Vezi PAGINA Cristian Barbosu PREDICI
Photo credit christianselfstudy.com
- Dumnezeu isi seamana samanta in multe feluri. Si e important de realizat lucrul acesta, fiindca Dumnezeu, observati in text, nu creeaza direct plante mature; nu creeaza pomi, spre exemplu; desi putea sa o faca, ca e Dumnezeu. Dumnezeu incepe cu o samanta.
- Credinta noastra tine de inima noastra. Aici se naste, aici moare. De aceea, diavolul intotdeauna va ataca inima noastra, fiindca aici e batalia. Si observati si in text- vine diavolul, ia cuvantul din inima lor ca, nu cumva omul sa creada si sa fie mantuit. Inima are rol crucial in mantuire.
- Credinta crestina mantuitoare poate incepe printr-o experienta, dar nu se poate baza doar pe acea experienta. Credinta mantuitoare nu-i doar un eveniment; este un proces. Nu-i doar o senzatie de moment, ci o traire continua. Nu-i doar o experienta, ci un stil de viata. Si spun lucrul acesta, pentru ca daca te gandesti bine, nu-i greu sa vii la Isus.
- Credinta superficiala. Azi e la moda sa crezi. Traim in postmodernism unde relativismul, pluralismul a sters monotonia a modernismului care vedea lumea in alb si negru. Pe vremea noastra, a lui Ceausescu, era teism si ateism. Exista si nu exista Dumnezeu. Alb si negru. Astazi e o varietate de culoare. Azi nu mai e o problema sa crezi, ba-i anormal sa spui ca nu crezi ca exista ceva, cineva dincolo- pe care unii il numesc ‘supranatural’, altii il numesc ‘paranormal’, Oamenii cred, oamenii vin la biserica. Daca e sa-i intrebi in ce cred, cum isi definesc credinta, aici e un pic mai greu, fiindca nu-i nimic concret. Mai degraba e ceva confuz. De aceea, in special intre tineri (si noi lucram cu multi tineri) deismul este la moda. Stiti ce spune deismul? Deismul nu-ti cere sa definesti credinta, ci doar sa crezi. Credinta teista este cea care-ti da o definite concreta. Este clara, nu-i superficiala. Nu-i dusa de vant incoace si incolo. Nu-i fara radacina; e credinta Scripturii in care Dumnezeu e definit. Asta-i o credinta superficiala. „Cred.” In ce crezi? „Cred in ceva.”
Vezi PAGINA Cristian Barbosu aici
Transcrierea apartine blogului nostru Agnus Dei
Care este credinţa acceptată de Dumnezeu?
In dimineata aceasta vreau sa va vorbesc despre credinta si una dintre intrebarile care vreau sa o pun, probabil singura intrebare, este: Care este credinta acceptata de Dumnezeu? De ce pun aceasta intrebare? Fiindca, traim intr-o lume in care sunt foarte multe feluri de credinta. Traim in biserici in care oamenii au credinta. In dimineata aceasta, daca ai venit aici, ai venit macar cu un gram de credinta, altfel n-ar fi avut nici un rost sa fii aici, daca n-ai o oarecare credinta in Dumnezeu. Dar vedeti, Scriptura ne vorbeste despre mai multe feluri de credinta. Scriptura ne vorbeste despre asteptari care noi oamenii le avem cu privire la credinta. Dar, e interesant, ca ne vorbeste si de niste asteptari pe care Dumnezeu le are cu privire la credinta noastra. Credinta noastra nu o defineste o biserica. Credinta noastra nu o defineste omul, nici macar noi insine. Credinta noastra o defineste Dumnezeu. De aceea, as vrea sa observam din Scripturi, care este credinta aceea placuta lui Dumnezeu. Care este credinta pe care Dumnezeu o cauta? De aceea, deschideti cu mine in Evanghelia lui Luca la capitolul 8 si hai sa raspundem la intrebarea: Cum pot stii eu, daca am o credinta, nu orice fel de credinta, ci o credinta mantuitoare? Si in Evanghelia lui Luca 8:5
5 ,,Sămănătorul a ieşit să-şi samene sămînţa. Pe cînd sămăna el, o parte din sămînţă a căzut lîngă drum: a fost călcată în picioare, şi au mîncat -o păsările cerului.
6 O altă parte a căzut pe stîncă; şi, cum a răsărit, s’a uscat, pentrucă n’avea umezeală.
7 O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat -o.
8 O altă parte a căzut pe pămînt bun, şi a crescut, şi a făcut rod însutit.
..si ne oprim aici. Pana la aceasta ultima fraza totul e cam simplu si nu putem spune (ca e) greu de inteles. Problema este insa in ce se intampla de aici incolo, fiindca in urmatorul verset spune asa: ‘` După ce a spus aceste lucruri, Isus a strigat: ,,Cine are urechi de auzit, să audă.„ 11 Iată ce înţeles are pilda aceasta: ,,Sămînţa, este Cuvîntul lui Dumnezeu.
Si as vrea sa mergem de aici, incolo, intr-un ritm mai lent, tocmai ca sa putem sa intelegem semnificatia, intelesul acestei pilde. Samanta este cuvantul lui Dumnezeu. Samanta este mesajul Scripturii. Indiferent ca-i citit, indiferent ca-i predicat, indiferent ca-i ascultat; e cuvantul lui Dumnezeu. ‘Cuvantul lui Dumnezeu’, care e semanat, observati, de un semanator. Si evident ca deductia e destul de simpla vizavi de cine este semanatorul. Cine este semanatorul? Evident este Dumnezeu, care seamana samanta printre oameni. Fie, cum auzi intr-o predica, precum cea de astazi, fie ca o asculti pe radio sau o emisiune pe internet, fie, probabil, dintr-un dialog pe care-l ai cu vreun prieten sau vecin de-al tau, care-ti vorbeste despre Isus, care-ti vorbeste despre Dumnezeu.
Dumnezeu isi seamana samanta in multe feluri. Si e important de realizat lucrul acesta, fiindca Dumnezeu, observati in text, nu creeaza direct plante mature; nu creeaza pomi, spre exemplu; desi putea sa o faca, ca e Dumnezeu. Dumnezeu incepe cu o samanta care va trebui sa creasca. Si de cresterea acestei samante depinde mantuirea noastra. Cresterea ei are de a face pe deoparte cu Dumnezeu, dar foarte interesant, ca in textul acesta, ni se explica ca are de-a face si cu noi, cei care o primim. Cum? Hai sa ne uita in urmatorul verset:
12 Cei închipuiţi în sămînţa căzută lîngă drum, sînt ceice aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvîntul din inima lor, ca nu cumva să creadă, şi să fie mîntuiţi.
Dumnezeu seamana samanta si iata cum, anumiti oameni interactioneaza cu samanta. Si aceasta prima categorie am definit-o a fii oameni care aud cuvantul, dar nu raspund. De ce? Hai sa ne uitam in text. Observati unde cade samanta aceasta- langa drum. Ce fel de drum? E vorba de un drum de tara. De unde stim? Observati in text ca e langa un camp de semanat. Si vreau sa va intreb, cum este solul, cum este pamantul unui drum de tara, unui drum langa un ogor? E un pamant tare. E un pamant batatorit, fiindca pe acea carare oamenii umbla in fiecare zi, oamenii vin si se duc, calcand pe acel pamant il batatoresc. Si intrebarea e: Poate cineva semana intr-un pamant batatorit? De aceea si noi, cei care avem gradini, spre exemplu, inainte de a semana samanta, ce facem? Luam o sapa, nu-i asa? Sapam, pregatim terenul; cei care au ogoare le ara. Fiindca (altfel) nu poti, samanta n-are cum sa germineze, sa incolteasca intr-un pamant batatorit. Ba mai mult, daca este aruncata din cauza pamantului batatorit, sta la suprafata. Si observati in text ca vin pasarile, vine vantul si-o ia. Si exact asta se intampla in text.
Cei inchipuiti in ‘samanta cazuta in drum’, sunt cei ce aud. Apoi, vine diavolul si si ia cuvantul din inima lor. Si e important sa incercuim cuvantul ‘inima’. Pamantul peste care cade samanta este inima omului. Dumnezeu, intotdeauna, isi focalizeaza preocuparile Lui inspre inima omului. Dumnezeu, s-o semene samanta mantuirii, trebuie s-o semene in inima omului. Inima e cheia. Romani 10:9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L -a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Credinta noastra tine de inima noastra. Aici se naste, aici moare. De aceea, diavolul intotdeauna va ataca inima noastra, fiindca aici e batalia. Si observati si in text- vine diavolul, ia cuvantul din inima lor ca, nu cumva omul sa creada si sa fie mantuit. Inima are rol crucial in mantuire.
Asa cum Hristos, pe partea lui Dumnezeu a adus implinirea mantuirii, la fel si noi, pe partea noastra, datorita inimii noastre, putem lua acea mantuire si ne-o putem insusi noua personal. Precum e inima noastra, asa va fi si credinta noastra si asa, inevitabil, va fi si mantuirea noastra. De aceea, Isus, in aceasta parabola, observati, ca se focalizeaza pe 4 feluri de pamant, care descriu 4 feluri de inimi in relatia lor cu Dumnezeu. In alte cuvinte: 4 feluri de credinta. As vrea sa ne uitam in acest text si uitandu-ne la fiecare fel de pamant, la fiecare fel de inima, la fiecare fel de credinta, sa ne punem intrebarea: Oare, ce fel de inima am eu? Oare, cam pe unde sunt eu cand e vorba de credinta mea in Dumnezeu, fiindca nimeni nu neaga, nimeni nu-ti combate credinta . S-ar putea sa ai credinta; intrebarea e: Ce fel de credinta ai? (Photo below lifeloveandgod.com)
1. Primul soi – Cei ce aud cuvantul si nu raspund.
Acest prim exemplu ne ajuta sa intelegem de ce unii dintre cunoscutii nostri, care au auzit mereu si mereu cuvantul au ramas neclintiti? Indiferenti fata de Hristos, indiferenti fata de credinta, fata de mantuirea lor, de ce? Fiindca a fost semanat cuvantul intr-o inima batatorita. Pamantul e batatorit; e o inima impietrita. Sunt oameni care aud cuvantul, dar nu raspund. Din ce cauza? Din cauza necredintei lor. O inima impietrita, intotdeauna va genera necredinta. Poate esti si tu in dimineata asta prezent aici, dar esti oarecum impietrit. Nu stiu care-i motivul. Dar sincer, poate ca n-ai nici un chef, nici sa te inchini, nici macar sa asculti cuvantul. Poate ca ‘n-ai nevoie de asa ceva,’ imi spui. Ei, multi dintre noi am trecut pe acolo. Cati dintre noi nu veneam la biserica fortati de unii, impinsi de altii, de parinti, de vecini, mai de respect, mai din nevoie, dar veneam si stateam si parca ne blindam, si parca ne incuiam si abia asteptam sa se termine sa plecam, fiindca nu vroiam sa primim nimic. Oameni impietriti. Ce-ar fi ca sa-ti pui scutul jos si sa asculti ce vrea sa-ti spuna Dumnezeu? Poate ca are sa-ti vorbeasca si tie astazi.
Asta s-a intamplat acum doi ani, la Chisinau, cand eram la o intalnire de biserica, in care ma traduceau in rusa. Si la finalul intalnirii am facut o chemare si printre cei ce-au raspuns chemarii a venit si un barbat de vreo 50 de ani, un bulldozer de om, care atunci cand a venit in fat, eram langa amvon, stateam si oamenii stateau sa ne rugam pentru ei. Cand a venit in fata, m-a tras de mana si m-a tras jos langa el. S-a pus pe genunchi si mi-a cerut, prin traducator, sa ma rog pentru el. N-a putut sa vorbeasca prea multe, tremura tot, nu stia ce sa spuna. Am aflat mai tarziu ca a fost militar de cariera, a luptat ani de zile in comandourile rusesti in Afganistan; un om, care datorita vietii era un om impietrit. Un om care vroia sa nu aiba nimic de-a face cu Dumnezeu si biserica. Oamenii s-au uimit cand omul asta a venit in fata si s-a pocait, fiindca-l cunosteau. Mi-a zis la final ca venise din respect fata de un vecin care mereu il invitase la biserica. De data asta, i-a fost rusine si a acceptat. Dar venise sa ramana impietrit. Asta era hotararea lui; sa ramana impietrit pana la finalul slujbei. Si e interesant cum Dumnezeu vrea sa ne dezppetreasca. De aceea, dragul meu, fa ce stii, dar nu te regasi intre cei care ajung sa aiba, sau chiar au o inima batatorita, impietrita. Pentru ca uneori, Dumnezeu este fortat sa ia picamarul si n-ai vrea sa fii intre ei.
Vineri, in grupul nostru a venit o familie, 39 de ani. De 2 saptamani Il cauta disperati pe Dumnezeu. De ce? Marturiseau ei, ‘Toata viata noastra am vrut sa gasim motive si justificari sa n-ajungem in biserica, sa nu raspundem chemarii, sa nu intram in dialog cu crestini care care incercau sa ne vorbeasca despre Isus, desi stiam ca avem nevoie de Dumnezeu. Dar aveam o reticenta noi, ceva ce – parca nu acolo… parca nu asa… pan acum 2 saptamani.’ Dumnezeu a luat picamar si el a fost descoperit la 39 de ani ca are cancer. Si acum, nici macar nu se uita la boala, nici macar nu se uita la alte lucruri, ci ei stiu foarte clar ca Dumnezeu le-a tras un semnal de alarma. Ca daca nu vor cu vorba buna, sunt si alte metode. Nu ca Dumnezeu vrea sa te forteze, fiindca Dumnezeu vrea sa te duca la constienta faptului ca exista si daca El exista trebuie sa faci ceva vizavi de el. Dar, am zis, ‘Cum se poate? Sigurat ati avut in familie pe cineva in familie, ca lucrurile astea nu vin din senin, e cineva care s-a rugat ani de zile pentru voi.’ Si ea zice, ‘Stai un pic, bunica-mea. Eu am crescut in biserica, dar eu am plecat din biserica; n-am avut nici un chef sa ma duc la biserica. Dar bunica mea, inainte de a muri, a zis, ‘Fata mea, atat de mult ma voi ruga pentru tine pana ce Dumnezeu iti va vorbi.”Si spunea, ‘Eu cred ca noi suntem aici datorita rugaciunii bunicii mele.’ Asa ca, dragii mei, daca aveti oameni in familie, copii, nepoti, uitati-va la Dumnezeu si cereti-i Lui indurare. Si Dumnezeu, intr-un mod sau altul va raspunde credinciosiei voastre. (Photo below www.atotheword.com )
2. Al doilea soi – Cei care cred doar pana la o vreme si cad
Isus, inca continua si ne mai introduce doua feluri de inimi. Doua feluri de credinte. Doua feluri care insa ne baga in ceata, oarecum. De ce? Pentru ca primii despre care vorbim, stim clar ca oamenii astia n-au primit mantuirea fiindca nici nu au apucat sa creada. Observati, au avut necredinta. Samanta a fost luata si a disparut. Daca ne uitam la al patrulea, la ultimii din text, e clar ca au primit mantuirea fiindca au adus rod si-s dati ca exemplu de Isus. Asta-i, asta-i credinta mantuitoare. Spre directia asta trebuie sa va indreptati. Dar, avem doua categorii, astea din mijloc. Ce facem cu ele? Fiindca astea produc confuzie, ambiguitate. Si anume, ceva exista, ceva se intampla in ei, dar nimeni nu poate sa spuna clar, ce. Fiindca si-n primul si in al doilea caz, samanta incepe sa germineze. Din pamant incolteste ceva, dar la un moment dat, acel ceva se pierde. Si plantele mor si acesti oameni pierd si ce au avut, Intrebarea se pune: Ce au avut? Ce fel de credinta au avut acesti oameni? Hai sa vedem.
13 Cei închipuiţi în sămînţa căzută pe stîncă, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n’au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad. Observati, acest gen de oameni aud Cuvantul si interesant, fata de primii, nu-l resping, il primesc. Il primesc, ba, inca zice ‘cuvantul cu bucurie’. Si cati nu cunoastem care au primit cuvantul cu bucurie. Au raspuns pozitiv chemarii evangheliei. Unul dintre ei a ridicat o mana, ‘Si eu vreau sa-L urmez e Hristos.’ Altii au venit si s-au rugat cu pastorul, cu prezbiterii, cu diaconii. Altii au raspuns intr-o alta forma; poateau venit in fata, s-au pus in genunchi, dar au avut un moment in viata. Cam toti care am trecut pe aicea am avut un moment cand am simtit ceva, o altfel de experienta cu Dumnezeu. Subliniaza cuvantul experienta, dar retine-l.
Credinta crestina mantuitoare poate incepe printr-o experienta, dar nu se poate baza doar pe acea experienta. Credinta mantuitoare nu-i doar un eveniment; este un proces. Nu-i doar o senzatie de moment, ci o traire continua. Nu-i doar o experienta, ci un stil de viata. Si spun lucrul acesta, pentru ca daca te gandesti bine, nu-i greu sa vii la Isus. Multi oameni accepta sa faca o rugaciune cu sau pentru ei. Multi oameni, cand le vorbesti despre Hristos, Il accepta pe Isus in viata lor. Putini insa o fac cu adevarat. De unde stiu? Din acest text. Observati, acesti oameni primesc cuvantul dar ceva se intampla cu ei. Ceva se intampla in eiLor le lipseste ceva. Ce le lipseste? ‘Il primesc cu bucurie dar n-au radacina.’ Si cred pana la o vreme, definita ca ‘o vreme in care vine ispita si cad.’ De ce? Fiindca n-au radacina. De aceea, acesti oameni, desi primesc, nu razbesc. Au credinta de suprafata pentru ca au inima nepregatita, n-au radacina.
Poate exista o astfel de credinta, fara radacina? Poate. Hai sa va dau cateva exemple.
- Credinta superficiala. Azi e la moda sa crezi. Traim in postmodernism unde relativismul, pluralismul a sters monotonia a modernismului care vedea lumea in alb si negru. Pe vremea noastra, a lui Ceausescu, era teism si ateism. Exista si nu exista Dumnezeu. Alb si negru. Astazi e o varietate de culoare. Azi nu mai e o problema sa crezi, ba-i anormal sa spui ca nu crezi ca exista ceva, cineva dincolo- pe care unii il numesc ‘supranatural’, altii il numesc ‘paranormal’, Oamenii cred, oamenii vin la biserica. Daca e sa-i intrebi in ce cred, cum isi definesc credinta, aici e un pic mai greu, fiindca nu-i nimic concret. Mai degraba e ceva confuz. De aceea, in special intre tineri (si noi lucram cu multi tineri) deismul este la moda. Stiti ce spune deismul? Deismul nu-ti cere sa definesti credinta, ci doar sa crezi. Credinta teista este cea care-ti da o definite concreta. Este clara, nu-i superficiala. Nu-i dusa de vant incoace si incolo. Nu-i fara radacina; e credinta Scripturii in care Dumnezeu e definit. Asta-i o credinta superficiala. „Cred.” In ce crezi? „Cred in ceva.”
- Credinta nominala. Credinta de forma, credinta religoasa- cei care sustin ca ei cred in Dumnezeu, merg pe la biserica, dar daca-i intrebi, nu inteleg nimic din slujbe. Fac tot ce fac mecanic, ritualistic, mai degraba pe motiv de superstitie, decat ceva real, decat ceva adevarat, decat ceva profund Oameni care-si fac cruci, dar habar n-au ce semnificatie are crucea in viata credinciosului.(20) Oameni care tin post , dar daca-i intrebi, ‘Domnule, ce inseamna postul?’ Nu ce mananci si ce nu mananci. Alta-i ultima definite a postului. Ce inseamna efectiv postul, din punct de vedere scriptural, de ce-l tii, ce se intampla in sufletul tau? Ce se intampla in relatia ta cu Dumnezeu cand tii post? Pai, asa ne spune traditia. Asa tinem noi de o biserica. E o credinta, dar e o credinta superficiala.
- Credinta oportunista, intalnita mai ales intre cei care-L primesc pe Isus fiindca au nevoie de El. Au nevoie de o minune. Si-i vezi uneori cum stau ore intregi sa sarute maostele cuiva. De ce? Fiindca vor sa obtina ceva. Au o problema reala, cred ca Dumnezeu le-o poate rezolva, dar vin doar sa-si rezolve problema aia cu Dumnezeu. Si-i gasesti si in biserici si-i gasesti si in grupuri de rugaciune. Doamne, daca ma vindeci, ce fac? Ma pocaiesc. Doamne, daca ma scapi… Doamne, daca-mi rezolvi… Doamne, daca-mi dai… daca ma pazesti, daca ma ajuti, daca resesc, voi crede, voi face, voi fii… Credinta oportunista- una dintre cele mai inselatoare aspecte a unei credinte false. De ce? Fiindca nu de putine ori, cei care au astfel de credinta sunt oameni care trec prin depresii, sunt oameni care au experimentat relatii frante, situatii disperate. Ei au nevoie de Isus, dar nu ca mantuitor, ci ca izbavitor, ca vindecator, ca alinator, ca ajutor. Ei isi doresc scaparea, dar nu de pacat, ci de problema lor. Acum cativa ani, am avut in grupul nostru mic, o mama care s-a predat lui Dumnezeu, dar in timp ce eram in grup observam: Ceva nu face clic. Ceva nu-i in regula cu persoana asta. De ce? Ne-a trebuit vreo doi ani de zile sa aflam ca ea ajunsese sa-si predea viata in mana lui Dumnezeu din disperare. Nu pentru pacatul ei, nu pentru relatia ei cu Dumnezeu, ci pentru faptul ca pruncul ei s-a nascut cu o oarecare problema medicala, fata de care medicii nu gaseau solutii. Si a zis, ‘Doamne, daca tu-mi vindeci copilul, eu ma pocaiesc. Si Dumnezeu i-a vindecat copilul. Dar, oare s-a pocait? A avut o credinta adevarata femeia aceea? Nu. Si in timp, am vazut cum efectiv lucrurile acestea incep sa dispara. Dragul meu, daca tu n-o faci din inima, ci constrans de ceva, de cineva, mai bine n-o fa. Daca motivul intrarii tale in relatia cu Dumnezeu nu-i pocainta adevarata, ci vreun alt interes, in curand te vei evapora si ea se va evapora. De ce? Fiindca acesti oameni nu-s impresati de Isus, ci sunt interesati de minunile lui Isus. Ei vor sa scape de iad, dar nu vor sa scape de iadul din viata lor. Il accepta, atata timp cat Isus nu emite pretentii. Si aici e problema. Cand ajung sa inteleaga ca Isus nu-i doar acel binevoitor care, da, raspunde rugaciunilor, care, da, vindeca, care, da, ajuta, care trece dincolo de situatiile imposibile acestei vieti, dar acelasi Isus cere si pocainta. Cere si o credinta vie, manifestata prin fapte. Cand El incepe sa emita pretentii, credinta lor de suprafata se evapora. De ce? Fiindca pocainta e cea care aduce radacini. E cea care te inradacineaza in relatia ta cu Dumnezeu. Si-i vezi cum dispar in ceata. De ce? Fiindca isi doresc o credinta fara radacina. Credinta oportunista.
- Credinta senzationalista– Acea credinta, intalnita in unii care vin la Hristos fiindca vor senzatii. Va aduceti aminte de Simon magul, in cartea Faptele Apostolilor cap. 8? A vazut manifestarea puterii lui Dumnezeu prin darurile spirituale ale apostolilor. ‘Wow! Oamenii astia, fii atent; fac minuni! Vreau si eu!’ Si textul din Fapte ne spune ca omul asta a crezut si a fost si botezat. Intrebarea: A fost el si mantuit? Daca ne uitam la dialogul lui Petru, de loc amical si politicos cu el, ne dam seama din cuvintele lui Petru, ca omul asta o fi crezut. Nu stim in ce fel o fi crezut. A si fost botezat, dar credinta lui, chiar dupa botez n-a fost credinta mantuitoare. De ce? Fiindca acel om nu era interesat de Isus, era interesat e senzatiile pe care le promitea Isus. Si aici, de nu de putine ori cad cei care vin in biserici datorita emotiilor, sentimentalismului. Judeca tot in functie de ceea ce simt. Si probabil ca sunt unii dintre noi care am trecut pe aici. Ati mers acasa entuziasmati de la biserica si dupa 2-3 saptamani de plutire in Duh, dintr-o data, parca ati fost loviti de un boltar. Si ati cazut confuz, ametiti, raniti, coplesiti, fiindca ati dat din nou de incercari, de aceleasi incercari cu care v-ati confruntat inainte de-al cunoaste pe Isus si nu va vine sa credeti: Cum se mai poate, dupa ce-L am pe Isussa mai trec prin astfel de incercari? Inca si mai mari. De ce? Fiindca ati avut asteptari false, impresii gresite, care v-au soptit, ‘Gata, odata ce ai experimentat pe Hristos, pe Dumnezeu, viata ta va fi ultra, va fi extra, vei pluti, nimic nu ti se va intampla si cu cat entuziasm l-au primit oamenii acestia pe Hristos. Cu acelasi entuziasm au dat inapoi. Fiindca n-au inteles; au germinat o credinta fara radacina. In Matei, care a fost si el prezent, atunci cand Isus si-a declamat aceasta parabola, el a adaugat 2-3 cuvinte care nu-s mentionate de Luca. Spune asa, Matei 13:5- O altă parte a căzut pe locuri stîncoase, unde n’avea pămînt mult: a răsărit îndată, pentrucă n’a găsit un pămînt adînc.’ Si pana aici e cam ca si in Luca. Acuma vers. 6- Dar, cînd a răsărit soarele, s’a pălit; şi, pentrucă n’avea rădăcini, s’a uscat.’ Cand a inceput sa vina arsita, n-a mai rezistat, fiindca credinta senzationalista nu rezista la arsita. Cum vine arsita, necaz, prigoanire din pricina cuvantului se leapada indata de el. A rasarit si indata s-au lepadat. Asta-i reactia celor care cauta senzatii, cand e vorba de credinta. Se aprind rapid si se sting rapid. Si tot in grupul meu mic am avut o persoana care s-a predat, a urmat caticheza, era cu mult entuziasm, avea o ravna de nedescris in acele luni de inceput. Intr-un fel, m-a determinat ca atunci cand am iesit cu biserica noastra in Israel, sa o botezam in raul Iordan, singura persoana botezata in raul Iordan. Si mi-am dat seama ca am facut o greseala. Mi-am dat seama ca n-am asteptat destul, cat sa-i evaluez credinta. Acuma-i clar ca numai Dumnezeu poate citi inima omului, o poate evalua, dar uneori e bine sa astepti inainte de a boteza pe unii si pe altii. E bine sa astepti, sa le vezi inima si adevarata credinta; daca au radacina sau nu. De ce? Fiindca imediat dupa botez, ca si in cazul lui Isus cand a venit ispita, cand a venit incercarea, cand a venit necazul, arsita peste ea, a disparut. De ce? Ne-am intalnit cu ea. Alergam dupa ea; ne inchidea telefoanele, pana la urma am dat de ea. Imi spunea, ‘Nu-L mai simt pe Dumnezeu. Nu-L mai vad. Nu-L mai aud.’ De ce? Pentru ca ea pe astea isi baza credinta. Intrebare: Care-i definitia de baza a credintei? Credinta este o incredere neclintita in lucrurile care nu se vad. Care nu se simt. Si Dumnezeu a adus-o in situatii in care ea sa nu vada, sa nu simta nimic, tocmai ca sa-i testeze adevarata credinta. Si aici a clacat. Tin minte cum isi spunea, la un moment dat, ca ea ca saptamanal trebuie sa se umple. Si o intrebam, ‘Dar cum te umpli?’ ‘Pai, alerg de la o biserica la alta sa vad unde sunt servicii de evanghelizare, unde mai vine cate o trupa, unde mai vine vreun evanghelist, , fiindca acolo ma umplu.’ ‘Dar cu ce te umpli?’ Cu sentiment. Traia! Era in al 7-lea cer cand iesea de acolo. Dar o credinta, bazata doar pe sentimente. Te duci acolo unde sentimentele te duc- in depresie si in pierzare. Credinta mantuitoare adevarata e insotita de sentimente, dar nu poate fi bazata, inradacinata pe sentimente. De aceea, nu cauta senzatii. Cauta-L pe Dumnezeu, altfel doar cu senzatia vei ramane. Aceste exemple de credinta la suprafatatrec prin acelasi test: al arsitei, al ispitei, al necazului, al incercarii, si toate au acelasi rezultat. Care-i rezultatul? Se duc, dispar, cad. De ce? Fiindca n-au radacina. Sau daca au o radacina, au o radacina bolnava, nesanatoasa. Cei ce-L au pe Isus cu adevarat, tocmai in incercari, in ispite o dovedesc. Cu cat e mai mare incercarea, cu atat ei se adancesc si mai mult in Hristos. Niciodata nu vor veni cu idei de genul: Dumnezeu nu ma mai iubeste. M-a dezamagit Dumnezeu. Unde e Dumnezeu acum? Nu. Exact in incercari, oamenii care sunt cu adevarat ai Lui, se apropie de Dumnezeu. Chiar daca nu vad, chiar daca nu simt, chiar daca, parca Ierihonul se darama peste mine, eu stiu ca esti aici. Si de voi trece prin ape, (ce spune Isaia?) apele nu te vor ineca. Dar tu trebuie sa treci prin ape. Dumnezeu nu te scapa din ape. Daca vei trece prin foc, flacara nu ma va arde. Dar o simti, e acolo langa tine. Evident ca ti-e frica, evident ca trebuie sa treci prin ea. Dar iti da Dumnezeu garantia aia ca nu te va arde. De ce? ‘Fiindca Eu sunt cu tine; te chem pe nume,’ spune Dumnezeu, ‘esti al Meu.’ Ai credinta adevarata. Credinta superficiala da nastere la crestini superficiali; oameni care primesc dar nu razbesc. De ce? Fiindca au o inima, o radacina nesanatoasa.
3. Samanta sufocata de spini (Photo via http://beltline.net)
Si ajungem la al treilea soi- al treilea fel de inima, al treilea fel de credinta- samanta care a cazut intre spini inchipuieste pe aceia care dupa ce au auzit cuvantul, observati- ‘l-a auzit’; 14 Sămînţa, care a căzut între spini, închipuieşte pe aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îşi văd de drum, şi -l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia, şi n’aduc rod care să ajungă la coacere.’ Si versetele astea, de obicei se adreseaza celor care sunt in biserica. S-ar putea sa ti se adreseze si tie. S-ar putea, la momentul asta sa simti cum sunt anumiti spini in viata ta, care-ti ineaca credinta, se sufoca. Te inabuse. Parca nu mai simti ca vrei sa te rogi. Parca nu mai simti dorinta de a sta in cuvantul lui Dumnezeu. Parca nu mai simti nimic, partasie; parca ti greu sa vi si la biserica. Parca n-ai chef sa mai vi la grup. Parca respiri artificial, din punct de vedere artificial. Parca esti sufocat deja. Observa care-i cauza: spinii. Cateva exemple a dat aici Isus: grijile, bogatiile, placerile vietii. E vreo problema sa fi bogat sau sa te bucuri de placerile vietii, sau sa fi atent la nevoile tale de fiecare zi, sa fi ingrijorat de cum iti sta viata sau cum iti stau copiii? Nici vorba. Credinta crestina autentica nu-i ascetism. Credinta ne indeamna sa ne bucuram de lucrurile pe care Dumnezeu ni le da in lumea asta. Problema apare, atunci cand aceste lucruri ajung sa ne preocupe atat de mult, incat cand e vorba sa alegem intre ele si Dumnezeu, renuntam la Dumnezeu in favoarea lor.
Si intotdeauna (e interesant) avem un motiv, ‘N-am cum sa ajung la grup, ca tocmai atunci am pe cineva, mi s-a intamplat ceva…’
‘O, duminica la biserica, cum sa-ti explic?Toata saptamana asta am lucrat, trebuie sa ma intelegi; sunt atat de obosit. Asta-i singura zi in care ma pot odihni si eu. Ba mai mult, mi-au venit si ceva prieteni. Am atatea griji pe cap.’
‘Ah, ma chemi sa slujesc in biserica? Tu nu poti sa-ti imaginezi cate am pe agenda mea.’
Parca toti ceilalti sunt in concediu. Aleg in tre Dumnezeu si intre grijile si preocuparile mele. Observati, in text, ultima fraza, cum sunt caracterizati acesti oameni: ‘şi n’aduc rod care să ajungă la coacere.’ Foarte interesant, ca oamenii astia ajung sa creasca in credinta; nu ca cei de dinainte. Samanta asta, observati, da nastere unei plante. Si da nastere chiar unei forme de rod, a unui fruct. Ceva se intampla. Ca sa ajungi la fruct, inseamna ca planta aia a trebuit sa aiba tulpina, sa aiba ramuri, sa aiba frunze, ca sa faca fotosinteza. Sa aiba flori, care in urma infloririi, sa duca la rod. Deci planta aia s-a dezvoltat; e clar ca n-a ramas doar la nivelul semintei. Interesant- aduc rod care să ajungă la coacere.
Te intreb: Ce rost are un rod care nu ajunge la coacere? Eu am crescut pe infloritele meleaguri ale Curticiului. Nu stiu cum sunteti voi, cei de dincolo de Carpati, dar noi, dincolo de Carpati dinspre nord vest avem niste obiceiuri ciudate. Spre exemplu, cand eram prunc, ne placea sa mancam prune verzi- amare! Cum sa spun? Faceam concurs intre noi; cine poate sa manance mai multe si ne chinuiam si vai… Pruna verde… sa nu o incercati acasa. Nimeni nu mananca prune verzi. Poate la nebunie; is acre, amare. Prunele-s puse acolo in pom de Dumnezeu sa fie folosite cand sunt coapte. Rodul necopt, eventual, il folosesti ca nutret la animale. Ei, planta asta, degeaba s-a dezvoltat, degeaba a ajuns la coacere. Si observati de ce nu a ajuns la coacere, fiindca asta-i cel mai important. Fiindca spinii inabusa planta si o ineaca. Spinii au crescut impreuna cu planta si au inecat-o. Interesant cum au crescut impreuna cu ea. In alte cuvinte, nimeni nu i-a taiat. Nimeni nu i-a bagat in seama, ci i-a lasat sa creasca. De ce?
‘Pai, is spinii astia mici. Ce pot sa-mi faca mie niste spini micuti?’
‘Si daca au crescut… e ok! Nu ma afecteaza cu nimic! De ce sa-i tai? Merg bine impreuna. Tu nu vezi?’
Si asta e adevarul; au crescut impreuna cu planta. N-au incomodat-o cu nimic, decat cand ? In momentul cheie. La coacere. Chiar cand sa dea rod, au navalit si au strangulat credinta. Asa actioneaza diavolul, dragii mei. Cati crestini nu cunoastem, care au ajuns exact asa. Spinii! Spini de care, daca e sa fi sincer, stiau de ei. Dar au zis, ‘Hei, putem coabita impreuna. Nu e nici o problema. Pot fi si in lume si in biserica; pot fi si cu Dumnezeu si cu lumea.’ Cat eu sunt in control, cat eu sunt stapan pe situatie… Nu vezi ca nimic nu mi se intampla, de ani de zile in care traiesc in doua barci?’
Intrebarea-i, ‘Pana cand?’ Atunci cand pui ceva in competitie directa cu Dumnezeu, e doar o notiune de timp pana acel lucru va navali si va lua locul lui Dumnezeu din viata ta. Nu-i vorba daca se va intampla. E vorba: cand se va intampla? Fiindca nu poti sa ai o inima impartita, spune Scriptura. N-ai cum sa slujesti la doi stapani- si lui mamona si lui Dumnezeu.
La un moment dat, cineva imi spunea; aveam o discutie si zicea, ‘Dar, cum poti sa slujesti si in biserica si sa slujesti si in institutia asta si vin oameni si-mi spun ca nu exista o compatibilitate in viata ta..’
‘De luni pana Sambata, eu sunt in institutia respectiva sef, Duminica, in weekend sunt la biserica in rolul care-l am. Lucrurile astea le fac fara probleme de ani de zile si poate ca tu esti printre putinii care-mi pui intrebari de genul acesta. Dar, uita-te ce frumos merg impreuna?’
Merg in paralel. A mers vreo 2 ani, dupa care a navalit, l-au strangulat si dus a fost.
Trei sfaturi:
Cum sa scapi de spinii care vor sa-ti inabuse credinta:
1. Destelenesteti viata daca vrei sa-L urmezi pe Dumnezeu.
Dragul meu, treaba-i simpla: ori te pocaiesti cu adevarat, ori nu. Nu mai poti sa lasi ramasite in viata, din trecutul tau. Astea in timp vor creste si te vor ineca.Ii vedem la catecheza, oamenii care se pregatesc pentru botez. Venim si discutam cu ei si in privat si in grup, ‘Ma oameni buni, n-ascundeti nimic sub pres, pentru ca nu de noi ascundeti. Ascundeti de Dumnezeu. E ca si cum iti furi propria caciula. Chestiile astea vor veni si la un moment dat vor sari asupra ta. Nu mai poti lasa ramasite din viata trecuta, fiindca ele te vor ineca. Scriptura spune, ‘Omorati madularele firii, fiindca (si te rog retine) ceea ce tu nu omori la timp, in timp, te va omora ea pe tine. Firea pamanteasca asta face. E profesionista in treaba asta. Abia asteapta sa-i lasi un lastar, ‘O, e mic!’ Si la un moment dat sa te zugrume. Vulturii, dragii mei, se aduna acolo unde sunt starvuri, unde exista cadavre, unde exista mortaciuni si n-ai cum sa-i alungi. Incearca sa alungi un vultur. N-ai cum. Dar stii ca poti sa-i faci sa plece singuri? Vulturii vor pleca atunci cand tu vei arunca mortaciunea. Alunga ce-i putred in viata ta, prin asta-ti vei taia spinii. Poate e vorba de un pacat care-l ti ascuns. Poate-i vorba de un anturaj, poate-i vorba de un loc de munca care sti ca nu te ajuta in credinta ta. Acum 2 saptamani am stat de vorba cu un barbat care mi-a zis, ‘Cristi, pur si simplu, de la 1 ianuarie, vreau sa iau o hotarare. Eu nu mai pot, am vorbit si cu seful meu. M-a platit bine, ma-nteleg bine. Totul merge bine, dar eu, de cand m-am apropiat de Dumnezeu in ultimul an si jumatate, eu nu mai pot, simt in mine ca nu mai pot. Mi se cere sa fac si sa vand fara factura. Si stiu ca nu-i legal si stiu ca nu-i moral si stiu ca nu-i spiritual. Va trebui sa-mi schimb locul de munca. Zic, ‘Hai sa ne rugam, pentru ca daca tu stii ca nu esti in voia lui Dumnezeu, Dumnezeu niciodata nu binecuvanta pe cei care nu sunt in voia lui.’ Alegi sa pacatuiesti- alegi sa suferi. Alegi calea lui Dumnezeu, alegi binecuvantarea lui Dumnezeu. Taie spinii- poate minciuna, poate obicei, poate stilul ara pe care sti ca nu ti-e potrivit. Ia o hotarare si taie spinii.
Photo credit www.firstumc.org
2. Gaseste-ti un om sau un grup de dare de socoteala,
cineva care sa-ti vorbeasca direct si sincer cu privire la viata si umblarea ta in Hristos. De ce? Fiindca, hai sa fim sinceri. Eu nu stiu daca voi aveti expresia asta, dar pe plaiurile Curticene, nanile noastre spuneau, ‘Da-i pace ca are orbul gainii.’ Adica, ai acel unghi mort, in care n-ai cum sa vezi propriile tale probleme. De cele mai multe ori suntem atat de obisnuiti cu spinii nostri incat ne complacem si cumva, ne desensibilizam constiinta. Si ai nevoie de cineva, de un Natan, de cineva care sa vina, care sa-ti spuna direct, frumos, sincer, care sa-ti verifice credinta; ca nu cumva sa-ti creasca spini pe care tu nu-i vezi. Si aici, dati-mi voie sa va spun si sa va incurajez: daca exista un lucru cheie, care a schimbat biserica noastra, inca de la inceput au fost grupurile mici. Nu exista cadru de crestere spirituala mai intens, mai potrivit credinciosului decat grupul mic, pentru ca in grupul mic are loc coacerea. Spunea Spurgeon, ‘Duminica, sunt ca acel om care ia 3-4 galeti de apa; voi sunteti sticlele. Si iau galeata de apa si o arunc in sala prin predica. Si unele sticle se umple un pic, altele mai mult, altele doar stropi, altele cad si se sparg. Dar daca vreau sa va umplu sticla voastra, a fiecaruia, trebuie sa ma duc la nivel personal si sa torn in voi in fiecare.’ Si asta-i frumusetea intre serviciul de duminica si grupurile mici. De aceea, noi am incercat sa ne axam dinspre studiu biblic inspre aplicatie personala, fiindca suntem atat de buni in a studia, a spune parerile, a vorbi din Scripturi, incat uitam sa le implinim. Unii dintre noi presupunem ca am sti cum sa le implinim. Uitati-va la Isus; majoritatea mesajelor Lui au fost mesaje practice aplicationale: ‘Sa-ti iubesti aproapele.’ ‘Cum, care-i aproapele meu?’ Si-i da 7,8,12 versete in care aplicational ii explica pilda Samariteanului milos, dupa care omul stie concret care-i aproapele si ce trebuie sa faca. Lucrurile acestea nu se pot discuta intr-o predica, ci intr-un grup mic. Uitati-va si aici in text. vers. 4 ‘Cand s-a strans o gloata mare, a venit la El norod din multe cetati. Si Isus a spus pilda asta. Dar descifrarea e, partea practica aplicationala, personala, unde a declamat-o Isus? Unde a explicat-o Isus? In grupul mic, in grupul ucenicilor. Cati erau acolo? 12- ucenicii Lui L-au intrebat, ‘Doamne, team auzit predicand, dar ce inteles are predica asta? Si El le-a spus, ‘Voua va fost dat sa cunoasteti tainele imparatiei.’ Celorlalti se vorbeste in pilde; si lea deslusit intelesul pildei.(2-11)
Aici (la biserica) iti vezi spinii. Aici, cand stai in fata cuvantului si ai 10,12 persoane in jurul tau, si evident, saptamana cu saptamana te intalnesti cu ei, cu oamenii astia si tu insuti iti dai seama cam care-s aturile a fiecaruia dintre ei, care-s slabiciunile fiecaruia dintre ei. Tu n-ai cum sa te ascunzi, dupa ce saptamana de saptamana te vezi cu ei, slujesti cu ei, esti in Cuvant cu ei, esti in rugaciune cu ei, asculti ce li se intampla la locul de munca, in familie. Si cand Cuvantul vorbeste si Cuvantul te indeamna, mai il iei deoparte.
Sau, uneori, asta-i frumos, chiar in grupul nostru, cand am trecut prin parabola asta, si am vorbit de felurite feluri de credinta, au fost doua persoane, care la finalul grupului au venit si mi-au zis, „Cristi, eu ma lupt cu spinii astia.”
Si am zis, „Interesant. Sa stii ca si noi din grup am observat treaba asta.” Dar am asteptat sa vii tu; sa nu zici dupa aia ca ne bagam in viata ta.”
„Dar, chiar vreau sa fac ceva si nu stiu cum; nu pot.”
„Tocmai de aia suntem noi, sa te ajutam. O sa ne rugam in directia asta. O sa incercam, uite, hai sa discutam cu cei din grup, caci, cu siguranta unii dintre ei au trecut pe unde ai trecut tu.”
Si altfel au reusit sa prinda, sa inteleaga, sa mearga inainte.
E nevoie de un grup. E nevoie de oameni care sa ne ia spinii si sa ne ajute sa-i taiem. De aceea, dragul meu, daca n-ai grup, cauta sa ai grup. Daca ai grup, cu tot dragul, fata de studiul biblic, aplica Scriptura. Petrece mai mult timp sa aplici Scriptura. Decat sa te bagi in 100 de versete, mai bine unul si stii ca pleci cu un adevar aplicat in viata ta. (2-13)
TRANSCRIEREA continua sub videos, cu punctul 3:
8 Decembrie 2013 VIDEO by – http://www.fiti-oameni.ro
Cum pot stii eu daca am o credinta mantuitoare?
15 Sămînţa, care a căzut pe pămînt bun, sînt aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îl ţin într’o inimă bună şi curată, şi fac roadă în răbdare.
Transcriere, continuare de mai sus:
3. Vrei sa scapi de spini? Munca, grijile, placerile nu pot intrece limita.
Asculta-ma cu atentie. Cand munca ta, (ca e un lucru bun), incepe sa te stapaneasca…
Cand grijile tale… „Domnule, da muncesc fiindca n-am destul salar. Uite, aia sunt in somaj. Eu trebuie sa-mi platesc ratele.
Cand grijile tale, cand munca ta, cand placerile tale uneori iti conduc viata, nu doar credinta ta in Dumnezeu va fi inabusita. Si, intreaba-ti pruncii. Intreaba-ti nevasta cum se simte pentru ca devin obiecte, devin popice in care tata, cand vine de la servici, parca arunca mingea in mijlocul camerei si toate se sparg. De ce? Pentru ca tata nu mai are timp sa investeasca in ei. Nu mai are timp sa investeasca in relatia cu sotia. Nu mai are timp sa se roage. Nu mai are timp sa vina la biserica. Totul e doar munca, doar griji, uneori placeri. Orice in exces, mai ales daca pune stapanire e un pacat. Si pacatul omoara.
Hai sa fiu practic. Fa ce stii si Duminica fi prezent in biserica, indiferent unde; dar, gaseste-ti o biserica. „Ah, nu pot; sunt plecat din localitate.”
„Extraordinar. Romania are biserici pe metru patrat, cum n-au tarile Europei. Gaseste-ti una in localitatea (aia). N-ai cum? Ai google. Ai internet. Ai telefon. Cu siguranta ca vei gasi o biserica. Cu siguranta ca Dumnezeu iti va vorbi macar ceva in Duminica aia, care sa iti lucreze pamantul semintei tale, care sa-ti faca ceva. Trebuie sa te incarci. Cadrul ales de Dumnezeu sa vorbeasca omului este biserica. La fel intalnirea de grup.
Dragul meu, Dumnezeu stie ca noi suntem responsabili pentru spinii nostri. Nu da vina pe altii, nu da vina pe circumstante, nu da vina pe Satan, nici pe oameni. Ia secera si taie.
„Bun, dar ce vrei sa-mi spui, Cristi? Daca nu tai ce se-ntampla?”
Ce se intampla cu oamenii astia- al doilea pamant, al treilea pamant? Ce se intampla cu ei? Si-au pierdut cumva mantuirea sau sunt pus intr-o postura in care sa-mi pierd mantuirea?
Eu nu pot sa-ti spun daca ti-ai pierdut-o sau nu ti-ai pierdut-o. Dumnezeu stie ce ai pierdut. Dar ideea e; uita-te in text. Oamenii astia au avut ceva anume (zi-i cum vrei tu), dar, au avut ‘ceva anume’ si au pierdut ‘ceva'”. N-au sfarsit-o bine.
Credinta Mantuitoare – Photo credit blog.buckheadchurch.org
Care-i credinta mantuitoare?
De aceea, Scriptura, mereu, mereu ne in treaba: Incearca-te in credinta. Sa vezi daca mai ai credinta, sa vezi ce fel de credinta ai pentru ca, observati in text, nu orice fel de credinta e mantuitoare. Sunt tot felul de credinte in textul asta. Bun, dar care-i cea mantuitoare? Samanta care a cazut pe pamant bun sunt acei care dupa ce au auzit Cuvantul, il tin intr-o inima buna si curata si fac roada in rabdare.
Pasul 1 – Credinta Ce au oamenii astia diferit fata de ceilalti? Observati, au un pamant bun. Observati, problema in tot textul asta nu-i problema semintei. E problema pamantului. Nu-i problema lui Dumnezeu; El o seamana. Samanta are putere. Problema e pamantul. Daca nu lucram pamantul, degeaba-i plantata, semanata samanta. Unde gasim pamant bun? Niciunde. Scriptura ne spune ca pamantul fiind inima noastra, nu exista nici un om neprihanit, nici un om cu o inima corecta, dreapta, morala- indiferent cat de religios sau moral s-ar crede el. De ce? Din cauza pacatului! Cum se poate transforma o inima rea intr-o inima buna? Una stancoasa, intr-una care sa aiba acea afinitate a solului care sa-i dea radacina? E pocainta.De aceea, Scriptura ne descrie atat de clar: Mantuirea vine prin credinta, care intotdeauna este insotita de pocainta. Si multi nu pricep asta. Au impresia ca daca ei cred, daca raspund pozitiv evangheliei, daca frecventeaza o biserica vor fi mantuiti. Scriptura ne spune ca si dracii cred si se infioara. Credinta e raspunsul tau pozitiv la chemarea lui Hristos. E primul pas. Esti constient ca ai nevoie de El.
Pasul 2 Pocainta Pasul 2 il urmeaza automat: esti constient ca ai nevoie de El, dar nu doar sa-ti faca o viata mai buna, desi de multe ori, Dumnezeu ne face o viata mai buna- ci sa ne scape de problema noastra esentiala: pierzarea noastra. Tu n-ai nevoie de El doar sa-ti rezolvi problema care te framanta. Tu ai nevoie de Isus sa-ti rezolvi pacatul care te distruge ca lepra si asta doar pocainta o face. De aceea, credinta oportunista- pusa deoparte. De aceea, credinta senzationalista, pusa deoparte. Cauta credinta aia care-ti da cercetare interioara, care aduce pocainta.
„Bun, dar ce-i pocainta?” E rezultatul credintei adevarate. Sunt roadele alea care reies, care se nasc in urma unei credinte adevarate. Cand ai trait fara Isus, ai facut tot ce ai vrut tu. Isus nu era in viata ta. Cand alegi sa traiesti cu Isus, incepi sa faci ceea ce face Dumnezeu, ceea ce-i place lui Dumnezeu. De aceea, cand pocainta vine in inima unui om, textul Scripturii numeste procesul ala ‘nasterea din nou’, pentru ca ceva se reseteaza in mintea omului. Incepe sa gandeasca altfel, incepe sa simta altfel, incepe sa se comporte altfel. E un alt stil de viata. Credinciosii adevarati nu sunt cei care se forteaza sa traiasca pentru Dumnezeu. Aia-s religiosii. Intre religiosi si credinciosi e o mare diferenta. Credinciosii o fac din inima, religiosii din obligatie. Credinciosii stiu ca n-au nici un merit. Ei isi considera faptele lor ca un semn al recunostintei adus lui Dumnezeu. Pe cand, religiosii, considera ca faptele lor bune, cumva un merit pe care Dumnezeu trebuie sa-l bage in seama: „Ia uita-te la mine. Nu vezi cati bani am dat la biserica. Am venit la biserica. Uite ca nu mai injur.” Cumva (vor sa) bifeze spre mantuirea lor. Credinciosii asculta de Dumnezeu, ca rezultat al iubirii lor fata de Dumnezeu si nu cer nimic in schimb, fiindca stiu ca Dumnezeu deja le-a dat prea mult. Religiosii asculta de Dumnezeu, mereu asteptand (22:40) sa primeasca ceva, „Doamne, am facut asta. Acum asteptam de la tine asta.” Negociem cu Dumnezeu.
Pe religiosi ii vezi foarte simplu, ca odata ce le atingi religia sar ca arsi. Credinciosii cauta relatia sincera cu Dumnezeu. Si ei realizeaza clar ca nu religia ci relatia mantuie. De aceea sacrifica orice, inclusiv religia de dragul lui Isus. De ce? Fiindca vor sa aiba un pamant bun. Si oamenii astia au un pamant bun. Au un pamant bun fiindca au o inima diferita si asta e preocuparea lor. Samanta cazuta pe pamant bun sunt aceia care dupa ce au auzit Cuvantul, il tin intr-o inima buna si curata. Il tin, dupa ce-l primesc, il tin, il pazesc. Primele doua categorii de oameni, din cauza arsitei, din cauza prigonirilor nu-l mai tin, fiindca pentru ei nu Cuvantul e important, ci erau interesele, preocuparea lor. Il vreau pe Dumnezeu doar sa le implineasca nevoile. Preocuparea adevaratului crestin este mentinerea credintei. De aceea, va face orice, va renunta, va schimba anturajul obisnuit sa fie sigur ca-si pastreaza credinta. Acestia sunt, spune Cuvantul, „Cei ce aud Cuvantul, il privesc si fac roada.” Spre deosebire de ceilalti, acestia rodesc. In alte cuvinte, in viata lor, se vede clar ca ceva exista. Fiindca roada, cand te apropii de un pom, te uiti la el, „O fi el dragut, da, probabil ca-s barbat, pe mine ma intereseaza rezultatele, obiectul muncii. Ii fain sa-l ai pe aici, dar daca n-aduce rod, nu stiu daca as da prea multi bani pe el. Floarea asta si ea-i draguta, dar ce-mi iese mie din afacere cu florile astea.
Credinciosii bisericosi. – Ei, cand te uiti, mai ales la recolta, tu semeni sa aduca rod. Si rodul se vede. Nu-ti sta ascuns. De aceea, la un moment dat, cu cei care n-aduc rod, ce face Isus? Ii mai lasa un an si dupa aceea, smochinul neroditor il taie. Vreau sa te intreb: Tu ce rod aduci? Aduci vreun rod? Daca cel rau nu va reusi sa ne fure samanta cand e semanata, daca nu va reusi sa ne puna pe o pista falsa, dandu-ne senzatii fara radacina. Daca nu va reusi sa ne zugrume, inselandu-ne sa traim si-n lume si-n biserica intre spini, diavolul ne va lasa in biserica, ne va lasa cu radacini, ne va lasa fara spini, dar si fara rod. Si astia-s credinciosii bisericosi, care cand te uiti la ei, „mama mia”, astia-s plini de frunze. Da frunzaraie, crengi… zici ca-s de la Gradina Botanica din Bucuresti. Dar n-au NICI UN ROD! Bifeaza tot ce tine de biserica, iti canta in cor, iti vin la programe, iti vin la rugaciune, is superatenti la forme, la traditii. In exterior toata-i verdeata, toate-s frunze, toate-s flori. Tot ce vrei tu, cu exceptia unui singur lucru: RODUL. De ce? Fiindca repet: Religia a inlocuit relatia. Si cand religia inlocuieste relatia, religia da la frunze si la flori tocmai ca sa-ti dea impresia ca esti viu, pe cand tu esti imbalsamat de mult. N-ai rod.
Isus s-a uitat spre smochinul neroditor, i-a mai dat un an. Apoi a zis clar, „Cine n-aduce rod, Ioan 15: Vita este taiata, luata si pusa deoparte. Sunt 4 categorii de oameni care aud Cuvantul. Toti il aud. Una singura e sigura de mantuire. Cea care are credinta si pocainta autentica.
- Una e oameni care aud dar nu raspund. Din cauza necrdintei au o inima impietrita.
- Oameni care primesc dar nu razbesc. Au o credinta de suprafata, o inima nesanatoasa.
- Ai oameni care au trait dar au inabusit. Au o credinta inecata din cauza unei inimi impartite.
- Iar, ai oameni care cred si aduc rod. Credinta adevarata, inima curata.
Din trei categorii de oameni, 3 care aud si il primesc, 1 singura sfarseste cu bine. Doua cad pe drum. Nimeni nu poate spune ce statut au avut, dar toti putem spune clar ca finalul nu a fost bun si acolo nu vrem sa ajungem. De aceea, la finalul acestui mesaj, vrea si eu la fel ca Pavel, sa te gandesti la un verset din 2 Corinteni 13. Dupa ce scrie 2 epistole bisericii din Corint, stiti cine au fost Corintenii, da? O biserica pe care el insusi a infiintat-o. O biserica care avea printre cei mai tari predicatori din lume pe vremea aia, pe Apollo, il avea pe Pavel. O biserica care avea oameni precum Stefan, precum Gaiu, oameni extraordinari, o biserica care avea atatea daruri spirituale incat se bateau pe ele. O biserica care tinea la tot felul de lucruri marunte, toate lucrurile astea erau acolo si zicea, „Asta e o biserica extraordinara. Si Pavel nu le scrie una, ci le scrie 2- cercetatorii spun ca sunt 4 epistole, noi avem doar doua. Si la finalul celei de-a doua, in ultimul capitol, unor credinciosi din biserica, Pavel le spune asa, „Pe voi insiva, incercati-va daca sunteti in credinta.” Ce le spune Pavel. Stai un pic, dar astia-s credinciosi. Dat, tu mi-ai zis de cate se intampla in biserica lor, cum poti tu ca ultimul sfat pe care-l dai sa fie asta? „Mai, oameni buni, incercati-va voi insiva daca sunteti in credinta.” „Daca suntei,” fiindca s-ar putea sa crezi ca esti si sa nu fi. Sa ai o oarecare fel de credinta din cele 4, dar nu cea autentica, nu cea mantuitoare.
De aceea te intreb: Tu ce fel de credinta ai? O credinta care doar crede superficial? Sau o credinta care realmente doreste sa traiasca cu Isus? O credinta care cauta senzatii si beneficii din partea celui divin? Sau o credinta care in smerenie isi recunoaste nevoia si pocainta inimii? Credinta e doar o forma, sau e ceva real care duce rod si vezi in viata ta? Ce fel de credinta ai? Raspunsul nostru tine vesnicia noastra. De aceea, as vrea sa las sa digeri aceasta intrebare intre tine si Dumnezeu in timp ce voi avea cateva momente de cercetare impreuna cu tine.
Urmeaza chemare si indemn de chemare in ultimile 6 minute.