Cine-a crezut vreodata ce ni se povestise
Si bratul celui tare cine L-a cunoscut
Cine a crezut oare ce ni se proorocise
Despre Acel ce este si-a fost de la inceput.
El a venit in lume, serios in umilinta
Cu buna stare sare dintr-un pamint uscat
Ca o odrasla slaba, nascut in suferinta
Dispretuit de oameni, urit si alungat.

N-avea nimic aparte privirea sa-ti atraga
Ca lumea-i daruise dispret si umilire
Cel ce-a trait in slava o vesnicie-ntreaga
Pierduse frumusetea si marea stralucire.
Noi rataceam prin lumea de Dumnezeu straina
Si fiecare-n parte-si croieste o carare
Dar El a luat asupra-i suprema noastra vina
Prin ranile Lui sfinte avem rascumparare.

Cel ce-a venit din ceruri la noi plin de iubire
Sa ne aduca pacea in dar si fericirea
Dispretuit in chinuri a fost de omenire
Atit de mult de parca iti intorceai privirea.
El cit rabda durerea purtata in tacere
Cind gloata inraita isi revarsase ura
Cum Mielul fara vina e dus la junghiere
In clocotul durerii El nu-si deschise gura.

Desi facut-a lumi doar bine si dreptate
Lasind o mingaiere in suflete pribege
Mormintul Lui fusese ales cu rautate
Intre bogatii lumi si cei faradelege.
Noi am crezut sarmanii ca-si merita destinul
Ca Tatal il smerise atunci cu rautate
Dar El rabda pe cruce in locul nostru chinul
In jertfa Lui avem noi iertarea de pacate.

Ca Dumnezeu Preasfintul gasise de cuvinta
Privind la vina noastra prin sfinta Lui dreptate
Sa isi zdrobeasca Fiul in crunta suferinta
Prin jertfa Lui sa ierte a lumii-ntregi pacate.
Dar dupa ce in moarte a-nvins cu biruinta
Strivind pe totdeauna puterea ferecata
Isi va vdea urmasii si din a Lui saminta
Au rasarit in veacuri pina la judecata.

Iubirea-i fara margini le va schimba puterea
Si ei vor duce vesnic cereasca Lui solie
In miinile strapunse va propasi lucrarea
Ce Tatal a-nceput-o cu El in vesnicie.
De-aceia-i va da locul de cinste sus in slava
Pe scaunul de domnie in sfinta Lui cetate
Ca parasit-a cerul si fara de zabava
El a venit sa moara pentru-a lumii pacate.