Iubită, apreciată, prețuită de cei mai mulți…uitată, părăsită și neprețuită de alții. Unii nu o cunosc, poate nu ai cunoscut-o niciodată. Alții au avut-o și au pierdut-o, iar acum regretă – MAMA!
Aceste rânduri nu sunt spre a te sensibiliza sau pentru a-ți smulge lacrimi, ci sunt pentru a te ajuta să-ți aduci aminte de ea, de mama ta. Dacă nu ai cunoscut-o, să știi că ea te-a simțit aproape. Ai fost foarte aproape de ea aproximativ nouă luni. Astăzi, citești aceste rânduri și tu, cel care o vezi în viață și acum. Întrebarea nu se pune: până când o mai am pe mama? și nici cum va fi când va pleca de aici?
Draga Ruth, de mai mult de trei luni mamele de pretutindeni care au ajuns sa te cunoasca plang alaturi de tine zilnic. Viata nu mai e aceiasi pe care noi femeile am cunoscut-o inainte de Noiembrie, cand am primit crunta veste ca cei 5 copii, ingerasi, ai tai au fost smulsi cu atata cruzime din casa voastra. Dumnezeu ne-a sensibilizat inimile si sufletele ca sa nu mai fim aceleasi femei, ci sa ne implicam, fiecare dupa posibilitati, si sa luptam alaturi de tine. Ai ajuns sa fii un exemplu extraordinar prin dedicatia ta copilasilor tai, prin purtarea ta in niste circumstante oribile… Ramanem alaturi de tine si de familia ta si multumim Domnului pentru femei puternice ca si tine (desi tu poate nu te consideri puternica acum), care ne invata cum sa ne traim viata si cum sa ramanem credinciosi Dumnezeului suveran care vegheaza totul si lucreaza spre binele nostru. Continuam sa va sprijinim in rugaciune si sa fim alaturi de voi!
O lista de maxime pentru toate mamele…
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă. (Maxima zilei – 26 aprilie 2011.)
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
Photo Agnus Dei
Cateva versete biblice in Limba Romana – Some Bible verses in English –
Psalm 139:13 – You created my inmost being; you knit me together in my mother’s womb – We praise God for the miracle of life, and the role that mothers have.
13 Tu mi-ai întocmit rărunchii,Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Il proslavim pe Dumnezeu pentru minunea/miracolul vietii si rolul mamei in acest miracol.
Psalm 127:3 – Lo, children are an heritage of the LORD, and the fruit of the womb is his reward. This classic passage on motherhood praises God as the giver of children, describing them as a heritage and reward from on high. And no one has the right to rob a mother of her heritage and reward from God.Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Acest pasaj clasic il proslaveste pe Dumnezeu ca datatorul copiilor, ii descrie ca o mostenire de sus. Si nimeni nu are dreptul sa fure mostenirea aceasta primita de la Dumnezeu.
Isaiah 49:15 – Can a woman forget her nursing child, that she should have no compassion on the son of her womb? This passage praises mothers as symbols of amazing compassion, never forgetting their beloved children.
15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip. Acest verset lauda mamele ca niste fiinte cu enorma compasiune/dragoste, care niciodata nu isi uita copiii.
Isaiah 66:13– As one whom his mother comforts, so I will comfort you.God likens himself to a mother, bringing to mind the incredible comforting ability of a loving mother.13 Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim! Dumnezeu se compara cu o mama, provocandune sa vedem puterea incredibila a unei mame a mangaia copilul Sau.
ASA VREM SA TE VEDEM, DRAGA RUTH, zambind, ba mai mult….. Domnul iti va umple fata de bucurie cand iti vei primi copiii inapoi! (Photo Mihai Dragoman)
2 Cronici 32:8 8 „Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi“.
Draga Michaela Nan, de 8 martie, plangem si noi mamele cu dvs. pentru ca intelegem (oarecum) dorul dvs. imens pentru copilasii care se afla acum departe de imbratisarile dvs. dragastoase. Dumnezeu sa va fie mangaiere si sa simtiti caldura bratului Sau in aceasta zi. Si ne rugam alaturi de dvs. ca Dumnezeu sa fie mangaierea voastra si a copiilor vostri si sa lucreze intr-asa fel ca sa va primiti copiii inapoi!
O lista de maxime pentru toate mamele…
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă. (Maxima zilei – 26 aprilie 2011.)
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
Bianca și Dragoș Nan
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
Familia Nan, Dumitru și Mihaela în scopul recuperării copiilor lor Bianca și Dragoș.
Cateva versete biblice in Limba Romana – Some Bible verses in English –
Psalm 139:13 – You created my inmost being; you knit me together in my mother’s womb – We praise God for the miracle of life, and the role that mothers have.
13 Tu mi-ai întocmit rărunchii,Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Il proslavim pe Dumnezeu pentru minunea/miracolul vietii si rolul mamei in acest miracol.
Psalm 127:3 – Lo, children are an heritage of the LORD, and the fruit of the womb is his reward. This classic passage on motherhood praises God as the giver of children, describing them as a heritage and reward from on high. And no one has the right to rob a mother of her heritage and reward from God.Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Acest pasaj clasic il proslaveste pe Dumnezeu ca datatorul copiilor, ii descrie ca o mostenire de sus. Si nimeni nu are dreptul sa fure mostenirea aceasta primita de la Dumnezeu.
Isaiah 49:15 – Can a woman forget her nursing child, that she should have no compassion on the son of her womb? This passage praises mothers as symbols of amazing compassion, never forgetting their beloved children.
15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip. Acest verset lauda mamele ca niste fiinte cu enorma compasiune/dragoste, care niciodata nu isi uita copiii.
Isaiah 66:13– As one whom his mother comforts, so I will comfort you.God likens himself to a mother, bringing to mind the incredible comforting ability of a loving mother.13 Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim! Dumnezeu se compara cu o mama, provocandune sa vedem puterea incredibila a unei mame a mangaia copilul Sau.
Dumnezeu sa va ajute sa primiti copii inapoi!
2 Cronici 32:8 8 „Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, care ne va ajuta şi va lupta pentru noi“.
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă. (Maxima zilei – 26 aprilie 2011.)
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
Mii de mulţumiri, O, scumpă mamă
Că m-ai purtat pe braţe, că m-ai modelat
Te voi purta în cea mai minunată ramă
Şi-n sufletul ce nu-mi tânjeşte după faimă
Ci doar să aibă tihnă, c-aşa mi l-ai format.
M-ai îndrumat de mic pe calea spre Lumină
Prin cântece şi poezii şi întruniri frăţeşti
Iar când ne adunam cu toţi la cină
Era o atmosferă aşa de caldă şi senină
Că parcă ne ’nălţam în sferele cereşti.
Mi-ai insuflat copilăria cu dorul veşniciei
M-ai învăţat să fiu cinstit şi bun
Mi-ai arătat care-s cărările cucerniciei
Căci ai iubit întotdeauna starea vredniciei
De-aceea Cerului de-a pururi mă supun.
Nu pot să uit nici faţa, nici ochii zâmbitori
Ce parcă mă-ndemnau la voie bună
Mi-ai dat în viaţă atâtea sărbători!
Dar eu ţi-am dat aşa puţine flori!
Îmi cer iertare; azi fac din flori cunună…
Primeşte, deci, acest buchet multicolor
Şi vezi în el semnul dragostei intense
Te port în suflet azi, te voi purta în viitor
Mi-ai dezvăluit calea spre bunul Salvator
Şi mi-ai îmbogăţit trăirea cu bucurii imense.
De ziua mamei primeşte-mi mulţumirea
Ce o transmit de-aici, din depărtare
Să te-nsoţească pe cale numai fericirea
Iar nimbul biruinţei să-ţi fie nemurirea
Că-i cea mai minunată binecuvântare.
GEORGE CORNICI
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
CAND SPUI „FEMEIE”
Când spui „femeia“, ai spus „mama“, și-ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.
Nu e greu sa mergi spre cer
Nu e greu sa pasesti spre eternitate
Atat timp cat ai pe cineva
Sa-ti arate calea.
Nu e greu sa fii fericit
Nu e greu sa gusti din libertate
Dar ar fi imposibil sa te inalti
Daca n-ar fi cineva
Sa te-ajute sa dai din aripi
Dumnezeu cand ne-a creat
S-a gandit cum poate sa faca un copil fericit
Ia dat alaturi o fiinta sublima
Mama… mama
Nu e greu sa construiesti castele
Nu e greu sa fii bogat
Dar e greu sa-ti deschizi ochii inimii
Si sa vezi adevarul.
Nu poti sa fii perfect
In viata poti sa si cazi
Daca n-ar fi langa tine cineva
Sa te tina de mana, sa te ridici
N-ai putea sa traiesti
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă.
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
09mart.2015Comentarii închise la Slujba speciala 8 Martie – Ema si Cristi Repede, Elim Harmony si pastorii Gabi Zagrean, Emanuel Dobrin, Nelu Brie Biserica Emanuel Sibiu 2015
Domnul este Domn in fiecare domeniu al vietilor noastre, este Domn peste familiile noastre. Dumnezeu iubeste familia, Dumnezeu este preocupat de familie. El a vorbit in Scriptura multe cuvinte despre familie. As dori sa citesc doua dintre ele. Primul este scris in cartea Exodul 20:1 & 12 –
1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: 12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.
Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe parintii nostri. Apoi, Efeseni 6:1-
1 Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. 2 „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – 3 „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”
Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. In aceasta zi de 8 martie, subliniem in mod deosebit si accentuam in mod deosebit cuvantul ‘mama’. Dumnezeu ne-a binecuvantat pe fiecare. Fiecare dintre noi are mama. Dumnezeu sa le binecuvanteze. Dumnezeu sa le dea sanatate. Dumnezeu sa le umple inima de bucurie si pace.
Vorbitor: Pastorul Emanuel Dobrin de la Biserica Crestina dupa Evanghelie Maranata Cisnadie.
49 Pe când vorbea El încă, vine unul din casa fruntaşului sinagogii şi-i spune: „Fiica ta a murit, nu mai supăra pe Învăţătorul.” 50 Dar Isus, când a auzit lucrul acesta, a zis fruntaşului sinagogii: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.” 51 Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei. 52 Toţi plângeau şi o boceau. Atunci Isus a zis: „Nu plângeţi; fetiţa n-a murit, ci doarme.” 53 Ei îşi băteau joc de El, căci ştiau că murise. 54 Dar El, după ce i-a scos pe toţi afară, a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” 55 Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât. Isus a poruncit să-i dea să mănânce. 56 Părinţii ei au rămas uimiţi. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui cele întâmplate.
Fiinta umana fara Dumnezeu este un munte de slabiciuni.Suntem de acord ca fiinta umana, barbati, femei, ce suntem noi, fara Dumnezeu suntem un mare munte sau morman de slabiciuni. Si totusi, este foarte complicat de multe ori, ca sa ne asumam in mod real povestea asta. Desi, adesea in viata mea si a dvs. ati auzit, am afirmat, ati auzit pe altii ca am spus de multe ori, am auzit o gramada de mame care au spus: „Stiti ceva? Nu mai stiu ce sa ma fac cu copilul asta.L-am luat cu buna. L-am luat cu raul. L-am disciplinat. Acuma e mare, e cat mine, nu mai pot sa-l bat. Dar, nu mai am solutii. Nu mai pot.” In momentul acesta, acea mama a cedat si a spus: „Nu mai pot.”
Am gasit sotii, care spun: „De atatia ani suport asta, dar am ajuns in punctul care nu mai pot sa suport.” Am auzit barbati care n-au facut fata unor momente de violenta verbala si si altfel cateodata, in care cand sotia sau altcineva l-a intrebat: ‘Cum ai putut sa vorbesti asa cu nevasta ta? Cum ai putut sa faci ceea ce ai facut acum cateva ore?’ Si el a raspuns foarte simplu: ‘Nu m-am putut controla.,’ aratand foarte clar un lucru simplu- neputinta. Am auzit barbati care au zis: ‘Niciodata nu mai beau.’ Si de fiecare data cand ii intrebai: ‘De ce ai facut-o din nou?’ ‘Pentru ca nu ma pot stapani,’ recunoscandusi neputinta. Mai nou, au aparut drogurile. Din nou, e o problema, faptul ca nu ma pot abtine. O, sunt si lucruri mai simple, mai usoare, dar tot grave, care arata neputinta. Sunt printre noi oameni mistocari, care te iau tot timpul in ironii si te batjocoresc si-l intrebi: ‘Dar, tu de ce nu poti sa fii odata serios? Pentru ca el spune: ‘Nu ma pot abtine, asa, imi vine deodata si-l iau peste picior in trei miscari. Si i-am intalnit, pentru ca m-au luat si pe mine.
Sunt persoane care au asa o pofta pentru barfa: ‘O, dar de ce tot imi spui despre femeia asta?’ „Mai, nu ma pot abtine, asta e si ultima data.’ O, asta daca ar fi asa, ar fi foarte bine. Am auzit persoane care spun in relationari: ‘Pe persoana asta eu nu o pot inghiti niciodata.’ Ba, chiar, nu este ideea ca trebuie sa o inghiti.Asta daca ai putea, ai inghiti-o de mult. Problema este ca trebuie sa o iubesti si sa o apreciezi. ‘Pe soacra mea, nu o pot inghiti niciodata.’ Stiu sau nu stiuDar va trebui sa faci ceva. ‘Nu pot! Nu-mi cere asta! Pot sa incerc sa merg pe jos pana in Berlin, dar sa nu ma pui niciodata sa vorbesc cu aia. Sa nu ma pui niciodata sa fac asta, sa nu ma pui niciodata sa fac aia. Domnul pastor, puteti sa imi spuneti ceva? Eu asta nu pot! Nu pot! Nu pot!’ Si prin toate astea, afirmam direct sau indirect ca suntem slabi. Si totusi, daca le spun la copilasii astia de langa mine, ca ei sunt mici si slabi, ei se vor supara pe mine definitiv. Dar nu le spun, le spun la ai mei. David are 4 ani si-i zic: ‘Ba, piticule..’ Imi place sa-i zic, e asa mic si foarte dragalas, ‘Tu esti pitic.’ ‘Tati, eu nu sunt pitic, eu sunt mare.’ La altu: ‘Esti slabanog.’ ‘Nu sunt slabanog, uite, muschii mei sunt tare.’
Desi toti recunoastem ca suntem slabi, cand suntem fata in fata, de multe ori, nu putem sa admitem ca suntem foarte slabi si suntem monument de slabiciuni. V-as jigni, daca v-as zice in aceasta seara ca suntem aici o gramada de slabanogi. Si totusi vreau sa va spun ceva foarte interesant. Una din actiunile dragostei lui Dumnezeu si a Bibliei si a Duhului Sfant in dreptul vietii mele si in dreptul vietii mele si a tale, este exact punctul asta: Cum sa ne convinga Duhul lui Dumnezeu si Evanghelia in aceasta seara ca noi suntem niste oameni slabi, limitati si ca dupa ce ne-a convins, sa ne ridicam ochii in sus, sa spunem: Doamne, avem nevoie de Tine sa intri in viata noastra, avem nevoie de Tine sa intri in familia noastra, avem nevoie de Tine sa intri in inima noastra, in mintea noastra. Avem nevoie de Tine in Sibiu, avem nevoie de Tine in Romania. Avem nevoie de Tine disperata. Si totusi, o gramada de oameni nu zic asta.
Exista un lucru ciudat aici, pe text si in tot contextul acestui Cuvant pe care l-am citit, ca omul nu vrea sa vina la Dumnezeu in majoritatea lui, pana nu ajunge la capat. Adica, in limbaj clar, ardelenesc, intindem coarda cat putem de tare, maxim. Va pun niste intrebari foarte simple. Cand a venit femeia la Isus, disperata, printre oameni, sa-si atinga haina Domnului Isus Hristos? Cand? Stiti, erau bani in portofelul ala, dupa ce i s-a depistat boala. Cat au fost banii in dunga, in portofel, n-au venit pe la Domnul sa-l caute cu credinta, cu rugaciune, cu vindecari, cu minuni, cu Dumnezeu. Banii-s aici, daca am bani, doctori gasesc. Si zic si eu ca gasesti. Cat au fost banii in portofel, a intins coarda 12 ani. Dupa ce s-au uitat in portofel, intr-o zi, imi imaginez: ‘Nu mai am nici un ban. Ne mai fiind bani in portofel, cred ca si doctorii au zis: ‘Sunt ocupat saptamana asta.’ Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar, poate nu, poate da. Dar si-a cheltuit toata averea la doctori, tot, tot, tot. Dupa ce n-a mai avut nimic in portofel, a cautat o solutie de care stia: ‘Cred in Isus.’
Am momente si eu, asa, umoristice, care cred ca toti predicatorii le au. Am zis: Daca venea cu 6 luni mai devreme la Isus? Un an? Si zic asa: Cred ca mai avea bani in cont. Mai ramanea bani in portofel, mai putea sa ajute si pe altii. Dar, n-a vrut, pana tot a terminat. Aici, cand ma uit la imaginea asta, vad inca odata cu libertate de inima, cat de bun este Dumnezeu cu ea, dar, cat este de bun Dumnezeu cu mine si cu tine. Domnul sa te binecuvanteze. (Din primele 5 minute ale mesajului) Mesajul Pastorului Gabi Zagrean incepe la minutul 75:00 – 1:15:00)
Nu e timp mai minunat ca in vremea copilariei
Langa mama alintat si la masa bucuriei.
Mama buna, mama mea, alinare-n clipa grea
Mama mea, mama mea
Tu esti darul minunat, insusi Domnul mi te-a dat
El sa fie laudat.
Ce frumos era de mult la casuta parinteasca
Cantecul sa ti-l ascult, despre patria cereasca.
Astazi, mama iti aduc flori si lacrimi de iubire
Pentru tot ce ai facut o adanca multumire.
Poezia de la minutul 4:20
Mama, tu mi-ai fost mereu stalp puternic de ancorare
Si mi-ai aratat in greu, o dragoste nespus de mare.
De la leaganul micut pan’ la primii pasi in soare,
De la plansul in patut, pana ce-am ajuns om mare.
Ochii tai blanzi si duiosi m-au vegheat fara-ncetare
Ochi de mama, ochi milosi, oh, ce binecuvantare!
Mama draga, mama mea, soare bland al diminetii
Langa noi s-o am as vrea, pana la sfarsitul vietii.
Iar de-o fi sa pleci candva, sus la Domnul in vesnicie
Amintirea-ti vom pastra, cu o iubire mereu vie.
Muzica si versurile: Puiu Chibici … Aranjament orchestral: Daniel Carcea VIDEO by paulici89
Cealaltă femeie era… Mama, vaduvă, singură de câţiva ani. Din nefericire, jobul, copiii, obligaţiile familiale, nu-mi permiteau s-o văd decât ocazional. La câteva zile după întâlnire, bătrâna a plecat singură la o plimbare fără întoarcere. La cer. (Nu mama mea a murit, dar m-a şocat o astfel de mărturisire.
Fugozitatea vieţii cotidiene ne împinge să trăim un regim de fast-food, o întâlnire instant cu cele ce ne-au crescut pe braţe. Uneori, zile sau săptămâni întregi nu le auzim glasul, deşi telefoanele noastre au multe minute gratuite.
Ne petrecem timpul sporovăind cu prieteni plictisiţi, iar mamelor noastre nu le mai spunem de mult nici o poveste, deşi urechile lor bătrâne, sunt deschise să audă glasurile copiilor iubiţi. Intrăm pe atâtea uşi în fiecare zi, dar pragul mamei dragi nu l-am mai trecut de multă vreme.
Stau mamele noastre la ţară, lipite cu nasul de geamul rece al iernii, cu ochii pironiţi la drumul trecătorilor. Dar fiul sau fiica, drăguţii ce umpleau gălăgios odinioară casa, nu se ivesc deloc. Coboară atâţia din autobuze, din autoturisme. “Ai noştrii, nici azi n-au venit!”. Şi, mai şterg încă odată lacrimile cu colţul basmalei. Apoi, cu mâinile zbârcite de ţărâna colhozului sau a prafului din uzine, duc doi dumicaţi spre gura ce încă ştie să sărute. Doi dumicaţi, căci pită este din belşug, căci pofta…, pe apa sâmbetei s-a scurs. Dar nodurile, au rămas în gât.
Aşteaptă mamele noastre prin garsoniere cu pereţii reci, învelite cu trei pături şi-ncălţate în ciorapii groşi de lână. Le-ar fi puţin mai cald căci afară miroase a ghiocei, dar indiferenţa noastră coboară termometrele sufletului. Răscolesc timide albumele cu fotografii, şi în perete agaţă cu bolduri o poză sepia de vreme, când băietul era premiantul clasei, iar copila a avut rolul Zânei bune.
Sunt mame singure, pitite printre munţi de medicamente şi candele ce ard şi ziua la doişpe, pentru cei pe care casa sau ţara asta n-a mai putut să-i încapă. Iar peste kilometrii depărtării s-a aşternut plumbul dezinteresului nost’ cel de toate zilele.
Sunt mame care ne-aşteaptă cu genunchii tociţi pe podelele bisericii din sat, cu psaltirea pe colţul mesei încărcate cu muşcate, care ne pun proptele la Domnul prin rugăciuni. Iar vorbele lor sărace, dar izvorâte din inimi bogate, aduc perdele de protecţie divină, zilnic, peste noi.
Sunt mamele noastre dragi care aşteaptă rătăcitorii, cu braţele deschise, la poartă. Şi ele, şi Dumnezeu. Sunt femeile acestea din viaţa noastră de care trebuie să nu mai uităm. Sau măcar nu aşa de des…
Azi, e 8 martie. E ziua mamelor noastre! Nu ştim dacă vor mai prinde alta… Ce facem pentru ele? (nu numai azi !!!).
Ţineţi minte prieteni, Dumnezeu iartă, dar timpul nu!
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă. (Maxima zilei – 26 aprilie 2011.)
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
Mii de mulţumiri, O, scumpă mamă
Că m-ai purtat pe braţe, că m-ai modelat
Te voi purta în cea mai minunată ramă
Şi-n sufletul ce nu-mi tânjeşte după faimă
Ci doar să aibă tihnă, c-aşa mi l-ai format.
M-ai îndrumat de mic pe calea spre Lumină
Prin cântece şi poezii şi întruniri frăţeşti
Iar când ne adunam cu toţi la cină
Era o atmosferă aşa de caldă şi senină
Că parcă ne ’nălţam în sferele cereşti.
Mi-ai insuflat copilăria cu dorul veşniciei
M-ai învăţat să fiu cinstit şi bun
Mi-ai arătat care-s cărările cucerniciei
Căci ai iubit întotdeauna starea vredniciei
De-aceea Cerului de-a pururi mă supun.
Nu pot să uit nici faţa, nici ochii zâmbitori
Ce parcă mă-ndemnau la voie bună
Mi-ai dat în viaţă atâtea sărbători!
Dar eu ţi-am dat aşa puţine flori!
Îmi cer iertare; azi fac din flori cunună…
Primeşte, deci, acest buchet multicolor
Şi vezi în el semnul dragostei intense
Te port în suflet azi, te voi purta în viitor
Mi-ai dezvăluit calea spre bunul Salvator
Şi mi-ai îmbogăţit trăirea cu bucurii imense.
De ziua mamei primeşte-mi mulţumirea
Ce o transmit de-aici, din depărtare
Să te-nsoţească pe cale numai fericirea
Iar nimbul biruinţei să-ţi fie nemurirea
Că-i cea mai minunată binecuvântare.
GEORGE CORNICI
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
CAND SPUI „FEMEIE”
Când spui „femeia“, ai spus „mama“, și-ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.
Poate esti un tinar, sau o tinara plecata departe de mama ta. Poate nu esti chiar asa de tinar sau tinara. Poate ai ajuns prin Italia, Belgia, America, Turcia sau cine stie pe unde si ai ajuns in niste locuri si situatii in care niciodata nu ai crezut ca o sa ajungi. Adu-ti aminte ca ai o mama care se roaga pentru tine si nu va inceta sa se roage pentru sufletul tau pana in ultima clipa a vietii ei, cind isi va inchide ochii. Daca ii va fi greu sa ii inchida, este pentru ca isi va da seama, ca dupa ce ea va pleca, nu se va mai gasi niciodata si nimeni, care sa se roage pentru sufletul tau cum s-a rugat si se roaga ea.
Cind ai cazut si oamenii s-au rusinat de tine, ea nu s-a rusinat. Cind toti te-au parasit si nu au mai dat nimic pe tine, ea te-a iubit si mai mult si si-a daruit tot sufletul ei si tot avantul ei, inspre incurajarea ta si pentru fericirea ta. Daca ar fi putut, si-ar fi dat chiar viata, in schimb pentru viata ta amarata, sau pentru viitorul tau. Iar, daca mama ta a plecat la cele vesnice, nu uita indrumarile ei si rugaciunile ei pentru tine. Oriunde te afli azi, adu-ti aminte de Dumnezeul ei si fa-L si Dumnezeul Tau.
Evrei 3:15 – ,,Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.`
Marcu 8:36 – Şi ce foloseşte unui om să cîştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
Ruga mamei
Uploaded by nitaviorel1 Cintare de Mihai Sinogaci:
Un copil bolnav ,mama-i linga el
inima din ea, suspina spre cer:
„Da-i Isuse sanatate, ajutor si har de sus Da-i viata si de moarte sa-l feresti caci vreau nespus
sa-ti slujeasca cu jertfire, sa lucreze cu mult zel,
pin a fi a ta venire, sa te folosesti de el”
Baiatul crescu si rau deveni
Mama, iar si iar, in ruga veni:
Da-i Isuse cercetare, scapa-i sufletul de rau
Da-i viata si de moarte sa-l feresti caci vreau mereu
sa-ti slujeasca cu jertfire, sa lucreze cu mult zel,
pin a fi a ta venire, sa te folosesti de el”
Un barbat plingea, linga un mormint
Viata de pacat o sfirsi zicind:
Iarta-mi grelele pacate, scapa-mi sufletul de rau
Vreau viata si nu moarte, vreau sa fiu copilul Tau
Sa lucrez vreau cu jertfire, sa-ti slujesc Isus cu zel
Pin’ a fi a Ta venire, sa urmez cerescul tel.
Vino la Isus cu pocainta (Mihai Sinogaci)
Privind la a tale grele suspine
Privind la starea in care esti (in) prezent
Nu pot pasiv sa stau far’ a previne
Nu pot ca sa ramin indiferent
Esti constient c-al tau pacat te duce
In intuneric, bezna, suferinti
In iadul groaznic… stai te rog… asculta
Nu pentru tine el a fost gatit
El ne-a creat nu pentru chin si suferinta (vesnica)
Ci pentru ca noi sa-L slavim
La Dumnezeu, hai sa venim cu pocainta
A Lui dorinta este sa traim
Isus te iubeste, pentru tine sus pe cruce
El a murit; El s-a jertfit
Ca noi crezind in El s-avem iertare
la Dumnezeu, la Dumnezeu
Ti-e inima si trista si pustie
Si tulbura sub a tale poveri
Incredinteaza-ti viata doar lui Isus
Si vei scapa de tot ce este rau
Chiar nu esti obosit de-a ta-alergare?
De ingrijorari de goana dupa vint?
De ura, deznadejde, dar mai tare
De-a ta viata fara Duhul Sfint?
Isus te iubeste, pentru tine sus pe cruce
El a murit; El s-a jertfit
Ca noi crezind in El s-avem iertare
la Dumnezeu, la Dumnezeu
Acum tu esti in ceata neagra si robie
Impovarat, incatusat
De vii la Dumnezeu cu pocainta
In numele lui Isus vei fi iertat!
Isus te iubeste te rog NU UITA
Nu fi indiferent fata de viata ta.
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă.
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
Mii de mulţumiri, O, scumpă mamă
Că m-ai purtat pe braţe, că m-ai modelat
Te voi purta în cea mai minunată ramă
Şi-n sufletul ce nu-mi tânjeşte după faimă
Ci doar să aibă tihnă, c-aşa mi l-ai format.
M-ai îndrumat de mic pe calea spre Lumină
Prin cântece şi poezii şi întruniri frăţeşti
Iar când ne adunam cu toţi la cină
Era o atmosferă aşa de caldă şi senină
Că parcă ne ’nălţam în sferele cereşti.
Mi-ai insuflat copilăria cu dorul veşniciei
M-ai învăţat să fiu cinstit şi bun
Mi-ai arătat care-s cărările cucerniciei
Căci ai iubit întotdeauna starea vredniciei
De-aceea Cerului de-a pururi mă supun.
Nu pot să uit nici faţa, nici ochii zâmbitori
Ce parcă mă-ndemnau la voie bună
Mi-ai dat în viaţă atâtea sărbători!
Dar eu ţi-am dat aşa puţine flori!
Îmi cer iertare; azi fac din flori cunună…
Primeşte, deci, acest buchet multicolor
Şi vezi în el semnul dragostei intense
Te port în suflet azi, te voi purta în viitor
Mi-ai dezvăluit calea spre bunul Salvator
Şi mi-ai îmbogăţit trăirea cu bucurii imense.
De ziua mamei primeşte-mi mulţumirea
Ce o transmit de-aici, din depărtare
Să te-nsoţească pe cale numai fericirea
Iar nimbul biruinţei să-ţi fie nemurirea
Că-i cea mai minunată binecuvântare.
GEORGE CORNICI
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
CAND SPUI „FEMEIE”
Când spui „femeia“, ai spus „mama“, și-ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.
Nu e timp mai minunat ca in vremea copilariei
Langa mama alintat si la masa bucuriei.
Mama buna, mama mea, alinare-n clipa grea
Mama mea, mama mea
Tu esti darul minunat, insusi Domnul mi te-a dat
El sa fie laudat.
Ce frumos era de mult la casuta parinteasca
Cantecul sa ti-l ascult, despre patria cereasca.
Astazi, mama iti aduc flori si lacrimi de iubire
Pentru tot ce ai facut o adanca multumire.
Poezia de la minutul 4:20
Mama, tu mi-ai fost mereu stalp puternic de ancorare
Si mi-ai aratat in greu, o dragoste nespus de mare.
De la leaganul micut pan’ la primii pasi in soare,
De la plansul in patut, pana ce-am ajuns om mare.
Ochii tai blanzi si duiosi m-au vegheat fara-ncetare
Ochi de mama, ochi milosi, oh, ce binecuvantare!
Mama draga, mama mea, soare bland al diminetii
Langa noi s-o am as vrea, pana la sfarsitul vietii.
Iar de-o fi sa pleci candva, sus la Domnul in vesnicie
Amintirea-ti vom pastra, cu o iubire mereu vie.
Muzica si versurile: Puiu Chibici … Aranjament orchestral: Daniel Carcea VIDEO by paulici89
Cand credeai ca nu te vad, ai hranit un caine vagabond.
…si am invatat ca este bine sa ma ingrijesc pana si de animale.
Cand credeai ca nu te vad, mi-ai pregatit prajitura preferata
…si am invatat ca exista lucruri mici, aparent neinsemnate, ce se pot transforma in daruri speciale in viata noastra.
Cand credeai ca nu te vad, ai rostit o rugaciune
…si am invatat ca exista un Dumnezeu cu care pot sta de vorba. Am invatat sa ma incred in El.
Cand credeai ca nu te vad, ai pregatit o masa pentru un bolnav
…si am invatat ca trebuie sa ne ingrijim unii de altii.
Cand credeai ca nu te vad, ai jertfit din banii si din timpul tau pentru oameni care duceau lipsa
…Am invatat ca cei care au mai mult trebuie sa le dea din ceea ce au si celor care au mai putin.
Cand credeai ca nu te vad, m-ai sarutat de „noapte buna”
…si m-am simtit iubit si in siguranta.
Cand credeai ca nu te vad, ochii tai s-au umplut de lacrimi
…si am invatat ca exista in viata si evenimente dureroase, dar nu este o rusine cand varsam lacrimi.
Cand credeai ca nu te vad, m-ai sustinut din umbra
…si am vrut atunci sa dau tot ce am mai bun in mine.
Cand credeai ca nu te vad, te-am privit si am vrut sa-ti spun:
Iti multumesc pentru toate lucrurile pe care le-am vazut cand credeai ca nu te vad.
Nu e timp mai minunat ca in vremea copilariei
Langa mama alintat si la masa bucuriei.
Mama buna, mama mea, alinare-n clipa grea
Mama mea, mama mea
Tu esti darul minunat, insusi Domnul mi te-a dat
El sa fie laudat.
Ce frumos era de mult la casuta parinteasca
Cantecul sa ti-l ascult, despre patria cereasca.
Astazi, mama iti aduc flori si lacrimi de iubire
Pentru tot ce ai facut o adanca multumire.
Poezia de la minutul 4:20
Mama, tu mi-ai fost mereu stalp puternic de ancorare
Si mi-ai aratat in greu, o dragoste nespus de mare.
De la leaganul micut pan’ la primii pasi in soare,
De la plansul in patut, pana ce-am ajuns om mare.
Ochii tai blanzi si duiosi m-au vegheat fara-ncetare
Ochi de mama, ochi milosi, oh, ce binecuvantare!
Mama draga, mama mea, soare bland al diminetii
Langa noi s-o am as vrea, pana la sfarsitul vietii.
Iar de-o fi sa pleci candva, sus la Domnul in vesnicie
Amintirea-ti vom pastra, cu o iubire mereu vie.
Muzica si versurile: Puiu Chibici … Aranjament orchestral: Daniel Carcea VIDEO by paulici89
Mama este singura ființă capabilă să-și împartă iubirea între cei zece copii ai ei și totuși să i-o dea fiecăruia întreagă. (Maxima zilei – 26 aprilie 2011.)
“Tineretea se vestejeste ; dragostea apune ,
frunzele prieteniei se astern pe pamant ;
Speranta secreta a unei mame supravietuieste tuturor.”
Oliver Wendell Holmes
O mama este sublima tocmai prin ceea ce o apropie de o fiinta necuvantatoare. Victor Hugo
Nu cartile cresc oameni, ci mamele. August Strindberg
O mama buna pretuieste cat 100 de profesori. Johann Friedrich Herbart
Fara mama nu se poate iubi. Fara mama nu se poate muri. Hermann Hesse
Sotia este necesara pentru un sfat bun, soacra pentru o primire buna, dar nimeni nu este ca o dulce mama. Lev Nicolaievici Tolstoi
“Atunci cand devii mama esti mama tuturor copiilor.Din acel moment , orice copil ranit , abandonat sau speriat este al tau.Traiesti in mamele suferinde din toate rasele si toate credintele si plangi pentru ele.Tanjesti sa le alini pe toate mamele intristate.”
Charlotte Gray
“Mama este o fiinta care atunci cand vede ca sunt numai patru portii de placinta pentru cinci persoane , spune ca nu i-a placut niciodata placinta.”
Tenneva Jordan
“Femeile stiu cum sa creasca un copil.Ele stapanesc o indemanare simpla , fericita , delicata de a pune scutecele , a incalta piciorul unui copil si a ingana cuvinte dulci fara nici un sens.Iar sarutul lor capata un sens deplin intr-o lume dezolanta.” Elizabeth Barrett Browning
Mii de mulţumiri, O, scumpă mamă
Că m-ai purtat pe braţe, că m-ai modelat
Te voi purta în cea mai minunată ramă
Şi-n sufletul ce nu-mi tânjeşte după faimă
Ci doar să aibă tihnă, c-aşa mi l-ai format.
M-ai îndrumat de mic pe calea spre Lumină
Prin cântece şi poezii şi întruniri frăţeşti
Iar când ne adunam cu toţi la cină
Era o atmosferă aşa de caldă şi senină
Că parcă ne ’nălţam în sferele cereşti.
Mi-ai insuflat copilăria cu dorul veşniciei
M-ai învăţat să fiu cinstit şi bun
Mi-ai arătat care-s cărările cucerniciei
Căci ai iubit întotdeauna starea vredniciei
De-aceea Cerului de-a pururi mă supun.
Nu pot să uit nici faţa, nici ochii zâmbitori
Ce parcă mă-ndemnau la voie bună
Mi-ai dat în viaţă atâtea sărbători!
Dar eu ţi-am dat aşa puţine flori!
Îmi cer iertare; azi fac din flori cunună…
Primeşte, deci, acest buchet multicolor
Şi vezi în el semnul dragostei intense
Te port în suflet azi, te voi purta în viitor
Mi-ai dezvăluit calea spre bunul Salvator
Şi mi-ai îmbogăţit trăirea cu bucurii imense.
De ziua mamei primeşte-mi mulţumirea
Ce o transmit de-aici, din depărtare
Să te-nsoţească pe cale numai fericirea
Iar nimbul biruinţei să-ţi fie nemurirea
Că-i cea mai minunată binecuvântare.
GEORGE CORNICI
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
CAND SPUI „FEMEIE”
Când spui „femeia“, ai spus „mama“, și-ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,
și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,
și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care
ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.
Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile
când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,
iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,
ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.
E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,
dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,
n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele
și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?
Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o
iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o
pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării
cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.
N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire
să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire
căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate
iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.
…Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție
și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie
cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare
și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
martie 2021
D
L
M
M
J
V
S
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
David Wilkerson Predici in Limba Romana si vizita din Timisoara
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)