Ferice de cine greşeşte dar se îndreaptă – de Sefora Geantă

girl

Nu contează începutul unui lucru, ci sfârşitul acestuia. Nu contează cât de încet mergi, atata vreme cât încă te deplasezi. N-are importanţă de unde ai pornit, ci unde faci tot posibilul să ajungi. N-are treabă trecutul cu viitorul, atâta vreme cât alegem să ne schimbăm prezentul. Cum se spune: cine am fost, cine sunt şi cine voi fi, sunt trei persoane diferite. Dumnezeu nu dispreţuieşte începuturile slabe.

Învingător nu-i unul care n-a căzut niciodată, ci acela ce are puterea să se ridice şi să meargă mai departe. De altfel sunt înfrângeri care te înalţă, şi victorii care te coboară…

A te teme să nu greşeşti, chiar şi asta e o greşeală. Înţelepciunea nu se moşteneşte, ci se dobândeşte… O uşă închisă nu-i capăt de ţară. Un eşec nu-i sfârşitul alergării. Greşelile sunt trepte spre succes, căci ele ne arată ce trebuie îmbunătăţit. Fără greşeli nu am putea să ştim la ce mai trebuie să lucrăm, ce mai trebuie şlefuit, finisat…

Citeste mai mult – http://seforaseah.blogspot.ro/2016/08/ferice-de-cine-greseste-dar-se-indreapta.html

Când ieslea e goală, sărbătorim degeaba… – Sefora Geantă

card-craciun

Când s-a născut El, a împărțit istoria lumii în două. A separat lumina de întuneric, păcatul de neprihănire. Ne-a învățat smerenia, iubirea, dăruirea… N-a cerut palate, așternuturi de mătase, scutece de cea mai bună calitate. Dragostea se mulțumește și cu puțin. Pentru că dragostea suferă totul. Și frigul, și respingerea și ura…

Dar ce-ar fi fost ca păstorii, ori magii, să găsească o iesle goală? Ce-ar fi fost ca El să nu se fi născut? Ar fi plecat acasă toți, exact așa cum au venit. Ba chiar dezamăgiți. N-ar mai fi dus nimeni vestea bună mai departe, n-ar mai fi existat creștini, nici oameni noi.

Cu ieslea goala, n-ar fi existat mântuire. Nici speranță. Ar fi fost o lume plină de venin. Pentru că fără jertfa de la Golgota, oamenii n-ar fi avut motiv să se schimbe în bine. Fără sacrificiul suprem, oamenii n-ar fi știut să se sacrifice la rândul lor.

O iesle goală înseamnă o lume cufundată în întuneric. O lume fără nici un Dumnezeu. O lume rece, indiferentă, plină de oameni singuri. O lume care trăiește după propriile reguli, urmărind doar folosul propriu. O societate înțesată de criminali, de avari, de corupți, de farisei, de mincinoși.

O iesle goală înseamnă o lume egoistă. O lume care dă din coate, care pășește peste cadavre, care nu ține cont de nevoia altuia. O lume care nu cunoaște verbul „a da” și e străină de termenii „a împărți” sau „a oferi ajutor”. O lume care se zgârcește să dea o portocală unui sărac, care nu depune nici cel mai mic efort dacă nu-i în favoarea sa.

O iesle goală înseamnă o lume care trăiește fără a avea responsabilități. Fără a gândi în perspectivă.

O iesle goală promovează „carpe diem, quam minimum credula postero” („trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor”).

O iesle goală înseamnă o inimă goală. O lume fără suflet, fără milă, fără empatie. O lume dominată doar de instincte și pofte…

CONTINUARE AICI:
http://seforaseah.blogspot.ro/2015/12/cand-ieslea-e-goala-sarbatorim-degeaba.html

Deșteaptă-te române! Azi! ~ Sefora Geantă

S-au luptat atâția pentru țara asta…

Au vrut-o mulți. Au apărat-o și mai mulți. Unii s-au contopit cu glia strămoșească zâmbind, știind că au luptat pentru ea până la ultima suflare. Au murit alții înainte să-și împlinească visul, înainte s-o vadă întregită. Și-au dat strămoșii noștri viața pentru ea… ca noi să fim azi liberi. Stăpâni în țara noastră, vorbind graiul nostru, iubind în felul nostru, având credința proprie, nu pe a altora.

Ne-am apărat țara de „păgâni”, de turci, de ruși, de toți invadatorii. Dar n-am știut să o apărăm de cel mai mare dușman… N-am știut s-o apărăm de noi înșine…

N-am știut s-o apărăm de emigrare. Am blestemat-o și vorbit-o de rău în fața copiilor. Le-am sădit în inimă sămânța urii și ea le-a anihilat și ultimul strop de patriotism. Azi, tot mai mulți pleacă… Răman în urmă batrâni uitați, copii ce cresc fără părinți, vile în care domnește pustiul 11 luni pe an. Au plecat mulți români, și or să mai plece. Că aici „n-au viitor”. Cine spune că n-au?! Există viitor dincolo de fiecare șansă acordată…

CONTINUARE aici – http://seforaseah.blogspot.com/2015/12/desteapta-te-romane-azi.html

Urmareste Blogul lui Sefora Geantă aici – http://seforaseah.blogspot.com

 

 

De ce ne mor tinerii – de Sefora Geantă

Unii dintre dvs ne spuneţi adolescenţi teribilişti. Alţii tineret. Unii credeţi că nu mai avem nici o şansă de reabilitare, alţii continuaţi să speraţi la un viitor mai bun.

Da, generaţia noastră n-a prins războiul, nu ştim să ţinem arma în mână. Nici un glonț nu ne-a străpuns pe front, dar asta nu înseamnă că nu suntem răniţi. Noaptea, când nu-i vede nimeni, mulţi plâng înfundat şi muşcă din pernă regretând deciziile luate, urmând ca a doua zi să afişeze din nou acel zâmbet mai fals ca produsele chinezeşti. Mulţi, dacă nu toţi, considerăm că a-ţi expune sentimentele în public e dovadă de slăbiciune. Or noi trebuie să fim puternici (sau măcar să dăm impresia asta). Nu?

Suntem greu de înţeles, mai ales când refuzăm să comunicăm. Dar şi tăcerea-i un răspuns… Câteodată prea dur şi brutal ca să fie luat în considerare. Avem nevoie de înţelegere. Toţi oamenii cărora li se dă o şansă la viaţă (mai exact cei care scapă de blestematul avort), toţi părinţii, toţi oamenii mai în vârstă, toţi au trecut cândva pe aici. Problema e că majoritatea uită că au fost şi ei tineri cu defecte şi bravează în faţa noastră, bazându-se pe principiul ‚‚dacă n-au fost de faţă, sunt obligaţi să creadă ce spunem noi’’

Refuzăm uneori adevărul. Din teamă că, ştiindu-l, ni se vor sfărâma şi ultimele cioburi de vise rămase prin suflet. Spun cioburi pentru că multe vise ni le-au spulberat alţii deja. O învăţătoare care şi-a făcut elevul prost sau incompetent, un părinte care i-a spus copilului că nu-i bun de nimic, un mai bine nu te năşteai! Sau un tu n-ai nici o şansă! Nu vei reuşi niciodată. E nevoie de câteva secunde să arunci o vorbă, ca să produci o rană ce nu se mai vindecă într-o viaţă.

Nici noi nu ştim ce vrem. Ba ne îmbraţişăm cu singurătatea, ba ne lepădăm de ea. Oricum, ea ne rămâne cel mai fidel tovarăş.

Ne închidem în noi, ori ne plângem în faţa tuturor. Ne căutăm alinare în iubire, în cărţi, în somn, în filme, în săli de fitness, în alcool sau droguri, în dezmăţ, în like-uri. În tot ce-i rău. Şi unii în mâncare. Dar mai devreme sau mai târziu toţi realizăm că prăjitura la început atât de dulce a prins gust de cianură iar în văzduh pluteşte un miros stătut, de moarte. Ferice de cei ce-şi găsesc alinarea în Dumnezeu!

Ne plictisim repede. Nu ducem treaba la bun sfârşit. Nu facem lucrurile bine sau le facem în silă. Nu-i ciudat că ne-a pierit cheful de viaţă chiar dinainte să descoperim cum e viaţa defapt?! Cocoşaţi sub povara grea, dar invizibilă pentru restul lumii, ne transformăm încet în Quasimodo adaptat la viaţa în secolul XXI. Purtăm în spate saci de suferinţă, de neînţelegere, de ură, de regrete şi remuşcări tânjind după oameni care să ne înţeleagă. Ne aplecăm sub povara chinuitorului niciodată nu voi fi suficeint de bun şi uităm să mai privim la cer, tocmai când acela-i singurul loc de unde ne vine izbăvirea.

Unii fug de biserici şi de credinţă, spunând că-i ceva de modă veche. Nu se mai poartă. Nu mai are priză, ba chiar strică reputaţia. Ce-o să spună gaşca despre mine dacă merg? Mă vor crede nebun…

Cei care încă mai frecventează lăcaşele de cult, o fac din 3 motive: fie de frică, fie din obişnuinţă, fie din dorinţa de a-L căuta pe Dumnezeu. Membrii din primele două categorii or să dispară şi ei pe parcurs. Când te căsătoreşti şi ieşi de sub papucu’ lu’ tăticu’, adio biserică! Şi din păcate, există destule cazuri care confirmă teoria asta.

E din ce în ce mai greu să ţii tinerii în biserică. Parcă lipsește magnetul. Bătrânii nu acceptă upgradările, noul, tinerii vechile tradiţii.

Continuare aici – http://seforaseah.blogspot.com/2015/09/de-ce-mor-tinerii.html

Citeste blogul lui Sefora Geantă aici – http://seforaseah.blogspot.com

Ce ar fi… să nu ne mai tăiem aripile unii altora?! de Sefora Geantă

Boli vechi, oameni noi. Descurajarea atacă din nou făcând victime chiar şi dintre cei mai puternici soldaţi. Nu ţine cont de vârstă, poziţie socială, nume sau naţionalitate. Spinii descurajării sunt gata să înăbuşe orice sămânţă de speranţă ascunsă prin vreun colţ de inimă.

Acesta e cimitirul mizeriei umane – locul unde toate visele mor.

Cineva spunea că până şi cel mai desăvârşit artist poate fi descurajat de critica sau de indiferenţa celei mai desăvârşite nulităţi. Pentru că aşa suntem noi oamenii – sensibili… Chiar dacă încercăm să ascundem asta…

Ne descurajează oamenii. Ne descurajează eşecul. Ne descurajăm singuri.

Spunem o vorbă, poate chiar în glumă, fară să realizăm că poate răni omul de lângă noi. Uneori descurajăm voit, de teamă ca muritorul căruia ne adresăm să nu ajungă pe scara vieţii cu o treaptă mai sus decât noi. Descurajăm câteodată pentru simplul fapt că viziunea noastră nu coincide cu a celuilalt, că ţintim prea jos şi credem prea mult în imposibil. Descurajăm din invidie şi din ipocrizie. Descurajăm pentru că n-avem altceva mai bun de făcut…

Ne lăsăm descurajaţi pentru că pierdem din ochi ţina. Pentru că o mică turbulenţă ne poate distrage atenţia; un mic eşec ne poate face să aruncăm arma în colb şi să ne dăm bătuţi. Aşa uşor! Mult prea uşor…

Renunţăm pentru că nu avem încredere în noi şi ne subestimăm. Înăuntrul fiecăruia există o forţă creatoare mai mare decât bănuim. Problema e că mulţi trecem prin viaţă fără să fi descoperit măcar o părticică din ea. Altfel spus, trăim degeaba…

Abandonăm lupta pentru că avem prea multă încredere în ceilalţi şi ne lăsăm influenţaţi de vorbele lor. Uităm prea des că fericirea noastră nu trebuie să depindă decât de voinţa propriei persoane.

Alegem descurajarea pentru că ne e frică să pierdem. Ne e frică să ne facem iar de râs, să ni se calce mândria şi orgoliul în picioare. Să ne stricăm reputaţia.

E adevărat, mediocrii nu îşi strică imaginea, dar nici nu ajung eroi vreodată…

Să te laşi descurajat e ca şi cum ai merge de bună voie acolo unde ştii că sunt nisipuri mişcătoare. Pentru că ea, descurajarea, nu te ţine doar pe loc, ci te trage în jos. Atât de mult încât într-o zi o să te înghită pământul fără să laşi nimic în urmă. Asta-i cea mai mare înfrângere: să te laşi descurajat…

Este trist că petrecem mai mult timp pentru a felicita oamenii care au reuşit decât pentru a încuraja pe cei care nu au reuşit.

CITESTE mai MULT aici :

http://seforaseah.blogspot.ro/2015/07/ce-ar-fi-sa-nu-ne-mai-taiem-aripile.html

vezi si http://seforaseah.blogspot.ro/

Oamenii plâng. Deseori degeaba. Sefora Geantă

Photo credit

Photo credit feedlimmy.com

Ne-am învăţat să plângem după oameni. Plângem pentru că nu-i mai avem lângă noi, plângem din invidie că îi are altcineva. Plângem când nu ne bagă în seamă, plângem când nu ne lasă în pace. Plângem până şi după oameni pe care nu i-am avut niciodată. Cred că dacă am plânge PENTRU ei şi CU ei, atâta vreme cât încă îi avem aproape, n-ar mai fi nevoie să-i plângem când pleacă. Pentru că n-ar mai pleca.

E obligatoriu să înţelegem că nu tot ce pierdem este o pierdere.
Plus ca nimeni nu pierde pe nimeni, pentru că nimeni nu posedă pe nimeni. Nimeni nu fură pe nimeni, pentru că a părăsi e o alegere conștientă. E adevărat că oamenii pot fi influențaţi, dar depinde numai de ei dacă pleacă sau nu.

Oamenii vin și pleacă din viața noastră ca trenurile, iar în gara sufletului nu staţionează decât atât cât au nevoie. Sau cât avem noi… Și fiecare își caută gara care îi place. Unii țin cont de aspectul exterior, alții de cât de bine se simt acolo. Unii caută gări curate, sau pustii, alții preferă gările cu aurolaci. Fiecare gară atrage omul care îi seamănă, care se integrează cel mai bine în peisaj… Uneori, mai uităm bagaje prin gările altora, și le producem suferință. Iar ei se amăgesc cu speranța că într-o zi o să ne întoarcem după ele. Dar nimeni nu se mai întoarce! Și tot trecând prin zece mii de gări, ne trezim că ajungem la destinație fără bagaje. Săraci. Pentru că am pierdut totul pe drum.

Citeste mai mult aici – http://seforaseah.blogspot.com/2015/06/oamenii-plang-deseori-degeaba_2.html

Citeste blogul lui Sefora Geantă aici – http://seforaseah.blogspot.com

S. O. S.! Acum, cât nu e prea târziu… de Sefora Geantă

Photo

Ajuta-ma ! Photo

Indiferenţa ucide. Cu sânge rece. E opusul iubirii. E mai dureroasă decât ura… E ca o injecţie cu moldamin, făcută direct în inimă. Indiferenţa se răspândeşte rapid, e tot mai des întâlnită. E o stare generală ce caracterizează societatea, şi care a început, din păcate, să afecteze şi biserica.

Mă doare starea Bisericii. Cel mai mult… Aleargă răniţii la ea, căutând alinare, şi nu-i bagă nimeni în seamă! Avem biserici cu sute de membrii, ni se predică despre iubire, cântăm „vreau să-nvăț să leg o rană”, ne rugăm să se schimbe România, și nu se întâmplă nimic… Ne întrebăm de ce nu face Dumnezeu nimic, când defapt problema e la noi. Noi astupăm izvorul binecuvântării! Cu nepăsarea noastră. Cu monotonia. Cu confortul…

E posibil să vină un om străin la biserică și din zeci/sute de oameni să nu îl bage nimeni în seamă? Normal că se poate! Încet încet am renunțat la cultul părtășiei. La 12 fix se încheie programul, la 12 și un minut deja toți suntem înghesuiți la ușă, ne urcăm rapid în merțane și fuga acasă, la sarmale și la plasma de 1 metru jumate. Fără comunicare, fără pic de sacrificiu. Cei care nu se fofilează așa repede și rămân, eventual fac vreo doua selfie-uri cu prietenii, după care pleacă cu gașca la un suc.

Și ne mirăm că suntem singuri…
Citeste mai departe aici – http://seforaseah.blogspot.ro/2015/04/s-o-s-acum-cat-nu-e-prea-tarziu.html

Cu toată speranţa înainte! Sefora Geantă

Sătui de viaţa cotidiană, de monotonie şi facturi la gaze, de singurătate şi zile negre, ne retragem sub carapacea viselor şi începem a ne făuri o lume perfectă, în care trăim perfect şi totul e aşa cum vrem noi să fie. O lume în care nu există lacrimi, nici teme sau ceas deşteptător. O lume în care avem greutatea potrivită, suntem înconjuraţi doar de oamenii pe care îi dorim în preajma noastră şi ni se oferă iubire exact de la cine vrem să primim. O lume fără inimi frânte, fără familii dezbinate, fără datorii, fără ştirile de la ora 5, fără cerşetori, fără vene tăiate… O lume ideală… Şi în acelaşi timp ireală.

Omul se refugiază în lumea viselor atunci când nu e mulţumit de realitate. Dar asta nu înseamnă că lumea reală nu mai există. Sau că se va asemăna câtuşi de puţin cu utopia. Nu! Lumea aceasta rămâne la fel. Durerile nu dispar peste noapte. Lacrimile nu încetează să curgă. Oamenii încă mor. Soarele tot intră în nori. Dar asta nu înseamnă că nu ma există speranţă…

Pentru că e o diferenţă majoră între a visa şi a spera.
Speranţa te ţine cu picioarele pe pământ şi cu ochii aţintiţi la cer. Ea e conştientă de realitatea crudă a vieţii, dar şi de faptul că există şansa ca într-o zi totul să se schimbe în bine. Speranţa e singura ancoră din lume care are abilitatea ca, la momentul potrivit, să se transforme în aripi de înger. Speranţa îţi cere aşteptare. Valoarea unui lucru creşte odată cu greutatea efortului depus pentru a-l obţine.

Visul este exact opusul. El nu numai că te detaşează de realitate şi te face să vieţuieşti într-o lume închipuită, cu capu-n nori, dar visul nu te lasă deloc să aştepţi. El vrea totul de-a gata. Rapid. Un fel de fast-food al sufletului…..

Citeste mai mult aici – _Sefora Geantă_-http://seforaseah.blogspot.ro/2015/03/cu-toata-speranta-nainte.html

Femeia – cadoul care te alege Sefora Geantă

young woman ziua femeii ziua mamei

Photo credit www.tumblr.com

Poeții și scriitorii au încercat să-și spună parerea despre femeie, s-o rezume în cuvinte, pompoase sau seci. Mulți au definit-o sub diferite forme, privind-o prin lupa admirației, a ironiei, a urii. Mulți au spus CE ESTE femeia, dar ar trebui să înțelegem și ce CE NU ESTE ea.

Femeia nu poate fi ca un bărbat. Nu se poate ascunde în spatele durității, nu poate ține lacrimile în ea la infinit. Gândește mai mult cu inima decât cu mintea. E dispusă să ofere orice pentru a primi iubire (ceea ce nu e tocmai în avantajul ei). Fiecare băiat își dorește să fie prima dragoste a unei fete, pe când fiecare fată își dorește să fie ultima dragoste a unui băiat.

Femeia își țese mrejele vieții din amintiri și vise. Mai rar trăiește prezentul, pentru că de obicei oscliează între viitor și trecut.

Femeile adevărate nu se rezumă doar la exterior. Nu-s obsedate de cum arată în realitate, ci de cum le văd ceilalți. Nu ar putea exista un Narcis feminin, în ciuda faptului că femeia se privește nespus de mult în oglindă. Ea nu face asta pentru a se admira pe sine, ci pentru a vedea acolo pe un altul, care o privește…

Citeste in continuare aici – http://seforaseah.blogspot.com/

Dacă într-o zi… Sefora Geantă

guy friends~~~

P

Photo credit www.mobypicture.com

Dacă într-o zi o să îţi vină să plângi… Caută-mă!
Poate că te voi face să râzi. Dacă nu, pot să plâng alături de tine.

Dacă într-o zi vei vrea să fugi undeva departe… Nu te sfii să mă cauţi!
Nu promit că o să încerc să te opresc. Dar pot fugi alături de tine…
Şi dacă vei vrea să o faci de unul singur… Promit că voi aştepta aici până te întorci. Exact în acelaşi loc…

Dacă într-o zi nu vei vrea să asculţi pe nimeni… Caută-mă!
Promit să fiu aici pentru tine. Promit că voi sta în tăcere…

Dacă într-o zi vei radia de bucurie… Caută-mă neapărat şi spune-mi tot!
Ştiu cât de greu e să n-ai cu cine să îţi împarţi bucuriile, de teamă să nu te urască pentru că eşti fericit…

Dacă într-o zi vei vrea să asculţi o poveste, dar orice voce omenească ţi-ar deranja auzul… Caută-mă! N-am soluţia! Mă poţi privi în ochi şi poţi „citi” orice doreşti… Dramă, bucurie, dor, speranţă…

Dacă într-o zi vei regreta faptul că te-ai născut… Caută-mă!
Îţi voi aminti toate momentele în care am fi fost ruinați dacă nu erai tu…

Citeste mai departe aici – http://seforaseah.blogspot.com/2015/02/daca-intr-o-zi.html

Gloanţe, pietre şi dulcele somn al morţii – Sefora Geantă

Photo credit groundhogsday.net

Iarna încă își rânjește colții ascuţiţi, undeva, ascunsă în spatele unui ghiocel. Aștept să plouă. Aștept să ningă. Primăvara n-o mai aștept. Vremea asta bună e doar fake. În fiecare an m-a păcălit, dar anul ăsta nu-i mai merge.Parcă ceasul omenirii s-a oprit în loc (tare mă oftic fiindcă de data asta nu pot da vina pe bateriile chinezești). De la o vreme îmi pare că timpul trece din ce în ce mai greu.
Oare s-o fi întărit nisipul în clepsidra vieţii și nu mai vrea a curge către nemurire?
Cred că așteptarea îmi dă senzația asta ciudată.

M-am plictisit de natură amorţită și rece. Și de bisericile în care oamenii au aceeași stare sufletească ca şi copacii.
Gloanțele războiului ne șuieră pe la urechi, dar dormim în tranșee. Somnul dulce al morții. Nu ar fi mare efort pentru Rusia să ne omoare tinerii. Și așa sunt de mult în letargie…
Mersul pe stradă nu îți oferă garanţia că trăiești, nici contul de Facebook.
Nu tre’ să intrăm neapărat în conflict cu alte ţări ca să existe o lupta. Războiul cu duhurile necurate se dă continuu, fie că noi băgăm de seamă sau nu. O bătălie se dă şi în noi, între inimă şi minte, între iubire şi ură, între neprihănire şi păcat.

Oamenii de lângă noi cad seceraţi unul câte unul, însă nu-i observă nimeni. Și e infinit mai rău să mori zilnic, puţin câte puțin. Un glonț ucide doar o dată, după care mori și scapi. O vorbă, însă, poate răni la nesfârșit. Așa se explică ochii triști și inimile zdrobite mascate de zâmbete forţate și rimel.

Dacă stau tăcută, sunt suspectată de tristețe. Dacă râd, sunt acuzată de lipsă de seriozitate. Dar ăsta nu-i motiv să mă agit. Există lucruri mai importante pe lume…
Totuşi mă doare că deseori ne pierdem în detalii și uităm esențialul…

Sunt un amestec de zâmbete și lacrimi. Trăiesc zi de zi cu un gol în stomac, cu gândul că nimic nu va mai fi la fel.
Dacă n-o să mai existe un mâine, n-o să regret. Nu văd moartea ca pe un lucru rău, ci găsesc în ea un fel de eliberare. E luminiţa de la capătul tunelului, speranţa celui ce crede că dincolo e ceva mai bun.
Și atâta vreme cât sufletul încă mai are putere să zboare, cerul va fi întotdeauna mai aproape…

Aștept ziua când o să mă întorc Acasă. În țara fără lacrimi și fără tonuri de gri.
Aștept, mai ales, clipa când o să îmi iau în primire noile aripi.
Până atunci, mă folosesc de picioare. Și când mă lovesc de vreo piatră, mă gândesc că doar înaintând voi ajunge acolo unde am visat toată viața.

http://seforaseah.blogspot.ro/2015/02/gloante-pietre-si-dulcele-somn-al-mortii_19.html

Când masca devine fierăstrăul ce-ţi taie craca de sub picioare… Sefora Geantă

Photo credit www.snapthepix.com

Masca nu-i doar costumul de extraterestru purtat de Halloween, nici ţinuta de Barbie şi gletul gros cu care se defilează pe holurile şcolilor. Mască e şi zâmbetul fals de pe feţele unora. E şi crucea de 10 cm agăţată cu un lanţ de drujbă poleit în jurul gâtului, şi icoana înnegrită de fumul ţigărilor. Mască e şi poza photoshopată de pe Facebook în care apari cu 10 kg mai slabă, ba e chiar şi peştele lipit pe maşinile multor “fraţi”.

Masca este faţa pe care omul şi-o arată atunci când nu are o faţă proprie. Şi tot purtând măşti, ajungem să uităm cine se află cu adevărat în spatele lor.

Masca e un lucru menit să impresioneze şi să ascundă. Dincolo de măşti se pitesc oameni slabi, oameni goi, oameni pierduţi. Oameni cu vise mici şi ochelari de cal. Oameni fricoşi, fără speranţă, fără curaj.

Masca este minciună.
Ea ascunde realitatea de ochii lumii la fel cum ochelarii de soare ascund ochii vineţi. Pentru că oamenii se tem să fie ei înşişi, se tem de respingere, se tem de schimbare. Dar masca, ori cât de mult ar fi purtată, ori cât de scumpă ar fi, sau cât de mult ar semăna cu adevărata faţă a purtătorului, nu va deveni niciodată adevăr. Nu va îmbunătăţi lucrurile. Nu va rezista la nesfârşit. Şi purtând-o prea mult timp, ea devinde parte din noi, iar când vrem să o îndepărtăm, ne produce răni. Măştile lasă cicatrice. Şi mutilează inimi…

Masca este iluzie.
Ea doar dă impresia că totul e bine, dar în spatele ei se ascund aceleaşi vechi defecte. Masca nu rezolvă probleme. Dincolo de ea rămân aceleaşi lacrimi, aceeaşi ură, aceeaşi inimă frântă.
Timpul nu vindecă rănile. Numai Medicul o face.
Şi cum să ieşi din starea asta dacă tu nu spui altuia durerea ta?! Nici măcar lui Dumnezeu…

Masca este resemnare.
Ne punem măşti de teamă să nu batem la ochi, să nu fim arătaţi cu degetul pentru că suntem diferiţi. Şi astfel ne pierdem dreptul de a fi unici, de a lăsa ceva în urmă. Ne vindem ca Esau, pentru nimicuri. Un fum, două bile de sticlă şi o pungă de plastic găurită.
Un reject nu-i capăt de ţară. Şi o uşă închisă înseamnă întotdeauna deschiderea alteia.
Măştile sunt ieftine, unele chiar gratuite. De multe ori, însă, uităm că lucrurile gratuite ne costă cel mai scump. Şi ascunzându-te în spatele unei măşti te rezemnezi la un destin comun turmei…

Masca e durere.
În primul rând pentru că eşti tot timpul nevoit să te prefaci, trăieşti cu stres, ţinând cu dinţii de imaginea pe care o ai de păstrat. Purtătorii de măşti suferă chinuri. Ei nu pot fi sinceri, nu îşi pot vărsa durerea inimii în cupa nimănui, deci nu se pot bucura de mângâieri şi alinare.
Apoi, pentru că, aşa cum tratezi pe alţii, eşti şi tu tratat. Minţi – eşti minţit; înşeli – eşti înşelat!

Masca nu e o soluţie, e o scuză! Şi cine se scuză se acuză.

Cât timp trăim aici jos, o să ne lovim de măşti. Mereu. Unele de profesionişti, altele de amatori. Treaba noastră e să le dăm jos. Întâi pe ale noastre! După aceea, alţii se pot schimba prin puterea exemplului şi prin încurajare. Toţi au o şansă, chiar şi tâlharii.

Sătulă de balul mascat privesc în sus. E singurul loc fără prefăcuţi. Acolo ajung doar oameni sinceri, cu etichetă de sfinţi. Îmbătaţi de parfumul paradisului, sunt fericiţi că au renunţat cândva la măşti. Dacă le-ar fi păstrat, chiar şi pe cea de gaze, n-ar mai fi ştiut cum miroase raiul.

Uitându-mă, din întâmplare, am zărit un călău când îşi scotea masca. Avea ochii plini de lacrimi…

_Geantă Sefora_

Citeste blogul Seforei aici – http://seforaseah.blogspot.com/

România după 1 decembrie – Sefora Geantă

Romania Hai ridica-te Catalin Ciuculescu

Photo captura, video de Catalin Ciuculescu

1 decembrie. Fasole cu ciolan. Horă de amatori. Imn cântat pe 17 beregăţi. Steaguri şi steguleţe. Vin fiert şi costume populare. Armată, televiziune şi defilări. Lumânări şi reduceri la oalele pentru sarmale.

Azi tot românul e patriot. Poartă cu mândrie tricolorul, vorbeşte în versuri patriotice şi îşi drege glasul. Se adună prin pieţe, iese la strada principală. Nu ratează nici un prilej de socializare (sau de căpătat ceva). O mulţime de oameni veseli şi roşii la faţă (încă nu ştiu dacă nuanţarea asta se datorează frigului sau unor lichide „tari”), se îmbrăţişează călduros, pentru ca de mâine să reînceapă să se înjunghie pe la spate.

Nu mi-am schimbat părerea… Suntem o naţie de ciudaţi.
Blestemăm ţara asta peste 364 de zile pe an, şi azi, brusc, o iubim şi suntem mândrii de cetăţenia noastră română.

Ne văităm ca nu avem locuri de muncă şi n-avem viitor între hotarele ei,  n-avem copii. Dar cine oare o fi făcut milioane de avorturi în câteva decenii? Tineretul ce trebuia să întreţină ţara nu a avut dreptul la viaţă! Acum suportăm consecinţele.

Ne plângem că ne pleacă pruncii în diaspora şi nu ne mai vizitează cu anii, uitând că noi le-am implantat ideea asta în minte, încă din copilărie. Suntem nemulţumiţi de regimul politic, de conducători, de vecini, de străzi, de pensii. Aşa-i românu’, vrea să-i pice totul din cer, de-a gata.

Astăzi însă uităm de toate inconvenientele şi defectele patriei, simţindu-ne mai români, „mai tineri, mai efervescenţi”. Problema e că timpul nu stă în loc. Mâine e 2 decembrie şi euforia se va dizolva, lăsând la iveală problemele care, oricum, au fost tot timpul acolo.

Ce-i de făcut?

Cred că singurul mod prin care putem schimba ţara asta, este schimbându-ne pe noi. Nu guvernul, nu preoţii, nu autostrăzile, nu profesorii. Ci modul în care ne raportăm la ce se-ntâmplă, modul în care privim ce-i în jur. Dacă suntem în căutarea defectelor, avem mari şanse să le găsim. Dar şi calităţile se pot găsi la fel de uşor. Trebuie doar să vrem şi să ne uităm unde trebuie.

Priveşte mereu partea plină a paharului şi ia iniţiativă. Dacă toţi fac răul, tu fă binele. Dacă toţi sunt mincinoşi, tu spune adevărul. Dacă toţi sunt corupţi, tu fii cinstit. Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în ceilalţi. Încet încet, vei observa că tot mai mulţi oameni buni îţi apar în cale.

România nu-i o ţară atât de săracă precum se vehiculează! Marile ei comori n-au fost descoperite încă. Marile ei comori se află în noi. Pentru că România nu-i o bucată de pământ, România este o singură inimă ce bate în milioane de trupuri.

Fii binecuvântată România, oriunde te-ai afla!

_ Sefora Geantă_

AMÂNARE VS RĂBDARE – De Sefora Geantă

…un editorial scris de fiica Pastorului Nicolae Geantă, Sefora Geantă care la varsta de 15 ani si 9 luni nu numai ca este dotata cu intelepciune, dar Dumnezeu a binecuvantat-o si cu darul scrisului! Sefora s-a botezat in apa in data de 5 octombrie, 2014. Vezi aici – Botez Biserica Izbânda Drăgăneasa (Prahova) – Nicolae Geantă & Onisim Botezatu 05 octombrie 2014

Citeste blogul lui Sefora aici – http://seforaseah.blogspot.com/

AMÂNARE VS RĂBDARE

E greu să aștepți… Fie că aștepți să ieși din pușcărie, fie că aștepți să îți nască soția sau să te măriți. Așteptarea nu poate fi mai grea sau mai ușoară, pentru că ea nu e măsurabilă. Chiar dacă uneori o asociem cu „nerăbdarea” şi alte ori „groaza”, în fond și la urma urmei tot așteptare se numește.

Nu totul se rezumă la prezent, iar dorințele nu se împlinesc la clipeala ochiului pentru că viața nu e un spectacol de magie.

Există două tipuri de așteptare:

1) Așteptarea bună, numită și răbdarea.

Este o virtute; nu te naști cu ea, ci o înveți încet încet, zi de zi.

Răbdarea se naște din iubire. Ea suferă și nădăjduiește totul, pentru că răbdarea pune nevoia celuilalt pe primul loc.

Chiar dacă uneori ne fac să ne ieșim din minți, oamenii sunt pe pământ spre binele nostru: unii ne învață răbdarea, alții ne-o testează.

La români se întâlnește mai rar această calitate, nu numai pentru ca „românașului îi place sus la munte”, liber, singur și nederanjat, ci și datorită impulsivității noastre specifice și a dorinței de a da cu bâta ori sapa în cutia craniană a interlocutorului.

Dumnezeu ne cere să fim răbdători, pentru că răbdarea ne aduce pacea. E greu să ai răbdare, mai ales când norii negrii întunecă zarea, iar viitorul pare (sau chiar este) un scenariu apocaliptic. Chiar dacă plouă și cerul e trist, soarele e dincolo de nori. Chiar dacă problemele sunt grele, Dumnezeu e tot timpul prezent, gata să îți ridice povara. Suferința e mai ușor de suportat când ești conștient că toate trec și acel ce rabdă în tăcere primește răsplata.

2) Așteptarea rea, numită și amânarea.

Este întâlnită la orice pas și ni se potrivește ca o a doua piele.

O purtăm cu fală, precum copiii de bani gata țoalele de firmă.

Nu ne ferim de amânare, ba chiar o încurajăm – „cere-ți iertare mâine…”/ „împacă-te mâine…” / „schimbă-te mâine…”. E ușor să amâni, ba chiar instinctual. Din vina ei au murit atâția oameni nemântuiți, atâția neîmpăcați cu familia.

Amânarea e paralelă cu dragostea, pentru că prima vrea confort, a doua cere sacrificii. Şi, ca şinele de cale ferată, nu se întâlnesc.

Amânarea e o refuzare conștientă a fericirii, e eliberarea vrabiei din mână pentru pasărea de pe gard.

Amânarea este sinucidere zilnică, iar mâine poate fi prea târziu să mai repari ceva.

Cei ce amână nu sunt niciodată învingători, singurul lor premiu fiind dreptul de a fi mediocrii.

În viață trebuie să învățăm să așteptăm. Oricât ar fi de greu. Pentru că toate își au vremea lor. Iar vinul cel bun se dă abia la urmă.

Cu toate acestea, trebuie să avem grijă, pentru că uneori, de la prea multă așteptare, avem impresia că facem ceva așteptând. Şi asta nu e bine…

Trebuie să răbdăm nemăsurat răutatea și să amânăm la infinit răzbunarea. Să iubim adevărul, dar să iertăm greșelile. Să așteptăm cu nerăbdare venirea lui Hristos, dar cu groază judecata divină. Pentru că atunci când răbdarea a luat sfârșit, vine pedeapsa pentru cei ce au amânat schimbarea…

Tu cum te prezinţi?

 

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari