Ferice de cei ce mor în Domnul – Bob Jennings (Română)

Bob JenningsBob a rostit acest mesaj în 2 Septembrie 2012, cu doar două luni înainte de a muri de cancer pancreatic, când Domnul l-a luat în slavă.

Să ne rugăm din nou. O, Doamne, ce ai făcut? Ce ai făcut, ce ai făcut? L-ai trimis pe Fiul Tău să moară pentru păcătoşi, să mântuiască, să salveze omul căzut. Ce ai făcut, Doamne, de ne-ai adunat aici, astăzi, să Te lăudăm, deşi odată rătăceam cu toţii ca nişte oi, ne lăudam pe noi înşine; altădată, Doamne, nu ne păsa, nu Te cunoşteam, nu Îţi acordam atenţie; nu Îţi acordam atenţie Ţie, nu acordam atenţie celor petrecute la Calvar. Eram ignoranţi, eram depărtaţi. Ce ai făcut, Doamne, ai îndepărtat păcatul, sacrificându-Te pe Tine? Ce ai făcut, ai purtat păcatele noastre în trupul Tău, pe lemn, ca noi să murim faţă de păcat şi să trăim pentru neprihănire? Ce ai făcut? Ce ai făcut, să fii jertfă pentru noi? Ce binecuvântat este omul ale cărui fărădelegi sunt iertate, ale cărui păcate sunt acoperite! Ce binecuvântat este omul căruia Tu îi atribui neprihănirea fără fapte. Ce ai făcut, Doamne, mergând înaintea noastră, pentru a deschide o cale spre locul preasfânt; deschizând calea, Doamne, pentru ca noi să fim cu Tine. Aceste taine, Doamne, le vedem, aceste taine le vedem neclar, dar sunt reale. Doamne, ne bucurăm să fim de partea Ta. Ne bucurăm, Doamne, să fim cu poporul Tău. Îţi mulţumim, Tată Ceresc, pentru bogăţia slavei moştenirii Tale în sfinţi. Îţi mulţumesc pentru aceşti dragi sfinţi ai lui Dumnezeu, îţi mulţumesc pentru mărturia pe care ai ridicat-o. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru lucrarea Duhului Sfânt, lucrarea Ta, lucrarea mâinilor Tale, lucrarea braţului Tău. Şi îţi mulţumesc, Doamne, pentru sfinţii lui Dumnezeu. Doamne, ne-ai numit sfinţi, nu păcătoşi. Ne-ai numit oi, nu capre. Ne-ai numit prieteni, nu vrăjmaşi. Ne-ai numit fii, nu blestemaţi, ci binecuvântaţi. Te aşteptăm, azi. Ochii ne sunt îndreptaţi asupra Ta. Nu putem vedea suficient, nu putem spune îndeajuns, nu putem cânta laudele Tale în mod demn. Deci suntem mulţumitori, Doamne, să fim aici, acum, cerând binecuvântarea Ta. Amin.

Oh, v-aţi rugat pentru mine şi mă simt nevrednic. V-aţi gândit la mine şi mă simt nevrednic. Nu ştiu, cred că este doar dragostea Duhului, aceasta este expresia pe care Pavel o foloseşte în Romani 15. V-aţi rugat să vin aici, şi mă cutremur. E ca un vis, eu şi soţia mea niciodată nu ne-am imaginat că e posibil să mai venim. Doar am sperat. Ştiţi cum a fost, imaginaţi-vă, L-am rugat pe Dumnezeu: “Ne îngădui să mai facem o călătorie împreună?” Dar nu credeam că este posibil. Ca să nu mai vorbesc de San Antonio. Ne doream să îi vedem pe James şi Bethany, să îi vedem căsătoriţi şi să locuim o vreme cu ei; să le vedem casa şi să le vedem inimile. Ne doream să vă vedem pe voi, deasemenea.

Sunt mulţumitor că vă cunosc pe unii din voi. Doar acea Zi ne va ajuta să ne apreciem unii pe alţii, să ne cunoaştem, să ne bucurăm unii de alţii. Voi ştiţi mai multe despre mine, eu nu vă cunosc. Abia aştept ziua când ne vom cunoaşte şi Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu, vom cunoaşte pe Domnul, cum suntem şi noi cunoscuţi. Sper că ne veţi ierta că nu vom rămâne apoi la masă. Simt, cel puţin acum, că trebuie să ne urcăm în maşină şi să ne îndreptăm înapoi spre Nord, să fim pe drum. Ştiu că veţi înţelege.

Vreau să vă îndrept atenţia în dimineaţa aceasta asupra unui text pe care Dumnezeu l-a făcut real pentru mine; aş vrea să îl accentuez, să îi amplific semnificaţia. Dumnezeu ne-a dat aşa de multe să spunem, ne-a dat aşa de multe de transmis. Ne-a dat aşa multe, cum le-am putea spune? Cum am putea transmite tot? Ce pot spune? Ce porţiune poate fi împărtăşită? Cred că Domnul a însufleţit acest verset pentru mine, aşa că vă invit să deschideţi Biblia la Apocalipsa 14. Haideţi să citim acest paragraf.

Apocalipsa 14, versetul 9: “Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare” Unele lucruri trebuie spuse cu glas tare, nu-i aşa? Tare şi clar. „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit”, nu “s-ar putea să fie”, ci “va fi” chinuit “în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor.” Nu este niciun verset mai clar decât acesta asupra pedepsei. “Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!” Într-un cuvânt, se referă la cei care servesc păcatului. Versetul 12: “Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Versetul 13 este cel asupra căruia ne vom opri “Şi am auzit un glas din cer care zicea: ‘Scrie: Ferice de morţii care mor în Domnul de acum încolo!’ ‘Da’, zice Duhul, ‘ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!’” Ferice de morţii care mor în Domnul.

Voi toţi v-aţi rugat pentru mine, ca să nu mor ci să trăiesc. Şi finalul încă nu a venit. Dar pare că se apropie; se pare că voi muri, nu voi trăi. Se pare că rugăciunea Domnului prevalează. El S-a rugat ca aceia pe care Tatăl i-a dăruit Lui, să fie acolo unde e El, ca să vadă gloria Lui. Deci ce putem face noi, ce putem face, când ne gândim unii la alţii şi la această situaţie, în afară de a spune: “Doamne, până la urmă, facă-se voia Ta. Nu a mea.” În situaţia aceasta suntem.

Priviţi la certitudinea acestei binecuvântări. Face parte din categoria fericirilor. Se aseamănă cu fericirile descrise în capitolul 5 din Matei: ferice de cei săraci în duh, ferice de cei cu inima curată, ferice de cei prigoniţi, şi aşa mai departe. Se aseamănă cu acestea. Sunt unele fericiri la care nu ne gândim prea mult. Ca cea descrisă în Matei 11, versetul 6 “Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.” Nu ne gândim prea mult la aceste cuvinte. Aici este exprimată o altă fericire: “Ferice de morţii care mor în Domnul.” Mai întâi, vă rog să vă gândiţi la certitudinea acestei fericiri. Aşa cum este îndicat de cuvintele de la începutul versetului 13, “Am auzit o voce din cer, spunând: ‘Scrie.’ ” Este un lucru cert, poţi scrie aceste cuvinte. Este suficient de sigur încât îl poţi scrie. Şi este menţionat că vocea era din cer. Atunci când eşti în faţa morţii, vrei această siguranţă, nu? Vrei să auzi o voce din cer. Nu contează ce spun părinţii. Nu contează ce spune pastorul. Nu contează ce spune soţia. Nu contează ce ar putea să îţi spună un papă, sau Preşedintele. Ai nevoie de un cuvânt de la Dumnezeu. Ai nevoie de cuvânt, de o voce din cer. Ai nevoie să auzi o voce din cer, care este dintr-un tărâm din afara pământului. Dintr-un alt tărâm!

Cuvintele şi mângâierile oamenilor nu vor fi ceea ce vei căuta când vei fi înaintea veşniciei, când vei păşi în eternitate, când vei păşi într-o zonă în care nu ai mai fost. Mai ales că ştii că vei rămâne acolo pentru totdeauna. Ai nevoie de un cuvânt din partea Domnului trebuie să te asiguri că ai auzit ce are să îţi spună, că ai auzit o voce din cer. Isus a spus: “Dacă aude cineva glasul Meu”, a spus asta de multe ori, “nu va muri, ci va trăi.” De aceea, sunt aşa de mulţumitor, în momente ca acestea, pentru că am un cuvânt sigur. Domnul Isus a spus: “Cerul şi pământul vor trece.” Ele par a fi foarte stabile, par a fi sigure, par solide. Ce le poate desfiinţa? Multe evenimente pe pământ pot fi desfiinţate, dar nu prea crezi că cerul şi pământul pot fi. Dar vor fi. Vor trece cu trosnet, se vor topi de mare căldură. Da, cerul şi pământul vor trece, dar cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul lui Isus, cuvântul lui Dumnezeu nu va trece. Este scris că Scriptura nu poate fi desfiinţată. Despre multe lucruri pe care le cumperi, ai spune: “Este de lungă durată. Acest lemn a fost tratat, această maşină trebuie să reziste multe mile, iar lucrul acesta nu se poate sparge.” Dar câteodată îţi cumperi vreo unealtă care se strică înainte de a trece 10 zile. Scriptura nu poate fi desfiinţată.

Deci, nu iubiţi voi Cuvântul lui Dumnezeu? Ştiţi, fraţilor, când ajungi aproape de moarte, deja eşti conştient că vei muri. Toţi sunteţi la fel ca mine. Nu e nimic special privitor la mine. Într-adevăr sunt un om pe moarte vorbind unor oameni pe moarte. Dar vă spun, nu e nimic special privitor la mine, nimic.

Dar este ceva special atunci când eşti legat de şine şi auzi trenul venind. Îţi pot spune că atunci când vei fi aproape de moarte vei fi profund mulţumitor pentru tot ce cunoşti din Scriptură. Vei fi foarte mulţumitor pentru fiecare promisiune memorată. Vei fi mulţumitor pentru tot ce cunoşti din Scriptura, pentru tot ce ai strâns în inima ta şi poţi spune acest verset şi acel verset este ca un prieten apropiat. Te apropii de sfârşit şi nu poţi crede felul în care eşti atacat, modul în care eşti asaltat, felul în care se poate strecura frica. Până atunci, ai ignorat lucrurile acestea. Ce este viaţa ta? Este un abur. Ce este? Este un abur care se arată puţintel şi apoi piere. Ştii asta. Ştiam şi eu acel verset din Iacov, dar nu aşa cum ar fi trebuit să îl ştiu. Nu l-ai experimentat aşa cum ar fi trebuit. Aşa cum cineva spune, în legătură cu cancerul, ai şansa de a te putea gândi, ai şansa să te pregăteşti pentru moarte, pentru veşnicie. Aşa că poţi fi mulţumitor pentru tot ce cunoşti despre Biblie, toată cunoştinţa lui Dumnezeu pe care o ai. Toată cunoaşterea lui Hristos. Toată preţuirea pentru Calvar. Şi pentru Isus, care a murit pentru a lua păcatele tale.

Când ajungi la final, te întrebi: “Doamne, Te cunosc cu adevărat? Te cunosc cu adevărat? Am fost într-adevăr salvat? Am fost cu adevărat răscumpărat? Am cu adevărat o crednţă mântuitoare în Dumnezeul Cel viu? Sunt păcatele mele îndepărtate?” Şi vă spun fraţilor, dragii mei fraţi şi dragele mele surori, puteţi fi profund mulţumitori pentru siguranţa pe care o aveţi, pentru toată încrederea pe care aţi acumulat-o, pe care Dumnezeu a pus-o în sufletul vostru. Poţi fi mulţumitor când ajungi la final. Şi ştiţi ce, fraţilor, mă laud în Isus Hristos. Până acum am avut o mică parte din această laudă. Îmi amintesc de o noapte când frica apăruse în inima mea, o teroare a întunericului. Nu la mult timp după ce mi s-a stabilit diagnosticul. A fost o noapte întunecoasă. Dar vă spun, mângâierile lui Hristos sunt mari. Şi cuvintele din Ioan 17, pe care vi le-am spus, cuvintele lui Isus: “Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu.” Astfel de adevăruri pătrund în inimă topindu-ţi sufletul. Şi temerile sunt topite, demonii sunt izgoniţi, te poţi lăuda în Hristos şi poţi înainta. Haideţi, să înaintăm. Şi sunt cuvintele Domnului! Vă spun că găsiţi certitudine aici. Şi este grozav.

Noi, creştinii, putem înfrunta regele temerilor cu un strigăt!

Zilele trecute, medicul gastroenterolog a spus: “Uite care e situaţia: nu mai ai mult.” L-am întrebat: “Mai am 3 luni?” Mi-a răspuns: “Nu.” A clătinat capul în semn că nu. Eu i-am spus: “Sunt creştin, am fost mântuit, păcatele îmi sunt iertate,” i-am spus: “Cerul este în regulă.” Imortalitatea este un teren solid, nu-i aşa? Privesc la cei măreţi. Privesc la regi. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi. Să privim la un al doilea aspect. Aici această fericire pare puţin ironică.

Spune: “Ferice de morţii care mor în Domnul.” Ferice de morţi? Vrei să îmi spui că e o binecuvântare să mori? Nu sună bine, nu-i aşa? Nu prea are sens, nu-i aşa? Vreau să spun că nu ne dorim să murim. Soţia mea nu îşi doreşte să mor. Nu ne dorim unul altuia să murim. Sfinţii nu-şi doresc asta unii altora, cei dragi nu îşi doresc să murim. Ce vrea să spună prin ‘fericire’? Cum poate fi astfel? Nu pare a fi o binecuvântare. Iar Biblia spune despre moarte că este un vrăjmaş. Mai bine ai crede, e un vrăjmaş. Aşa este. Nu este potrivită.

Adică, noi am fost creaţi după chipul lui Dumnezeu, ca şi David, nu? Iar trupurile noastre sunt create în mod minunat. Şi se pare că suntem speciali. Voi toţi sunteţi din categoria tinerilor, altfel nu aţi fi putut sta acolo afară, în căldura asta. Şi toată forţa pe care o aveţi. Şi toate abilităţile voastre. Vreau să spun.. suntem creaţi în mod minunat. În acest context, dintr-o dată, se iveşte moartea. Şi vine dintr-o dată. Până acum câţiva ani mă simţeam ca şi cum aş fi avut 30 de ani. Dar acum, deodată, Dumnezeu azvârle săgeata Sa spre mine. Şi sănătatea dispare. Şi deodată este consumat tot ce era preţios pentru noi, ca ros de molie. Sănătatea noastră dispare, componentele organismului nu mai cooperează, nu mai funcţionează. Nu mai pot să îmi ridic capul. Nu mai pot sta la birou cum stăteam de obicei. Nu mai pot cânta cum cântam înainte. Nu mai am puterea pe care o aveam.

Noi tindem să spunem: “Acea persoană e bolnavă. Va putea citi Bibla mai mult si se va putea ruga mai mult.” Uită de asta! Nu funcţionează aşa. Ai din toate mai puţin. Moartea este un duşman.

Şi vă spun, vă spun: mai bine folosiţi-vă puterea, folosiţi-vă tinereţea. Foloseşte fiecare fărâmă căt o ai. Fă-o să conteze. Fă-o să conteze acum. Dacă ştii ce e bine, dacă ştii ce e bine, fă acum. Şi ţinteşte către acel lucru, nu amâna. Nu lăsa pe altădată. Nu face asta! Nu spune că mai e şi altă zi. Nu spune că e mai bine în altă parte. Nu te lăsa înşelat astfel, e minciuna diavolului. Moartea e un duşman, aşa că noi murim.

Da, oamenii lui Dumnezeu se duc, femeile credincioase se duc, sfinţii lui Dumnezeu se duc. De ce se duc? Pare că ar putea contribui mult. Au aşa de multe de împărtăşit. Ai multe de împărtăşit. Domnul te-a ajutat să creşti, Mark! El zideşte un om al lui Dumnezeu. Nu îi este greu să facă asta. Nu se îngrijorează în această privinţă. Nu e nici nerăbdător. Nu e slab când trebuie să zidească un alt om al lui Dumnezeu. Aşa că pe tine te va lua. Şi pare că toată acea înţelepciune acumulată, toate cunoştinţele acumulate se duc şi par a fi toate irosite. Pare ca laptele vărsat, ca vinul împrăştiat. Dar vă spun din nou, Dumnezeu nu este marcat de slăbiciune, şi nu Îl deranjează să zidească un alt om. Ci se bucură să zidească un om. Pare că se bucură în timpul acestui proces, la fel de mult ca de finalul său.

Aşa că iată-ne, chemaţi să umblăm cu Dumnezeu. Chemaţi să umblăm cu Dumnezeu pe acest pământ, în mijlocul taberei celui rău, chemaţi să cântăm cântările Sionului în tabăra duşmană. Dar ce privilegiu avem! Ce privilegiu să auzim Cuvântul lui Dumnezeu. Ce privilegiu să avem adevărul lui Dumnezeu, în mijlocul unei lumi a minciunilor, minciuni! Avem aşa de mult adevăr, aveţi aşa de mult adevăr aici, fraţilor! Să fiţi buni administratori ai feluritului har al lui Dumnezeu. Buni administratori: trebuie să îl îngrijiţi, să îl preţuiţi, memoraţi-l şi predicaţi-l. Împărtăşiţi despre har la benzinărie, la magazin. Răspândiţi-l cumva, în vreun fel. Trăiţi-l! Ai putea fi singura Scriptură pe care o vor citi.

Îmi amintesc de Bethany, înainte să se fi căsătorit, în urmă cu vreo opt ani, când lucra pentru Taco Bell, încă nu spusese multe despre Hristos, dar cineva a venit.. cred că nu spusese încă nimic despre Hristos. Cineva a venit şi i-a spus: “De ce eşti diferită?” Ei au recunoscut că limbajul şi comportamentul ei erau diferite.

Revenind, cum e posibil? Cum e posibil ca El să spună că cei ce mor sunt fericiţi? Să vedem şi cuvintele următoare. Apare aici o condiţie, nu-i aşa? Spune cât de binecuvântaţi sunt cei ce mor în Domnul. Vedem aici siguranţa binecuvântării; în al doilea rând, ironia binecuvântării; în al treilea rând, condiţia binecuvântării. Spune: “Binecuvântaţi sunt cei ce mor în Domnul.” Dacă nu erau adăugate cuvintele următoare, nu exista nicio binecuvântare. Putea fi chiar un blestem, un blestem teribil. Dar apar cuvintele acestea: “mor în Domnul.”

Ştiţi asta? Sper că ştiţi acest lucru, că există doar două categorii, doar două categorii de oameni, nu-i aşa? Acei care sunt în Hristos, şi acei care nu sunt în El. Acei care au fost născuţi de două ori şi acei care au fost născuţi doar o dată. Acei care au păcatele iertate şi acei care încă trăiesc în păcatele lor. Acei care sunt încă oameni fireşti, spre deosebire de oamenii duhovniceşti. Aşa că există două categorii. Trebuie să te întrebi în această dimineaţă sunt eu în Hristos sau nu? Sunt eu într-o unire vitală cu El sau nu? Sunt eu conectat cu Hristos sau nu? Sunt firesc sau duhovnicesc? Mai bine te-ai întreba, până ai primi un răspuns sigur. Nu sta în nesiguranţă. Asigură-te că Hristos e în tine. Fără El te îndrepţi către iad, spre condamnarea ta.

Sunt două moduri în care poţi muri. Poţi muri în Domnul sau poţi muri în păcatul tău. Isus a spus repetat în Ioan, capitolul 8 că dacă mori în păcatul tău…ce se întâmplă? Nici eu nu îmi amintesc. Ioan 8:24 “De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” Şi în versteul 21 se spune: “veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” Veţi muri în păcatul vostru, veţi pieri. Şi oamenii mor, am auzit şi ştiţi şi voi, oamenii mor în maşini, mor în case. Oamenii mor în spital, mor în mormane de gunoi. Morţi teribile. Dar nu ai vrea să mori în păcatul tău. Aşa că trebuie să te asiguri că poţi muri, că vei muri în Hristos, că păcatele îţi sunt iertate, fărădelegile îţi sunt iertate, că Îl cunoşti pe Hristos şi că cerul este casa ta. Să te asiguri că cetăţenia ta este în cer şi glorie, glorie, glorie te aşteaptă şi Emanuel, în ţara lui Emanuel. Eşti sigur că păcatele îţi sunt iertate? Este posibil ca aceasta să se întâmple şi e posibil să ştii că eşti iertat, fără vreo umbră de îndoială! Eu cred că Biblia ne învaţă despre siguranţa mântuirii, tu nu?

Deci, aceasta e condiţia. În al patrulea rând, să vedem explicaţia acestei binecuvântări şi esenţa sa. E scris aici, în versetul 13: “Ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” De ce ar fi aceasta o binecuvântare? Pot fi spuse multe despre acest lucru. Două aspecte sunt menţionate. Spune că se vor odihni de ostenelile lor. Se vor odihni. Şi poţi aprecia mai mult odihna, dacă o compari cu ceea ce se spune despre cei răi. Se spune în versetul 11 că cei răi nu au odihnă, zi şi noapte. Ştii, câteodată, când eşti bolnav, dacă nu te poţi odihni noaptea, recuperezi în timpul zilei. Dar aici spune că nu vor avea odihnă, nici zi, nici noapte.

Odată, conduceam spre casă şi mă gândeam la acest adevăr: Pentru totdeauna, în vecii vecilor, suferinţa lor nu va înceta. Credem asta? Cu greu. Dar ne spune că ne vom odihni de ostenelile noastre. Sunt lucruri descrise despre viitorul nostru în cer, Domnul îl numeşte somn. Şi acest cuvânt a fost încurajant pentru mine. Am mers să dorm de multe ori, nu sunt străin faţă de somn. Somnul e în regulă. E ca şi cum Domnul ar vrea să ne spună: “E în regulă!” Ştii, vei adormi în Domnul. Adormit în Domnul. Se numeşte casă, acasă cu Hristos. Nemurirea începe. Şi aici avem o explicaţie. “Ei se vor odihni de ostenelile lor.” Te întreb azi: lucrezi tu, osteneşti pentru Hristos? E în regulă să lucrezi câte 8 ore pe zi, ca doctor, ca portar. E în regulă. Nu e ca şi cum acel timp nu contează. Tu faci munca aceea ca pentru Domnul, nu-i aşa? Munceşti ca pentru Domnul. Şi totuşi, dincolo de asta, te întreb dacă lucrezi în mod specific pentru răspândirea adevărului? Lucrezi în mod specific pentru suflete? Ca, atunci când vei ajunge la final, să simţi eliberare?

“Am trudit pentru Hristos, am trudit pentru suflete, am trudit să răspândesc adevărul, am sacrificat, m-am consumat în lucrare. De aceea, abia aştept să mă odihnesc de ostenelile mele.” Scrie că munca noastră nu este în zadar în Domnul. Scrie aici că faptele lor îi vor urma. Gândeşte-te: cel mai mic lucru pe care îl faci, dacă oferi un pahar cu apă. Cuvintele noastre inutile vor fi judecate. Deci, fiecare cuvânt bun, fiecare faptă, nu e în zadar. De aceea, trebuie să fim statornici, neclintiţi, mereu sporind în lucrarea Domnului, ştiind că lucrarea noastră nu este în zadar în El. Ţineţi la acest lucru, fraţilor, păstraţi-l. Munca voastră nu este în zadar, faptele voastre vă vor urma, gândiţi-vă! Domnul Isus Hristos nu numai că ne mântuieşte, ne mântuieşte nu pe baza faptelor noastre, dar apoi ne dă o lucrare de făcut, plin de har ne dă o lucrare şi ne promite că ne va răsplăti pentru ea. Şi spune că “Suferinţele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.”

E scris că suferinţele noastre de acum lucrează pentru noi, lucrează pentru noi. Îmi plac lucrurile care lucrează, care produc şi sunt eficiente. Şi Domnul spune că suferinţele lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Concentrează-te asupra acestui lucru. Bazează-te pe acest lucru, este adevărat. Şi trebuie să ne implicăm în lucrarea Domnului. Noaptea vine când omul nu mai poate lucra. Mai bine lucrează acum.

În cele din urmă, ajungem la o încurajare, care ne este prezentată în această fericire, sau binecuvântare. Spune chiar înainte de versetul 12, să nu ratăm acest punct, spune: “Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” În ce stă răbdarea sfinţilor? Aceste cuvinte sunt plasate în acest paragraf, încât nu ştii dacă se referă la versetul precedent sau la cel următor. Cred că se referă la ambele. Astfel, ce te va păstra perseverent, statornic, şi neclintit, şi rodnic, şi înaintând şi rămânând în adevăr?

Ce te va păstra să nu fi stăpânit de lume, stăpânit de păcat? Este vorba de versetul anterior. Se spune că vor fi chinuiţi pentru păcatele lor zi şi noapte. Da, se apropie o judecată, este o zi măreaţă a lui Dumnezeu, în care orice lucru va fi adus la lumină. Dumnezeu ne va judeca pentru faptele pe care le facem în trup, bune sau rele. Va trebui să dăm socoteală lui Dumnezeu, iar noi nu vrem să stăm înaintea Lui, nu vrem să fim acolo. Acum, îl vezi pe cel necredincios, îl vezi prosperând, îl vezi devenind robust. Ochii lui sunt bulbucaţi, nu are nicio problemă, îi merge destul de bine. El mânuieşte viaţa destul de bine. Este fericit dimineaţa şi este fericit noaptea. El are mâncare din plin. Are o burtă grasă, el nu a fost pedepsit în fiecare dimineaţă, nu a fost mustrat, şi pare că îi merge bine. Are comorile la locul lor. Dar sunt aici, pe pământ. Iar tu vezi sfârşitul vieţii celui rău şi realizezi că Dumnezeu îi pune picioarele în locuri alunecoase. Realizezi că judecata se apropie pentru acel om. Şi spui: “Nu, domnule, păcatul nu merită. Nu mă voi pleca, nu voi merge pe acea cale. Nu voi sta la discuţii cu păcatul. Nu îl voi invidia pe păcătos! Voi înainta cu Hristos! Voi sta departe de păcat. Voi detesta ce e lumesc. Cetăţenia mea e în ceruri. Nu voi avea o minte pământească. Voi trăi pentru Hristos, voi trăi pentru eternitate. Casa mea nu e aici, e acolo! Şi alerg spre o singură ţintă. Acest lucru te va păstra perseverent.

Apoi, cealaltă parte este în versetul 13. Da, te vei odihni de ostenelile tale şi faptele tale te vor urma. Domnul nu va trece pe lângă tine. Se merită, se merită! E posibil să lucrezi pentru Hristos şi să suferi pierderi în lucrare. “Dacă nu aş fi făcut asta, nu aş fi suferit acea pierdere. Dacă nu aş fi sacrificat pentru Hristos, nu s-ar fi întâmplat. Se pare că sunt dezavantajat pentru că am făcut acel lucru pentru Domnul.” Să nu crezi asta. Nu crede! Isus a făcut voia lui Dumnezeu, şi asta L-a ucis. L-a dus la moarte.

Priviţi la exemplul Său. Priviţi la exemplul Său, acum înălţat în slavă, cu un nume deasupra oricărui alt nume. Şi pentru bucuria care Îi era pusă înainte, El a îndurat crucea, a dispreţuit ruşinea. Amintiţi-vă, fraţilor, lui Dumnezeu nu Îi va fi ruşine să Se numească Dumnezeul vostru, dacă trăiţi pentru oraşul ceresc, dacă trăiţi pentru ţara cerească. Lui nu Îi va fi ruşine să Se numească Dumnezeul tău, să Se identifice cu tine, să te aibă şi să îţi spună: “Bine, rob bun şi credincios.” Şi să îţi spună: “Te cunosc. Petre, te cunosc. Marcu, te cunosc. Tim, te cunosc.” În loc să ne spună: “Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine.” Aşa că Domnul Isus ne poate răsplăti. El e capabil să răsplătească orice, orice am fi făcut vreodată. Şi spune: “Vino, intră în bucuria Stăpânului tău.”

Fraţilor, iată-ne aici. Iată-ne aici, în această dimineaţă. Am gustat puţin din puterile veacului viitor. Noi am cântat acele cântări şi n-aţi simţit, n-aţi simţit? Eu abia pot continua cântarea, e aşa multă glorie acolo. Hristos! Hristos! El este totul în toţi, totul pentru El, El merită totul, El primeşte totul, vreau să fac totul pentru El. Vreau să mă dăruiesc Lui în întregime, vreau să sfârşesc bine, vreau să dau ce am mai bun pentru Dumnezeu. Şi când ajungi la final, vă spun, fraţilor, un lucru pe care nu vrei să îl ai pe lângă casa ta, un lucru pe care nu vrei să îl ai pe lângă inima ta este păcatul! Un păcat este contrabandă! În special la final, vrei să ai o inimă pură, vrei o conştiinţă pură. Nu vrei să te bălăceşti în păcat, nu vrei ca păcatul să atârne de capul tău. Nu vrei să te încurci cu păcatul. Nu vrei să te lupţi cu păcatul. Vrei să ajungi la final victorios asupra păcatului, să ai stăpânire asupra sa, vrei să ai biruinţă. Ştii că nu eşti învins, nu te joci cu păcatul. Şi în acest punct te vei lăuda în Hristos, aici vei găsi bucurie negrăită şi plină de glorie.

Am gustat din puterile veacului viitor. Spune ‘am gustat’, în capitolul 6 din Evrei. Mai bine ai crede. Doar am gustat, şi dacă doar am gustat, cât de mult trebuie să mai fie acolo! “Am gustat din izvoarele de pe pământ, dar mult, mult mai mult voi avea sus.” Aşa că, binecuvântaţi sunt cei ce mor în Domnul. Acesta este finalul, dacă Domnul nu se întoarce înainte, şi plecăm fără moarte. Ce a făcut Domnul pentru noi, ca să putem birui mormântul? Amin.

Domnul să vă binecuvânteze. Este un privilegiu să împărtăşesc Cuvântul lui Dumnezeu cu voi. Mulţumesc pentru rugăciunile voastre, mă rog şi eu ca Domnul să vă binecuvânteze şi să vă facă pe toţi lumini strălucitoare în acest oraş mare şi plin de nelegiuire, numit San Antonio. Nu trebuie să vă gândiţi la a pleca undeva în vreo junglă, aveţi o junglă aici. Înaintaţi. Vă iubesc, vă iubesc. La revedere. Adio, nu este niciun adio. Ne vom vedea în scurt timp, nu veţi rămâne cu mult în urma mea.

Sursa – http://illbehonest.com/romana/ferice-de-cei-ce-mor-in-domnul-bob-jennings?

VIDEO by I’ll Be Honest – Global

Repere prin Cartea Daniel cu Valer Brancovan (3 din 4) –– (la Credo TV)

Vezi:

In emisiunile precedente, Pastorul Valeriu Brancovan a discutat primele 6 capitole din cartea Daniel. In emisiunea de fata urmeaza o discutie despre Daniel capitolele 7 – 12, capitole profetice care contin viziuni apocaliptice.

Din introducere, Pastorul Valer Brancovan:

Am vazut in emisiunea precedenta ca in prima parte din cartea lui Daniel, in primul bloc, pana la capitolul 6 sunt acele istorii personale a robilor evrei din captivitatea babiloniana- Daniel si prietenii sai. Am vazut Am vazut istoria personala a lui Nebucadnetar din capitolul 4. Am vazut, de asemenea, o prima profetie predictiva despre succesiunea imperiilor mondiale din capitolul 2, care a fost data lui Nebucadnetar si modul in care Daniel a talcuit-o. Cred ca este bine sa vedem capitolul 2, despre care am precizat ca acel cap de aur din fruntea chipului este chiar Nebucadnetar.

Ce a vazut Nebucadnetar? Nebucadnetar a vazut, conform visului, in visul sau a vazut un chip de aur, un chip compozit, un chip compus. Un chip care avea un cap de aur, avea pieptul si bratele de argint, avea pantecele si coapsele de arama. Si avea picioarele, in continuare de fier. Avea labele picioarelor si degetele picioarelor le avea din lut si fier amestecat.

Apar aceste patru nivele de imparatie. Pana la urma, Daniel le-a spus in capitolul 2, ca talcuire ca acestea sunt patru imparatii care vor veni. Si i-a spus lui Nebucadnetar: Tu esti capul acesta de aur. Intr-un fel, vedenia vorbea despre imparatii, dar fiecare imparatie avea si un lider sau un imparat distinctiv. In cazul imparatiei babiloniene era Nebucadnetar capul de aur. A zis Daniel: Tu esti imparatul imparatilor. Dumnezeu ti-a dat in mainile tale pe toti oamenii de pe tot pamantul. Tu esti capul de aur.

Imparatia babilonienilor de la care a pornit numaratoarea, sau cronometru, sau cronologia este importanta pentru modul in care Dumnezeu va lucra cu poporul sau evreu. De aceea nu s-a pornit cu Egiptul sau cu imperiul babilonian dinainte a lui Hammurabi, ci s-a pornit cu neobabilonieni care erau instrumentali  ca Dumnezeu sa-i pedepseasca pe evrei in lunga captivitate babiloniana de 70 de ani.

Vedenia se deruleaza in felul urmator. Dupa ce contempla chipul acesta cu structurile amintite, cu cele 4 nivele de structuri, practic are aparenta a unui chip de om, dar ele sunt imparatii care se vor succede incepand cu imperiul  babilonian. …………

Succesiunea aceasta a imparatiilor care Dumnezeu i-a dat-o (in vis) lui Nebucadnetar, cred ca Daniel a fost uimit ca sa vada ca Dumnezeu a lucrat in maniera aceasta la Nebucadnetar- adica sa-i dai unui pagan o piesa de revelatie centrala in istoria umanitatii. Si dupa aia sa vina istoricii dupa scurgerea vremurilor care sa incerce sa inteleaga ce -sa intamplat, sa confirme dezvoltarea istoriei universale a umanitatii, asa cum o cunoastem noi. Ni se pare absolut uimitor.

Iata aici o perspectiva in care sfarsitul istoriei umanitatii, a timpurilor neamurilor, dela neobabilonieni incoace. Si merge iata pe o civilizatie care nu se termina cand apare imparatia. Imparatia a venit, Isus Hristos a venit si Dumnezeu Si-a intemeiat imparatia care a izbit structurile din plin, continua sa creasca, inca vine aceasta imparatie cu o judecata finala care va face ca imparatiile lumii acesteia sa fie complet indepartate si abolite. Daca ne uitam la efectul cataclismic final trebuie sa fie cea de-a doua venire avuta in cedere  pentruca El a venit in prima Lui venire si nu Si-a propus, a zis lui PIlat, ‘Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.”  Nu ca „nu merge imparatia Mea”, este deja inaugurata, cum se zice in teologie- ‘deja si nu inca’. (already, not yet). O imparatie care a rins contur, dar deocamdata este in inimile oamenilor, in mintea oamenilor, este in societatea omeneasca, este o prezenta activa si transformatoare. Este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia- intai a Iudeului, apoi a Grecului (Romani).

Dar finalul este acesta- aceasta piatra care cucereste pamantul si va face tot serviciul pana la capat, adica, distruge, in final, imparatiile lumii acesteia. Viziunea asupra istoriei nu e de loc una naiva (cu privinta la pozitia post milenista care zice ca Isus deja a venit in A.D. 70 cand a fost distrus Ierusalimul, cand El a venit sa judece poporul Lui si Dumnezeu i-a judecat pentru ca I-au ucis Fiul si de atunci incolo se zideste pe viziunea aceasta preterista un cer nou si un pamant nou, datorita prezentei evangheliei). Este aceasta teologie care se numeste Reconstructionism, in care noi, la ora actuala reconstruim si recapturam toate structurile sociale sub imperiul imparatiei. Si dupa ce transformarea aceasta este gata poate sa vina Hristos.

In timpul acestor imparatii, adica in timpul imperiului Roman in faza lui pe care am stiut-o, partea de fier, care a fost o imparatie ce a dominat lumea, inclusiv tara noastra Dacia- ne amintim in timpul lui Traian si pana pe vremea lui Adrian sau Marcus Aurelius, pana la aprox 171 A.D. cand s-au retras Romanii dincolo de Dunare la sud. Aceasta imparatie Romana si civilizatie nascuta din ea continua sa existe. In secolul cinci, cand popoarele migratoare au asaltat Roma. 410 A.D. de exemplu, cand au atacat Vizigotii si au jefuit Roma, Roma continua sa existe prin imperiul Roman de rasarit. A fost o moarte, cumva in picioare. Nu a disparut, popoarele migratoare au creat alte imperii, care au trecut in degetele (viziunii lui Nebucadnetar) Westului  care merge pana in ziua de astazi.

Nu ne poate scapa corespondenta dintre capitolu 2 si capitolul  7 din cartea Daniel. In Daniel cap. 2 sunt 5 imparatii, luand in considerare imparatia cea vesnica a lui Dumnezeu care e simbolizata prin piatra. Iar, pentru Nebucadnetar, el s-a uitat din punctul sau de vedere la structurile lumii acesteiaCe-i mai valoros decat liniile de forta ale unui imperiu, valorile care se acumuleaza- ce poate sa fie mai valoros decat sa fi capul de aur si puternic si sa faci legea peste popoare si natiuni? Deci asta este si a fost slava imparatiilor acestei lumi- sa domine umanitatea. Valorile lor sunt: Aceia este valoros cand tu poti sa aupresti si sa acumulezi, puterea curge prin degetele tale. Cand esti deasupra tuturor, atunci esti aur, esti sus pe scara, esti in culmea stralucirii tale- cand esti deasupra. Valoarea si nobletea de la aur la argint si de la argint la arama scade, pana la fier care este cel mai dur.

Dincolo, in capitolul 7 sunt fiare care au iesit din mare. Pe marea poparelor a izbucnit un vant si au aparut succesiv fiare. Din perspectiva divina, aceste fiare, care sunt imparatiile lumii acesteia sunt niste fiare. Adica, de la Nimrod incoace, care a initiat prima imparatie (Genesa), care a asuprit pe oameni este o uraciune inaintea lui Dumnezeu aceasta guvernare umana care tacit sau pasiv Dumnezeu a acceptat-o. Dar in esenta, toate aceste structuri create de umanitate se intemeiaza pe exploatarea omului si pe constrangere si violenta. Nimrod insusi a fost un viteaz vanator impotriva lui Domnului.

Este perfect sa gasesti o teocratie, o imparatie cu frica de Dumnezeu- nu gasim treaba aceasta. Gasim numai adularea si gasim transformarea unui nivel de autoriate date de Dumnezeu la fiara, practic, care va veni si va folosi constrangere si violenta, asuprire, impunere fortata. Democratia nu este o o teocratie. …

Diferenta dintre Daniel 2 si Daniel 7

 Cred ca Nebucadnetar stie in mare, dar in Daniel in cap. 7 este un prim plan. In Daniel cap. 2 se da toata panorama si in cap. 7 lucrurile incep sa devina mult mai concrete si mult mai in detaliu cu privire la doua chestiuni care apar aici:

  1. Unde este Dumnezeu fata de sistemul acestei fiare?

Zice: In timp ce ma uitam la a patra fiara si contemplam cornul cel mic care a aparut, deodata planul s-a schimbat si am vazut pe cel prea inalt. Am vazut, cartile au fost aduse, zeci de mii de slujitori in fata Lui. Si deodata se schimba perspectiva. Vede fiara grozava si pe care n-o intelege, i se da sa vada ce este deasupra acestor imparatii ale lumii. Sa vada, pur si simplu, imprejurarea tronului, sa vada judecata, sa vada venirea care este ca un fiu al omului. Cine altul poate sa fie decat Isus? Isus Hristos, Domnulnostru care chiar si-a asumat in evanghelii chiar de asa de multe ori. Conceptul acesta de ‘fiul omului’ nu este din alt profet, e de aicea, din cap. 7 din Daniel. Aceasta este inca o validare a profetiei lui Daniel pentru ca titlul de ‘fiu al omului’ este cu alte cuvinte  introdus de catre Daniel in cartea lui, pe care Isus Si L-a asumat (Matei 24).

Deci, perspectiva aceasta, cu imparatiile- diferenta intre capitolul 2 si capitolul 7 este ca acum noi ne focalizam si vedem cine este in dosul imparatiilor de aici. Adica, vedem si un alt plan care dubleaza planul fizic, planul spiritual. Dincolo de planul aparent exista un plan mai inalt, jocurile se fac acolo si deciziile se iau acolo. Cum anume?

In primul rand, soarta fiarelor care apar succesiv, poate e bine ca sa spunem acuma ce-a vazut Daniel in capitolul 7. Vedenia merge in felul urmator:

  • Daniel a vazut un leu cu aripi. Aceasta este o imparatie.
  • Apoi a aparut un urs care era culcat pe o rana si avea trei coaste in gura si ca mananca si mai multa carne
  • Dupa aceea a aparut un leopard care avea patru capete si patru aripi
  • Dupa aceea a vazut a patra fiara care era foarte grozava. Fiara aceasta nu a semanat cu nimic anterior. Avea dintii de fier, avea ghiarele de arama, manca tot ce prindea. Pe cap sau pe corp avea 10 coarne, cornul inseamna putere si autoritate. Cine are corn? Nu oamenii, fiarele au corn. Din nou venim la ideia ca nu-i o stapanire din aceasta  care iti face bine, ci o stapanire care iti impune stapanire si dictatura cu forta.

Cum se vede faptul ca Preainaltul si suprastructura de autoritate divina si cereascase suprapune peste structura asta fizica? Ni se spune ca aceste 4 fiare, una dupa alta sunt indepartate. Si pana la urma, citim in cap 7:11  –

Eu mă uitam mereu, din pricina cuvintelor pline de trufie, pe cari le rostea cornul acela: m’am uitat pînă cînd fiara a fost ucisă, şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars

..deci au fost 11 coarne din care scadem cele 3 care au cazut si practic fiara ramane cu 8 coarne. Este o corespodenta foarte puternica cu Apocalipsa, cu cei 8 imparati, din care al 8-lea este din grupul acelor 7 si care insusi el este unul dintre ei, face parte din fiara. Prima data in Daniel 7:11 ni se spune soarta fiarelor si acestei fiare care a fost ucisa. Vers. 12 ne spune ca si celelalte fiare- adica leul, ursul si leopardul- celelalte fiare au fost dezbracate de puterea lor, dar, li s-a ingaduit o prelungire a vietii pana la o vreme si la un ceas anumit. Adica, Dumnezeu n-a ucis umanitatea.

Imperiul Babilonian a trecut la imperiul Medo-Persian. Iraqul este Babilonul. Medo-Persii sunt Iranienii, Afganistanii. Grecii au fost grecii lui Alexandru macedon. Romanii sunt civilizatia Romei. Dar, sa ducem ideia pana la capat. Pana la urma, daca in capitolul 2 ne spune ca toate au fost izbite si s-au imprastiat si au fost nimicite cumva deodata, aicea ni se spune ca s-a prelungit viata celorlalte pentru o vreme. Dar, drastic a fost modul in care Preainaltul S-a ocupat cu ultima imparatie, care a fost ucisa, nimicita, capul ei dat sa fie ars de foc, celelalte fiare au avut  prelungire a vietii lor. Au trecut una din alta in societatile lor. De exemplu, Alexandru Macedon a ingropat pe toata lumea cunoscuta de atunci. Din Europa s-a dus pana la Indus, a cucerit Egiptul, toata lumea cunoscuta de atunci a fost sub stapanirea lui. (29:52)

Dumnezeu se amesteca in istoria acestei cea de-a 4-a fiara grozava…intelegem ca nu e altceva decat o forma de guvernare care inglobeaza tot pamantul si calca totul sub picioare si poate sa fie acel -one world government- adica o guvernare mondiala. Cum apare aceasta? Lumea vorbeste astazi despre iesirea din criza in mod total netraditional. Oamenii cauta solutii decisive si solutii cu totul iesite din comun pentru ca (deja) au experimentat tot ce se poate experimenta. Lumea cauta integrare, cauta universalizare, cauta globalism. Cauta un guvern mondial, o religie mondiala, Cum o sa fie toate astea posibile? Sa pui cumva nationalitatile, natiunile? Hai sa ne gandim mai departe: Nu oti sa ai uintate numai economica sau politica- e vorba si de unitate religioasa.

De ce cred ca Daniel a avut vedenia aceasta cu partu fiare fata de capitolul 2 este ca potentialul distructiv al raului pe care a 4-a imparatie il duce. Exista grupari de crestini care-l inteleg diferit capitolul 2 si nu-l inteleg in corespondenta cu capitolul 7. Dar, cred ca majoritatea opiniilor cred ca exista o corespondenta intre cele doua. Si cred ca a patra fiara, care are fier amestecat cu lutul, practic este imparatia fiarei a patra, cea cu dintii de fier. Dar, imparatia a patra face un lucru foarte grav. De aia stim noi despre ea detalii, pentru ca cornul care apare dintre cele 10 si da cele 3 la o parte si este obraznic fata de sfintii celui Preainalt, el creeaza un timp foarte dificil pentru sfintii celui Preainalt. Sfintii celui Preainalt sunt dati in mainile acestei imparatii pentru o vreme, doua vremi si jumatatea unei vremi- adica 3 1/2 ani.

Sfintii celui Preainalt au fost dati pe mana cornului mic. Poate ar fi bine sa vorbim aici- ce este ideia de anticrist? Ideea de anticrist este nu peste tot in Biblie, ci in epistolele lui Ioan. Dar, au existat teologi care au prezentat anticristul, nu ca o persoana fizica, ci au prezentat-o ca un sistem. In capitolul 7, sfintii celui Preainalt, (parerile sunt impartite) eu cred ca sfintii celui Preainalt nu sunt numai poporu evreu, ci si biserica lui Isus Hristos. Gazduiesc aceasta opinie teologica ca premilenismul teologic care cred ca postuleaza trecerea bisericii prin faze destul de dificile, cand din cauza celor alesi, zilele acelea vor fi scurtate, cand la sfarsitul veacului va trimite pe ingerii sai si va face secerisul alesilor in cele 4 vanturi.

Published on Sep 24, 2012 by 

 

Tim Conway in Romania

2 Corinteni 5:17 – Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi

Dacă nu eşti născut din nou, nu vei învinge – Tim Conway (Romana)

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari