Taina crucii – Traian Dorz

 

Photo credit hdw.eweb4.com

Verticală ce coboară şi, întors, uneşte Sus
Şi Orizontală care-încercui Răsărit şi Apus
Linie de Coborâre de la Slavă spre Noroi,
Trăsătură de unire largă între noi şi noi.

Coborâre luminoasă de la cer pân’ la Atom
Legătura îmbrăţişării dulce între om şi om
Punte de eterne-abisuri ocolind desăvârşit
Este Linia şi cercul, şi Sfârşit şi Nesfârşit.

Este Unul şi Mulţimea, este Clipă şi Etern
Sabie cerească-ntinsă din ´Nălţime spre Infern
Taină şi Simbol şi Jertfă, Stâncă de nezguduit
Semn de teamă şi putere, Steag în veci nebiruit.

Cheie care cele patru margini ale lumii-nchizi
Braţul Milei şi Dreptăţii care mântui sau ucizi
Viu Izvor al mântuirii pentru vii şi pentru morţi
– Cruce, slavă cui te poartă, slavă Celui care-l porţi.

Doina Golgotei: Canta o pasare maiastra de Traian Dorz

Canta o pasare maiastra
De Golgota duios canta
De taina cerului sihastra
De pacea si iertarea noastra~
Atat de limpede canta
Cit doina dulce si maiastra
Din glasul ei ma fermeca

Din calea mea pierduta-n lume
O clipa m-am oprit s-ascult
Si nu mai stiu ce-a fost anume
Parea ca-s numai eu pe lume
Asa ma fermeca de mult,
Uitasem unde sunt si cum e
Si nu ma saturam s-ascult.

Duiosul vers pe nesimtite
Am inceput sa-l cant si eu
Prin sfasierile cumplite
Un riu de lacrimi neoprite
In versuri eu m-am frant mereu,
Cantarea Jertfei preaiubite
M-a intalnit cu Dumnezeu !

Cu cantul pasarii maiestre
Si astazi intristarea-mi sting
Cand vantu-mi canta la ferestre
Si-mi spune-a Golgotei poveste
In vers bucati de suflet frang.
Prin doina pasarii maiestre
Ma rog adanc,
Si cant,
Si plang…

O, doina Golgotei… cum plange
In tine cantecul preasfant !
De-o dragoste scaldata-n sange,
De sanul cel strapuns ce strange
Iertat, norodul Sau cel sfant !~
~Te cant cu cat mai mult voi plange
Si plang cu cat mai mult te cant.

Uploaded by  Poezia e recitata de Georgeta N. Versuri de la Viata Vesnica

Primavara de Traian Dorz

photo credit 1ms.net

Primăvară… toată firea simte-adânc fiorul dulce
A vieţii ce renaşte şi putere nouă-aduce!
Inima-n adâncu-i simte tainic farmecul vieţii
Bucuria renăscută din frumseţea tinereţii.

Iată primăvara vine! Gheaţa iarăşi se topeşte,
O viaţă nouă-ncepe-n tot ce mişcă şi vorbeşte!
— Iată iar pădurea-i cântec, câmpul flori iar cerul, sfântul
Lasă ploaia ce-nverzeşte veselind întreg pământul!

— Iată, iarăşi cald şi dulce vânt de miazăzi adie
Zboară iarăşi rândunele şi-nfloresc cireşii-n vie,
Ies iar florile prin frunza veştedă din alte toamne
— Cât de mari şi minunate-s lucrurile Tale Doamne!

Ah, aşa e şi-n viaţa noastră cea duhovnicească:
Vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:
Inima-şi deschide poarta pentru Domnul biruinţii,
Ochii plâng şi caldă curge sfântă lacrima căinţii;

Sufletul tresare dornic după viaţa cea curată
Iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată
Şi nu-i glas să poată spune cât e, cât de fericită
Viaţa nouă, viaţa sfântă, viaţa Domnului jertfită!

În iubire te simţi una cu toţi oamenii deodată
Duhu-i numai bucurie inima-i lumină toată
Şi-atunci orişiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte
Simţi că-i numai fericire şi-n viaţă şi în moarte.

Traian Dorz

Traian Dorz – Sa ard de Sete – Recita Vladimir Pustan

Photo credit ministry-to-children.com

Sa ard de sete – Traian Dorz

Să ard de sete, tot n-aş bea
Din apele stricate
Ce le-ntâlnesc în calea mea
Prin lumea de păcate.

Să mor de foame tot  n-ating
Mîncăruri otrăvite
Spre care ne-ncetat mă-mping
Păcate şi ispite.

Să mor de frig, nu mă-ncălzesc
La focuri vinovate
Pe unde slugile pîndesc
Iubiri îndurerate.

Să mor în drum, tot n-aş intra
În casa blestemată
Ce ar zdrobi şi-ar ruina
Iubirea mea curată.

Să umblu gol, tot n-am să-mbrac
Ce diavolul-mi întinde
Să zac în şanţ, să mor sărac
Pe Domnul nu-L voi vinde.

Mai bine plîng acum un ceas
Cu Domnu-n părtăşie
Decît fără Cristos rămas
Să plîng o veşnicie.

VERSURI by http://www.versuricrestine.ro VIDEO by Cristian Sîrbu

Anii trec ca norii – Traian Dorz

Anii trec ca norii

Traian Dorz

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc
— numai Adevărul este-acelaşi soare.

Iarba se usucă, frunza cade iar
apa-şi face vaduri, altele într-una,
peste toate-n lume plânge-un “în zadar”
— numai în iubire cânt-un “totdeauna”.

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier
— numai conştiinţa sfântă e uşoară.

Toţi sunt ca şi tine: slabi şi schimbători
cei aproape astăzi, ţi-s departe mâne
oamenii, ca anii-s aburi trecători
— numai Domnul singur neschimbat rămâne.

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine,
leagă-ţi-o de Domnul — lumea-i vis şi fum
singur El rămâne veşnic lângă tine.

Traian Dorz – Scrisoare de Craciun

Traian Dorz sursa pozei George Galis“…Lumea aceasta pe care a iubit-o Dumnezeu atât de mult, lumea aceasta pe care a răscumpărat-o Hristos cu preţul atât de mare al Sângelui Său sfânt, lumea aceasta se leapădă acum pe faţă şi în chip aşa de vinovat de către Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul ei şi se lipeşte atât de desfrânat de satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care I-a luat locul lui Iisus în casa Lui, locul lui Dumnezeu în moştenirea Sa, locul Duhului Sfânt în lăcaşul Său, scoţând afară pe Dumnezeu şi spunându-I: „Tu nu mai ai loc aici!”.

Scumpii mei fraţi şi surori, iată gânduri la care trebuie să medităm adânc fiecare dintre noi. Şi, cu prilejul acestei sărbători, să învăţăm de la îngeri cât să fim de curaţi. Şi de la păstori, cât să fim de veghetori. Şi de la magi, cum să ostenim de credincioşi pentru aflarea Mântuitorului.

Dar şi mai mult să învăţăm de la Simeon cum să-L aşteptăm cu o viaţă sfântă, temătoare de Dumnezeu şi cu o nădejde neclintită şi puternică, iubitoare şi trează, fierbinte şi mereu proaspătă, până ce-L vom vedea, până ce-L vom întâmpina, până ce se va striga: „Binecuvântat este cel care vine! Osana, Împăratul şi Dumnezeul nostru!”.

Căci El, Iisus Cel ce vine, va veni în ceasul în care nu ne gândim şi răsplata Lui va fi nebănuită şi strălucită pentru toţi acei care L-au iubit şi L-au aşteptat în curăţie.”

Sursa http://www.oasteadomnului.ro Poza e personala, imi apartine

Mi-ar fi placut si mie sa am un drum usor – Traian Dorz

VIDEO by  fiti-oameni.ro

Imagine

Dedicaţie din partea blogului Agnus Dei pentru Matei şi Alina Tomoiaga, in memoria celor care au fost Dayana si Matei Tomoiaga – Domnul să vă mângaie – Eu sunt zdrobit de tot, de Traian Dorz

Tomoiaga

Alina, Matei si Carina Tomoiaga

In data de 3 Noiembrie, 2013, Matei şi Alina Tomoiaga au fost incercaţi foarte greu. In urma unui accident rutier in statul Illinois, ei şi-au pierdut fetiţa lor, Dayana (8 ani), care cântă cu o voce angelică, şi Matei (5 ani) un copilaş frumos căruia ii placea să stea lipit de Dayana. Aşa cum v-aţi rugat pentru ei până acuma, mii de fraţi şi de surori din toate parţile lumii, vă rugăm-  nu uitaţi să ridicati rugăciuni sfinte, in continuare, pentru Alina, Matei si Carina (1 an) .

tomAstăzi, 9 Noiembrie, 2013 Matei şi Alina işi ingroapă cei doi copilaşi iubiţi şi vor pleca acasa mai trişti şi mai singuri. Domnul să le aducă aminte, prin Duhul Său cel Sfânt, că El, ‘Domnul, este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i izbăveşte pe cei cu duhul zdrobit.’ (Psalmi 34:18) Domnul să-i mângăie şi să ne dea şi noua, tuturor, o inima iubitoare ca să putem sa-i susţinem pe Matei si pe Alina prin rugăciunile noastre. Dacă doriti să citiţi mai multe despre acest eveniment tragic,

  1. faceti click aici – VIDEO de la Serviciile de Priveghi pentru Dayana (8 ani) si Matei (5 ani) Tomoiaga la Biserica Golgota 7-9 Noiembrie 2013
  2. si aici – Rugati-va pentru familia Tomoiaga, care a pierdut doi copii intr-un accident rutier teribil
  3. ASCULTA cateva cantari video frumoase, cantate de Alina, Matei si Dayana aici – Cântări – Alina şi Matei Tomoiaga – Muzică Gospel (57 de minute)

eu subt zdrobit de tot ciresarii.roPhoto credit Facebook Ciresarii

Eu sunt zdrobit de tot, de Traian Dorz

Cantarile Oastei Domnului VIDEO by Ionel Ion

Rugati-va pentru familia Tomoiaga, care a pierdut doi copii intr-un accident rutier teribil

Photo credit http://versetedeaur.blogspot.com
Romani 12:15 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.

Cântări – Alina şi Matei Tomoiaga –
Muzică Gospel (57 de minute)

Dayana si MateiDayanaMii dintre noi am participat si am fost alaturi de Alina si Matei Tomoiaga prin aceasta suferinta crunta, daca nu in persoana, am fost alaturi de ei prin internet. Mii dintre noi ne-am rugat si ne vom ruga pentru ei, ca Dumnezeu sa ii tina pe bratul lui puternic in continuare si sa simta mangaierea Lui in mijlocul durerii si a dorului dupa copiii lor scumpi Dayana si Matei, pe care Domnul i-a luat acasa.
Printre serviciile de priveghi si inmormantare, la noi in casa, am ascultat aceste cantari ale lui Matei si Alina. Dumnezeu i-a binecuvantat cu un talent deosebit, un talent care ei l-au investit si in copii lor, in special in Dayana, care ne-a frant inimile cu cantarea ei Amazing Grace. M-am gandit sa fac un playlist cu aceste cantari sa le ascultati si voi. Si astfel sa va aduceti aminte de ei si sa-i purtati in rugaciune. Domnul sa va rasplateasca pe cei ce ati facut-o in aceste zile, si pe cei care o veti face in continuare.

VIDEO by Matei Tomoiaga

Cântări – Alina şi Matei Tomoiaga

Muzica Gospel Frumoasa – Beautiful Gospel Music
Lasati fiecare fisier video sa mearga pana la capat ca sa porneasca urmatorul video.

1. Matei – Come you sinners
2. Alina – Ce frumos esti Isus
3. Matei – Te zbati intr-una in lumea asta
4. Matei – De ce nu mai este iubire?
5. Matei si Alina – I am weak, but Thou art strong
6. Matei – Mana mea e in mana Lui
7. Matei – Cand nici nu existam
8. Matei – Exista dupa moarte o vesnicie (negativ Arman Ludovic)
9. Matei si Alina – Lauda mea e pentru Imparatul
10. Matei – If the Lord wasn’t walking by my side
11. Matei – Zi de zi, clipita de clipita, langa Domnul meu traiesc
12. Matei – Roaga-te fara-ncetare
13. Matei si Dani – Tu nu pleci niciodata de la mine si nici o clipa singur nu ma lasi…
14. Matei – The God on the mountain is the same in the valley

Dedicaţie din partea blogului Agnus Dei
pentru Matei şi Alina Tomoiaga,
in memoria celor care au fost Dayana si Matei Tomoiaga

in ziua inmormantarii 10 Noiembrie 2013
– Domnul să vă mângaie –
Eu sunt zdrobit de tot, de Traian Dorz

Tomoiaga

Alina, Matei si Carina Tomoiaga

In data de 3 Noiembrie, 2013, Matei şi Alina Tomoiaga au fost incercaţi foarte greu. In urma unui accident rutier in statul Illinois, ei şi-au pierdut fetiţa lor, Dayana (8 ani), care cântă cu o voce angelică, şi Matei (5 ani) un copilaş frumos căruia ii placea să stea lipit de Dayana. Aşa cum v-aţi rugat pentru ei până acuma, mii de fraţi şi de surori din toate parţile lumii, vă rugăm- nu uitaţi să ridicati rugăciuni sfinte, in continuare, pentru Alina, Matei si Carina (1 an) .

tomAstăzi, 9 Noiembrie, 2013 Matei şi Alina işi ingroapă cei doi copilaşi iubiţi şi vor pleca acasa mai trişti şi mai singuri. Domnul să le aducă aminte, prin Duhul Său cel Sfânt, că El, ‘Domnul, este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i izbăveşte pe cei cu duhul zdrobit.’ (Psalmi 34:18) Domnul să-i mângăie şi să ne dea şi noua, tuturor, o inima iubitoare ca să putem sa-i susţinem pe Matei si pe Alina prin rugăciunile noastre. Dacă doriti să citiţi mai multe despre acest eveniment tragic,

eu subt zdrobit de tot ciresarii.roPhoto credit Facebook Ciresarii

Eu sunt zdrobit de tot, de Traian Dorz

Cantarile Oastei Domnului VIDEO by Ionel Ion

Tomoiaga 8

Această prezentare necesită JavaScript.

Rugati-va pentru familia Tomoiaga,
care a pierdut doi copii
intr-un accident rutier teribil

5 Noiembrie 2013

tomPsalmi 34:18
Domnul este aproape de cei cu inima înfrîntă

1 Tesaloniceni 4:13-17
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n’au nădejde. 14 Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. 15 Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua -o înaintea celor adormiţi. 16 Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. 17 Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Condoleante familiei Matei Tomoiaga si Dumnezeu sa mangaie parintii si rudeniile acestor mici ingerasi care au plecat abrupt la Domnul Duminica seara intr-un accident teribil.

Familia este din Axtel, Texas, de la Biserica Golgota. Doi dintre cei trei copii ai familiei, Dayana, la varsta de 8 ani si Matei, la varsta 5 ani au decedat. Accidentul a avut loc in statul Illinois.

Sa ne rugam ca Dumnezeu sa intareasca familia prin aceasta incercare grea! El sa dea pace si mangaiere tuturor celor indurerati.

Matusa Dayanei, Georgeta, a postat acest video (realizat de Matei, tatal lui Matei si Dayana) in care Dayana canta ‘Amazing Grace’.  Cu ce voce superba Il lauda pe Dumnezeu. Dayana, probabil ca acuma canta in cor cu ingeri!!!

Dayana canta Amazing Grace

VIDEO si Photo by Matei Tomoiaga

Pentru o vreme, veti putea viziona
serviciile de priveghi si de inmormantare,
facand click pe poza aceasta:

Daiana si Matei Tomoiaga Funeral 2013IonelBonta.com
Adresa bisericii si locul de Priveghi:
10100 S 52nd Ave
Oak Lawn, IL 60453-3952
Phone(708) 346-0952 Website: www.golgotharo.org/

Sursa pozelor Facebook (Georgeta C)
VIDEO si Photos by Matei Tomoiaga

PAGINA Traian Dorz – Poezii, Cantari, Carte, Biografie

2 Traian Dorz CredoTV

1914 – 1989

POEZII, cantari, carte…

  1. Traian Dorz – Cristos, marturia mea- Carte online (format pdf)

  2. Poezii recitate de Traian Dorz (AUDIO)

  3. Iosif Trifa – naratiune Traian Dorz si alte linkuri

  4. Rugăciunea și cuvântarea fratelui Traian Dorz din 13 mai1989

  5. Traian Dorz, poet crestin, un urias al credintei

  6. Simpozionul  „Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă”  la Cluj-Napoca  12 septembrie  2013

Documentar Traian Dorz 1

Documentar Traian Dorz 2

DOCUMENTAR – TRAIAN DORZ:

UN POET CRESTIN (Partea 1)

DOCUMENTAR – TRAIAN DORZ:

UN POET CRESTIN (Partea 2)

Citeste :

Iosif Trifa si Oastea Domnului – Incercari de reforma in Biserica Ortodoxa Romana, Scrieri de Traian Dorz:

Video cu Traian Dorz la batranete

  1. Traian Dorz sursa pozei George GalisPart 1 – Introducerea aici              
  2. Part 2 – Revelion 1922 si „Hotararea” aici      
  3. Part 3 – Nu e suficient sa spui „nu” unor pacate
  4. Part  4 – Lucrarea Tainica si Dumnezeiasca a Nasterii Din Nou
  5. Part 5 – Descoperirea Bibliei
  6. Part 6 – 1928 – Miscarea Oastea Domnului Se Extindea Vertiginos. Cum se intra in Oastea Domnului?
  7. Part 7 – Ce trebuie sa nu faca un ostas al lui Hristos 
Pozele de la Credo TV, Oastea Domnului, ultima poza e de la tatal meu, George Galis si versurile sunt scrise de fratele Traian Dorz pe poza.
unele informatii de la http://tezaur-oasteadomnului.ro/

O Cantare duioasa – Versuri Traian Dorz

Mai cheamă-mi, Isuse, al meu duh zdrobit
Să verse șiroaie de lacrimi
Și spală-l Isuse, de tot ce-a trăit
Prin negura nopţii de patimi
Mai dă-mi pocăinţă în sufletul meu
Dă-mi har și credinţă deplină
Smerenie sfântă mai dă-mi Tu mereu
Să umblu pe căi de luminăMai iartă-mi, Isuse tot cât Ti-am greșit
Că nu este om fără vină
Și-nvăluie-mi dulce tot duhul zdrobit
Și-n pacea iertării alină-l
Mai dă-mi o speranţă în sufletul meu
Și-mbracă-mă-n haina-nnoirii
Și ia-mă cu Tine, Isuse la greu
Să scap de ispitele firiiMai lasă-mi Isuse suspinul trudit
Plecat în genunchi să Te cheme
Mai iartă-mi Isuse piciorul greșit
Și-ndreaptă-mi umblarea prin vreme
Mai dă-mi o lumină în sufletul meu
Din sfânta și dreapta credinţă
Unește-mă veșnic, Isus, Dumnezeu
Cu Marea și Sfânta Fiinţă

Piesa, „Mai cheamă-mi , Iisuse” face parte din albumul intitulat, „Slavă şi taină”, avându-i ca interpreţi pe Lucian si Adelina Susanu. VIDEO by cristi8920 VERSURI – http://www.versuricrestine.ro/

Simpozionul

„Traian Dorz 100 Creație și Jertfă”

la Cluj-Napoca 12 septembrie  2013

Traian Dorz agnus dei

Cluj-Napoca, 12 septembrie 2013

Grand Hotel Napoca,
Sala de conferinţe Atena

9.00 – 18.00

Organizatori:
Editura ”Traian Dorz” şi Forumul Civic Creștin

Parteneri media:
CredoTV şi Radio Vocea Evangheliei

Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă În data de 12 septembrie începând cu ora 9 va avea loc evenimentul intitulat „Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă”, un simpozion comemorativ organizat de Editura Traian Dorz cu sprijinul Forumului Civic Creștin, la Cluj-Napoca, în sala Atena a Hotelului Napoca. Vor participa specialiști în istoria persecuțiilor comuniste, teologi, critici literari, profesori, realizatori TV, colaboratori apropiați ai poetului, care vor evoca empatic o figură creatoare, a cărui jerfă existențială face cât o operă.

Simpozionul  „Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă”

Personalitatile proeminente ale unei culturi, al caror impact comunitar a influentat numeroase vieti, merita intotdeauna celebrate. Traian Dorz este o figura marcanta, inca insuficient cunoscuta in spatiul public.

Beneficiind de o educatie medie, implinita de de o biografie uluitoare de-a lungul celor doua epoci totalitare ale Romaniei secolului XX, Traian Dorz ilustreaza prin scrierile sale memorialistice si poetice, conditia mentorului religios, devenit deopotriva artist, intr-un sistem politic ostil libertatii de exprimare.

Cunoscut si pretuit in cercul restrans al unei comunitati prigonite, insa recunoscut ca o figura pronuntat ecumenica: celebru printre numerosii informatori care-l insoteau, arhivandu-i astfel existenta in documentele securitatii, Traian Dorz, acest om simplu, dar cu viziunea unui intelept si-a transformat identitatea traumatizata intr-o forma de libertate spirituala.

Contempland acest destin contorsionat, realizam faptul ca el trebuie impartasit. Astfel in data de 12 Septembrie 2013 incepand cu ora 9 va avea loc evenimentul intitulat „Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă”, un simpozion comemorativ organizat de Editura Traian Dorz cu sprijinul Forumului Civic Creștin, la Cluj-Napoca, în sala Atena a Hotelului Napoca. Vor participa specialiști în istoria persecuțiilor comuniste, teologi, critici literari, profesori, realizatori TV, colaboratori apropiați ai poetului, care vor evoca empatic o figură creatoare, a cărui jerfă existențială face cât o operă. SURSA  story & photos Credo TV si Oastea Domnului

Dorz agnusdeiPhoto Credo TV

Andras Visky, conf. univ. Babes Bolyai (poet, eseist, dramaturg)-

Poezia lui Traian Dorz nu trebuie citita, trebuie practicata. Este poezie care devine existentiala… Din punct de vedere al compozitiei este vorba despre imnuri. El a fost, este si ramane un mistic al slavei lui Dumnezeu. Iar acest lucru este ceva foarte special, as spune eu, pentru ca sunt mistici care se lupta cu ei insisi, in prezenta lui Dumnezeu. Sunt mistici care dispar din lume si in felul acesta isi doresc ei sa urmeze calea lor spre a gasi identitatea lor in relatia lor cu Dumnezeu. Traian Dorz nu a fost un mistic al disparitiei. El a fost un mistic al prezentei. Al prezentei in fata lui Dumnezeu, dar, aceasta prezenta, totdeauna a fost deschisa spre cei care l-au ascultat, spre cei care l-au urmarit. Poezia lui, deci, nu se poate rupe de viata lui. Viata lui, oarecum, valideaza aceste versuri. Marturia lui este o forma de rugaciune. Ne vorbeste noua, vorbindu-i lui Dumnezeu. Vorbeste cu Dumnezeu vorbindune noua. Si aceste lucruri devin inseparabile. Vorbeste cu sine insusi trecand prin suferinte, trecand prin momente de cumpana. Dar, aceste momente sunt importante pentru ca el nu ascunde umanitatea lui. Neascunzand umanitatea lui, prezenta divina in viata lui devine una foarte reala.

Vorbind de opera lui, ceea ce pe mine ma atinge totdeauna este smerenia lui. Fiind scriitor, aspectul acesta al smereniei este foarte important pentru mine. Este, de fapt, o forma de meditatie cum sa ma prezint eu in lume. In cazul poetului Traian Dorz, acesta apare in toate elementele si aspectele operei lui. Smerenia, nu este de fapt un rol asumat. Este, de fapt, constitutia lui sufleteasca, al acestui om, care de la o tinerete foarte timpurie ajunge sa-si gaseasca vocatia de poet si de om al spiritului. El este atat un pet activ care recita, dar, in acelasi timp este si un creator pasiv care accepta. Accepta ceea ce aude si acest lucru il poti simti, in modul in care el creeaza aceste momente performative. Momentul performativ este momentul timpului prezent, acest timp prezent care ne vorbeste despre vesnicie.

Puiu Ionita, lector univ. dr. –

Traian Dorz agnus dei

(Poezii de Dorz)… merita cu prisosinta sa fie in manuale si mai ales in manualul de religie, pentru ca este nevoie. Eu insumi am discutat cu profesori de religie care au nevoie de o asemenea literatura, dar in primul rand nu este in manuale pentru ca nu este cunoscut. Acest poet nu a ajuns sa fie vandut in librarii. In timpul comunismului, el nu a putut publica, n-a avut drept de semnatura. N-a putut publica in Romania nici un vers. Exista acum, aceasta editura, Traian Dorz, care incearca sa recupereze ceva din locul gol lasat pe piata de acesti ani grei. Dar, lucrurile merg destul de greu si probabil nici antologii, e vorba de 5000 de versuri total. Ar trebui numai niste selectii riguroase, niste antologii cu poezie sapientala, poezii pentru copii, poezii ocazionale, sunt foarte frumoase colinde, poezii de pasti, poezii de rusalii. Exista si un martisor extraordinar. Ei, toate acestea ar bucura sufletele copiilor si cu siguranta ca ar fi cumparat, si ar fi iubit, si ar fi recitat. Dar, din pacate nu este cunoscut. Eu as indemna, as lansa un apel catre cei care pot face ceva in acest sens, catre edituri, catre sponsori, care ar putea sa ajute la difuzarea acestei minunate comori pe care noi o avem.

Critica literara actuala este destul de greu de convins despre intrarea lui in canon. Nu se pune deocamdata problema, pentru ca genul de poezie care el o scrie este o poezie religioasa. Si de la un punct incolo mistica in dezbaterea teoreticului literar din Romania. Despre poezia mistica s-a scris extrem de putin. Despre mistica s-a vorbit la fel de putin pentru ca mistica reprezinta  partea cea mai inalta a culturii, locul in care se intalesc cei mai buni din poezie, din religie si filozofie. E nevoie de o pregatire foarte serioasa interdisciplinara pentru a se sesiza finetea, rafinamentul acestor idei pe care le gasim in filocalie. Sunt lucruri mai greu de priceput… si nu te poti ocupa despre mistica fara sa ai o orientarea a inimii si a privirii. Adica, nu te poti ocupa de mistica din afara ei, ci trebuie sa fi cumva in launtrul ei, altfel esti un impostor.

Este o mare diferenta intre poezia religioasa si poezia mistica. Putem avea , poezia religioasa se poate gasi foarte usor, in sensul ca se pot versifica parabole din Evanghelie, momente diverse din calendar. Poezia religioasa are niste motive care tin de un anume formalism. Pe cand, poezia mistica  inseamna traire, inseamna viziune, inseamna un drum ascentional care prin asceza, prin iluminare, rugaciune- mai ales rugaciunea inimii, prin extaz si revelatie se ajunge la unirea mistica, acea unire divina-umana care se realizeaza exclusiv prin iubire. De fapt, fiecare poezie, cum am spus, fiecare poezie mistica este un tratat de iubire si un tratat de fericire implicit, pentru ca numai cel ce iubeste este fericit.

VIDEO by Credo TV (cu cateva secvente din viata lui Traian Dorz)

Documentar Traian Dorz

 

Traian Dorz – Hristos Marturia Mea Audio Carte

Sursa pozei George Galis

Traian Dorz sursa pozei George Galis

Traian Dorz

Hristos, marturia mea

by Daniel Husi

Titlu articol
Prefata – Înainte de început
Cap.01 – Ce putine adevaruri putem spune
Cap. 02 – Fiecare existenta este o taina
Cap.03 – Primii pasi spre Lumina
Cap.04 – Vrajmasul cauta viata Pruncului
Cap.05 – Binecuvântata munca grea
Cap.06 – Stralucita sarbatoare de Rusalii
Cap.07 – Furtunile care încep de dimineata
Cap.08 – Marele necaz salvator
Cap.09 – Pe drumul crucii mele
Cap.10 – Usor e jugul lui Cristos
Cap.11 – Rasplata celor nerasplatiti
Cap.12 – Fermentii sunt nascuti sa moara
Cap.13 – Jugul, sarcina si crucea
Cap.14 – Atacul împotriva steagului
Cap.15 – Micii contemporani ai marilor oameni
Cap.16 – Exista un echilibru
Cap.17 – Mereu prin ape tulburi
Cap.18 – La 25 de ani
Cap.19 – Si binele trebuie platit
Cap.20 – Si iertarea trebuie platita!
Cap.21 – Si marturia trebuie platita
Cap.22 – Al doilea 2-4-2
Cap.23 – Si ultimul II
Cap.24 – Înaintea mai-marilor norodului
Cap.25 – Al saptelea foc
Cap.26 – Limpezirea apelor adanci
Cap.27 – Pe drumul ales 1962 – 1972
Cap.28 – Necazurile din lungul drumului (1972 – 1976)
Cap.29 – Ne apropiem de Tarm

Traian Dorz si Costache Ioanid poezii – Mama

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene…

Şi mi-ai plâns înfiorată cântecele duioşiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei;

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii şi Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inimă-mi crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea şi odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Şi de-atuncea port durerea altora şi eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Şi de-atunci ştiu c-adevărul e curaj şi luptă, mamă.

…A trecut în urmă vremea şi-ntr-o toamnă grea târzie
M-a răpit de lângă tine lumea largă şi pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Şi cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe, de fiinţe şi de nume
Tu-mi rămâi mereu fiinţa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi tot străin şi singur şi departe sunt de casă
Dar sunt fericit măicuţă c-azi şi tu eşti credincioasă

Şi că ştiu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.

Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă mângăiere
Mâna Lui să-ţi şteargă ochii de-orice lacrimi de durere;

Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.

Ți-aduci aminte, mamă …

Costache Ioanid

Ți-aduci aminte, mamă, de vremea fericită,
când mă țineai pe brațe că păru-mi sărutai ?

Când nu aveam în lume ființă mai iubită,
nici ochi mai plini de farmec, și nici mai dulce grai …

Ți-aduci aminte mamă, când păru-mi sărutai ?

Ți-aduci aminte, mamă, cum te țineam cuprinsă,
să spui cu mine seara duioase rugăciuni ?

Și cum în nopți de veghe, sub candela aprinsă,
lăsai să-ți cadă lacrimi pe-o carte din străbuni ?

Ți-aduci aminte mamă, ce sfinte rugăciuni ?

De-atunci trecură anii ca frunza scuturată
și-au troienit să-mi stingă credința de copil.

Dar într-o zi de taină scânteia de-altădată
s-a prefăcut în soare și-n albe flori de-april …

urcând pe-o nouă treaptă credința de copil.

Dar ochii tăi par astăzi acoperiți de ceață
și mă privesc cu teamă ca niște ochi străini.

Și caut ochii mamei să-i văd din nou în față,
cum mă priveau odată de duioșie plini.

Dar ochii tăi par astăzi, ca niște ochi străini.

O, vino iarăși, mamă, de brațul meu cuprinsă,
să-ngenunchem alături ca-n vremea ce s-a dus !

Și vom simți în suflet o candelă aprinsă
ce ne va duce-odată în țara lui Isus !

O, vino, astăzi, mamă, cu mine la Isus !

Doina Golgotei: Canta o pasare maiastra de Traian Dorz

Canta o pasare maiastra
De Golgota duios canta
De taina cerului sihastra
De pacea si iertarea noastra~
Atat de limpede canta
Cit doina dulce si maiastra
Din glasul ei ma fermeca

Din calea mea pierduta-n lume
O clipa m-am oprit s-ascult
Si nu mai stiu ce-a fost anume
Parea ca-s numai eu pe lume
Asa ma fermeca de mult,
Uitasem unde sunt si cum e
Si nu ma saturam s-ascult.

Duiosul vers pe nesimtite
Am inceput sa-l cant si eu
Prin sfasierile cumplite
Un riu de lacrimi neoprite
In versuri eu m-am frant mereu,
Cantarea Jertfei preaiubite
M-a intalnit cu Dumnezeu !

Cu cantul pasarii maiestre
Si astazi intristarea-mi sting
Cand vantu-mi canta la ferestre
Si-mi spune-a Golgotei poveste
In vers bucati de suflet frang.
Prin doina pasarii maiestre
Ma rog adanc,
Si cant,
Si plang…

O, doina Golgotei… cum plange
In tine cantecul preasfant !
De-o dragoste scaldata-n sange,
De sanul cel strapuns ce strange
Iertat, norodul Sau cel sfant !~
~Te cant cu cat mai mult voi plange
Si plang cu cat mai mult te cant.

Uploaded by  Poezia e recitata de Georgeta N. Versuri de la Viata Vesnica

Vad chipul tau draga mama, Ruben Filoti si poezia Mama, de Traian Dorz

MAMA  versuri Traian Dorz

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi legănându-mă alene
Alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivita-n gene…

Și mi-ai plâns înfiorată cântecele duioșiei
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei,

Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură
A lui Dumnezeu iubire ele-n inima crescură.

În singurătatea serii luminat de raza lunii
M-ai făcut să simt puterea și odihna rugăciunii.

De durerea altor lacrimi te-am văzut plângând pe tine
Și de-atuncea port durerea altora și eu în mine.

Pentru adevăr într-una te-am văzut fără de teamă
Și de-atuncea știu c-adevărul e curaj și luptă, mamă.

… A trecut în urmă vremea și-ntr-o toamnă grea târzie
m-a răpit de lângă tine lumea largă și pustie.

Ai vărsat atunci amare mii de lacrimi în năframă
Si cu inima zdrobita, m-ai pierdut în zare, mamă.

Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură
Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură,

Dar din mii de lucruri scumpe , de ființă și de nume
Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită-n lume.

…Astăzi sunt tot strein și singur și departe sunt de casă
Dar sunt fericit, măicuță, c-azi și tu ești credincioasă

Și că știu c-odată-n ceruri unde nu mai sunt suspine
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine.

Dumnezeu să-ți dăruiască, scumpă mamă, mângâiere
Mâna Lui să-ți șteargă ochii de-orice lacrimi de durere,

Să-ți văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie

nitaviorel1

Traian Dorz si Vivaldi – Primavara

Vezi si Costache Ioanid – Primavara aici

Primăvară

Primăvară… toată firea simte-adânc fiorul dulce
A vieţii ce renaşte şi putere nouă-aduce!
Inima-n adâncu-i simte tainic farmecul vieţii
Bucuria renăscută din frumseţea tinereţii.

Iată primăvara vine! Gheaţa iarăşi se topeşte,
O viaţă nouă-ncepe-n tot ce mişcă şi vorbeşte!
— Iată iar pădurea-i cântec, câmpul flori iar cerul, sfântul
Lasă ploaia ce-nverzeşte veselind întreg pământul!

— Iată, iarăşi cald şi dulce vânt de miazăzi adie
Zboară iarăşi rândunele şi-nfloresc cireşii-n vie,
Ies iar florile prin frunza veştedă din alte toamne
— Cât de mari şi minunate-s lucrurile Tale Doamne!

Ah, aşa e şi-n viaţa noastră cea duhovnicească:
Vântul Duhului când suflă toate-ncep să se trezească:
Inima-şi deschide poarta pentru Domnul biruinţii,
Ochii plâng şi caldă curge sfântă lacrima căinţii;

Sufletul tresare dornic după viaţa cea curată
Iar din ceruri plouă sfântă pacea binecuvântată
Şi nu-i glas să poată spune cât e, cât de fericită
Viaţa nouă, viaţa sfântă, viaţa Domnului jertfită!

În iubire te simţi una cu toţi oamenii deodată
Duhu-i numai bucurie inima-i lumină toată
Şi-atunci orişiunde-n lume ar vrea Domnul să te poarte
Simţi că-i numai fericire şi-n viaţă şi în moarte.

Traian Dorz

 

Asculta aici Vivaldi – Anotimpurile

Primavara 0:00
Vara 10:31
Toamna 20:59
Iarna 32:48

Voi care traiti iubirea – versuri de Traian Dorz, Marian Marcus + Din tine am venit iubire

cintare interpretata de Parintele Marian Marcus, Oastea Domnului.

1. Din Tine am venit iubire
Şi tot spre Tine merg mereu
Frumuseţe şi desăvârşire
Doar Tu dai sufletului meu.

Cor: /: O iubire, o iubire
Har etern venit de sus
Mântuire, mântuire
Prin Golgota ne-ai adus. :/

2. Deşi întruna eşti cu mine
Şi necurmat mă fericeşti
Mă arde dorul după Tine
Să Te pătrund aşa cum eşti.

3. Fă clipele vieţii mele
Izvoare prospete de har
Ca să ţâşneşti doar Tu din ele
Îmbelşugat pe-orice hotar.

4. Din Tine am venit iubire
Şi merg spre Tine ne-ncetat
Că-n binecuvântata-Ţi fire
E Dumnezeu cu-adevărat.

(versuri de la ResurseCrestine.ro)

Din tine am venit iubire, vers. Traian Dorz

Emil Bartos – Eu m-am nascut sa nu mor niciodata + Am trecut biruitor prin incercari

POEZIE de TRAIAN DORZ

emil-bartosEu m-am nascut sa nu mor niciodata
Si daca totusi, zilnic, moare-n mine
O particica, Doamne pentru Tine
E ca sa-mbrac adevarata viata!

Caci Tu ai vrut sa fiu,Parinte-asa,
Nu pentru ca sunt eu, nespusa piatra rara,
Ci pentru ca-n fiinta mea precara
Ai pus un strop din maiestatea Ta.

Eu m-am nascut sa fiu o marturie,
Caci litera nu are-n ea putere,
Ci Duhul Tau, nepotolit se cere
Sa locuiasca-ntr-o-ntrupare vie.

Dar ca s-ajung doritul tau exemplu
Iti daruiesc intreaga mea faptura,
S-o curatesti de tot ce este zgura
Si s-o preschimbi in stralucitu-Ti Templu.

Eu m-am nascut sa plang cu cel ce plange
Si sa-mi iubesc si fratii si dusmanii,
Dar teama-mi e ca zilele si anii
Sa ii ajung pe toti, nu mi-ar ajunge.

Caci scurta e umblarea pamanteasca
Si-n trupul meu e mare neputinta
Dar stiu ca ai sa-ti Tii fagaduinta
Si-o sa-mplinesti tot ce o sa-mi lipseasca.

Eu m-am nascut sa stiu ce-i rau si bine,
Si mii de ani am cautat raspunsul
Dar tot atat m-am intalnit cu plansul…
Pana-ntr-o zi, cand am sosit la Tine.

Si cand mi-ai spus cuvintele nespuse
Ce-au impletit durerea cu dojana,
Tamaduind in mine toata rana
Tu m-ai atras de partea Ta, Isuse.

Eu m-am nascut sa aflu-n mine pretul
Ce s-a platit in locul meu pe cruce
Si-oriunde-n lume pasii ma vor duce
Sa-ti fiu pe totdeauna cantaretul.

Prin orice biruinte si infrangeri
Struneste-mi harfa cum iti place tie,
Cand voi ajunge-n sfanta-Mparatie
Sa pot canta in corul Tau de ingeri…

Către Tine, Doamne, gândul mi-l îndrept,
În ispite şi-n necaz puteri aştept.
Peste mine vremuri grele au trecut,
Tu, Isus, cu braţul tare m-ai ţinut.

Am trecut biruitor prin încercări,
În ispite şi-n necaz mi-ai dat puteri,
Astăzi, Doamne-Ţi mulţumesc,
Şi plângând, te rog, Isuse să mă ierţi,
Pasul meu mai sigur către cer să-ndrepţi.

Vreau, Isuse, să fiu altfel decât sunt,
Schimbă-mi viaţa cât sunt încă pe pământ.
Fă-mă sfânt, Isuse scump, ca să iubesc
Şi pe-ceia care mă batjocoresc.

Azi te rog să fii al meu conducător,
Dă-mi puterea să-Ţi fiu Ţie următor.
Proslăveşte-Ţi numele în viaţa mea,
Şi acum şi-n veşnicii nu mă uita.

Traian Dorz – Anii trec ca norii

Anii trec ca norii

Traian Dorz

Anii trec ca norii, perii-ncărunţesc,
vremurile-s altfel, totul e-n schimbare,
zilnic se preface tot ce-i pământesc
— numai Adevărul este-acelaşi soare.

Iarba se usucă, frunza cade iar
apa-şi face vaduri, altele într-una,
peste toate-n lume plânge-un “în zadar”
— numai în iubire cânt-un “totdeauna”.

Vara arzi în soare, iarna arzi în ger
ce te-ncântă astăzi, mâine ţi-e povară,
toate-apasă duhul, toate-l strâng ca-n fier
— numai conştiinţa sfântă e uşoară.

Toţi sunt ca şi tine: slabi şi schimbători
cei aproape astăzi, ţi-s departe mâne
oamenii, ca anii-s aburi trecători
— numai Domnul singur neschimbat rămâne.

…Nu-ţi lega de nimeni inima acum
ca să nu ţi-o smulgă ruperea ce vine,
leagă-ţi-o de Domnul — lumea-i vis şi fum
singur El rămâne veşnic lângă tine.

Previous Older Entries Next Newer Entries

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari