Valerian Jurjea – Intra ca sa vezi si sa crezi (16 Aprilie, 2017)
TEXT Ioan 20:1-8
1 În ziua* dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric, şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.
2 A alergat la Simon Petru şi la celălalt* ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.”
3 Petru* şi celălalt ucenic au ieşit şi au plecat spre mormânt.
4 Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru şi a ajuns cel dintâi la mormânt.
5 S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâşiile* de pânză jos, dar n-a intrat.
6 Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză jos.
7 Iar ştergarul*, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc, singur.
8 Atunci, celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut şi a crezut.
Biserica Penticostală Româna Betania, Dublin (16.04.2017). Predici pentru vremuri grele – http://www.fiti-oameni.ro
8 Fiţi* treji şi vegheaţi! Pentru că** potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă* lui tari în credinţă, ştiind** că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.
Efeseni 6:11-24
11 Îmbrăcaţi-vă* cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. 12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii* şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor**, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor† întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. 13 De aceea*, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în** ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. 14 Staţi gata dar, având mijlocul încins* cu adevărul, îmbrăcaţi** cu platoşa neprihănirii, 15 având picioarele încălţate* cu râvna Evangheliei păcii. 16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul* credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17 Luaţi* şi coiful mântuirii şi sabia** Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. 18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni* şi cereri. Vegheaţi** la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune† pentru toţi sfinţii 19 şi pentru* mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu** îndrăzneală taina Evangheliei, 20 al cărei sol în* lanţuri sunt**; pentru ca, zic, să vorbesc cu† îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. 21 Acum, ca* să ştiţi şi voi despre mine, Tihic**, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. 22 Vi l-am* trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă îmbărbăteze inimile. 23 Pace*, fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos! 24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos* în curăţie. Amin.
Stiti cand diavolul forteaza usa? Cand o deschizi putin.
Pentru el e suficient putin sa o deschizi ca sa o forteze. Biserica, nu vreau sa va speriati. Dimpotriva, vreau sa va incurajati. Diavolul are doar doua cai de acces, la copiii lui Dumnezeu:
Atunci cand Dumnezeu ii permite. Si nu uitati, el trebuie sa ceara aprobare ca sa ajunga la noi. Pentru noi asta e o mare incurajare.
A doua posibilitate e cand noi deschidem usa. Diavolul nu va forta niciodata o usa inchisa. Nu pentru ca nu vrea. Nu pentru ca nu si-ar dori. Ci pentru ca el trebuie sa respecte felul in care Dumnezeu l-a creat pe om. Daca Dumnezeu sta in fata unei usi inchise, nu pentru ca n-ar putea-o forta, ci pentru ca respecta felul in care l-a creat pe om cu libertatea de-a alege. Si Dumnezeu respecta aceasta libertate a omului si nu forteaza usa. Si in consecinta, ii cere si celui rau sa stea in fata usii inchise si sa o respecte. Nu ca diavolul n-ar vrea sa abuzeze. Nu ca diavolul n-ar vrea sa o forteze. Ci, Dumnezeu ii impuneca sa respecte dorinta omului. Atunci cand Domnul intra in casa, stiti cu ce intentie intra? Sa stea la masa, sa aiba partasie cu omul si sa fie binecuvintare pentru om. Cand diavolul intra in casa unui om, cand i se deschide usa, vrea sa prapadeasca tot. Vrea sa abuzeze. Diavolul vrea sa posedeze, sa domine.
In abordarea aceasta a unei lupte spirituale exista doua extreme. Prima este ca diavolul este imlpicat in tot ce ti se intampla in viata. Sub fiecare piatra care o ridici e diavolul. Sub fiecare defectiune la masina e diavolul. Sub fiecare raceala la copii e diavolul. Sub fiecare situatie care ti se intampla e diavolul. Asta e o extrema care in toate lucrurile astea ne gandim noi prea mult la el si-l vedem in toate implicat. Si partea cealalta e cand diavolul nu are nici o treaba cu noi. Asa cum se ruga fetita noastra in saptamana aceasta pentru mine, mi-a spus sotia prin telefon: „S-a rugat pentru tine ca diavolul sa nu aiba putere.” A spus ea: „Diavolul e departe si m-am rugat sa nu vina la tine.”
Noi avem ideea asta, e undeva departe si daca nu comiti cate o problema foarte grava de ilegalitate, n-are treaba cu tine. Deci e aceasta extrema ca el e undeva, ca a uitat de noi. Daca n-ai facut o crima, un adulter, el nu iti are treaba. Cred ca negarea acestei lupte spirituale, acestei existente spirituala nu e o solutie. Dar, nici in extrema cealalta in care daca a trecut o pisica neagra prin fata noastra ne speriem. S-a intamlpat ceva, e diavolul in toate. Nu, nu dragii mei, nu trebuie sa existe aceste extreme. Trebuie sa fie o abordare echilibrata dar realista. Aceasta lume spirituala exista. Nu trebuie sa ne ia toata concentrarea si tot focusul nostru. Dar ea existaTrebuie sa vorbim despre ea. Domnul Isus a vorbit despre ea. Apostolii au vorbit despre ea. Cuvantul lui Dumnezeurelateaza mult despre ea. Ea exista.
De aici se naste o intrebare: cum ne raportam noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, la aceasta lume spirituala daca ea exista? Sau mai departe cu intrebarea: In ce masura afecteaza aceasta lume spirituala pe un copil a lui Dumnezeu? Suntem noi ca copii ai lui Dumnezeu afectati de acest razboi spiritual? Ce putere are diavolul asupra noastra? Ce poate sa faca diavolul cu noi? E o intrebare legitima, normala si ne framanta lucrul acesta pentru ca de multe ori in conjuncturile din viata ne intrebam daca falimentele care le avem in viata se datoreaza celui rau? Sunt ingaduite de Dumnezeu? Sunt datorate noua?
Din primele 9 minute, mai sunt aprox 70 de minute din mesaj.
Sunt unii intre noi aici care daca nu schimba ceva in viata lor, vor merge inspre iad…
Diavolul ne spune ca avem si nu sunt sanse sa scapam de el, nu mai putem schimba nimic. In acelasi timp, Dumnezeu spune: Ai probleme, dar se poate sa ti le schimbi. Tu poti fi schimbat, in ciuda esecurilor pe care le-ai avut. In ciuda experientelor care le-ai auzit de la altii, tu poti sa fii schimbat.
Ma intreb: de ce a pus Dumnezeu un om incapatanat langa mine? Care, tot timpul sa-mi vada numai lucrurile acelea negative. Sa-mi faca observatii. De ce a pus Dumnezeu langa mine oamenii acestia? Printre cele mai la indemana si usoare este aceasta: sa ne modeleze prin alti oameni. Ii pune langa noi tocmai de aceea. Si stiti ce e interesant? Ca noi fugim de lucrurile acestea.
Sunt multi tineri care se framanta in diaspora si spun, mai ales acuma, lovit de recesiune, si spun: „Voia lui Dumnezeu este sa ma intorc in tara, sa raman aici sau sa merg in alta taradin diaspora? Si i-am spus asa: „98% din voia lui Dumnezeu are de a face cu ceea ce esti si doar 2% cu unde esti.”
Galateni 5:19-21
Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, 21 pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
Sunt unii intre noi aici care daca nu schimba ceva in viata lor, vor merge inspre iad…
Exista situatii in care vrem sa ne apropiem de Dumnezeu mai mult. Sunt tineri care mi-au spus: Frate, in ziua in care am postit, in ziua in care m-am apropiat de Domnul, a fost cea mai falimentala zi din anul acesta. Zile in care vrem sa ne apropiem de Domnul, zile in care vrem sa depunem efort mai mare, si ma gandesc, ascultand astfel de oameni care vin inaintea ta pentru un raspuns, oare, chiar ii pasa lui Dumnezeu ca oamenii acestia vor sa se schimbe? Oamenii acestia vor sa faca o schimbare radicala in viata lor. A ramas aceasta o framantare pentru mine si l-am lasat ca titlu in dimineata aceasta: De ce nu ma pot schimba?
De ce nu ma pot schimba? Pentru ca incerc. Mi-am propus. vreau sa ma schimb. Totusi, intrebarea aceasta cade ca un traznet pentru noi. De ce, totusi, nu ne putem schimba? Vedeti, si subiectul in sine este unul nepopular. Cand vorbim despre crestere spirituala inseamna ca avem ceva si vrem sa mergem mai departe, ca si cum barca pe maluri merge spre tarm. Dar cand vorbim despre schimbare, e ca si cum as striga capitanu: scoateti apa afara sau murim! Suna a panica. Suna a ceva radical. „Opriti, nu-i bine. Ori facem ceva, ori ne indreptam spre nicaieri.” Aceasta dimineata, vreau sa stam aplecati asupra Cuvantului lui Dumnezeu. Sunt alte parti in care se mentioneaza lista aceasta cu lucruri care trebuie sa le schimbam in viata noastra. Eu am aceasta certitudine ca nu la intamplare sunt acolo scrise si nici la intamplare nu se citesc in mijlocul nostru. Nici timpul la care Dumnezeu le alege sa le citeasca nu e la intamplare.
Dragii mei, nu politicienii vor schimba aceasta tara. Dar, nici noi facand politica. Eu cred ca Dumnezeu vrea sa schimbe ceva in Romania si am aceasta certitudine. Niciodata nu vom putea sa schimbam pe altii, daca noi insine nu ne-am lasat schimbati de Dumnezeu. Poate unii din dvs. veti spune ca nu aveti nevoie de un mesaj de schimbare, ca sunteti in regula la multe domenii din viata voastra. Vreau sa va spun ca acolo unde se spune asa ceva, mai e nevoie de cercetare, pentru ca si diavolul si Dumnezeu ne spune ca avem probleme. Diavolul ne spune ca avem si nu putem face nimic cu ele. Diavolul ne spune ca avem si nu sunt sanse sa scapam de el, nu mai putem schimba nimic. In acelasi timp, Dumnezeu spune: Ai probleme, dar se poate sa ti le schimbi. Tu poti fi schimbat, in ciuda esecurilor pe care le-ai avut. In ciuda experientelor care le-ai auzit de la altii, tu poti sa fii schimbat.
Poate nu avem vreo problema, mentionata in acest pasaj a lui Pavel. Poate unii am vrut, de tineri am visat sa devenim sot ideal. A fost visul acesta care s-a naruit la prima cearta violenta in familie si am renuntat. Si am zis: Nu se mai poate sa fiu sotul acela care am visat. Unii ati vrut sa fiti slujitorii aceia apreciati de biserica cu marturia integra inaintea oamenilor. Si visul acesta a fost pana la primele lovituri. Poate unii dintre noi traiesc in mediocritate din punct de vedere spiritual si vreau sa schimbe ceva. Sunt constienti ca nu-i bine asa, in directia in care merg. Oameni care stiu ca au nevoie de o schimbare. Au incercat de cateva ori si n-au reusit. Sunt oameni in varsta aici care de multe ori au incercat si de mult timpau renuntat si s-au impacat cu gandul ca nu se mai poate. „La varsta mea, frate tanar, n-are rost sa mai incerc. La varsta mea nu mai pot sa schimb nimic. Ai sa intelegi cand vei fii ca mine. Nu se mai poate face nimic.’
Vreau sa va incurajez. Dumnezeu poate sa schimbe oameni in varsta si veti vedea, din CV-ul lui Dumnezeu, ce-a schimbat. Veti vedea ce caractere a modelat Dumnezeu. Si veti spune: cu siguranta, daca Dumnezeu a putut face din omul acela, asta poate face si cu mine.(11:11)
Poate unii dintre noi am folosit metode nebiblice. Poate metoda care am incercat, intentia si motivatia a fost buna. Dar, metoda care am folosit-o a fost una nereusita. De aceea ne-a dus la faliment. De aceea suntem aici unde suntem. Vreau sa va spun ca metodele pe care am sa le enumar mai departe si in masura in care vom avea timp le vom parcurge, le-am imprumutat, multe, din lumea seculara, din domeniul psihologiei, ca am spus ca daca functioneaza in consilierea seculara, trebuie sa foloseasca si la noi. Multe le-am luat de la ei si am spus: Le testam, le incercam. Si ne-au dus la esec.
1. Schimbarea mediului. Prima metoda gresita, poate unii dintre dvs. ati experimentat-o. Poate unii dintre dvs. va ganditi ca ar putea fi o varianta. Spune asa acest concept: Tu esti produsul mediului in care supravietuiesti. Daca esti asa, este pentru ca mediu te-a format asa. Daca te comporti asa, este pentru ca mediu te-a format asa. Poate ati auzit experimentul acela a lui Pavlov cu cainele lui. Reflex conditionat se numeste, in care incepem sa ne comportam in anumit fel pentru ca comportamentul nostru este influentat de mediu. Daca faci in fiecare zi acelasi lucru, vei incepe sa faci din instinct asta. Spune asa, acest concept: Daca vrei sa ai pace cu vecinii, schimba-ti vecinii, daca nu, muta-te tu. Daca vrei sa nu mai ai probleme in cor, solutia ar fi sa parasesti corul. Daca ai problema in biserica ta, solutia ar fi sa schimbi biserica. Daca ai o problema cu ei, pentru ca nu poti sa-i muti pe ei, ideal ar fi sa te muti tu, pentru ca din cauza lor esti asa. Esti asa pentru ca pastorul tau este asa. Tu nu poti sa te schimbi pentru ca el e asa, el iti sta in cale. Biserica e de vina, departamentul e de vina, liderul e de vina, anturajul in care te invarti e de vina. Nu vreau sa minimalizez impactul si influenta negativa a anturajului. Dar vreau sa va spun ca acest concept, asta ne face sa ne tot mutam din biserica pana in locul in care vom gasi si sa spun: Aici nu ma supara nimeni; aici e locul meu. Cand, pe de alta parte, cred chiar invers uneori, ca Dumnezeu aseaza in mod intentionat oameni langa noi, ca sa ne formeze. Nu te-ai intrebat de ce in departamentul de slujire, Dumnezeu a pus unul mai incapatanat? Unul mai greu, unul care nu-i atat de maleabil cum ti-ar place tie? Care nu seamana cu tine? Nu te gandesti ca Dumnezeu l-a asezat acolo, tocmai cu scopul acesta? Si stiti ce avem noi impresia? Ca Dumnezeu ne cheama sa fugim de ei. Sa nu stam la masa cu ei. Sa nu vorbim cu ei. Sa nu interactionam cu ei, sa nu slujim cu ei. Ideea ar fi sa fugim de ei.
Cand, de fapt, Dumnezeu ii aseaza acolo ca metoda soft pentru noi. Dumnezeu are multe metode. Printre cele mai la indemana si usoare este aceasta: sa ne modeleze prin alti oameni. Ii pune langa noi tocmai de aceea. Si ma intreb: de ce a pus Dumnezeu un om incapatanat langa mine? Care, tot timpul sa-mi vada numai lucrurile acelea negative. Sa-mi faca observatii. De ce a pus Dumnezeu langa mine oamenii acestia? Tocmai de aceea, ca sa produca schimbarea in noi. Si stiti ce e interesant? Ca noi fugim de lucrurile acestea. Cautam departamentele in care sa nu existe oameni din acestia. Cautam biserici in care sa nu fim deranjati. Cand Dumnezeu vrea sa formeze o trasatura de caracter in viata noastra, intotdeauna – va rog sa verificati asta in contextul in care traiti- intotdeauna Dumnezeu va aseza . Cand Dumnezeu te iubeste, iti pune asta foarte aproape de tine, in casa ta. Dar se intampla, daca nu in casa, in mediu de slujire, in mediu de munca. Dumnezeu aseaza oameni care sa ne formeze. Ideea aceasta, ca noi suntem asa din cauza anturajului, a mediului, o darama si o demonteaza, inclusiv pilda fiului risipitor. Pleaca fiul departe, isi schimba mediul si ajunge fiul acesta, dupa o vreme, sa zica: Tata, .. De fapt, stau sa realizez ca problema n-a fost in casa. Problema n-a fost regulile lui tata. Problema n-a fost mediul strict din familie. De fapt, problema nu-i la mediu. Problema e la mine.
Exista conceptul acesta intre parintii din Romania ca occidentul deformeaza copiii. Vreau sa spun ca nu-i adevarat. Nu Belgia, nu Olanda, nu Franta, nu Anglia, nu Irlanda, nu tarile acestea deformeaza tinerii. Nu. Ei ajung asa cum ii trimit parintii. Cand slujeam in lucrarea de tineret erau parinti care ma sunau, parinti care aveau copii in strainatate acolo cu ei. Au zis: De ce a ajuns fata mea acasa la 12 noaptea? „Nu stiu ca am inchis biserica la 10:30.” In acelasi timp, erau acolo copii fara parinti care mergeau direct acasa. In primul rand, noi nu suntem asa din cauza anturajului, a mediului. Nu biserica, nu locul de munca, nu tara ne deformeaza.
2. Psihoanaliza – A doua metoda care nu functioneaza este ca incercam prin metode de psihoanaliza sa ne intoarcem in trecut, sa ne rezolvam problemele. Sunt consilieri care spun asa: Tu trebuie sa fii avut ceva in trecutul tau si spui: „Nu, nu se poate. Nu-mi amintesc nimic.” „Dar, ai ceva acolo, un dezechilibru emotional, psihic. Ceva s-a intamplat cu tine din cauza aia.” Si spui: „Nu-mi amintesc.” „Intoarce-te in trecut si vezi. Mai cauta, ca trebuie sa fie ceva.” Si daca spui da – o, de aceea, de atunci a inceput. Metoda aceasta spune ca trebuie sa te intorci in trecut undeva, sa cauti, chiar daca nu gasesti, sa te intorci la punctul acela si de acolo sa-ti rezolvi problema. Am spus odata bisericii la cina, in biserica noastra: Dumnezeu are un alt principiu. Daca in lume exista ideea aceasta „bea si uita”, la cina, spunem bisericii, ascultam de sfatul si recomandarea Mantuitorului nostru: ‘bea si adu-ti aminte’. Dar nu de trecutul tau. Ci de ce am facut Eu cu El. De ceea ce am putut sa fac Eu cu trecutul tau.
Vreau sa va spun un lucru in paranteza. Uneori, chiar retrairea acelor lucruri din viata noastra, poate reprezenta o ispita si chiar un pacat pentru noi. Nu cred ca uneori Dumnezeu isi gaseste placerea in a retrai anumite lucruri, doar pentru ca consilierul vrea sa ne intoarca pe toate partile. Unii au renuntat la viata lor din trecut, dar se complac in a retrai pentru cateva momente placerea care era din trecut.
3. Metoda autocunoasterii – sa te descoperi pe tine, potentialul din tine. Spune: tu ai valoare in tine. Tu, singur poti. Dar, nu ai ajuns la schimbarea pe care o doresti pentru ca nu ti-ai impus din tine schimbarea aceea si spune ca in noi exista suficienta forta ca sa produca aceasta schimbare radicala in viata noastra. Daca suntem intr-un sentiment de subevaluare, psihologia recomanda o doza de supraevaluare. Daca te simti complexat, suferi de anxietate, te simti izolat in biserica, solutia seculara este: nu, tu nu esti ala. Tu poti fi, tu poti iesi in evidenta… Si atat de durerossa descoperi cai mediocre prin care oamenii pot iesi in evidenta, tocmai pentru ca li s-a recomandat aceasta doza de supraevaluare. Nu, nu, tu poti fii cineva. Stiti de ce uneori incercam sa-i impresionam prin felul in care aratam? Ca, intr-o discutie care o avem cu cineva, in holul bisericii, la terminarea slujbei, iti ramane in minte dupa ce ai plecat acasa ceva de la persoana respectiva. Fiecare ramane in mintea noastra cu ceva. Oamenii care nu au cum sa impresioneze prin caracter, intotdeauna vor depune efort, extra efort, sa impresioneze prin fizicul lor, prin cum arata, prin detaliile acestea. Oamenii care au aceasta trasatura finain caracterul lor, sa samene cu Hristos, oamenii acestia nu depun efort sa impresioneze. Oamenii acestia vor ramane, prin ceea ce spun, in mintea dvs., prin felul lor de a fi.
4. Legalismul – A patra metoda gresita este legalismul. Noi avem impresia ca regulile schimba pe oameni. Avem impresia ca reguile schimba pe oameni. Noi avem in biserica un standard, ca sa nu-l numim regulament, ca suna mai impunator si comunist. I-am spus: Standardul Bisericii. Si avem acolo cateva puncte. Trebuie sa fie asa, asa… Si omul cand spune ‘vreau sa fiu membru, am indeplinit standardul’- pentru ca sunt pe websaitul bisericii. Si noi ne facem ca e ok si el ne zambeste ca s-a acomoda. In realitate, noi stim caci cu setul ala de reguli nu schimbi un om. E o abordare superficiala la suprafata. Poti sa schimbi cu niste reguli care le faci, poti sa-ti imbraci orice membru cum vrei tu in biserica, pentru ca n-are incotro, daca vrea sa fie membru in acea biserica. Dar e o abordare superficiala. Daca sora noastra vine de acasa imbracata cuviincioasa, asa cum cere Scriptura, dar numai sotul stie cat chin, ce a insemnat de acasa pana aici, drumul acesta, oare asta-i schimbare? Oare asta-i schimbare, ca cineva iti impune asta, sa o faci? Noi avem pretentia asta, ca daca impunem anumite lucruri, schimbam oameni la suprafata. Si uneori trebuie sa fie aceasta abordare, sa stii ca nu se negociaza in biserica. Dar nu vine din zona aceasta schimbarea reala si profunda in viata noastra.
5.Schimbarea monastica – Inca o metoda care n-a functionat si nu va functiona niciodata- o schimbare monastica, adica, a te retrage in singuratate. Tu singur, a fi izolat, sa-ti anihilezi poftele, sa nu ai treaba cu nimeni, sa nu iesi din casa, sa nu te uiti la nimic si asta inseamna sa traiesti intr-un mod izolat. „Eu nu ma implic, ca sa nu ma complic.” „Eu nu ma implic in biserica pentru ca vreau sa raman intact si necompromis.” Ati auzit ideea asta? „Nu vreau sa ma compromit.” ‘Tu de ce nu slujesti?” „Eu nu vreau sa am problemele alea. Eu nu vreau sa intru in politica.” Dar nimeni nu te cheama in zona asta. Slujeste. Vino in fata. Slujeste de aici, dar ramane necompromis. Unii cred ca la asta Dumnezeu i-a chemat. „Cat despre mine, eu si casa mea…” asta e foarte des intalnit. „Eu si casa mea,” spun multi, ” eu sunt responsabil pentru casa mea.” E adevarat. De acolo se incepe. Dar Dumnezeu ne cheama sa ne implicam, fara compromis. Si eu cred ca se poate, in mijlocul slujirii, sa ramai integru, sa ramai necompromis, asa cum vrea Dumnezeu, mai ales daca ai suportul bisericii.
Dragii mei, m-am uitat in CV-ul lui Dumnezeu, oameni care au fost schimbati de Dumnezeu:
Moise – Oameni care au spus: ‘nu-i nici o sansa’, ca si Moise. Omul care sarea cu un temperament vulcanic. Dumnezeu face din el cea mai blanda persoana de pe tera. Si m-am uitat atent, in contextul in care Dumnezeu vorbeste despre el, este in care neamurile vorbesc despre sotia lui. Acuma, ascultati-ma. Orice suportam, orice acceptam. Ca ne face cineva, ca avem interese, ca n-avem interese, ca facem slujirea stramba sau dreapta, acceptam. Dar cand cineva iti vorbeste de familie, dar cand cineva iti vorbeste de nevasta, ca e neagra, ca isi face parul intr-un fel, ca nu stiu ce.. Asta, n-ai cum sa nu sari si stii ce zice Dumnezeu in contextul acela in care nevasta lui Moise e vorbita. Adica, Moise e vorbit despre nevasta lui si spune ca acolo, in contextul acela, il numeste cel mai blanda persoana. Dumnezeu poate face asta dintr-un om, care nu poti sa stai de vorba cu el, ca se enerveaza pe orice, se cearta pe orice, Dumnezeu poate face din el un temperament melancolic, calm si dupa voia lui Dumnezeu. Dumnezeu poate face asta. A facut-o cu Moise. A facut-o cu mine. Si se poate face cu multi.
Cand ma gandesc la femeia samariteanca de la fantana, in termenii nostri mai actuali- femeia de la bar- femeia aceasta, spune ca avea 5 soti. Nu spune cati amanti sau iubiti. Probabil erau de ordinul zecilor in viata ei. Femeia aceasta imorala, transformata de Dumnezeu, asta pentru mine inseamna ca nu exista prag de jos in care cineva de aici sa nu poata fi transformat de Dumnezeu.
Saul, dupa ce ajuta la o crima, tine sacoul acelor care ucideau oameni, din cauza lui au fost copii orfani, mame vaduve. Din cauza lui, multe familii au fost prigonite si El, Dumnezeu, face luptatorul si aparatorul bisericii apostolice din biserica primara. Dumnezeu a putut face asta.
Ma doare, cand vad frati care spun: „Nu, pentru mine nu se mai poate face nimic. Frate, daca ai stii problema mea, n-ai mai spune asta.” Sunt oameni care spun: ‘Nu, asta-i valabil pentru multi, dar daca ai stii in ce stare sunt eu, n-ai mai spune despre schimbare.” Vreau sa va incurajez. Dumnezeu poate schimba pe oricine. Exista puterea aceasta in Cuvantul lui Dumnezeu. Am vazut in biserica noastra viziuni, strategii, organizari, tot felul. Functioneaza. Dar singurul care poate face schimbarea este doar Cuvantul lui Dumnezeu.
Unii si-au schimbat biserica. Au venit aici si dupa aceea au descoperit ca sunt aceeasi. Unii si-au schimbat pastorul. S-au luptat cu orice sa-l dea jos. Unii nici n-au terminat mandatul si l-au dat jos comitetul, ca vor schimbare. Si schimbarea n-a venit. Pentru ca vreau sa va spun trei lucruri care pot produce schimbarea noastra. Le-am notat cu ‘P’ fiecare, pentru ca poate ne ramane mai usor in minte. Inainte de asta, suntem toti interesati de voia lui Dumnezeu. Vrem sa o cunoastem, vrem sa o aplicam in viata noastra. Sunt multi tineri care se framanta in diaspora si spun, mai ales acuma, lovit de recesiune, si spun: „Voia lui Dumnezeu este sa ma intorc in tara, sa raman aici sau sa merg in alta taradin diaspora? Si i-am spus asa: „98% din voia lui Dumnezeu are de a face cu ceea ce esti si doar 2% cu unde esti.”
Stiti ca orice biserica cauta oameni de caracter? Stiti ca orice biserica cauta slujitori integri? Stiti ca orice biserica cauta oameni modesti, cu imbracaminte si comportament cuviincios? Oameni care au atitudinea de slujitori? Stiti, ca n-ar trebui sa te ingrijorezi unde mergi, ca ramai aici sau te duci dincolo? Stiti ca Dumnezeu este mai interesat de ceea ce esti in primul rand si apoi de ceea ce faci?
1. POCAINTA – In primul rand, lucru care poate produce transformare in mintea mea, in viata mea, o schimbare nu superficiala, nu de decor, ci una radicala. Pocainta – asta-i una peste care toti am vrea sa sarim. „As vrea sa ma schimb, dar sa nu avem de a face cu ea.” Ca si slujitori in biserica, ne bucuram de fiecare membru care spune ca vrea sa fie membru in biserica noastra. Si la inceput, e ispita asta, sa spui: „Daca vii la noi, trebuie sa faci mari schimbari. Daca vii la noi trebuie sa mai faci si asta.. un pic mai… daca te mai lasi de fumat… daca nu bei chiar asa. Treptat, ca si noi suntem oameni.” Si ispita asta, pe slujitori si pe biserici, sa ne bucuram de fiecare care vine, dar sa nu fie socat ca aici trebuie as fie schimbari radicale. Si spunem asa: „Tu ai un loc de munca? Bun. Tu ai o familie reusita. Tu ai o cariera. Ti-ai ales o profesie buna, ai o scoala buna. Pe langa toate astea, iti mai lipseste numai Dumnezeu sa-L ai. Vreau sa spun, dragii mei, Dumnezeu nu poate fi tratat ca un accesoriu, ceva pe langa. Vreau sa spun, ca pe toate astea daca le ai, nu ai nimic. La oameni trebuie sa le spunem adevarul de aici din fata: „Omule, tu aici, in biserica lui Hristos trebuie sa vii, dar cu schimbari radicale, nu de decor, ca te intorci inapoi mai tarziu, la ceea ce ai lasat. Pocainta – si asta inseamna o schimbare a gandirii, ceva profund. Sa vezi lucrurile asa cum le vede Dumnezeu. Sa nu mai vezi ca a sta la internet si a consuma pornografie este o chestie de plictiseala, de a fi educat. Pornografia nu educa. Distruge numai. Cand vei vedea asta o mizerie pe obrazul lui Hristos, cand vei vedea minciuna un pacat de moarte, cand vei vedea compromisurile cele mai mici pacatoase inaintea lui Dumnezeu, atunci vei vedea lucrurile cum le vede Dumnezeu. Si cand Dumnezeu lasa pocainta in viata unui om, cand un om vrea sa se pocaiasca, isi schimba optica, lucrurile le vede diferit.
2. Putere – Al doilea pas, pocainta in primul rand, si in al doilea rand: putere. Am incercat de multe ori prin eforturi personale. De aceea suntem descurajati, ca n-am reusit. Am incercat sa ne lasam de dependentele acestea, care tin de internet, de vicii in viata noastra. Si sunt unii care ma intreaba, in biserica in care slujesc, pe care i-am cunoscut tineri si spun: „De unde sa stiu eu daca sunt dependent sau nu?” De ex., de pornografie. Nu-l intreb ‘cat de rar te uiti, cat de des ai tangenta. Ci te intreb: Poti sa nu te mai uiti? „Pai, ca e odata pe luna, ca e odata pe an..” Intrebarea e alta: Poti sa nu te mai uiti? Dependenta se aseaza acolo unde nu mai putem sa luptam cu acel pacat. Noi am obosit prin eforturi personale. Avem tot felul de strategii: 7 pasuri sa scapi de … 3 pasi sa poti birui… si tot le incercam pe toate si nu merg. Ne urcam in sus, coboram in jos pe aceste trepte si nu reusim. Pentru ca timpul in care noi putem sa facem ceva pentru asta, avem nevoie de puterea lui Dumnezeu. Si pentru asta avem nevoie de Cuvantul lui Dumnezeu, sa cunoastem Cuvantul lui Dumnezeu. Stiti de ce nu iubim pe Dumnezeu? M-am intrebat asta de multe ori. Pentru ca sunt persoane in care investim multe lucruri si nu vedem schimbarea. Nu-L iubim pe Dumnezeu pentru ca nu-L cunoastem pe Dumnezeu. Stiti de ce nu-L cunoastem pe Dumnezeu? Pentru ca nu citim Cuvantul lui Dumnezeu. Nu-l memoram. Nu suntem interesati sa-l cunoastem pe Dumnezeu asa cum ne prezinta Scriptura. Si supravietuim, din punct de vedere spiritual, cu o predica pe saptamana. Asta e sinucidere spirituala. Cu asta nu poti., sa traiesti dintr-o predica, sa citesti doar ce citeste altul pentru tine. Trebuie perfuzie continua. Dragii mei, avem nevoie din puterea lui Dumnezeu. Puterea aceasta sta in 4 cuvinte, Galateni 2:20 „Nu eu, ci Hristos.” Cand li se promite bisericii primare ca vor primi ceva de sus, o fagaduinta, spunea: „Nu va miscati din Ierusalim pana nu veti primi o putere. Dar avem atatea misiuni, avem atatea proiecte, atata camp de lucru. Uita-te strazile astea, nu vezi nici un pocait pe ele. Atatea ar fi de facut, proiecte in care sa ne implicam. Viziuni, avem lucruri care sa le facem. Si Cuvantul lui Dumnezeu spune: Nu va departati. Nu va miscati, veti face mai mult rau decat bine. Pana nu primiti o putere de sus, nu va apucati de treaba.” Noi zicem: „Lasa-l, ca-i bun de treaba, ca-i competent, ca poate, ca stie.” In primul rand, slujirea si mai ales viata noastra personala cu Dumnezeu trebuie sa fie caracetrizata cu putere din puterea lui Dumnezeu. Si vreau sa va incurajez: Se poate, dar nu pe puterea noastra, ci pe puterea lui Dumnezeu.
3. Prieteni – In primul rand, pocainta, pas peste care nu putem sari. Apoi, putere din puterea lui Dumnezeu si Dumnezeu o da prin Duhul Sfant in vietile noastre. Si apoi avem nevoie de prieteni. N-am vazut nici un om stand in picioare, care sa n-aiba prieteni stand langa el, prieten care-L au prieten pe Dumnezeu. Sunt multe de spus si despre acest aspect. Dar vreau sa va incurajez, daca vreti cu adevarat o schimbare reala, in viata dvs. , sa lucrati la aceste lucruri. Se cere din partea lui Dumnezeu o pocainta reala si veti vedea ca cei care ati incercat si ati sarit peste pasul acesta, nu veti reusi niciodata sa schimbati ceva. Apoi, avem nevoie de putere din puterea lui Dumnezeu si in al treilea rand avem nevoie de prieteni. Cautati-i. Nu cei de pe Facebook sunt cei reali. Cautati prieteni care sa va ajute, care sa va spuna adevarul in dragoste, care sa va spuna lucrurile asa cum sunt ele, cum le vad altii.
As vrea sa va spun ca conceptul acesta secular ne spune ca noi suntem victime. Ei spun: daca sunteti asa, nu e vina voastra. Ca suntem asa pentru ca suntem o victima a societatii. As putea sa va spun multe. Sunt cazuri in care sunt oameni care s-au aparat. Citeam despre un propietar de un magazin in America, care a fost acuzat de jurati si a fost obligat sa plateasca bani, cat va trai omul pe hot, pentru ca in urma apararii, a ajuns paralizat pe viata (hotul). Si oamenii spun: persoana aceea care a furat este victima a sistemului Si in al doilea rand a cazut victima insensibilitatii omului care a tras in el. Chiar daca a vrut sa se apere, nu trebuia sa traga in el. Oamenii astazi pun accentul pe: e omul acela cu toate facultatile? E responsabil? Nu vedeti, totdeauna cand este un caz penal la stiri, totdeauna se cauta sa faca pe om iresponsabil. Pentru ca daca e iresponsabil se acorda circumstante atenuante. Nu a fost vina lui… samd Si, aceasta este gandirea seculara. Toti suntem pacienti. Daca esti alcoolic, esti ca esti bolnav. Suferi de o dependenta. Trebuie sa fii tratat. Daca esti infidel in casatorie, ai o problema sexuala la care ai nevoie de tratament. E mai ok sa spui ca esti bolnav, decat ca esti pacatos. Asa-i gandit sistemul acesta. Toata viata, pacient tratat, dar nici odata tratat. Asta vrea sa ne induca in mintea noastra. Noi suntem victime, de aceea suntem asa cum suntem. De aceea exista aceasta explicatie printre noi: Sunt asa, pentru ca m-ai enervat. Dar, vedeti, omul nu se indreapta spre el: e vina mea, e problema mea… Spune: Nu, a fost provocat, a fost enervat, era si normal sa reactioneze asa. Diavolul vrea sa ne convinga astazi ca noi suntem bolnavi, avem nevoie de tratament, avem nevoie de intelegere. Avem nevoie de orice, dar nu de pocainta. Vreau sa va spun: noi suntem asa cum suntem pentru ca noi am ales sa fim asa. Vom fi altfel daca vom alege sa ne schimbam. Vreau sa spun ce am spus la inceput: unii dintre noi, daca nu vom face o schimbare radicala, vom ajunge in iad.Pentru ca asta spune Cuvantul lui Dumnezeu legat de lucrurile care le fac cei ce savarsesc aceste lucruri. Cand te gandesti ca maniile, cand te gandesti ca certurile, si stii ce mai scrie acolo? Un lucru care am subliniat la inceput. Lucruri asemanatoare. Pai, unde scrie ca-i alcool? Spune acolo in Cuvantul Domnului: lucruri asemanatoare. Si noi stim atunci in constiinta noastra ce spune Cuvantul Domnului. Ma rog, cand voi veni aici data viitoare, sa vad oamenii care au luat decizii sa se schimbe de puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu v-a schimba numai oamenii hotarati. Cei care veti lua aceasta decizie azi, veti fi (schimbati).
Slujba Bisericii Sfanta Treime, Beius – Sala Ciresarii (14.07.2013)
Mai multe predici pe: http://www.fiti-oameni.ro
”Fără regrete. Fără retrageri.” , cea mai recentă carte scrisă de către pastorul Vladimir Pustan la aniversarea de 10 (zece) ani de activitate ai Fundației Cireșarii. Astăzi vom afla cum a început acest vis din perspectiva colegului Daniel Coste, sau cel cu care ne-am pus pe acest drum și am parcurs primul deceniu. Cartea va fi disponibilă ÎN CURÂND pe Librăria Cireșarii. (Poza mai jos via www.radiociresarii.ro)
Dani Costea: Cum am pornit la drum
Luna mai a lui 2003 prevestea finalul unui an de studii, dar şi al unei promoţii din care făceam şi eu parte, dintr-o facultate de teologie care aşa s-a nimerit să fi e, în Arad. A fost luna în care toţi colegii mei puneau mâna streaşină la ochi încercând să vadă, alţii să-şi imagineze, ceva de făcut la orizont… Unii au văzut, alţii încă îşi imaginează, eu am închis atunci ochii şi încercam să visez… Era tot ce îmi mai rămăsese.
Visam la ceva nou, ceva ce încă nu se născuse, visam să fac parte dintr-o echipă care să facă ceva mai mult decât exerciţii fizice, ceva care să rămână… Voiam echipă. Hristos a avut doisprezece în a Lui, nu a rămas singur… La noi singuri sunt doar păstorii.
Proaspăt şcolit la teologie era o variantă, nu am ales-o… Într-o zi de mai m-am întâlnit cu Vladimir care mi-a povestit pe scurt un vis. Se numea Cireşarii. Nu a fost greu să mă identific, nu a fost greu să mă regăsesc, a fost treabă de contopire de vise…
Aici un fragment din carte, scris de Ciprian Sabău
Fragment din cartea scrisă cu ocazia aniversării de 10(zece) ani, ”Fără regrete. Fără retrageri” – Vladimir Pustan
”Nu pot să nu-mi aduc aminte de cuvintele lui Vladimir: „Dumnezeu mi-a spus că această lucrare va fi ca şi cu grăuntele de muştar…” Pentru mine, „Cireşarii” înseamnă mâna lui Dumnezeu întinsă pentru cel în nevoie. Un spital de urgenţă şi apoi un adăpost pentru recuperare şi pregătire, pentru supravieţuire şi creştere spirituală. Ar fi greu să-i găsesc o altă descriere. „Cireşarii” a devenit un curent, un mod de viaţă creştin. Nu putem contoriza câţi tineri (şi nu numai tineri) au fost ajutaţi şi câţi fi i risipitori s-au întors acasă, dar ştim că procesul de eliberare şi vindecare al prinşilor de război trebuie să continue. „Cireşarii” a ridicat ştacheta în mediul evanghelic şi am fost de cele mai multe ori pionieri (deschizători de drumuri, adesea neexplorate). Este o deosebită onoare să fiu cireşar şi mă rog ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care ca şi mine au crezut şi cred în acest vis frumos numit „CIREŞARII”. La mulţi ani tuturor cireşarilor!”
Vladimir Pustan despre Valerian Jurjea sau ”răspunsul” lui Dumnezeu:
”Era început de primăvară într-o zi de luni, zi pe care, în mod special, am pus-o înaintea Domnului pentru ca El să-mi arate ce trebuie să fac. Nu aveam computer acasă, un prieten de-al meu avea şi mi-a spus să îmi fac adresă de e-mail pentru că zicea el, „Dă bine”. Dar eu niciodată nu am accesat personal adresa aceea pentru că nu ştiam nici măcar de unde se porneşte calculatorul. Dar ce-i drept nu primeam nici e-mailuri. Şi totuşi, în ziua aceea a venit unul. Din capitala Irlandei, din Dublin, de la un frate tânăr, proaspăt căsătorit, pe nume Valerian Jurjea, azi păstorul bisericii „Betania” din Dublin. Îmi scrisese că ascultase cele 4 casete, şi că el credea că aceasta e slujba lui Dumnezeu pentru mine. Să predic, mesajul să fi e înregistrat şi apoi distribuit în lume. Apoi lucrarea cu tinerii. Şi mi-a spus că trebuia să facem o fundaţie, iar el cu soţia lui ne trimit 500 de euro pentru a ne cumpăra un computer. A doua zi ne-a trimis banii. Ştiam ce trebuie să fac… Sau cel puţin în parte.”
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
martie 2021
D
L
M
M
J
V
S
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
David Wilkerson Predici in Limba Romana si vizita din Timisoara
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)