Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 10 – Viata Contemplativa – Viata Activa

Citeste

Photo credit www.townfieldchurch.org.uk

,,Caci dragostea lui Hristos ne strange; fiindca socotim ca, daca Unul singur a murit pentru toti, toti deci au murit. Si El a murit pentru toti, pentruca cei ce traiesc, sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si inviat pentru ei.

-Apostolul Pavel- 2 Corinteni 5:14,15

Comuniunea cu Dumnezeu in izolare era dorinta profunda a lui Sundar, insa el se simtea din ce in ce mai constrans sa iasa din singuratate si sa intre in serviciul fratilor sai din mijlocul lumei zgomotoase. El vede marea sarcina pe care crestinii trebuie sa o implineasca pe durata scurtei lor vieti pamantesti. Atunci cand era izgonit si buna vestire aruncata, socotea de datoria sa, fie ce o fi, sa vorbeasca urechilor inchise si inimilor impietrite si era gata daca trebuia, sa pecetluiasca marturia cu suferinta, inchisoarea, torturile si chiar moartea sa.

– ,,Ce dar deosebit este sa fi un martor al lui Hristos, avantaj pe care ingerii nu-l au pentru ca nepacatuind vreodata, ei nu cunosc mantuirea si nu pot astfel marturisi despre puterea rascumparatoare a lui Hristos. Numai pacatosii mantuiti prin har pot sa anunte vestea cea buna! O, cata dragoste  ne-a aratat Dumnezeu refuzand aceasta onoare si acordand-o noua.”

Pentru Sadhu, atunci cand traia cu Domnul, viata din ceruri a inceput deja de pe pamant.

-,,Cerul nu consta numai intr-o promisiune de suprema fericire viitoare, ci si intr-una prezenta. Cel care crede in Mine, a spus Isus, are o viata vesnica. Pentru a fi intr-o zi cu Hristos in vesnicie, trebuie sa fii trait cu El pe pamant.”

,,Cerul pe pamant” – aceasta realitate scumpa lui Sadhu nu este o atitudine egoista, ci trebuie inteleasa ca o iubire arzatoare pentru altii si ca o lucrare fara de odihna pentru a-i aduce la Hristos. Sadhu petrecea zilele si noptile in comuniune cu Dumnezeu, capatand de aici forta ca sa depuna marturie in lumea intreaga. Inaintea zorilor el statea in rugaciune la picioarele Mantuitorului, apoi de-a lungul zilei predica Evanghelia multimilor, luand seama la sufletele care veneau la el cu greutatile sau nedumeririle lor. Barbatul de rugaciune care mereu spunea celor ce-l asculta, rugati-va neancetat, nu de mai putine ori ii chema sa se daruiasca fara rezerve in ajutorul semenilor lor.

El unea intr-o perfecta armonie viata contemplativa si viata activa. Una nu merge fara cealalta.

– ,,Noi avem doi plamani, spunea Sadhu, care deopotriva trebuie sa functioneze. Rugaciunea si lucrul pentru Domnul nu trebuie sa se desparta in viata noastra zilnica.”

– ,,Daca Hristos ar fi ramas in gloria cerurilor, noi am fi fost pierduti. Daca suntem egoisti si traim comod, fara sa ne ocupam de altii, n-am inteles exemplul Lui. Cei mai multi ocaresc  pe cei care isi dau sanatatea, puterea, averea pentru semeni si-i numesc nebuni. Totusi acestia sunt cei care contribuie la salvarea sufletelor. Nimenea sa nu gandeasca ca ceea ce a dat este putin lucru, oricat de infim ar parea acesta. Ceea ce Hristos pretinde, este credinciosia noastra in cele mai mici detalii si in cele mai mici servicii.”

Ca sa fi un martor al lui Hristos, nu este necesar sa fi un predicator elocvent. Unul ca acesta nu este totdeauna un martor. Nimenea insa, fie el barbat sau femeie, tanar sau batran, bogat sau sarac, lucrator sau patron, dascal sau elev, om de afaceri sau preot, nu poate sa se numeasca crestin adevarat, daca el nu depune marturie pentru Isus. Nu este nevoie sa se predice de la inaltimea unui amvon sau la raspantii, de a avea o clasa biblica, o scoala de duminica sau o adunare crestina, acestea nu sunt decat niste forme. Ci, la birou, ca si la magazin, in viata de familie ca si in societate, prin viata curata, caracterul integru, sinceritatea cuvantului, entuziasmul credintei, bogatia dragostei, toti crestinii sa fie martori ai Mantuitorului.”

,,Dati si va va fi dat. Impartasirea intima cu Dumnezeu nu cere nici o calitate exceptionala si nu pretinde sa renuntam la datoriile noastre. Ea se dezvolta in slujba dragostei pentru altii si se stinge, ramanand numai la ea insusi.

Un misticism care se limiteaza la o pura contemplare, omoara adevarata comuniune cu Dumnezeu. In ceruri ne vom bucura fara capat, dar aici pe pamant nu dispunem decat de putin timp ca sa servim pe semenii nostri. Iata pentru ce noi trebuie sa sesizam aceasta unica ocazie.”

Sadhu ilustra aceasta daruire de sine printr-o serie de pilde:

– ,,Pestii cufundati in adancimile oceanului pierd unele din facultatile lor. In Tibet, am vazut un calugar budist stand de cinci sau sase ani intr-o groapa. Mai inainte el avea vederea normala, dar din ce in ce ochii ii slabira si sihastrul deveni orb. Strutul n-are putere sa zboare pentru ca nu si-a intrebuintat aripile. La fel se intampla cu noi. Daca nu intrebuintam darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru gloria Lui, riscam sa le pierdem pentru totdeauna.”

– ,,Pentru foarte multi credinciosi pare usor din dragoste pentru Hristos sa mori ca martir, dar Hristos are trebuinta de martori (martir in sensul de martor), care sa se ofere zilnic ca un sacrificiu pentru mantuirea semenilor lor.”

– ,,Suferinta este drumul care duce la comuniunea cu Dumnezeu. Crucea este intocmai ca nuca: coaja are gust amar, insa miezul excelent. Se poate intampla ca intr-un cutremur de pamant, izvoare de apa proaspata sa tasneasca din solul uscat si steril, fertilizand locurile acelea. Tot asa si suferinta poate sa faca sa apara un izvor de viata intr-o inima omeneasca departata inca de Dumnezeu.”

– ,,Intr-o zi un om zari un vierme de matase luptandu-se sa iasa din gogoasa sa. El voi sa-l ajute, sa se elibereze. Insecta facu dupa aceia cateva miscari, dar dupa cateva clipe muri. Omul n-o ajutase ci-i impiedicase doar cresterea.”

– ,,Un altul se gasea in aceiasi imprejurare, insa nu a facut nimic sa ajute viermele de matase, stiind ca din aceasta lupta, insecta va iesi mai puternica pentru viata cea noua. La fel si cu noi, suferintele si nenorocirile ne pregatesc pentru gloria cea vesnica.”

Din momentul cand a vazut pe Domnul, Sundar a avut dorinta pasionanta sa urmeze pe Hristos si sa poarte crucea Lui, pana acolo incat sa moara pentru El.

– ,,Pentru ca ma simt fericit sa impartasesc suferintele lui Hristos, atat timp cat sunt in viata, nu mie sete sa vad intoarcerea Lui. As dori mai degraba sa vad drumul pe care El l-a urmat, cu scopul sa inteleg ceva din ceea ce a insemnat pentru Isus moartea Sa pentru noi.”

– ,,Nimic nu este comparabil cu crucea, in cer si pe pamant. Dumnrezeu si-a aratat dragostea prin ea, umanitatii. Noi am fi ramas mereu nestiutori fara ea. Din aceasta cauza, Dumnezeu doreste ca toti copiii Sai, la randul lor sa poarta aceasta grea povara si dulce. Este singurul mijloc prin care dragostea noastra poate sa se manifeste pentru Dumnezeu si pentru oameni. Ganditi-va la cuvintele lui Isus: ,,Daca cineva vrea sa vina dupa Mine, sa renunte la el insusi si-apoi sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.”

Puterea divina ce s-a manifestat in viata lui Sadhu, fie in convertirea sa, in extazele sale, in suferintele sale, ca martor al lui Hristos, sau in salvarile sale in ceasul celor mai mari pericole, isi are izvorul in viata de rugaciune. ,,Dumnezeu poate sa faca mari lucrari printr-un om al rugaciunii”- ii placea sa spuna. Secretul vietii, ca si acela al tuturor credinciosilor lui Dumnezeu, consta in comuniunea lor cu Hristos. De acolo, acceptarile oricaror sacrificii, pacea si bucuria in suferinte.

Cum am spus, in fiecare dimineata foarte devreme, Sundar statea sa studieze Biblia mai multe ore de rugaciune. Adesea i se intampla sa-si consacre o noapte intreaga intr-un loc singuratic, pentru a se intretine cu Dumnezeu. De acolo revenea cu fata plina de seninatate vizibila la toti.

– ,,Dumnezeu nu poate sa dea binecuvantarile Sale cele mai mari decat in rugaciune.”

– ,,In natura exista lucruri frumoase, de exemplu pasari si flori, insa ca sa gasesti perle trebuie sa cobori in adancul marii. Tot asa daca dorim sa avem perle spirituale, trebuie sa ne cufundam in profunzimile secrete ale contemplarii si ale rugaciunii.”

,,Cele mai mari taine ale vietii crestine, precum intruparea lui Isus Hristos, divinitatea Lui, moartea Lui pe cruce, invierea, inaltarea glorioasa la cer, prezenta Lui necurmata in inimile credinciosilor, nu pot sa fie dezvaluite printr-o opera intelectuala sau studiul teologic al Scripturii si sunt revelate prin spirit aceluia care in meditatiune asteapta lumina de la Dumnezeu.”

,,Noi descoperim foarte multe lucruri  despre Isus in Biblie, insa pentru a invata sa-L cunoastem, trebuie sa consacram timp rugaciunei. Daca va retrageti in singuratate cu Dumnezeu, acolo veti auzi vocea Aceluia care singurul poate sa va ajute. Daca cititi din Cuvantul lui Dumnezeu si va rugati fie numai o jumatate de ora pe zi, El vi se va descoperi: voi i-L veti intalni personal si El va va da putere, pace, bucurie. Oamenii de rugaciune vorbesc lui Dumnezeu cum un om vorbeste amicului sau.”

Pentru a sublinia aceasta necesitate, Sadhu a comparat-o cu respiratia. ,,In rugaciune sufletul se deschide pentru Duhul Sfant; Dumnezeu trimite atunci in suflet ca un suflu si el devine un suflet viu. Acela care inceteaza sa respire in rugaciune este mort spiritual.”

,,Un prieten imi zicea: pentru ce sa ne rugam? Este inutil si fara speranta, nu primim nimic! Itrucat ma priveste foarte adesea m-am rugat in tacere, pana ce m-am simtit slabit, fizic sau spiritual si deodata o putere patrundea in toata fiinta mea. Nici o schimbare exterioara nu se produsese, ci in cateva secunde o viata clocotitoare imi umplea sufletul.”

Dar pentru Sadhu, adevarata rugaciune n-a fost cererea a tot ce putem noi sa dorim. Si n-a fost nici acel penibil efort ca sa capatam un ajutor in diversele noastre nevoi. Rugaciunea lui consta inainte de toate in cautarea proprie a lui Dumnezeu. Intr-aceasta este suprema binecuvantare.

Daca Sadhu privea comuniunea cu Dumnezeu ca scop principal, totusi el acorda o valoare reala si rugaciunilor naive si copilaresti, care cer binecuvantari pamantesti. El considera acest stadiu ca o pregatire. Sufletul vine cu toate dorintele sale la Dumnezeu. In prezenta Lui, el se schimba gradual si se incredinteaza vointei divine. Dumnezeu refuza uneori sa raspunda cererilor limitate ale copiilor Sai, cu scopul ca ei sa invete a cauta lucruri mai bune.

– ,,Timp de doi sau trei ani dupa ce am venit la credinta, aveam obiceiul sa solicit gratii particulare. Acum cer cu staruinta chiar pe Dumnezeu insusi.”

– ,,Presupuneti ca exista un pom incarcat cu fructe. Daca poftiti dintr-acesta, sunteti obligat sa le cumparati de la proprietar, sau sa-l rugati, sa va daruiasca. Mergand la el in fiecare zi, cereti unul sau doua fructe. Dar daca va este posibil sa dobanditi pomul, toate fructele va vor apartine. Tot astfel, daca aveti pe Dumnezeu, bunurile cerului si ale pamantului, vor fi ale voastre. Iata pentru ce nu trebuie sa cautati bunurile, ci pe insusi Impartitorul lor. Daca posedati izvorul vietii, veti poseda toate lucrurile.”

Sadhu respingea insa cu energie ideia ca prin rugaciune putem sa schimbam planurile lui Dumnezeu. Ea nu este un mijloc sa castigam pe Dumnezeu pentru cauza noastra, ci ea ne invata sa cunoastem vointa lui Dumnezeu. Este posibil ca vointa divinatatii sa fie contrara cu a noastra si sa ne aduca suferinte, nevoi materiale sau boale. Consolarea noastra este sa spunem, faca-se voia Ta! Pentru crestini, aceasta este prima rugaciune. Acela care si-a potrivit viata dupa vointa lui Dumnezeu, a gasit plenitudinea pacii si a bucuriei. Orisicare ar fi vederile lui Dumnezeu, El lucreaza spre binele nostru cel mare. Toate lucrurile se intampla spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu. Cand am realizat aceasta, murmurul si teama dispar de la noi.

Sadhu a insistat asupra necesitatii de a sta linistiti in asteptarea lui Dumnezeu.

– ,,Pentru a gasi pe Dumnezeu trebuie sa se faca tacere. In agitatia si febra vietii cotidiene El tace. Pentru a primi marile binecuvantari ale Duhului Sfant, este necesara o pregatire. Apostolii au asteptat zece zile botezul de la Rusalii.”

Dojenirea pe care Sadhu o face crestinilor, ca sunt prea absorbiti de munca lor, si ca neglijeaza rugaciunea, revine constant.

Un oarecare l-a intrebat; ,,Ce spuneti de omul de afaceri atat de grabit, care dupa ce ia micul dejun in goana, alearga in graba la biroul lui?” – ,,Gandesc ca rugaciunea este pentru el  tot atat de importanta ca si micul dejun raspunse Sadhu, dar lipsa de vreme ce va intra in obiceiul lui sa nu se roage, el nu se va simti intr-atat de bucuros, ca va gasi timpul necesar pentru rugaciune.”

,,Trebuie sa stii sa suprimi multe din ocupatiile secundare ca sa gasesti timp de rugaciune. Se apropie vremea cand toti va trebui sa murim. Moartea nu va astepta pana ce voi veti termina munca. Nu pretuieste oare mai mult, rugaciunea care ne ajuta ca de astazi sa intram in intimitatea Aceluia care singurul va putea sa ne ajute in momentul mortii si ne poate trece in viata vesnica?”

– ,,Un cersetor mergea regulat la un milos ca sa capete hrana ceruta, dupa care pleca bucuros. Intr-una din zile, hrana nefiind inca gata, omul lui Dumnezeu ruga pe cersetor sa astepte cateva momente. Ei incepura sa vorbeasca cate ceva si despre mantuire si cersetorul intelese. Intr-o jumatate de ora, viata sa a fost transformata. El intreaba pe creditorul sau de ce nu-i spusese mai devreme despre mantuire. Altadata veneai sa ceri numai de pomana si plecai numaidecat, dar astazi ai stat aici langa mine si eu te-am putut invata.”

Comentand textul ,,N-ati putut sa vegheati, o ora cu Mine; vegheati si rugati-va ca sa nu cadeti in ispita”, a spus: ,,Pentru ce Domnul a adresat acest avertisment lui Petru? Pentru ca daca Petru ar fi fost in rugaciune in acel moment, el nu s-ar fi lepadat de Invatatorul sau, cateva ore mai tarziu!”

Sadhu a staruit de asemenea asupra miracolelor, care pot sa fie savarsite prin rugaciune, ca si cum Dumnezeu ar voi sa ne asocieze la realizarea planurilor Sale de dragoste si sa aiba novoie de mijlocire pentru a le executa. Ceea ce este socotit imposibil de oameni, devine posibil prin rugaciune. Servii lui Dumnezeu vad producandu-se minuni, pe care inteleptii acestei lumi le declara contrarii legilor naturale. Cea mai mare dintre minuni, si Sadhu a amintit-o de multe ori, este pacea profunda pe care Dumnezeu o da sufletului chiar intr-o cumplita nenorocire.

In ce priveste rugaciunea de mijlocire, Sadhu ii acorda o mare importanta. ,,Eu am doua sau trei sute de fini. N-am uitat numele lor si cand sunt in singuratatea Himalayei, mijlocesc pentru fiecare din ei. Pentru o persoana m-am rugat opt ani in sir, mai inainte ca sa se fi predat Domnului.”

Sadhu la randul sau dorea pentru sine rugaciunile amicilor sai. Astfel la Londra, se ingriji sa-i informeze despre o importanta adunare ce trebuia sa o tina, cu scopul ca ei sa mijloceasca in favoarea sa.

– ,,Adeseori putem sa facem mult mai mult bine prin rugaciune, decat prin cuvant. O influenta ascunsa se degaja din mijlocire si strabate atmosfera spirituala, intocmai ca un mesaj de telegrafie fara fir, care transmis prin unde invizibile atinge prin comunicari misterioase, constiinta acelora pentru care noi ne rugam.”

Rugaciunea celui drept are un mare efect.

– ,,Eu va rog gasiti-va timp pentru rugaciune. Hristos va putea face atunci mari lucrari pentru dumneavoastra si prin dumneavoastra si nu veti fi rusinati si indepartati in ziua venirii Sale.”

Un crestin dintre amicii sai, a spus: ,,Sadhu ne-a invatat sa ne rugam. Rugile noastre sunt astazi diferite de ceea ce erau mai inainte.”

In istoria rugaciunii, Sundar Singh ocupa un loc cu totul special nu numai prin energia cu care afirma importanta ei in practica crestina, dar si in luciditatea si profunzimea conceptiilor sale, in ce priveste acest subiect central.

– Va urma –

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 9B – Intoarcerea in India – Invatatura Sa

Citeste

Din postarea de fata: –„Iertarea pacatelor nu este insa mantuirea complecta. Nu ajunge numai sa tai crengile unui copac ca sa-l distrugi, ci trebuie sa-l smulgi din radacina si tot pamantul din juru-i sa fie curatat. Mantuirea implica transformarea generala a fiintei noastre; este  o totala nastere din nou. Astfel se poate intampla ca dupa ce am capatat iertarea, totusi sa murim in pacate. De aceea mai mult ca orice, lucrul esential este de a fi smulsi din dominatia pacatului. Isus Christos n-a venit numai ca sa ne ierte, ci sa ne elibereze”.
– continuare – traducere de A.C.

Intoarcerea in India

„Toate miracolele exterioare, chiar si salvarile cele mai inexplicabile sunt de un ordin inferior in comparatie cu mantuirea unui suflet, care prin nasterea din nou, a trecut de la moarte la viata! Ceea ce depaseste toata priceperea este cum se face ca un biet suflet pacatos, murdar, mizerabil, fara repaos, primeste iertarea, descatusarea si pacea. Aici se afla miracolul central al crestinismului. Daca un om a trait aceasta, nu se mai mira de nimic. El stie ca la Dumnezeu totul este cu putinta”.

Vorbind despre salvarea sa din putul de la Rasar, Sundar a zis: „Poate ca un inger era cel ce m-a eliberat, sau chiar Isus insusi, insa cel mai mare miracol in acelasi timp a fost pacea care mi-a umplut inima pe durata celor trei zile petrecute in aceasta bolnita oribila. El a facut din inchisoarea mea un cer veritabil. In unele momente prezenta lui Christos era stralucitoare ca soarele la amiaza si acest sentiment s-a inaltat uneori pana la o bucurie triumfatoare. Nici o indoiala n-a putut sa-i strabata spiritul”.

Aceasta pace din launtru este imposibil de descris. Eu nu gasesc cuvinte ca sa o exprim. Este pacea care depaseste orice pricepere, despre care vorbeste Apostolul Pavel”.

Evocand acele intimplari, figura radianta a lui Sadhu era o predicare vie si oricine putea vedea ce comoara a gasit el in Christos.

In contact cu pacatul si suferinta, sufletul sau era dureros miscat, dar in miezul fiintei sale pacea statea nemiscata.

– „Inima mea este ca marea. La suprafata poate sa bantuie furtuni si sa se miste talazurile; in strafunzimi insa domneste o pace inalterabila. Inima noastra a fost creiata sa primeasca aceasta pace. Iata pentru ce ea nu poate sa aibe pace, mai inainte ca ea sa fie gasita”.

– „Daca nu toata lumea poate sa mearga in Tibet, sa fie legat de un arbore sau aruncat intr-o groapa, fiecare insa poate gusta odihna ce o gasim in Christos. Ea nu depinde de vreun lucru pamantesc, putere sau bogatie, caci altfel toti oamenii bogati, ar fi fericiti si satisfacuti.

Putini dintre crestini au dobandit o cunoastere atat de profunda si au marturisit-o cu atata certitudine ca acest apostol venit dintr-o tara in care cautarea pacii sufletesti a fost timp de secole scopul suprem al religiei. Cei ce-au vazut interminabilele siruri de pelerini, mergand spre un oarecare loc sfant, nu pot sa uite intensitatea dorintei acelora de a gasi pe Dumnezeu.

Sadhu nu ingaduie compromisul. Sarea dintr-insul nu-si pierduse savoarea. In invatatura sa insista foarte des asupra necesitatii pocaintei si asupra certitudinii judecatii dupa moarte.

– „Exista foarte multi oameni, care se asigura gandind: Dumnezeu este dragoste, El ne va salva si ne va rascumpara in ultimul moment. Cei ce vor vorbi asa vor fi pierduti. Ascultati ce spune Mantuitorul: Daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mantuiesc lumea. Pe cine Ma nesocoteste si nu primeste cuvintele Mele, are cine-l osandi: Cuvantul, pe care l-am vestit Eu, acela il va osandi in ziua de apoi”(Ioan 12:47-48).

„Odata am ridicat o piatra mare, ce acoperea o multime de insecte. Indata ce au dat de lumina, ele fugeau ingrozite in toate partile, prada unei agitatii neasteptate. Punand piatra la loc, insectele se linistira. Cand Soarele justitiei se va ridica pentru noi, acei care traiesc in placerile pacatului, vor privi scosi la lumina, greselile pe care le-au savarsit in ascuns. Caci nu exista vreun ascuns care sa nu fie descoperit si nici un secret ce nu poate fi stiut”.

„Noi stim ce este puterea pacatului si forta lui Satan, insa Mantuitorul este mult mai puternic. Intr-o zi stand asezat pe o stanca, am vazut sub mine o pasarica zburand din ce in ce mai incet. Luand seama la miscarile ei, am zarit un sarpe mare care o privea. Atrasa in gura mortii, mica zburatoare era fara putere de rezistenta. Am incercat sa-i salvez viata aruncand cu pietre, dar inutil si am asistat la scena tragica, in momentul cand pasarica s-a apropiat de sarpele cel batran, de gura reptilei, fiind dintr-o data inghitita. Tot astfel, Satan sarpele cel vechi, atrage la el tineri si batrani. Nimeni nu are in sine atata putere ca sa reziste raului si noi mergem de-a dreptul la moarte. Dar sa privim la Isus Christos, care poate sa ne traga spre El si sa ne scape de Satan”.

– „Tu nu esti departe de Imparatia cerurilor, a spus Isus unui om. El trebuie sa fi fost impacat auzind acest cuvant adresat fata de toti. Totusi el ar fi trebuit sa se intristeze cunoscand ca nu poseda Imparatia cerurilor. A fi aproape de ea nu inseamna mare lucru, ci sa fi intrat in ea. Ganditi-va la fecioarele neantelepte, stand la poarta salii de nunta, dar neputand sa intre acolo. A fi aproape mantuit este a fi pierdut”.

– „Intr-o jungla deasa din statul Butham, se face vanatoarea tigrului. Vanatorii au cu ei cheia unui refugiu construit ca sa le serveasca de adapost in caz de pericol. Intr-o zi, unul dintre vanatori a luat pusca si s-a dus la vanat. Zarind un tigru, l-a ochit cu pusca, a tras, dar a gresit tinta. Animalul a inceput numaidecat sa-l urmareasca. Omul crezand ca poate sa ajunga la coliba salvatoare, arunca pusca. Pe pragul refugiului isi cauta cheia dar a uitat-o acasa. Atunci tigrul  a sarit asupra lui si l-a sfasiat. Intre coliba si vanator nu mai era decat grosimea usii. Cu toate acestea omul si-a pierdut viata datorita lipsei de grija. Si oricat de departe sau de aproape era de coliba, tot ar fi murit. Nefiind departe de Imparatia lui Dumnezeu, multi dintre semeni isi neglijeaza cheia, care este pocainta si rugaciunea staruitoare”.

– „Exista pericol de a pierde darurile si binecuvantarile ce le-am primit. Daca nu ar fi asa, Domnul nu ne-ar fi adresat acest avertisment: „Eu vin curand. Pastreaza ce ai , ca nimeni sa nu-ti ia cununa (Apocalipsa 3:11)”. Iata pentru ce „veghiati si rugati-va”. Dumnezeu este dragostea, nu vom avea un alt mantuitor dupa moarte. Christos n-ar fi coborat pe pamant, daca ne-ar fi fost oferita o alta sansa de a fi mantuiti mai tarziu. El ar fi ramas in ceruri”.

Sadhu a insistat de nenumarate ori asupra imposibilitatii cuiva de a se mantui prin propriile puteri. Nici un efort personal, nici o fapta buna nu poate sa obtina harul iertarii. Justificarea si pacea sufletului sunt din partea indurarii lui Dumnezeu, daruri nemeritate, pe care trebuie sa le primim pur si simplu prin rugaciune in umilinta, pocainta si credinta.

-„Iertarea pacatelor nu este insa mantuirea complecta. Nu ajunge numai sa tai crengile unui copac ca sa-l distrugi, ci trebuie sa-l smulgi din radacina si tot pamantul din juru-i sa fie curatat. Mantuirea implica transformarea generala a fiintei noastre; este  o totala nastere din nou. Astfel se poate intampla ca dupa ce am capatat iertarea, totusi sa murim in pacate. De aceea mai mult ca orice, lucrul esential este de a fi smulsi din dominatia pacatului. Isus Christos n-a venit numai ca sa ne ierte, ci sa ne elibereze”.

– „O tanara fata, strica in fiecare zi in camera sa, panza unui paianjen. Draga mea, i s-a zis, nu-ti foloseste la nimic sa indepartezi aceste ate, care mereu se refac! Daca omori paianjenul, nu vei mai vedea panza la loc. Tot asa, nu ajunge ca pacatele noastre zilnice sa fie iertate fara incetare, ci trebuie sa omoram in noi pe omul cel vechiu, care le comite. Foarte multi dintre credinciosi se inseala, crezand ca este suficient ca pacatele lor sa fie iertate, pentru ca sa fie mantuiti. Cat timp insasi natura lor vinovata n-a fost transformata, ei sunt pierduti”.

– „Scopul ultim al intruparii dragostei divine este ca sa faca umanitatea sa semene cu Fiul lui Dumnezeu. „Fiti desavarsiti cum Tatal vostru ceresc este desavarsit”. A crede in Christos este a imbraca pe Christos, a deveni una cu El, a trai viata Lui. Exista unele insecte, a caror culoare si forma seamana pana intr-atat cu frunzele arborilor pe care traiesc si cu care se hranesc, ca te poti insela asupra lor. In acelasi timp acei care traiesc legati de Isus Christos, sunt transformati intr-o imagine a Lui”.

– „Satan seamana indoiala in inima copiilor lui Dumnezeu dar prin gratia de sus, cel drept scapa de sub aceasta influenta. Ascultati urmatoarea povestire. Inainte de a se converti, un barbat a comis mai multe crime. Dupa aceea insa, el a slujit fara incetare pe Domnul si a dus o viata sfanta. Dar cand a ajuns pe patul mortii, diavolul ii desfasura lista pacatelor lui din trecut, zicandu-i: iata tot ceea ce ai facut; nu esti vrednic sa intri in cer, locul tau este in iad. Muribundul ii raspunse: Mantuitorul meu nu va arunca afara pe acela care vine la El, daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte si sa ne curateasca de toata nelegiuirea. Cu toate acestea, Satana continua sa-l tulbure. Sfantul insa staruia mai cu ardoare in rugaciune. Atunci a aparut un deget  care a tras o linie  de-a curmezisul listei pacatelor lui. Satan nu se lasa si-i zise din nou: nu te bucura prea mult, tu poti s-atingi cerul, insa pacatele tale vor fi mereu vizibile tuturor ochilor si te vei rusina de toti de acolo. Sfantul se ruga din nou. Atunci o picatura  din sangele lui Christos a cazut pe lista, s-a prelins in toate partile stergand cuvintele de aducere aminte si facand hartia din nou alba. Iar muribundul cuprins de o pace divina, a putut sa se infatiseze inaintea Domnului sau”.

– „Cat timp un om se afla pe pamant, nu intelege gloria supremei fericiri ceresti, care este destinul sau nemuritor. Aceasta este ca puiul in gaoace, care nu poate sa-si inchipuie frumusetea lumii in care va intra. Daca declara ca nimic nu exista  in afara de coaja sa, mama lui i-ar fi raspuns: Ce stai si vorbesti? Afara sunt campii, munti, un cer albastru. El nevazand nimic, nu poate sa le creada, dar cand gaoacea se va sfarma, va vedea ca mama lui a avut dreptate. Acelasi lucru se intampla cu noi, care nu putem sa deosebim nici cerul , nici infernul. Cand se va sfarma insa invelisul nostru de lut, ceea ce ne este invisibil va deveni vizibil”.

– „Totusi unele lucruri ne permit sa intrezarim viitoarea noastra stare. Intocmai cum puisorul are ochi si aripioare de care numai cand va iesi din coaja se va putea servi, la fel in noi se afla dorinte si aspiratiuni, care nu vor fi implinite in viata de aici. Trebuie deci sa existe o viata viitoare unde acestea se vor realiza. Si exista viata cea vesnica. Insa cum pasarea trebuie sa fie tinuta la cald pe durata aflarii sale in gaoace, la fel cat noi sintem in aceasta lume, trebuie ca prezenta si focul Duhului Sfant, sa ne acopere si sa ne infierbante”.

–  Va urma –

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 8B – In Europa – Activitatea in Elvetia (Part 2)

Citeste

– continuare- traducere A.C.

Dintre toate tarile pe care le-a vizitat, Elvetia pare sa fi fost cea mai aproape de inima sa! Panorama muntilor cu zapezile lor eterne, ii amintea de Himalaya. El a petrecut o zi in Oberland-ul bernez. Zapada acoperea valea si un tren special a adus pe muntenii din tinutul Enhaut, care se regrupau gravi si reculesi in mica biserica din Gersenay. Acolo Sadhu se pare ca s-a simtit ca la el acasa, mai mult ca si oriunde.

„Iubesc pe elvetieni”- a spus el la reantoarcere. El prefera simplitatea satelor in locul marilor adunari din orase.

Pretutindeni prezenta lui atragea masele si auditorii erau castigati de la inceput. Bisericile erau neancapatoare. La Tavannes, in Jura, cu toate ca era numai 1 Martie, au trebuit sa se adune sub cerul liber. Au venit acolo sute de oameni; directorii fabricii de ceasuri au dat liber in ziua aceea lucratorilor. O raza de soare a stralucit pe intreaga durata a predicii, si indata ce multimea s-a risipit , a venit o fulguiala de nea care a inalbit intreg tinutul.

In orasul Morges localul de acolo a fost intesat de oamenii care veneau din toate imprejurimile.

La Lausanne din cauza multimii mari, a trebuit sa se paraseasca biserica Sfantul Francisc, si sa se faca o adunare in Piata Montbenon pentru cei peste 4 000 de oameni care au dorit ca sa fie prezenti. Marea sala de la Tivoli si-a inchis portile cu mult inainte de ora fixata. Oamenii se catarau pe ferestre si sute de altii ascultau de afara. Tacerea era impresionanta. Vocea lui Sadhu, si cea a traducatorului sau, Pastorul F. de Rougemont se auzea de orisiunde. „Vocea mea, spune Sadhu, nu va va fi de vreun mare folos, daca reantorsi la casele voastre, nu veti asculta vocea Mantuitorului.”

In Catedrala, una din cele mai vaste din Elvetia, pana si cele mai mici unghere erau ocupate si a fost impresionant sa auzi pe acest autentic hindus, in roba sa de „sadhu”, proclamand de la inaltimea amvonului mesajul mantuirii.

Ne este imposibil sa urmam pe tot parcursul. Dupa Lausanne a fost la Geneva, Neuchatel, Jura Bernois, La Chaux de Fonds, Le Locle, apoi Elvetia germana, Zurich, St. Gall, Aarau Schaffouse, Thoune, Berthornde, Berne, Bale, etc.

Sundar Singh a vorbit cu admiratie si cu multa afectiune de misionarii pentru care India are o mare datorie de recunostinta. „Acesti barbati si aceste femei sunt sarea pamantului si recunostinta mea pentru ei este profunda. Am vazut pe cativa veniti din Elvetia sa lucreze in India. Ei au facut acolo o frumoasa lucrare. Unii si-au dat viata ca sa aduca pe pagani la Christos; altii au dat pe fii sau fiicele lor. Nimenea in aceasta lume nu va putea sa le redea ceea ce au facut pentru noi, singur Dumnezeu poate sa-i rasplateasca”.

Exista poate printre voi egoisti care nu se gandesc decat la propria lor salvare si nu le pasa de mantuirea aproapelui lor. Adevarat este, nu puteti merge toti ca misionari, insa toti puteti sa va rugati pentru acestia si sa dati ceva din banii vostri. Lumea este o familie. Trebuie sa ne ajutam unii pe altii. Daca iubiti pe Isus, aveti datoria sa sustineti pe servii Lui in lucrarea lor. Numai cu aceasta conditie noi meritam sa fim numiti ucenici ai Aceluia care si-a dat viata, pentru mantuirea omenirii.

Impresia pe care Sadhu a lasat-o in Elvetia a fost foarte profunda si cei ce au avut fericirea sa-l auda nu vor uita nicidecum mesajul lui. Era un lucru unic sa asculti pe acest profet al tarii Vedelor, cum proclama cu putere pe Isus, care este calea, adevarul si viata; de a-l asculta recunoscand deschis, ca scrierile sfinte ale tarii sale nu pot sa dea pacea, ci numai Biblia care este Cuvantul lui Dumnezeu si ca prin rugaciune noi gasim drumul cerului. Nici o mirare deci ca a fost ascultat de atata multime atrasa din toate clasele societatii.

sursa pozei revivalgen.org

Un pastor a scris: „El mi-a facut o impresie profunda, adevarat zis , cea mai puternica impresie primita in viata mea”. Si multi inca pot spune acelasi lucru.

Teologii, anticipat retinuti de o anumita rezerva fata de el, au fost castigati de la prima intalnire. Oameni indiferenti sau ostili crestinismului, au devenit schimbati prin puterea personalitatii sale. In Anglia, un profesor agnostic i-a zis: „Ceea ce m-a convertit nu este predica ci insusi persoana dumneavoastra. Sunteti atata de asemanator lui Christos in atitudine si-n spirit, ca dumneavoastra un hindus, sunteti un martor viu al persoanei Mantuitorului”.

Mii si mii de inimi in Europa, erau atinse prin predica sa. Pretutindeni el lasa o impresie de nesters, un stimulent pentru o viatacrestina reinoita.

Din Elvetia Sadhu sa dus in Germania, , apoi a vizitat Suedia, unde a fost oaspetele episcopului Soederblom, Norvegia, Danemarca, Olanda, vorbind in toate marile orase. In cateva localitati, auditoriul imens ii aducea aminte de adunarile bisericesti siriene din India. Invitatiile staruitoare facute din Finlanda, Rusia, Grecia, Romania, Serbia, Italia, Portugalia, America, Noua Zeelanda, si din alte cateva tari le-a refuzat.

In Iulie a debarcat in Anglia, dar a refuzat sa vorbeasca afara numai la Keswick. El era peste masura de obosit de activitate neancetata si de felul de viata, atat de diferit fata de cel pe care il ducea in India. Avand o mare trebuinta de repaos si liniste, a ramas catva timp la niste amici in insula Wight. Acolo i-a fost posibil sa-si refaca puterile inainte de a se imbarca in August 1922, pentru reantoarcerea acasa si reluarea lucrarii sale in nordul Indiei.

Succesul extraordinar pe care Sadhu l-a obtinut in Europa, elogiile presei, adoratia multimilor care-l considera un sfant, ar fi putut trezi in el, oarecare satisfactie personala. Dar el domina peste aceasta tentatie, si profunda sa umilinta a ramas intacta.

-„Caci eu n-am venit sa predic in Europa, aveti destui predicatori, eu nu vreau sa fiu decat martor al puterii si al dragostei Mantuitorului”.

Un prieten l-a intrebat daca nu este mandru de a fi celebru si de a primi onoruri atat de mari. El ii raspunse prin imaginea urmatoare: – „Cand Isus a intrat in Ierusalim, poporul si-a intins vesmintele inaintea Lui  si cu ramuri de finici taiate i-au iesit inainte sa-L onoreze. Dar Isus mergea calare pe un asin si picioarele Sale nu atingeau drumul impodobit in onoarea Lui. Cine a mers pe vesminte si pe ramurile asternute a fost asinul, si ar fi fost foarte nesabuit sa se mandreasca pentru aceasta. Aceeasi nesabuire ar fi si pentru cei ce vestesc pe Christos oamenilor, caci ar retine pentru dansii onoarea ce nu se cuvine decat lui Dumnezeu”.

In Europa Sadhu n-a cautat sa placa auditorilor sai.

– „Cand ma gandesc la atatia crestini cu numele, ma intristez. Ei stiu foarte multe despre Isus Christos, dar nu-L cunosc pe El. Multi nu-L cunosc decat prin teologie sau din punct de vedere istoric, insa n-au deloc timp sa stea cu El”.

Sadhu n-a ezitat sa-si exprime dezamagirea cu privire la descrestinarea Europei si sa vorbeasca sever dupa goana dupa bani, cautarea placerilor, bunul trai, luxul, indiferenta religioasa a celor mai multi. In Elvetia latina a spus printre altele: – Ceea ce vreau sa va spun nu va va placea, insa trebuie sa ma supun cunostintei si sa va expun mesajul ce l-am primit. Vazand dragostea lui Dumnezeu in inima celor ce au adus Evanghelia, gandeam ca locuitorii pamanturilor voastre sunt toti oameni admirabili. Calatorind printre voi, am gasit lucrurile cu totul diferite. Este adevarat, am intalnit servi sinceri ai lui Christos. Cei mai nobili crestini se gasesc in Europa si in America ca si in India si eu doresc sa ma asez la picioarele lor. Un mare numar insa nu sunt crestini decat cu numele. Si stau sa compar locuitorii tarilor pagane cu cei ai tarilor zise crestine. Unii sunt pagani pentru ca adora idolii facuti din maini omenesti, ceilalti au idolatrie mult mai rea; ei se adora pe sine. M-am convins ca nici o parte din Europa nu poate cu adevarat sa fie numita crestina si ca nu exista decat crestini individuali.

– „In India mi se zicea adesea: dumneavoastra numiti tarile europene crestine? In acelasi timp Christos a zis: „Iubiti-va unii pe altii” si tocmai in aceste tari popoarele se razboiesc cumplit. Asadar crestinismul a dat faliment in Europa. Eu am raspuns: nu crestinismul este falimentar in Europa, ci cea mai mare parte dintre crestini, pentru ca ei nu au inteles crestinismul. Nu pe Christos sa-L dezaprobam ci pe aceia care numindu-se singuri ucenici ai Lui, nu vor sa-L urmeze ca Mantuitor”.

Arhiescopului din Upsala i-a spus: – „Oamenii numesc pagani pe aceia din India. Cum, mama mea a fost pagana? Daca ea mai traia ar fi fost cu siguranta o crestina. Si chiar cand a tinut de religia stramoseasca ea era atat de religioasa ca vorba de pagana ma face sa surad. Ea se ruga, servea si iubea pe Dumnezeu mult mai profund decat un mare numar de crestini. Atat cat mi-am putut da seama, in India exista mult mai multi oameni decat in Europa, care duc o viata religioasa, cu toate ca nu cunosc pe Isus Christos. Ei traiesc cu luminile pe care Dumnezeu le-a dat. Aici in Europa, dumneavoastra aveti pe Soarele justitiei, insa  unde sunt cei care se sinchisesc de El? Crestinii au primit un dar fara putinta de pretuire, Isus Christos. Si in acelasi timp multi dintre acestia nu vreau sa renunte la viata lor moderna, ca sa-L gaseasca. Inima si mainile lor sunt incarcate cu lucruri pamantesti”.

Va ganditi sa satisfaceti toate poftele inimii voastre. A-ti descoperit stiinta si filozofia. A-ti invatat sa va serviti de electricitate si sa zburati in aer. Ei bine, hindusii, care n-au primit comoara Evangheliei , cauta cu zbucium adevarul, adesea timp de ani intregi si cu pret de mari suferinte. Ei sunt gata sa paraseasca lumea si sa renunte la sine, numai sa primeasca pacea. Voi insa crestinii de aici, voi numai dupa zece minute de cautare a lui Dumnezeu, va simtiti obositi.

Amara deceptiune ce o simtea acest trimis al dragostei divine, a facut dintr-insul un profet al judecatilor lui Dumnezeu! – „Popoarele occidentale care au primit atatea binecuvantari de la crestinism le-au pierdut, pentru ca si-au pus increderea in lucrurile materiale si in tot ceea ce poate oferi lumea. Iata pentru ce in ziua judecatii, paganii, care n-au auzit vorbindu-se de Christos vor fi tratati mai putin aspru, decat locuitorii acestor tinuturi, care au auzit buna vestire si au aruncat-o. Timpul este aproape cand Christos va reveni si cand va spune: – „Pentru ca voi nu M-ati cunoscut, Eu nu va cunosc”.  Atunci cand i-L veti vedea in toata gloria Sa, va veti lamenta din pricina necredintei voastre in El si de a va fi lasat intorsi de la El, de cei necredinciosi. Atunci va fi prea tarziu sa va pocaiti. Acum este ocazia oferita voua. Si poate ca in acea zi, i-L  veti mai auzi zicandu-va: un om a venit la voi dintr-o tara pagana, el M-a marturisit facand experienta puterii Mele si cu toate acestea n-ati vrut sa veniti la Mine”.

– Va urma –

Viata lui SADHU SUNDAR SINGH – Capitolul 6 In Tibet din nou

Sadhu Sundar Singh a disparut undeva pe colinele de la poalele muntilor Himalaya in 1929. Fiind un martor crestin a fost in aceeasi masura bine primit, persecutat si chiar lasat sa moara. Multi misionari si chiar lideri crestini indieni l-au considerat ca fiind un convertit foarte excentric deoarece umbla in roba lui galbena si cu turban, nefiind in pas cu crestinismul contemporan. Si totusi, chiar daca nu auzise de cuvantul “indigenizare”, in prima jumatate a secolului al XX-lea el a facut mai mult decat oricare alt om pentru a stabili ca “Isus apartine Indiei.” El a aratat ca crestinismul nu este ceva de import, strain, vreo religie indepartata ci este indigen nevoilor, aspiratiilor si credintei indiene. Ramane unul dintre figurile importante ale crestinismului indian.

Citeste

Capitolul 6, IN TIBET DIN NOU:

,,Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor pentru Numele Domnului Isus”

Faptele Apostolilor 21:13

In primii ani ai lucrarii sale, Sundar Singh a ajuns intr-un tirg numit Doniwala. Cu totul epuizat de lungul mers, avea mare nevoie de hrana si mai ales de repaos. El cauta un adapost pentru noapte, dar de indata ce au inteles ca era crestin, orice ajutor i-a fost refuzat. Ploua si era frig. Foarte obosit pentru a putea merge mai departe, intra intr-o biata coliba parasita, fara usi si ferestre, unde intinzind patura in coltul ce i-a parut mai putin umed, dupa ce a multumit lui Dumnezeu pentru acest adapost, a adormit infometat. Cind se destepta in zori deodata observa pe patura sa in penumbra, o mare pata negricioasa si rotunda; el privind cu mai multa atentie, a vazut un cobra enorm, incolacit aproape de dinsul. Atunci s-a ridicat repede, a iesit afara si s-a reintors fara sa faca zgomot; apucind patura dintr-un capat scutura de pe ea marele sarpe veninos, care desteptat cu bruschete, a mers lenes sa se incolaceasca  intr-alt colt al colibei, fara sa se sinchiseasca de acela ce l-a tulburat. Sundar binecuvinta pe Dumnezeu care il aparase in timpul somnului.

Leopardul, unul dintre animalele pe care le-a intimpinat Sundar Sing in calatoriile lui. Din poza, leopardul care a sfasiat 6 oameni inainte de a fi prins in 2010.

Odata, povesteste un elev al Colegiului Teologic din Delhi, cind stam impreuna cu Sadhu la Bereri, aproape de Kotgarh am vazut inainte de a ne culca, miscandu-se lumini in vale. Fara indoiala erau oameni in urmarirea unui leopard.

La miezul noptii, Sundar se destepta si iesi afara coborind pe scara de lemn auzindu-i scirtaeturile. Stiind  ca deseori Sundar isi petrecea orele noptii in rugaciune, nu am fost surprins, dar vazind ca timpul trece si amintindu-mi de leopardul care da tircoale prin imprejurimi, am devenit nelinistit. M-am sculat si am privit la marginea padurii prin fereastra. Sadhu se gasea la mica distanta de casa, cu privirea indreptata spre valea intunecoasa. Noaptea era splendida, stelele scaparau pe cerul fara nori si un vint usor facea sa fosneasca frunzele arborilor. Eu fixam cu privirea silueta linistita a lui Sadhu, cind deodata privirile mi-au fost atrase de ceva care se misca la dreapta sa. Un animal se apropia de el; am recunoscut un leopard. Ingrozit, am ramas intepenit, incapabil sa strig. Atunci Sadhu se intoarse spre animal si-si intinse mina cu un gest tacut. Intocmai ca un ciine credincios, leopardul se culca nu departe de el si-si pleca capul subjugat de o putere nevazuta.

A fost o scena stranie pe care niciodata no o voi putea uita. Putin dupa aceia Sadhu, se reintoarse si se culca numaidecit; eu insa am ramas treaz, intrebindu-ma cine dadea acestui om o astfel de putere asupra salbaticiunilor?

Dimineata, tinarul barbat intreba pe Sadhu, daca n-a fost infricosat in fata fiarei? Pentru ce mi-ar fi facut rau acest leopard, raspunse, eu nu-i eram dusman si apoi adauga: ,,Atit timp cit ma incred in Isus Christos, n-am motiv sa-mi fie frica!”

Insusi Sadhu a marturisit apoi ca intr-o alta imprejurare a fost pentru o clipita inghetat, cind desteptindu-se subit in grota unde se adapostise, a vazut un enorm leopard dormind foarte aproape de el. Imediat isi revine din sperietura si iesi incet afara, multumind lui Dumnezeu ca l-a pastrat in viata.

Gonit dintr-o localitate, se aseza pe o stinca si acolo cufundat in meditatii nu a observat marea pantera neagra, care se apropia tirandu-se, gata sa sara asupra lui. Cind o vazu, cu inima batind, dar plin de incredere in Dumnezeu, s-a sculat in liniste si s-a indepartat de acolo. Reintorcandu-se in acel tirg a povestit aventura sa; umplind de mirare pe acei negustori: ,,Acea pantera a omorit pe multi dintre ai lor. Acest ,,sadhu” au gindit ei, trebuie sa fie un barbat foarte sfint si din acel moment si-au schimbat total atitudinea lor fata de el. Ei se stransera in jurul lui bucurosi sa auda de acel Isus care este totdeauna cu servitorii sai si care iubeste pe toti oamenii”.

-,,Niciodata un animal salbatic nu mi-a facut cel mai mic rau”- va spuns Sundar mai tirziu.

Lincsi

Tibetul poseda pisici salbatice, tigri, leoparzi, lincsi, yacki. Daca yackul cind este domesticit, este un animal foarte util ca purtator de samar, nesuferind de rau de munte ca si calul sau catirul, in schimb in stare salbatica este foarte periculos.

Sundar a fost atacat odata de un yack salbatic, care s-a napustit asupra sa. El si-a gasit apararea si scaparea pe virful unei stinci pe care a escaladat-o cu multa agilitate. Cind insotitorul sau tibetan a vazut animalul asteptand la piciorul stancii, incepu sa ricneasca , ceea ce a facut sa se abata acolo o banda de tilhari. Acestia au omorit yackul apoi au jefuit pe cei doi calatori de tot ce aveau si apoi ii dusera la ascunzatoarea lor. Acolo Sadhu prinse momentul ca sa le vorbeasca despre Dumnezeul in sjujba caruia era. Ei au fost viu impresionati, inapoindu-le tot ceia ce le-au furat si le-a oferit apoi hrana si loc de dormit.

Tibetanii beau un ceai de culoarea ciocolatei, cu sare si unt, care n-are nimic comun cu cel de-al nostru. Ei isi curata farfuriile si cestile lingandu-le. Cunoscind acest obicei, Sadhu le zice: Voiti sa-mi dati voie sa-mi curat cana? Atunci unul din ei, luindui-o inainte, isi scoate limba lunga si mare cu care a ajuns fara osteneala pina la fundul castronului. Nu mai era nimic de facut decit sa astepte ca operatia sa fie terminata.Cind ceaiul a fost varsat, Sadhu in loc sa bea, se folosi de prilej ca sa curete la rindu-i blidul aceluia. Tibetanii foarte mirati au inceput sa rida, gindind fara indoiala ca oaspetii lor sunt foarte ciudati. Insotitorul lui Sundar le explica ca un hindus nu poate sa bea dintr-o ceasca, care n-a fost purificata; la care tilharii raspunsesera ca daca trebuia sa spele canile si farfuriile , acelasi lucru ar trebui sa faca in fiecare zi cu stomacul lui, ceea ce nu se putea.

Casele Tibetanilor, construite din piatra si valatuci, sunt foarte mici si murdare. Vesmintele lor, cu toate ca sunt facute din lina alba, sunt complect negre, nefiind niciodata curatate. Intr-o zi pe cind Sadhu si insotitorul sau tibetan isi spalau hainele intr-un piriu aproape de orasul tibetan, Kiwa, locuitorii se adunara foarte curiosi sa vada un lucru atit de extraordinar. Lama din partea locului ii mustra zicindu-le: miseii nu fac ceva rau sa-si curete hainele insa pentru sfinti intr-adevar lucrul este foarte daunator; este usor de imaginat ce chin a fost pentru un barbat obisnuit  cu o curatenie rafinata, sa traiasca in mijlocul acestui popor de o murdarie indescriptibila.

Tilharii erau intotdeauna un subiectde temut. – ,,Ar trebui sa porti o arma, i se spunea lui Sadhu, o sabie sau o pusca, caci foarte multi oameni au fost omoriti in aceasta regiune”. ,,Am Biblia si o patura; Cuvintul lui Dumnezeu este sabia mea; Domnul vietii este cu mine si el ma va scapa” -raspunde el.

– ,,Intr-adevar, aceiasi tilhari care au savarsit atitea omoruri, multumita lui Dumnezeu, veneau la noi si nu ne faceau nici un rau. Caci in ciuda violentei si felului lor respingator de trai, tibetanii au o inima buna si sunt prin natura foarte religiosi, fiul cel mare al fiecarei familii este destinat ca sa devina lama”.

Atunci cind predica intr-un oras tibetan numit Rasar, a fost prins intr-o zi si adus in fata sefului lamalelor. Acuzat fiind de a propaga crestinismul, el a fost declarat vinovat si condamnat la moarte. Un fel de executie a unui criminal fara sa fie ucis direct – altfel se calca legea budista – consta in aruncarea lui intr-un put si a-l lasa incet sa piara in mijlocul osemintelor si cadavrelor putrezite. Sadhu urmat de o multime turbulenta si avida de un asemenea spectacol, a fost condus la marginea unui put adinc de patruzeci de picioare si inconjurat de un zid circular. Cu o cheie mare poarta cea grea ce astupa gura acelei gauri a fost deschisa si apoi, ca sa nu existe nici o posibilitate de scapare pentru prizonier, inainte de a-l arunca in groapa, i-au frint bratul sting. Cele doua porti, acela a zidului imprejmuitor si aceia a putului, au fost inchise cu grija si Sadhu a fost parasit in intunerecul acestui mormant oribil al carui miros gretos iti intorcea stomacul pe dos.

– ,,Am ramas trei zile fara sa mananc si sa beau, bratul imi dadea suferinte crincene, insa in fundul acestei inchisori am facut cunostinta cu o pace si o bucurie inefabila, caci prezenta Mintuitorului imi schimba infernul acela cu cerul insusi. Gindeam ca Dumnezeu ma va lua la El”.

A treia zi insa, Sundar a auzit o cheie invartindu-se in in broasca usii si o unda de aer proaspat patrunse pina la el. O voce ii ordona ca sa apuce coarda care i-a fost aruncata. Apoi el s-a simtit ridicat usor dar cu tarie si scos afara din put. Se intunecase si asfel el nu a putut sa recunoasca pe acel salvator, pe care-l lua drept soldat tibetan venit sa-l duca la un nou supliciu.Capacul greu a fost  pus la loc si incuiat cu cheia cea mare. Cind Sadhu a sarit peste zidul cel imprejmuitor nu a vazut pe nimeni. El astepta in zadar si simtea o viata noua cum il cuprindea, iar durerea bratului disparuse cu desavirsire. Tot ceea ce putea face, a fost sa multumeasca lui Dumnezeu pentru miraculoasa lui scapare. Oare nu-si trimitea Dumnezeu ingerul dupa vechile promisiuni ale Cuvintului Sau?

Sadhu reintra in Rasar si in ziua urmatoare a inceput sa predice pe strazile orasului. Cind locuitorii il vazura viu inaintea ochilor lor pe acela pe care il credeau mort, au ramas stupefiati. Vestea aceasta extraordinara a fost raportata de graba lui lama, care a crezut ca vreun tradator l-a eliberat pe condamnat. El a poruncit ca Sundar sa fie adus la el, care la rindu-i povesteste ce i se intimplase. Unul dintre ei a fost trimis sa verifice daca putul era incuiat. Totul era in perfecta ordine. Singura cheie care exista, se gasea ca de obicei legata la centura lamalei. Acesta nu se mai simtea in largul lui, si-i ceru lui Sundar sa-i arate bratul. El il intinse fara greutate si isi aminti ca la iesirea din put, salvatorul sau i-a pus mina pe brat si ca a fost vindecat. Atunci lama i-a zis: Dumnezeul tau este un Dumnezeu puternic, El te-a ajutat si noi nu mai vrem sa-ti facem vreun rau; pleaca din locurile noastre, ca sa nu ne loveasca blestemul.

Oare nu credem ca citim Faptele Apostolilor si-l auzim pa Sadhu spunind ca Petru: ,,Vad acum in mod sigur ca Domnul a trimis pe ingerul Sau, care m-a eliberat din mina lui Irod si de la ceea ce poporul astepta”.

– ,,Timpul minunilor n-a trecut, spunea Sundar, ci numai timpul credintei”. Nimenea dintre acei care au avut prilejul sa-l asculte, nu mai pot sa se indoiasca ca Dumnezeu nu mai face inca minuni si in zilele noastre.

In foarte multe circumstante, Dumnezeu intr-o maniera supranaturala, a venit in ajutorul credinciosului Sau serv.

Astfel in localitatea Kamyan, nimenea nu parea doritor sa-l asculte si nici o bucatica de piine nu i-a fost data. Cind s-a lasat noaptea, obosit si flamind, nu a gasit nici un adapost sa doarma si nici fructe salbatice ca sa-si potoleasca foamea. El se culca sub un arbore si adoarme. La miezul noptii a fost desteptat de o atingere usoara si a vazut doi oameni stind in picioare de-o parte si de alta a sa, oferindu-i mincare si apa. Crezind ca erau doi negustori mai compatimitori decit altii el a luat cu recunostinta ceea ce i s-a oferit, insa cind a vrut ca sa multumeasca binefacatorilor sai, acestia au disparut fara urma.

Altadata, predicind la Khantz, oamenii au fost atit de furiosi pe el, ca l-au prins si l-au legat strins in patura sa si l-au azvirlit afara din tirg. Un strain trecind pe acolo, a avut mila de el si l-a ajutat sa se dezlege.In ziua urmatoare, Sadhu se reintoarce in acelasi loc, predicind pe Christos ca mai inainte. De data aceasta locuitorii exasperati l-au legat de miini si de picioare si l-au tintuit cu sfori de tulpina unui copac. Orele traceau si Sundar slabea fiind epuizat de strinsoarea madularelor sale si de foame.Deasupra lui atirnau fructe, dar ii era imposibil ca sa le atinga. A venit noaptea si istovit de oboseala, a adormit. Cind s-a desteptat, spre marea lui mirare, el s-a gasit culcat la radacina copacului, eliberat din legaturi. Cineva i-au taiat funiile si pe pamint la indemina lui se gaseau citeva fructe asezate pentru el.

Intr-o zi a fost anuntat ca sint unii care vor sa-l auda vorbind si a plecat ca sa-i intilneasca. Dar luind o directie gresita, s-a ratacit in jungla. Ajuns la malul unui riu, nu l-a putut trece din cauza curentului puternic de apa. Incepea sa se insereze, si in padurea apropiata incepeau sa se auda fiarele care umblau in cautarea prazii. Ce putea sa faca singur si dezarmat, decit sa-si reverse inima lui Dumnezeu printr-o rugaciune fierbinte. Atunci, odata cu ultimile lumini ale zilei, el distinge de cealalta parte a riului un barbat care-i striga:

– ,,Vin in ajutorul tau”. Omul acela s-a azvirlit in apa, a inotat cu repeziciune pina la Sadhu, l-a luat pe spate si l-a trecut pe malul celalalt.Acolo era aprins un foc zdravan si Sadhu a putut sa-si usuce vesmintele. Deodata ciudatul sau salvator a disparut si a ramas singur la adapost de salbaticiuni, minunat inca odata de dragostea si de ingrijirea Dumnezeului sau.

Gonit dintr-un loc in care a incercat zadarnic sa predice Evanghelia, a gasit adapost intr-o pestera. Torturat de foame si de sete, el a cerut ajutorul lui Dumnezeu, dupa care a gasit in apropiere citeva buruieni, care i-au parut ca fiind cea mai deliciosa mincare gustata vreodata si care i-a redat fortele. Putin dupa aceia a vazut o ceata de oameni inarmati cu ciomege si pietroace, apropiindu-se de refugiul sau. Reculandu-se el se roaga: -,,Faca-se voia Ta, in miinile Tale Doamne imi incredintez spiritul”. Curind s-a facut liniste in jurul lui, deschide ochii si vede gloata indepartandu-se. Oare ce se intamplase? Se culca apoi si adoarme. A doua zi aceiasi multime de 50 – 60 de insi reapar, dar de data aceasta fara ciomege si fara pietroaie; el acum era sigur ca ei vroiau sa-l omoare. ,,Iata-ma, sunt fericit sa-mi dau viata pentru Mintuitorul, faceti din mine ce voiti”. Un barbat se apropie si incepe sa-i vorbeasca: ,,Am vrut sa te omorim aseara, insa astazi am venit sa te intrebam ceva. Noi am vazut pina acum oameni din multe tari, chinezi, hindusi, europeni. Pe toti ii deosebim dar asa oameni ca aceia care inconjurau ascunzatoarea ta nu cunoastem. Am vrea sa stim din ce tara sunt. Niciodata n-am vazut fapturi mai minunate.Ei stateau roata in jurul pesterii tale si nu atingeau pamintul, astfel ca nu am avut curajul sa ne napustim asupra ta”. Atunci Sadhu a inteles ca Dumnezeu a trimis ingerii Sai sa-l pazeasca. El nu i-a vazut, dar in ochii acelei multimi au fost vizibili. Acei oameni l-au invitat apoi pe Sundar sa vina la ei si l-au rugat sa-i invete despre Dumnezeul lui si mai multi au fost adusi sa cunoasca pe Christos.

Ura contra crestinismului si in general contra tuturor strainilor se intalneste de asemenea in afara Tibetului si in satele limitrofe ale Indiei. Cu riscul vietii, Sundar patrunde in Nepal, stiind bina ca poate nu va mai iesi de acolo in viata.

Nepalul este o vale lunga intinzandu-se intre doua siruri inalte de munti ale lantului Himalaian. Aceasta vale este locuita pe linga altii si de un trib mindru al gurkasilor. Pretutindeni Sadhu a intilnit o dusmanie aprinsa. Sosit de putin timp in orasul Ilom, i se ordona sa taca. El nu se supune si a fost atacat de un indigen foarte iritat, caruia Sadhu i-a dat un exemplar dupa Evanghelia lui Marcu. Acesta a sfisiat cartea  si s-a dus sa denunte pe Sundar la politie. A fost arestat si condamnat la sase luni de inchisoare.

Aruncat in temnita la un loc cu hotii si ucigasii, Sundar i-a gasit pe acesti oameni dispusi sa asculte viata Aceluia care s-a numit prietenul pacatosilor. Pacea lui Dumnezeu a coborit in acest loc de mizerie si saminta de-a curmezisul durerii a produs un rod bogat. Multi au acceptat pe Christos ca Mintuitorul lor. Temnicerul vazind schimbarea care se facea prin Sadhu, ii ordona sa nu mai vorbeasca. ,,N-am sa pot caci trebuie sa ma supun Stapanului meu si sa vestesc vestea cea buna, orice suferinte m-ar astepta”.Temnicerul se intoarce atunci catre osinditi si-i opreste sa mai asculte pe Sundar, dar ii raspunde ca ei au fost inchisi cu scopul sa devina mai buni. Sadhu prin invatatura data, a desteptat in ei adevarata cainta, pentru faptele lor rele. Cum ar putea sa constituie aceasta o injurie pentru oricine ar fi? Temnicerul deveni perplex. Nestiind ce sa raspunda s-a dus la guvernator. Acesta ii da ordinul sa transfere pe Sundar intr-o inchisoare unde sa fie singur. Nu s-a gasit decit un grajd cu o singura usa si fara fereastra. In acest loc infectat si imputit, Sundar a fost dezbracat de vesminte si ferecat cu miinile si picioarele legate de un stilp. Pentru a-i mari si mai mult chinurile, un oarecare a adus din jungla lipitori si a acoperit cu ele corpul gol al lui Sundar. Aceste lighione lacome ii sugeau singele. In torturile si durerile sale isi inalta inima catre Dumnezeu si o mare pace a venit peste el. Cu o voce tare a inceput sa intoneze o cintare de lauda catre Dumnezeu. Poporul s-a adunat la usa grajdului si el acum putea sa-L vesteasca pe Isus. In aceasta multime se gasea si cel care l-a denuntat si  din cauza caruia sau atras asupra lui toate aceste persecutii. Uimit de ceea ce auzea, el a zis temnicerului: – ,, Ce gindesti de acest om, care este atit de vesel in ciuda acestor chinuri?” ,,Trebuie sa fie un nebun”- raspunde temnicerul. -,,Daca este un nebun, si poate avea o pace atit de profunda, atunci si eu as vrea sa fiu la fel si nu numai eu, ci toti locuitorii pamantului ar trebui sa fie, deoarece acest fel de nebunie ar schimba lumea intreaga intr-un paradis!”

Temnicerul din ce in ce mai tulburat si mai intimidat se intoarce la guvernator zicind: ,,Am sperat sa-l facem pe omul acesta sa sufere si sa-l impiedicam sa predica, insa noi n-am reusit decit sa-i marim bucuria; scopul nu ni l-am atins”.  -,,Este un nebun, i-a raspuns guvernatorul, lasa-l sa plece”.

Sadhu a fost eliberat. El era foarte slabit, pierzind mult singe. Cu toate acestea a gasit puterea sa cutreere orasul vestind mesajul crucii cu o noua infocare. O mare incurajare i-a fost data. Omul care i se aratase a fi cel mai inversunat dusman, il intreba daca nu ii este rusine sa mai predice Evanghelia care ii aducea astfel de  suferinte. „Cind eram un hindus ca dumneata, nu mi-a fost rusine ca sa sfisii Biblia, cum deci m-as rusina astazi sa spun tuturora ceea ce Christos a facut pentru mine?” Atunci omul acela, ii ceru un alt exemplar din Evanghelia pe care o sfisiase mai inainte, ca sa cerceteze el insusi secretul pacii si bucuriei ce se manifesteaza de-a lungul celor mai mari incercari. In Noul Testament a lui Sundar, s-au gasit aceste cuvinte: ,,Nepal 7 iunie 1914, prezenta lui Christos mi-a transformat inchisoarea intr-un cer veritabil; atunci cum va fi sus in cer?”

– ,,Binecuvantez pe Dumnezeu, pentru ca m-a ales din tinerete, nedemn cum eram, sa pun la dispozitia serviciului Sau, zilele viguroseniei mele. La botezul meu, am cerut lui Dumnezeu sa-mi arate drumul, si El care este calea, adevarul si viata, m-a chemat sa-I slujesc ca ,,sadhu” si sa predic numele Lui sfint. Si acum, cu toate ca am suferit foamea, frigul, caldura, temnita, nenorociri, betesuguri, persecutii si rautati fara numar, eu i-L binecuvantez pentru ca prin harul Lui, inima mea este prea plina de bucurie. Dupa zece ani de experiente repet fara cea mai mica sovaire, ca anume, crucea poarta pe cei ce o poarta”.

Sadhu Sundar Singh – CAPITOLUL-4 ‘Sadhu’

Cititi –

”SADHU ” Capitolul 4

” Eu consider toate lucrurile ca paguba, din cauza gradului cel mai inalt de cunoastere a lui Isus Hristos, pentru care am renuntat la tot”.

Mama sa ii spunea de mai multe ori: intr-o zi ai sa fi un „sadhu”.

Niciodata el nu pierduse din vedere aceasta dorinta profetica a aceleia care-l invata sa dea lui Dumnezeu primul loc in viata sa.

Dupa convertire, el auzise cu claritate ordinul divin: „Tu imi vei servi de martor”. Sosise vremea sa se supuna acestei chemari. Oare daca ar iesi sa predice evanghelia intr-o roba de „sadhu”, considerata ca sfinta in India din timpuri imemoriale, n-ar gasi o poarta deschisa? Intr-adevar aceasta roba, simbol al unei vieti ascetice,de renuntare la lume, la smerenie, ii va deschide intrarea in toate casele si chiar usile ghineceului.

Decizia sa fusese luata. Treizeci si trei de ziledupa botez la 3 octombrie 1905, acest tinar crestin de 16 ani imbraca vesmintul galben ca sofranul, al sfintilor „sadhu”.El a facut dintrinsul un om consacrat existentei de monah ratacitor, fara un loc unde sa-si repauzeze capul.

-„Am facut juramintul sa-mi consacru intreaga viata lui Hristos Mintuitorul meu si prin harul Lui, eu nu-l voi calca niciodata; in ziua cind deveni-i un „sadhu”, am imbracat aceasta roba pe viata si atita timp cit aceasta va depinde de mine, no voi schimba-o”.

Sundar Singh voia sa infatiseze poporului sau, istoria lui Isus in felul cel mai potrivit, adica intr-un mod cu totul hindus. Felul de vietuire al crestinilor constituia o dificultate pentru hindusi. Intr-adevar imbracamintea lor, obiceiurile lor de viata, totul era diferit si contrariu mentalitatii hinduse. Sundar insusi considerase altadata pe crestini ca pe niste straini, introducind obiceiuri ciudate.

Chiar dupa convertirea sa,    click sa cititi mai departe…

Mai mult

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari