Răspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

Răspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

iacob-berghianu-teologia-inlocuirii-3

Incompatibilitatea teologiei înlocuirii cu învățătura Noului Testament

Citeste / vizioneaza partea 1 & 2 –

  1. Rasounsuri Pentru Viata – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ? (Partea 1)
  2. Raspunsuri Pentru Viață – Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament (Partea 2)

Dragi telespectatori! Ne aflăm la cea dea treia emisiune, și ultima, în care ne-am propus să tratăm incompatibilitatea dintre așa-numita Teologie a înlocuirii și învățătura biblică explicită pe această temă. Întrebarea căreia dorim să-i aflăm răspunsul este dacă reiese sau nu din textul biblic că Dumnezeu ar fi înlocuit națiunea Israel, în calitate de popor ales, cu Biserica. În primele două episoade am vorbit despre teologia înlocuirii în general, despre cum s-a ajuns la această concepție și despre ce înțelege Biblia/N.T. prin sintagma Israel, iar în al doilea episod am adus argumente din Vechiul Testament care dovedesc că Dumnezeu nu avea de gând și nici în plan, în niciun caz, să-Și întoarcă fața de la națiunea Israel, ci dimpotrivă, că are încă multe de realizat cu această și prin această națiune, în viitor. În joc este legământul avraamic și toate celelalte legăminte, promisiuni și angajamente pe care Dumnezeu le-a făcut, și care au rămas neîmplinite. În prezentul episod vom face un succint periplu prin Noul Testament, aducând dovezi ale invalidității învățăturii cum că Biserica ar fi luat locul Israelului. Există teologi care, luând texte disparate din Noul Testament, consideră că această carte ar fi antisemită, anti-iudaică. Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, în virtutea adevărului și a realismului biblic, Cuvântul Sfânt a condamnat și condamnă ceea ce este de condamnat, dar este o eroare să se extindă la întreaga națiune iudaică, acuzații făcute pentru un anumit grup de oamnei. Spre exemplu un text ca cel 1 Tes. 2.15 și16, în care se afirmă:

”Iudeii acestia au omorat pe Domnul Isus si pe proroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu si sunt vrajmasi tuturor oamenilor, caci ne opresc sa vorbim Neamurilor, ca sa fie mantuite. Astfel ei totdeauna pun varf pacatelor lor. Dar, la urma, i-a ajuns mania lui Dumnezeu!” (încheiat citatul) De fapt, cineva spunea: ”Cine vrea să se considere binecuvântat prin națiunea iudaică este binecuvântat (culminând, evident, cu binecuvântarea în și prin Isus Hristos, Mântuitorul), iar cine vrea să se considere blestemat poate și acest lucru (prin Marx, Engels, și mulți alți evrei, mai vechi sau mai noi!) În ce ne privește ne vom îndrepta atenția spre latura validă, general valabilă, a poziționărilor nou-testamentare vis-à-vis de națiunea iudaică, începând cu spicuiri din Evanghelii și continuând cu unele afirmații și învățături pauline. Începem prin a arăta că Domnul Isus Hristos a anunțat fără echivoc ca în viitor Israelul Îl va recunoaste, așa cum rezultă din una din ultimele Sale afirmații adresată, la general, națiunii lui Israel. În Ev. după Matei la cap. 23, vv: 38 și 39, Isus Hristos a rostit următoarea profeție:

Iată că vi se lasă casa pustie; căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (încheiat citatul) Din acest text se poate observa că Domnul Hristos a anunțat că, chiar dacă evreii L-au răstignit, va exista în viitor o altă ocazie când ei vor zice: ”Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Cu siguranță că dacă perspectiva ar fi fost cea susținută de teologia înlocuirii, anume că Yeshua Hamasiach (Isus Mesia) n-ar mai urma să revină niciodată pentru poporul Său national, altele ar fi fost cuvintele Mântuitorului în acel context. Tot în evanghelii,

Domnul Isus vorbeste despre o împărație viitoare, reală, unde ucenicii vor sta la masă cu El și vor conduce și administra națiunea lui Israel. Iată ce scrie în Luca 22:29 și 30: ”De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărătia Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel.” (încheiat citatul) Nu este drept și corect să credem că Marele Învățător nu le vindea iluzii propriilor săi ucenici ci că le spunea ceea ce urmează să se petreacă în viitor, la propriu! În Faptele Apostolilor, 1:6 și 7, stă scris: Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat (pe Isus Hristos): ,,Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: ”Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpânirea Sa. (încheiat citatul) Așadar, când ucenicii, proaspăt absolvenți ai celei mai grandioase școli de teologie, la picioarele Marelui Învățător, Îl întreabă pe Acesta despre momentul când va fi instaurată, din nou, Împarația lui Israel, Isus Hristos nu-i corectează negând veridicitatea existenței unei viitoare împărații a lui Israel, la care aceștia fac referire, spre a îndrepta eroarea din gândirea lor eschatologică. Corectia pe care Marele Învățător o aduce este doar cu privire la curiozitatea lor nejustificată în ceea ce priveste timpul/vremea instaurarii acestei Împărății a lui Israel, spunându-le:

,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele, pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa”Dacă lucrurile ar fi stat altfel, cu siguranță că Mântuitorul i-ar fi corectat și le-ar fi spus că așteptările lor sunt eronate, că nu se mai pune problema unei viitoare Impărații a lui Israel. Așa că și pasajul analizat dă validitate, indirect, conceptului unei împărății, promisă, în primul rând, pentru Israel. Tot în Faptele Apostolilor, la capitolul 3, versetele 19-21, apostolul Petru le spune evreilor din acea vreme: Pocaiți-vă dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, pentru ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să trimita pe Cel ce a fost randuit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pana la vremurile asezarii din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai proroci din vechime.”

Și din acest text rezultă că Dumnezeu nu a renunțat la poporul Său ci, dimpotrivă, că așteaptă ca acesta să făcă ceea ce trebuie să facă, adică să se pocăiască și să creadă, pentru a reintra în relația de legământ, temporar suspendată, spre a crea condițiile ca Mesia să revină pentru ei. Consiliul de la Ierusalim descris in Faptele Apostolior (15:1-43) a decis ca neamurile sa nu tina legea dar in ce priveste pe crestinii dintre evrei ei continuau sa participe la sarbatorile evreiesti. Pastrarea sarbatorilor iudaice de catre evreii credinciosi nu a fost interzisa de Domnul Hristos! Vedem aceasta pe tot parcursul cartii Faptelor Apostolilor. Rostul tinerii sarbatorilor a fost, desigur, păstrarea identitatii nationale. Si astazi, de altfel, bisericile mesianice tin sarbatorile Vechiului Testament. Chiar Pavel a facut la un moment dat asa ceva.( F.Ap. 21.24) Trecând acum la epistole, trebuie să avem în vedere că apostolul Pavel, în epistola sa către Romani, dedică un întreg capitol faptului ca Israel are un viitor ca natiune in planul lui Dumnezeu. Așa cum spunea chiar un lider evreu, cred că Ariel Șaron, Romani 9 descrie trecutul, Romani 10 -prezentul, iar Romani

11-viitorul națiunii lui Israel. În chiar primul verset din acest capitol, la Romani 11.1, ap. Pavel pune o întrebare foarte directă și, tot el, dă un răspuns la fel de direct și fără echivoc (citat): ”Întreb dar: A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” ”Nicidecum!” Așadar, acest nicidecum ar trebuie să rămână nicidecum, indiferent care ar fi subterfugiile izvorâte din dificultatea înțelegerii celor spuse de apostol. Apostolul Pavel, analizând consecințele necredincioșiei Israelului, spune, în Romani 3: versetele 3 și 4: ”Și ce dacă unii s-au îndoit? Necredința lor va anula ea credincioșia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat și orice om să fie găsit mincinos.” Ori, reamintim faptul că în profetul Ieremia, capitolul 31:35-37, Dumnezeu spusese: ”Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oştirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul.

Teologul american Thomas Ice a afirmat: ”Nimic din lumea asta nu mă poate determina să-mi schimb părerea, doar dacă cineva ar reuși să nimicească, soarele, luna și stelele de pe cer!” Slăvit să fie Domnul că așa ceva nu pot face nici oamenii și nici demonii! Rămânând tot în Epistola către Romani la capitolul 11:29-33, observăm distincția clară care este făcută între Biserică și Israel, prin afirmația (citat): ”Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum prin neascultarea lor ați căpătat îndurare acum, tot așa, ei acum n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți. O adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!”

replacement-theology

Teologia Inlocuirii

In contextul epistolei către Romani cap 11 Israel este văzut ca națiune, chiar dacă unii dintre evrei făceau parte și din Biserică. Creștinii dintre națiuni care privesc cu dispret spre starea prezenta a lui Israel sunt atenționați in mod sever de apostolul Pavel: ”Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate… nu te făli faţă de ramuri… caci daca nu a crutat Dumnezeu ramurile firesti, nu te va cruta nici pe tine” (Romani 11:17, 18, 21) În Romani 11.25-29 se vorbește despre o taină dezvăluită, care n-ar avea obiect dacă Biserica ar fi luat locul Israelului. Dar să urmărim pasajul biblic: ”Fraţilor, pentruca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într’o împietrire, care va ţinea pînă va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ,,Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov. Acesta este legământul pe care-l voi face cu ei când le voi șterge păcatele.” În ce privește Evanghelia ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută”. (încheiat citatul)

Pavel ne informează că lui Dumnezeu nu-I pare rău de alegerea făcută, și acest lucru este imuabil, din veșnicie în veșnicie! Ce rost ar mai fi avut dezvăluirea acestei taine dacă Israelul nu ar mai avea promisiuni divine în vigoare? În acest text ni se dă de înțeles, ni se explică faptul că după intrarea numărului deplin al neamurilor, adică după salvarea oamenilor din toate popoarele, se continua istoria, în mod special cu Israelul. Numai așa se poate anula contradicția următoare: ”Ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar …sunt iubiți, din pricina părinților lor.” Dar sa mergem acum in zona din care teologia inlocuirii se alimenteaza. Mai întîi, teologia înlocuirii operează cu sintagma Israel/israelit într-un mod nebiblic. Pornind de la această situație, teologul Derek Prince în lucrarea ”Destinul Israelului și Biserica”, așa cum am mai arătat în ep. 1, face o analiză a modului cum sunt folosite cuvintele Israel și israelit în întregul Nou Testament. El a numărat în total 77 de pasaje în care se găsesc aceste cuvinte și le-a și prezentat într-o anexă la cartea menționată. În nouă cazuri acestea sunt citate direct din V.T., păstrându-și neștirbit înțelesul initial. În alte 66 de pasaje din NT, cuvintele, desi nu fac parte din citate din VT, sunt în deplin acord cu semnificația din VT. Au rămas doar două pasaje în întreg N.T. unde cuvântul Israel este folosit într-un sens special. Prima folosire diferită se găsește în Romani 9:6-9: ”Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvntul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel; și măcar ca sunt samanta lui Avraam nu toti sunt copiii lui Avraam; ci este scris: ”În Isaac vei avea o samanta, care-ti va purta numele.” Aceasta inseamna ca nu copiii trupesti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduintei sunt socotiti ca samanta.” Ap. Pavel explica aici ca a fi un descendent fizic al lui Israel –deci al lui Iacov- nu este suficient. Pentru a se califica pentru binecuvantarea promisa de Dumnezeu o persoana trebuie sa si demonstreze aceeasi credinta care i-a caracterizat pe Avram, Isaac si Iacov; altfel el sau ea nu primeste cu adevarat dreptul la numele Israel. ”Vreau sa accentuez, afirmă Derek Prince, ca Pavel nu extinde folosirea numelui Israel pentru a-i include pe toti credinciosii, indiferent de originea nationala. Din contra el restrange folosirea cuvântului pentru a-i include doar pe acei descendenti ai Israelului, care sunt in credinta lui Mesia. Este o eroare sa sugerezi ca in acest pasaj Pavel ii descrie pe toti credinciosii ca fiind Israel.” (încheiat citatul)

În acelasi capitol, ap. Pavel foloseste cuvantul Israel in sensul lui normal adică vizându-i pe toti cei care sunt descendenti ai lui Avram, Isac si Iacov și pe nimeni altcineva. Astfel, in vv 3,4 si 5, ap. Pavel ne spune: ”Caci aproape ca doream sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. Ei sunt israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, patriarhii si din ei a iesit dupa trup Hristosul care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin!” (incheiat citatul) Numai cine nu vrea nu observă că ap. Pavel ii numeste israeliti pe cei care de fapt L-au respins pe Mesia, rudele sale trupesti, iar în alte texte pe toti descendentii lui Avram, Isac si Iacov, fie ei credinciosi sau necredinciosi. Aceasta este folosirea normală a cuvântului Israel in tot Noul Testament și nu sensul de ”Israel spiritual”, inexistent in Biblie, format din evrei și neevrei credincioși în Isus. Un al doilea pasaj in care ap. Pavel foloseste cuvantul Israel intr-un sens special, dar și de această data într-un sens restrâns și nu extins, cum își permit să o facă unii, este Galateni 6:15 si 16: ”Caci in Hristos Isus nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur nu sunt nimic ci a fi o faptura noua. Si peste toti cei care vor umbla dupa dreptarul aceasta, si peste Israelul lui Dumnezeu sa fie pace si indurare!”

Ap. Pavel vorbeste despre doua feluri de popoare. Pe de o parte, sunt cei care, fara sa fi fost circumcisi, deci fără sa fi fost iudei, au experimentat nasterea din nou si umbla in noua realitate spirituala. Pe de alta parte, exista israelitii prin descendenta naturala care au ramas in credinta stramosilor lor si care L-au primit și ei pe Isus ca Mesia, intranad astfel in Noul Legamant. Pe acestia din urma, Pavel ii numeste ”Israelul lui Dumnezeu”. Adică pe Israelul care-și merită numele și statutul așa cum l-a conceput Dumnezeu. Cu alte cuvinte, spune Pavel, nu ritualurile religioase, ci forța regenerativă a lui Dumnezeu care schimbă inima, este cea care contează. Este interesant ca unele traduceri in alte limbi, spre exemplu N.I.V., in loc sa foloseasca sintagma ”si peste Israelul lui Dumnezeu”, cum a tradus în mod fericit Cornilescu, folosesc traducerea, ”tocmai peste Israelul lui Dumnezeu” sintagmă care vine să asigure compatibilizarea cu conceptul identificării tuturor credinciosii in Isus –evrei și neevrei- cu Israelul, prin fortarea traducerii. In realitate, ceea ce ap. Pavel dorea să scoată în evidență era că poporul iudeu, era precum un camp cultivat cu grija timp de multe secole, de mulți slujitori ai lui Dumnezeu, ceea ce nu era cazul creștinilor dintre neevrei.

Iată ce declară Derek Prince: ”Din terminologia pe care o foloseste ap. Pavel in Galateni 6:15-16 reiese distinctia dintre trecutul crestinilor dintre pagani si a celor dintre Iudei. Pentru ambii o intalnire personala cu Mesia era ceea ce le-a transformat vietile. Pentru pagani era o interventie directa a lui Dumnezeu, fara niciun proces istoric anterior de pregatire, în timp ce pentru iudei era urmarea si culminarea unui proces istoric ce continuase timp de multe secole. De aceea era potrivit ca ei sa fie descrisi nu doar ca Israel, ci ca Israelul lui Dumnezeu. Credinta lor in Mesia reprezinta insăși implinirea scopului pentru care Dumnezeu a adus Israelul in existenta. Totusi trebuie sa fie subliniat faptul ca nu aceasta este folosirea obisnuita pentru cuvantul Israel din N.T.” Mai mult, nu numai ca termenul Israel nu este folosit niciodata in NT ca un sinonim pentru Biserica, ci chiar contrariul este adevarat. In diferite pasaje cuvântul Israel desemneaza iudei care in realitate l-au respins pe Isus, si de aceea nu pot fi considerati ca membri ai Bisericii Sale.

Oferim, în încheiere, doua din aceste pasaje. Primul Romani 11.7: Deci ce urmeaza? Că Israel n-a capatat ce cauta iar cei alesi au capatat, pe cand ceilalti au fost impietriti.” (încheiat citatul) Aici este evident ca termenul Israel a fost folosit ca sa-i descrie pe cei care n-au crezut in Mesia si de aceea nu fac parte din Biserica. In acelasi capitol, în versetele 11 și 12 și 15, Pavel spune despre Israel: ”Spun deci: Au alunecat ei ca sa cada? Nicidecum, ci prin alunecarea lor s-a făcut cu putință mântuirea neamurilor, ca sa faca pe Israel gelos. Daca, deci, alunecarea lor a fost o bogatie pentru lume, si paguba lor a fost o bogatie pentru neamuri, ce va fi plinatatea intoarcerii lor? …Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor decat viata din morti?” După toate cele prezentate, și ar fi fost multe altele care nu au putut fi menționate, este foarte clar: teologia înlocuirii Israelului cu Biserica este o învățătură străină, incompatibilă cu Noul Testament, așa cum este incompatibilă și cu Vechiul Testament. Fie să fim foarte, foarte atenți să nu ne postăm în tabăra celor care ”se consideră singuri înțelepți”, disprețuiesc, ca să nu spun urăsc Israelul pe care Dumnezeu îl iubește! Să nu ne lăsăm furați de învățături răstălmăcite care scot Israelul din ecuație! Dumnezeu Și-a legat Numele și Cracterul de acest popor și El are puterea și înțelepciunea și credincioșia să facă ceea ce a promis! Fie ca binecuvântarea Dumnezeului lui Avram, Isaac și Iacov/Israel să fie peste noi peste toți, și peste Israelul lui Dumnezeu! Amin!

Pastor Iacob Berghianu

88 – Raspunsuri Pentru Viață –

Este compatibila teologia inlocuirii

cu Sfintele Scripturi ? 3

VIDEO by Credo TV

Reclame

Raspunsuri Pentru Viață – 2. Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament

Teologia Inlocuirii

Citeste / Vizioneaza partea

I-a aici – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?

2. Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament

Bun găsit, dragi telespectatori! În episodul de față vom aborda întrebarea: Este Teologia Înlocuirii compatibilă cu învățătura Vechiului Testament? Lasă V.T. loc pentru perspectiva înlocuirii Israelului cu Biserica, așa cum susține teologia substituirii? În cursul istoriei, poporul Israel a avut parte de poziționări dintre cele mai drastice din partea forțelor demonice, a liderilor popoarelor, ale oamenilor de tot felul și, culmea !, chiar și din partea multor creștini, conștienți sau inconștienți cu privire la seriozitatea și gravitatea poziției adoptate. Dorim să începem prin a atrage atenția că important și relevant este modul în care  oamenii, popoarele sau demonii privesc, evaluează, judecă și tratează Israelul, ci cum o face Dumnezeu, Judecătorul Cel drept! La urma urmelor doar Dumnezeu are dreptul de a-Și judeca propriul popor, iar o judecată incorectă din partea oamenilor, a popoarelor, va atrage, la momentul cuvenit, recompensele ori sancțiunile cuvenite acestei poziții. În prezentul episod, întrucât, așa cum spuneam, ceeace contează cu adevărat este poziția pe care o are Dumnezeu față de Israel, și nu poziția oamenilor sau a popoarelor, ne propunem să prezentăm o parte din multitudinea de afirmații și învățături ale Vechiului Testament din care reiese cum privește Dumnezeu poporul său de legământ, Israelul. Vom putea observa că aproape în fiecare carte a acestuia apar profeții despre Israel și viitorul său. Unele s-au împlinit, iar altele urmează a fi împlinite, atât prin evenimentele care se află la orizontul imediat, cât și în Împărăția mesianică milenară. În prima carte a Bibliei, Geneza, din cele 50 de capitole, 39 capitole, adică peste trei pătrimi, prezintă istoria lui Israel, lucru demn de luat în seamă pentru a înțelege ce reprezintă acest popor în ochii lui Dumnezeu. Dar să pornim mini-studiul nostru vechi-testamentar, așa cum este și normal, de la Geneza 12.1-4, loc în care Dumnezeu expune conținutul legământului pe care îl face cu Avram, strămoșul, sau ”străbunicul” poporului evreu. Iată promisiunile divine urmate, imediat, de reacția de ascultare a lui Avram:

”Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta. Își voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum ii spusese Yahveh, si a plecat si Lot impreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani cand a iesit din Haran.”

87 – Raspunsuri Pentru Viață – Este compatibila

teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?_2

Acest legământ, numit ”legământul avraamic” care este întărit, după cum vom vedea imediat, în Geneza 15 și care este menționat, în mod repetat, ulterior, este un legământ al harului și îndurării divine, deoarece include intenția lui Yahveh de a răscumpăra întreaga lume. Acest legământ conține trei elemente vitale: 1.) În primul rând, vorbeste despre strategia Creatorului pentru a Binecuvânta toate neamurile/națiunile prin națiunea lui Israel. Apoi, 2.) Acest legământ lasă moștenire un teritoriu, o țară, ca posesiune veșnică pentru Israel. Și 3.) Acest legământ, promite să binecuvânteze pe cei care binecuvânteaza pe Israel, și să blesteme pe cei care blestemă pe Israel. Este important să observăm și să reținem faptul că, dacă un element al legământului, așa cum a fost conceput și promulgat initial de către Dumnezeu, eșuează, atunci toate elementele acestuia eșuează. Deci, dacă promisiunile lui Yahveh pentu Israel au eșuat, pe cale de consecință trebuie să eșueze și promisiunea lui Dumnezeu de a binecuvânta lumea. Dacă destinul național al Israelului a fost pierdut prin neascultarea acestuia, care este garanția că  Biserica nu va fi distrusă ?! Dacă dorim să recunoaștem, neascultarea Bisericii, pe parcursul celor două milenii, a fost tot atât de mare ca și neascultarea lui Israel, așa cum avea să afirme mai târziu, în Romani 11, apostolul Pavel! Să reținem, așadar, că promisiunea divină făcută lui Avram era nu doar de a fi o binecuvântare pentru națiuni, ceea ce s-a și întâmplat în Isus Hristos, Mântuitorul, ci și de a fi și a rămâne o binecuvântare pentru Israel. Iar, în al treilea rând, atitudinea față de Avram și față de posteritatea acestuia nu rămân fără efect. Iată ce remarcă teologul german, Werner Pentkazi, în lucrarea ”Israel, al Treilea Război Mondial și Noi”, la pag. 9: ”Acest cuvânt dumnezeiesc este ca o cheie care deschide înțelegerea evenimentelor istorice. Eu văd evenimentele, motivele și consecințele lor strâns legate de acest cuvânt. Binecuvântarea și blestemul asupra oamenilor și asupra națiunilor depinde de atitudinea lor față de poporul lui Dumnezeu…Viitoarele evenimente dramatice din jurul Israelului vor reprezenta apogeul relației lui Dumnezeu cu lumea, prin prisma acestor binecuvântări sau blesteme.” (încheiat citatul) Adică, adăugăm noi, împlinirea finală, escatologică a versetului citat –privind administrarea binecuvântărilor și a blestemelor asupra națiunilor în funcție de atitudinea lor față de urmașii lui Avraam, frații Domnului Isus Hristos- își vor găsi împlinirea finală în însăși judecata națiunilor din Matei 25, subiect asupra căruia nu insistăm acum. După textul din Geneza 12, deja menționat, un alt text extrem de important privitor la legământul lui Dumnezeu cu Avram, care privește în mod direct Țara Israel/ Ereț Israel, mult mai dificil de înțeles, îl găsim în Geneza 15: 7-21, avându-i ca personaje pe Avram și pe Dumnezeu. Să lecturăm împreună pasajul menționat:

Domnul  i-a mai zis (lui Avram): Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ți dau țara aceasta.  Avram a răspuns: ”Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaște că o voi stăpâni?” Si Domnul i-a zis: „Ia o juncana de trei ani, o capra de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea si un pui de porumbel.” Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat in doua si a pus fiecare bucata una in fata alteia; dar pasarile nu le-a despicat. Pasarile rapitoare s-au napustit peste starvuri; dar Avram le-a izgonit. La apusul soarelui, un somn adanc a cazut peste Avram; si iata ca l-a apucat o groaza si un mare intuneric. Si Domnul a zis lui Avram: „Sa stii hotarat ca samanta ta va fi straina intr-o tara care nu va fi a ei; acolo va fi robita si o vor apasa greu, timp de patru sute de ani.Dar pe neamul caruia ii va fi roaba, il voi judeca Eu: si pe urma va iesi de-acolo cu mari bogatii. Tu vei merge in pace la parintii tai; vei fi ingropat dupa o batranete fericita. In al patrulea neam (cu sensul de generație!), ea (sământa lui Avram) se va intoarce aici; caci nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca varful.” Dupa ce a asfintit soarele, s-a facut un intuneric adanc; si iata ca a iesit un fum ca dintr-un cuptor, si niste flacari au trecut printre dobitoacele despicate. In ziua aceea, Domnul a facut un legamant cu Avram si i-a zis: „Semintei tale dau tara aceasta, de la raul Egiptului pana la raul cel mare, raul Eufrat, si anume: tara chenitilor, a chenizitilor, a cadmonitilor, a hetitilor, a ferezitilor, a refaimitilor, a amoritilor, a canaanitilor, a ghirgasitilor si a iebusitilor.” (încheiat citatul)

Pasajul anterior este, după cum spuneam, de o importanță cu totul specială. Dumnezeu, pentru a-l încredina pe Avram că-Și va ține promisiunea și-i va da țara, intră într-un legământ cu totul special cu acesta, prin cutuma celui mai serios  legământ uzitat în acea vreme. În acele vremuri, când doi oameni doreau să facă un legământ, tăiau anumite animale, pe care le despicau și le așezau pe pământ croind astfel un fel de cărare, o cărare marcată de sânge, printre trupurile moarte. Apoi, fiecare individ, parte contractantă a legământului, trecea printre animalele despicate și spunea ceva de genul: ”Așa să mi se facă mie (adică să fiu omorât și despicat precum aceste animale) dacă nu-mi voi respecta promisiunea cu….” Era un așa-numit legământ aducător de blestem, de o maximă seriozitate și gravitate, practicat nu doar în acele timpuri, ci și mai târziu, așa cum rezultă din Ieremia 34: 18.19. Ori Dumnezeu, pentru a-l încredința pe Avram de faptul că-Și va ține promisiunea cu privire la ceea ce-I ceruse acesta, intră într-un astfel de legământ și trece, prin imaginea ”flăcărilor ca dintr-un cuptor”, cum se menționează în versetul 17, printre animalele despicate. Iar concluzia este menționată în versetul imediat următor, 18, prin cuvintele: ” În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avram”. Faptul că doar Dumnezeu a trecut printre stârvuri, nu și Avram, înseamnă că doar El, Dumnezeu, S-a angajat, unilateral, să respecte legământul încheiat cu Avram. Și din acest motiv legământul este definitiv și irevocabil! Promisiunile făcute cu ocazia încheierii acelui legământ încorporează toate promisiunile cu privire la moștenirea țării, în granițele menționate în legământ, cât și promisiunile de propășire și de binecuvântare menționate în Geneza 12.1-3. Dar să mergem mai departe. Nu ca principal argument, ci doar pentru a vedea cât de frumos se leagă lucrurile în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, vă invit să ne oprim puțin asupra unui pasaj din Geneza 32.24-30, în care vom găsi un indiciu deosebit de sugestiv cu privire la viitoarea istorie în sâmbure a poporului lui Israel, pe care Dumnezeu l-a cunoscut mai dinainte, așa cum ne sigură ap. Pavel, mult mai târziu.Este sugestiv faptul că evenimentul avea loc chiar în momentul în care patriarhul Iacov a devenit Israel, prin schimbarea numelui prin opțiune și hotărare divină, nume preluat ulterior de întreaga națiune la care facem referire. Să urmărim textul biblic. 

”Iacov insa a ramas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pana in revarsatul zorilor. Vazand ca nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la incheietura coapsei, asa ca i s-a scrantit incheietura coapsei lui Iacov pe cand se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasa-Ma sa plec, caci se revarsa zorile.” Dar Iacov a raspuns: „Nu Te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta.” Omul acela i-a zis: „Cum iti este numele?” „Iacov”, a raspuns el. Apoi a zis: „Numele tau nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oameni si ai fost biruitor.” Iacov L-a intrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tau.” El a raspuns: „Pentru ce Imi ceri numele?” Si l-a binecuvantat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „caci”, a zis el, „am vazut pe Dumnezeu fata in fata si totusi am scapat cu viata.”

Putem observa aici cum patriarhul Iacov s-a luptat și I S-a împotrivit, în prima fază, Celui care putea să-l binecuvânteze, Îngerului Domnului, care-L prefigura, Îl reprezenta, sau chiar era Mântuitorul Isus Hristos, înainte de întrupare. Iacov, în cele din urmă, după ce a fost lovit la încheietura coapsei, a realizat –totuși-  cu Cine are de-a face și a cerut cu maximă insistență și s-a luptat pentru a primi de la Acesta binecuvântarea de care avea nevoie. Ei bine, cine vrea poate vedea, în această întâmplare, o prefigurare a luptei inconștiente de peste veacuri a Israelului, ca națiune, timp de aproape 2.000 de ani împotriva lui Isus Hristos, Mesia nu doar alumii întregi, ci și Mesia lui Israel, dar și modul cum se va finaliza întreaga istorie. Pentru că, în urma necazului cel mare pe care poporul evreu urmează a-l traversa, numit ”necazul lui Iacov”, la fel ca în cazul strămoșului Iacov-Israel de odinioară, poporul evreu ca  rămășiță a națiunii iudaice Îl va recunoște pe Isus Hristos. În acel moment, se va împlini spusa paulină, din Romani 11, cum că ”tot Israelul va fi mântuit”. Și acum, zburând peste veacuri, să observăm o altă paralelă interesantă, cu același mesaj ca cea menționată anterior. Apostolul Toma devine credincios, nu în același timp, ci mai târziu decât ceilalți apostoli, și, atenție!, nu prin mărturia acestora, ci doar prin descoperirea nemijlocită a lui Isus Hristos, ca și în cazul patriarhului Iacov, vizitat de Îngerul Domnului! Tot așa se va întâmpla și cu națiunea iudaică. Israel va ajunge să Îl recunoască pe Isus Cel Inviat din Morți, nu prin mărturia creștinilor, nici măcar a marelui reformator Luther, oricât de mult și-ar fi dorit acesta, și care s-a mâniat teribil că nu s-a întâmplat astfel, ci prin arătarea nemijlocită a Fiului lui Dumnezeu, când va reveni pe Muntele Măslinilor de unde a plecat la cer. Este adevărat că evreii aflați de față la crucificare au cerut ca sângele lui Hristos să cadă asupra lor și a urmașilor lor, dar tocmai aici este ascunsă salvarea lor miraculoasă, pentru că sângele Mântuitorului nu cere, nu invocă și nu implică răzbunare, precum sângele neprihănitului Abel, ci o deplină și binecuvântată iertare. Dar să rămânem tot în VT și să mergem la cartea Deuteronom, unde, într-un text profetic timpuriu, Dumnezeu îi revelează lui Moise ce se va întâmpla cu poporul Israel, introducând sintagme escatologice caracteristice Apocalipsei lui Ioan. Pasajul pe care-l vom prezenta se află în Deut. 4:30 și 31, și reflectă o mica parte din cuvântarea rostită la adresa Israelului, de către Moise înainte de trecerea Iordanului și intrarea în Canaan:

”Și după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri, în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui, căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi“ (Deut. 4:25-31).

Waau, ce text! Să acordăm atenție următoarelor sintagme din pasajul citat: ”în strâmtorarea ta”, expresie sinonimă în conținut cu ”necazul lui Iacov”, care ne îndreaptă privirea spre ”necazul cel mare” implicat de profeția celor 70 de săptămâni a lui Daniel, dar și de Apocalipsa; apoi, sintagma ”zilele din urmă”, care nu ne permite, dacă suntem corecți cu interpretarea textului sacru, să aplicăm cele relatate la o altă perioadă de timp decât la perioada ”zilelor din urmă”. Să ne oprim, în al treilea rând, și asupra sintagmelor ”Dumnezeu este Dumnezeu plin de îndurare” și  ”El nu va uita legământul încheiat prin jurământ cu părinții tăi”, expresii care introduc justificarea supremă a lui Dumnezeu pentru tot ceea ce va face cu Israelul. Și mai este ceva, un lucru extrem, extrem de interesant: întoarcerea la Domnul a Israelului și ascultarea acestuia de Yahveh nu sunt prezentate ca fiind niște probabilități, condiționate de conduita umană, ci sunt prezentate ca niște fapte sigure, care țin de voința și de hotărârea divină: ”în zilele din urmă, în strâmtorarea ta, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău și vei asculta de glasul Lui!”.

Iar când Suveranul întregului Univers afirmă că ceva urmează să aibă loc, cine de pe Terra sau din Infern I se poate împotrivi?! După o astfel de senzațională asigurare divină, pe care ar trebui să o aibă în vedere și ideologii teologiei înlocuirii, nici că se putea încheia mai frumos și entuziasmant cartea Deuteronom, în capitolul 33, versetul 29: Ferice de tine, Israel! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, Scutul care îți dă ajutor, și Sabia care te face slăvit? Vrășmașii tăi vor face pe prietenii înintea ta, și tu vei călca pe mulțimile lor!”

Doar în contextul celor expuse până acum, cine vrea, poate să recunoască că astfel de cuvinte, rostite la sfârșitul Pentateuhului lui Moise, nu se potrivesc de loc cu viitorul unui popor care urma doar ”să fie folosit” de Marele Stăpân pentru a-L aduce pe Mesia în lume, iar, apoi, urma să fie trădat, lepădat și abandonat! Departe de Dumnezeul cel adevărat, plin de dragoste și credincios o astfel de perspectivă! Vom continua scurtul și incompletul nostru studiu prin V.T. menționând câteva din multele profeții care arată fără echivoc că Israelul are viitor, și că nu a fost și nu va fi înlocuit de Biserică. După cum rezultă din profeții Isaia și Mica, dacă nu spiritualizăm și nu alegorizăm afirmațiile biblice, va veni o vreme, în Împaratia de o mie de ani, când Ierusalimul va fi capitala universală, iar Mesia va conduce de aici întreaga lume. Deși pare incredibil, Dumnezeul Bibliei o spune, nu omul! Textele din Isaia 2:2-4 și din Mica 4.3 sunt edificatoare în această privință, dar, din nefericire, spațiul nu ne permite să le prezentăm în această emisiune. Repet pentru cei care vor să se edifice: Isaia 2: 2-4 și Mica 4.3. Dar, înainte de intrarea în Împărăția promisă, va veni o zi –și deja împlinirea a și început- când va avea loc ceea ce Dumnezeu a promis prin profetul Zaharia, capitolul 12.2-10: „Iata, voi preface Ierusalimul intr-un potir de ametire pentru toate popoarele dimprejur si chiar pentru Iuda, la impresurarea Ierusalimului. In ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cei ce o vor ridica, vor fi vatamati, si toate neamurile pamantului se vor strange impotriva lui. In ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameteala pe toti caii si cu turbare pe cei ce vor calari pe ei; dar voi avea ochii deschisi asupra casei lui Iuda si voi orbi toti caii popoarelor. Capeteniile lui Iuda vor zice in inima lor: „Locuitorii Ierusalimului sunt taria noastra, prin Domnul ostirilor, Dumnezeul lor.” In ziua aceea, voi face pe capeteniile lui Iuda ca o vatra de foc sub lemn, ca o faclie aprinsa sub snopi; vor mistui in dreapta si in stanga pe toate popoarele de jur imprejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarasi la locul lui cel vechi. Domnul va mantui mai intai corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David si fala locuitorilor Ierusalimului sa nu se inalte peste Iuda. In ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, asa ca cel mai slab dintre ei va fi in ziua aceea ca David; si casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Ingerul Domnului inaintea lor. In ziua aceea, voi cauta sa nimicesc toate neamurile care vor veni impotriva Ierusalimului. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.”

Tot în profetul Mica, la capitolul 7, versetele 15-20, se arată cum va acționa Dumnezeu în zilele din urmă în favoarea Israelului și cum va fi privit  de către națiunile lumii acest fapt: „Iti voi arata lucruri minunate, zice Domnul, ca in ziua cand ai iesit din tara Egiptului. Neamurile vor vedea lucrul acesta si se vor rusina, cu toata puterea lor; vor pune mana la gura si isi vor astupa urechile. Vor linge pulberea ca sarpele; vor iesi tremurand ca taratoarele pamantului, afara din cetatuile lor, vor veni pline de frica inaintea Domnului Dumnezeului nostru si se vor teme de Tine.

Care Dumnezeu este ca Tine, care ierti nelegiuirea si treci cu vederea pacatele ramasitei mostenirii Tale? – El nu-Si tine mania pe vecie, ci Ii place indurarea! El va avea iarasi mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre, si vei arunca in fundul marii toate pacatele lor. Vei da cu credinciosie lui Iacov si vei tine cu indurare fata de Avraam ce ai jurat parintilor nostri in zilele de odinioara.” Apoi, Dumnezeu va împlini și ceea ce a fost profețit în Zaharia cap. 14: 9-17, după cum urmează: ” Si Domnul va fi Imparat peste tot pamantul. In ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, si Numele Lui va fi singurul Nume. Toata tara va ajunge ca sesul Iordanului, de la Gheba pana la Rimon, la miazazi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi inaltat si va ramane linistit la locul lui…!

Să urmărim, în încheiere, ceea ce spune Dumnezeu prin profetul Ieremia, în capitolul 31:35-37: ”Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oştirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul.

Ne oprim la textele și pasajele citate din V.T., dar cei interesați pot identifica mult mai multe astfel de pasaje. Există nu mai puțin de 46 de texte biblice unde Dumnezeu Își depune jurământul, în mod explicit, cum că va da evreilor țara Canaanului, în limitete promise, țară denumită Ereț Israel și nu există loc pentru o altfel de perspectivă. Lucrurile ni se par mai mult decât evidente și clare! Dumnezeu să ne ajute să nu ne postăm în tabăra celor care ”se consideră singuri înțelepți”, cum spune ap. Pavel, și care, prin sintagme răstălmăcite culese din NT au fabricat așa numita teologie a substituirii (înlocuirii), scoțând Israelul din ecuație! …Să ne regăsim cu bine! Mulumesc că m-ați ascultat!

 

Teologia Inlocuirii

 

Photo credit www.harpazotv.com

De a rămas Israel aproape de inima lui Dumnezeu, lumina ochilor Săi? Ar trebui învinuiți evreii din fiecare generație pentru moartea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu? A respins Dumnezeu Israelul? Este suferința necurmată a evreilor o consecință a respingerii? A înlocuit Dumnezeu Israelul cu Biserica?

Israelul este un popor ales de Dumnezeu pentru scopuri deosebite. Israelul și-a întors de multe ori fața de la Dumnezeu, dar El nu Și-a întors fața de la Israel. Odată cu nașterea Bisericii, promisiunea lui Dumnezeu față de Israel a rămas neschimbată.

Când vorbim despre poporul evreu, vorbim despre un popor unic pe tot pământul, o națiune unică între națiunile lumii. „Unic” înseamnă „numai unul”. Cu siguranță, națiunea evreiască este numai una, o națiune aleasă de Dumnezeu ca să-L reprezinte în mod unic în lume.

Dacă ne uităm în Deuteronom 14:2, vedem că Dumnezeu descrie unicitatea lui Israel astfel și nu spune aceasta despre altă națiune, ci doar despre Israel: „Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, și Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.” Aici vedem unicitatea Israelului, o singură națiune aleasă de Dumnezeu. De aceea ne referim la Israel ca la poporul ales al lui Dumnezeu. În ce sens e „unic”? Unic datorită relației cu Dumnezeu, fiindcă sunt singurul popor cu care a încheiat Dumnezeu legăminte.

Când ne uităm la renașterea Israelului din 1948 și vedem cum s-au întors evreii în patria mamă, în Țara Promisă care le-a fost oferită în mod unic, observăm cum s-au împlinit promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel și în această generație. Trăim în vremuri foarte interesante. Israelul este atacat și apare zilnic la știri, dar evreii s-au întors în țara lor după 2 000 de ani de pribegie în exil. Acesta e un semn că Dumnezeu lucrează în lumea în care trăim. În ciuda faptului că Dumnezeu i-a rămas credincios Israelului și i-a adus pe evrei înapoi în patria lor într-un mod miraculos, există mulți creștini care cred cu tărie că Biserica a înlocuit Israelul în planul lui Dumnezeu. Această doctrină eronată e cunoscută drept „teologia înlocuirii”.

[……]

A înlocuit Biserica Israelul?

E o învățătură care predomină în biserică de 2 000 de ani, sau, mai bine zis, de 1 700 de ani, care spune că Biserica a înlocuit Israelul ca popor ales al lui Dumnezeu. Din cauză că evreii nu L-au acceptat pe Isus ca Mesia, Dumnezeu a renunțat la evrei ca fiind poporul ales al Său și l-a înlocuit cu creștinii din rândul neamurilor. Pavel pune o întrebare retorică în Romani 11:1: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său ?” El răspunde: „Nicidecum !” Apoi spune cum el, un evreu din seminția lui Beniamin, a ajuns să aibă credință în Isus. El s-a întors la credință după răstignire, după așa-zisa „respingere” a lui Isus de către poporul evreu. În întreg capitolul 11 din Romani, Pavel arată că Dumnezeu nu a terminat-o cu Israel, ci El va mântui Israelul.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari