Cisiordania (Iudeea și Samaria) nu este un stat oficial – Statul Ierusalimului si dilema copiilor evrei americani nascuti aici

Curtea Supremă a SUA a judecat săptămâna aceasta cazul unui băiat evreu născut aici în Ierusalim, dar Departamentul de Stat al SUA refuză să menționeze Israelul ca țara sa natală, spunând că statutul orașului Ierusalim e încă nehotărât. Este o situație similară cu cea a evreilor născuți în așa-numitul teritoriu Cisiordania sau în teritoriul biblic al Iudeii și al Samariei.

Cisiordanis este West Bank Photo credit wikipedia

Familia Lessard locuiește în Givat Ze’ev, o comunitate prosperă cu 12 000 de locuitori, situată la doar 3 km de Ierusalim. Washingtonul consideră locația parte din teritoriile ocupate în conflictul israeliano-palestinian, însă unii spun că Departamentul de Stat întrece măsura  în chestiunea înregistrării locului de naștere pentru americani, cum ar fi cazul copiilor familiei Lessard.

”Copiii noștri s-au născut acasă, chiar aici, în Cisiordania, după cum le place americanilor să îi spună. Noi numim acest loc Iudeea și Samaria. Acest teritoriu este al evreilor și le aparține acestora de pe vremea lui Avraam”, a afirmat Jake Lassard.

Anual, aproximativ 1 000 de americani se nasc în Ierusalim, iar pe actele lor este trecut doar Ierusalim, fără nicio țară. Este singurul loc din lume unde se întâmplă așa ceva. Yisrael Medad spunea că principiul este greșit.

”Este ofensator pentru poziția Israelului într-o lume politică diplomatică și nu are niciun sens”, a afirmat Yisrael Medad.

Potrivit lui Medad, nimeni nu a declarat vreodată Cisiordania ca fiind stat. Nici măcar palestinienii nu îl consideră un stat și totuși Departamentul de Stat insistă să îl utilizeze ca locație oficială.

”Ei s-au angajat într-un proces creaționist politico-diplomatic, creând un stat ce nu există. Ei separă Israelul de Ierusalim, dar asociază Cisiordania cu Ramala, Nablus, Betleem, Silo sau Alon Shvut”, a afirmat Yisrael Medad.

Ca răspuns, Departamentul de Stat a scris pentru știrile CBN: „Statutul politic al Ierusalimului este disputat din 1948 din cauza conflictului foarte vechi arabo-israelian. Guvernul SUA a urmat o politică prin care încurajează cele două părți conflictuale să rezolve toate problemele nerezolvate, inclusiv cea privind statutul Ierusalimului, prin negocieri pașnice și cu sprijinul Comunității internaționale. Așadar, Guvernul SUA nu recunoaște suveranitatea  niciunuia dintre state asupra Ierusalimului.”

Cât privește Cisiordania, Departamentul de Stat spunea că solicitantul poate alege ca loc de naștere fie orașul unde locuiește, fie Cisiordania.

Soții Lessard spuneau că probabil nu vor cere aprobarea unor schimbări în documentele copiilor, însă Medad spune că vrea să vadă Casa Albă făcând ceva.

Casa Albă trebuie să ia inițiativă și să-i ceară Departamentului de Stat să renunțe la această birocrație. Dacă în viitor situația se va schimba și se va ajunge la o înțelegere va fi diferit, însă deocamdată cu toții știm că Ierusalimul este capitala, iar Iudeea și Samaria se află sub conducerea Israelului.
‘Stire difuzata in Jerusalem Dateline 52 – octombrie 2014 – ultimele stiri despre Israel: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despr…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari