Tineri-baptiști luați la pumni într-un sat din raionul Florești pentru vestirea Evangheliei (VIDEO)

Moldova Crestina raporteaza cazul unui grup de tineri creștini-baptiști din cadrul Școlii de Misiune prin Sport din Moldova au fost bătuți cu cruzime pentru vestirea Evangheliei.

Totul s-a întîmplat sâmbăta, 27 iulie, ziua în amiaza mare, în satul Prajila, raionul Fălești, în timp ce tinerii împărțeau trecătorilor din sat literatură creștină și le vorbeau despre Domnul Isus Hristos.

Cel mai mult a avut de suferit Victor Țoncu, care a fost luat la pumni de doi indivizi în stare de ebrietate pe motiv că ar promova erezii. El s-a ales cu leziuni corporale grave, inclusiv comoție. Tânărul spune că totul s-a început de la amenințări, după care s-a trecut la aplicarea forței fizice.

„Cu toate acestea” spune el, „am avut o lucrare frumoasă în acest sat și sunt foarte bucuros de misiunea pe care am realizat-o. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că așa s-a întîmplat și nu mă întristez. Mă întristez doar de ceea că băieții aceștia sunt pierduți iar cât ține de mine, știu că Dumnezue m-a trimis încolo și stiu că El a vrut ca aceste lucruri să se întâmple cu noi”.

CITESTE articolul aici in intregime – http://www.moldovacrestina.md/news/

VIDEO by Samer Aboalway

 

Adrian Martin – Eu caut un om care ma cauta…predica de Revelion 2011 (O Provocare)

Adrian Martin – de la misiunea HeartCry, are o chemare aparte. Ascultati marturia lui aici. CindDumnezeu l-a chemat, tatal lui a facut tot ce a putut ca sa il schimbe (inclusiv incercind sa ii spele creierul la un spital) dar Dumnezeu l-a trecut biruitor si astazi este un vestitor al Cuvintului, dar nu numai in adunarile credinciosilor, ci in mod special, pe strazile si in parcurile orasului Brasov. Impreuna cu alti tineri merge si vesteste Evanghelia oamenilor de strada, betivi, drogati pierduti si neinsemnati. Pe cei ce dovedesc o dorinta de a-si schimba viata si de a primi Evanghelia, ii preda la Biserici unde sint ajutati sa isi revina din problemele lor si sa devina crestini autentici, cu ajutorul lui Dumnezeu. Fratele Adrian lucreaza mina in mina cu Biserici Evanghelice,Penticostale si Baptiste in aceasta lucrare.  Daca doriti sa aflati mai multe despre aceasta lucrare va rog vizitati:

 soupsoapandsalvation.wordpress.com si  http://vimeo.com/user2562362/videos

Din predica de Revelion 31 Decembrie 2011:

Ezechiel 22:30  Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n’o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!

„Daca aveti credinta intr-un Dumnezeu supranatural, sa aveti (si) o inima pentru a fi (trai) incomozi pentru Hristos. Iar daca vi se pare nebunesc acest mesaj, sunteti pe calea pierzarii!

Azi, 31 Decembrie este cea mai trista zi din an pentru mine. Vedeti oamenii o sarbatoresc altfel. Nu ca si cum s-ar apropia tot mai mult de minia lui Dumnezeu pentru aceasta lume. Ne-am bucurat, si ne bucuram ca Dumnezeu lucreaza in vietile noastre. Dar, ma incearca o durere mare de familia mea si prietenii mei care se apropie in seara asta si mai mult de iad.

Va curge astazi, sampania nelegiuirii, iar lacrimile bisericii s-au uscat . Romanii la noapte vor continua sa fie imbatati de minciunile diavolului dar, Dumnezeu cauta un slujitor adevarat care sa plinga si sa lucreze pentru mintuirea lor cum a fost Ezechiel. Si Dumnezeu da taria, cum a facut-o si cu Ezekiel. Ezekiel este omul caruia i s-a descoperit intr-asa fel Dumnezeu, ca Duhul lui Dumnezeu a trebuit sa il tina in picioare pina in final cind a murit strivit de popor. A platit un pret pentru vestirea cuvintului lui Dumnezeu.

Related posts

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari