Interviu – Gabriel Braic (despre poetul Traian Dorz)

traian-dorz

Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiușului) din comuna Mizieș, județul Bihor – d. 20 iunie 1989 Livada Beiușului) a fost un poet și deținut politic din România.

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. (Wikipedia)

Interviu – Gabriel Braic (despre poetul Traian Dorz)

Reclame

Anii trec ca norii de Traian Dorz

Anii trec ca norii

Traian Dorz

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc
— numai Adevărul este-acelaşi soare.

Iarba se usucă, frunza cade iar
apa-şi face vaduri, altele într-una,
peste toate-n lume plânge-un “în zadar”
— numai în iubire cânt-un “totdeauna”.

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier
— numai conştiinţa sfântă e uşoară.

Toţi sunt ca şi tine: slabi şi schimbători
cei aproape astăzi, ţi-s departe mâne
oamenii, ca anii-s aburi trecători
— numai Domnul singur neschimbat rămâne.

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine,
leagă-ţi-o de Domnul — lumea-i vis şi fum
singur El rămâne veşnic lângă tine.

Traian Dorz – Mama

mom2

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei;

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii şi Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Şi de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Şi de-atunci ştiu c-adevărul e curaj şi luptă, mamă.

…A trecut în urmă vremea şi-ntr-o toamnă grea târzie
M-a răpit de lângă tine lumea largă şi pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Şi cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe, de fiinţe şi de nume
Tu-mi rămâi mereu fiinţa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi tot străin şi singur şi departe sunt de casă
Dar sunt fericit măicuţă c-azi şi tu eşti credincioasă

Şi că ştiu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.

Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă mângăiere
Mâna Lui să-ţi şteargă ochii de-orice lacrimi de durere;

Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

Traian Dorz, prietenul spinilor ~ Nicolae.Geantă

Cum adică să fi prieten cu spinii? Cu ţepii aceia ascuţiţi care zgârie pielea până la sânge imediat ce-i atingi. Cu acele mănunchiuri de ace care incomodează. Cu mărăcinii care şi când vor să te iubească te umplu de sânge. Plăcerea lor e doar să şicaneze, să fie bariere, să nu-ţi permită să mişti, darămite să înaintezi.

Cu spinii nu-i de joacă. Dacă umbli printre ei, vei avea tot timpul răni. Usturimi. Dureri. Suferinţă. Sânge şiroind. Pielea nu-ţi va mai fi catifelată. Şi nici mâinile albe şi moi…

Traian Dorz în schimb, le-a devenit prieten. Atât de mult a fost înţepat, încât pişcăturile lor i-au betonat pielea. Şi credinţa.

Poetul Golgotei, s-a născut chiar în ziua de Crăciun, în satul Râturi din Bihor (Livada de Beiuş, actual) în anul 1914. Toată copilăria a crescut cu ţepuşul în coastă. Părinţii nu l-au iubit. Tatăl său nu l-a luat niciodată în braţe. Nu i-a spus niciodată “dragul tatei”. Mama sa, nu i-a arătata niciodată răbdare, înţelegere. Trăiau toţi trei, dar despărţiţi. “Trei străini împreună”, scrie psalmistul spinilor. “Când eşti singur dacă n-ai pe nimeni e suportabil, dar să fi singur când îi ai pe toţi…”. A fost pus la muncile cele mai asidue. Sub o continuă asprime şi pedeapsă.

La 4 ani, micul Dorz şi-a tăiat ambele tălpile într-o coasă, la câmp. A stat câteva săptămâni în agonia morţii. Singur, fără cunoscuţi la şcoală în 1921, trebuia să plătească cu mere copiii, ca să le fie prieten. Şi când n-a mai avut mere…

De Rusalii, în 1930, la premierea de final de şcoală (cls. VII-a), Traian Dorz a primit o carte: “Corabia lui Noe”, scrisă de părintele Iosif Trifa. A fost ziua când s-a întors la Domnul. Plângând, ascuns într-o claie de fân!

Imediat, vrăjmaşul a scos mărăcinii în cale. Părinţii, bunicii, vecinii, satul i-a fost împotrivă. Ba mai mult, s-a îmbolnăvit de friguri şi malaria. Oriunde priveam, aveam vedenii”, istorisea Dorz în mărturia sa. “Într-o zi, am văzut pe fundul râului, un pat şi pe mine în el. La căpătâi erau nişte fiinţe urâte, negre. Dar a venit Isus. Făpturile negre au fugit”. Imediat, tânărul s-a vindecat pe loc!

Nu a putut să meargă mai departe la şcoală. Nici la o professională în Beiuş, nici la Liceul Militar din Tg. Mureş, unde fusese admis. Părinţii nu i-au permis! Totuşi a evoluat autodidact. A început să scrie poezii (“numai din inima mea, fiindcă experienţă nu aveam”, mărturiseşte poetul), pentru publicaţiile Oastei Domnului, al cărui membru devenise. A început să fie colportor de Biblii ori literatură creştină şi un misionar neobosit. Familiei nu i-a plăcut aceste “călătorii” pentru Domnul, aşa că i-a forţat o căsătorie, imediat ce-a împlinit 18 ani, sperând ca soţia să- l poată opri de pe această “cale”. (18 ani nici părinţii, nici soţia “nu l-au înţeles”! Chiar dacă aceasta se convertise înainte de nuntă!). Încolţit de cei dragi, Traian Dorz a fugit de acasă la Oradea, la o şcoală de cântăreţi bisericeşti, unde a suferit de foame şi frig, dar şi asprimea unui personal nemilos. De aici a ajuns la spital, grav bolnav, la numai 20 de ani.

În decembrie 1934, Iosif Trifa l-a chemat de urgenţă la redacţia Oastei Domnului, la Sibiu. Aici a lucrat 4 ani fără salariu, fără haine de schimb, dormind numai câteva ore pe noapte, împingând pe şinele de tramvai din oraş un căruţ uriaş cu reviste spre trenurile dimineţii. La Sibiu a asistat la represaliile mitropilitului, care a reuşit să scindeze Oastea Domnului, să impună cenzură revistelor preotului Trifa, să sigileze tipografia Oastei… Aici a asistat şi la moartea lui Trifa, predicatorul ce-a declanşat cea mai mare trezire spirituală în România.

În 1942, poetul este anchetat de poliţie, deoarece publicase, la sfatul lui Richard Wurmbrand o broşură intitulată “Păcatele Evreilor”, scrisă de pastor dar cu numele de Dorz. După 3 zile de audieri, a scăpat fiind luat pe front, unde ajunge până la Cotul Donului, însă datorită bolii de inimă a fost demobilizat. Frontul i-a oferit distincţia “Crucea slujitorului credincios”.

Spinii s-au îndesit după 1948, odată cu instalarea la cârma ţării a Partidului Comunist. În anul 1947, comuniştii i-au interzis să mai scrie, deoarece era un “mistic retrograd”. Metaforic, a devenit o “harfă spânzurată de streaşina închisorii”. De Anul Nou, 1948, a ajuns după gratii. Iarăşi foame, iarăşi frig. Şi multă, multă bătaie. Cu pulanul de cauciuc peste mâini, peste ceafă, peste cap. Lovit cu cismele în rinichi. În ianuarie ’48 a fost scos în curte, la execuţie. Cu pistolul în ceafă, şi-a văzut sfârşitul. Însă Mântuitorul nu l-a chemat. Pentru că mai avea de înruntat şi alţi spini. Mulţi.

Începând din 1948 şi până în 1989, cel mai renumit poet al creştinilor din România, a fost continuu în vizorul comuniştilor.

Pentru continuare click aici – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2012/02/traian-dorz-prietenul-spinilor.html

András Visky – despre poetica dorziană

Interviu cu conf. univ. András Visky,
realizat în anul 2013 în cadrul Simpozionului
Traian Dorz – creație și jertfă.

VEZI si Un altfel de Crăciun – 101 ani de la nașterea poetului Traian Dorz

Fa click pe youtube player, Aionios Media a setat video sa fie vizualizat pe Youtube.

VIDEO by Aionios Media

Traian Dorz – Scrisoare de Craciun

O poza personala pretioasa

O poza personala pretioasa

“…Lumea aceasta pe care a iubit-o Dumnezeu atât de mult, lumea aceasta pe care a răscumpărat-o Hristos cu preţul atât de mare al Sângelui Său sfânt, lumea aceasta se leapădă acum pe faţă şi în chip aşa de vinovat de către Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul ei şi se lipeşte atât de desfrânat de satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care I-a luat locul lui Iisus în casa Lui, locul lui Dumnezeu în moştenirea Sa, locul Duhului Sfânt în lăcaşul Său, scoţând afară pe Dumnezeu şi spunându-I: „Tu nu mai ai loc aici!”.

Scumpii mei fraţi şi surori, iată gânduri la care trebuie să medităm adânc fiecare dintre noi. Şi, cu prilejul acestei sărbători, să învăţăm de la îngeri cât să fim de curaţi. Şi de la păstori, cât să fim de veghetori. Şi de la magi, cum să ostenim de credincioşi pentru aflarea Mântuitorului.

Dar şi mai mult să învăţăm de la Simeon cum să-L aşteptăm cu o viaţă sfântă, temătoare de Dumnezeu şi cu o nădejde neclintită şi puternică, iubitoare şi trează, fierbinte şi mereu proaspătă, până ce-L vom vedea, până ce-L vom întâmpina, până ce se va striga: „Binecuvântat este cel care vine! Osana, Împăratul şi Dumnezeul nostru!”.

Căci El, Iisus Cel ce vine, va veni în ceasul în care nu ne gândim şi răsplata Lui va fi nebănuită şi strălucită pentru toţi acei care L-au iubit şi L-au aşteptat în curăţie.”

Sursa http://www.oasteadomnului.ro Poza e personala, imi apartine

Trenul Vietii – Traian Dorz

Photo via tumblr

Prieteni sunteti in trenul cel bun, ce duce la cer la Dumnezeu ?
Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut….

Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerabdare înainte tot privim,
să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!…

de Traian Dorz

via Petru Elena Mogosan

 

Ce mult se-ndreptățeste omul… Traian Dorz

photo credit brettfish.wordpress.com

Iacob 4:17

17 Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!

Matei 25:31-46

31 ,,Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
32 Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;
33 şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.
34 Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: ,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v’a fost pregătită dela întemeierea lumii.
35 Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi -a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M’aţi primit;
36 am fost gol, şi M’aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`
37 Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?
38 Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?
39 Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`
40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`
41 Apoi va zice celor dela stînga Lui: ,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!
42 Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi -a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;
43 am fost străin, şi nu M’aţi primit; am fost gol, şi nu M’aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n’aţi venit pela Mine.`
44 Atunci Îi vor răspunde şi ei: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?`
45 Şi El, drept răspuns, le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori n’aţi făcut aceste lucruri unuia dintr’aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`
46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.„

Dorz agnusdei

photo AlfaOmegaTV

Ce mult se-ndreptățeste omul…

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni, luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate, n-a ucis cu parul, se poate, n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis de-atâtea ori?
Se poate, n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine, dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

Traian Dorz (via Adriana)

Poezie Traian Dorz – Anii trec ca norii

Anii trec ca norii

Traian Dorz

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc
— numai Adevărul este-acelaşi soare.

Iarba se usucă, frunza cade iar
apa-şi face vaduri, altele într-una,
peste toate-n lume plânge-un “în zadar”
— numai în iubire cânt-un “totdeauna”.

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier
— numai conştiinţa sfântă e uşoară.

Toţi sunt ca şi tine: slabi şi schimbători
cei aproape astăzi, ţi-s departe mâne
oamenii, ca anii-s aburi trecători
— numai Domnul singur neschimbat rămâne.

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine,
leagă-ţi-o de Domnul — lumea-i vis şi fum
singur El rămâne veşnic lângă tine.

Traian Dorz – poezia „Fa-ti timp…’

Muntii Carpati, Romania

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur sâ te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Cristos,
Fă-ți timp să guști frumsețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții n-o mai strângi.

Poezia ‘Fa-ti timp’, autor Traian Dorz, recitata de

Claudiu Lulciuc – Fa-ti timp (Traian Dorz)

VIDEO by Claudiu Lulciuc

Traian Dorz – Recital de 60 de Poezii

VIDEO by liviucanada

Mariana Somesan – Cand te afli in valuri grele (Versuri de Traian Dorz)

Când te afli-n valuri grele,
nu cârti şi nu uita:
Cel ce-a liniştit furtuna
ştie de-ncercarea ta.

Roagă-te şi crede,
Cel ce totul vede
nu te va lăsa.

Când îţi mor fiinţe scumpe,
nu te pierde, nu uita:
Cel ce morţii-i înviază
ştie de durere ta.

Când îţi vezi pierduţi copiii,
crede încă, nu uita:
Cel ce pe pierduţi îi află
ştie rugăciunea ta.

Când ajungi în vremi de lipsă,
ai nădejde, nu uita:
Cel ce pâinea o-nmulţeşte
ştie-ngrijorarea ta.

Când te-nconjur numai spaime,
nalţă-ţi capul, nu uita:
Dumnezeu cel Viu şi Tare
va grăbi scăparea ta.

Versuri Traian Dorz (via Oastea Domnului) VIDEO by nitaviorel1

Traian Dorz – Ce adânc mă mângăi Tu

Photo credit ciresarii

Traian Dorz – Povestiri Nemuritoare 05

Vezi aici-

VIDEO by liviucanada

Acasa mea! Traian Dorz

Photo credit www.onlinearts.ro

Acasa mea!… ce grai divin
de dulce şi fierbinte,
ce lacrimi şi fiori îmi vin,
când mi te-aduc aminte!…
Am fost în mii de locuri moi
cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi
în dulcea mea Ťacasăť…

Acolo-mi arde curcubeu
în orişice fereastră,
acolo soarele-i al meu
şi dragostea-i a noastră.
Acolo-i dulcele sărut,
pe crucea întreită,
mai lung, mai moale, mai tăcut
ca taina-nveşnicită.

Acolo-ntins pe-al ierbii sân,
tot greul mi se-alină
şi-adânc despovărat rămân
în liniştea divină…
…De când tot merg şi merg s-ajung
şi-amintea-mi tot aduce
un dor atât de greu şi lung
de-Acasa mea cea dulce!…

Am fost în mii de locuri moi,
cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi,
în dulcea mea „acasăť”..

Versuri Traian Dorz via http://www.poezie.ro VIDEO by daniel matei

Traian Dorz – Te-ai dus Isuse dulce…

Photo credit bible-library.com

Te-ai dus, Iisuse Dulce, spunând: Eu vin curând!
– ca să-Ţi aştept întruna întoarcerea iubită,
să nu-mi prea pară lungă durerea aşteptând,
nici noaptea, prea amară, nici viaţa, prea zdrobită.

Te-am urmărit cu ochii îndureraţi şi grei,
dar prea curând nălţimea şi norii Te luară
şi-n locul Tău rămase durerea-n ochii mei,
şi-n jurul meu, pustiul, şi-n inima mea, pară.

De-atunci privesc întruna pe drumul nepătruns
spre norul după care Te-ai dus de lângă mine,
dar nu văd decât golul în care Te-ai ascuns
şi n-am decât pustiul durerii după Tine.

O, cele trei cuvinte ce mi le-ai spus plecând
mi-au fost ca trei săruturi pe buzele-mi uscate,
le voi simţi de-a pururi pe gura mea, arzând
ca o pecete dulce de cele-ncredinţate!

De-atunci, aştept întruna să vii, precum ai spus,
sau să primesc solia trimisă după mine,
dar totul este singur şi gol, Iubit Iisus,
şi totu-i nici viaţă, nici moarte, fără Tine!

Stau îngerii-alături şi vor a mă-ntări,
dar nici o-mbărbătare suspinul nu-mi alină.
– O, dacă sunt atâtea pe Tine-a Te opri,
pe mine nu-i nici una, Iisuse, spune-mi: – Vină!

Versuri Traian Dorz via Comori Nemuritoare

Slăvit Isus – Traian Dorz

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!

Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pămînteşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adînci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gînduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
cînd suntem unul şi nu doi,
cînd şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

Traian Dorz – Nu-i Nimeni Mai Dator ca Mine

Nu-i nimeni mai dator ca mine,
Isus, Mântuitorul meu,
Căci nimeni altul, de la Tine,
N-a mai primit atât cât eu!

Mie Tu mi-ai dat
Har aşa bogat,
O, cât sunt dator,
Scump Mântuitor,
Sunt cel mai dator,
Drag Mântuitor!

Din câte oi pierdute-odată
Aveai căzute cel mai jos,
Eu am fost cea mai depărtată,
Pe mine cel mai greu m-ai scos!

Din câţi fii rătăciţi în moarte
Au părăsit pe Tatăl Bun,
Eu mă dusesem mai departe
Şi eu trăisem mai nebun.

Din câţi Ţi-au fost datornici Ţie,
Stăpâne Sfânt şi Prea-ndurat,
N-a trebuit să ierţi cât mie,
Eu cel mai mult Ţi-am datorat.

Şi totuşi, Doamne,-atât cât mie
La nimeni parcă n-ai adus…
O, ce datornic pe vecie
Ţi-s eu, Preascumpul meu Isus!

(Traian Dorz – Cântarea biruinţei)

Anca Petrescu – Nu-i nimeni mai dator ca mine

Previous Older Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari