UNDE EȘTI DOAMNE ??

Mike Olari: Când privim pe la televiziune, ori pe Internet și vedem atâția creștini persecutați, torturați, omorâți, aruncați în închisoare, este greu să nu îți pui întrebarea: Unde ești Tu Doamne?

Isis-islamic-state-of-Iraq

Suntem tentați că credem că ceva nu este în regulă cu credința celor cărora le merge rău. Trăim într-o lume care Îl vrea pe Dumnezeu, numai atunci când lucrurile se încurcă și viața se lovește de probleme. Aidoma lui Iov, care și-a pierdut întreaga familie, avuția, sănătatea și care începuse să pună tot felul de întrebări lui Dumnezeu, și noi facem de multe ori la fel.

Dar să nu uităm felul în care Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, iar după răspunsul primit de la Dumnezeu, Iov a rămas fără cuvinte, ba mai mult de atât, Iov face o afirmație care și astăzi, după veacuri întregi, încă răsună în urechile celor ce au reușit să-l cunoască cu adevărat pe Dumnezeu, și anume: „URECHEA MEA AUZISE VORBINDU-SE DE TINE;DAR ACUM OCHIUL MEU TE-A VĂZUT. DE ACEEA MI-E SCÂRBĂ DE MINE ȘI MĂ POCĂIESC ÎN ȚĂRÂNĂ ȘI CENUȘĂ (Iov 42:5,6)”

S-a putut ca omul cu care se lăuda Dumnezeu, să nu-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat?

Citeste mai mult aici – http://family2fam.com/2015/04/24/unde-esti-doamne/

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari