Conferința „Rugăciune pentru Israel” 2018 (Ediția XI)

Conferința „Rugăciune pentru Israel” 2018 (Ediția XI)

Conferința „Rugăciune pentru Israel” ajunsă la cea de-a XI-a ediție a fost organizată de Alfa Omega TV în parteneriat cu asociația Christians for Israel International și Rețeaua de Rugăciune pentru România. Evenimentul a fost găzduit de Biserica Stânca din Timișoara.
Tema ediției din acest an a fost „Biserica și Israelul – cele 12 teze”. Sesiunile au fost susținute de reverendul Willem J.J. Glashouwer, președintele organizației Christians for Israel International, o voce puternică pro-Israel în întreaga lume.

Biserica trebuie provocată cu întrebări la care trebuie să ofere răspuns. Așa că ne-am adunat mai mulți teologi și am dat naștere unor teze pe care vrem să le țintuim public, în văzul tuturor. Și în seara aceasta prin facebook și internet a început această țintuire publică a tezelor noastre, afirmații simple care nu critică deloc Biserica. Noi suntem Biserica. A spus rev. Willem J.J. Glashouwer, președintele Christians for Israel International.

Prin aducerea celor 12 teze în atenția lumii creștine se dorește clarificarea unor aspecte referitoare la raportarea Bisericii față de poporul evreu.

Ne-am gândit că, în prezent, trebuie să umplem golul existent în toate crezurile creștine cu 12 teze referitoare la Israel, așa cum a bătut și Luther tezele sale pe ușa bisericii din Wittenberg. Și noi vrem să prindem aceste teze pe ușile tuturor bisericilor din întreaga lume. A precizat rev. Willem J.J. Glashouwer, președintele Christians for Israel International.

Sunt 12 teze curajoase, necesare. Sunt recunoscător că s-a gândit cineva. Nu vedeam necesitatea neapărată, dar omul care operează cu astfel de concepte își dă seama că Biserica trebuie să vină cu niște afirmații de credință și cu poziționare clară față de Israel, acum când mai toți își exprimă o poziție față de Israel, pro sau contra. A spus Răzvan Mihăilescu, pastor, Biserica „Râul Vieții” – București.

Participanții la conferință au spus că este important ca oamenii să aibă o înțelegere profundă a valorilor lui Dumnezeu și să își revizuiască atitudinea față de națiunea Israel.

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să simți inima Lui, trebuie să simți pe cine iubește, pe cine a ales, care este planul Lui și pe măsură ce acest lucru se descoperă intri și tu în el. Și de aici, probabil, s-a născut această dorință vie de a face ceea ce lui Dumnezeu îi place. Și Dumnezeu a ales poporul acesta Israel pentru ca să-și desfășoare planul Lui. A afirmat Liviu Neagoe, pastor Biserica „Stânca” – Timișoara.

Cred că fiecare creștin ar trebui să se poziționeze corect față de poporul lui Dumnezeu, poporul ales, și să-l iubească din toată inima. Mulțumim pentru oameni care stau pentru poporul Israel și luptă pentru a descoperi adevărul și pentru acest 12 teze. A menționat Ruxanda Plop, Timișoara.
În cele două zile ale conferinței, Diana Chirilă a interpretat imnul statului Israel și a susținut momente lirice specifice temei abordate.

De asemenea, în timpul evenimentului s-au făcut referiri și asupra situației actuale din Orientul Mijlociu și au fost rostite rugăciuni pentru Israel și Ierusalim.
„Acum, întorcându-ne privirile spre Israel, care este scopul întâlnirii noastre și, în fond este în inima lui Dumnezeu și ochii lui Dumnezeu sunt asupra Israelului, cred că este potrivit să ne rugăm acum și cu mai multă intensitate pentru Israel pentru protecție, pentru înțelepciune, pentru pacea Ierusalimului și să ne rugăm pentru noi, ca și națiune, să ne aliniem conform voii Domnului în acest sezon. Este mare frământare și în România în ce privește mutarea ambasadei la Ierusalim. Pare un lucru politic, dar nu este politic, așa cum Willem a spus în mod insistent. Este o recunoaștere a ceea ce Dumnezeu spune despre Ierusalim” spus Mirela Pețan.
Alfa Omega TV, ca organizație de media, a fost preocupată de la început de poporul ales al lui Dumnezeu, de Țara Sfântă, și a oferit creștinilor posibilitatea să înțeleagă planul lui Dumnezeu cu națiunea Israel.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond creștin 722 – 20 mai 2018. Ultimele știri creștine – http://alfaomega.tv/stiri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari