Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 10 – Viata Contemplativa – Viata Activa

Citeste

Photo credit www.townfieldchurch.org.uk

,,Caci dragostea lui Hristos ne strange; fiindca socotim ca, daca Unul singur a murit pentru toti, toti deci au murit. Si El a murit pentru toti, pentruca cei ce traiesc, sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel ce a murit si inviat pentru ei.

-Apostolul Pavel- 2 Corinteni 5:14,15

Comuniunea cu Dumnezeu in izolare era dorinta profunda a lui Sundar, insa el se simtea din ce in ce mai constrans sa iasa din singuratate si sa intre in serviciul fratilor sai din mijlocul lumei zgomotoase. El vede marea sarcina pe care crestinii trebuie sa o implineasca pe durata scurtei lor vieti pamantesti. Atunci cand era izgonit si buna vestire aruncata, socotea de datoria sa, fie ce o fi, sa vorbeasca urechilor inchise si inimilor impietrite si era gata daca trebuia, sa pecetluiasca marturia cu suferinta, inchisoarea, torturile si chiar moartea sa.

– ,,Ce dar deosebit este sa fi un martor al lui Hristos, avantaj pe care ingerii nu-l au pentru ca nepacatuind vreodata, ei nu cunosc mantuirea si nu pot astfel marturisi despre puterea rascumparatoare a lui Hristos. Numai pacatosii mantuiti prin har pot sa anunte vestea cea buna! O, cata dragoste  ne-a aratat Dumnezeu refuzand aceasta onoare si acordand-o noua.”

Pentru Sadhu, atunci cand traia cu Domnul, viata din ceruri a inceput deja de pe pamant.

-,,Cerul nu consta numai intr-o promisiune de suprema fericire viitoare, ci si intr-una prezenta. Cel care crede in Mine, a spus Isus, are o viata vesnica. Pentru a fi intr-o zi cu Hristos in vesnicie, trebuie sa fii trait cu El pe pamant.”

,,Cerul pe pamant” – aceasta realitate scumpa lui Sadhu nu este o atitudine egoista, ci trebuie inteleasa ca o iubire arzatoare pentru altii si ca o lucrare fara de odihna pentru a-i aduce la Hristos. Sadhu petrecea zilele si noptile in comuniune cu Dumnezeu, capatand de aici forta ca sa depuna marturie in lumea intreaga. Inaintea zorilor el statea in rugaciune la picioarele Mantuitorului, apoi de-a lungul zilei predica Evanghelia multimilor, luand seama la sufletele care veneau la el cu greutatile sau nedumeririle lor. Barbatul de rugaciune care mereu spunea celor ce-l asculta, rugati-va neancetat, nu de mai putine ori ii chema sa se daruiasca fara rezerve in ajutorul semenilor lor.

El unea intr-o perfecta armonie viata contemplativa si viata activa. Una nu merge fara cealalta.

– ,,Noi avem doi plamani, spunea Sadhu, care deopotriva trebuie sa functioneze. Rugaciunea si lucrul pentru Domnul nu trebuie sa se desparta in viata noastra zilnica.”

– ,,Daca Hristos ar fi ramas in gloria cerurilor, noi am fi fost pierduti. Daca suntem egoisti si traim comod, fara sa ne ocupam de altii, n-am inteles exemplul Lui. Cei mai multi ocaresc  pe cei care isi dau sanatatea, puterea, averea pentru semeni si-i numesc nebuni. Totusi acestia sunt cei care contribuie la salvarea sufletelor. Nimenea sa nu gandeasca ca ceea ce a dat este putin lucru, oricat de infim ar parea acesta. Ceea ce Hristos pretinde, este credinciosia noastra in cele mai mici detalii si in cele mai mici servicii.”

Ca sa fi un martor al lui Hristos, nu este necesar sa fi un predicator elocvent. Unul ca acesta nu este totdeauna un martor. Nimenea insa, fie el barbat sau femeie, tanar sau batran, bogat sau sarac, lucrator sau patron, dascal sau elev, om de afaceri sau preot, nu poate sa se numeasca crestin adevarat, daca el nu depune marturie pentru Isus. Nu este nevoie sa se predice de la inaltimea unui amvon sau la raspantii, de a avea o clasa biblica, o scoala de duminica sau o adunare crestina, acestea nu sunt decat niste forme. Ci, la birou, ca si la magazin, in viata de familie ca si in societate, prin viata curata, caracterul integru, sinceritatea cuvantului, entuziasmul credintei, bogatia dragostei, toti crestinii sa fie martori ai Mantuitorului.”

,,Dati si va va fi dat. Impartasirea intima cu Dumnezeu nu cere nici o calitate exceptionala si nu pretinde sa renuntam la datoriile noastre. Ea se dezvolta in slujba dragostei pentru altii si se stinge, ramanand numai la ea insusi.

Un misticism care se limiteaza la o pura contemplare, omoara adevarata comuniune cu Dumnezeu. In ceruri ne vom bucura fara capat, dar aici pe pamant nu dispunem decat de putin timp ca sa servim pe semenii nostri. Iata pentru ce noi trebuie sa sesizam aceasta unica ocazie.”

Sadhu ilustra aceasta daruire de sine printr-o serie de pilde:

– ,,Pestii cufundati in adancimile oceanului pierd unele din facultatile lor. In Tibet, am vazut un calugar budist stand de cinci sau sase ani intr-o groapa. Mai inainte el avea vederea normala, dar din ce in ce ochii ii slabira si sihastrul deveni orb. Strutul n-are putere sa zboare pentru ca nu si-a intrebuintat aripile. La fel se intampla cu noi. Daca nu intrebuintam darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru gloria Lui, riscam sa le pierdem pentru totdeauna.”

– ,,Pentru foarte multi credinciosi pare usor din dragoste pentru Hristos sa mori ca martir, dar Hristos are trebuinta de martori (martir in sensul de martor), care sa se ofere zilnic ca un sacrificiu pentru mantuirea semenilor lor.”

– ,,Suferinta este drumul care duce la comuniunea cu Dumnezeu. Crucea este intocmai ca nuca: coaja are gust amar, insa miezul excelent. Se poate intampla ca intr-un cutremur de pamant, izvoare de apa proaspata sa tasneasca din solul uscat si steril, fertilizand locurile acelea. Tot asa si suferinta poate sa faca sa apara un izvor de viata intr-o inima omeneasca departata inca de Dumnezeu.”

– ,,Intr-o zi un om zari un vierme de matase luptandu-se sa iasa din gogoasa sa. El voi sa-l ajute, sa se elibereze. Insecta facu dupa aceia cateva miscari, dar dupa cateva clipe muri. Omul n-o ajutase ci-i impiedicase doar cresterea.”

– ,,Un altul se gasea in aceiasi imprejurare, insa nu a facut nimic sa ajute viermele de matase, stiind ca din aceasta lupta, insecta va iesi mai puternica pentru viata cea noua. La fel si cu noi, suferintele si nenorocirile ne pregatesc pentru gloria cea vesnica.”

Din momentul cand a vazut pe Domnul, Sundar a avut dorinta pasionanta sa urmeze pe Hristos si sa poarte crucea Lui, pana acolo incat sa moara pentru El.

– ,,Pentru ca ma simt fericit sa impartasesc suferintele lui Hristos, atat timp cat sunt in viata, nu mie sete sa vad intoarcerea Lui. As dori mai degraba sa vad drumul pe care El l-a urmat, cu scopul sa inteleg ceva din ceea ce a insemnat pentru Isus moartea Sa pentru noi.”

– ,,Nimic nu este comparabil cu crucea, in cer si pe pamant. Dumnrezeu si-a aratat dragostea prin ea, umanitatii. Noi am fi ramas mereu nestiutori fara ea. Din aceasta cauza, Dumnezeu doreste ca toti copiii Sai, la randul lor sa poarta aceasta grea povara si dulce. Este singurul mijloc prin care dragostea noastra poate sa se manifeste pentru Dumnezeu si pentru oameni. Ganditi-va la cuvintele lui Isus: ,,Daca cineva vrea sa vina dupa Mine, sa renunte la el insusi si-apoi sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.”

Puterea divina ce s-a manifestat in viata lui Sadhu, fie in convertirea sa, in extazele sale, in suferintele sale, ca martor al lui Hristos, sau in salvarile sale in ceasul celor mai mari pericole, isi are izvorul in viata de rugaciune. ,,Dumnezeu poate sa faca mari lucrari printr-un om al rugaciunii”- ii placea sa spuna. Secretul vietii, ca si acela al tuturor credinciosilor lui Dumnezeu, consta in comuniunea lor cu Hristos. De acolo, acceptarile oricaror sacrificii, pacea si bucuria in suferinte.

Cum am spus, in fiecare dimineata foarte devreme, Sundar statea sa studieze Biblia mai multe ore de rugaciune. Adesea i se intampla sa-si consacre o noapte intreaga intr-un loc singuratic, pentru a se intretine cu Dumnezeu. De acolo revenea cu fata plina de seninatate vizibila la toti.

– ,,Dumnezeu nu poate sa dea binecuvantarile Sale cele mai mari decat in rugaciune.”

– ,,In natura exista lucruri frumoase, de exemplu pasari si flori, insa ca sa gasesti perle trebuie sa cobori in adancul marii. Tot asa daca dorim sa avem perle spirituale, trebuie sa ne cufundam in profunzimile secrete ale contemplarii si ale rugaciunii.”

,,Cele mai mari taine ale vietii crestine, precum intruparea lui Isus Hristos, divinitatea Lui, moartea Lui pe cruce, invierea, inaltarea glorioasa la cer, prezenta Lui necurmata in inimile credinciosilor, nu pot sa fie dezvaluite printr-o opera intelectuala sau studiul teologic al Scripturii si sunt revelate prin spirit aceluia care in meditatiune asteapta lumina de la Dumnezeu.”

,,Noi descoperim foarte multe lucruri  despre Isus in Biblie, insa pentru a invata sa-L cunoastem, trebuie sa consacram timp rugaciunei. Daca va retrageti in singuratate cu Dumnezeu, acolo veti auzi vocea Aceluia care singurul poate sa va ajute. Daca cititi din Cuvantul lui Dumnezeu si va rugati fie numai o jumatate de ora pe zi, El vi se va descoperi: voi i-L veti intalni personal si El va va da putere, pace, bucurie. Oamenii de rugaciune vorbesc lui Dumnezeu cum un om vorbeste amicului sau.”

Pentru a sublinia aceasta necesitate, Sadhu a comparat-o cu respiratia. ,,In rugaciune sufletul se deschide pentru Duhul Sfant; Dumnezeu trimite atunci in suflet ca un suflu si el devine un suflet viu. Acela care inceteaza sa respire in rugaciune este mort spiritual.”

,,Un prieten imi zicea: pentru ce sa ne rugam? Este inutil si fara speranta, nu primim nimic! Itrucat ma priveste foarte adesea m-am rugat in tacere, pana ce m-am simtit slabit, fizic sau spiritual si deodata o putere patrundea in toata fiinta mea. Nici o schimbare exterioara nu se produsese, ci in cateva secunde o viata clocotitoare imi umplea sufletul.”

Dar pentru Sadhu, adevarata rugaciune n-a fost cererea a tot ce putem noi sa dorim. Si n-a fost nici acel penibil efort ca sa capatam un ajutor in diversele noastre nevoi. Rugaciunea lui consta inainte de toate in cautarea proprie a lui Dumnezeu. Intr-aceasta este suprema binecuvantare.

Daca Sadhu privea comuniunea cu Dumnezeu ca scop principal, totusi el acorda o valoare reala si rugaciunilor naive si copilaresti, care cer binecuvantari pamantesti. El considera acest stadiu ca o pregatire. Sufletul vine cu toate dorintele sale la Dumnezeu. In prezenta Lui, el se schimba gradual si se incredinteaza vointei divine. Dumnezeu refuza uneori sa raspunda cererilor limitate ale copiilor Sai, cu scopul ca ei sa invete a cauta lucruri mai bune.

– ,,Timp de doi sau trei ani dupa ce am venit la credinta, aveam obiceiul sa solicit gratii particulare. Acum cer cu staruinta chiar pe Dumnezeu insusi.”

– ,,Presupuneti ca exista un pom incarcat cu fructe. Daca poftiti dintr-acesta, sunteti obligat sa le cumparati de la proprietar, sau sa-l rugati, sa va daruiasca. Mergand la el in fiecare zi, cereti unul sau doua fructe. Dar daca va este posibil sa dobanditi pomul, toate fructele va vor apartine. Tot astfel, daca aveti pe Dumnezeu, bunurile cerului si ale pamantului, vor fi ale voastre. Iata pentru ce nu trebuie sa cautati bunurile, ci pe insusi Impartitorul lor. Daca posedati izvorul vietii, veti poseda toate lucrurile.”

Sadhu respingea insa cu energie ideia ca prin rugaciune putem sa schimbam planurile lui Dumnezeu. Ea nu este un mijloc sa castigam pe Dumnezeu pentru cauza noastra, ci ea ne invata sa cunoastem vointa lui Dumnezeu. Este posibil ca vointa divinatatii sa fie contrara cu a noastra si sa ne aduca suferinte, nevoi materiale sau boale. Consolarea noastra este sa spunem, faca-se voia Ta! Pentru crestini, aceasta este prima rugaciune. Acela care si-a potrivit viata dupa vointa lui Dumnezeu, a gasit plenitudinea pacii si a bucuriei. Orisicare ar fi vederile lui Dumnezeu, El lucreaza spre binele nostru cel mare. Toate lucrurile se intampla spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu. Cand am realizat aceasta, murmurul si teama dispar de la noi.

Sadhu a insistat asupra necesitatii de a sta linistiti in asteptarea lui Dumnezeu.

– ,,Pentru a gasi pe Dumnezeu trebuie sa se faca tacere. In agitatia si febra vietii cotidiene El tace. Pentru a primi marile binecuvantari ale Duhului Sfant, este necesara o pregatire. Apostolii au asteptat zece zile botezul de la Rusalii.”

Dojenirea pe care Sadhu o face crestinilor, ca sunt prea absorbiti de munca lor, si ca neglijeaza rugaciunea, revine constant.

Un oarecare l-a intrebat; ,,Ce spuneti de omul de afaceri atat de grabit, care dupa ce ia micul dejun in goana, alearga in graba la biroul lui?” – ,,Gandesc ca rugaciunea este pentru el  tot atat de importanta ca si micul dejun raspunse Sadhu, dar lipsa de vreme ce va intra in obiceiul lui sa nu se roage, el nu se va simti intr-atat de bucuros, ca va gasi timpul necesar pentru rugaciune.”

,,Trebuie sa stii sa suprimi multe din ocupatiile secundare ca sa gasesti timp de rugaciune. Se apropie vremea cand toti va trebui sa murim. Moartea nu va astepta pana ce voi veti termina munca. Nu pretuieste oare mai mult, rugaciunea care ne ajuta ca de astazi sa intram in intimitatea Aceluia care singurul va putea sa ne ajute in momentul mortii si ne poate trece in viata vesnica?”

– ,,Un cersetor mergea regulat la un milos ca sa capete hrana ceruta, dupa care pleca bucuros. Intr-una din zile, hrana nefiind inca gata, omul lui Dumnezeu ruga pe cersetor sa astepte cateva momente. Ei incepura sa vorbeasca cate ceva si despre mantuire si cersetorul intelese. Intr-o jumatate de ora, viata sa a fost transformata. El intreaba pe creditorul sau de ce nu-i spusese mai devreme despre mantuire. Altadata veneai sa ceri numai de pomana si plecai numaidecat, dar astazi ai stat aici langa mine si eu te-am putut invata.”

Comentand textul ,,N-ati putut sa vegheati, o ora cu Mine; vegheati si rugati-va ca sa nu cadeti in ispita”, a spus: ,,Pentru ce Domnul a adresat acest avertisment lui Petru? Pentru ca daca Petru ar fi fost in rugaciune in acel moment, el nu s-ar fi lepadat de Invatatorul sau, cateva ore mai tarziu!”

Sadhu a staruit de asemenea asupra miracolelor, care pot sa fie savarsite prin rugaciune, ca si cum Dumnezeu ar voi sa ne asocieze la realizarea planurilor Sale de dragoste si sa aiba novoie de mijlocire pentru a le executa. Ceea ce este socotit imposibil de oameni, devine posibil prin rugaciune. Servii lui Dumnezeu vad producandu-se minuni, pe care inteleptii acestei lumi le declara contrarii legilor naturale. Cea mai mare dintre minuni, si Sadhu a amintit-o de multe ori, este pacea profunda pe care Dumnezeu o da sufletului chiar intr-o cumplita nenorocire.

In ce priveste rugaciunea de mijlocire, Sadhu ii acorda o mare importanta. ,,Eu am doua sau trei sute de fini. N-am uitat numele lor si cand sunt in singuratatea Himalayei, mijlocesc pentru fiecare din ei. Pentru o persoana m-am rugat opt ani in sir, mai inainte ca sa se fi predat Domnului.”

Sadhu la randul sau dorea pentru sine rugaciunile amicilor sai. Astfel la Londra, se ingriji sa-i informeze despre o importanta adunare ce trebuia sa o tina, cu scopul ca ei sa mijloceasca in favoarea sa.

– ,,Adeseori putem sa facem mult mai mult bine prin rugaciune, decat prin cuvant. O influenta ascunsa se degaja din mijlocire si strabate atmosfera spirituala, intocmai ca un mesaj de telegrafie fara fir, care transmis prin unde invizibile atinge prin comunicari misterioase, constiinta acelora pentru care noi ne rugam.”

Rugaciunea celui drept are un mare efect.

– ,,Eu va rog gasiti-va timp pentru rugaciune. Hristos va putea face atunci mari lucrari pentru dumneavoastra si prin dumneavoastra si nu veti fi rusinati si indepartati in ziua venirii Sale.”

Un crestin dintre amicii sai, a spus: ,,Sadhu ne-a invatat sa ne rugam. Rugile noastre sunt astazi diferite de ceea ce erau mai inainte.”

In istoria rugaciunii, Sundar Singh ocupa un loc cu totul special nu numai prin energia cu care afirma importanta ei in practica crestina, dar si in luciditatea si profunzimea conceptiilor sale, in ce priveste acest subiect central.

– Va urma –

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 9B – Intoarcerea in India – Invatatura Sa

Citeste

Din postarea de fata: –„Iertarea pacatelor nu este insa mantuirea complecta. Nu ajunge numai sa tai crengile unui copac ca sa-l distrugi, ci trebuie sa-l smulgi din radacina si tot pamantul din juru-i sa fie curatat. Mantuirea implica transformarea generala a fiintei noastre; este  o totala nastere din nou. Astfel se poate intampla ca dupa ce am capatat iertarea, totusi sa murim in pacate. De aceea mai mult ca orice, lucrul esential este de a fi smulsi din dominatia pacatului. Isus Christos n-a venit numai ca sa ne ierte, ci sa ne elibereze”.
– continuare – traducere de A.C.

Intoarcerea in India

„Toate miracolele exterioare, chiar si salvarile cele mai inexplicabile sunt de un ordin inferior in comparatie cu mantuirea unui suflet, care prin nasterea din nou, a trecut de la moarte la viata! Ceea ce depaseste toata priceperea este cum se face ca un biet suflet pacatos, murdar, mizerabil, fara repaos, primeste iertarea, descatusarea si pacea. Aici se afla miracolul central al crestinismului. Daca un om a trait aceasta, nu se mai mira de nimic. El stie ca la Dumnezeu totul este cu putinta”.

Vorbind despre salvarea sa din putul de la Rasar, Sundar a zis: „Poate ca un inger era cel ce m-a eliberat, sau chiar Isus insusi, insa cel mai mare miracol in acelasi timp a fost pacea care mi-a umplut inima pe durata celor trei zile petrecute in aceasta bolnita oribila. El a facut din inchisoarea mea un cer veritabil. In unele momente prezenta lui Christos era stralucitoare ca soarele la amiaza si acest sentiment s-a inaltat uneori pana la o bucurie triumfatoare. Nici o indoiala n-a putut sa-i strabata spiritul”.

Aceasta pace din launtru este imposibil de descris. Eu nu gasesc cuvinte ca sa o exprim. Este pacea care depaseste orice pricepere, despre care vorbeste Apostolul Pavel”.

Evocand acele intimplari, figura radianta a lui Sadhu era o predicare vie si oricine putea vedea ce comoara a gasit el in Christos.

In contact cu pacatul si suferinta, sufletul sau era dureros miscat, dar in miezul fiintei sale pacea statea nemiscata.

– „Inima mea este ca marea. La suprafata poate sa bantuie furtuni si sa se miste talazurile; in strafunzimi insa domneste o pace inalterabila. Inima noastra a fost creiata sa primeasca aceasta pace. Iata pentru ce ea nu poate sa aibe pace, mai inainte ca ea sa fie gasita”.

– „Daca nu toata lumea poate sa mearga in Tibet, sa fie legat de un arbore sau aruncat intr-o groapa, fiecare insa poate gusta odihna ce o gasim in Christos. Ea nu depinde de vreun lucru pamantesc, putere sau bogatie, caci altfel toti oamenii bogati, ar fi fericiti si satisfacuti.

Putini dintre crestini au dobandit o cunoastere atat de profunda si au marturisit-o cu atata certitudine ca acest apostol venit dintr-o tara in care cautarea pacii sufletesti a fost timp de secole scopul suprem al religiei. Cei ce-au vazut interminabilele siruri de pelerini, mergand spre un oarecare loc sfant, nu pot sa uite intensitatea dorintei acelora de a gasi pe Dumnezeu.

Sadhu nu ingaduie compromisul. Sarea dintr-insul nu-si pierduse savoarea. In invatatura sa insista foarte des asupra necesitatii pocaintei si asupra certitudinii judecatii dupa moarte.

– „Exista foarte multi oameni, care se asigura gandind: Dumnezeu este dragoste, El ne va salva si ne va rascumpara in ultimul moment. Cei ce vor vorbi asa vor fi pierduti. Ascultati ce spune Mantuitorul: Daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mantuiesc lumea. Pe cine Ma nesocoteste si nu primeste cuvintele Mele, are cine-l osandi: Cuvantul, pe care l-am vestit Eu, acela il va osandi in ziua de apoi”(Ioan 12:47-48).

„Odata am ridicat o piatra mare, ce acoperea o multime de insecte. Indata ce au dat de lumina, ele fugeau ingrozite in toate partile, prada unei agitatii neasteptate. Punand piatra la loc, insectele se linistira. Cand Soarele justitiei se va ridica pentru noi, acei care traiesc in placerile pacatului, vor privi scosi la lumina, greselile pe care le-au savarsit in ascuns. Caci nu exista vreun ascuns care sa nu fie descoperit si nici un secret ce nu poate fi stiut”.

„Noi stim ce este puterea pacatului si forta lui Satan, insa Mantuitorul este mult mai puternic. Intr-o zi stand asezat pe o stanca, am vazut sub mine o pasarica zburand din ce in ce mai incet. Luand seama la miscarile ei, am zarit un sarpe mare care o privea. Atrasa in gura mortii, mica zburatoare era fara putere de rezistenta. Am incercat sa-i salvez viata aruncand cu pietre, dar inutil si am asistat la scena tragica, in momentul cand pasarica s-a apropiat de sarpele cel batran, de gura reptilei, fiind dintr-o data inghitita. Tot astfel, Satan sarpele cel vechi, atrage la el tineri si batrani. Nimeni nu are in sine atata putere ca sa reziste raului si noi mergem de-a dreptul la moarte. Dar sa privim la Isus Christos, care poate sa ne traga spre El si sa ne scape de Satan”.

– „Tu nu esti departe de Imparatia cerurilor, a spus Isus unui om. El trebuie sa fi fost impacat auzind acest cuvant adresat fata de toti. Totusi el ar fi trebuit sa se intristeze cunoscand ca nu poseda Imparatia cerurilor. A fi aproape de ea nu inseamna mare lucru, ci sa fi intrat in ea. Ganditi-va la fecioarele neantelepte, stand la poarta salii de nunta, dar neputand sa intre acolo. A fi aproape mantuit este a fi pierdut”.

– „Intr-o jungla deasa din statul Butham, se face vanatoarea tigrului. Vanatorii au cu ei cheia unui refugiu construit ca sa le serveasca de adapost in caz de pericol. Intr-o zi, unul dintre vanatori a luat pusca si s-a dus la vanat. Zarind un tigru, l-a ochit cu pusca, a tras, dar a gresit tinta. Animalul a inceput numaidecat sa-l urmareasca. Omul crezand ca poate sa ajunga la coliba salvatoare, arunca pusca. Pe pragul refugiului isi cauta cheia dar a uitat-o acasa. Atunci tigrul  a sarit asupra lui si l-a sfasiat. Intre coliba si vanator nu mai era decat grosimea usii. Cu toate acestea omul si-a pierdut viata datorita lipsei de grija. Si oricat de departe sau de aproape era de coliba, tot ar fi murit. Nefiind departe de Imparatia lui Dumnezeu, multi dintre semeni isi neglijeaza cheia, care este pocainta si rugaciunea staruitoare”.

– „Exista pericol de a pierde darurile si binecuvantarile ce le-am primit. Daca nu ar fi asa, Domnul nu ne-ar fi adresat acest avertisment: „Eu vin curand. Pastreaza ce ai , ca nimeni sa nu-ti ia cununa (Apocalipsa 3:11)”. Iata pentru ce „veghiati si rugati-va”. Dumnezeu este dragostea, nu vom avea un alt mantuitor dupa moarte. Christos n-ar fi coborat pe pamant, daca ne-ar fi fost oferita o alta sansa de a fi mantuiti mai tarziu. El ar fi ramas in ceruri”.

Sadhu a insistat de nenumarate ori asupra imposibilitatii cuiva de a se mantui prin propriile puteri. Nici un efort personal, nici o fapta buna nu poate sa obtina harul iertarii. Justificarea si pacea sufletului sunt din partea indurarii lui Dumnezeu, daruri nemeritate, pe care trebuie sa le primim pur si simplu prin rugaciune in umilinta, pocainta si credinta.

-„Iertarea pacatelor nu este insa mantuirea complecta. Nu ajunge numai sa tai crengile unui copac ca sa-l distrugi, ci trebuie sa-l smulgi din radacina si tot pamantul din juru-i sa fie curatat. Mantuirea implica transformarea generala a fiintei noastre; este  o totala nastere din nou. Astfel se poate intampla ca dupa ce am capatat iertarea, totusi sa murim in pacate. De aceea mai mult ca orice, lucrul esential este de a fi smulsi din dominatia pacatului. Isus Christos n-a venit numai ca sa ne ierte, ci sa ne elibereze”.

– „O tanara fata, strica in fiecare zi in camera sa, panza unui paianjen. Draga mea, i s-a zis, nu-ti foloseste la nimic sa indepartezi aceste ate, care mereu se refac! Daca omori paianjenul, nu vei mai vedea panza la loc. Tot asa, nu ajunge ca pacatele noastre zilnice sa fie iertate fara incetare, ci trebuie sa omoram in noi pe omul cel vechiu, care le comite. Foarte multi dintre credinciosi se inseala, crezand ca este suficient ca pacatele lor sa fie iertate, pentru ca sa fie mantuiti. Cat timp insasi natura lor vinovata n-a fost transformata, ei sunt pierduti”.

– „Scopul ultim al intruparii dragostei divine este ca sa faca umanitatea sa semene cu Fiul lui Dumnezeu. „Fiti desavarsiti cum Tatal vostru ceresc este desavarsit”. A crede in Christos este a imbraca pe Christos, a deveni una cu El, a trai viata Lui. Exista unele insecte, a caror culoare si forma seamana pana intr-atat cu frunzele arborilor pe care traiesc si cu care se hranesc, ca te poti insela asupra lor. In acelasi timp acei care traiesc legati de Isus Christos, sunt transformati intr-o imagine a Lui”.

– „Satan seamana indoiala in inima copiilor lui Dumnezeu dar prin gratia de sus, cel drept scapa de sub aceasta influenta. Ascultati urmatoarea povestire. Inainte de a se converti, un barbat a comis mai multe crime. Dupa aceea insa, el a slujit fara incetare pe Domnul si a dus o viata sfanta. Dar cand a ajuns pe patul mortii, diavolul ii desfasura lista pacatelor lui din trecut, zicandu-i: iata tot ceea ce ai facut; nu esti vrednic sa intri in cer, locul tau este in iad. Muribundul ii raspunse: Mantuitorul meu nu va arunca afara pe acela care vine la El, daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte si sa ne curateasca de toata nelegiuirea. Cu toate acestea, Satana continua sa-l tulbure. Sfantul insa staruia mai cu ardoare in rugaciune. Atunci a aparut un deget  care a tras o linie  de-a curmezisul listei pacatelor lui. Satan nu se lasa si-i zise din nou: nu te bucura prea mult, tu poti s-atingi cerul, insa pacatele tale vor fi mereu vizibile tuturor ochilor si te vei rusina de toti de acolo. Sfantul se ruga din nou. Atunci o picatura  din sangele lui Christos a cazut pe lista, s-a prelins in toate partile stergand cuvintele de aducere aminte si facand hartia din nou alba. Iar muribundul cuprins de o pace divina, a putut sa se infatiseze inaintea Domnului sau”.

– „Cat timp un om se afla pe pamant, nu intelege gloria supremei fericiri ceresti, care este destinul sau nemuritor. Aceasta este ca puiul in gaoace, care nu poate sa-si inchipuie frumusetea lumii in care va intra. Daca declara ca nimic nu exista  in afara de coaja sa, mama lui i-ar fi raspuns: Ce stai si vorbesti? Afara sunt campii, munti, un cer albastru. El nevazand nimic, nu poate sa le creada, dar cand gaoacea se va sfarma, va vedea ca mama lui a avut dreptate. Acelasi lucru se intampla cu noi, care nu putem sa deosebim nici cerul , nici infernul. Cand se va sfarma insa invelisul nostru de lut, ceea ce ne este invisibil va deveni vizibil”.

– „Totusi unele lucruri ne permit sa intrezarim viitoarea noastra stare. Intocmai cum puisorul are ochi si aripioare de care numai cand va iesi din coaja se va putea servi, la fel in noi se afla dorinte si aspiratiuni, care nu vor fi implinite in viata de aici. Trebuie deci sa existe o viata viitoare unde acestea se vor realiza. Si exista viata cea vesnica. Insa cum pasarea trebuie sa fie tinuta la cald pe durata aflarii sale in gaoace, la fel cat noi sintem in aceasta lume, trebuie ca prezenta si focul Duhului Sfant, sa ne acopere si sa ne infierbante”.

–  Va urma –

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 9A – Intoarcerea in India – Invatatura Sa

Citeste

– continuare- traducere A.C.

Din capitolul de fata, spune Sundar Singh:

„A afirma despre crestinism ca n-a izbutit in Europa si in America este o grava eroare, ce nu este bazata pe cunoasterea reala. Totodata in calatoriile mele din Occident am gasit oameni atat de ocupati cu munca, afacerile, biroul, negotul lor, ca ei nu mai au timp sa se roage si sa primeasca binecuvantarile Evangheliei. Unii dintr-insii mi-au marturisit ca viata le-a devenit atat de complicata si de aglomerata, ca sunt istoviti. Daca un om s-a anemiat din cauza ca n-a mancat si baut, putem oare sa zicem ca greseala se datoreaza alimentelor? Desigur ca nu. Singura neglijenta  acestui om este cauza slabirii sale.

„El le-a vorbit despre multe lucruri in pilde”  Matei 13:3

Care a fost motivul care l-a impus pe Sadhu sa paraseasca lucrarea sa din India si sa vina in Europa?

Mai inainte de toate pentru el a fost un act de simpla supunere: -„A trebuit sa ascult, Dumnezeu m-a trimis contra vointei mele. Eu nu sunt in largul meu in orasele mari, nici in India, nici in alta parte”.

Apoi Sundar a vrut sa vada personal daca acuzatia unor hindusi era justificata; Europa mai este oare crestina? N-a pierdut oare seva Evangheliei si influenta in lume?

Ca raspuns la o intrebare ce i-a fost pusa la Geneva cu privire la subiectul acesta, a spus: -„Venind aici, primul meu scop a fost sa depun marturie despre Isus Christos si despre puterea Lui. Apoi, am dorit sa multumesc adevaratilor crestini pentru aceea ce au facut pentru tara mea. Hindusii nu sunt ingrati. In fine, am vrut sa pot combate pe studentii nostri veniti sa studieze in Europa si care neantalnind adevarati crestini, la reantoarcerea lor in India, ataca crestinismul si defaimeaza munca misionarilor”.

„A afirma despre crestinism ca n-a izbutit in Europa si in America este o grava eroare, ce nu este bazata pe cunoasterea reala. Totodata in calatoriile mele din Occident am gasit oameni atat de ocupati cu munca, afacerile, biroul, negotul lor, ca ei nu mai au timp sa se roage si sa primeasca binecuvantarile Evangheliei. Unii dintr-insii mi-au marturisit ca viata le-a devenit atat de complicata si de aglomerata, ca sunt istoviti. Daca un om s-a anemiat din cauza ca n-a mancat si baut, putem oare sa zicem ca greseala se datoreaza alimentelor? Desigur ca nu. Singura neglijenta  acestui om este cauza slabirii sale. Europenii care insa au acceptat crestinismul cu toata inima lor si au primit binecuvantari, au desteptat lumea din somnul de moarte si au lucrat la mantuirea ei”.

Este interesant sa mai stim impresiile a doi hindusi care cunosc Occidentul, Rabindranath Tagore si Gandi. Primul a declarat: „Voi (occidentalii) nu puteti sa predicati crestinismul inainte de a fi devenit asemenea lui  Christos. Cand veti fi astfel, nu veti mai predica crestinismul, ci dragostea lui Dumnezeu, pe care El ne-o reveleaza”.

Gandi, celor care-l intrebara la Lausanne ce trebuia sa faca pentru ca crestinismul sa devina o forta in India, raspundea: „Trebuie ca voi, misionarii, sa traiti cum Christos a trait. Crestinismul este bun, insa foarte multi crestini sunt rai.

poza – Ghandi in 1906 (sursa wikipedia)

Sadhu vorbind de acesti doi barbati pe care ii cunostea personal, a spus: „Tagore si Gandi ar fi devenit probabil crestini, daca ei n-ar fi visitat Europa. In India nu ducem lipsa nici de religie, nici de scoli teologice sau filozofice, dar ceea ce lipseste in viata si conduita lor este Christos. India nu stie ce sa faca cu misionarii care nu vad in Christos decat un mare Maestru si nu cred in divinitatea Lui. Pe acestia pastrati-i la voi si nu va lasati rataciti de modernism si de critica biblica”.

Daca Sadhu nu este un amic al invataturii biblice, apoi s-a ridicat cu energie contra acelora care vor sa i se  de-a primul loc si contra intelectualismului religios. El nu este primul pentru ca: „lucrurile acestea sunt ascunse inteleptilor si inteligentilor si decoperite copiilor”. Inima este mai presus de ratiune.

– „Eu nu condamn stiinta teologica, nici pe toti teologii din care cei mai multi sunt sfinti. Eu nu ma opun studiilor, insa acelea fara viata, intuneca viziunea spirituala. O teologie fara rugaciune, este o fantana fara apa. Am invatat multe lucruri utile la studiile mele, dar cunoasterea Spiritului am primit-o la picioarele Mantuitorului”.

Reantors in India, Sundar a venit la Sabathu. Tatal sau insista sa-i construiasca o casa, lucru care a modificat viata sa de „sadhu” prin ceea ce poseda de acum inainte, adica un loc unde sa-si odihneasca capul. El cumpara o veche casa a misiunei, invecinata de o parte cu un cartier aglomerat, murdar si zgomotos, iar pe de alta parte cu dealurile dimprejur si cu o vedere mareata in departare. Aceasta locuinta era ca si simbolul vietii lui Sundar, in contact in acelasi timp cu lumea profana, adeseori murdara si cu solitudinea naturii, calma si inspiratoare.

Casa, mai era ocupata de unul din prietenii sai, un medic lucrator la azilul leprosilor din Sabathu, Sadhu se bucura acolo de viata de familie. Una din trasaturile caracterului sau era dragostea pentru copii, si lui ii placea sa se joace cu micutii doctorului. El se gandea la primirea pe care a facut-o Isus celor mai mici dintre ei, dandu-i ca exemplu: „Daca nu veti deveni ca si copiii cei mici, nu veti intra in Imparatia cerurilor; Oricine va fi smerit ca un copil, acela va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor”.

Camera lui Sundar, foarte sobra, continea o mica biblioteca cu carti de mistica, psihologie si stiinta si fotografiile amicilor sai.

Orasul Sabathu – http://www.tribuneindia.com

C. F. Andrews, un amic personal al lui Sadhu, ne da detalii despre aceasta perioada din viata lui. In timpul lunilor linistite pe care Sundar le-a petrecut la Sabathu, a scris mai multe dintre cartile sale traduse din „urdu” in engleza si unele in franceza: „La picioarele Mantuitorului”, „Viziuni din lumea spirituala”, „Meditatiuni asupra diferitelor aspecte ale vietii spirituale”.

De indata ce engleza i-a devenit familiara, a citit mai mult. Un volum de stiinta moderna, subliniat cu grija, marturiseste interesul ce-l manifesta in lectura sa.

A fost o revelatie pentru prietenii sai, foiletand paginile atat de minutios adnotate, sa descopere una din partile necunoscute sufletului lui Sadhu. El pastra totdeauna o atitudine de spirit umila si simpla, dar puterea sa intelectuala era dezvoltata si maturizata. El s-a straduit sa patrunda in acest alt domeniu al gandirii umane, atat de diferit de al sau. Avea o mare admiratie pentru inteligenta oamenilor si nu combatea valoarea rationamentului si descoperirilor lor, insa credea cu fermitate in legile ignorate ale domeniului spiritului.

El a ramas fidel principiului fundamental care dicta actiunile sale, intreaga sa dependenta de Christos, „inceputul si sfarsitul” a toata stiinta; „Misterul lui Dumnezeu in care sunt ascunse toate comorile intelepciunei si stiintei”.

Biblia era pentru el Cuvantul chiar al lui Dumnezeu. „Ea este indrumatorul, lumina, hrana sufletului meu. Experienta a dovedit ca nu exista o alta carte in lume, care sa poata raspunde nevoilor spirituale omenesti. Greutatea limbii originale, a traducerilor, critica textelor, nici sa micsoreze influenta ei asupra sufletului meu pentru ca unicul ei scop este sa ne faca a cunoaste pe Christos”.

– „Deschizand Biblia am gasit bogatii nemasurate si eterne si impartindu-le cu altii, ele n-au facut decat sa creasca pentru mine si pentru ei. Fara aceasta carte eu n-as fi cunoscut niciodata iubirea cea infinita a lui Dumnezeu, revelata la cruce. Puterea de atractie a Bibliei nu este simtita decat de cei care o studiaza cu sinceritate si cu rugaciune. Foarte multi oameni citesc lucrari despre Biblie, in loc sa o citeasca pe ea insusi”.

Sundar avea totdeauna cu el Noul Testament in „urdu”. Ani intregi a fost singura carte pe care a citit-o. El vorbea mereu de bucuria intensa ce o gasea si stia pe dinafara Evangheliile. Istoria lui Isus era un viu exemplu inaintea sa. El cauta sa se supuna „ad literam” instructiunilor date ucenicilor. Cand Christos a zis: „Vulpile au vizuinile lor, pasarile cerului au cuiburile lor, dar Fiul Omului n-are unde sa-si plece capul”. Sundar gasea in aceste cuvinte confirmarea vietii sale de sadhu. La ordinul: nu luati cu voi nici punga, nici toiag, nici haina, el se supunea intocmai, calatorind in lumea intreaga fara sa ia cu sine vreun ban. Noi vedem Biblia din viata sa, nu numai predicata ci si traita cu toate severitatile, bogatiile si miracolele ei. Ceea ce poate sa ne apara un ideal intangibil, se gaseste intr-un fel putin comun, realizat de acest discipol al Mantuitorului.

Natura era de asemenea pentru el o carte deschisa, scrisa de Duhul Sfant intr-un limbaj spiritual. Elementele: apa, focul, norii, marea, raurile, muntii, arborii, plantele, animalele ca si scenele diferite ale vietii omenesti sunt tot atatea paralele, ilustratii, imagini care anima predicile sale. In obositoarea lui viata, el gasea o mare odihna sa contemple natura si sa descopere pretutindeni aici noi invataturi. Acolo a  citit „scrise cu litere mari”, dupa expresia sa, operele Creatorului.

„Cerurile arata gloria lui Dumnezeu, si intinderea lor fara sfarsit, lucrul mainilor Lui”.

Sundar avea o credinta ca de copil in protectia divina si credea ca o putere ingereasca il inconjoara in ceasul pericolului. El a fost obiectul unor mari scapari miraculoase, pe care deseori le-a povestit in predicile sale cu scopul sa intareasca credinta crestinilor in Atotputernicia lui Dumnezeu.

– „Multi oameni declara ca minunile nu sunt decat povesti si refuza sa le creada, pentru ca neavand cunostintele necesare, ei nu inteleg miracolul. Astfel in sudul Indiei niciodata nu este frig. Vorbind locuitorilor acestor tinuturi, eu le-am povestit ca am vazut „O punte de apa, deasupra apei”. Imposibil mi-au raspuns. Atunci le-am explicat ca suprafata apei fiind inghetata, se putea merge pe ea cu toata siguranta si ca nu era in toate acestea nimic contra legilor naturii. Locuitorii tarilor cu clima rece inteleg faptul, insa cei care n-au parasit niciodata regiunile tropicale, cum vor sesiza lucrurile oare? Tot astfel, cei care traiesc dupa felul lumii, seamana cu acei oameni care nu s-au urcat niciodata pe inaltimile de unde pot fi vazute aceste punti extraordinare. Numai cei care duc o viata de rugaciune pot urca si pricepe. Cand ma intreaba cineva despre minuni, raspund ca le-am experimentat. Eu stiu ca Christos este o Forta”

– „Desigur ca nu vei vedea minuni sfinte mergand la teatru. Daca intr-adevar doriti sa cunoasteti minunile puterii lui Dumnezeu in vietile voastre, consacrati din timpul vostru pentru rugaciune. Christos nu face nimic in scopul satisfacerii curiozitatii cuiva, ci vrea numai sa raspunda sufletului care in fiecare zi se apropie de El si se supune voiei Lui”.

– Va urma –

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 8B – In Europa – Activitatea in Elvetia (Part 2)

Citeste

– continuare- traducere A.C.

Dintre toate tarile pe care le-a vizitat, Elvetia pare sa fi fost cea mai aproape de inima sa! Panorama muntilor cu zapezile lor eterne, ii amintea de Himalaya. El a petrecut o zi in Oberland-ul bernez. Zapada acoperea valea si un tren special a adus pe muntenii din tinutul Enhaut, care se regrupau gravi si reculesi in mica biserica din Gersenay. Acolo Sadhu se pare ca s-a simtit ca la el acasa, mai mult ca si oriunde.

„Iubesc pe elvetieni”- a spus el la reantoarcere. El prefera simplitatea satelor in locul marilor adunari din orase.

Pretutindeni prezenta lui atragea masele si auditorii erau castigati de la inceput. Bisericile erau neancapatoare. La Tavannes, in Jura, cu toate ca era numai 1 Martie, au trebuit sa se adune sub cerul liber. Au venit acolo sute de oameni; directorii fabricii de ceasuri au dat liber in ziua aceea lucratorilor. O raza de soare a stralucit pe intreaga durata a predicii, si indata ce multimea s-a risipit , a venit o fulguiala de nea care a inalbit intreg tinutul.

In orasul Morges localul de acolo a fost intesat de oamenii care veneau din toate imprejurimile.

La Lausanne din cauza multimii mari, a trebuit sa se paraseasca biserica Sfantul Francisc, si sa se faca o adunare in Piata Montbenon pentru cei peste 4 000 de oameni care au dorit ca sa fie prezenti. Marea sala de la Tivoli si-a inchis portile cu mult inainte de ora fixata. Oamenii se catarau pe ferestre si sute de altii ascultau de afara. Tacerea era impresionanta. Vocea lui Sadhu, si cea a traducatorului sau, Pastorul F. de Rougemont se auzea de orisiunde. „Vocea mea, spune Sadhu, nu va va fi de vreun mare folos, daca reantorsi la casele voastre, nu veti asculta vocea Mantuitorului.”

In Catedrala, una din cele mai vaste din Elvetia, pana si cele mai mici unghere erau ocupate si a fost impresionant sa auzi pe acest autentic hindus, in roba sa de „sadhu”, proclamand de la inaltimea amvonului mesajul mantuirii.

Ne este imposibil sa urmam pe tot parcursul. Dupa Lausanne a fost la Geneva, Neuchatel, Jura Bernois, La Chaux de Fonds, Le Locle, apoi Elvetia germana, Zurich, St. Gall, Aarau Schaffouse, Thoune, Berthornde, Berne, Bale, etc.

Sundar Singh a vorbit cu admiratie si cu multa afectiune de misionarii pentru care India are o mare datorie de recunostinta. „Acesti barbati si aceste femei sunt sarea pamantului si recunostinta mea pentru ei este profunda. Am vazut pe cativa veniti din Elvetia sa lucreze in India. Ei au facut acolo o frumoasa lucrare. Unii si-au dat viata ca sa aduca pe pagani la Christos; altii au dat pe fii sau fiicele lor. Nimenea in aceasta lume nu va putea sa le redea ceea ce au facut pentru noi, singur Dumnezeu poate sa-i rasplateasca”.

Exista poate printre voi egoisti care nu se gandesc decat la propria lor salvare si nu le pasa de mantuirea aproapelui lor. Adevarat este, nu puteti merge toti ca misionari, insa toti puteti sa va rugati pentru acestia si sa dati ceva din banii vostri. Lumea este o familie. Trebuie sa ne ajutam unii pe altii. Daca iubiti pe Isus, aveti datoria sa sustineti pe servii Lui in lucrarea lor. Numai cu aceasta conditie noi meritam sa fim numiti ucenici ai Aceluia care si-a dat viata, pentru mantuirea omenirii.

Impresia pe care Sadhu a lasat-o in Elvetia a fost foarte profunda si cei ce au avut fericirea sa-l auda nu vor uita nicidecum mesajul lui. Era un lucru unic sa asculti pe acest profet al tarii Vedelor, cum proclama cu putere pe Isus, care este calea, adevarul si viata; de a-l asculta recunoscand deschis, ca scrierile sfinte ale tarii sale nu pot sa dea pacea, ci numai Biblia care este Cuvantul lui Dumnezeu si ca prin rugaciune noi gasim drumul cerului. Nici o mirare deci ca a fost ascultat de atata multime atrasa din toate clasele societatii.

sursa pozei revivalgen.org

Un pastor a scris: „El mi-a facut o impresie profunda, adevarat zis , cea mai puternica impresie primita in viata mea”. Si multi inca pot spune acelasi lucru.

Teologii, anticipat retinuti de o anumita rezerva fata de el, au fost castigati de la prima intalnire. Oameni indiferenti sau ostili crestinismului, au devenit schimbati prin puterea personalitatii sale. In Anglia, un profesor agnostic i-a zis: „Ceea ce m-a convertit nu este predica ci insusi persoana dumneavoastra. Sunteti atata de asemanator lui Christos in atitudine si-n spirit, ca dumneavoastra un hindus, sunteti un martor viu al persoanei Mantuitorului”.

Mii si mii de inimi in Europa, erau atinse prin predica sa. Pretutindeni el lasa o impresie de nesters, un stimulent pentru o viatacrestina reinoita.

Din Elvetia Sadhu sa dus in Germania, , apoi a vizitat Suedia, unde a fost oaspetele episcopului Soederblom, Norvegia, Danemarca, Olanda, vorbind in toate marile orase. In cateva localitati, auditoriul imens ii aducea aminte de adunarile bisericesti siriene din India. Invitatiile staruitoare facute din Finlanda, Rusia, Grecia, Romania, Serbia, Italia, Portugalia, America, Noua Zeelanda, si din alte cateva tari le-a refuzat.

In Iulie a debarcat in Anglia, dar a refuzat sa vorbeasca afara numai la Keswick. El era peste masura de obosit de activitate neancetata si de felul de viata, atat de diferit fata de cel pe care il ducea in India. Avand o mare trebuinta de repaos si liniste, a ramas catva timp la niste amici in insula Wight. Acolo i-a fost posibil sa-si refaca puterile inainte de a se imbarca in August 1922, pentru reantoarcerea acasa si reluarea lucrarii sale in nordul Indiei.

Succesul extraordinar pe care Sadhu l-a obtinut in Europa, elogiile presei, adoratia multimilor care-l considera un sfant, ar fi putut trezi in el, oarecare satisfactie personala. Dar el domina peste aceasta tentatie, si profunda sa umilinta a ramas intacta.

-„Caci eu n-am venit sa predic in Europa, aveti destui predicatori, eu nu vreau sa fiu decat martor al puterii si al dragostei Mantuitorului”.

Un prieten l-a intrebat daca nu este mandru de a fi celebru si de a primi onoruri atat de mari. El ii raspunse prin imaginea urmatoare: – „Cand Isus a intrat in Ierusalim, poporul si-a intins vesmintele inaintea Lui  si cu ramuri de finici taiate i-au iesit inainte sa-L onoreze. Dar Isus mergea calare pe un asin si picioarele Sale nu atingeau drumul impodobit in onoarea Lui. Cine a mers pe vesminte si pe ramurile asternute a fost asinul, si ar fi fost foarte nesabuit sa se mandreasca pentru aceasta. Aceeasi nesabuire ar fi si pentru cei ce vestesc pe Christos oamenilor, caci ar retine pentru dansii onoarea ce nu se cuvine decat lui Dumnezeu”.

In Europa Sadhu n-a cautat sa placa auditorilor sai.

– „Cand ma gandesc la atatia crestini cu numele, ma intristez. Ei stiu foarte multe despre Isus Christos, dar nu-L cunosc pe El. Multi nu-L cunosc decat prin teologie sau din punct de vedere istoric, insa n-au deloc timp sa stea cu El”.

Sadhu n-a ezitat sa-si exprime dezamagirea cu privire la descrestinarea Europei si sa vorbeasca sever dupa goana dupa bani, cautarea placerilor, bunul trai, luxul, indiferenta religioasa a celor mai multi. In Elvetia latina a spus printre altele: – Ceea ce vreau sa va spun nu va va placea, insa trebuie sa ma supun cunostintei si sa va expun mesajul ce l-am primit. Vazand dragostea lui Dumnezeu in inima celor ce au adus Evanghelia, gandeam ca locuitorii pamanturilor voastre sunt toti oameni admirabili. Calatorind printre voi, am gasit lucrurile cu totul diferite. Este adevarat, am intalnit servi sinceri ai lui Christos. Cei mai nobili crestini se gasesc in Europa si in America ca si in India si eu doresc sa ma asez la picioarele lor. Un mare numar insa nu sunt crestini decat cu numele. Si stau sa compar locuitorii tarilor pagane cu cei ai tarilor zise crestine. Unii sunt pagani pentru ca adora idolii facuti din maini omenesti, ceilalti au idolatrie mult mai rea; ei se adora pe sine. M-am convins ca nici o parte din Europa nu poate cu adevarat sa fie numita crestina si ca nu exista decat crestini individuali.

– „In India mi se zicea adesea: dumneavoastra numiti tarile europene crestine? In acelasi timp Christos a zis: „Iubiti-va unii pe altii” si tocmai in aceste tari popoarele se razboiesc cumplit. Asadar crestinismul a dat faliment in Europa. Eu am raspuns: nu crestinismul este falimentar in Europa, ci cea mai mare parte dintre crestini, pentru ca ei nu au inteles crestinismul. Nu pe Christos sa-L dezaprobam ci pe aceia care numindu-se singuri ucenici ai Lui, nu vor sa-L urmeze ca Mantuitor”.

Arhiescopului din Upsala i-a spus: – „Oamenii numesc pagani pe aceia din India. Cum, mama mea a fost pagana? Daca ea mai traia ar fi fost cu siguranta o crestina. Si chiar cand a tinut de religia stramoseasca ea era atat de religioasa ca vorba de pagana ma face sa surad. Ea se ruga, servea si iubea pe Dumnezeu mult mai profund decat un mare numar de crestini. Atat cat mi-am putut da seama, in India exista mult mai multi oameni decat in Europa, care duc o viata religioasa, cu toate ca nu cunosc pe Isus Christos. Ei traiesc cu luminile pe care Dumnezeu le-a dat. Aici in Europa, dumneavoastra aveti pe Soarele justitiei, insa  unde sunt cei care se sinchisesc de El? Crestinii au primit un dar fara putinta de pretuire, Isus Christos. Si in acelasi timp multi dintre acestia nu vreau sa renunte la viata lor moderna, ca sa-L gaseasca. Inima si mainile lor sunt incarcate cu lucruri pamantesti”.

Va ganditi sa satisfaceti toate poftele inimii voastre. A-ti descoperit stiinta si filozofia. A-ti invatat sa va serviti de electricitate si sa zburati in aer. Ei bine, hindusii, care n-au primit comoara Evangheliei , cauta cu zbucium adevarul, adesea timp de ani intregi si cu pret de mari suferinte. Ei sunt gata sa paraseasca lumea si sa renunte la sine, numai sa primeasca pacea. Voi insa crestinii de aici, voi numai dupa zece minute de cautare a lui Dumnezeu, va simtiti obositi.

Amara deceptiune ce o simtea acest trimis al dragostei divine, a facut dintr-insul un profet al judecatilor lui Dumnezeu! – „Popoarele occidentale care au primit atatea binecuvantari de la crestinism le-au pierdut, pentru ca si-au pus increderea in lucrurile materiale si in tot ceea ce poate oferi lumea. Iata pentru ce in ziua judecatii, paganii, care n-au auzit vorbindu-se de Christos vor fi tratati mai putin aspru, decat locuitorii acestor tinuturi, care au auzit buna vestire si au aruncat-o. Timpul este aproape cand Christos va reveni si cand va spune: – „Pentru ca voi nu M-ati cunoscut, Eu nu va cunosc”.  Atunci cand i-L veti vedea in toata gloria Sa, va veti lamenta din pricina necredintei voastre in El si de a va fi lasat intorsi de la El, de cei necredinciosi. Atunci va fi prea tarziu sa va pocaiti. Acum este ocazia oferita voua. Si poate ca in acea zi, i-L  veti mai auzi zicandu-va: un om a venit la voi dintr-o tara pagana, el M-a marturisit facand experienta puterii Mele si cu toate acestea n-ati vrut sa veniti la Mine”.

– Va urma –

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 7B – Departe in Serviciu – continuare

Citeste

traducere de Avram Cuc. In acest capitol Sadhu Sundar Singh se intoarce in orasul natal, dupa 14 ani de propovaduire misionara; tatal sau, in sfarsit ii cere sa ii spuna despre Hristos si apoi cere sa fie botezat de fiul sau care la condus la Hristos.

Un templu Sikh in Penang unde s-ar putea sa fi propovaduit pe Hristos  Sundar Singh

La Penang, un sikh l-a invitat sa vorbeasca intr-un templu sikh si guvernatorul a dat o jumatate de zi de concediu functionarilor din politie ca sa-l poata asculta. Ce contrast fata de dusmania cu care fusese intampinat de poporul sau si de orasul sau natal!

De la Singapore el a raspuns invitatiei ca sa mearga in China si in Japonia. Trenurile se opreau in statiile intermediare  si vapoarele isi intarziau plecarea, numai sa-l ia pe bord.

Pretutindeni il astepta o primire entuziasta si mesajul sau aducea lumina si viata. El a predicat in catedrala din Pekin, unde un pastor metodist i-a servit ca interpret. La Hankow, fiul lui Hudson Taylor a fost cel care l-a tradus in chinezeste. In Japonia a fost dureros impresionat de materialismul, pofta de bogatie, imoralitatea si indiferenta religioasa. In China a fost impresionat sa vada in ce masura absenta castelor usura accesul convertitilor in biserica crestina, ceea ce nu era cazul in India.

In vara anului 1919, Sadhu se reintoarce la Sabathu si de aici pe pamantul chemarii sale. Inima sa era totdeauna alipita de Tibet si inca odata el intreprinse calatoria periculoasa in regiunile ninse ale Himalayei.

Intorcandu-se in octombrie, dupa ce a traversat Punjabul, s-a dus la Rampur, orasul sau natal. Tatal lui care nu la mai vazut de 14 ani, l-a primit cu bunatate si i-a cerut sa-i arate si lui calea care duce la Christos. Mari au fost emotia si recunostinta lui Sundar vazand rugaciunile sale staruitoare fiind ascultate. El a recomandat tatalui sau sa citeasca Biblia si sa se roage. Acesta s-a supus si putin dupa aceea, i-a spus lui Sundar: „Am gasit pe Mantuitorul tau; El a devenit si Mintuitorul meu. Ochii mei spirituali au fost deschisi prin tine, iata pentru ce doresc sa primesc botezul prin mainile tale”. Sadhu insa care a refuzat sa boteze mii de persoane, n-a putut sa consemne la aceasta rugaciune miscatoare a tatalui sau. – „Christos nu m-a trimis sa botez ci sa anunt Evanghelia, precum odinioara marele Apostol Pavel. Altii au slujba botezului, eu nu sunt decat un martor al harului lui Dumnezeu si al pacii care este in Isus Christos”.

Provincia Punjab din care face parte Rampur, circa 1900

De foarte multi ani Sundar avea marea dorinta sa viziteze Palestina, tara unde Christos a trait, a suferit si si-a jertfit viata, insa nu a putut obtine pasaportul si a fost nevoit ca sa renunte.

– „Intr-o noapte, spune el, in timp ce ma rugam, am primit de la Dumnezeu o chemare pentru Anglia. In meditatiune, vointa cereasca a devenit clara pentru mine. Am inteles ca trebuie sa vizitez tinuturile  denumite crestine si ca acolo deasemenea voi avea de dat marturia mea”. Cheltuielile acestei prime calatorii in Europa au fost sustinute de tatal sau.

In februarie 1920, Sundar sosi la Liverpol, a vizitat Manchester, Birmingham, Oxford si a predicat in multe colegii. La Londra mari multimi de la diverse denumiri au venit sa-l asculte. La Catedrala de la Westminster el se adresa la 700 de clerici anglicani, printre care si episcopul de Canterbury si alti episcopi. El vorbi deasemenea la Cambridge si in diverse regiuni misionare.

Invitat la asociatia Misiunilor din Paris, a stat un scurt timp in acest oras si s-a reantors in Marea Britanie, vizitand Irlanda si Scotia.

In Mai se imbarca pentru America, unde a depus marturia sa la New York, Brooklyn, Baltimore, Philadelphia, Chicago si San Francisco.

El a combatut influenta unor hindusi si budisti, care castigau numerosi adepti pentru religiunea Indiei.

Activitatea neancetata, zgomotoasa si trepidanta a marilor orase americane contrasta cu natura calma, orientala si contemplativa a acestui mare prieten al singuratatii. Cand americanii mandri de civilizatia lor, gandeau sa-i provoace prin splendidele lor inventii tehnice admiratia lui Sundar, el ii facea sa inteleaga ca opera lui Dumnezeu il interesa mai mult decat opera oamenilor. Deceptionati, ei declara ca fiind numai in trecere prin mijlocul lor, el nu putea in cateva zile sa poata cunoste si sa aprecieze geniul american. La care Sadhu a raspuns in limbajul sau inflorit: – „In botanica trebuie sa studiezi mult timp structura unei flori si diversele sale organe, dar ca sa-i simti parfumul nu-ti trebuie decat o clipa”. El nu vorbea ca sa placa oamenilor, ci numai adevarul si in iubire. De aceea le-a mai spus: „Christos le-ar fi zis aici: veniti la Mine, voi toti cei incarcati de aur si eu va voi despovara”. El gandise despre Occident, ca faptul cunoasterii lui Christos, a transformat natiunile acestor parti, dar vazand pretutindeni iubirea de arginti, luxul, traiul bun, goana dupa placere si toate lucrurile pe care lumea le poate oferi, a fost profund deceptionat. Chiar la acei care isi spuneau crestini, el afla foarte multa miscare, zgomot si agitatie, si foarte putin timp dat lui Dumnezeu pentru meditatie. Occidentalii erau atat de ocupati, incat au indepartat rugaciunea din viata lor zilnica. El a gasit, cum de altfel i se spuse inainte de plecare, ca asa numitele tari crestine, s-au corupt si nu mai sunt crestine in asamblul lor. Cu toate acestea a intalnit multi servi fideli de ai Domnului si intors acasa a spus amicilor sai hindusi, ca daca in Occident a descoperit mult materialism, India are inca nevoie de misionarii trimisi din Europa si din America. „Insemnatatea ce o au misiunile, este forta si viata bisericilor crestine din Occident”, a spus Sundar.

In iulie s-a imbarcat pentru Australia. Un uragan in timpul traversarii oceanului, i-a sugerat imaginea urmatoare: „In fiecare dimineata am primit vesti proaspete. Intr-o zi o brusca  oprire si o tacere completa! Am intrebat, care sa fie cauza si mi s-a raspuns ca furtuna, adica perturbarile atmosferice,  impiedica telegrafia fara fir, sa receptioneze mesajele. La fel cateodata din cauza pacatului, atmosfera spirituala este tulburata si contactul nostru cu Dumnezeu este intrerupt. Aceasta furtuna poate sa inceteze de la sine, iar singurul care calmeaza este Isus. El poate cu autoritate sa vorbeasca vantului si marii sa se domoleasca. Cand totul in interior este calm, atunci ii auzim vocea si noi avem bucuria prezentei Lui in inimi”.

Sidney, Melbourne, Perth, Adelaida, Freementale, au primit vizita lui Sadhu. Pretutindeni si mereu, influenta sa binefacatoare unea intre ele diversele comunitati crestine. „De care biserica apartineti?” l-au intrebat adesea. „Niciuneia – raspunde – eu apartin lui Christos, ceea ce-mi ajunge si intr-un sens larg apartin tuturor bisericilor unde se gasesc adevaratii crestini. Eu nu cred in uniunile obtinute prin mijloace omenesti; unirea exterioara n-are nici o utilitate. Singuri cai care sunt legati prin Christos care sunt una cu El, vor fi uniti in cer. Cum oare vor putea sta impreuna pentru vesnicie in cer acei crestini, care nu pot sa traiasca in armonie anii scurti ai vietii lor pamantesti?”

Dupa luni de activitate necurmata, Sundar s-a regasit cu bucurie la Sabathu si a petrecut cateva luni in liniste inainte de a-si relua in primavara anului 1921, lucrarea in Tibet. El a depus marturie in numeroase tari vestind Evanghelia in biserici arhipline, inconjurat de multimi entuziaste. Acum el reancepu calatoriile in tinuturile singuratice si vestea aceiasi Evanghelie in orase si targuri vrasmase marturiei sale.

In 1922 accepta numeroase invitatii venite din Europa si a putut in final sa-si realizeze dorinta arzatoare de a vizita Palestina. Acolo a trait chiar in prezenta lui Isus. Il simtea pretutindeni cu sine si strabatand aceste tinuturi unde Mantuitorul a lucrat si a suferit, inima sa se revarsa de bucurie si recunostinta.

Vizitand tara sfanta, Biblia i-a fost ca iluminata si i-a devenit inca mai scumpa. Ceea ce izbeste un spirit sensibil, adica multimea turistilor, reclamele, zgomotul masinilor, rivalitatile sectelor religioase, toata miscarea si vulgaritatea vietii umane nu pare sa fi produs asupra lui vreo impresie penibila. Si aceasta fara indoiala, pentru ca el traia in spirit atat de complect in comuniune cu Christos, incat era constient de prezenta Lui.

In templu la Ierusalim parea ca distinge cuvintele lui Isus: „Eu am venit ca sa aveti viata vesnica si inca din belsug”. El credea ca-L aude spunandu-i, precum odinioara ucenicilor: „Pacea sa fie cu voi, precum Tatal M-a trimes si Eu de asemenea va trimit”. El stia ca la randu-i, fusese trimis sa-I serveasca ca martor in lume.

Bethleem, Emaus, Bethania, Muntele Maslinilor, Capernaum, Sfantul Mormant, drumul Calvarului, Nazaretul, lacul Galileii, toate erau pentru el ca un comentariu viu al Evangheliilor, toate ii vorbeau de viata Mantuitorului, de marea drama de la cruce si de biruinta invierii.

Fantana lui Iacob, langa care s-a oprit, i-a sugerat gandirea urmatoare: – „Acei care vor bea din aceasta apa, a spus Isus, vor fi din nou insetati, dar aceia care vor bea apa vie pe care o voi da Eu, nu vor mai inseta niciodata. Adevarat este! Am baut apa acestei fantani faimoase, si totusi seara setea nu-mi era stinsa. Dar iata sunt mai bine de saisprezece ani, de cand Christos mi-a dat din apa Sa vie, si pot spune cu toata umilinta si recunostinta, ca sufletul meu a fost adapat pentru totdeauna. El este adevaratul izvor de viata!”

„Pe malurile Iordanului – a spus in continuare – am privit apa proaspata si dulce care se varsa continuu in Marea Moarta, care ramane moarta pentru ca ea opreste aceasta vie, fara sa-i dea drumul mai departe. Acelasi lucru este cu bisericile moarte, cu crestinii morti, pentru ca acestia pastreaza pentru ei apa vie pe care o da Isus. Nu fiti asemenea Marii Moarte. Faceti parte si altora de binecuvantarile pe care le-ati primit. Intrebuintati darurile voastre, invatatura voastra , averea voastra, in serviciul lui Christos; atunci veti primi binecuvantari tot mai mari. Eu am facut experienta ca daca am facut ceva pentru Christos, am primit in schimb de o mie de ori mai mult. Fiti gata sa lucrati pentru Mantuitorul vostru si sa ajutati pe aproapele vostru”. Din Palestina Sadhu a mers la Cairo, unde a predicat in biserica copta. Apoi dupa o saptamana, el a debarcat la Marsilia si de acolo s-a dus direct in Elvetia. Intr-o lune la 27 Februarie 1922, Sundar a sosit la Lausanne.

Viata lui Sadhu Sundar Singh – Capitolul 7A – Departe in Serviciu

traducere de Avram Cuc

E interesant ca in acest capitol se vede amprenta „Evangheliei Prosperitatii” care credem ca e ceva nou, dar avea dreptate Solomon cand spunea ca nu este nimic nou sub soare. Un mic pasaj din acest capitol ne dovedeste acest adevar:

Sadhu se afla atunci in culmea popularitatii sale, si aici isi are locul urmatorul fapt: Intr-o zi cand se dusese in jungla sa se roage, un individ plin de cucernicie se apropie de el: – „Iertati-ma ca va tulbur singuratatea si va intrerup rugile, dar oare nu este o datorie sa cauti binele altora? Viata dumneavoastra curata si de renuntare m-au impresionat adanc, la fel ca si pe cei multi ce cauta pe Dumnezeu. Cu toate ca v-ati consacrat corpul si sufletul pentru binele aproapelui, totusi n-ati fost suficient recompensat. Si iata ce vreau sa spun: crestin devenit, influenta dumneavoastra s-a intins peste sute de oameni, insa ea ramane limitata. N-ar fi mai bine pentru dumneavoastra sa deveniti ca hindus sau musulman un „lider” al poporului? Daca consimtiti la acest lucru, curand veti vedea milioane ca va urmeaza si adora ca pe „guru-ul” lor”.

Cand Sadhu auzi aceste cuvinte, raspunse imediat: „Inapoia mea Satano, eu stiu ca esti un lup imbracat in piele de miel, tu doresti ca eu sa renunt a urma calea cea stramta a vietii care este ceea a crucii, pentru a apuca pe drumul mare care duce la moarte. 

Citeste

faceti click pe poza pentru sursa – Muntele Everest, Tibet

Eu nu ma rusinez de Evanghelie, ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea oricui crede” Romani 1:16 Apostolul Pavel

In vastele solitudini ale Himalayei, Sadhu a petrecut luni intregi in tacere si in comuniune cu Dumnezeu. El a strabatut singur regiuni rar vizitate de oameni si a contemplat in natura opere splendide ale Creatorului. Acolo Dumnezeu i-a intiparit talentul sau divin si i-a acordat , in momentele de extaz viziuni spirituale asupra lumei invizibile, care i-au iluminat viata.

El a primit putere in vederea slujbei ce i se incredintase in cuprinsul Indiei si pentru calatoriile misionare de-a lungul lumii. Numele sau deveni in curind celebru si toate portile se deschisera inaintea acestui servitor al lui Christos despre care se vorbea cu atata uimire si admiratie. Nimic insa nu l-a abatut de la chemarea sa de „sadhu”. Si mereu arata aceiasi umilinta, aceiasi dulceata, aceiasi simpatie in viata sa de renuntari. Sufletul sau totdeauna indragostit de liniste si de unire cu Dumnezeu, suferea de lingusirea oamenilor si nazuia cu staruinta sa regaseasca solitudinea muntilor.

In 1918 a venit la Mandras si de aici mult mai la sud, ca sa lucreze pentru un timp printre comunitatile lipsite, din cauza razboiului, de misionarii germani. Atunci a intilnit si pe sotii Benoit, veniti in India, sa ajute pe misionarii elvetieni ramasi fara adapost, ca urmare a expulzarilor facute de guvernamantul englez. Pretutindeni Sadhu indemna pe crestinii hindusi sa continue munca misionarilor europeni si sa nu lase sa se piarda lucrarea inceputa. El ilustra indemnurile sale prin pilda urmatoare: „Un om avea o gradina magnifica; plantele si arborii erau foarte bine ingrijiti de el si fiecare le admira. Acel om insa trebuind sa plece pentru un timp indelungat, si-a spus in sine: – fiul meu aste aici; el va pastra totul in ordine pana la intoarcerea mea. Dar fiul nu s-a ingrijit de gradina si nici altcineva nu i-a purtat de grija; poarta ei a ramas deschisa, vacile vecinului au intrat acolo si au pascut florile si verdeata. Nimeni nu a mai udat plantele si curand totul s-a ofilit si s-a uscat. Trecatorii se mirau de neglijenta acestui fiu indolent si trandav. Oh- raspunde el, tatal meu a plecat fara sa-mi spuna ce trebuie sa fac!”

– „Voi crestini indieni, voi sunteti intocmai ca acest fiu; misionarii vostri au trebuit sa plece si vor fi departe mult timp, dar voi nu faceti nimic sa continuati opera lor. Daca voiti sa fiti feciori adevarati, sa va indepliniti datoria, fara sa asteptati un ordin special de la tatal vostru”.

Zi si noapte, Sadhu predica in numeroase adunari. Niciodata cineva nu a atras intr-un asemenea grad atentia si simpatia bisericilor din India. La dansul veneau din toate partile. Sfaturile pe care le dadea, erau intotdeauna pline de intelepciune, de bun simt si de masura. Exemplul pioasei sale mame si educatia pe care i-o daduse, reveneau constant in convorbirile lui cu femeile. – „Daca o mama pagana a putut sa faca atata pentru fiul ei, cu cat mai mult voi mame crestine, puteti sa faceti pentru copiii vostri!”

Foarte adesea –  intocmai ca Nicodim – multi veneau sa-l vada in timpul orelor tacute ale noptii si sa caute adevarul. Il rugau fierbinte sa viziteze bolnavii, sa binecuvanteze copiii. Un numar foarte mare, ca o legiune de oameni, cereau rugaciunile sale  si foarte multi au gasit usurarea asteptata. Vestea vindecarilor facute prin el a luat o astfel de proportie, incat el a refuzat sa raspunda la foarte multe apeluri. Hindusii atribuie voluntar o putere magica, unui barbat sfant.

Ceylon cca. 1900’s – faceti click pe poza pentru sursa

– „La Ceylon, un crestin de buna familie avea un copil, care era pe moarte. Medicii il condamnara si mama lui m-a rugat fierbinte sa vin, sa-mi pun mainile si sa ma rog pentru el. I-am spus ca aceste maini n-au nici o putere, ci singure  mainile strapunse ale lui Christos pot sa tamaduiasca. Cu toate acestea am consimtit in sfarsit sa merg la spital si sa vad pe tanarul bolnav. M-am rugat pentru el si am pus mainile mele pe capul lui. Trei zile mai tarziu l-am zarit asezat langa mama lui, in fundul unei sali in care predicam. In ciuda eforturilor mele, n-am putut convinge oamenii ca vindecarea nu era obtinuta printr-o putere supranaturala ci era acordata mamei de Christos ca raspuns la rugaciune. Astfel, staruiau sa ma priveasca ca un facator de minuni si eu am inteles ca era folositor sa nu incurajez o superstitie, care abatea atentia de la Evanghelie”.

Sadhu a participat la o mare adunare a bisericii siriene, unde 20 000 de crestini au fost prezenti. Aceasta comuniune crestina isi pretinde obarsia de la Apostolul Toma, venit se spune, sa predice Evanghelia in India. Dar in afara acestei traditii, – adevarata sau nu – este stabilit ca aceasta biserica exista inca din secolul al treilea, era crestina. Sundar a participat la una din congresele ramurei „Mar Thomas” , in Tranvacor. In fiecare an, in sezonul uscat, se construia un vast hangar pe o insula de nisip formata in albia secata a unui fluviu mare. Acolo, timp de o saptamana se tineau adunari de evanghelizare. In fiecare dimineata, inaintea aurorei un barbat strabatea cantonamentul strigand: – „Laudat fie Dumnezeu, laudat fie Fiul lui Dumnezeu!” – si de pretutindeni se intonau rugaciuni cantate pe vechile melodii siriene. Astfel se inaltau catre cer printr-un crescendo constant, invocarea ce trebuia sa ajute coborarea binecuvantarii peste adunarile zilei.

Datorita prezentei lui Sadhu, in anul acela a venit mai multa lume decat de obicei. Nu mai putin de 32 000 de auditori erau asezati pe nisip, in timp ce pe o platforma ridicata doi episcopi de-ai bisericii siriene, in roba de matase rosie, cu braie de aur si acoperiti cu turbane neobisnuite prezidau intrunirile. Alti predicatori printre care si Sadhu erau asezati pe estrada in felul indian. Cand episcopul indica un subiect de rugaciune, un murmur se ridica si mergea crescand pana ce devenea asemenea unei rostogoliri de talaz oceanic.

Harta denota Misiunile Crestine din India cca. 1900. Sundar Singh i-a mustrat pentru ca s-au limitat in vestirea lui Hristos doar la zona lor, motiv pentru care a trebuit sa vina misionari din alte tari ca sa vesteasca Evanghelia in India.

Sundar a vorbit deschis acestui mare auditoriu, spunandu-le ca o deosebita favoare le-a fost acordata prin cunostinta ce o aveau, despre Evanghelie dupa atatea secole. El i-a rugat sa se intrebe serios, pentru ce vestirea lui Christos, ramasese atat de mult limitata, numai la aceasta mica parte a Indiei? Din cauza neglijentei lor, Dumnezeu a trebuit sa trimita misionari straini, din Europa si din America, pentru ca sa faca lucrarea ce le fusese lor incredintata. Sadhu ii zorea cu staruinta sa raspunda in fine la apelul divin si sa aduca lumina milioanelor de hindusi, ce mureau in intunerec.

Sadhu niciodata nu a atacat violent religia in care s-a nascut. El primea pe toti cei ce aveau principii religioase si nu cauta sa angajeze contraverse; voia doar sa contruiasca si sa nu darame. Prin dulceata sa, prin smerenia sa, prin acceptarea linistita a umilintelor si insultelor, si inca mai mult prin marturia facuta a vietii sale, decat prin cuvintele sale, el castiga inimile care vedeau in el, insasi dragostea lui Christos.

– „Viitorul credintei crestine in India, scrie C.F. Andrews, in cartea lui despre Sadhu Sundar Singh,  (poti sa o citesti aici, online in L. Engleza) este centrat pe idealul pe care Sadhu l-a asezat in fata crestinilor; Christos va fi gasit de hindusi, numai daca acei care se numesc crestini, n-au intunecat prezenta lui Dumnezeu pe pamant. Daca cei ce lucreaza ar apartine exclusiv lui Christos, spune Sundar, de mult timp lumea intreaga ar fi devenit crestina. Si trebuie sa marturisesc, in timp ce necrestinii, care cauta adevarul, sunt gata sa sufere pentru a-l gasi, biserica crestina in cea mai mare parte a lipsit”.

Sundar a lucrat sase saptamani in Ceylon, unde sederea sa a fost pregatita de misionari si laici de toate felurile. Mahomedani, hindusi, budisti, catolici, protestanti,toti veniti de departe, se inghesuiau in preajma locurilor de adunare, cu mult inainte de ora fixata. La Colombo, sute de oameni n-au putut ajunge macar pana la usile cladirii unde el vorbea. Numele lui era pe buzele tuturor.

Vazandu-l atat de calm si atat de blajin in mijlocul acestor multimi, care il urmareau si in clipele lui de odihna, nu se indoia nimeni de suferinta ce ii era provocata de aceasta popularitate, si cat era de departe de aceasta activitate clocotitoare de viata pe care el si-o dorea.

El a vorbit sever ascultatorilor, despre ceea ce considera ca sunt cele mai mari obstacole in raspandirea Evangheliei; pericolul bogatiilor si luxului si lepra spiritului de casta, care se observa chiar printre crestini. Niciodata India n-a fost scuturata de toropeala ei, cum a fost atunci, prin mesajul simplu al lui Christos cel rastignit si inviat.

Sadhu se afla atunci in culmea popularitatii sale, si aici isi are locul urmatorul fapt: Intr-o zi cand se dusese in jungla sa se roage, un individ plin de cucernicie se apropie de el: – „Iertati-ma ca va tulbur singuratatea si va intrerup rugile, dar oare nu este o datorie sa cauti binele altora? Viata dumneavoastra curata si de renuntare m-au impresionat adanc, la fel ca si pe cei multi ce cauta pe Dumnezeu. Cu toate ca v-ati consacrat corpul si sufletul pentru binele aproapelui, totusi n-ati fost suficient recompensat. Si iata ce vreau sa spun: crestin devenit, influenta dumneavoastra s-a intins peste sute de oameni, insa ea ramane limitata. N-ar fi mai bine pentru dumneavoastra sa deveniti ca hindus sau musulman un „lider” al poporului? Daca consimtiti la acest lucru, curand veti vedea milioane ca va urmeaza si adora ca pe „guru-ul” lor”.

Cand Sadhu auzi aceste cuvinte, raspunse imediat: „Inapoia mea Satano, eu stiu ca esti un lup imbracat in piele de miel, tu doresti ca eu sa renunt a urma calea cea stramta a vietii care este ceea a crucii, pentru a apuca pe drumul mare care duce la moarte. Rasplata mea este insusi Domnul, care si-a dat viata pentru mine si fericirea si datoria mea este sa ma daruiesc Lui cu tot ce posed. Pleaca de la mine, eu n-am de-a face cu tine”.

Sundar planse si se ruga mult. Terminand rugaciunea, el vazu drept inaintea sa o fiinta cereasca glorioasa. Lacrimile turburau viziunea lui Sadhu, dar un fluviu de iubire inunda inima sa. El respinse ispita de a deveni un „guru” hindus asemenea lui Ninak, onorat de toti si unind crestinismul si toate religiile Indiei intr-un sistem, care facea pe Isus egalul lui Mohamed sau a lui Buda. Nu! Pentru Sundar Singh, exista un singur Mantuitor, Isus Christos, o singura Evanghelie, adica buna vestire a harului lui Dumnezeu, ce este in Christos, acelasi ieri, astazi si in vecii vecilor.

Pretutindeni remarcabila personalitate a lui Sadhu starnea un interes extraordinar si dadea o mare putere cuvintelor sale. Acest interes se degaja dintr-insul ca o emanatie de energie spirituala, care il facea numaidecat recunoscut ca un trimis de-al lui Christos, investit cu un special mesaj. El a provocat in intreaga populatie o trezire de o importanta fara de pret. Nu ramane indoiala, ca predicarea sa a produs fructe din belsug si ca a facut sa se nasca un sentiment mai viu si mai profund despre ceea ce trebuie sa fie viata crestina.

Din Ceylon, Sundar a mers la Calicut si la Bombay. Aici el s-a molipsit de gripa, boala care tocmai bantuia prin India. „Dumnezeu mi-a dat prin aceasta un timp de repaus, pe care nu l-am putut avea in Sud” , a spus el.

Apoi , a urmat plecarea sa in prima calatorie misionara in afara Indiei. El a fost chemat sa vina in Birmania la Rangon, la Mandalay, la Singapore. Ca sa evite greutatile traducerii, a inceput studierea limbii engleze. El nu si-a luat cu sine nici un ban, ramanand fidel vorbelor lui Isus „nu fiti ingrijorati de viata voastra, adica ce veti manca si ce veti imbraca… Tatal vostru din ceruri stie de ce aveti nevoie”.

…continuarea capitolului sapte va urma in curand…

Viata lui SADHU SUNDAR SINGH – Capitolul 6 In Tibet din nou

Sadhu Sundar Singh a disparut undeva pe colinele de la poalele muntilor Himalaya in 1929. Fiind un martor crestin a fost in aceeasi masura bine primit, persecutat si chiar lasat sa moara. Multi misionari si chiar lideri crestini indieni l-au considerat ca fiind un convertit foarte excentric deoarece umbla in roba lui galbena si cu turban, nefiind in pas cu crestinismul contemporan. Si totusi, chiar daca nu auzise de cuvantul “indigenizare”, in prima jumatate a secolului al XX-lea el a facut mai mult decat oricare alt om pentru a stabili ca “Isus apartine Indiei.” El a aratat ca crestinismul nu este ceva de import, strain, vreo religie indepartata ci este indigen nevoilor, aspiratiilor si credintei indiene. Ramane unul dintre figurile importante ale crestinismului indian.

Citeste

Capitolul 6, IN TIBET DIN NOU:

,,Eu sunt gata nu numai sa fiu legat, dar chiar sa si mor pentru Numele Domnului Isus”

Faptele Apostolilor 21:13

In primii ani ai lucrarii sale, Sundar Singh a ajuns intr-un tirg numit Doniwala. Cu totul epuizat de lungul mers, avea mare nevoie de hrana si mai ales de repaos. El cauta un adapost pentru noapte, dar de indata ce au inteles ca era crestin, orice ajutor i-a fost refuzat. Ploua si era frig. Foarte obosit pentru a putea merge mai departe, intra intr-o biata coliba parasita, fara usi si ferestre, unde intinzind patura in coltul ce i-a parut mai putin umed, dupa ce a multumit lui Dumnezeu pentru acest adapost, a adormit infometat. Cind se destepta in zori deodata observa pe patura sa in penumbra, o mare pata negricioasa si rotunda; el privind cu mai multa atentie, a vazut un cobra enorm, incolacit aproape de dinsul. Atunci s-a ridicat repede, a iesit afara si s-a reintors fara sa faca zgomot; apucind patura dintr-un capat scutura de pe ea marele sarpe veninos, care desteptat cu bruschete, a mers lenes sa se incolaceasca  intr-alt colt al colibei, fara sa se sinchiseasca de acela ce l-a tulburat. Sundar binecuvinta pe Dumnezeu care il aparase in timpul somnului.

Leopardul, unul dintre animalele pe care le-a intimpinat Sundar Sing in calatoriile lui. Din poza, leopardul care a sfasiat 6 oameni inainte de a fi prins in 2010.

Odata, povesteste un elev al Colegiului Teologic din Delhi, cind stam impreuna cu Sadhu la Bereri, aproape de Kotgarh am vazut inainte de a ne culca, miscandu-se lumini in vale. Fara indoiala erau oameni in urmarirea unui leopard.

La miezul noptii, Sundar se destepta si iesi afara coborind pe scara de lemn auzindu-i scirtaeturile. Stiind  ca deseori Sundar isi petrecea orele noptii in rugaciune, nu am fost surprins, dar vazind ca timpul trece si amintindu-mi de leopardul care da tircoale prin imprejurimi, am devenit nelinistit. M-am sculat si am privit la marginea padurii prin fereastra. Sadhu se gasea la mica distanta de casa, cu privirea indreptata spre valea intunecoasa. Noaptea era splendida, stelele scaparau pe cerul fara nori si un vint usor facea sa fosneasca frunzele arborilor. Eu fixam cu privirea silueta linistita a lui Sadhu, cind deodata privirile mi-au fost atrase de ceva care se misca la dreapta sa. Un animal se apropia de el; am recunoscut un leopard. Ingrozit, am ramas intepenit, incapabil sa strig. Atunci Sadhu se intoarse spre animal si-si intinse mina cu un gest tacut. Intocmai ca un ciine credincios, leopardul se culca nu departe de el si-si pleca capul subjugat de o putere nevazuta.

A fost o scena stranie pe care niciodata no o voi putea uita. Putin dupa aceia Sadhu, se reintoarse si se culca numaidecit; eu insa am ramas treaz, intrebindu-ma cine dadea acestui om o astfel de putere asupra salbaticiunilor?

Dimineata, tinarul barbat intreba pe Sadhu, daca n-a fost infricosat in fata fiarei? Pentru ce mi-ar fi facut rau acest leopard, raspunse, eu nu-i eram dusman si apoi adauga: ,,Atit timp cit ma incred in Isus Christos, n-am motiv sa-mi fie frica!”

Insusi Sadhu a marturisit apoi ca intr-o alta imprejurare a fost pentru o clipita inghetat, cind desteptindu-se subit in grota unde se adapostise, a vazut un enorm leopard dormind foarte aproape de el. Imediat isi revine din sperietura si iesi incet afara, multumind lui Dumnezeu ca l-a pastrat in viata.

Gonit dintr-o localitate, se aseza pe o stinca si acolo cufundat in meditatii nu a observat marea pantera neagra, care se apropia tirandu-se, gata sa sara asupra lui. Cind o vazu, cu inima batind, dar plin de incredere in Dumnezeu, s-a sculat in liniste si s-a indepartat de acolo. Reintorcandu-se in acel tirg a povestit aventura sa; umplind de mirare pe acei negustori: ,,Acea pantera a omorit pe multi dintre ai lor. Acest ,,sadhu” au gindit ei, trebuie sa fie un barbat foarte sfint si din acel moment si-au schimbat total atitudinea lor fata de el. Ei se stransera in jurul lui bucurosi sa auda de acel Isus care este totdeauna cu servitorii sai si care iubeste pe toti oamenii”.

-,,Niciodata un animal salbatic nu mi-a facut cel mai mic rau”- va spuns Sundar mai tirziu.

Lincsi

Tibetul poseda pisici salbatice, tigri, leoparzi, lincsi, yacki. Daca yackul cind este domesticit, este un animal foarte util ca purtator de samar, nesuferind de rau de munte ca si calul sau catirul, in schimb in stare salbatica este foarte periculos.

Sundar a fost atacat odata de un yack salbatic, care s-a napustit asupra sa. El si-a gasit apararea si scaparea pe virful unei stinci pe care a escaladat-o cu multa agilitate. Cind insotitorul sau tibetan a vazut animalul asteptand la piciorul stancii, incepu sa ricneasca , ceea ce a facut sa se abata acolo o banda de tilhari. Acestia au omorit yackul apoi au jefuit pe cei doi calatori de tot ce aveau si apoi ii dusera la ascunzatoarea lor. Acolo Sadhu prinse momentul ca sa le vorbeasca despre Dumnezeul in sjujba caruia era. Ei au fost viu impresionati, inapoindu-le tot ceia ce le-au furat si le-a oferit apoi hrana si loc de dormit.

Tibetanii beau un ceai de culoarea ciocolatei, cu sare si unt, care n-are nimic comun cu cel de-al nostru. Ei isi curata farfuriile si cestile lingandu-le. Cunoscind acest obicei, Sadhu le zice: Voiti sa-mi dati voie sa-mi curat cana? Atunci unul din ei, luindui-o inainte, isi scoate limba lunga si mare cu care a ajuns fara osteneala pina la fundul castronului. Nu mai era nimic de facut decit sa astepte ca operatia sa fie terminata.Cind ceaiul a fost varsat, Sadhu in loc sa bea, se folosi de prilej ca sa curete la rindu-i blidul aceluia. Tibetanii foarte mirati au inceput sa rida, gindind fara indoiala ca oaspetii lor sunt foarte ciudati. Insotitorul lui Sundar le explica ca un hindus nu poate sa bea dintr-o ceasca, care n-a fost purificata; la care tilharii raspunsesera ca daca trebuia sa spele canile si farfuriile , acelasi lucru ar trebui sa faca in fiecare zi cu stomacul lui, ceea ce nu se putea.

Casele Tibetanilor, construite din piatra si valatuci, sunt foarte mici si murdare. Vesmintele lor, cu toate ca sunt facute din lina alba, sunt complect negre, nefiind niciodata curatate. Intr-o zi pe cind Sadhu si insotitorul sau tibetan isi spalau hainele intr-un piriu aproape de orasul tibetan, Kiwa, locuitorii se adunara foarte curiosi sa vada un lucru atit de extraordinar. Lama din partea locului ii mustra zicindu-le: miseii nu fac ceva rau sa-si curete hainele insa pentru sfinti intr-adevar lucrul este foarte daunator; este usor de imaginat ce chin a fost pentru un barbat obisnuit  cu o curatenie rafinata, sa traiasca in mijlocul acestui popor de o murdarie indescriptibila.

Tilharii erau intotdeauna un subiectde temut. – ,,Ar trebui sa porti o arma, i se spunea lui Sadhu, o sabie sau o pusca, caci foarte multi oameni au fost omoriti in aceasta regiune”. ,,Am Biblia si o patura; Cuvintul lui Dumnezeu este sabia mea; Domnul vietii este cu mine si el ma va scapa” -raspunde el.

– ,,Intr-adevar, aceiasi tilhari care au savarsit atitea omoruri, multumita lui Dumnezeu, veneau la noi si nu ne faceau nici un rau. Caci in ciuda violentei si felului lor respingator de trai, tibetanii au o inima buna si sunt prin natura foarte religiosi, fiul cel mare al fiecarei familii este destinat ca sa devina lama”.

Atunci cind predica intr-un oras tibetan numit Rasar, a fost prins intr-o zi si adus in fata sefului lamalelor. Acuzat fiind de a propaga crestinismul, el a fost declarat vinovat si condamnat la moarte. Un fel de executie a unui criminal fara sa fie ucis direct – altfel se calca legea budista – consta in aruncarea lui intr-un put si a-l lasa incet sa piara in mijlocul osemintelor si cadavrelor putrezite. Sadhu urmat de o multime turbulenta si avida de un asemenea spectacol, a fost condus la marginea unui put adinc de patruzeci de picioare si inconjurat de un zid circular. Cu o cheie mare poarta cea grea ce astupa gura acelei gauri a fost deschisa si apoi, ca sa nu existe nici o posibilitate de scapare pentru prizonier, inainte de a-l arunca in groapa, i-au frint bratul sting. Cele doua porti, acela a zidului imprejmuitor si aceia a putului, au fost inchise cu grija si Sadhu a fost parasit in intunerecul acestui mormant oribil al carui miros gretos iti intorcea stomacul pe dos.

– ,,Am ramas trei zile fara sa mananc si sa beau, bratul imi dadea suferinte crincene, insa in fundul acestei inchisori am facut cunostinta cu o pace si o bucurie inefabila, caci prezenta Mintuitorului imi schimba infernul acela cu cerul insusi. Gindeam ca Dumnezeu ma va lua la El”.

A treia zi insa, Sundar a auzit o cheie invartindu-se in in broasca usii si o unda de aer proaspat patrunse pina la el. O voce ii ordona ca sa apuce coarda care i-a fost aruncata. Apoi el s-a simtit ridicat usor dar cu tarie si scos afara din put. Se intunecase si asfel el nu a putut sa recunoasca pe acel salvator, pe care-l lua drept soldat tibetan venit sa-l duca la un nou supliciu.Capacul greu a fost  pus la loc si incuiat cu cheia cea mare. Cind Sadhu a sarit peste zidul cel imprejmuitor nu a vazut pe nimeni. El astepta in zadar si simtea o viata noua cum il cuprindea, iar durerea bratului disparuse cu desavirsire. Tot ceea ce putea face, a fost sa multumeasca lui Dumnezeu pentru miraculoasa lui scapare. Oare nu-si trimitea Dumnezeu ingerul dupa vechile promisiuni ale Cuvintului Sau?

Sadhu reintra in Rasar si in ziua urmatoare a inceput sa predice pe strazile orasului. Cind locuitorii il vazura viu inaintea ochilor lor pe acela pe care il credeau mort, au ramas stupefiati. Vestea aceasta extraordinara a fost raportata de graba lui lama, care a crezut ca vreun tradator l-a eliberat pe condamnat. El a poruncit ca Sundar sa fie adus la el, care la rindu-i povesteste ce i se intimplase. Unul dintre ei a fost trimis sa verifice daca putul era incuiat. Totul era in perfecta ordine. Singura cheie care exista, se gasea ca de obicei legata la centura lamalei. Acesta nu se mai simtea in largul lui, si-i ceru lui Sundar sa-i arate bratul. El il intinse fara greutate si isi aminti ca la iesirea din put, salvatorul sau i-a pus mina pe brat si ca a fost vindecat. Atunci lama i-a zis: Dumnezeul tau este un Dumnezeu puternic, El te-a ajutat si noi nu mai vrem sa-ti facem vreun rau; pleaca din locurile noastre, ca sa nu ne loveasca blestemul.

Oare nu credem ca citim Faptele Apostolilor si-l auzim pa Sadhu spunind ca Petru: ,,Vad acum in mod sigur ca Domnul a trimis pe ingerul Sau, care m-a eliberat din mina lui Irod si de la ceea ce poporul astepta”.

– ,,Timpul minunilor n-a trecut, spunea Sundar, ci numai timpul credintei”. Nimenea dintre acei care au avut prilejul sa-l asculte, nu mai pot sa se indoiasca ca Dumnezeu nu mai face inca minuni si in zilele noastre.

In foarte multe circumstante, Dumnezeu intr-o maniera supranaturala, a venit in ajutorul credinciosului Sau serv.

Astfel in localitatea Kamyan, nimenea nu parea doritor sa-l asculte si nici o bucatica de piine nu i-a fost data. Cind s-a lasat noaptea, obosit si flamind, nu a gasit nici un adapost sa doarma si nici fructe salbatice ca sa-si potoleasca foamea. El se culca sub un arbore si adoarme. La miezul noptii a fost desteptat de o atingere usoara si a vazut doi oameni stind in picioare de-o parte si de alta a sa, oferindu-i mincare si apa. Crezind ca erau doi negustori mai compatimitori decit altii el a luat cu recunostinta ceea ce i s-a oferit, insa cind a vrut ca sa multumeasca binefacatorilor sai, acestia au disparut fara urma.

Altadata, predicind la Khantz, oamenii au fost atit de furiosi pe el, ca l-au prins si l-au legat strins in patura sa si l-au azvirlit afara din tirg. Un strain trecind pe acolo, a avut mila de el si l-a ajutat sa se dezlege.In ziua urmatoare, Sadhu se reintoarce in acelasi loc, predicind pe Christos ca mai inainte. De data aceasta locuitorii exasperati l-au legat de miini si de picioare si l-au tintuit cu sfori de tulpina unui copac. Orele traceau si Sundar slabea fiind epuizat de strinsoarea madularelor sale si de foame.Deasupra lui atirnau fructe, dar ii era imposibil ca sa le atinga. A venit noaptea si istovit de oboseala, a adormit. Cind s-a desteptat, spre marea lui mirare, el s-a gasit culcat la radacina copacului, eliberat din legaturi. Cineva i-au taiat funiile si pe pamint la indemina lui se gaseau citeva fructe asezate pentru el.

Intr-o zi a fost anuntat ca sint unii care vor sa-l auda vorbind si a plecat ca sa-i intilneasca. Dar luind o directie gresita, s-a ratacit in jungla. Ajuns la malul unui riu, nu l-a putut trece din cauza curentului puternic de apa. Incepea sa se insereze, si in padurea apropiata incepeau sa se auda fiarele care umblau in cautarea prazii. Ce putea sa faca singur si dezarmat, decit sa-si reverse inima lui Dumnezeu printr-o rugaciune fierbinte. Atunci, odata cu ultimile lumini ale zilei, el distinge de cealalta parte a riului un barbat care-i striga:

– ,,Vin in ajutorul tau”. Omul acela s-a azvirlit in apa, a inotat cu repeziciune pina la Sadhu, l-a luat pe spate si l-a trecut pe malul celalalt.Acolo era aprins un foc zdravan si Sadhu a putut sa-si usuce vesmintele. Deodata ciudatul sau salvator a disparut si a ramas singur la adapost de salbaticiuni, minunat inca odata de dragostea si de ingrijirea Dumnezeului sau.

Gonit dintr-un loc in care a incercat zadarnic sa predice Evanghelia, a gasit adapost intr-o pestera. Torturat de foame si de sete, el a cerut ajutorul lui Dumnezeu, dupa care a gasit in apropiere citeva buruieni, care i-au parut ca fiind cea mai deliciosa mincare gustata vreodata si care i-a redat fortele. Putin dupa aceia a vazut o ceata de oameni inarmati cu ciomege si pietroace, apropiindu-se de refugiul sau. Reculandu-se el se roaga: -,,Faca-se voia Ta, in miinile Tale Doamne imi incredintez spiritul”. Curind s-a facut liniste in jurul lui, deschide ochii si vede gloata indepartandu-se. Oare ce se intamplase? Se culca apoi si adoarme. A doua zi aceiasi multime de 50 – 60 de insi reapar, dar de data aceasta fara ciomege si fara pietroaie; el acum era sigur ca ei vroiau sa-l omoare. ,,Iata-ma, sunt fericit sa-mi dau viata pentru Mintuitorul, faceti din mine ce voiti”. Un barbat se apropie si incepe sa-i vorbeasca: ,,Am vrut sa te omorim aseara, insa astazi am venit sa te intrebam ceva. Noi am vazut pina acum oameni din multe tari, chinezi, hindusi, europeni. Pe toti ii deosebim dar asa oameni ca aceia care inconjurau ascunzatoarea ta nu cunoastem. Am vrea sa stim din ce tara sunt. Niciodata n-am vazut fapturi mai minunate.Ei stateau roata in jurul pesterii tale si nu atingeau pamintul, astfel ca nu am avut curajul sa ne napustim asupra ta”. Atunci Sadhu a inteles ca Dumnezeu a trimis ingerii Sai sa-l pazeasca. El nu i-a vazut, dar in ochii acelei multimi au fost vizibili. Acei oameni l-au invitat apoi pe Sundar sa vina la ei si l-au rugat sa-i invete despre Dumnezeul lui si mai multi au fost adusi sa cunoasca pe Christos.

Ura contra crestinismului si in general contra tuturor strainilor se intalneste de asemenea in afara Tibetului si in satele limitrofe ale Indiei. Cu riscul vietii, Sundar patrunde in Nepal, stiind bina ca poate nu va mai iesi de acolo in viata.

Nepalul este o vale lunga intinzandu-se intre doua siruri inalte de munti ale lantului Himalaian. Aceasta vale este locuita pe linga altii si de un trib mindru al gurkasilor. Pretutindeni Sadhu a intilnit o dusmanie aprinsa. Sosit de putin timp in orasul Ilom, i se ordona sa taca. El nu se supune si a fost atacat de un indigen foarte iritat, caruia Sadhu i-a dat un exemplar dupa Evanghelia lui Marcu. Acesta a sfisiat cartea  si s-a dus sa denunte pe Sundar la politie. A fost arestat si condamnat la sase luni de inchisoare.

Aruncat in temnita la un loc cu hotii si ucigasii, Sundar i-a gasit pe acesti oameni dispusi sa asculte viata Aceluia care s-a numit prietenul pacatosilor. Pacea lui Dumnezeu a coborit in acest loc de mizerie si saminta de-a curmezisul durerii a produs un rod bogat. Multi au acceptat pe Christos ca Mintuitorul lor. Temnicerul vazind schimbarea care se facea prin Sadhu, ii ordona sa nu mai vorbeasca. ,,N-am sa pot caci trebuie sa ma supun Stapanului meu si sa vestesc vestea cea buna, orice suferinte m-ar astepta”.Temnicerul se intoarce atunci catre osinditi si-i opreste sa mai asculte pe Sundar, dar ii raspunde ca ei au fost inchisi cu scopul sa devina mai buni. Sadhu prin invatatura data, a desteptat in ei adevarata cainta, pentru faptele lor rele. Cum ar putea sa constituie aceasta o injurie pentru oricine ar fi? Temnicerul deveni perplex. Nestiind ce sa raspunda s-a dus la guvernator. Acesta ii da ordinul sa transfere pe Sundar intr-o inchisoare unde sa fie singur. Nu s-a gasit decit un grajd cu o singura usa si fara fereastra. In acest loc infectat si imputit, Sundar a fost dezbracat de vesminte si ferecat cu miinile si picioarele legate de un stilp. Pentru a-i mari si mai mult chinurile, un oarecare a adus din jungla lipitori si a acoperit cu ele corpul gol al lui Sundar. Aceste lighione lacome ii sugeau singele. In torturile si durerile sale isi inalta inima catre Dumnezeu si o mare pace a venit peste el. Cu o voce tare a inceput sa intoneze o cintare de lauda catre Dumnezeu. Poporul s-a adunat la usa grajdului si el acum putea sa-L vesteasca pe Isus. In aceasta multime se gasea si cel care l-a denuntat si  din cauza caruia sau atras asupra lui toate aceste persecutii. Uimit de ceea ce auzea, el a zis temnicerului: – ,, Ce gindesti de acest om, care este atit de vesel in ciuda acestor chinuri?” ,,Trebuie sa fie un nebun”- raspunde temnicerul. -,,Daca este un nebun, si poate avea o pace atit de profunda, atunci si eu as vrea sa fiu la fel si nu numai eu, ci toti locuitorii pamantului ar trebui sa fie, deoarece acest fel de nebunie ar schimba lumea intreaga intr-un paradis!”

Temnicerul din ce in ce mai tulburat si mai intimidat se intoarce la guvernator zicind: ,,Am sperat sa-l facem pe omul acesta sa sufere si sa-l impiedicam sa predica, insa noi n-am reusit decit sa-i marim bucuria; scopul nu ni l-am atins”.  -,,Este un nebun, i-a raspuns guvernatorul, lasa-l sa plece”.

Sadhu a fost eliberat. El era foarte slabit, pierzind mult singe. Cu toate acestea a gasit puterea sa cutreere orasul vestind mesajul crucii cu o noua infocare. O mare incurajare i-a fost data. Omul care i se aratase a fi cel mai inversunat dusman, il intreba daca nu ii este rusine sa mai predice Evanghelia care ii aducea astfel de  suferinte. „Cind eram un hindus ca dumneata, nu mi-a fost rusine ca sa sfisii Biblia, cum deci m-as rusina astazi sa spun tuturora ceea ce Christos a facut pentru mine?” Atunci omul acela, ii ceru un alt exemplar din Evanghelia pe care o sfisiase mai inainte, ca sa cerceteze el insusi secretul pacii si bucuriei ce se manifesteaza de-a lungul celor mai mari incercari. In Noul Testament a lui Sundar, s-au gasit aceste cuvinte: ,,Nepal 7 iunie 1914, prezenta lui Christos mi-a transformat inchisoarea intr-un cer veritabil; atunci cum va fi sus in cer?”

– ,,Binecuvantez pe Dumnezeu, pentru ca m-a ales din tinerete, nedemn cum eram, sa pun la dispozitia serviciului Sau, zilele viguroseniei mele. La botezul meu, am cerut lui Dumnezeu sa-mi arate drumul, si El care este calea, adevarul si viata, m-a chemat sa-I slujesc ca ,,sadhu” si sa predic numele Lui sfint. Si acum, cu toate ca am suferit foamea, frigul, caldura, temnita, nenorociri, betesuguri, persecutii si rautati fara numar, eu i-L binecuvantez pentru ca prin harul Lui, inima mea este prea plina de bucurie. Dupa zece ani de experiente repet fara cea mai mica sovaire, ca anume, crucea poarta pe cei ce o poarta”.

Sadhu Sundar Singh – Capitolul 5 – In Tibet

Katmandhu,Nepal in antichitate -photo A.Galis

Cititi –

„Eu ii voi arata ceea ce trebuie sa sufere pentru numele Meu”. Faptele Apostolilor 9:16.

De la inceputul activitatii sale misionare, Sadhu a avut in vedere marea si periculoasa lucrare sa duca Evanghelia in Tibet, tara inaccesibila, indepartata de regiunile vecine prin situatia ei geografica, inchisa fata de crestinism, si la orice influenta straina.

Frumusetea impresionanta a muntilor sai acoperiti de gheturi vesnice, bogatia manastirilor care ascund comori si manuscrise rare, necunoasterea
moravurilor si mentalitatii acestui popor pe care civilizatia europeana nu l-a atins inca, fac din Tibet o tara misterioasa si stranie, despartita de restul lumii prin frontierele sale incuiate.

Sundar nu cunostea nici tara, nici poporul, nici limba. El stia numai ca va trebui sa indure mari greutati, dar in zelul si iubirea sa pentru Hristos nu sovaia in fata nici unui pericol sau suferinte. Oare nu era el un „sikh” adica un soldat la ordinele Mintuitorului? Oare nu-l alesese Hristos pentru aceasta misiune periculoasa tocmai pentru ca avea nevoie de un martor fara frica? Oare nu avea Dumnezeu un mare numar de servitori care sa vesteasca mintuirea de-a lungul  Indiei, in timp ce nimenea nu era dispus sa infrunte pericolele acestei tari neglijate si ostile?

Muntii Himalaya-A.Galis

Crescut nu departe de muntii cei inalti ai Himalaiei, Sundar adeseori lasase gindirea sa zboare de cealalta parte a frontierei, catre acea populatie cufundata in tenebrele paginismului si care niciodata nu auzise vorbindu-se despre iubirea lui Dumnezeu.

Tibetanii sint foarte religiosi, dar cea mai mare parte sint foarte ignoranti si superstitiosi. ‘LAMA-lele” (calugari budisti) stapinesc tara si pastreaza poporul in nestiinta cu scopul sa nu piarda influenta asupra lui. Ei traiesc in manastiri sau lamaserii si-si petrec cea mai mare parte din timp studiind cartile lor sfinte. Cei mai multi dintre ei cauta in mod sincer adevarul si nazuiesc dupa sfintenie. Cealalta parte din ei, care detin bogatia si puterea sunt cruzi, fanatici, stricati. Poporul zace in frica si atribuie rugaciunilor lamalelor puterea protejatoare contra zeilor si demonilor fara numar de care se crede inconjurat si pe care si-i inchipuie ca sint gelosi, dominatori, razbunatori. Ca sa domoleasca minia zeilor si sa scape de farmecele lor, tibetanii aduc daruri lamalelor cu scopul de a obtine interventia lor.

Seful tuturor lamalelor este Dalai-Lama sau marele preot, care guverneaza cu o putere absoluta. El locuieste intr-un palat maret, construit pe virful unei stinci „Patala” si care domina „Lassa”, cetatea sfinta. Templul este consacrat lui Buda. Zidurile sale masive, terasele si fortificatiile sale se ridica vertical din cimpie; el este impodobit cu o cupola scinteind de aur si pietre pretioase. La picioarele lui, orasul Lassa putrezeste de murdarii. Tibetul este tara morilor de rugaciuni pe care bastinasii le misca in mod mecanic. In vint flutura drapele de rugaciuni. In anumite lamaserii, cilindrii continind milioane de copii dupa rugaciuni se invirtesc fara incetare. Tibetanii cred ca prin aceasta intr-una repetare, vor obtine iertarea pacatelor si binecuvintarea zeilor lor.

Harta Tibet, Nepal, India in 1897

Sadhu n-a fost primul misionar care a incercat sa intre in aceasta tara
neospitaliera. Misiunile crestine au o remarcabila istorie de care ar fi prea lung
sa vorbim aici. Cea mai recenta misiune este aceia a fratilor Moravi care
lucreaza la frontiera Tibetului si au putut uneori patrunde pina in interiorul tarii. In urma greutatilor de neinvins insa, portile au fost inchise nu numai din ordinul
tibetanilor, ci si de guvernul englez. Acesta autoriza misiunea Morava sa-si
continua lucrarea sa cu conditia sa-si limiteze activitatea la teritoriul de sub
mandat Britanic.(Aceasta a fost situatia pina in anul 1934, data la care autoarea
si-a scris cartea).

Se spune despre crestinii hindusi care au patruns in Tibet ca negustori sau ca asceti, ca au murit martiri. La fel a fost cazul cu tibetanii care au acceptat pe Hristos ca Mintuitor.

Sundar Singh nu odata numai a povestit martirajul unuia dintre concetatenii sai sikhi – Kartar Singh – a carui istorie seamana foarte mult cu a sa. Crescut ca si dinsul in lux, el gasi in crestinism raspunsul profundelor lui aspiratii sufletesti. Persecutat de familie, care concentrase asupra-i  toate sperantele ca unic mostenitor al numelui, el a avut de suferit foarte mult. Gonit de ai lui, a predicat mai intii in India, apoi s-a indreptat spre muntii Tibetului si a ajuns pina in inima tarii. S-a incercat de a-l izgoni de acolo, dar nu a incetat sa vesteasca mesajul mintuirii, pina in ziua cind a trebuit sa apara inaintea lui Lama de la Tsinhan. Invinovatit de patrundere interzisa in Tibet si de a fi propagat aici o religie straina, a fost condamnat la moarte. El asculta in tacere sentinta si se indeparta de la ei spre locul de chin, nesovaielnic, staruind inca odata asupra multimii ce-l inconjura, sa caute fara intirziere mintuirea, care este in Isus Hristos. La locul de executie, Kartar a fost dezbracat de vestminte si cusut intr-o piele cruda de yack, care strimtindu-se la soare, provoaca aceluia pe care-l infasoara cele mai crincene suferinti. Timp de trei zile cit a durat supliciul, el n-a scos vreun vaiet. Spre seara, inainte de a muri, multumi lui Dumnezeu pentru toate mingaierile Lui si se sfirsi cu aceste cuvinte pe buze: „Doamne Isuse primeste Duhul meu”.

Primul secretar al lui lama, viu impresionat de ceia ce vedea, lua Noul
Testament al lui Kartar sa-l studieze si curind o „limpezime” se savirsi in inima
lui. Intr-o zi a declarat lui lama ca isi predase inima lui Hristos. Pentru dinsul
era moarte sigura si intr-adevar trebuia sa sufere acelasi supliciu ca si Kartar,
agravat insa prin alte cruzimi: i se infipse aschii de lemn sub unghii, il scoase
din pielea de yack ca sa il tirasca pe ulitele orasului ca dupa, crezindu-l mort,
sa i se arunce sarmanul trup neinsufletit peste o gramada de murdarii. Printr-o
minune nenorocitul isi reveni in fire si s-a putut tiri mai departe.Calaii lui au fost
ingroziti sa-l vada in picioare si vindecat de rani.
Incredintati ca avea intr-insul o putere supranaturala, n-au mai indraznit sa-i faca vreun rau si a putut continua sa predice. Chiar el insusi a povestit lui Sundar Singh istoria sa, cind acesta il intilnii in cursul calatoriei sale.

Un englez crestin, care cunostea ca nimenea indescriptibilele greutati ale lucrurilor in Tibet, scria: „Un miracol va fi necesar pentru a se invinge aceasta colosala idolatrie sustinuta de tot felul de mijloace diabolice. Cum vom putea oare sa luptam contra multimii lamalelor, nebuni de furie pe aceia care nu sunt de o religie cu ei? Va trebui mari sfinti ca sa se deschida drumul in aceasta tara a superstitiei. Tremur cind ma gindesc la toate suferintele ce vor trebui sa le indure, dar puterea lui Dumnezeu este fara margini”.

Acesta a fost cimpul de misiune,cel mai dificil din toate, pe care tinarul hindus de nouasprezece ani l-a ales ca sfera de activitate. Fara sprijin, fara mijloace, fara pregatire speciala, incredintindu-se numai in harul lui Dumnezeu sa-si dea viata pentru cauza lui Hristos, Sundar se hotari sa infrunte aceasta  lucrare supraomeneasca.

Cind ajunse in 1908 la Poo, statia misiunei morave, gasi aici sprijinul cel
mai zelos. El a putut sa se familiarizeze cu primele elemente ale vorbirei tibetane si un tinar evanghelist, Thanyat-Ali, i-a fost dat ca insotitor. In fiecare an,
primavara cind se deschideau drumurile blocate de zapada si gheturi, Sadhu
parasea Kotgarthul (mic orasel inconjurat de paduri si posedind o biserica, un
modest spital  si o scoala a Misiunii) ca sa atinga frontiera Tibetului.

De acolo, drumul traversa la inceput un pamint cultivat, si apoi cobora in zig-zag, traversind paduri dese de unde tisneau izvoare scapind spre cimpie, unde la patru mii de picioare mai jos curge Sutlejul. Caldura acestui tinut, incadrat de munti inalti este sufocanta. Este una dintre ultimile vai ale Indiei hinduse. Dincolo de ea incepe Asia Centrala, budista. Putin, cite putin, tipul Mongol predomina. Cultura hindusa dispare si o noua civilizatie incepe.Drumul Tibetului se ridica abrupt. Periculos adeseori, el devine din ce in ce mai greu de urcat.

Ca sa poti suporta, pe orice vreme oboselile si primejdiile acestor drumuri, trebuie o vitalitate, o tarie si un curaj neobisnuit.  Sadhu, adesea oprit de guvernul englez, chiar n-a putut sa treaca frontiera; alteori insa a patruns pina in interiorul tarii. Primirea care i se facea, nu era totdeauna dusmanoasa si roba sa de „sadhu” ii deschidea multe porti. Uneori a fost fericit sa gaseasca in aceste locuri neospitaliere prieteni gata sa-l ajute, intre altii un tinar tibetan numit Thapa, care i-a servit de interpret si pe care-l boteaza. De cele mai multe ori insa s-a gasit complect singur in fata unor mari pericole.El nu a tinut un jurnal al calatoriei sale, astfel ca nu este posibil sa se fixeze datele ivite in cursul drumurilor.

Glaciere in virfurile muntilor Himalaya -A.Galis

In povestirile calatoriei sale din nordul Indiei, din Nepal, din Tibet-
adesea fragmentare,- enumara numeroasele pericole la care a fost expus: frigul intens care domneste in acesti munti, printre care a trebuit sa treaca virfuri depasind cinci mii de metrii inaltime, vinturile furioase care matura podisul
inalt al Tibetului, riuri torente care trebuiau trecute cu piciorul sau prin inot, cu
apa rece ca ghiata si cu riscul sa fie tirit de curent; foamea si setea, a caror prada era in tinuturile sterpe sau prin refuzul locuitorilor de a-i da cea mai mica
imbucatura; oboseala lungilor marsuri prin aceasta tara stincoasa si pustie;
fara un adapost unde sa-si petreaca noaptea; sau daca era primit de oamenii
locului,inimaginabila murdarie a caselor lor si a obiceiurilor lor.
Fiarele salbatice si serpii veninosi erau un pericol constant, la fel ca si tilharii care pustiesc locurile si dezbraca si omoara pe nefericitii calatori. Pe de alta parte Sadhu a avut de suferit si violenta dusmanie a lamalelor si grozavele
persecutii, pe care le aplica crestinilor.

Toate aceste pericole si suferinte au fost ocazia unor predari marete in mina mortii, care uneori parea sigura: – „cind ma indrept spre Tibet, nu mai
indraznesc sa sper in revenirea mea, de fiecare clipa gindesc ca este ultimul meu drum; fara vointa lui Dumnezeu care m-a pastrat”.(Ca Pavel el putea sa spuna: „eu nu mai tin la viata, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci numai sa-mi savirsesc cursa cu bucurie si trimiterea pe care am primit-o de la Domnul Isus, sa anunt  Evanghelia harului Sau”.

Un sat in Nepal-A.Galis

„La inceputul lui Iulie,”povesteste Sadhu,”am plecat spre Tibet, luind cu mine pe tinarul crestin Thanyat. Inainte de a atinge frontiera Tibetului vestiram
Evanghelia in tirgurile din calea noastra. Apoi multi kilometri, n-am mai vazut
decit pastori si nici o locuinta, astfel ca am fost obligati sa raminem sub cerul
liber. Frigul deveni in timpul noptii intens si a trebuit sa trecem printr-o trecatoare foarte inalta. de-a curmezisul drumului. Respiratia la acea inaltime se facea greu, insa prin bunatatea lui Dumnezeu noi am apucat sa trecem dincolo de acea periculoasa strimtoare.

Cind ajunsera la tirgusorul Mudh, au fost primiti cu bunatate de seful localitatii, care invita pe lama sa ia parte la o masa cu ei. Cum acesta intelegea putin hindustina, el auzi cu bucurie mesajul mintuirii, si altii au fost inca dispusi sa asculte Evanghelia. De acolo, acei doi calatori au ajuns la manastirea Tibetana de la Kee-Gunpa cu patru sute de lamale. Ei au stat doua zile pe linga seful lamaseriei; care nu le-a facut vreun rau, dar care avu cu Sadhu,vii discutii controversate. Dimpotriva, prin tirgurile strabatute dupa aceia, au avut de intimpinat cea mai violenta opozitie.

un pod in muntii Himalaya -A.Galis

Intr-una din calatoriile sale, nu departe de oraselul Garhwal, Sadhu vazu doi oameni,dintre care unul disparu pe neasteptate. Sundar ajunse din urma pe acela ramas singur, care-l opri aratindu-i un trup invelit intr-o pinza.  Este
prietenul meu i-a zis acela, care chiar acum a murit, eu sint strain pe aici,
ajuta-ma cu ceva ca sa-i platesc ingroparea”, Sundar n-avea decit doua monede ce-i fusesera date, sa aiba cu ce plati dreptul de a trece un pod. El scoase banii si-i dadu.Putin dupa aceia a fost ajuns din urma de acelasi om, care alerga intr-un suflet, cu fata tulburata, spunindu-i ca intr-adevar prietenul sau era mort. Sadhu il intreba ce vroia sa spuna si sfirsi sa inteleaga istoria urmatoare: De multi ani acesti inselatori o faceau pe schimbatelea cu mortul  ca sa fure pe trecatori. De data aceasta insa cersetorul intors la prietenul sau, il striga in zadar, si ridicind pinza, vazu ca intr-adevar murise. El implora pe Sadhu sa-l ierte, fiindca era sigur ca este in fata unui sfint pe care il jefuise si ca zeii in furia lor, il pedepseau. Sundar ii vorbi de singurul Dumnezeu si de iertare pentru cei care se caiesc de faptele lor. Plin de o sincera pocainta, vinovatul primi Cuvintul mintuitor. Sadhu il lasa pe acest om sa il insoteasca  o bucata de vreme, apoi il trimise la statia misionara de la Garhwal, unde mai tirziu a fost botezat.

Sadhu cu un insotitor tibetan traversa muntii intr-o zi pe un timp de ninsoare si foarte friguros. Amindoi sufereau si pierdusera nadejdea s-ajunga la capatul drumului. Sositi linga o prapastie, ei gasira un om zacind neinsufletit la baza unei pante inghetate. Sundar propuse sa-l transporte pina la un adapost, dar tibetanul il refuza; voind inainte de toate sa-si salveze propria viata, el trecu mai departe. Sadhu ridica muribundul cu mare greutate, il puse pe spate si apoi cu un pas lent pleca mai departe cu greaua sa sarcina. In timpul acesta efortul nu intirzie sa il incalzeasca si caldura sa se transmita sarmanului om, care se reinsufleti la rindul lui. Putin dupa aceia, reintilni pe nenorocitul sau tovaras tibetan intins la marginea drumului. Era mort de frig in timp ce Sundar Singh ajungea la tinta calatoriei cu omul caruia ii scapase viata.”Acela care va voi sa-si salveze viata o va pierde, dar cel care o va pierde pentru Mine, o va regasi,” zice Isus.

La Narcanda, in muntii dintre Simla si Kotargh, Sadhu a trecut pe linga citiva oameni, care coseau pe cimp. El se apropie sa vorbeasca cu ei. Cu toate ca i-au dat putina atentie, aceia se miniara auzind vorbindu-se de o religie straina. Unul dintre ei il afurisi si luind o piatra, i-o arunca in cap de-l rani. Indata apoi, acest lucrator a fost apucat de o durere violenta de cap si el a trebuit sa se lase de lucru. Sadhu, ridicindu-i coasa, lua in primire bucata neispravita. Vazind  aceasta, ceilalti cosasi isi schimbara atitudinea fata de el, si cind lucrul a fost
terminat, il invitara sa mearga cu ei. El primi fericit ca putea sa vesteasca
Cuvintul inainte de a parasi localitatea. Dupa plecarea lui, cind acesti oameni
masurara recolta obtinuta in ziua aceia, constatara cu mirare ca era mult mai
mare decit era obiceiul. O mare frica ii cuprinse.Strainul se vede ca a fost un
sfint, aceasta superba recolta era de la el un semn sigur. Ei se pusera sa-l caute, dar in zadar. Omul care azvirlise piatra, el insusi trimise aceasta relatare la un jurnal din nordul Indiei, rugind pe Sadhu, daca aceste rinduri i-ar cadea sub
ochi, sa revina la el.

Sadhu a intilnit deseori in ascensiunile sale din Himalaya, unii din acei
celebrii sihastri tibetani, care se inchid solitari in pesteri naturale. Izolati de
restul omenirii, lipsiti de lumina soarelui, inconjurati de intuneric, ei se hranesc
cu alimentele puse de trecatori intr-o deschizatura lasata pentru acest scop.
Cufundati in profunde meditatii si invirtind fara ragaz o moara de rugaciuni,
acesti asceti spera sa atinga Nirvana-nimicul-adica stingerea oricarei dorinte.

Sadhu a putut adesea sa introduca citeva file din Evanghelie in inchisorile lor,
sperind ca le vor citi cind vor iesi din acele morminte. Intr-o zi urcind un munte
stincos, a dat intr-o grota peste un om in rugaciune. Ca sa lupte contra somnului,
acela isi fixase lungile sale plete de bolta grotei si ora dupa ora implora iertarea
pacatelor sale si cerea pace pentru sufletul sau.

„Ai gasit pina acum aceasta pace?” il intreba Sundar. Saracul tibetan ii raspunse ca pina in prezent el n-a primit-o. Atunci Sadhu ii povesti viata lui Isus, care a spus, „Veniti la Mine si eu va voi da odihna”. Omul asculta cu atentie, inima i se deschidea la lumina si el striga: „Acum am gasit aceasta pace, condu-ma la El, vreau sa-I fiu ucenic!”Sundar il invita sa vina pina la o statie misionara, ca sa fie instruit in credinta crestina si sa primeasca botezul.

„Am primit o mare lectie de la acesti sihastri, zice Sundar, caci ei voluntar se predau la toate acele suferinte, numai sa atinga Nirvana, care nu conduce decit la pierderea vietii si nu ofera vreo speranta pentru cea viitoare. Cu cit mai mult trebuie sa fim noi gata sa slujim lui Hristos si sa-I purtam crucea. El care S-a jertfit pentru noi si ne-a adus viata vesnica!”

Lac in muntii Himalaya -A.Galis

O povestire a lui Sadhu dintre cele mai remarcabile cu privire la calatoriile sale in cautarea acelor sihastri a fost intilnirea sa la Kailash cu Mahariashi. In vara lui 1912, Sadhu colinda singur pe inaltele singuritati ale unei culmi himalayene numita Kailash. Acolo la peste 2800 de metri inaltime isi are izvoarele puternice Indus, intr-un peisaj de o maretie sublima. Celebrul lac sfint de la Mansorower se gaseste la doua sau trei zile de drum si Sundar vorbeste despre el ca de unul dintre cele mai minunate locuri pe care le-a vazut vreodata. Triburile nomade insa din imprejurimi sint dintre cele mai crude.

Pe unul dintre virfurile Kailashului, pe la 4300 de metri se vad ruinele unui vechi templu budist parasit. Peisajul este de o impresionanta frumusete, izvoare cu apa clocotita tisnesc din pamintul inghetat in mijlocul gheturilor vesnice. Si aici la citiva kilometri, a trait Maharishi.

In cursul unuia din drumurile din vara anului 1912, Sundar epuizat de
eforturile zadarnice in cautarea acelor sfinti solitari, si-a pierdut pe neasteptate echilibrul de pe o stinca si a cazut la intrarea unei mari pesteri. Cind si-a venit in fire din lesin a fost surprins sa vada un om straniu si fara virsta, care iesind din profunda lui meditatie, arunca spre el o privire strapungatoare. Spre mirarea sa, se gasea nu in fata unui pustnic tibetan, ci a unui crestin care il invita sa ingenuncheze si sa se roage cu el, terminind via lui mijlocire prin numele lui Isus. El deschise un voluminos exemplar din Evanghelii in elineste si citi cu voce tare citeva versete din Predica de pe munte, dupa care povesti lui Sundar viata sa.

Fusese nascut in Alexandria din parinti musulmani. La treizeci de ani a intrat in ordinul dervisilor, insa nici studiul Coranului si nici rugaciunile nu i-au dat pacea. In marea sa suferinta, s-a dus la un crestin venit anume din India in
Egipt ca sa vesteasca aici Evanghelia. Acest sfint era un nepot al sfintului Francois Xavier, si el citi acea chemare a lui Hristos: „Veniti la Mine, voi toti
care sunteti munciti si impovarati, si veti gasi odihna sufletelor voastre”. Aceste
cuvinte,  aceleasi care mai tirziu trebuiau sa izbeasca si pe Sundar, l-au adus la Hristos. Isi parasi geamia, a fost botezat si a plecat sa anunte Evanghelia. Dupa o lunga perioada de lucru misionar, ajuns la o virsta de o suta de ani, El se retrase din lume si Domnul l-a instiintat ca-i va lasa inca multi ani sa se roage mijlocind pentru sfintii raspinditi pe pamint.

Si in muntii Kailashului el si-a petrecut viata urmatoare, in meditatie si-n
rugaciune. Dumnezeu i-a acordat mari revelatii si glorioase viziuni apocaliptice
asupra lumii de dincolo. El primi apoi o cunoastere vasta a plantelor si a calitatii
lor curative. Astfel, dadu lui Sundar, patruns de frig citeva frunze care imediat ce
le-a mincat, il incalzi, si-l insufleti intr-un mod delicios.

Sadhu a vizitat de trei ori pe batrinul sihastru si a primit de la el o inspiratie noua pentru viata interioara si misiunea sa. In public, el dezaproba curiozitatea provocata de aceasta povestire extraordinara, condamnind multele  inexactitati care se raspindisera.”Eu n-am fost chemat sa predic pe Maharishi, spunea Sundar ci sa vestesc pe Isus Hristos”.

Existenta acestui pustnic a fost confirmata de membrii sectei „Sannyasis” si de un inginer american calator in aceste locuri niciodata calcate de albi, si care
inainte de a muri a vorbit despre un misterios ermit crestin, foarte virstnic,
existent in muntii de mai sus. Negustorii tibetani insusi povesteau ca vazusera un venerabil „rishi”traind nu departe de zapezile eterne. Si cind noi insine am ascultat pe Sadhu vorbind in timpul sederii sale in Elvetia, despre vizitele facute acestui Maharishi, nu ne putem indoi de adevarul acestei intimplari.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari