Simion Felix Marţian – COPII RĂPIȚI

Se-ntoarce Europa-n Evul Mediu
Când se răpeau de lângă mame prunci
Și căutăm la boala ei remedia
Dar boala-i mai perfidă ca atunci….

Mai multe poezii la – Blogul poetului Simion Felix Marţian

Reclame

E iarăși, Doamne, românimea-n stradă

FOTO TheNewsTrend.com

E iarăși, Doamne, românimea-n stradă
Cu răzvrătiri crescând peste borduri,
Și-n osul ei se-aud pârâituri,
Politica trecând ca o tornadă.

Ne amăgim de-aproape trei decenii
Și parcă ne-ar plăcea să fim mințiți,
Când cei votați ne fură lăcomiți
Și-apoi ne-mbrobodesc cu stupizenii.

Am mai schimbat culorile, cu anii,
Ca să ne amăgim multicolor
Și-am suferit la fel de arzător
În circul unor dispariții stranii.

Ne-am pus nădejdea în democrație
Crezând naivi că ea e „da” și „nu”
Și, Doamne, am uitat că numai Tu
Mai poți destinul României scrie.

Mă doare starea nației, Părinte,
Și-otrava ce se-aruncă între frați,

CONTINUARE AICI  – http://nelumartian.blogspot.ro/2017/02/e-iarasi-doamne-romanimea-n-strada.html

Blogul poetului Simion Felix Marţian

Manifest pentru familie

Așa a fost și-așa va fi mereu
Familia concepției divine;
Un alt model nu-i de la Dumnezeu
Ci-i hohotitul progresist ateu
Venind cu bezne de la…știm noi cine.

La moara lui Felix

Zidirea-ntreagă are-un început
Prin Dumnezeu, prin Cel ce-a zis: „Să fie!”,
Cel ce-a dat viață chipului de lut
Și i-a încredințat tot ce-a făcut,
Dar l-a-mplinit când i-a făcut…SOȚIE.

„Creșteți și vă- NMULȚIȚI!”- le-a zis apoi,
Și-așa a fost familia creată,
Un sacru univers unde cei doi
Din viață să dea vieții roade noi,
Fiind numiți pe veci MAMĂ și TATĂ.

Așa a fost și-așa va fi mereu
Familia concepției divine;
Un alt model nu-i de la Dumnezeu
Ci-i hohotitul progresist ateu
Venind cu bezne de la…știm noi cine.

Nu suntem antici, nici medievali
(Etichetați absurd și lamentabil),
Suntem contemporani lucizi, reali,
Dar vrem să fim lui Dumnezeu loiali
Căci Adevărul este imuabil!

Și dacă ființăm pe-acest pământ
Dând, prin gândire, existenței vamă,
Nu e fiindc-am fi aduși de vânt
Ci pentru că, uniți prin legământ,
Ne-au conceput un TATĂ și o MAMĂ.

Sodoma suflă-n trâmbiță pe drum
Mai des…

Vezi articolul original 28 de cuvinte mai mult

Bodnariu – Barnevernet, fluier final

Titlul sună sec, aducând a cronică sportivă. Nu l-am ales, însă, pentru a bagateliza ceea ce s-a dovedit a fi o tornadă de un dramatism intens, ci pentru a detensiona. Încărcătura emoțională din perioada acestei confruntări a devenit uriașă. Pentru părinți, pentru copii și pentru miile și miile de oameni de pe mapamond care au simțit cu ei.

Așadar, fluier final. Victoria? A celor care fac echipă cu Dumnezeu. Când am aflat vestea….

CITITI mai MULT aici- Bodnariu – Barnevernet, fluier final de Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 iunie 2016 – https://simfelixmarblog.wordpress.com/2016/06/04/bodnariu-barnevernet-fluier-final/

 

Copiii aparțin părinților!

Simion Felix Marțian comenteaza afirmatia socanta : „Copiii apartin statului.”

La moara lui Felix

Mi-am supraevaluat echilibrul interior și controlul asupra supapelor care-mi dozează sentimentele. Nu eram pregătit pentru încă o lovitură. Căutând să fiu la curent cu evoluția dramei familiei Bodnariu, am întâlnit această afirmație mai mult decât șocantă: Copiii aparțin Statului.

Ludovic al XIV-lea, Le Roi Soleil, a spus: „L’Etat c’est moi!”. Statul sunt eu. Dar pe el îl folosim doar ca exemplu de absolutism monarhic. Care este, totuși, rolul Statului în democrația contemporană?

Că un sistem face o astfel de afirmație, nu e surprinzător, pentru că diavolul poate să spună orice. Surpinzător, dureros, sfâșietor e faptul că sunt oameni care îmbrățișează astfel de idei. Cui aparțin copiii?

Toate războaiele care au însângerat filele istoriei au pornit de la proprietate. De la încălcarea și apărarea ei. Oamenii au avut dintotdeauna un puternic sentiment al proprietății. Astăzi vorbim tot mai mult de „proprietate intelectuală”. Proprietate apărată de lege prin „drept de autor”, „marcă…

Vezi articolul original 400 de cuvinte mai mult

Rugăciune pentru familia Bodnariu

Photo de la Marius si Ruth Bodnariu

Versuri: Simion Felix Martian

Mă iartă, Doamne, că n-am plâns destul

Cu cei ce sfâșiați își plâng necazul,

Dar simt acum în piept, ca un recul,

Cum i se surpă lacrimii zăgazul.

 

Nu vreau să cred într-un venin norveg,

Căci îmi sunt frați întru umanitate,

Însă sistemul tot nu-l înțeleg,

Când seamănă tragism cu voluptate.

 

Tu dai din veac părinților copii,

Ca ei să curgă-n timp, prin odrăslire,

Nu piese-n inventar la agenții,

Oricât s-ar denumi de „ocrotire”.

CONTINUARE aici – https://simfelixmarblog.wordpress.com/2016/01/04/rugaciune-pentru-familia-bodnariu-2/

Sonetul ploii – Simion Felix Marţian

Photo Simion Felix Marţian Facebook

Simion Felix Marţian este un poet creştin , născut la Ciceu-Ciurgeşti în zona care l-a dat pe George Coşbuc și Liviu Rebreanu Locuiește în Vulcan Hunedoara
Urmăriți poeziile pe:http://nelumartian.blogspot.ro/
Blogul poetului Simion Felix Marţian

Sens unic – Simion Felix Marțian

Photo credit indulgy.com

Sens unic

Un ritm de viaţă tot mai trepidant,
Pe un pământ ce parcă clocoteşte,
Face ca timpul ce curgea constant
Să pară deodată galopant
De parcă el, nu lumea se grăbeşte.

În verdele clipit de semafor
Se-avântă oamenii în intersecţii,
Şi-n duduit de inimi şi motor
Gonesc avizi spre ţelurile lor
În zeci de milioane de direcţii.

Se-ncrucişează-adesea claxonând,
Mai blând sau mai sonor, cum le e felul,
Ba se mai şi ciocnesc din când în când
Dar toţi sunt animaţi de-acelaşi gând:
Cu orice preţ să îşi atingă ţelul.

Parcarea temporară e un lux
Permis doar între două respiraţii
Şi-apoi continuă acelaşi flux
Din zorii zilei până la apus
Şi-apoi sub licărit de constelaţii.

De ce-s atâtea căi şi-atâta zor
Când goana însăşi sensul ei şi-l pierde
Ştiind că totul este trecător?
De ce un impasibil semafor
Să dea la toate, toate undă verde?

Ar trebui să fie doar un sens
Cum Adevărul este numai unul,
Dar pe pământ e-un labirint imens
Şi-un furnicar în traficul intens
Al rătăciţilor ce nu ştiu drumul.

Există însă un navigator
Ce are-n el şi cerul, şi pământul,
Cu care drumul îl găseşti uşor
Spre un liman de vis, un ţărm de dor,
Şi-acest navigator este Cuvântul.

Cu el abateri de la rută nu-s
Şi dând speranţă îţi alungă jalea;
Prin el, pe sensul unic, mergi în sus,
Privind cu bucurie la Isus
Când prin Cuvânt ne spune: ”Eu sunt Calea…”

Simion Felix Marțian

Citeste Blogul poetului Simion Felix Marţian aici – http://nelumartian.blogspot.com/

A mai trecut un an – Simion Felix Marţian

Photo credit mensajesfedgalacticayashtarcommand.blogspot.com

A mai trecut un an şi altul vine
Pe-ale genezei tainice cărări;
Timpul n-are lungime sau lăţime,
Valoarea clipei e cuprinsă-n sine
Şi se măsoară în realizări.

La pragul dintre ani, cei prinşi de glie
Îşi fac bilanţul strict material,
Dar cei ce-şi strâng comori în veşnicie
Şi se silesc pentru Împărăţie,
Recurg la un bilanţ spiritual.

Nu-i importantă noua ta maşină
Ce-ai cumpărat-o-n anul încheiat,
Ci cât de mult ai răspândit lumină,
Cât ai iubit cu dragoste deplină,
Cât ai zidit şi cât ai mângâiat.

Valoarea noii case cumpărate
Nu stă în ea, ci doar cât uşa ta
A fost deschisă celui care bate
Şi, dând dovadă de-ospitalitate,
Ţi-ai mai adăugat în cer ceva.

Grădina ta, ce parcă râde-n soare,
Nu-i un motiv de a te lăuda,
Şi n-o considera realizare
Prin rodul ei, decât în cazu-n care
Din acest rod n-ai încetat a da.

Şi pentru că-i bilanţ, adu-ţi aminte
De juruinţele ce le-ai făcut
Acum un an, cu un elan fierbinte,
Şi, cântărindu-le bine în minte,
Vezi câte din vedere le-ai pierdut.

A mai trecut un an şi altul vine,
Dar ce-a trecut, e dus definitiv;
Haideţi să ne silim a face bine
Şi clipelor să dăm valori sublime
Ca-n cer s-avem bilanţul pozitiv.

Amin
Vulcan, 30 dec. 2006    Simion Felix Marţian

Sursa – http://bisericapenticostalamaranatavulcan.wordpress.com

Poezie – Steaua Sperantei

de Simion Felix Marţian

A patra zi a falnicei Creaţii
Aduce-n cer, nu doar luminători,
Ci,răspândite-n infinite spaţii,
Grupate-n mii şi mii de constelaţii,
Şi stelele,aştrii strălucitori.

Nu ştim ce taine sunt ascunse-n stele
Şi nici n-avem dorinţa de a şti,
Dar la-mplinirea vremii,printre ele,
Prin spuza de scântei ca mici candele,
O stea,ca semn divin,pe cer sclipi.

Magii din Răsărit,scrutând tăria,
Au înţeles dumnezeiescul semn
Şi către Betleem,unde Maria
Născuse-n iesle pe Isus Mesia,
Să plece-ndată,au simţit îndemn.

S-au proşternut în sfântă închinare
Şi daruri scumpe magii au adus,
După ce steaua călăuzitoare,
Îndeplinindu-şi sfânta-nsărcinare,
I-a dus la ieslea Pruncului Isus.

Prindea contur un plan de mântuire
Născut de la căderea în păcat,
Când Dumnezeu,spre-a ne-mpăca cu Sine
Şi-a moşteni comorile divine,
În Pruncul Sfânt din iesle S-a-ntrupat

Şi pentru-a ne uni în veşnicie,
Pe Sine însuşi S-a făcut blestem
Ducând spre Golgota,ca o făclie,
Speranţa ce prin Domnul reînvie,
Aprinsă-n steaua de la Betleem.

Privesc spre boltă-n nopţile senine
Dar nu cred că o stea va străluci
Ca steaua ce-a condus pe magi la Tine,
O,Prinţ măreţ al dragostei divine,
Speranţa mea de fiecare zi.

 sursa http://www.viatavesnica.ro