Sorin Cigher – Ignoranții în fața ignoraților

Ignoranții în fața ignoraților

Am ajuns să trăim vremea ignoranței în masă. Ne simțim ignorați de către cei care ,,au cerșit” voturile noastre, au îmbrăcat haina modestiei, și-au luat cizme de cauciuc în picioare și prin noroi au străbătut toate coclaurile, au depus efort să ajungă în fiecare cătun, pentru ce? Pentru că au fost interesați de noi! Nu ne-au ignorat! Odată ajunși în vârful piramidei, s-au cocoțat de parcă ar fi veșnic în funcția și în locul respectiv, nici nu ne mai bagă în seamă. Ni s-a spus că politica este alunecoasă…, dar până nu ne-am fript, nu am simțit. Iată, acum o simțim și ignoranța este la ea acasă. Suntem duși cu preșul de pe o zi pe alta și tot ni se promite, însă… cine să mai creadă? Am devenit gemenii lui Toma, necredincioși datorită multor ignoranțe simțite și trăite pe pielea noastră.

Zilele se scurg, perioada de ședere în vârf se scurtează, vor trebui să coboare la bază, vor îmbraca iar portul popular, vor inventa tot felul de sloganuri care să ne facă sensibili…, dar îi vom crede iar? Mai poate cineva să fie convins că nu este o demagogie crasă? O vorbă bine gândită spune: ,,Cine nu învață din istorie este obligat să o repete.” Așadar, dacă uităm repede și înghițim ușor promisiunile ieftine, ne merităm soarta…

Întreb, retoric: Cum vor sta în fața noastră cei care ne-au ignorat și nu ne-au ascultat oful celor peste 3 milioane de români? Pentru ei aceste 3 milioane sunt doar cifre și nu persoane? Sunt simple CNP-uri și nu oameni? Cu ce își vor justifica acțiunile împotriva bunului simț în care românul mai crede? Ce discursuri își vor concepe pentru campania electorală ce va urma? Ori nu își dau seama, ori văd cu ochii lor că sunt într-un picaj cu o viteză nemaintâlnită. Clasa politică este într-un con de umbră și pe un drum al neîncrederii totale. Ignoranța lor naște ignoranța maselor. Pas cu pas pierd teren fără ca ei să reacționeze. Când vor acționa va fi prea târziu. Așadar, caracterul unui om se vede în urma cuvântului dat și respectat. Oamenii de caracter din clasa politică, dacă a mai rămas ceva, se observă și luptă pentru drepturile celor pentru care au ajuns în vârful piramidei.

Îmi doresc oameni sinceri cu respect pentru oameni, cu frica lui Dumnezeu și să nu fie vocile altora…, ci să reprezinte cu cinste și demnitate românul de rând care a fost de bună credință când a pus ștampila în dreptul lui.  Nu îmi doresc să mai văd ignoranță, pentru că îmi   produce lehamite, dacă este Adevăr, el va birui și va ieși la suprafață! Rămânem în Adevăr și cu Adevărul care nu se schimbă! Nu ignorați Adevărul niciodată! Cu orice preț, spuneți, trăiți și mărtusiți Adevărul! Nu vrem să fim tratați cu ignoranță!

Sorin Cigher (dintre cele 3 milioane ignorate…)

25 octombrie 2017 – Sibiu

Reclame

La revedere, frate Mihai! de Sorin Cigher

La revedere, frate Mihai!

Fratele Mihai Sârbu mi-a fost prieten şi un bun sfătuitor. Cei care l-au cunoscut pot spune același lucru. Soția sa, „mama Ani”, este o femeie care şi-a iubit soţul în momentele bune, dar şi în cele mai grele, a fost o soţie credincioasă care l-a sprijinit în lucrare, până moartea i-a despărțit. Acum, „pocăitul” nu mai e între noi, a plecat devreme, zicem noi, însă Tatăl a știut ceasul plecării lui.

Suntem întristaţi şi ne gândim că așa cum ni s-a adresat el, nu ne va aborda nimeni: „Pocăitule…, cum ești?” Mă gândesc că oamenii de valoare se răresc şi dispar din lumea aceasta plină de amărăciune.

Am văzut mesajele de apreciere, am fost surprins să constat că sunt foarte multe, păcat însă că el nu mai poate citi aprecierile noastre. Îți dai seama cât de mare a fost un copac doar după ce a fost doborât la pământ, spunea cineva. Fratele Mihai nu se mai poate bucura de aceste mesaje! Cred că ar fi fost încurajat mult mai mult dacă în timpul vieţii ar fi aflat câţi prieteni are și cât îl apreciază aceștia! Îi erau mai de folos atunci decât acum… Pentru fratele Mihai nu mai au nicio valoare cântarea, predicarea, rugăciunea, aprecierea, laurii, florile, coroanele, pledoariile pompoase… El a rămas smerit și L-a slujit pe Domnul cu bucurie și când a fost și când nu a fost susținut și încurajat.

M-am întrebat: de ce trebuie să plece un om al lui Dumnezeu ca să fie apreciat? De ce trebuie să fie doliu în casa cuiva ca să sensibilizeze inimile noastre, chiar a celor care s-au purtat uneori ca vrăjmaşi ai lui?  Cred că este o lecție usturătoare pentru toți care nu știu să se poarte cu slujitorii Domnului, ci mai degrabă îi fac să lucreze suspinând… M-aş bucura mult, în aceste momente de amărăciune, să învățăm să ne purtăm cu slujitorii Domnului, să fim mai atenţi, să nu-i întristăm, grăbindu-le plecarea. Sunt convins că și fratele Mihai a adunat multă, multă, multă amărăciune, ştiută doar de el…

Iar acum, ce facem noi cu cei rămași? Oare vom învăța noi lecția aceasta vreodată, lecția respectului față de oamenii lui Dumnezeu?

Sigur, după trei zile fiecare îşi va vedea de drumul lui, se va așeza uitarea și amintirile din când în când ne vor pătrunde ființele. De la cimitir, după o mâna strânsă familiei îndoliate, îşi vor vedea de drum toţi. Mama Ani se va întoarce acasă, în doliu, într-o casă goală și va încerca să depășească momentul, dar hainele fratelui Mihai, papucii, cărţile, Biblia, ochelarii lui… toate se vor transforma în picături amare datorate despărţirii.

Ce veți face? Veți fi alături de mama Ani?  O veți chema la masa dumneavoastră pentru a-i ușura singurătatea? Veți întreba de nevoile ei? Veți fi gata să-i luați poverile? Iubiţi-o aşa cum v-a iubit Hristos! Nu ezitaţi să o întrebaţi, dar nu rămâneţi la un zâmbet, la cuvinte, ci mergeți mai departe! Ea a rămas singură! Nu mai are pe cine să se bazeze în momentele grele, nu mai are cu cine să zâmbească în timpurile frumoase. Partenerul ei de o viață a plecat…  Până la revederea cu „pocăitul”, ea are nevoie de noi. Când va sosi momentul acela, şi sora Ani va păşi pe porţile Împărăţiei, Mântuitorul o va întâmpina, alături de fratele Mihai… Dar nu așteptați acel moment ca să vă exprimați mesajele frumoase, gesturile de încurajare și faptele creștinești, findcă va fi prea târziu pentru ea…!

Așteaptă-ne, frate Mihai, vom ajunge și noi!

Sorin Cigher – 28 aprilie 2017

CITESTE SI –

O dată are Domnul trebuinţă de ceva…creştinii de sacrificiu, pe cale de dispariţie?

La sărbătoarea Floriilor, mă întreb: ucenicii Domnului nu aveau nici măcar un măgar? Rudeniile Lui sau cei pe care i-a vindecat nu ar fi avut un măgăruș? Multora Mântuitorul le-a făcut bine, iar acum măgarii lor erau ocupați… S-a găsit totuși cineva, un străin, care să îi ofere măgărușul fără să comenteze.

Dar și hainele au fost ale străinilor, și ramurile tot de necunoscuți au fost tăiate! Nu s-au zgârcit, ci le-au pus toate la picioarele Domnului!

Concluzia mea? Când nu se găsesc creștini care să ofere Domnului tot ce are nevoie, se vor găsi întotdeauna străini care să sară în ajutor! Mântuitorul nu duce lipsă de oameni de sacrificiu! Dacă nu suntem noi, vor fi alții, cu siguranță!

Fii un credincios de jertfă, fără cârtire! Dă-i Domnului tot ce ai și nu vei sărăci, ci dimpotrivă, vei fi cel mai binecuvântat! Ai ocazia să fii partener cu Hristos într-o împărăție veșnică! Gândește-te pentru ce îți investești bunurile și energia!
” Măgarii ştiau că frunzele nu sunt pentru ei, ci pentru Mântuitorul…!” (Erwin Lutzer)

Sorin Cigher

VIDEO Marșul pentru viață SIBIU 2017

FOTO captura Agnus Dei – Pastor Sorin Cigher

Insoțiți de oamenii Bisericii, o parte dintre participanții la marș au venit cu copiii, din dorința de-a atrage atenția asupra dreptului la viață și a unității familiei.

De asemenea, s-au purtat pe străzi și pancarte cu mesaje care au cerut recunoașterea familiei ca fiind unitatea dintre un bărbat și o femeie, respectiv ”Respectăm instutuțiile Statului”, ”Căsătoria este intre un bărbat și o femeie!”, ”Mama nu are înlocuitor!”.

”Suntem aici pentru a dovedi lumii că promovăm viața , să intărim cuvântul Sfintei Scripuri (…) pentru că Dumnezeu a bivecuvântat familia”, spune preotul Sămărghițan, prezent la marș.

Afla mai mult – http://www.stiridesibiu.ro/

Aproximativ 700 de oameni au participat la Marşul pentru viaţă din Sibiu, eveniment anual organizat la nivel naţional pentru a determina reducerea numărului de avorturi. Mesaj repetat şi la microfoane, dar care în rândul oamenilor a avut altă formă: de a-i opri pe Ion şi pe Gheorghe să se poată căsători.

Printre participanţi s-au împărţit şi pancarte din partea organizatorilor. „Nu distrugeţi familia“, „Dumnezeu iubeşte România“, „Familia este Dumnezeu“, „Respectăm instituţiile statului“, „Dezintegrarea familiei = dizolvarea societăţii“, „Educaţie biblică în familie“ sau „Familia = un bărbat + o femeie“ au fost printre numeroasele mesaje inscripţionate pe pancartele împărţite participanţilor.

Citeste mai mult: adev.ro/one1gx

VIDEO Marsul pentru viata Sibiu (highlights – 25.03.2017)

VIDEO Florin Calinescu

VIDEO Marșul pentru viață SIBIU (25.03.2017)

VIDEO Biserica Emanuel Sibiu, la sfarsit: discursul Pastorului Sorin Cigher (Biserica Baptista Sion, Sibiu)

Dispare normalitatea? de Pastor Sorin Cigher

Dispare normalitatea?

În zilele acestea societatea se împarte între cei care sunt născuți și totuși, parcă n-ar fi, și între cei care iubesc viața, o prețuiesc și susțin cu fermitate familia autentică.
Pe străzile României vor mărșălui oameni normali, care cred că viața e un dar divin, care nu se lasă influentați de mecanismele seculare, care nu-i lasă pe alții să decidă în dreptul lor, care păstrează valorile moral-creștine și nu vor să devină cobaii Europei sau să atragă mânia lui Dumnezeu asupra patriei lor.

Este vremea să recunoaștem că am făcut compromisuri și să îndreptăm greșelile trecutului, oprindu-ne din a le mai face. Prin Marșul pentru Viață și Familie vrem să declarăm că iubim viața începând de la concepție. Declarăm că familia originară este cea normală, așa cum a fost ea creată de Dumnezeu. Familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Ne împotrivim avortului fiindcă dorim progres și binecuvântare, nu blestem asupra generațiilor viitoare.

Așadar, ieși în stradă pentru familie și viață, sâmbătă, 25 martie, în orașul tău!
Luptă pentru țara în care te-a așezat Dumnezeu!

Pastor, Sorin Cigher

Sorin Cigher – CARIERA IN CARE SE FORMEAZA OAMENII LUI DUMNEZEU! Biserica Happy Valley, Phoenix, Arizona

CARIERA IN CARE SE FORMEAZA OAMENII LUI DUMNEZEU!

Pastorul Sorin Cigher (Biserica Baptista Sion din Sibiu) la Biserica Happy Valley  January 29, 2017 Morning Service

La minutul 1:13:00 sau 73:00

Sorin Cigher – Valoarea unui credincios neprețuit

sorin-cigher-biserica-maranatha-phoeniz-2

In seara aceasta s-a cantat, s-au spus poezii, toate de incurajare. Cuvantul lui Dumnezeu, ma rog in aceasta seara, sa fie tot pentru incurajare pentru fiecare dintre noi. Cred ca in saptamana aceasta, in luna aceasta, in anul acesta, ati avut parte de descurajari. Ati avut parte probabil de momente in care ati fost dezorientati. Ati fost probabil tratati ca neoameni, dezumanizati de multe ori.

Poate in saptamana aceasta ati trecut prin momente in care v-ati uitat la dvs. si ati zis: Ce caut aici? Si n-ati primit raspuns. Si poate v-ati gandit, daca asta-i soarta, asa trebuie sa traiesc. Asa merg inainte. In seara aceasta, vreau sa va aduc aminte ca Dumnezeu a pus in noi ceva special si as vrea sa ne deschida Domnul ochii, sa vedem ce valoare avem fiecare dintre noi. Si tema, in aceasta seara, subiectul mesajului este Valoarea unui credincios nepretuit.

Mesajul de la minutul 1:24:00 (sau 84:00).

Sorin Cigher: Mai avem așteptări ?

stampila-votare

O dată la patru ani ne punem arhicunoscuta întrebare a personajului din comedia lui Caragiale: „Eu cu cine votez?” Discutăm, ne frământăm în jurul întrebării: cine ne va reprezenta în parlament?, însă răspunsul e simplu: aceia pe care îi merităm, cei care sunt exact ca noi!
Avem senzația că dăm o pagina nouă: promisiunile sunt proaspete, unii politicieni abia au pășit pe scena politică, unii pe ușa din stânga, alții din dreapta, dar ce omitem este faptul că ambele uși sunt deschise de aceeași mână…

Alegem pe cine vom critica mai târziu. Îi alegem pe cei care vor promova legi pe care tot noi le vom combate, ieșind în stradă. Alegem pe cei pe care tot noi îi vom condamna când îi vom vedea în duba poliției mergând spre DNA. Așa e omul. Vom fi entuziasmați dacă vor ieși „ai noștri”, dar ne va trece repede fiindcă patru ani s-ar putea să nu mai dăm de ei. Unii, desigur, vor rămâne aceeași oameni sinceri, simpli și interesați să nu țină umbră pământului degeaba.

Îi alegem pe cei care promit că ne va fi bine, îi credem și punem ștampila, fiind convinși că așa va fi, însă, după șase luni, dacă ar trebui să punem ștampila iar, sigur nu am face-o, ci am găsi pe altcineva, care știe să promită mai mult și să mintă mai frumos.

Alegem pe cei care nu au nimic cu politica și nici cu realitatea de pe teren. Oameni influențabili care vor face legi împotriva familiei, a valorilor morale, împotriva educației curate și stabile. Alegem neprofesioniști și asteptăm să lucreze profesional. Alegem influențați de cercurile de prieteni. Alegem fără să anticipăm efectele. Pe „ai noștri” doar ca să nu fie „ai lor”.

Avem dreptul democratic să alegem. Trebuie să o facem ca o obligație civică. Nu refuzați participarea ca apoi să apelați la acuzații tardive.

Mi-aș dori să fiu călăuzit de Dumnezeu, să-i disting pe cei care au principii sănătoase. Vreau să pun ștampila pe cei care cred în valorile familiei. Sunt convins că îi voi alege doar pe cei care au dovedit prin fapte vorbele. Într-un cuvânt, voi pune ștampila pe cei care au frică de Dumnezeu.

Cu toate acestea, vom alege oameni. Adică, ființe imperfecte, oameni care ne vor dezamăgi într-o zi. Să ne rugăm pentru ei mai mult decât să-i criticăm, iar încrederea să ne rămână, asemenea poetului Nicolae Moldoveanu, în Domnul: „Te-aleg mereu, te-aleg mereu,/ Isus, Mântuitorul meu/ Te-aleg mereu, te-aleg mereu!” Înainte de a merge la vot, asigură-te că L-ai ales pe El întâi.
El nu te va dezamăgi niciodată!

Sorin Cigher

Pro Ucraina – in contextul unei crize umanitare uitate – Credo TV

pro-ucraina-in-contextul-unei-crize-umanitare-uitate

…aveti marturia ca inca se mai moare in zona aceea si se mai distrug case.

…..Calatorind cu trenul din zona lor spre Kiev si apoi spre Cernauti, si-au lasat cei trei copii impreuna cu bunicii. Dimineata, dupa o calatorie cu trenul, au sunat sa vada cum is copiii, ce fac. Si au aflat cu inima impovarata, faptul ca toata noaptea s-a tras si sase case pe strada lor au fost lovite de proiectile trase dintre fortele separatiste…..

Situatia din Ucraina la Emisiunea ‘Sa-l cunosc pe El’ cu Iacob Berghianu. Invitati: Pop Vasile, presedinte a Fundatiei Elpis; Directorul Executiv al Fundatiei- Morar Calin; si pastorul Sorin Dumitru Cigher, autor de carte crestina si coordonatorul proiectului Pro Ucraina.

Iacob Berghianu: Am luat sintagma „Criza umanitara uitata” dintr-un articol de ziar pe care impreuna il vom putea urmari articolul de la ziare.com international Ucraina, ca sa vedem care ar fi situatia relativ actuala de acolo. Mentionez ca acest articol a aparut in luna August, dar am gasit aceasta situatie descrisa destul de complet si corect si ea va fi complectata de marturiile invitatilor nostri, urmand dupa ce vom sonda atat cat se poate situatia concreta din zona, nevoile care sunt in aceasta zona, sa vedem ce se organzieaza in cadrul acestui proiect misionar umanitar Pro Ucraina.

Razboiul uitat al anului 2016: Viata a milioane de oameni atarna de un fir de par

„Cand vine seara, stau ghemuita pe hol. Se aude o racheta zburand. Si ma rog, Dumnezeule, sa rateze casa, sa rateze casa”, sunt marturiile unei femei care traieste in Ucraina de astazi.

Recentele comentarii ale lui Donald Trump despre Rusia si Ucraina au readus conflictul in atentia presei. Insa oamenii ar putea sa nu-si dea seama de amploarea crizei umanitare provocate de acest conflict.

Vietile a milioane de barbati, femei si copii ucraineni se balanseaza pe marginea prapastiei, scrie Vernon Brewer, fondatorul si presedintele organizatiei umanitare World Help, intr-un articol publicat pe site-ul Fox News.

O femeie ucraineana pe nume Ellen le-a povestit celor de la World Help cum este viata sa inca de la inceputul razboiului, in 2014.

„Nepotul meu si cu mine locuim intr-un sat aflat la cativa kilometri de front, in estul Ucrainei. Avem o familie mare – trei copii, patru nepoti si rude mai in varsta pe care le ingrijim. Pentru ca suntem atat de multi, nu avem unde sa ne ducem.

In fiecare zi auzim impuscaturi, oamenii mor…suntem inconjurati de o atmosfera de frica si disperare. Copiii sunt ingrioziti de zgomotele puternice, avem putina mancare si nu am mai primit pensii sau salarii de la inceputul razboiului”, a povestit ea.

Prinsi intr-o capcana

In estul Ucrainei, unde separatistii prorusi si fortele guvernamentale se razboiesc de doi ani, viata normala consta in rugaciuni ca rachetele sa nu-ti aterizeze in sufragerie.

„Suntem prinsi intr-o capcana – nici nu putem ramane, insa nici nu avem unde sa ne ducem. Nu mai avem nici macar cu cine sa vorbim despre problemele noastre, pentru ca toti cei din jurul nostru sunt in aceeasi situatie”, a aratat femeia.

Viata nu a fost mereu asa pentru Ellen si familia ei. Revolutia de acum doi ani promitea sa scoata Ucraina din ghearele unui carusel politic si sa aduca reforme economice si sociale.

Drumul catre reforma a fost sangeros, insa viitorul parea plin de speranta, aproape optimist: la orizont aparea o Ucraina renascuta, cu o noua oportunitate de a arata lumii ca si ea poate fi o natiune moderna precum cele din restul Europei.

CITESTE mai mult din articolul de la Ziare.com aici – http://www.ziare.com/international/ucraina/razboiul-uitat-al-anului-2016-viata-a-milioane-de-oameni-atarna-de-un-fir-de-par-1431458

Sa-l cunosc pe El' cu Iacob Berghianu. Invitati: Pop Vasile, presedinte a Fundatiei Elpis; Directorul Executiv al Fundatiei- Morar Calin; si pastorul Sorin Dumitru Cigher, autor de carte crestina si coordonatorul proiectului Pro Ucraina.

Emisiunea ‘Sa-l cunosc pe El’ cu Iacob Berghianu. Invitati: Pop Vasile, presedinte a Fundatiei Elpis; Directorul Executiv al Fundatiei- Morar Calin; si pastorul Sorin Dumitru Cigher, autor de carte crestina si coordonatorul proiectului Pro Ucraina.

Iacob Berghianu: Dle Pop, ati fost in zona de conflictcu cateva luni in urma. Daca vreti sa ne spuneti si ceilalti invitati sa complectam putin panorama aceasta dureroasa a situatiei vecinilor nostri.

Pop Vasile: Am fost si eu in urma cu patru luni de zile in zona de conflict, in orasul Toretk. Este un oras la linia frontului de aparare in partea Ucrainiana. Si am petrecut si eu o noapte cam la 400 de metri de ultimele tancuri ale armatei ucrainiene. O noapte de care imi amintesc de faptul ca atunci cand mergi la culcare, nu ai siguranta zilei care vine. Chiar pastorul la care am locuit in acea noapte spunea ca sistemul lor de valori s-a schimbat. Valoarea unei zile are o alta semnificatie decat a avut pana la inceperea conflictului. Auzi zgomotele lansatoarelor de rachete si de grenade si esti in asteptare. Vine spre casa in care esti, in vecinatate la cateva case mai distanta. A fost doar o noapte, dar de doi ani si jumatate acolo locuiesc familii, copii, majoritatea persoanelor care mai sunt acolo in zona sunt batrani care nu au putut sa paraseasca casa din cauza conditiei lor de sanatate. Multe familii tinere au plecat din zona, dar inca mai sunt acolo multi oameni care intr-un fel asteapta oprirea acestei situatii grele.

Iacob Berghianu: Din cate stiu si am discutat, aveti marturia ca inca se mai moare in zona aceea si se mai distrug case.

Morar Calin: In urma cu trei saptamani, o familie de slujitori intr-o biserica evanghelica din acest oras Toretk au vizitat Romania. Si, calatorind cu trenul din zona lor spre Kiev si apoi spre Cernauti, si-au lasat cei trei copii impreuna cu bunicii. Dimineata, dupa o calatorie cu trenul, au sunat sa vada cum is copiii, ce fac. Si au aflat cu inima impovarata, faptul ca toata noaptea s-a tras si sase case pe strada lor au fost lovite de proiectile trase dintre fortele separatiste printre care si casa din vecini, alaturata cu casa lor. Va dati seama, inima de tata si inima de mama, sa fii la mii de km si sa stii ca acel proiectil putea sa loveasca exact in casa in care ti-ai lasat copiii.

Iacob Berghianu: Care este explicatia ca este inca se mai trage? E vorba de niste provocari? Nu intream neaparat in sfera politica, dar noi stim ca sunt doua imparatii in conflict, imparatia intunericului si cea a luminii.

Sorin Cigher – Am incerca noi sa dam explicatii insa nici Ucrainienii nu au explicatii la ce se intampla. Nu stiu care-s adevaratele probleme. Cert este ca se moare. E multa suferinta. Nu am fost pana in zona de conflict, dar am fost de doua ori in Cernauti. Am stat de vorba cu refugiatii. Ceea ce ati citit dvs. inainte, cred ca reprezinta numai putin din realitate si nu se poate exprima un om prin putine cuvinte la cata suferinta este acolo. Am imagini, ma uit la aceste imagini cu casele distruse. Ma uit la drumurile groaznice. Putem vorbi despre aceasta marturie reala cu multa tristete, cu mult dramatism si probabil situatie inimaginabila. Nu poti sa realizezi ce se intampla acolo. Iacob Bergihanu: Dar e varful aisbergului. Sorin Cigher: Realitatea este mult mai dureroasa. Mult mai trista. Ati dat niste cifre aici: 2 milioane de refugiati. Ganditi-va ca 2 milioane de oameni, cat vreo 4-5 judete de-ale noastre; sunt oameni care au o durere reala in inima. Oamenii astia sunt traumatizati. Sunt gata sa plece. Sunt pe fuga sa plece. Sa plece din calea razboiului. Mocneste inca; nu stim ce se va intampla. Cert este ca ne legam de ceea ce spune Domnul Isus in Evanghelia dupa Matei 24, spune Domnul asa: Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie. Noi am auzit de acest razboi si vestea ca nu s-a terminat inca este la indemana noastra. Deci, pot spune ca e suferinta spirituala, suferinta sufleteasca, suferinta materiala, economica pe toate laturile in Ucraina, in zona de Est a Ucrainiei este multa suferinta. Dar n-as putea repera doar zona aceea de conflict extins. Ci, toata Ucraina este cuprinsa de o teama- teama de exitindere. Si noi, Romanii, care suntem la o aruncatura de bat, si noi ar trebui sa fim cu ochii in patru si sa stam mai mult pe genunchi inaintea lui Dumnezeu pentru ca este aproape. Astazi sunt ei, dar maine am putea fi noi. Si as vrea sa-i intelegem, mai ales ca suntem vecini, suntem apropiati. Sunt oameni creati dupa chipul lui Dumnezeu, oameni pe care as vrea sa-i intelegem mult mai bine. (pana la minutul 18:00)

Sorin Cigher: Previziuni eșuate

clinton-trump-flag-america-foto-ventur-beat

Am devenit penibili, precum Nostradamus, BabaVanga sau Harra de Romania, făcând pronosticuri sumbre privitoare la deznodământul alegerilor din America. Nu sunt cititor al acestor impostori. Îmi produce dezgust naivitatea celor care se alimentează zilnic din ,,învățăturile” lor lipsite de bun simț. Ne-am bazat pe speculațiile jurnaliștilor, am înghițit bucuroși ce ne-a oferit mass-media, incapabili să îndrăznim să gândim altceva.

Se pare ca nici unul dintre ,,celebrii” profeți nu a avut dreptate. Omul are de-a face cu un Dumnezeu care are ultimul cuvânt și nu calculele și speculațiile politicienilor sau ale profeților falși au greutate. Cei mai mulți au rămas stupefiați la aflarea numelui noului președinte, devenind, brusc, dezinteresați de subiect. Este adevărat, entuziasmul trece după primele trei zile. Sunt convins că unii dintre cei care l-au votat ca președinte, vor fi dezamăgiți în așteptările lor. Avem experiența euforică din România, din urmă cu doi ani …

Vreau să rețineți, însă, că Dumnezeu are ultimul cuvânt! Consider că cel mai potrivit mod de exprimare și manifestare în orice cicumstanță trebuie să fie cel temperat, rațional și cu convingerea că oamenii se pot schimba și o fac rapid, dezamăgindu-ne. Sunt și ei doar niște simpli oameni! Dar așteptați-vă de la Cel care conduce universul care nu se schimbă, așa cum a promis, și rămâne credincios pentru totdeauna. El nu ne-a abandonat. Să nu vă piară acest entuziasm de a vă încrede în El și de a vă alinia proiectele, viziunea, viitorul după El. Veți rămâne cu El și vă veți da seama că bieții oameni, indiferent de poziția lor vremelnică, nu pot face față situațiilor! Nu vă încredeți în speculanții de ocazie și impostorii profesioniști, fiindcă ei, chiar și creștini, au o perspectivă limitată a imaginii complete.

Așadar, aceste alegeri ne-au arătat cât de fragilă este ființa umană, dar și cât de bine e să te încrezi doar în Cel care știe totul. S-a întâmplat exact așa cum a vrut Dumnezeu și pentru aceasta îi suntem recunoscători. Chiar dacă era altfel, trebuia și atunci să Îi fim mulțumitori, fiindcă El ridică și coboară, El schimbă lucrurile, uneori contrar voinței sau așteptărilor noastre!

Am învățat lecția: chiar dacă toată lumea ar fi împotriva familiei tradiționale, Dumnezeu are ultimul cuvânt! Merită să luptăm cu toate forțele pentru ca România să rămână o țară cu principii sănătoase! Ne încredem pe deplin în Cel care este credincios și ne-a promis că va fi de partea adevărului până la final! Fii înțelept și pironește-ți privirile spre El și nu spre lume! Dumnezeu a biruit și o va face în continuare, chiar în această lume pervertită de păcat! Va răsări soarele și pe ulițele noastre!

Sorin Cigher

SURSA – http://www.bisericabaptistasion.ro/articole/art/726/previziuni-esuate-10-noiembrie-2016.html

Vrem sa vindem ? Pentru ca vor sa cumpere tot!

bribing-god

Vrem sa vindem ?
Pentru ca vor sa cumpere tot!

Sorin Cigher profileDe când mă știu, România are ceva de vânzare. Pe vremea dictatorului lucrau toți, de la pușcăriași, elevi, studenți, soldați și până la muncitorii in trei schimburi. Și totuți, duceam lipsă. Stăteam ore în șir la coadă pentru un pachețel de unt, aveam pâine cu rația, făceam temele la lumina lămpii și duceam lipsă pentru că se vindea tot! Elevii culegeu măceșe, cartofi, depănușau porumbul, adunau de pe câmp, munceau pentru viitor… Al cui?

Între timp, revoluția ne-a adus libertatea și n-am știut ce să facem cu ea. Dar continuăm să facem ce știm mai bine, adică… vindem! Trimitem în străinătate proaspăt absolvenți de medicină, tineri iluștri, oameni harnici, păduri, fabrici… și cumpărăm, pe preț mare, rebuturile Occidentulu. Suntem liberi, dar fără identitate, fără scop, manipulați de planurile țesute cu grijă dincolo de cortină.

Ne vindem, încet, pe noi înșine. E drept că am dat aproape tot, dar mai avem o credință strâns legată de principii și valori. Vor să ni le cumpere și pe acestea, să le terfelescă prin noroiul necredinței lor. Se negociază pe ascuns. Se stabilesc prețuri, se fac oferte pentru ce avem mai scump: familia.

Dragi români, nu mai suntem de vânzare! Nu ne vindem identitatea de țară creștină! Nu vindem viitorul copiilor noștri! Preferăm să rămânem în urma țărilor occidentale, dar stăpâni pe deciziile noastre.

Stimați politicieni, oricât vi s-ar oferi, nu suntem de vânzare! Dumnezeu a plătit ce-a avut mai scump, singurul Său Fiu, ca să ne răscumpere. Îi aparținem, așadar, negociați cu El! Pe multe case din Roșia Montană stă scris cu litere de-o șchioapă: „Această casă nu este de vânzare!”
Înțelegeți, dragii noștri, ne-am trezit, nu mai suntem de vânzare! Familia e prea valoroasă pentru a fi negociată!

Sorin Cigher

Sorin Cigher – Vino de partea celor multi!

vino-de-partea-celor-multi

Vino de partea celor mulți

Se întâmplă să nu ținem cont de trecut și să-i repetăm greșelile. Unele țări europene regretă că le-a scăpat momentul în care ar fi trebuit să lupte pentru familia normală și, probabil, ar da orice să poată schimba ceva, dar e prea târziu. În febra nebună de a accepta sloganului: Libertate pentru toți!, acceptăm compromisuri. Dar cu sloganuri nu schimbăm lumea!
Dragi români, este timpul să ne exprimăm principiile legate de familie. Este momentul, acum, să ne ridicăm, să ieșim, să vorbim și să ne apărăm familiile! Nu vrem regrete târzii!Vrem familii sănătoase, formate dintr-un bărbat și o femeie. Spunem cu voce tare și nu ne este rușine și nici teamă de exprimarea acestor convingeri testate ca fiind sănătoase, scripturale.
Unde vă aflați, folosiți orice mijloc de a vă exprima punctul de vedere. Chiar dacă suntem pașnici, nu ne lăsăm călcați în picioare de cei care bâjbâie prin labirintul frustrărilor și care încearcă să ne tragă spre prăpastia adâncă a regretelor. Nu ne trebuie familie de tip nou!
Dacă sunteți din Oradea sau împejurimi, ieșiți la miting pe 22 octombrie. Această solidaritate poate să devină un semnal istoric de protejare a identității noastre ca români. Acum este șansa noastră să ne apărăm valorile familiale! S-ar putea, scânteia aceasta să aprindă pasiunea politicienilor pentru normalitate. Le aducem aminte că Dumnezeu este Creatorul și că nu se face nimic fără El, iar Cuvântul Sfânt a stabilit demult ecuația familiei!
Sustineți cu demnitate mitingul de la Oradea! Vor fi și altele în țară, vom ieși cu toții să ne apărăm familia așa cum a fost ea constituită de Dumnezeu!
Nu vrem să regretăm în viitor că nu am luat atitudine! Ieșiți pentru voi, pentru copiii voștri, pentru rudeniile voastre, pentru părinți și bunici. Ieșiți pentru viitorul României!
 
Așadar, 22 octombrie, ora 11, în Oradea, pentru familia ta! Vino de partea celor mulți!

O lamurire necesara legata de mitinguri! Toate mitingurile din 22 octombrie SE VOR ȚINE

Photo credit

O lămurire necesară!
 
După cum bine știți, au fost două date în care s-au stabilit mitinguri în țară: 22 octombrie pentru mitingul de la Oradea și 26 octombrie pentru mitingul din celelalte orașe.  Hotărârea președintelului Coaliției  a fost ca mitingul de pe 26 octombrie să fie amânat. Acest comunicat ni l-a transmit, iar noi l-am preluat și am luat act de aceasta.
Drept urmare, doar mitingurile din țară programate pe 26 octombrie nu se mai țin. Însă toate mitingurile din 22 octombrie SE VOR ȚINE, după cum au stabilit organizatorii lor. Noi, cei din Sibiu, susținem prin rugăciune și post implicarea tuturor celor care vor ieși în stradă în Oradea și în alte orașe! Încurajăm ieșirea în stradă pe 22 octombrie a tuturor oamenilor care susțin familia. Bisericile au fost chemate la post și rugăciune pentru această luptă spirituala în zilele de 22-23 octombrie.
Acest mesaj este din partea „Coaliției pentru Familie” din Sibiu. Preotul Necula Constantin, unul dintre membrii fondatori ai Coaliției, transmite pe această cale susținerea credincioșilor din Oradea la această acțiune.
Sorin Cigher

Pastor Sorin Cigher: Ieși în stradă pentru familia ta!

cel-mai-mare-protest-la-suceava-pentru-familia-bodnariu

Ieși în stradă pentru familia ta!

Frați români de pretutindeni, este vremea să ne unim pentru normalitate. Este timpul să depășim diferențele doctrinare, dogmatice, teologice, religioase, culturale, etnice și/sau sociale și să lăsăm ca interesul pentru familia originară, așa cum a conceput-o Dumnezeu, să fie atât de motivant încât să nu stăm indiferenți față de noua filozofie care ne dă târcoale. Luptăm pentru apărarea familiei, fiindcă nimeni nu are dreptul să se atingă de această instituție sacră și să o decimeze!

Familia tradițională ne privește pe toți, fiindcă din ea am ieșit. Haideți să fim solidari. Maria Tereza spunea: „Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubește-ți familia!”

Este ceasul în care suntem chemați, de la mic la mare, să ne facem auziți de cei pe care i-am votat să ne apere și să ne reprezinte interesele. Dintre noi au plecat…, dar acum se încăpățânează, se fac că nu aud și parcă interesele altor țări sunt mai importante decât interesele naționale. Au ajuns să ne desconsidere pe noi, cei 3 milioane de români, să ne spună, de la obraz, prin tăcerea lor, că suntem nesemnificativi.

Este momentul cel mai potrivit să vorbim, să ne ridicăm, să ieșim în stradă pentru că identitatea noastră ca națiune este în pericol. Se încearcă, prin tot felul de epitete menite să ne definească, să ne convingă să cedăm, să ne oprim, să ne aliniem principiilor occidentale… Da, se dorește confiscarea acestei identități și apoi, să ne vândă, în propria țară, hoardelor nemiloase și astfel să devenim robi, subjugați în propria țară. Avem principii curate și frumoase, trebuie să ne unim pentru a le păstra. Avem oameni inteligenți, oameni competenți, oameni cinstiți și pasionați, nu să fure, ci să zidească o societate sănătoasă.

Dacă ești unul dintre ei, ieși în stradă, în 26 octombrie, acolo unde te afli. În orașul tău se organizează miting pentru familie. Fii prezent, pentru cei dragi ție!

Luptăm pentru apărarea familiei normale! Nu vrem un alt tip de familie, nu ne interesează familia de tip nou. Cu orice risc, indiferent de acuzațiile care ni se aduc, nu ne pasă, nu ne doare de desconsiderarea lor, nu suntem afectați de amenințarea cu izolarea! Mai bine izolați și fericiți decât împreună cu toate țările „civilizate” și distruși.

Uniți-vă cu noi pentru această acțiune națională! Rugați-vă ca Dumnezeu să nu îngăduie această plagă distrugătoare peste națiunea română! Împreună cu El, și unii cu alții, vom fi mai mult decât biruitori! Doamne ajută!

Pastor, Sorin Cigher – Sibiu

Sorin Cigher – Apărați-ne și pe noi, cei mai mulți

Marsul pentru viata Bucuresti Prodocens Media

Marsul pentru viata Bucuresti Prodocens Media 2016

Apărați-ne și pe noi, cei mai mulți

Glasul celor puțini acoperă glasul celor mulți. Știu să plângă, știu să se plângă și toată lumea umblă grijulie, ca nu cumva să li se încalce drepturile…, pe care, de fapt, nici nu le au…de la Creatorul nostru.

Sorin Cigher profileUnii sar să le ofere șervețele pentru ochii umeziți de ipocrizie și să le aline glasul tărăgănat ca al unui copil șantajist, care știe să întoarcă pe dos familii, să stârnească agitație și controverse. Cei mulți se resemnează, tac, fiindcă doar gândindu-se li se întoarce stomacul pe dos. Privesc scârbiți paradele lipsite de puditate și de respect față de ceilalți și în spiritul unei libertăți trunchiate, glasul mulțimii este anihilat!

Mă tot întreb: De ce noi, care suntem mulți, suntem desconsiderați și tratați ca invizibili? Nu ni se iau în considerare drepturile, ba ne sunt încălcate într-un mod abuziv!

Apărați-ne și pe noi, dragi parlamentari, pentru că suferim! Suferim pentru că normalitatea dispare. Nici noi, nici viitorul copiilor noștri nu contează! Paradele aprobate și susținute, protejate și colorat organizate ne surprind prin ostentație. Ele contează pentru a fi în pas cu Occidentul. Bătrânii noștri se crucesc privind imaginile desprinse parcă din triburile amazoniene…fără pic de rușine!

Cine ne apără pe noi de impunerile dizgrațioase ale societății moderne? Peste 90% din țara aceasta privește acest tip de comportament ca unul deviant, care aduce un prejudiciu major sănătății morale a societății noastre! Cine ne sare în ajutor?

Poate, clasa politică?

Dragilor, ați cerșit voturile noastre acum patru ani. Ne-ați promis apărarea drepturilor. Acum ce faceți? Fugiți? Tăceți? Tărăgănați luarea unei poziții ferme, în favoarea poporului? De cine vă este frică? Care este suma pentru care ne vindeți viitorul?

Românul mai are încă bunul simț! Încă mai știe ce înseamnă tată și mamă! Românul mai are în sângele lui respect pentru familia tradițională. Noi, românii, vă cerem să ieșiți în față și să ne apărați drepturile! Nu ne tratați cu ignoranță! Suntem cel puțin 3 milioane de români care am semnat pentru revizuirea constituției, tratați-ne cu respect fiindcă și noi v-am trimis acolo! Nu vrem să fim manipulați și nici amânați! Avem nevoie de oameni care să ne reprezinte cu demnitate și cu cinste în funcțiile înalte!

Așadar, cerem să ne apărați pentru că ne simțim lezați de cei puțini, puțini dar care fac atâta gălăgie și vă sucesc mințile de nu puteți lua decizii dictate de conștiință!  

Doamne, trezește-i la realitate pe cei înălțați de Tine în dregătorii și dă-le puterea de a decide drept!

Sorin Cigher

Sorin Cigher: Săraci da, dar de ce și tăcuți?

Romania diaspora

Săraci da, dar de ce și tăcuți?

Suntem români, și uneori aceasta e o etichetă care nu ne creează confort! Se vorbește despre noi ca și cum am trăi încă în epoca medievală, iar cine nu ne cunoaște, chiar așa are impresia. Li se pare că am crescut în copac și că suntem tot în secolul 18. Sigur, suntem considerați ca făcând parte din lumea a treia. Avem o țară care, deși are multe rezerve naturale, nu știe să le exploateze în beneficiul populației. Da, este adevărat, nu avem autostrăzile Vestului, nu avem clădirile așa de rezistente și nici traiul de viață atât de ridicat. Este foarte adevărat că avem încă sate fără canalizare, școli fără toalete, locuințe fără curent electric, sunt mulți cu un grad de civilizație foarte scăzut. Există și un analfabetism destul de ridicat în domeniul igienei personale, poporul nostru mioritic nefiind campion la folosirea pastei de dinți sau a săpunului, însă aceasta nu ne obligă să tăcem! Nu cred că are cineva dreptul să ne reducă la tăcere și să nu ne putem exprima convingerile! Oare trebuie chiar să ne închidem gura și să acceptăm orice?

Da, avem și printre cele mai mici salarii din Europa, suntem la coada țărilor civilizate în ce privește venitul pe cap de locuitor și nu putem trece cu vederea clasamentul în care suntem încadrați, dar oare aceasta ne face să fim și muți? Putem accepta orice, doar pentru că suntem cu câțiva ani în urma vesticilor? Trebuie să trecem peste convingerile noastre sănătoase și să înghițim aberațiile altora, doar pentru că sunt mai civilizați? Nu, nu cred că trebuie să fim tăcuți. „Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor?” ( HYPERLINK „http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/58/1/” \l „1” \o „Citeste in context” Psalmul 58:1)

Avem multe lacune, dar nu cred că trebuie să înghițim orice. Nu cred că trebuie să fim paralizați de tăcere și să dăm din cap fără niciun drept. Eu cred că acest drept, de a vorbi, l-am primit din partea Creatorului nostru! Libertatea de a ne spune punctul de vedere nu ne-o poate lua nimeni. Avem demnitate și putem spune „Da” sau „Nu”, cu suportarea consecințelor, evident. Trebuie să vorbim! Trebuie să fim lăsați să spunem Adevărul! Nu trebuie să fim oamenii de corvodă și nici cobaii altora! Vrem să fim lăsați să ne simțim bine în cultura românească! Ne iubim valorile, nu știm altceva, nu vrem alt tip de familie, vrem familia pe care o știm din străbuni: un bărbat și o femeie în armonie cu Creatorul lor!

Chiar dacă suntem săraci, nu suntem și fără pricepere să inversăm lucrurile pe care Dumnezeu le-a așezat încă din Grădina Edenului. Românul este monoteist! Românul este profamilie. Românul cu multe neajunsuri materiale a reușit să cucerească lumea întreagă prin hărnicie și seriozitate. Avem tineri inteligenți care au uimit lumea bogată și modernă. Avem campioni mondiali în toate sporturile și cu toate că nu au fost bogați, au fost crescuți în familii normale și cu respect pentru Dumnezeu! Trebuie să vorbim! Nu vrem ca alții să vorbească în locul nostru! Trebuie să fim lăsați să ne alegem noi drumul și să trasăm viitorul copiilor noștri. Nu vrem să fim considerați incapabili și neștiutori, apoi să fim luați de lesă și cărați prin toate gunoaiele lumii moderne! Vrem să se audă glasul nostru! Vrem să rămânem creștini! Vrem să nu scoatem credința din familiile, școlile și insituțiile românești. Vrem să spunem și să trăim Sfânta Scriptură care ne eliberează de orice inhibare a omului sărac. Vrem să declarăm, ca națiune, că ne este drag Hristos și nu vrem alternative! Nu avem nevoie de altceva! Nu ne poate forța nimeni să credem altceva! Credem în Sfânta Treime și într-o viață curată, dictată de normele biblice!

Așadar, suntem obișnuiți cu etichetele pe care ni le pun alții. Nu ne deranjează și vrem să rămânem cu demnitatea și cu valorile îndrăgite de poporul nostru sărac, dar creștin!

Dragilor, vorbiți, nu tăceți! Spuneți adevărul care ne eliberează! Vorbiți și trăiți Adevărul! Cu orice preț, nu vă vindeți sufletele! Predați-vă lui Hristos și El ne va îmbogăți cu adevărat!

Sorin Cigher

Exerciții pentru ziua părăsirii ~ Sorin Cigher

FOTO heulu.wordpress.com Evrei 13:5-6

FOTO heulu.wordpress.com Evrei 13:5-6

Părăsirea. O experimentăm și o exersăm tot mai des! Auzim formulări precum: l-a părăsit pentru unul mai bogat, mai tânăr…, părinții și-au lăsat copiii și au plecat la lucru în străinătate, copiii și-au părăsit părinții și s-au mutat în chirie odată cu majoratul, oamenii de afaceri și-au abandonat partenerii pentru că și-au atins scopul, s-au văzut cu sacii plini. Unii părăsesc biserica din te miri ce motive copilărești, alții își schimbă religia pentru că nu le mai convine de preot sau de pastor…, mulți slujitori ies din lucrare pentru că se simt deprimați… și lista poate continua cu exemplele dumneavoastră.

Sorin Cigher profileAbandonarea temporară de aici este un exercițiu pentru abandonarea finală! Toți vom părăsi și vom fi părăsiți la un moment dat!

Cu siguranță, te-ai simțit măcar o dată singur și lipsit de sprijin. Îți reamintesc, nu ești singurul! L-au trăit și alții înaintea ta. Abandonat s-a simțit și Mântuitorul când a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Apostolul Pavel a avut un sentiment asemănător: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în socoteală lucrul acesta!” (2Timotei 4:16)

Sigur, dacă te regăsești în postura celor părăsiți, înseamnă că ești pe drumul normal. Sentimentul părăsirii, al abandonării în neant, al trădării, al neîncrederii în semenii care te-au fript este tot mai accentuat și nu ocolește pe nimeni. Au fost oameni alături de care ai început bine, dar s-a frânt ceva, undeva, și totul s-a prăbușit. Prieteni, frați, apropiați de mare încredere ți-au întors spatele și ești dezamăgit. Te întrebi: cum de este posibil? Reamintește-ți că omul este schimbător, toți suntem într-un proces de schimbare, ne învârtim după soarele interesului nostru. Dacă ne convine, pășim în rând cu ceilalți, dacă nu, mergem pe drumul nostru! Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor și își abate inima de la Domnul!”, spune Ieremia.

Când copiii pleacă din cuibul lor, după 20 de ani de stat în el, înseamnă o rupere, o părăsire – să se înțeleagă, nu abandonare! Termină o etapă din școală, părăsesc ceva și merg în altă direcție. Așa pendulează viața! Oamenii își schimbă colegii, locurile de muncă, schimbă țări, orașe, apartamente, prieteni și viața este într-o permanentă modificare!

În sala de operație intri singur, părăsit, și poți ieși în comă, amețit sau mort! Aproape exersezi părăsirea definitivă. Te apropii încet, încet de părăsirea finală. Există o părăsire inevitabilă, chiar dacă nu ne place să auzim asta. Tu îi vei părăsi pe toți și toți te vor părăsi, atunci, pe tine!

Moartea! Părăsirea finală! La zilele de priveghiu vor veni și prietenii tăi, poate și cei falși, vor aduce o coroană, vor transmite condoleanțe familiei tale înghețate de durere, vor strecura un plic în poșeta soției, ca susținere, vor da mâna cu ei și se vor așeza pe bancă, numărând minutele până la final. Vei fi dus la groapă și te vor mai însoți câțiva, vor curge multe lacrimi, va fi ultima călătorie a ta, însoțită de prieteni și apropiați, de neamuri și vecini. Însă, atunci va fi momentul părăsirii finale! Tu îi vei părăsi și mulți te vor plânge, dar și ei îți vor părăsi ultimele rămășițe trupești! Vor pleca acasă, la treburile lor, nu vor sta cu tine în mormânt. Te vor vizita din când în când, mai des la început, dar apoi tot mai rar…, asta e realitatea! Fiecare își va relua cursul întrerupt al vieții și vei fi păstrat doar în inimile celor din familia ta, o vreme, și încet, încet se șterg suferințele și rănile se vindecă. Vei fi lăsat în seama colegilor de locuință.

Însă, vreau să știi un singur lucru: Cineva nu te va părăsi niciodată! El va fi cu tine când vei trece pragul morții! El te va prelua dincolo de această poartă întunecoasă! El se va ocupa de tine! Nu te va părăsi niciodată! Aceasta contează! Aceasta este mângâierea noastră! Aceasta este cea mai mare și bună veste primită aici, pe pământ, când mă pregătesc de părăsirea tuturor celor pământești, sperând, în același timp, la reîntâlnirea cu cei dragi, dincolo! Privește realist la viață și nu te mai lăsa surprins de despărțire! El este cu tine aici și în veșnicie! E tot ce contează! Caută să trăiești împreună cu Mântuitorul Isus Hristos, singurul care te poate însoți prin poarta morții!

Fii pregătit pentru ziua părăsirii pământului, dar și de marea întâlnire cu toți cei plecați înaintea noastră! Și străduiește-te ca părăsirea de cei dragi să fie temporară, nu definitivă!

Sorin Cigher

Compasiuni ieftine – de Sorin Cigher

Pe fondul unor sentimente de umanitate sau a etalării spiritului altruist, europenii și-au deschis larg brațele și au primit între ei șiruri de oameni cu identitate incertă. Este o formă de compasiune și cei care îi contrazic sunt acuzați ca fiind reci, răi, extremiști și naționaliști care nu știu ce înseamnă mila față de niște oropsiți ai sistemului din țara lor. Nu exclud abordarea aceasta, probabil că sunt mulți care se încadrează aici, oameni nevinovați și nevoiaşi, însă acest altruism subit mi se pare cam exagerat! Această milă irațională, în cantități inimaginabile, dispusă și să acopere ororile comise în număr tot mai mare în ultima perioadă îmi dă de gândit.

Sorin Cigher profilePrivind la brațele întinse cu atâta iubire față de poporul refugiat, mă întreb dacă nu cumva interesele sunt altele. Mi-e teamă ca nu cumva protectorii să se întoarcă împotriva acestor oropsiți și să înceapă un val de expulzare ce va atrage după sine alte catastrofe. Îmi este suspectă dragostea aceasta! Dacă tot au apărut subit fonduri consistente pentru sprijinul refugiaților, de ce nu li se asigură în țara lor protecție și hrană? Să uniformizeze resursele, distribuind spre țările nedezvoltate miile de tone de mâncare care se aruncă zilnic, pentru ca oamenii aceștia să nu fie nevoiți să-și pună viețile în pericol pentru a merge pe urma mirosului unei compasiuni contrafăcute. De ce să nu previi înainte de a repara?

Nu cred într-o compasiune sinceră față de acești refugiați, ci mai degrabă în jocuri politice, interese ascunse, care dau foarte bine la imagine, pentru că nu cred că trebuie acționat cu orice preț, în detrimentul stabilității unei comunități. Nu cred că țările Europei merită frământările la care sunt supuse. Dacă s-ar fi dorit o acțiune caritabilă reală, sunt convins că s-ar fi găsit, din multitudinea de modalități de a sprijini fără a destrăma și a tulbura. De ce să ne expunem unui astfel de exercițiu demagogic? Sunt pentru sprijinul celor nevoiași și, în situații critice, trebuie să ne oferim toate resursele pentru a le fi alături, dar în cazul de față s-a cam exagerat. Nu trebuie să fii mare analist ca să pricepi și timpul va dovedi această realitate tristă!

O altă compasiune de neînțeles și pe care o consider anormală este față de minoritățile sexuale. Nu înțeleg de unde atâta indulgență, atâta empatie i-a cuprins pe toți politicienii față de acești plângăcioși după drepturi. Dex-ul numește drepturi „totalitatea regulilor de conduită, a normelor care (…) exprimă voința clasei dominante”.  Dacă noi, cei mulți, nu le recunoaștem drepturile, să le ceară de la Dumnezeu! Dacă El le dă dreptul de a trăi în aceste condiții, sigur ne supunem și le vom favoriza și noi acest comportament! Însă, ceea ce se petrece nu poate fi încadrat la compasiune, ci, mai degrabă, asistăm la o agresivitate exagerată față de cei care nu admit să fie marionete! Ne sunt călcate în picioare valorile, suntem anulați ca personalități create după model divin, ne este lezată moralitatea, familiile ne sunt ameninţate fiindcă o minoritate a uitat că se trage din Adam și Eva și și-a permis să destrame cuplul original!

Ne este scârbă de comportamentul lor pe care îl afișează ostentativ la toate marșurile, ne este lehamite de ținuta lor! Ne-au violat intimitatea și ne-au strecurat pe furiș un comportament animalic! Le cerem socoteală politicienilor pentru ororile la care sunt expuși copiii noștri inocenți! În regnul animal nu găsești un astfel de comportament! Nu putem tăcea, nu trebuie să stăm indiferenți față de politicienii care adoptă și fac presiuni pentru a aproba aceste legi! Iar dacă nu sunt vrednici să țină piept, să plece și să lase locul unor oameni cu demnitate și care știu să respecte familia tradițională!

Stop compasiunii exagerate! Nu aveți înțelegere față de peste 95% din populația lumii cu principii normale despre familie! Chiar nu vă pasă de cei mulți? Vă dirijează aceste persoane fără moralitate? De ce nu vă reveniți dragi politicieni și să aveți tăria să spuneți NU anomaliilor și spurcăciunilor cu care vreți să ne otrăviți și pe noi?

Aveți compasiune reală față de noi!

Sorin Cigher

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari