Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 7B – Departe in Serviciu – continuare

Citeste

traducere de Avram Cuc. In acest capitol Sadhu Sundar Singh se intoarce in orasul natal, dupa 14 ani de propovaduire misionara; tatal sau, in sfarsit ii cere sa ii spuna despre Hristos si apoi cere sa fie botezat de fiul sau care la condus la Hristos.

Un templu Sikh in Penang unde s-ar putea sa fi propovaduit pe Hristos  Sundar Singh

La Penang, un sikh l-a invitat sa vorbeasca intr-un templu sikh si guvernatorul a dat o jumatate de zi de concediu functionarilor din politie ca sa-l poata asculta. Ce contrast fata de dusmania cu care fusese intampinat de poporul sau si de orasul sau natal!

De la Singapore el a raspuns invitatiei ca sa mearga in China si in Japonia. Trenurile se opreau in statiile intermediare  si vapoarele isi intarziau plecarea, numai sa-l ia pe bord.

Pretutindeni il astepta o primire entuziasta si mesajul sau aducea lumina si viata. El a predicat in catedrala din Pekin, unde un pastor metodist i-a servit ca interpret. La Hankow, fiul lui Hudson Taylor a fost cel care l-a tradus in chinezeste. In Japonia a fost dureros impresionat de materialismul, pofta de bogatie, imoralitatea si indiferenta religioasa. In China a fost impresionat sa vada in ce masura absenta castelor usura accesul convertitilor in biserica crestina, ceea ce nu era cazul in India.

In vara anului 1919, Sadhu se reintoarce la Sabathu si de aici pe pamantul chemarii sale. Inima sa era totdeauna alipita de Tibet si inca odata el intreprinse calatoria periculoasa in regiunile ninse ale Himalayei.

Intorcandu-se in octombrie, dupa ce a traversat Punjabul, s-a dus la Rampur, orasul sau natal. Tatal lui care nu la mai vazut de 14 ani, l-a primit cu bunatate si i-a cerut sa-i arate si lui calea care duce la Christos. Mari au fost emotia si recunostinta lui Sundar vazand rugaciunile sale staruitoare fiind ascultate. El a recomandat tatalui sau sa citeasca Biblia si sa se roage. Acesta s-a supus si putin dupa aceea, i-a spus lui Sundar: „Am gasit pe Mantuitorul tau; El a devenit si Mintuitorul meu. Ochii mei spirituali au fost deschisi prin tine, iata pentru ce doresc sa primesc botezul prin mainile tale”. Sadhu insa care a refuzat sa boteze mii de persoane, n-a putut sa consemne la aceasta rugaciune miscatoare a tatalui sau. – „Christos nu m-a trimis sa botez ci sa anunt Evanghelia, precum odinioara marele Apostol Pavel. Altii au slujba botezului, eu nu sunt decat un martor al harului lui Dumnezeu si al pacii care este in Isus Christos”.

Provincia Punjab din care face parte Rampur, circa 1900

De foarte multi ani Sundar avea marea dorinta sa viziteze Palestina, tara unde Christos a trait, a suferit si si-a jertfit viata, insa nu a putut obtine pasaportul si a fost nevoit ca sa renunte.

– „Intr-o noapte, spune el, in timp ce ma rugam, am primit de la Dumnezeu o chemare pentru Anglia. In meditatiune, vointa cereasca a devenit clara pentru mine. Am inteles ca trebuie sa vizitez tinuturile  denumite crestine si ca acolo deasemenea voi avea de dat marturia mea”. Cheltuielile acestei prime calatorii in Europa au fost sustinute de tatal sau.

In februarie 1920, Sundar sosi la Liverpol, a vizitat Manchester, Birmingham, Oxford si a predicat in multe colegii. La Londra mari multimi de la diverse denumiri au venit sa-l asculte. La Catedrala de la Westminster el se adresa la 700 de clerici anglicani, printre care si episcopul de Canterbury si alti episcopi. El vorbi deasemenea la Cambridge si in diverse regiuni misionare.

Invitat la asociatia Misiunilor din Paris, a stat un scurt timp in acest oras si s-a reantors in Marea Britanie, vizitand Irlanda si Scotia.

In Mai se imbarca pentru America, unde a depus marturia sa la New York, Brooklyn, Baltimore, Philadelphia, Chicago si San Francisco.

El a combatut influenta unor hindusi si budisti, care castigau numerosi adepti pentru religiunea Indiei.

Activitatea neancetata, zgomotoasa si trepidanta a marilor orase americane contrasta cu natura calma, orientala si contemplativa a acestui mare prieten al singuratatii. Cand americanii mandri de civilizatia lor, gandeau sa-i provoace prin splendidele lor inventii tehnice admiratia lui Sundar, el ii facea sa inteleaga ca opera lui Dumnezeu il interesa mai mult decat opera oamenilor. Deceptionati, ei declara ca fiind numai in trecere prin mijlocul lor, el nu putea in cateva zile sa poata cunoste si sa aprecieze geniul american. La care Sadhu a raspuns in limbajul sau inflorit: – „In botanica trebuie sa studiezi mult timp structura unei flori si diversele sale organe, dar ca sa-i simti parfumul nu-ti trebuie decat o clipa”. El nu vorbea ca sa placa oamenilor, ci numai adevarul si in iubire. De aceea le-a mai spus: „Christos le-ar fi zis aici: veniti la Mine, voi toti cei incarcati de aur si eu va voi despovara”. El gandise despre Occident, ca faptul cunoasterii lui Christos, a transformat natiunile acestor parti, dar vazand pretutindeni iubirea de arginti, luxul, traiul bun, goana dupa placere si toate lucrurile pe care lumea le poate oferi, a fost profund deceptionat. Chiar la acei care isi spuneau crestini, el afla foarte multa miscare, zgomot si agitatie, si foarte putin timp dat lui Dumnezeu pentru meditatie. Occidentalii erau atat de ocupati, incat au indepartat rugaciunea din viata lor zilnica. El a gasit, cum de altfel i se spuse inainte de plecare, ca asa numitele tari crestine, s-au corupt si nu mai sunt crestine in asamblul lor. Cu toate acestea a intalnit multi servi fideli de ai Domnului si intors acasa a spus amicilor sai hindusi, ca daca in Occident a descoperit mult materialism, India are inca nevoie de misionarii trimisi din Europa si din America. „Insemnatatea ce o au misiunile, este forta si viata bisericilor crestine din Occident”, a spus Sundar.

In iulie s-a imbarcat pentru Australia. Un uragan in timpul traversarii oceanului, i-a sugerat imaginea urmatoare: „In fiecare dimineata am primit vesti proaspete. Intr-o zi o brusca  oprire si o tacere completa! Am intrebat, care sa fie cauza si mi s-a raspuns ca furtuna, adica perturbarile atmosferice,  impiedica telegrafia fara fir, sa receptioneze mesajele. La fel cateodata din cauza pacatului, atmosfera spirituala este tulburata si contactul nostru cu Dumnezeu este intrerupt. Aceasta furtuna poate sa inceteze de la sine, iar singurul care calmeaza este Isus. El poate cu autoritate sa vorbeasca vantului si marii sa se domoleasca. Cand totul in interior este calm, atunci ii auzim vocea si noi avem bucuria prezentei Lui in inimi”.

Sidney, Melbourne, Perth, Adelaida, Freementale, au primit vizita lui Sadhu. Pretutindeni si mereu, influenta sa binefacatoare unea intre ele diversele comunitati crestine. „De care biserica apartineti?” l-au intrebat adesea. „Niciuneia – raspunde – eu apartin lui Christos, ceea ce-mi ajunge si intr-un sens larg apartin tuturor bisericilor unde se gasesc adevaratii crestini. Eu nu cred in uniunile obtinute prin mijloace omenesti; unirea exterioara n-are nici o utilitate. Singuri cai care sunt legati prin Christos care sunt una cu El, vor fi uniti in cer. Cum oare vor putea sta impreuna pentru vesnicie in cer acei crestini, care nu pot sa traiasca in armonie anii scurti ai vietii lor pamantesti?”

Dupa luni de activitate necurmata, Sundar s-a regasit cu bucurie la Sabathu si a petrecut cateva luni in liniste inainte de a-si relua in primavara anului 1921, lucrarea in Tibet. El a depus marturie in numeroase tari vestind Evanghelia in biserici arhipline, inconjurat de multimi entuziaste. Acum el reancepu calatoriile in tinuturile singuratice si vestea aceiasi Evanghelie in orase si targuri vrasmase marturiei sale.

In 1922 accepta numeroase invitatii venite din Europa si a putut in final sa-si realizeze dorinta arzatoare de a vizita Palestina. Acolo a trait chiar in prezenta lui Isus. Il simtea pretutindeni cu sine si strabatand aceste tinuturi unde Mantuitorul a lucrat si a suferit, inima sa se revarsa de bucurie si recunostinta.

Vizitand tara sfanta, Biblia i-a fost ca iluminata si i-a devenit inca mai scumpa. Ceea ce izbeste un spirit sensibil, adica multimea turistilor, reclamele, zgomotul masinilor, rivalitatile sectelor religioase, toata miscarea si vulgaritatea vietii umane nu pare sa fi produs asupra lui vreo impresie penibila. Si aceasta fara indoiala, pentru ca el traia in spirit atat de complect in comuniune cu Christos, incat era constient de prezenta Lui.

In templu la Ierusalim parea ca distinge cuvintele lui Isus: „Eu am venit ca sa aveti viata vesnica si inca din belsug”. El credea ca-L aude spunandu-i, precum odinioara ucenicilor: „Pacea sa fie cu voi, precum Tatal M-a trimes si Eu de asemenea va trimit”. El stia ca la randu-i, fusese trimis sa-I serveasca ca martor in lume.

Bethleem, Emaus, Bethania, Muntele Maslinilor, Capernaum, Sfantul Mormant, drumul Calvarului, Nazaretul, lacul Galileii, toate erau pentru el ca un comentariu viu al Evangheliilor, toate ii vorbeau de viata Mantuitorului, de marea drama de la cruce si de biruinta invierii.

Fantana lui Iacob, langa care s-a oprit, i-a sugerat gandirea urmatoare: – „Acei care vor bea din aceasta apa, a spus Isus, vor fi din nou insetati, dar aceia care vor bea apa vie pe care o voi da Eu, nu vor mai inseta niciodata. Adevarat este! Am baut apa acestei fantani faimoase, si totusi seara setea nu-mi era stinsa. Dar iata sunt mai bine de saisprezece ani, de cand Christos mi-a dat din apa Sa vie, si pot spune cu toata umilinta si recunostinta, ca sufletul meu a fost adapat pentru totdeauna. El este adevaratul izvor de viata!”

„Pe malurile Iordanului – a spus in continuare – am privit apa proaspata si dulce care se varsa continuu in Marea Moarta, care ramane moarta pentru ca ea opreste aceasta vie, fara sa-i dea drumul mai departe. Acelasi lucru este cu bisericile moarte, cu crestinii morti, pentru ca acestia pastreaza pentru ei apa vie pe care o da Isus. Nu fiti asemenea Marii Moarte. Faceti parte si altora de binecuvantarile pe care le-ati primit. Intrebuintati darurile voastre, invatatura voastra , averea voastra, in serviciul lui Christos; atunci veti primi binecuvantari tot mai mari. Eu am facut experienta ca daca am facut ceva pentru Christos, am primit in schimb de o mie de ori mai mult. Fiti gata sa lucrati pentru Mantuitorul vostru si sa ajutati pe aproapele vostru”. Din Palestina Sadhu a mers la Cairo, unde a predicat in biserica copta. Apoi dupa o saptamana, el a debarcat la Marsilia si de acolo s-a dus direct in Elvetia. Intr-o lune la 27 Februarie 1922, Sundar a sosit la Lausanne.

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Introducere, Avram Cuc

Faptele Apostolilor 4:12

În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.

Sadhu Sundar Singh a trait intre anii 1889-1929. S-a nascut intro familie de sikh, o religie hindusa, care credeau in reincarnarea trupului. Tatal sau era un om cu avere , fiind considerat de cei din imprejurimi ca un conducator al lor. Sundar Singh a fost foarte devotat religiei Sadhu dar la virsta de patrusprezece ani cind i-a murit mama si apoi cei doi frati ai sai, a cautat cu disperare un raspuns la ce s-a intimplat. La virsta de cinsprezece ani, a contemplat sa-si termine viata spunind tatalui sau ca religiunea hindusa nu poate sa il multumeasca si nici bogatia , nici belsugul, nici averea si nici alta stare.Toate aceste lucruri a spus el, ca pot sa satisfaca trebuinta corpului dar nu nazuintele sufletului lui.

Sundar se scoala a doua zi la ora trei dimineata cu gindul ca daca nu va primi un raspuns la rugaciunea sa, se va arunca sub trenul care trecea pe acolo in fiecare zi la ora cinci dimineata. S-a rugat spunind ca daca exista un Dumnezeu cu adevarat atunci sa i se arate lui, si el il va sluji cu adevarat toata viata sa.De la aceasta rugaciune viata lui s-a schimbat total el devenind un crestin care a slujit Domnului Isus Hristos cu devotamint intreaga viata a lui, prin el facindu-se multe minuni  si prin care Dumnezeu lucra cu putere. El a calatorit prin Europa, America si prin alte parti ale pamintului vestindu-l pe Isus Hristos ca mintuitor si salvator al omenirii.Cartea despre viata lui a fost scrisa si traduse in alte limbi, printre care si in Limba Romana si merita a fi citita spre invatatura si inspiratie divina de la un om devotat intru totul Domnului nostru.Am tradus aceasta carte impreuna cu sotia mea in anul 1982 si am considerat ca este de folos ca sa fie expusa aici pe acest blog pentru folosul si invatatura tuturor celor care il iubesc pe Hristos, si pentru cei care inca nu il cunosc pe Mintuitorul sufletului sa li se descopere si lor.

Toata gloria si slava sai fie adusa numai  Lui, Dumnezeului cel Mare si Vesnic prin Isus Hristos Fiul Sau.

Capitolul 1 ne descrie religia in care s-a nascut Shindar Shing, si veti vedea cit de mult se asemuieste religia sikh cu Crestinismul (Satan este un falsificator neintrecut. Arthur W. Pink) Mai tirziu vom vedea cum nici bogatia si nici aceasta religie sint deajuns pentru Shindar Shing si in disperare el ajunge la un moment dat sa doreasca sa se sinucida. Dar Dumnezeu va avea alte planuri pentru Shindar Shing, si el va deveni o marturie pentru bisericile „caldicele” din West. De asemeni citind din capitol  intelegem cum unele fraze ca si  „Eu sint in El, Eu insumi sint Dumnezeu” din aceasta religie si altele (New Age) bazate pe hiduism au atras pe multi din West in secolul nostru (fiind promovate din Hollywood).

Capitolul 1

Credinta stramosilor lui Shindar Shing. Religia Sikh.

In 1469 s-a nascut in Punjab, in nordul Indiei, un hindus cu numele Ninak. Tinar inca, el a parasit lumea si a devenit fakir (sau sadhu), cautind zadarnic mintuirea prin toate formele religiei hinduse. El si-a consacrat viata lui dumnezeu si semenilor sai, a facut lungi calatorii misionare, a cutreierat Indiile, Casmirul, Ceylonul si chiar Meca, cautind sa purifice budismul si islamismul si pe credinciosii lor sa-i uneasca intr-o lege comuna. El a proclamat ca nu exista decit un singur dumnezeu, present pretutindeni in cer si pe pamint, ca riturile si sacrificiile sunt de prisos; ca idolii trebuiesc sa fie distrusi, adevarata adoratiune constind in laudarea necurmata a lui Dumnezeu si-n inchinaciune catre Creator cu corpul si sufletul. El a declarat pe oameni egali inaintea lui Dumnezeu, iar castele o greseala. Mai mult decit smerit, el a cerut de la adeptii sai, o supunere absoluta si religiunea sa a devenit o religie de autoritate introdusa insusi prin numele de „Sikh”, ceea ce inseamna „discipol” al lui „Guru”.

„Guru-ul” este pe pamint representantul invizibilului Dumnezeu, el este sfintul invatator. „Guru-ul” este Dumnezeu si Dumnezeu este „Guru”. Nu exista diferentiere intre ei. „Gurutul” este creator. Fara el nici un om nu poate tinde  spre perfectiune. „Guru-ul” este ghidul. Ninak chiar a spus „un om venit prin intreaga lume care trebuie sa fie mintuita” (oare acest cuvint nu ne aminteste ciudat de prologul Evangheliei lui Ioan?) „Guru-ul” ca reprezentant al lui Dumnezeu, reclama onoruri divine, inchinaciunea oamenilor, supunerea totala si smerenie neconditionata.

Totusi, glorificarea unei fiinte omenesti este in opozitie, pare-se cu spiritualitatea religiunei sikh, precum si cu puterea magica atribuita numelui sacru de Dumnezeu- cel care pronunta numele  de „Hari” (unul dintre numeroase nume ale divinatatii), atinge plenitudinea intelepciunei, a mintuirii, a binecuvintarii; a murmura numele de „Hari” aduce inviorare si scapa de pacatuire si frica.

Invataturile lui Ninak si a succesorilor sai, sint scrise in versuri, formind „Granth-ul”, carte canon de scrieri sfinte, a caror citire era obligatorie. Religiunea sikh, uneori contradictorie, este un amestec de hinduism si islamism. Intocmai ca budistii, sfintii sikh cauta rascumpararea finala din pacat si suferinta in cercul fara sfirsit al reincarnariilor, in transmigratiunea sufletelor care mor si trebuie sa se renasca o multime de ori pentru a atinge Nirvana, unde sufletul purificat gaseste repausul si stingerea a toata dorinta. Orice constiinta de sine, orice individualitate inceteaza sa existe, inghitite orice ar fi de oceanul infinit al unirii cu Fiinta suprema. In sferele cele mai ridicate, nu exista nici bucurie, nici pedeapsa, nici pofta, nici cuvint; singura viziunea divinului exista; discipolul lui Ninak se contopeste cu Dumnezeu.

Aceasta austera doctrina a Nirvanei este tinuta in cumpana in scrierile sikh, prin reprezentarea vie a cerului mahomedan,- un fel de paradis-, unde fidelii sikh vor primi rasplata vesnica pentru credinta si dragostea lor catre Dumnezeu. Conceptia despre Dumnezeu si mintuire predicata de Ninak si urmasii sai se deosebeste de hinduism si islamism printr-un mare grad de spiritualitate. Ninak condamna inchinarea la idoli si recitarea mecanica a Vedelor, care contrasteaza cu adoratia in spirit indicata prin „Granth”.

El dezaproba ascetismul rigid al brahmanilor, a expune focului unul dintre membre (al trupului) a sta mereu in apa, a posti, a indura un frig mare sau o caldura mare, a se culca pe un pat cu piroane, a tine un brat in aer pina se anchilozeaza, a ramine pe un singur picior, toate aceste lucrari de pocainta spune Ninak, sint lucrarile intunericului. Citeva citate din scrierile  sfinte sikh ne va revela puritatea si grandoarea religie lor, unde notiunea de pacat si de iertare,- aceasta tema centrala a Biblie si a experientei crestine- se gaseste constant.

Ca exemplu- ‘Eu sint un pacatos, Tu singurul esti pur. Acorda-mi gratia Ta..Noi pacatuim fara sfirsit, o Hari! Milostiveste-ne si iarta-ne, sufletul meu este impacat cu Dumnezeu si eu sint acoperit de minunata lui iubire”.

Anumite maxime sint apropiate de predica de pe munte (a Domnului Isus): „Daca un om te bate, nu-i intoarce lovitura ci opreste-te si-i imbratiseaza picioarele…Daca sufletul tau are sete de Dumnezeu, fa-te ca iarba calcata in picioare de oameni.

Citeva rugaciuni sint atit de personale incit seamana straniu cu cele din psalmi: „Tu esti Dumnezeul meu, Tu esti inima mea.. in toate lucrurile tu esti protectorul meu, de ce ma voi teme?… Tu esti ajutorul meu…Tu esti limanul meu…prin Tine toate lucrurile au fost create. Totul este al Tau, nimic nu este al nostru Dumnezeule!” Si aceasta rugaciune care descopera o dorinta atit de intensa: „Eu nu pot un moment sa traiesc fara Tine…eu sint un nenorocit fara iubitul meu…eu nu am nici un prieten, atunci cind te am, posed toate lucrurile…Tu, o Doamne! Tu esti comoara mea…mi-e foame si sete de Tine!”

Cu toate acestea, in aceste rugaciuni care revarsa de dragoste si de incredere intr-un Dumnezeu personal, amic si mintuitor al sufletului, se regaseste un panteism universal caracteristic religiei sikh. Chiar pe buzele lui Ninak razbat fraze din Vede „Eu sint in El, eu insumi sint Dumnezeu”.

Dupa moartea lui Ninak, patru „apostoli” i-au succedat. Unul dintre cei mai faimosi, a fost omorit de musulmani, care persecutind sikhii, i-au transformat intr-un popor militar pusi pe razbunare. Sikhii au avut sfintii si martirii lor. Unul dintre sefi a dat tribului numele de Shing, adica leu, ca o marturie a valorii sale razboinice si a netagaduitului sau curaj.

Sikhii de spita ariana, sint o rasa foarte frumoasa, de statura inalta si mai putin oachesi. Ei poarta parul negru lung si n-au voie sa-l taie. Cartea lor sfinta „Granth-ul” se citeste in serviciul divin cu voce tare, intocmai ca Biblia in Bisericile noastre. Datoriile personale ale sikhiilor sint baia rituala de doua ori pe zi, citirea zilnica a scrierilor sfinte in sanscrita, rugaciunea de dimineata si cea de seara din „Granth”. Sikhii trebuie sa se desparta de tot ce este necurat si rau in hinduism si de a fi gata sa sufere, pentru a apara adevarul daca trebuie.

Idealul lor moral este foarte ridicat: loialitate si dreptate, smerenie si supunere, generozitate, promptitudine sa ierte si sa suporte rabdator nedreptatea.

Marea importanta data virtutilor familiare, fidelitatea conjugala, grija parintilor pentru copii, dragostea si credinciosia, aseaza religia sikh cu mult deasupra sectelor hinduismului.

Totusi fara voie, invataturile acestea care seamana uneori atit de apropiat cu Evanghelia sint stinse de influenta panteismului si a fatalismului musulman care neaga tot liberul arbitru.

Amestecul de credinte ades contradictorii, precum credinta in reincarnarea fara sfirsit, doctrina despre Nirvana, adoratia „Guru-ului”, lipseste invatatura „Granth-ului” de toata puterea creatoare si nu poate sa raspunda aspiratiilor profunde ale sufletului hindus, insetat sa gaseasca pacea, acea pace atit de arzator dorita si urmata deseori in viata de suferinte voluntare, care merg pina la martiraj.

Va urma: Capitolul 2 – In cautarea pacii.

Biografia lui Sadhu Sundar Sing (1889-1929)

de la ViataVesnica.Ro

1889 – S-a nascut in Rampur, Punjab
1903 – Convertirea
1904 – Alungat de acasa
1905 – Botezat in Simla; incepe viata de sadhu
1907 – Lucreaza in spitalul pentru leprosi in Sabathu
1908 – Prima vizita in Tibet
1909 – Intra la colegiul din Lahore pentru a se pregati pentru lucrare
1911 – Returneaza licenta de predicator; se intoarce la viata de sadhu
1912 – Calatoreste prin nordul Indiei si prin statele budiste din muntii Himalaya
1918 – 1922 – Calatoreste prin lume
1923 – S-a intors din Tibet
1925 – 1927 – Isi petrece timpul scriind in liniste
1927 – Pleaca spre Tibet dar se intoarce datorita bolii
1929 – Incearca sa ajuga in Tibet si dispareScurta biografie

Sadhu Sundar Singh a disparut undeva pe colinele de la poalele muntilor Himalaya in 1929. Fiind un martor crestin a fost in aceeasi masura bine primit, persecutat si chiar lasat sa moara. Multi misionari si chiar lideri crestini indieni l-au considerat ca fiind un convertit foarte excentric deoarece umbla in roba lui galbena si cu turban, nefiind in pas cu crestinismul contemporan. Si totusi, chiar daca nu auzise de cuvantul „indigenizare”, in prima jumatate a secolului al XX-lea el a facut mai mult decat oricare alt om pentru a stabili ca „Isus apartine Indiei.” El a aratat ca crestinismul nu este ceva de import, strain, vreo religie indepartata ci este indigen nevoilor, aspiratiilor si credintei indiene. Ramane unul dintre figurile importante ale crestinismului indian.

Sundar Singh s-a nascut in 1889 intr-o importanta familie sikh, ce detinea pamant, in statul Patiala, in nordul Indiei. Adeptii sikhismului, respingand politeismul hindus si intoleranta musulmana, au devenit o natiune importanta cu religie proprie. Mama lui Sundar Singh il ducea in fiecare saptamana sa stea la picioarele unui sadhu, un ascet sfant, care traia undeva in jungla la cativa kilometri departare, dar in acelasi timp il trimitea la o scoala de misiune crestina unde putea sa invete limba engleza. Moartea mamei lui la varsta de patrusprezece ani l-a aruncat intr-o stare de violenta si disperare. S-a intors impotriva crestinilor, i-a persecutat pe noii convertiti la crestinism si a ridiculizat credinta lor. Ca ultima sfidare a cumparat o Biblie si a ars-o fila cu fila la el acasa in timp ce prietenii lui stateau si il priveau. In aceeasi noapte s-a dus in camera lui decis sa se sinucida pe o sina de tren.

Totusi, inainte de rasarit, si-a trezit tatal spunandu-i ca L-a vazut pe Isus Hristos intr-o viziune si I-a auzit vocea. A declarat ca incepand cu acel moment il va urma pe Isus Hristos. Desi nu avea mai mult de cincisprezece ani era complet dedicat lui Hristos si in cei douazeci si cinci de ani cat a mai trait a fost un martor eroic al Domnului sau. Ucenicirea adolescentului a fost imediat testata atunci cand tatal lui i-a cerut cu insistenta sa renunte la aceasta absurda „convertire.” Cand a refuzat, Sher Singh a dat un banchet de adio in onoarea lui, apoi l-a denuntat si l-a dat afara din familie. Cateva ore mai tarziu, Sundar si-a dat seama ca mancarea lui fusese otravita, iar viata lui a fost salvata doar cu ajutorul unei comunitati crestine din apropiere.

Cand a implinit saisprezece ani a fost botezat ca si crestin la biserica din Simla, un oras sus de la poalele Himalayei. Cu ceva timp inainte de botez a locuit la Caminul Crestin pentru leprosi (Christian Leprosy Home) in Sabathu, aproape de Simla, slujind pacientilor leprosi de acolo. A ramas unul din cele mai iubite locuri pentru el, locul in care s-a intors dupa botez. Apoi, in octombrie 1906, a plecat de acolo pe o noua cale. Era un adolescent inalt, puternic si frumos, imbracat in roba galbena si cu turban. Toti il priveau insistent cand trecea pe langa ei. Roba galbena era „uniforma” unui sadhu hindus. Conform traditiei un sadhu hindus era un ascet devotat zeilor si care pe drumurile pe care le facea prin sate si orase fie cersea fie statea deoparte, in liniste, de multe ori era murdar si medita in jungla sau in vreun loc pustiu. Tanarul Sundar Singh alesese si el calea sadhu-ului, dar urma sa fie un sadhu care actiona.

„Nu sunt vrednic sa calc pe urmele Domnului meu”, spunea el, „dar, ca si El, nu vreau casa nici bunuri. Ca si El voi apartine drumului, voi impartasi durerea poporului meu, voi manca cu cei care imi vor da adapost, si voi spune tuturor oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu.”

Si-a testat imediat vocatia intorcandu-se in satul sau natal, Rampur, unde a fost primit foarte calduros. Aceasta era o pregatire slaba pentru lunile care aveau sa urmeze. Foarte putin pregatit sa indure greutati fizice, sadhu-ul de saisprezece ani a mers in nord prin Punjab, a trecut dincolo de trecatoarea Bannihal in Kahsmir, si apoi inapoi prin Afganistan-ul plin de musulmani fanatici si in Frontiera Nord-Vest infestata de talhari si in Baluchistan. Roba lui galbena si subtire nu prea l-a protejat de zapezi iar picioarele lui au fost pline de rani din cauza drumurilor pietroase. Nu trecusera prea multe luni iar micile comunitati crestine din nord il numeau „apostolul cu picioarele sangerande.” Acest inceput i-a aratat la ce anume sa se astepte in viitor. S-au aruncat cu pietre in el, a fost arestat, a fost vizitat de un pastor cu care a vorbit, acesta avand o foarte ciudata apropiere de Isus, si dupa aceea a disparut, si a fost lasat sa doarma intr-o coliba de la marginea drumului in neasteptata companie a unei cobre. Intalniri de natura mistica si fizica, persecutii si primiri calduroase, vor caracteriza experientele sale in urmatorii ani. Din satele de pe dealurile Simlei se vedea in departare linia lunga de zapada a muntilor Himalaya impreuna cu varful rozaliu Nanga Parbat. Peste acestia era Tibetul, un teren budist inchis unde misionarii incercasera sa patrunda cu Evanghelia dar esuasera. Inca de cand se botezase, Sundar simtea ca Tibetul il chema, iar in 1908, la varsta de nouasprezece ani i-a trecut granitele pentru prima data. Orice strain care intra in acest teritoriu inchis si fanatic, dominat de budism si inchinare celui rau, risca atat teroare cat si moarte. Singh a primit acest risc cu ochii si cu inima larg deschise. Starea poporului l-a ingrozit. Locuintele lor lipsite de aer, ca si ei de altfel, erau mizerabile. Chiar si el a fost batut cu pietre pe cand se spala in apa rece deoarece ei credeau ca „oamenii sfinti nu se spala niciodata.” Hrana se putea obtine cu mare greutate, iar el a trait cu orz tare si uscat. Ostilitatea era peste tot. Si toate astea se intamplau doar in „Tibetul de jos” aproape de granita. Sundar s-a intors in Subathu hotarat sa revina in urmatorul an.

A avut o dorinta mare: sa viziteze Palestina si sa retraiasca unele dintre intamplarile din viata lui Isus. In 1908 s-a dus la Bombay, sperand sa se urce pe un vapor potrivit. Dar spre marea lui dezamagire guvernul a refuzat sa ii acorde autorizatie si a fost nevoit sa se intoarca in nord. In timpul acestei calatorii si-a dat dintr-o data seama de existenta unei dileme fundamentale a misiunii crestine in India. Un brahman lesinase in caruta aglomerata si sufocanta iar la urmatoarea statie, seful de statie de origine Anglo-Indiana, a venit repede cu un pahar cu apa. Brahmanul – dintr-o casta inalta hindusa – a aruncat-o cu oroare. Avea nevoie de apa dar o putea primi doar daca era din propriul vas de baut. Cand acest vas i-a fost adus a baut si si-a revenit. Sundar Singh si-a dat seama ca in acelasi fel India nu va accepta Evanghelia lui Isus oferita intr-o infatisare (forma) occidentala. Si-a dat seama ca din cauza robei sale sadhu multi raspundeau mesajelor sale.

Insa avea sa urmeze o dezamagire si mai mare. In 1909 a fost convins sa inceapa pregatirea pentru lucrarea crestina la colegiul anglican din Lahore. De la bun inceput a fost chinuit de colegii lui pentru ca era „diferit” si fara indoiala prea arogant. Aceasta perioada a incetat cand capul razvratitilor impotriva lui Sundar, l-a auzit pe acesta rugandu-se incet pentru el, cu dragoste in voce si cuvinte. Insa alte tensiuni au continuat. Multe din cursurile de la colegiu pareau irelevante in ceea ce privea nevoia Indiei de a auzi Evanghelia, si apoi, pe masura ce cursul se apropia de final, directorul i-a spus ca acum trebuia sa renunte la roba de sadhu si sa poarte imbracamintea clericala europeana care era „respectabila”; trebuia sa foloseasca o forma de inchinare anglicana; sa cante imnuri englezesti; si sa nu predice niciodata in afara parohiei fara o permisiune speciala. „Sa nu mai vizitez niciodata Tibetul?”, a intrebat. Pentru el aceasta era o respingere de neconceput a chemarii lui Dumnezeu. Cu mare tristete in inima a parasit colegiul, imbracat tot in roba lui galbena, iar in 1912 si-a inceput calatoria anuala in Tibet pe cand zapezile incepeau sa se topeasca pe cararile si trecatorile din Himalaya.

Povestirile din acei ani sunt uimitoare si uneori de-a dreptul incredibile. Intr-adevar au fost oameni care au insistat ca acele intamplari au fost mai degraba mistice decat reale. In acel prim an, 1912, s-a intors cu o extraordinara relatare legata de faptul ca gasise intr-o pestera intr-un munte – Maharishi din Kailas – un pustnic crestin in varsta de 300 de ani, cu care petrecuse cateva saptamani in partasie. Alte povestiri erau mai credibile, desi mai teribile. Fusese cusut intr-o piele uda de iac si lasat sa fie omorat pe masura ce aceasta se micsora sub soarele dogorator … fusese legat in materiale in care se aflau lipitori si scorpioni pentru a-l impunge si a-i suge sangele … fusese legat de un pom ca momeala pentru animale salbatice. Cu ocazia acestor intamplari si a altora el fusese salvat de membri ai „Misiunii Sunnyasi” – ucenici secreti ai lui Isus care purtau semnele hinduse, oameni pe care el sustinea ca ii intalnise peste tot in India.

Nu se stie daca el a castigat multi ucenici ai lui Hristos cu ocazia acestor calatorii in Tibet pline de hazard. Pentru tibetani era ori budismul ori nimic. Sa-L recunoasca pe Isus Hristos insemna sa ceri moarte. Dar modul curajos de predicare al Sadhu-ului nu se poate sa fi ramas fara efecte.

Pe masura ce inainta in varsta (in perioada cand avea intre 20-30 ani) lucrarea lui crescuse mult, si cu mult inainte sa implineasca treizeci de ani numele si infatisarea lui erau cunoscute in toata lumea crestina. Pentru a-si mentine smerenia, a descris in termenii unei viziuni lupta sa cu Diavolul dar de fapt a fost mereu uman, abordabil si umil, cu simtul umorului si cu mare iubire pentru natura. Aceasta, impreuna cu „ilustratiile” sale din viata de zi cu zi, a avut un mare impact asupra celor carora s-a adresat. Multi oameni au zis: „Nu doar seamana cu Isus, chiar vorbeste cum probabil Isus a vorbit.” Si totusi vorbele lui si discursurile proveneau dintr-o meditatie profunda pe care o facea dis de dimineata asupra Evangheliei. In 1918 a pornit intr-o calatorie lunga in sudul Indiei si Ceylon, iar anul urmator a fost invitat in Burma, Malaya (Malaezia?), China si Japonia. Cateva dintre povestirile lui din aceste calatorii erau la fel de ciudate ca cele din aventurile sale tibetane. Avea putere asupra animalelor salbatice, asa cum a avut asupra leopardului care s-a furisat langa el in timp ce el se ruga si s-a ghemuit langa el in timp ce Sundar il mangaia pe cap. Avea putere asupra raului, de pilda cu vrajitorul care a incercat sa il hipnotizeze cand erau intr-un vagon si a invinuit Biblia din buzunarul sadhu-ului pentru esecul de a-l hipnotiza. Avea putere asupra bolii si neputintei, desi nu a permis niciodata ca darurile sale de vindecare sa fie cunoscute public.

De mult Sundar Singh dorea sa viziteze Anglia iar oportunitatea a aparut in momentul in care Sher Singh, tatal lui, a venit la el si i-a zis ca si el devenise crestin si dorea sa ii dea bani pentru calatoria sa in Anglia. A vizitat Occidentul de doua ori, a mers in Anglia, Statele Unite si Australia in 1920 si din nou in Europa in 1922. A fost primit de crestini de orice fel iar cuvintele lui cercetau inimile oamenilor care acum aveau de-a face cu urmarile Primului Razboi Mondial iar acestia aveau o atitudine superficiala in ceea ce privea viata. Sundar a fost ingrozit de materialismul, goliciunea si lipsa religiei pe care a gasit-o peste tot, punand-o in contrast cu constientizarea lui Dumnezeu a Asiei, oricat de limitata era ea. Odata intors in India si-a continuat lucrarea, desi era evident ca era tot mai slabit din punct de vedere fizic.

Darurile lui, farmecul lui personal (forta lui), relevanta lui Hristos asa cum el a prezentat-o indienilor i-ar fi putut conferi lui Sundar Singh pozitia de lider intr-o biserica indiana. Dar pana la sfarsitul vietii sale a ramas omul care nu cauta nimic spre propriul bine, ci doar oportunitatea de a-L oferi pe Hristos tuturor. Nu a apartinut nici unei denominatiuni, si nu a incercat sa inceapa una, desi a avut partasie cu crestini de tot felul. El a trait (ca sa folosesc o expresie mai recenta) pentru a face cunoscut poporului sau pe „Isus al drumului indian.”

In vara din 1923 a facut ultima din calatoriile sale regulate in Tibet si s-a intors epuizat. Zilele in care mergea din loc in loc sa predice erau in mod evident pe sfarsit, iar in urmatorii ani, in propria sa casa sau in cele ale prietenilor de pe dealurile Simlei, s-a dedicat meditatiei, partasiei si a scris unele lucruri pe care avusese ocazia sa le predice.

In 1929, impotriva tuturor sfaturilor prietenilor sai, Sundar s-a hotarat sa mai faca o ultima calatorie in Tibet. In aprilie a ajuns la Kalka, un mic oras mai jos de Simla, era un barbat prematur imbatranit in roba galbena printre pelerini si sfinti care isi incepeau propria lor calatorie spre unul din locurile sfinte hinduse la ceva kilometri departare. Unde a mers dupa aceea nu se stie. Fie ca a cazut in vreo prapastie, a murit de oboseala, sau a ajuns in munti, va ramane un mister. Sundar Singh fusese vazut pentru ultima oara. Dar a ramas mai mult decat amintirea sa si a ramas unul dintre persoanele cele mai pretuite si creatoare din istoria si dezvoltarea bisericii lui Hristos in India.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari