis, sa o intreb direct. „Sora,” am zis, „te rog in Numele Domnului, stai aici langa mine. ” S-a asezat si am intrebat-o: „Sora, deranjeaza ca noi suntem aici? Daca deranjeaza, noi ne retragem in masina, afara. Eventual, daca ai o patura sa ne dai sa ne invelim,” ca era destul de rece in noiembrie.

Si femeia a inceput sa planga. Si a zis: „Nu deranjeaza, frate. Dar, tare as vrea sa va servesc cu ceva. Sunteti pentru prima data in casa noastra. Si in casa noastra nu mai exista nimic. Tot ce a fost au fost cativa cartofi, pe care i-am fiert aseara cu coaja si i-am impartit la copii. Nu s-au saturat. Eu si Ionel n-am mancat nimic. Si mi-am adus aminte ca pe fundul unui borcanel mai aveam putin zahar. De aceea l-am chemat pe Ionel afara, sa-l intreb, daca impart zaharul acesta in doua pahare si vi-l dau cu apa, sa-l serviti in loc de ceai, oare va jignesc?”

Cand mi-a spus lucrul acesta, am crezut ca mor acolo. M-au luat fiorii mortii. Si stiti de ce? Sora Estera Barbu si cu sora Nani va pot spune, cand va veti intalni cu ele in vesnicii. M-am dus in ziua respectiva in piata mica, in vremea aceea se adunau surorile la noi in biserica si poate luati initiativa din nou. Tare m-as bucura. Si au gandit ele ca e bine sa faca o colecta, doua. Nu stiu cate au facut. Dar stiu ca m-au intalnit in piata mica si au zis: „Uite, noi aseara ne-am intalnit cu surorile si avem de la intalnirile cu surorile 14.500 lei adunati. Toate surorile au zis: „Sa dam bani, sa-i duci, poate gasesti undeva vreo familie saraca.”

Banii erau aici, la mine in buzunar. Am simtit ca ia foc si buzunarul si mana. Am scos banii din buzunar, m-am dus si i-am pus pe masa si am zis: „Fratilor, din partea surorilor de la Betania. , aveti aici 14.500 lei. Era mult in vreea aceea, chiar daca era dupa revoluti. Era mult. S-au uitat oamenii astia si au inceput sa planga amandoi. S-a dus fratele Ionel si a chemat toti copiii si cu lacrimi in ochi le-a spus: „Copii, aseara cand vam trimis la culcare, noi toti ne-am rugat sa ne dea Domnul painea pentru maine dimineata. Si Domnul ne-a dat mult mai mult decat am cerut noi. Avem paine pentru aproape un an de zile. Uite, fratii ne-au adus 14.500 de lei.” Am fost amandoi asa blocati, nu mai stiam ce sa zicem. Ne uitam ca speriati.

Apoi, sa vezi rugaciune. Ne-am pus la rugaciune. Am crezut ca nu se mai termina rugaciunea. Dupa ce ne-am rugat, zice fratele Ionel: „Frate Tipei, nu stiu cum sa va multumim. Dar, n-as vrea sa va lasati masina acolo. Ati vazut ca aici la noi nu exista lumina. Hai sa o impingem pana in fata casei noastre. M-am dus cu fratele Cornel [Borlovan], cu fratele Ionel, cu un baiat de-a lui si parca si o fata de-a lui. Si a zis: „Urca-te dumneata in masina.” Eu m-am urcat in masina, ei au impins. Si ce-mi vine mie ideea? Pun pe treapta a doua si pun contactul. Nu credeti ca pornit rabla mea? Pana la Arad, nu ne-am oprit. Acolo s-a oprit, ca trebuia sa ramana plicul ala acolo.

Am ajuns acasa la Arad, am tinut masina aia inca un an de zile, am vandut-o la un frate in Bucuresti. Si imi spunea el: „Cand am vandut-o eu, frate, am avut 1.600.000 km.” Si marturisea: „N-am avut nici o problema cu ea.” Si eu ii spuneam: „Mai Virgile stii de ce? Pentru ca intr-o noapte, cand sensibilitatea noastra n-a fost ceea care trebuia sa fie, Dumnezeu s-a folosit si de tablele astea vechi si rablagite. S-a oprit masina, ca trebuia sa ramana banii aia acolo.” E experienta care am avut-o noi doi impreuna. Si de aceea zicea (Cornel Borlovan): „Spune dumneata, ca iti aduci aminte mai bine.” Tare m-as bucura sa mai facem gesturi de genul acesta.

Am fost placut surpins odata, nu de mult. Am fost intr-o localitate si am ajuns la o familie care am stiut ca e saraca. Si era chiar foarte saraca si fratele mi-a spus: „Pai, saptamana trecuta, de la dvs. din biserica, am primit din partea bisericii.”
Si mi-a spus cati bani a primit.
„De la noi din biserica?”
Si a zis: „Da.”
Si am ramas mirat si am zis: Cum, ca noi cand impartim banii, impartim prin comitet.
Si am intrebat: „Prin cine?”
Si am fost foarte placut surprins sa aflu ca fratii se pun la dispozitia lui Dumnezeu si stiu ce au de facut.

Toate trec. Toate se duc. Imbatranim. Ne pierdem din vedere. Ne pierdem din memorie. Albim. Abia se taraste lacusta. Dar, priveste-ti urma pasilor in vale. Si vezi ce-ai facut, ca Dumnezeu vede mai bine ca tine. Amin.

Reclame

Predica – Rivis Tipei Pavel – Scopul intruparii Domnului Isus Hristos

Biserica Betania – Arad 25 Decembrie

VIDEO by Biserica Betania Arad

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari