
Photo credit Dan Damian Facebook
Jurnal de misiune
Ziua a șaptea, Târgoviște
În sfărșit soarele s-a hotărăt să stea toată ziua pe cer. Am plecat din Sibiu cu frații Damian, cu Dan, Narcis și Radu. Am avut o părtășie deosebită. La capăt de drum am înțeles încă o data că numai de Dumnezeu depinde binele nostru.
Am poposit direct la fundație, la Viață și Lumină unde grupul The Messangers au înălțat numele Domnului și au mângăiat sufletele orfanilor. Dumnezeu să le răsplătească pe deplin.
Eu am alergat la aeroport unde m-am întâlnit cu Nelu și Rodica Borodi din Australia, Brisbane. Pe aproape toata durata turneului, cât a mai rămas, vom fi împreună.
Am ajuns la Târgoviște unde Casa de cultură a fost arhiplină. Atmosfera a fost una de cer. Oamenii au cântat cu sufletul. Cuvântul lui Dumnezeu ne-a învățat cum să trăim între demnitate și smerenie cu ochii la un Dumnezeu suveran.
Cercetarea lui Dumnezeu s-a văzut în răspunsul oamenilor. Pastorii Nelu Horodincă și Nelu Floarea au fost cu noi. Le mulțumim!
Ne așteaptă Alexandria!
- 18 Iunie -1 Iulie – PROGRAMUL si Jurnal zilnic – Florin Ianovici – Turneu Evanghelizare cu The Messengers
- 24 Iunie – Jurnal de Misiune – Ziua a sasea, Sibiu
- 22 Iunie – Jurnal de Misiune – Ziua a cincea Targu Mures
- 22 Iunie –Mesaj Florin Ianovici – O zi de veste buna – Turneu cu The Messengers Biserica Speranta Oradea
- 22 Iunie – Jurnal de Misiune – Ziua a cincea, Oradea
- 21 Iunie – Jurnal de Misiune – Ziua a patra, Sântana
- 2o Iunie –Jurnal de Misiune – Ziua a treia, Faget
- 19 Iunie –Jurnal de Misiune – Ziua a doua, Orsova
- 18 Iunie –Mesaj Forin Ianovici – Turneu The Messengers la Casa de Cultura Pitesti – Pilda nuntii fiului de Imparat
- Florin Ianovici – Hotul nuntii: Nepasarea
- 18 Iunie –Cantari The Messengers din Turneu – Casa de Cultura Pitesti
-
Ce e NOU la PAGINA Florin Ianovici