Simulare militară făcută de americani: Rusia ar înfrânge forțele NATO în 36-60 de ore.

military
Dacă tancurile rusești ar intra mâine în țările baltice, forțele NATO, depășite numeric și tehnic, ar fi înfrânte în mai puțin de trei zile. Aceasta este concluzia simulării militare realizate de un think tank, din care fac parte ofițeri americani și oficiali civili, scrie Foreign Policy.
”Concluzia este limpede: la actuala postură, NATO nu poate să apere teritoriile celor mai expuse state membre”, se arată într-un raport al Rand Corporation, care a inițiat simularea cu pricina.
În multele simulări efectuate în intervalul 2014-2015, s-a ajuns la concluzia că forțele ruse ar ajunge la periferia unor capitale precum Tallinn sau Riga, sau ambele simultan, în 36-60 de ore. Trupele baltice și cele americane, alături de forțele aeriene americane (țările baltice se bazează exclusiv pe aliați pentru protejarea spațiului aerian) s-ar dovedi incapabile să oprească înaintarea brigăzilor mecanizate rusești și ar suferi pierderi însemnate, arată raportul, potrivit cotidianul.ro.
Studiul spune că NATO a fost prins nepregătit de o Rusie impredictibilă, care a început să majoreze cheltuielile militare după ce a anexat peninsula Crimeea și a intervenit în sprijinul rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei. În cazul unei potențiale incursiuni ruse în țările baltice, SUA și aliații lor nu ar avea suficiente trupe, tancuri și blindate pentru a încetini înaintarea blindatelor ruse, arată raportul Rand semnat de David Shlapak și Michael Johnson.
”O asemenea înfrângere rapidă ar lăsa la dispoziția NATO foarte puține opțiuni, toate proaste”, arată raportul.
CITESTE mai mult aici –

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari