UNESCO a adoptat oficial o rezoluție controversată cu privire la Ierusalimul de Est

FOTO BBC

FOTO BBC

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a adoptat în mod oficial, marți, o rezoluție controversată cu privire la Ierusalimul de Est, depusă de țări arabe în numele protecției patrimoniului cultural palestinian, dar despre care Israelul susține că încearcă să nege legătura milenară dintre evrei și acest oraș sfânt.

Prezentat de Algeria, Egipt, Liban, Maroc, Oman, Qatar și Sudan, textul a fost aprobat de către cele 58 de state membre ale Consiliului executiv al UNESCO, reunit în sesiune plenară la sediul organizației, la Paris. Rezoluția a fost adoptată fără să mai existe vreo dezbatere după ce a fost votată în formă de proiect de către o comisie săptămâna trecută, a declarat o purtătoare de cuvânt a organismului ONU.

Guvernul Israelului vede aprobarea proiectului de rezoluție ca pe o decizie politică ce ignoră istoria și arheologia.

Ierusalimul de Est, partea palestiniană a orașului, este ocupat de Israel din 1967 și între timp anexat, anexare considerată ilegală de către ONU. Acesta găzduiește orașul vechi și zidurile sale, un sit înscris pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. Aici se află ultrasensibila Esplanadă a Moscheilor, al treilea cel mai sfânt loc al Islamului, dar și cel mai sfânt loc pentru evrei, care îl venerează sub numele de Muntele Templului. Printr-o moștenire istorică, Iordania continuă să administreze esplanada, dar Israelul controlează toate căile de acces.
Chiar dacă proiectul adoptat „afirmă importanța Orașului Vechi al Ierusalimului pentru cele trei religii monoteiste”, clasa politică israeliană este unanim ofensată de formulările incluse în text, care se referă la aceste locuri sfinte în primul rând după numele lor islamice, fiind ignorați în mare parte termenii ebraici. Pentru politicienii israelieni această terminologie este de natură să nege legătura dintre evrei și Muntele Templului.

„A spune că Israelul nu are nici o legătură cu Muntele Templului și Kotel (Zidul Plângerii) este ca și cum a-i spune că chinezii nu au nici o legătură cu Marele Zid”, a denunțat primul-ministrul Benjamin Netanyahu săptămâna trecută.

Citeste mai mult- http://www.activenews.ro/cultura/UNESCO-a-adoptat-oficial-o-rezolutie-controversata-cu-privire-la-Ierusalimul-de-Est-137423

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari