Update Paul Washer – O zi obișnuită la spital

O zi obisnuita la spital, asteptari interminabile – nu prea multe stiri. Totusi, Paul se odihneste in dupa masa aceasta. Va multumim pentru rugaciuni!

**A typical first day at the hospital: lots of waiting – not much news. However, Paul is resting well this afternoon. Thank you for praying!

Tot astazi, mai devreme:

UPDATE – Starea lui Paul Washer: CONTINUAȚI SĂ VĂ RUGAȚI!:

UPDATE 2:22 EST 21 martie

Am citit ca Paul Washer a fost operat aseara dupa ce a suferit un atac de cord acasa, in Virginia. Cu patru ore in urma, conturile Paul Washer de Facebook si Twitter au anuntat acest fapt si ne-au cerut sa ne rugam pentru insanatosirea sa. Cu cateva minute in urma, au postat urmatorul mesaj:

Starea lui Paul Washer se imbunatateste. Suntem incurajati de progres, desi e un progres lent. CONTINUATI sa va RUGATI!

Crede promisiunile lui Dumnezeu – Paul Washer (Romanian)

Tinerilor, luptătorii și creștinii radicali nu sunt aceia care ascultă muzică contemporană și poartă tricouri cu versete pe spate. Și nu sunt neapărat aceia care colindă străzile, mergând din ușă-n ușă. Dă-mi un om care va lua promisiunile lui Dumnezeu și se va lupta pentru ele pe genunchi în întuneric, când nu-i nimeni prin preajmă. Și totul se va aranja de la sine.

Nu există nimic, absolut nimic în viața ta care să nu poată fi biruit prin luptă în rugăciune și credință și prin însușirea promisiunilor lui Dumnezeu.


Romania celebrates it’s Unification Day – December 1, 1918

Ziua Unirii 1918

Ziua Unirii 1918

Great Union Day (Romanian: Ziua Marii Uniri, also called Unification Day) occurring on December 1, is the national holiday of Romania. It commemorates the assembly of the delegates of ethnic Romanians held in Alba Iulia, which declared the Union of Transylvania with Romania.

This holiday was set after the 1989 Romanian Revolution and it marks the unification of Transylvania, but also of the provinces of Bessarabia and Bukovina with the Romanian Kingdom, in 1918.

On December 1, 1918 (November 18 Old Style), the National Assembly of Romanians of Transylvania and Hungary, consisting of 1,228 elected representatives of the Romanians in Transylvania, Banat, Crişana and Maramureş, convened in Alba Iulia and decreed (by unanimous vote)

the unification of those Romanians and of all the territories inhabited by them with Romania.
Romanian postcard issued cca. 1918-1919. Note ...

Romanian postcard issued cca. 1918-1919. Note the unusual shape of Romania’s western borders as pictured on the map (the country is supposed to include all of Maramureş, a bigger part of Crişana, and possibly the entire Banat – pictured in white), since the definitive borders would only be drawn in 1920. (Photo credit: Wikipedia)

The Resolution voted by the National Assembly stipulated also the „fundamental principles for the foundation of the new Romanian State”. It was conditional, and demanded the preservation of a democratic local autonomy, the equality of all nationalities and religions.

The Assembly also formed from 200 of its members, plus 50 co-opted members a High National Romanian Council of Transylvania, the new permanent parliament of Transylvania.

The next day, on December 2, 1918 the High National Romanian Council of Transylvania formed a government under the name of Directory Council of Transylvania (Consiliul Dirigent al Transilvaniei), headed by Iuliu Maniu.

On December 11, 1918, King Ferdinand signed the Law regarding the Union of Transylvania, Banat, Crişana, the Satmar and Maramureş with the Old Kingdom of Romania, decreeing that

The lands named in the resolution of the Alba-Iulia National Assembly of the 18th of November 1918 are and remain forever united with the Kingdom of Romania.

Romanian National Anthem

Resolution of the National Assembly in Alba Iulia

December 1, 1918

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/dc/Alba_Iulia_Resolution.jpg/770px-Alba_Iulia_Resolution.jpg

via Wikipedia

Related posts

  1. Our ancient Dacian origins
  2. The Carpathian Mountains (film)
  3. Song dedicated to Romania – Jesus is calling you home

 

Surf the Desiring God website in 10 different languages

via desiringGod.org – http://www.desiringgod.org/blog/posts/surf-our-site-in-10-languages

We are extremely thankful to Desiring God for continually translating their sermons and making them available in so many different languages. Presently they have  versions in:

  1. Spanish,
  2. Portuguese,
  3. Chinese,
  4. Arabic,
  5. Russian,
  6. Romanian,
  7. Czech,
  8. Persian, and
  9. Swahili.

You can go to any of those sites, and you can browse all of the resources Desiring God has in that particular language.

Resources in additional languages can be found in Desiring God’s Language Index, which is also accessible via the language menu. Read more on Desiring God here http://www.desiringgod.org/blog/posts/surf-our-site-in-10-languages

Hristos a Inviat! Hristos Nadejdea Noastra! Poezii, Predici si Cantari exceptionale de Pasti

Pe acesta pagina gasiti textul biblic al Invierii glorioase al Fiului lui Dumnezeu, predici, articole, filme, poezii si cintari despre patimile si marea sarbatoare a Invierii Domnului Isus Hristos.

  1. Drama patimilor lui Isus Hristos inscenata pe strada in Romania
  2. Viata lui Isus din Nazaret
  3. Patimile Lui Hristos
  4. Viata lui Isus (dialogul in L. Romana) Versiunea pentru copii 
  5. Quo Vadis 
  6. Cele zece porunci si Printul Egiptului (animat) (Moise a fost prototipul Domnului Isus)(ambele filme sunt in L. Engleza
  7. Baraba (in Limba Engleza) (4 ore)
  8. Ben Hur – (in Limba Engleza)
  9. Evanghelia lui Ioan-Gospel of John (English – cu subtitrare in L. Romana)
  10. Apocalipsa lui Ioan (English – cu subtitrare in L. Romana)

PREDICI:

  1. Nelu Brie – Beneficiile Invierii
  2. Nelu Brie – Mesajul Invierii
  3. CEA MAI MARE SARBATOARE A INTREGII OMENIRI – de Avram Cuc
  4. Vladimir Pustan – La zaruri linga crucea lui Isus
  5. Florin Ianovici – Pastele
  6. Florin Ianovici – Invierea lui Tabita
  7. Iosif Ton –  Scopurile mortii Domnului Isus
  8. Cristian Barbosu – Floriile (Invitat special Vasile Oprea)
  9. Vladimir Pustan – Intrarea Domnului Isus in Ierusalim
  10. John Piper – Omul Isus Hristos – Opt afirmatii uluitoare facute de Isus
  11. Vladimir Pustan – De ce a intrat Isus in Ierusalim?

POEZII:

  1. Teodor Codreanu – O noapte preasfintita (Poezie de Pasti) – inregistrare video
  2. Florin Ianovici – Tacerea
  3. Traian Dorz – Doina Golgotei: Canta o pasare maiastra
  4. Poezie de Vinerea Mare – Ti-aduci aminte Vinerea aceia (background music – Pe un deal departe (Instrumental)
  5. Costache Ioanid – Carturari si Farisei

CINTARI:

  1. Hristos a inviat – Chemati bucuria sa vina
  2. Lacrimioara Asandoaie – Hristos a inviat! ♫ – Inaltati pe Domnul ♫
  3. Este oare iertare?
  4. Cantati Hristos a inviat! 
  5. Laura Stoica – Golgota-i trista…
  6. Virginia, cintari pentru Vinerea Mare (1) Isus calvarul a urcat (2) De la Ana la Caiafa (3) Du-ma la cruce
  7. Nicu Wagner – Isaia 53 (cintare noua 2011)
  8. Serviciul de Florii la Biserica Metanoia – Predica Cristian Barbosu – Inchinare Vasile Oprea

Petrisor Bodea cinta „Chemati bucuria sa vina”

Versetele Invierii!

Ioan 11:25-26
25Isus i -a zis: ,,Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.26Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?„
Romani 1:4-5 
4iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, 5prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile
Romani 6:8-11
8Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, 9întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. 10Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
 Fiipeni 3:10-12 

10Şi să -L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; 11ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. 12Nu că am şi cîştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvîrşit; dar alerg înainte, căutînd să -l apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus.

1 Petru 1:3
Binecuvintat sa fie Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care, dupa indurarea Sa cea mare, ne-a nascut din nou prin invierea lui Isus Hristos din morti, la o nadejde vie

Matei 27:50-53
50Isus a strigat iarăş cu glas tare, şi Şi -a dat duhul.51Şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s’a rupt în două, de sus pînă jos, pămîntul s’a cutremurat, stîncile s’au despicat,52mormintele s’au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor cari muriseră, au înviat.53Ei au ieşit din morminte, după învierea lui, au intrat în sfînta cetate, şi s’au arătat multora.

Matei 28:1-10
1La sfîrşitul zilei Sabatului, cînd începea să se lumineze în spre ziua dintîi a săptămînii, Maria Magdalina şi cealaltă Marie au venit să vadă mormîntul. 2Şi iată că s’a făcut un mare cutremur de pămînt; căci un înger al Domnului s’a pogorît din cer, a venit şi a prăvălit piatra dela uşa mormîntului, şi a şezut pe ea. 3Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.4Străjerii au tremurat de frica lui, şi au rămas ca nişte morţi.

    5Dar îngerul a luat cuvîntul, şi a zis femeilor: ,,Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.  6Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; 7şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v’am spus lucrul acesta.„

    8Ele au plecat repede de la mormînt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. 9Dar iată că le -a întîmpinat Isus, şi le -a zis: ,,Bucuraţi-vă!„ Ele s’au apropiat să -I cuprindă picioarele, şi I s’au închinat.10Atunci Isus le -a zis: ,,Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea: acolo Mă vor vedea.„

Marcu 16:1-8
1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintîi a săptămînii, s’au dus la mormînt dis de dimineaţă, pe cînd răsărea soarele.3Femeile ziceau una către alta: ,,Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormîntului?„

    4Şi cînd şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într’un veşmînt alb, şi s’au spăimîntat.

    6El le -a zis: ,,Nu vă spăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v’a spus.„

    8Ele au ieşit afară din mormînt, şi au luat -o la fugă, pentrucă erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n’au spus nimănui nimic, căci se temeau.


Masca Minciunii

În timp ce în trecut îţi era ruşine să fii prins cu vreo minciună, astăzi se trece peste o asemenea situaţie ridicând din umeri. Ne-am obişnuit atât de mult să fim minţiţi în toate domeniile existenţei, încât privim minciunile ca pe o normalitate, ca pe ceva fără de care nu te poţi descurca. Cuvântul „onest” pleacă de Ia noţiunea de „onoare” – un concept căruia înainte oamenii îi atribuiau o valoare mai mare decât banului şi averii. Un mincinos era un om lipsit de onoare. Să fii caracterizat astfel era o adevărată ruşine.

De când primii oameni au dat crezare minciunii Satanei, omul firesc este infectat cu duhul minciunii. Deosebirea faţă de trecut constă în faptul că omul atunci era conştient că face ceva greşit minţind. În societatea noastră Dumnezeu şi Cuvântul Său sunt tot mai mult eliminaţi din viaţa cotidiană. Cu cât omul se îndepărtează mai mult de Creatorul Său, cu atât işi pierde mai mult din demnitate şi nu se mai ruşinează de păcatul său. Însă omul lipsit de ruşine este şi un om lipsit de conştiinţă.

Ca ziua şi noaptea

„Eu sunt Adevărul”, afirmă Isus despre Sine, şi-l numeşte pe diavol „tatăl minciunii”. După cum Fiul lui Dumnezeu stă pentru principiul adevărului, tot astfel şi Satana stă pentru cel al minciunii, al înşelătoriei şi al amăgirii. Conform mărturiei Bibliei, toţi oamenii sunt din fire nişte mincinoşi (Romani 3,4). Nu este vorba aici de un caz izolat de neonestitate, ci de o atitudine de fond faţă de Dumnezeu. Necredinta nu este nimic altceva decât respingerea conştientă a adevărului lui Isus şi încrederea în minciună. Acesta e şi motivul pentru care minciuna controlează în definitiv fiecare aspect al vieţii noastre şi descoperă ai cui fii suntem. Un gând central al mişcării New Age îl constituie subordonarea lui Dumnezeu de către om şi faptul că Dumnezeu reprezintă atât binele cât şi răul, adevărul ca şi minciuna. Ce absurditate! În Cuvântul lui Dumnezeu citim: „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1,5).

Minciuna şi adevărul se deosebesc ca ziua şi noaptea, ca lumina şi întunericul. Omul fără Dumnezeu este orbit, devenind un prizonier al minciunii. Isus le spune evreilor credincioşi: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32).

Aceasta înseamnă că omul care-L recunoaşte pe Fiul lui Dumnezeu şi se încredinţează Lui în întregime, experimentează o schimbare a „autorităţii” în viaţa lui. El înlocuieşte principiul minciunii cu cel al adevărului. În Isus Cristos nu este nimic fals, nimic neadevărat. Nu numai că El spune doar adevărul, El este adevărul.

Scopul scuză mijloacele

În toate domeniile vieţii se minte. În timpul campaniilor electorale, politicienii, pentru a ajunge la putere, fac promisiuni pe care apoi nu le mai ţin; comercianţii îi ademenesc pe clienţi pentru a face cât mai mult profit; cei care fac reclamă promit fericire şi împlinire pentru a reuşi să-şi plaseze produsele; bărbaţi şi femei, părinţi şi copii, copii şi profesori se înşeală reciproc.

Face parte din viaţa de zi cu zi să fim înşelaţi şi minţiţi în permanentă. Cu toate acestea, de fiecare dată suntem dezamăgiţi.

De ce minte omul?

Din totdeauna omului i-a fost teamă să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale şi să-şi recunoască vinovăţia. El trebuie să se scuze, să se justifice şi să mintă, întrucât altfel îşi pierde reputaţia. Frica de a nu fi respins, dispreţuit şi de a pierde afecţiunea celorlalţi îl împinge pe om spre minciună. Chiar şi în aceasta îl vedem pe adversarul lui Dumnezeu la lucru, răsturnând complet ceea ce Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său: „Dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice nelegiuire” (1 Ioan 1,7). Numai atunci când devenim oneşti e posibilă iertarea şi o comuniune adevărată.

Omul fără Dumnezeu şi-a pierdut identitatea, este lipsit de valoare. De aceea el se străduieşte cu disperare să şi-o recupereze, atribuindu-şi singur valoare şi importantă. El face acest lucru înşelându-se pe sine şi înşelându-i şi pe ceilalţi, părând să fie ceva ceea ce în realitate nu este; îşi arată latura cea mai bună, fălindu-se cu motivaţii nobile, în timp ce resortul tuturor acţiunilor sale îl reprezintă purul egoism. De ce copiază un elev în timpul unei lucrări? Teama de a fi considerat ca fiind mai puţin inteligent decât colegul său, în cazul în care va obţine o notă scăzută, îl împinge către minciună. În fond, în societatea noastră are valoare cel care este frumos şi inteligent. Aceasta este şi ea o minciună care influenţează întreaga existenţă. Valoarea noastră nu depinde de prestaţiile noastre, de inteligenta noastră, nici de frumuseţe, ci este întemeiată în dragostea lui Dumnezeu fată de noi oamenii. Noi Îi suntem atât de preţioşi, încât El Şi-a dat viaţa pentru noi, pentru ca noi să devenim liberi. Întreaga noastră valoare se află în această dragoste. Ce eliberare este să fim acceptaţi astfel, cu toate defectele şi limitele noastre! Nu mai suntem astfel constrânşi să alergăm după nişte valori false.

Autoînşelarea

În acest punct îţi vine să crezi că minciuna nu mai trebuie să aibă nici un loc în viaţa unui creştin. Este adevărat, însă realitatea se prezintă din păcate altfel. Unde este problema?

Când o persoană şi-a predat viaţa Domnului Isus, adversarul lui Dumnezeu pierde din influenţă, însă nu se resemnează. Credinciosul nu mai este proprietatea sa, însă diavolul încercă să-l facă inutilizabil pentru obiectivele lui Dumnezeu. De aceea el încearcă în mod repetat să-l facă pe cel credincios să cadă. Mulţi oameni se chinuie şi după convertirea lor la Cristos cu complexele de inferioritate care-i copleşesc şi cu lipsa respectului de sine. Aceste trăiri negative sunt dificil de eliminat, fiindcă sunt adânc înrădăcinate, crescute şi hrănite de mulţi ani. Gânduri ca: „Sunt un nimeni”, „Nu sunt capabil de nimic” trebuiesc recunoscute ca fiind nişte minciuni şi respinse. Dacă n-o facem, ele vor constitui un teren fertil pentru alte minciuni. Astfel se poate ajunge, de exemplu, la împrăştierea de zvonuri cu privire la alţii sau la defăimarea altora. Făcând aceasta, ne vom simţi noi înşine mai buni, superiori celorlalţi. Problema este că omul ajunge el însuşi să creadă cu vremea nişte neadevăruri mereu repetate. Dacă ne surprindem spunând o minciună sau o jumătate de adevăr, să nu considerăm asta ca fiind o bagatelă, ci să recunoaştem minciuna şi să cerem iertare. Diavolul vrea să ne împiedice s-o facem. El ne şopteşte că vom pierde în faţa celorlalţi şi vom fi dispreţuiţi. Însă tocmai contrariul este adevărat. Dacă nu luăm în serios minciuna, conştiinţa va deveni tot mai insensibilă si odată cu trecerea timpului nu va mai reacţiona defel. Omul devine imun la vocea lăuntrică şi trăieşte în autoînşelare. Paralizează şi astfel devine inutilizabil în lucrarea ridicării Împărăţiei lui Dumnezeu.

Educaţia spre adevăr

Deja un copil mic este deosebit de rafinat când e vorba să caute scuze, să descrie în mod eronat o situaţie, să arunce vina pe alţii, să muşamalizeze şi să ascundă. Părinţii şi educatorii se află în pericolul de a nu lua foarte în serios acest lucru. Poate ei înşişi nu sunt nişte campioni ai onestităţii. Un copil îşi dă imediat seama de felul în care reacţionează adulţii în anumite situaţii şi procedează şi el întocmai. De aceea onestitatea începe de la noi înşine. Trebuie să fim dispuşi să umblăm în lumină, să devenim sensibili la minciunile cotidiene cu care ne-am deprins. Nu-l putem impune unui copil să fie onest, însă îi putem sensibiliza conştiinţa. De aceea scuzele şi justificările false nu trebuie să fie minimalizate. Minciunile distrug încrederea, iar fără încredere nu este posibilă o comuniune reală. Este o componentă a educaţiei să-i arătăm în mod repetat copilului ce consecinţe grave poate avea minciuna: în locul încrederii apare neîncrederea. Acolo însă unde domneşte neîncrederea, apare nesiguranţa, teama. Această lipsă a siguranţei şi frica pe care o întâlnim la tot pasul sunt roadele minciunii. Nu mai poţi avea încredere în nimeni şi în nimic. Cuvântul dat, promisiunea făcută nu mai au valoare. Aşa însă este imposibil de trăit!

Rostirea adevărului este legată uneori, dacă nu de cele mai multe ori, de anumite dezavantaje. Cine nu profită de o situaţie creată prin minciună trece drept un prost. Şcolarul care are posibilitatea să copieze şi astfel să obţină a notă bună şi totuşi n-o face, este considerat drept nătâng de către colegi. Dar nu există în acest dispreţ, în neînţelegerea respectivă şi o doză de admiraţie? Admiraţie faţă de un om care de dragul adevărului este gata să accepte un aparent dezavantaj? Nu se referă oare Isus tocmai la acest lucru atunci când spune că trebuie să fim lumină şi sare în această lume? Lumina descoperă şi sarea arde rana. Comportamentul corect al unei persoane pune în mod automat în discuţie comportamentul celui de alături, fiind astfel oricând un stimulent pentru o corectare a vieţii, pentru o întoarcere. Şi tocmai aceasta este însărcinarea pe care o avem în lumea aceasta, noi toţi cei care aparţinem Domnului Isus Cristos.

Y. S.

Mesajul de la cruce „Ce legătură are asta cu mine?” K. Vollmer

Aţi avea curajul să mergeţi cu mine la Golgota? Este dealul din faţa porţilor oraşului Ierusalim. Pe acest deal nu se mai fac glume. Nu se mai spun vorbe de două parale. Pe acest deal nici măcar filozofii nu mai au nimic de spus. Nici locuitorii din oraş nu mai au nici o plăcere să meargă acolo, iar esteticienii îl ocolesc. De ce? Pentru că pe acest deal se moare – se moare crunt.

Dar dacă aţi avea curajul să vă opriţi odată şi să-L priviţi pe Cel răstignit această atât de cumplită suferinţă -, atunci vi s-ar transmite de la cruce unul dintre cele mai cutremurătoare mesaje care pot fi auzite în această lume.

Nenorocirea pe care o vedeţi aici la Golgota este aceea a unei lumi întregi pe care Dumnezeul cel Viu a pus-o pe umerii Fiului Său.

Priviţi mâinile. Mâinile care sunt pironite aici, sunt mâinile unei lumi întregi. Îmi pare ca şi cum, în ceasul acela al Golgotei, Dumnezeul cel Viu ar fi luat mâinile murdare ale unei lumi întregi, împreună cu blestemul care stătea asupra lor, şi ar fi spus: „Fiul Meu, poartă Tu blestemul unei lumi întregi, ia Tu toate astea în mâinile Tale!”

Nu aveţi nimic care să vă fi mânjit mâinile şi de care aţi vrea să scăpaţi? Doar ştiţi bine câte se pot face cu mâinile! Cu ele se încarcă arme, se ţinteşte şi se percutează. Cu mâinile sunt seduse trupurile şi tot cu ele se distruge embrionul din pântecele mamei. Cu mâinile sunt scrise scrisori care mai bine n-ar fi fost niciodată scrise. Cu mâinile se fac lucruri la care, după aceea, n-am vrea să ne mai gândim niciodată…

Un om temător de Dumnezeu spunea odată: „Mâinile, atât ale mele cât şi ale dvs.; poartă o taină a fiecăruia.” Îmi permiteţi atunci să vă întreb: Ce se va alege de mâinile murdare ale omenirii?

Ce se va întâmpla cu mâinile unei lumi care merge spre ziua judecăţii de apoi, dacă n-ar fi nimeni care să ne spele aceste mâini?

În ceasul de la Golgota, Dumnezeul cel Viu a transmis asupra mâinilor nevinovate ale Fiului Său blestemul tuturor oamenilor, iar Fiul a purtat blestemul mâinilor, murdare din est şi din vest, din nord şi din sud, ale celor vârstnici şi ale celor tineri.

Atunci mâinile fără vină ale Domnului Isus au fost pironite pe lemnul crucii, în locul mâinilor vinovate ale unei omeniri pierdute.

Dar mâinile dvs. şi ale mele nu au fost atinse.

Acesta este mesajul de la cruce.

Priviţi picioarele Celui răstignit, picioare care au umblat făcând numai bine; acum, ele sunt pironite în locul picioarelor vinovate ale unei lumi pierdute. Nu este aici nimic din neliniştea care sălăşluieşte în noi şi care ne-a purtat în nopţi de care nu mai vrem să ne amintim vreodată.

Nu aveţi în urma dvs. căi la care nici nu vreţi să vă mai gândiţi? N-aţi experimentat şi dvs. ce se întâmplă cu omul care trăieşte în plăceri şi astfel, încă înainte de a intra bine în viaţă, a şi ruinat-o?
Câţi dintre noi nu vor să se mai gândească la anumite căi pe care au mers, fiindcă li se cere să nu se mai gândească la ele: ei nici nu vor să mai recunoască măcar că au umblat pe nişte căi pe care, cel mai bine, n-ar fi umblat niciodată…

Însă Dumnezeul cel Viu, Creatorul universului, a luat neliniştea lumii întregi, a adunat vina căilor greşite ale întregii omeniri şi le-a pus asupra picioarelor Fiului Său, lăsând ca EI să poarte blestemul din pricina căilor noastre vinovate.

Astfel, picioarele Sale nevinovate au fost pironite pe lemnul crucii, acolo unde era locul picioarelor noastre vinovate.

Dar picioarele dvs. nu au fost lovite.

Acesta este mesajul de la cruce.

Şi trupul? Priviţi trupul acesta biciuit.

Am văzut o emisiune în care erau arătate trupuri ale prizonierilor din lagărele de concentrare, iar la scurt timp după aceea; alte imagini cu trupuri mutilate din Vietnam. Este neînchipuit de groaznic ce se poate face cu trupul omului…

Câţi oare n-au trăit asemenea momente, când trupurile lor sau ale altora au fost sfâşiate şi sfârtecate?

Dar iată că Dumnezeul cel Viu a luat blestemele trupurilor omeneşti şi le-a trecut asupra Fiului Său când a fost răstignit pe cruce; fiindcă oamenii nu aveau nici o altă posibilitate de a scăpa de blestemele trupurilor lor.

Şi acest trup al Domnului Isus a fost biciuit crunt.

Dar trupul dvs. nu a fost atins.

Aşa este mesajul de la cruce.

Şi capul? Sediul acesta al raţiunii şi inteligenţei umane? Nu vi se întâmplă şi dvs. să fiţi uneori atât de mândri de gândurile care vă trec prin minte? Gânduri care mai bine le-am înăbuşi, dacă am putea…

Ura – are şi ea legătură cu gândurile noastre.

Patima – are şi ea ceva comun cu gândirea noastră.

Dorinţa de a uita, deoarece nu mai putem suporta – are şi ea ceva comun cu gândurile noastre. Înainte de a porni la război, sunt concepute bombele. Înainte de a corupe pe cineva, gândim ispita. Înainte de a face anumite lucruri precise pentru înlăturarea cuiva, trebuie întâi pus la cale totul.

Cândva, Dumnezeul cel Viu a luat toate gândurile omenirii, tot blestemul care apăsa asupra noastră, tot ceea ce a fost gândit vreodată şi se va mai gândi, şi a făcut să treacă în întregime asupra capului Fiului Său.

Şi capul Domnului Isus a fost încununat cu o coroană de spini.

Dar capul dvs. nu a fost atins.

Acesta este mesajul de la cruce.

Când cineva nu mai poate pricepe ce mai oferă lumea aceasta în privinţa dragostei şi uneori putem fi într-adevăr disperaţi – sau când cineva spune: „Nu mai ştiu dacă există un Dumnezeu care să se intereseze cu adevărat de mine”, aş dori să merg cu el în clipa aceea la Golgota, să-l pun în faţa Domnului Isus crucificat şi să-i spun:

„Priveşte, atât de mult te-a iubit Dumnezeul cel Viu, că a pus toate nenorocirile tale asupra Fiului Său, pentru ca tu să ai un loc unde să-ţi depui toată povara acestor nenorociri.”

Acesta este mesajul de la cruce.

Marturia unor oameni mari (din „Biblia este totuşi adevărată” de Petru Popovici)

„Numai proştii mai cred” e o expresie care se aude atît de des astăzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi BIBLIA, înseamnă a fi prost.

„Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune BIBLIA?” se întreabă unii.

Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti.

E clar că BIBLIA e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.

„Cînd eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei,” e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fi om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămînă om.

E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blîndeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.

Cel ce citeşte BIBLIA şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrău îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie?

Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adînc credincioşi.

Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, cînd rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.

Mărturii cu privire la BIBLIE

GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: „Sfînta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sînt absolute şi neîndoielnice.”

R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: „Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sînt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.

BLASIE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: „Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile.”

Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, cînd era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte. „Din care carte?” a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii. „Nu există decît o singură carte: BIBLIA!” răspunse Scott.

LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe BIBLIA sa următoarea inscripţie: „În această prea sfîntă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sînt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sînt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărîre, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut.”

EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: „Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri”. „Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţîşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînă azi, în curăţia lor divină.”

Iar la 72 de ani, Kant scria: „BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cît de mare este vina noastră, cît de adîncă ne este căderea, dar şi cît de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit…”

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sînt cuprinse în Sfintele Scripturi.”

RALF W. EMERSON, mare filozof spune: „BIBLIA nu e o carte, ea e o literatură.”

GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: „Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberării.”

GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale „Meditaţii” prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: „Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgînismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sînt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sîngele lor.”

ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi !a Oxford în Anglia şi la Berlin.

El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că „toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorîte din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv.”

El îşi dădu seama că aceste fapte „n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decît cu ajutorul unor adînci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sînt în legătură cu BIBLIA.” Vrînd să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului.
„Eram pe atunci, spune el, în vîrstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întîi aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mîna întîia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:

1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea;

2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.

3) În sfîrşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.

După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetîndu-l în ebraică, cuvînt cu cuvînt, comparînd textul original, cu vechile traduceri şi făcînd adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările Înaltei Critice.”

El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mînă şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei.

Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente.

După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: „Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvîrşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor.”

Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice.

La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sînt demne de crezare.

Ca tînăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice.

După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvîntul lui Dumnezeu.

În cartea sa: „Luke the Phisiycian” (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicînd: „Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adîncind puţin examinarea de fond a textului, mergînd mai departe decît se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur.”

Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: „The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament,” editată în 1920, el spune: „Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament.

Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvînt cu cuvînt a cîtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor.”
Şi cînd auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să rîzi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.

W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa „Archeology and the religion of Israel” 1942 pag. 176 zice: „Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament”.

Sir FLINDERS W. M. PETRIE, profesor Universitar mare specialist în arheologie.

În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: „What man must believe?” Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăogat următoare observaţie:

„Profesorii de catedră din Universităţi şi alte Institute de învăţămînt, care nu au fost niciodată în cîmpul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sînt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sînt convinşi de exactitatea Scripturilor.”

JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în „Revue des deux Mondes” 1864, spune: „Într-o zi, la o întrunire, a fost pusă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viaţă, dacă i s-ar permite să ia o singură carte.

La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord că ar alege numai BIBLIA.”

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: „Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca pîinea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atîta încredere şi bunătate, ca o lumină… Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, „CARTEA BIBLIA”. Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scriptură.

„Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvîntului Dumnezeisc.

„Evreii, .care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, cînd, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfînta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o.”

SILVIO PELICO, mare scriitor italian, a spus: „BIBLIA este codul adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului.”

În cartea sa, „Închisorile mele” pag. 39 spune despre Biblie: „Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cînd credeam că sînt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decît oricînd… ea mă învaţă să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptăţii, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepţi…”

CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, cînd acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine cînd erai copil, pentru că acesta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa”.

„Cînd au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti”.

„Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci… Vei înţelege cu atît mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă…”

Iar cînd cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: „Pilda fiului risipitor.”

JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: „Emil” – sau despre Educaţie” ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi.

El scrie: „Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.

„Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cît de dispreţuit sînt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atît de simplă şi totodată atît de sublimă, să fie simpla lucrare a omului?

„E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvîntările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale…!”

„Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?… Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu.”

„Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gîndeşte s-o pună la îndoială, nu e atît de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decît că unul singur le-ar fi furnizat materialul.

Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sînt atît de izbitoare şi de neimitat, încît inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decît eroul…”

DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa „Enciclopedie” editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.

A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfîrşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie.

Iar Stier în cartea sa „Reden Jesu” partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întîmplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă:

„De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent… Eu vă provoc pe toţi cîţi sînteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atît de sublimă şi atît de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cît de puternică, pe atît de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atîtea veacuri.”

„Această vorbire neaşteptată i-a încremenit pe toţi ascultătorii şi a urmat o lungă tăcere.”

J.W.GOETHE, mare poet, gînditor şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: „BIBLIA nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atît cît va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: „Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei.”

„Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adînc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei.

Am citit-o toată de mai multe ori… am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfîrşit… Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice… Sînt încredintat că Biblia e cu atît mai frumoasă, cu cît o citeşti mai mult… Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Cristos.”

Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: „N-are importanţă cît va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adîncime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de BIBLIE.”

MICHEL FARADAY, distins bărbat de ştiinţă, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre cîmpul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagnetică, a descoperit legea electrolizei, etc…. dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios.

În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dădea şi lecţii biblice. Într-o zi fu găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească.”

EULER LEONHARD, mare matematician şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a făcut necredincios, ci din contra, pe lîngă alte lucrări ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea „Apărarea revelaţiei divine, faţă de obiecţiunile liber-cugetătorilor”.

Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis şi documentat căuta să apere credinţa în revelaţia divină.

Dr. N.C.PAULESCU, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a făcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune:

„Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptă a ştiinţei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar ştiu că este Dumnezeu.”

EDMOND BARKE, mare bărbat de stat englez şi orator fără pereche, a declarat: „Toată viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la prînz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos.”

Dr. HOWARD A. KELLY, profesor la Universitatea „John Hopkins” o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, şi-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decît Biblia.

Iată ce spune el:

„O credinţă creştină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viaţă. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decît oricare profesiune, decît oricare cercetare ştiinţifică, decît oricare activitate umană.

Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvînt viu, Cuvîntul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător.”

ISAAC NEWTON, mare matematician, fizician şi astronom englez a relaizat formula binomului, care-i poartă numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindă, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă. Cu toate că a ajuns aşa departe în ştiinţă şi atît de renumit, el a rămas pînă la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvînt al lui Dumnezeu.

Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripţie: „Interpret sîrguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică.”

În legătură cu proorociile Scripturii el spune: „Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcîndu-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii.”

CHRISTOPH M.WIELAND, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întîlre cu Napoleon la Weimar. În timpul conversaţiei, ajungînd să vorbească despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în şoaptă: „De altfel mai rămîne o mare întrebare, dacă Cristos a trăit întradevăr.” Fără nici o şovăire poetul îi răspunse cam caustic: „Ştiu că sînt unii proşti care se îndoiesc de aceasta,” şi adăugă sarcastic: „Dar aceasta ar fi o prostie tot atît de mare, ca şi cînd cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăieşte, Sire!”

NAPOLEON BONAPARTE, împărătul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate.

Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai tîrziu Napoleon a devenit un sîrguincios cititor al Bibliei.

În 19 martie 1817 a fost găsit de O’Meara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon rîse şi îi răspunse: „Totuşi nu e adevărat, eu sînt departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decît la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris)”.

Iar altădată a afirmat: „Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înrîureşte mintea şi pătrunde totodată şi inima. Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărţilor (o arată el cu respect) nu voi simţi oboseală citind-o şi încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încîntat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stăpîn pe el; El îi conduce gîndurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu.”

WOODROW WILSON, fost preşedinte al S.U.A. la sfîrşitul primului război mondial, a spus despre Biblie următoarele: „Datorită citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunătatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngăduit să trec printr-o serie lungă de mari încercări, fără a slăbi. Sînt 14 ani de cînd am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie să citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerîndu-I ajutorul, ca să pătrundem gîndurile Sale. Deplîng pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală.”

W. GLADSTONE, bărbat de stat englez, fost prim ministru în vre-o patru rînduri, scrie următoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: „În singurătatea unei odăiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţă, în faţa morţii, pretutindeni Sfînta Scriptură stă alături de noi; cuvinteie ei vindecă şi alină, îndreptează şi îndrumează, întăresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmăşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieţii, cînd deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpînire deplină pe orice gînd al fiecărui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încît el îşi ia zborul ca o porumbiţă şi îşi găseşte pacea.”

JOHANN H. PESTALOZZI, mare pedagog elveţian, gînditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Cînd i-a murit soţia, cu Biblia în mînă, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie: „Cînd toţi ne ocoleau, cînd boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuă: „Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!”

FR. COPPEE, supranumit poetul umiliţilor, mărturiseşte:… „Săptămîni şi luni, cît am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea şi l-am simţit palpitînd în mine ca o inimă.

Cum n-aş crede în minuni, după ce a săvîrşit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb faţă de lumina credinţei, iar acum o vede în toată măreţia ei. Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avîntul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpînit, au fost alungate pentru totdeauna…”

LABOULAYE, scriitor şi gînditor francez se destăinuieşte: „După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abătut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului.”

„Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimeşte prin adîncimea lui. Văd şi simt în el o ştiinţă care depăşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. După nouăsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfîrşeşte: după nouăsprezece veacuri Cristos ne vorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mîntuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniştite.”

RUDOLF WAGNER, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa „Lupta pentru suflet”: „Cea mai minunată însuşire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredinţează pe cei ce se adîncesc în ea cu toată sinceritatea şi evlavia, că obîrşia ei nu poate fi decît dumnezeiască…”

JOHANN HEINRICH VON MADLER, mare astronom, cînd se mută într-o casă nouă, luă Biblia şi zise: „Înaintea tuturor celorlalte cărţi, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea” şi el însuşi o duse în casa nouă.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT, consilier şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa „Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei” spune: „Cuvîntul acela necunoscut de cei înţelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia şi caută pătrunderea tot mai adînc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decît ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată şi cu multe nevoi, nici o trebuinţă, nici o pornire pe care studiul adîncit al acelei cărţi să n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare că este cea mai de seamă ţintă a Cuvîntului revelat: „Să lumineze nu numai părţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adînci…”

FR. BETTEX, pastor german, scrie: „BIBLIA! O carte într-adevăr cum nu e alta. Urîtă şi prigonită, ca nici a altă carte, ea totuşi e indistructibilă. Ea e în acelaş timp şi dispreţuită şi venerată, luată în rîs şi foarte stimată, declarată moartă şi totuşi plină de viaţă. Împăraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţat nici o osteneală şi nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înţelepţii şi învăţăţii au combătut-o cu sudoarea pe frunte şi acum cînd ştiinţa şi critica cred că au distrus-o, ea se răspîndeşte cu o iuţeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citeşte şi se propovăduieşte de la un pol al pămîntului, pînă la celălalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc să fie arşi de vii, armenii şi chinezii să fie torturaţi pînă la moarte. Ei, voi, învăţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi.”

„BIBLIA este un pom al vieţii, printre ale cărui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie cînd dulce, cînd cu putere, vîntul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sănătate, viaţă de veci, celor atinşi de otrava păcatului.

„Ea este o carte îngrozitoare şi plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele şi trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfărîmă olarul oalele sale, şi înaintea căruia ele sînt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate şi plăcute mîngîieri şi făgăduinţi ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsările văzduhului, numără perii capului şi dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adînci probleme ce au frămîntat omenirea de cînd există, care dă răspunsuri copilului şi se joacă cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atît de înaltă şi totodată atît de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni…”

Mărturiile oamenilor mari sînt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sînt destule ca să ne facă să înţelegem că nu numai proştii cred că Biblia e adevărată, ci şi savanţii.

Dacă nu crezi, nu fii leneş, ci străduieşte-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citeşti şi dacă vei fi sincer, vei sfîrşi crezînd în ea.

Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverşunat duşman al credinţei, îl întîlni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amîndoi în discuţii au început să ridiculizeze creştinismul şi Biblia.

Deodată, Ingersoll fixă pe general şi-i lansă provocarea: „D-voastră sînteţi inteligent şi aveţi o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arăta că creştinismul e absurd şi că Isus Cristos nici nu a existat?” O atare carte ar avea un mare succes!”

Dorinţa generalului Wallace de a deveni cît mai celebru, l-au făcut timp de cîţiva ani să adune material împotriva Bibliei şi a lui Cristos. În fine, s-a apucat să scrie. Cînd a ajuns pe la capitolul patru, a început să-şi dea seama că Isus Cristos a existat în mod real. Dobîndi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decît un personaj istoric.

Şi în vîrstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugăciune şi a cerut ca Isus Cristos să fie şi Mîntuitorul său personal.

Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole şi le complectă dînd lumii cartea „BEN-HUR”, care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă.

Facă Domnul lumină şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: „CUVÎNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari