Poezie – Oaie sau Capra ?

Gabi Lupescu. O poezie deosebita care avem multe de invatat de la ea:
– „În poiana de sub munte, în concert de păsărele,
Paşte-o turmă iarba grasă cu miros de floricele.
Oi şi capre, laolaltă, se înfruptă din frunzişuri;
Oile din iarba verde, caprele din lăstărişuri.
Nu departe, stând păstorul, rezemat într-un toiag,
Le admiră şi le cântă din caval ades cu drag.
Lângă oi, un câine negru, stând pe labe, urmăreşte
Ca să vadă când vreuna dintre ele rătăceşte.
Şi când vede că vreo oaie se abate de la şatră,
De-i îngăduie stăpânul, o-ncolţeşte şi o latră
Pe aceea rătăcită, ce-a rămas de cârd în urmă,
Până când se cuminţeşte şi revine iar în turmă.
Le-ar mai trage el de blană, şi aşa nevinovate,
Dar i-e frică de stăpânul, că i-ar trage-o rău pe spate…

După ce-au păscut în pace, fiind bine săturate,
La amiază, oi şi capre, stând la umbră adunate,
Se porniră să discute ce mai este nou prin lume,
Despre vreme, despre soartă, despre mode şi costume.

Mai întâi o capră zveltă, galeşă, dar cam râioasă,
Ia cuvântul şi vorbeşte despre vremea călduroasă:
„Vai ce cald e azi afară! Mă întreb nedumerită,
Cum puteţi voi, oi neroade, în asemenea ţinută,
Să petreceţi zi şi noapte, tot în lână-nvăluite,
Tot smerite şi plecate, liniştite şi tăcute?
Când vă văd îmbrobodite ca pe nişte maici sau ţaţe,
Mă gândesc: cum pot berbecii să vă sufere ca soaţe?
Voi nu ştiţi că astăzi lumea s-a emancipat în toate
Şi de nu ţii pasul lumii eşti în ex-societate?
Nu vedeţi ce rău arată lâna voastră – ca un ciuf –
Că sunteţi, cum zice lumea, „ca o oaie pe zăduf”?
De ce nu priviţi în lături la familia căprească,
Care e nu doar modernă, dar şi demnă să uimească?
Nu vedeţi ce siluete şi ce bine arătăm,
Când, cu coada ridicată, tot mai sus ne căţărăm?
Nu vedeţi ce mândre coarne şi ce ugere avem,
Cât suntem de elegante şi ce sprintene suntem?
Nu vedeţi ce admirate suntem noi de ţăpişori
Care, dându-ne târcoale, ne seduc adeseori
Cu purtarea lor atentă, cu parfumul lor specific?
Cât de eleganţi sunt dânşii şi ce mers vioi, mirific,
Ce superbă ţăcălie şi ce coarne ondulate!
Aşadar, a noastre gesturi sunt cu totul inspirate.
Chiar şi unii dintre oameni ne adoptă moda noastră.
De aici puteţi pricepe că-i distinsă şi măiastră.
Căţărându-se pe tocuri, imitând a noastră artă,
Şi femeile din lume ca şi caprele se poartă.
Şi bărbaţii îi imită pe ai noştri ţăpişori
Nu atât prin ţăcălie, cât prin gesturi şi purtări.
Însă voi tot ameţite, cu concepţii retrograde,
Cu smerenie şi teamă, staţi închise-n calapoade!
Nu consideraţi că-i vremea să trăiţi a voastră viaţă,
Să gustaţi din vraja vieţii, să gustaţi a ei dulceaţă”?
Şi, aşa, râioasa capră, pe oi le-a povăţuit
Cu parşivele ei sfaturi, până când a obosit.

Încântată de îndemnuri şi de cele auzite,
Behăind, o oaie neagră se ridică să cuvinte:
„Cred că voi aveţi dreptate, trebuie pogorăminte!
Suntem prea arhaizate, prea avem purtări de sfinte!
Astăzi când dobitocimea vrea să fie toat-o turmă,
Nu putem noi, oi profane, să rămânem tot în urmă!
De aceea, se impune ca şi noi să aderăm
La perceptele globale şi să le asimilăm.
Se impune o schimbare în trăire, cu mult fler,
Chiar de forurile-nalte deocamdată nu ne cer.
De aceea mult distinsă şi prea nobilă căprime,
Vei avea de azi în toate, primul aliat, pe mine”.

Mult a fost aplaudată oaia neagră democrată
Şi a fost felicitată de căprimea adunată.
De atunci, oiţa neagră, ca s-arate ca o capră,
A-nceput o viaţă nouă, neputând în ea să-ncapă.
Şi-a vopsit în grabă lâna, după ce s-a tuns căpreşte,
Şi pe cap, din ziua-ceea, două coarne-ncep a-i creşte.
Coada proaspăt ajustată şi-o ţinea pe spinăruşe
Şi mergea păşind agale, doar în două picioruşe.

Zilele trecură-n grabă peste lume, peste turmă.
Toate anunţau, convinse, vremea zilelor din urmă.
Ale iernii semne sumbre se-arătau cu-nverşunare,
De aceea, păstoraşul le-a adus spre numărare,
Jos, în valea cunoscută, aducându-le aproape.
Şi le-a despărţit pe ele, într-o zi, în oi şi capre.
A pus caprele la stânga, iar oiţele de-a dreapta,
Fiecare dintre ele singure găsindu-şi ceata.
Numai oaia, travestită în familia căprească,
Nu ştia, şezând în poartă, în ce parte să păşească.
Întrebându-şi conştiinţa şi privindu-l pe păstor,
Şi-a dat seama că e capră, şi-a trecut în ţarcul lor.

Tot aşa va fi odată, la temuta Judecată:
Fiecare, cum se poartă, fiecare-n a sa ceată. GBY.

Îl Dezonorezi Pe Dumnezeu Când Te Bazezi Pe Tine Însuţi by Tim Conway

Tim Conway- illbehonest.com/romana
Fraţii mei, cum vă spuneam şi săptămâna trecută despre împăratul Asa, Biblia spune că el, chiar în timpul bolii lui, a căutat pe doctori şi n-a căutat pe Domnul. Fraţi creştini,când aveţi probleme cu banii şi nu-L căutaţi mai întâi pe Domnul, sau probleme cu sănătatea, nevoi în trup, şi nu-L căutaţi mai întâi pe Domnul, când aveţi nevoie de mâncare, sau de îmbrăcăminte, când aveţi nevoie de ajutor, sau de o casă, sau de o biserică, atunci când aveţi nevoie de pricepere, sau de umilinţă, când aveţi nevoie… fraţii mei, oricare ar fi acea nevoie, dacă nu-L căutaţi pe Dumnezeu mai întâi, se numeşte mândrie, înseamnă a te baza pe braţul de carne, iar Dumnezeu urăşte asta, şi este total opus felului în care Dumnezeu a creat universul.

Trebuie să deveniţi convinşi de acest lucru, şi să-l recunoaşteţi în orice. Noaptea când vă aşezaţi capul pe pernă, să-I mulţumiţi Domnului că aveţi o pernă, iar dimneaţa când vă treziţi, să-i mulţumiţi că v-a  dat o nouă zi. Fraţii mei, trebuie să înţelegeţi că atunci când nu-L recunoaştem pe El în toate lucrurile, înseamnă că Îl necinstim. Atunci când nu-I cereţi Lui mai întâi ajutorul în orice nevoie, Îl necinstiţi. Fraţii mei, oamenii sunt aroganţi, sunt mândri şi vor să fie independenţi şi trebuie să vedeţi asta în voi înşivă. Ca să lupţaţi împotriva acestui lucru, mai întâi, fraţilor, trebuie să-i  spuneţi pe nume. Trebuie să înţelegeţi că Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să se laude toată ziua cu darurile lui sau cu lucrurile pe care le are.

Apostolul spune, „Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” (1Cor.4:7) Nu aveţi nimic, absolut nimic… Fără El nu sunteţi buni de nimic, fără El sunteţi nefolositori. Fraţii mei, trăiţi în lumina acestui lucru. Acesta este primul şi cel mai important principiu, unul fundamental atunci când vă luptaţi cu poftele firii pământeşti, iar una din aceste pofte este cea de autoînălţare. Este acea dorinţă din voi de a vă înălţa eul pe un piedestal de a vă afişa pe voi înşivă, de a vă plasa pe voi în centru, de a vă comporta ca şi cum aţi fi cineva şi de a fi lăudaţi pentru ce sunteţi. Fraţilor, asta vine în noi în mod natural din omul firesc, dar cu ajutorul lui Dumnezeu noi nu mai suntem oameni fireşti, ci trăim în puterea Altuia, puterea Celui Preaînalt, şi fraţilor, aici se dă lupta cea mai mare şi trebuie să luptaţi împotriva acestui lucru. Fraţilor, lăsaţi acest adevăr să vă sune mereu în minte. Nu doar atunci când Îl necinstim îşi abate El harul de la noi. Scriptura spune foarte clar că El stă împotriva celor mândri. Fraţilor, vă reamintesc că 1 Petru capitolul 5 e scris  celor din biserică. El se adresează creştinilor atunci când spune „Dumnezeu stă împotriva celor mândri” Îmi daţi voie să vă spun încă ceva? Sunt multe exemple  în Scriptură… Dumnezeu nu doar că se opune celor nemântuiţi mândri, El se opune şi celor mândri dintre creştini.

Mă vei întreba, „E posibil?” „E posibil ca şi cei mântuiţi să fie mândri?” Fraţilor, la fel a făcut şi Ezechia, şi Asa. Când Iacov şi Ioan cereau să stea la dreapta şi la stânga lui Hristos, exact asta făceau. Sau când se certau toţi care să fie mai mare între ei, exact asta se întâmpla. Dar acelaşi Petru care se certa împreună cu ei, mai târziu a spus „Dumnezeu stă împotriva celor mândri.” Auziţi ce a zis Petru, plin de sine: „dacă alţii se vor lepăda de Tine, EU, NICIODATĂ.” Dumnezeu l-a lăsat să dea cu nasul de pământ. El l-a lăsat pe diavol să-l ispitească pe Petru atât de tare încât diavolul a trebuit să-şi ceară voie. Fraţilor, când Dumnezeu se hotărăşte să stea împotriva voastră, fiţi cu băgare de seamă, căci veţi simţi din plin împotrivirea. Aveţi mare grijă. Trebuie să fim convinşi de asta.
Fraţilor… fiţi deplin convinşi că aveţi nevoie de asta. Fiţi convinşi că există prea puţină consideraţie în biserică, sau în predicare prea puţină consideraţie în voi înşivă, în mine însumi, pentru acest lucru.

Chemarea la smerenie mă tem că a fost prea puţin luată în consideraţie în biserică şi asta fiindcă adevărata ei valoare şi importanţă au fost prea puţin apreciate. Şi vă mai spun ceva:  Smerenia nu vine fără efort. Ea vine prin luptă şi vine cu lacrimi. Fraţii mei, este la fel ca şi cu orice alt lucru din lumea spirituală. Vine atunci când o doreşti, când tânjeşti după ea, vine atunci când eşti convins, când spui „chiar am nevoie de ea,” vine atunci când o faci unul din lucrurile principale pentru care te rogi, când devine acel „berbece” cu care ataci poarta cerului, „Tată, te rog să mi-o dai, te rog dă-mi-o! Tu mi-ai spus că mă vei face asemeni lui Hristos, dă-mi smerenie, eu o văd ca pe ceva bun.” „Îmbrăcaţivă cu smerenie!”, a spus apostolul, iar în alt loc a spus că ne îndeamnă şi ne sfătuieşte să ne purtăm într-un chip vrednic de chemarea pe care am primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea.

Cu toată smerenia, fraţii mei! Trebuie să ne-o dorim cu disperare, să o căutăm cu toată seriozitatea. Rugaţi-vă pentru ea ca şi cum sufletul vostru ar fi în joc, pentru că chiar este. Chiar este, fraţii mei, şi trebuie să fim convinşi de asta. Şi nu ştiu dacă chiar suntem noi deplin convinşi de cât de multă nevoie avem de ea. Smerenia trebuie să fie obiectul atenţiei noastre deosebite, a dorinţei noastre adânci, a rugăciunii noastre fierbinţi, a credinţei noastre. Ce vreau să spun prin asta? Că prin credinţă, fraţii mei, trebuie să o apucăm, „Doamne.. tu ai promis că ne vei face asemenea chipului lui Hristos şi una din caracteristicile Lui principale este că El e blând şi smerit cu inima. El nu şi-a plăcut Lui însuşi, El nu a venit să fie slujit ci să slujească, şi ne-a spus să îl urmăm pe El.

Doamne, te rugăm, dă-ne smerenie. Ne-ai spus că nu ne vei lipsi de niciun bine atunci când Ţi-l cerem fierbinte. Ne-ai spus că până şi noi care suntem răi ştim să dăm daruri bune copiilor noştri… şi cu atât mai mult Tu ne vei da orice lucru bun pe care ţi-l cerem. Doamne, te rugăm să ne dai smerenie, credem că ea este un lucru bun, credem asta, oamne.” Ea trebuie să fie obiectul unei practici deosebite, trebuie să avem o strategie prin care urmărim smerenia.
Isus a spus, „Învăţaţi de la Mine!” Fraţilor, mulţi dintre voi, cei ce sunteţi tineri, tocmai aţi terminat şcoala sau sunteţi chiar acum în şcoală. Gândiţi-vă puţin la materia care nu vă plăcea deloc în şcoală. Vi se părea uşoară? Trebuia să învăţaţi mult pentru ea, să studiaţi din greu. Fraţii mei, ce vreau să vă spun este că, aşa cum le-am spus şi celor din Laredo, unde am predicat duminica asta: eu am făcut toate nivelele de analiză matematică. Fraţii mei, să înveţi atâta analiză nu vine fără efort şi vă garantez un lucru – nu veţi învăţa smerenia lui Hristos, blândeţea lui Hristos, umilinţa lui Hristos, citind biblia în treacăt sau chinuindu-vă să o citiţi o dată sau de două ori pe săptămână. Fraţii mei, analiza matematică se învaţă depunând efort, cu multă silinţă, cu nopţi nedormite şi studiind mult, iar pe Hristos îl veţi învăţa mai greu decât am învăţat eu analiza. Vă garantez, fraţilor, că aveţi nevoie de multă determinare pentru a învăţa o astfel de smerenie.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

1st collector for Îl Dezonorezi Pe Dumnezeu Când Te Bazezi Pe Tin…
Follow my videos on vodpod

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari