Standardele morale ale colegiilor crestine sunt criticate

Peste 450 000 de elevi frecventează colegii creștine. Aceste școli sau facultăți le cer celor care se înscriu să completeze o declarație a credinței, prin aceasta dovedind că sunt de acord cu anumite credințe sau comportamente. În trecut, societatea aproba și chiar lăuda astfel de acțiuni. Astăzi, astfel de acțiuni sunt condamnate și instituțiile sunt amenințate când vine vorba de acreditare.
Colegiul aflat în pericol în momentul de față este Colegiul „Gordon”, localizat în partea de nord a orașului Boston. Perspectivele colegiului cu privire la sexualitate a determinat câteva orașe să rupă legăturile cu această școală. Acreditarea colegiului este pusă sub semnul întrebării.

Președintele colegiului, Michael Lindsay rămâne ferm în fața provocărilor:
”Colegiile creștine se află în ”vârful suliței” în ce privește problemele ce țin de cultură. Deoarece Colegiul ”Gordon” se află în Noua Anglie, este principala țintă.”

Cei care se ocupă de acreditarea colegiului vor un raport despre activitatea și conducerea colegiului – care interzice activitatea homosexuală. Lindsay spunea că acest colegiu rămâne credincios declarației:
”Ca și comunitate morală ar trebui să putem stabili condițiile, limitele prin care devii parte din această comunitate. Este un drept oferit de Declarația Drepturilor Omului, libertatea asociației.”
Lindsay mai spunea că școala vrea ca elevii care se confruntă cu homosexualitatea să beneficieze de îngrijirea necesară:
”Avem elevi homosexuali și vrem să acordăm importanță problemelor lor. Ne dorim să fim cât mai atenți la nevoia lor.”

În această situație se află și alte 80 de colegii creștine. În multe școli, elevii și alte părți implicate pun sub semnul întrebării perspectivele colegiului cu privire la sexualitate. Criticile care vin din afară sunt și mai dure. Un comentariu recent apărut în ” The Chronicle of Higher Education” punea sub semnul întrebării acreditarea colegiilor creștine, spunând: ”Gândirea critică și liberă… nu poate să se dezvolte… în instituțiile care susțin astfel de declarații ale credinței.”
Gerson Moreno-Riano, de la Universitatea ”Regent”, recunoaște că situația este dificilă:
”Cred că ne aflăm într-o locație culturală unde credința este clasificată drept iraționalitate, prostie și nu poate fi regăsită în viața unei persoane moderne educate. Aceasta este o poziție extrem de dificilă.”

Noua președintă a Consiliului Colegiilor și Universităților Creștine a răspuns în fața atacurilor printr-un discurs pe care l-a ținut în fața directorilor colegiilor. Aceasta a respins ideea că în astfel de instituții gândirea critică nu se poate dezvolta.

”Colegiile creștine oferă libertate academică. Putem să vorbim despre lucruri legate de credință, despre cum credința influențează literatura”, spunea Shirley Hoogstra.

Colegiile creștine nu se confruntă numai cu creșterea presiunii financiare, ci sunt nevoite să facă față unei culturi care pune la îndoială valorile morale.

Linsday spunea că trebuie să se pregătească pentru și mai multe tensiuni în ce privește etica sexuală:
”Cred că fiecare instituție creștină se va confrunta cu o astfel de situație în următorii 5-10 ani.”
Dr. Russell Moore, președinte al Southern Baptists’ Ethics & Religious Liberty Commission, consideră că Primul Amendament va proteja în cele din urmă colegiile creștine.

Acesta vrea ca societatea să recunoască diferitele perspective, iar credințele ar trebui să rămână unite:
”Nu ne așteptăm ca fiecare colegiu să vorbească despre creștinismul evanghelic, sau despre doctrinele mormone, sau despre fecioara Maria. Nu vrem asta, dar vrem acel pluralism în care colegiilor creștine, instituțiilor de acest gen, li se permite să existe, să se dezvolte și apoi să existe o dezbatere.”
Moreno-Riano îi dorește o redefinire a învățământului superior:
”Sugestia mea este să refacem întreaga discuție în ce privește gândirea critică, adevărul și înțelepciunea cât și întrebarea cu privire la ce este credința. Credința nu este un salt în necunoscut. De fapt, credința deschide calea înspre noi căutări.”

La Colegiul ”Gordon” schimbările includ și profesori care țin cursuri despre sexualitate, politici anti-intimidare mai puternice și sprijin pentru elevii în cauză. Cei care se ocupă de acreditarea colegiilor le-au spus celor de la CBN că acreditarea Colegiului ”Gordon” nu pare a fi posibilă. Aceștia le-au cerut un raport.

– ultimele stiri crestine:http://alfaomega.tv/stiri/

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari