Precizăm că această recunoaștere a unei vieți familiale este foarte importantă, fiindcă ar constitui un fundament și un argument originar, pe termen mediu, pentru recunoașterea și reglementarea Căsătoriilor/Parteneriatelor civile monosexuale încheiate în străinătate, și, în final, pe termen lung, a căsătoriei între persoane de același sex în dreptul românesc. Practic, art. 277 din Codul Civil, care interzice aplicarea în România a căsătoriilor/parteneriatelor civile contractate în străinătate, nu și-ar mai avea rațiunea de a exista.
Recenta viziune în jurisprudența C.E.D.O.[1], privind noțiunea de „family life” recunoscută cuplurilor monosexuale, diametral opusă jurisprudenței clasice a Curții de la Strasbourg, ridică problema aplicabilității și dacă astfel de considerente ale unor decizii CEDO ar fi temei juridic pentru neconstituționalitatea unor articole din legea română (recte art. 277 Cod Civil).
Precizăm că vom analiza aici incidența dreptului izvorât din C.E.D.O. în raport cu art. 277 din Codul Civil[2], urmând ca incidența dreptului comunitar față de articolul național referit să o facem într-un demers viitor.
Încă de la început atenționăm că prezenta nu se referă și nu contestă dreptul la viață privată și ocrotirea sa față de cuplurile de același sex; acestea au aceleași drepturi de începere și dezvoltare a unei relații, la fel ca și orice altă relație heterosexuală și există garantate toate drepturile privind intimitatea sau întreținerea oricăror raporturi sexuale, întocmai ca și în cadrul cuplurilor heterosexuale. Ceea ce considerăm ca prematură aici, este posibilitatea recunoașterii la nivel juridic, de către statul român, a existenței unei vieți familiale pentru relațiile monosexuale, în urma recentei modificări în practica CEDO, de la simpla recunoaștere doar a dreptului la viață privată la recunoașterea vieții de familie („Court’s case-law has only accepted that the emotional and sexual relationship of a same-sex couple constitutes ‘private life’ but has not found that it constitutes ‘family life’” – Schalk și Kopf c. Austria, § 92).
Precizăm că această recunoaștere a unei vieți familiale este foarte importantă, fiindcă ar constitui un fundament și un argument originar, pe termen mediu, pentru recunoașterea și reglementarea Căsătoriilor/Parteneriatelor civile monosexuale încheiate în străinătate, și, în final, pe termen lung, a căsătoriei între persoane de același sex în dreptul românesc. Practic, art. 277 din Codul Civil, care interzice aplicarea în România a căsătoriilor/parteneriatelor civile contractate în străinătate, nu și-ar mai avea rațiunea de a exista. Astfel, dacă art. 277 ar fi găsit neconstituțional și, drept consecință, înlăturat, s-ar ajunge la recunoașterea implicită de către statul român a căsătoriilor/parteneriatelor civile între persoane de acelaşi sex din străinătate, ajungându-se astfel, la eludarea art. 259 alin. 1 din Codul Civil, ce prevede căsătoria doar între un bărbat și o femeie.
Observăm astfel că, problema este de mare actualitate, în contextul dezbaterii prezente la Curtea Constituțională, în dosarul nr.78D/2016, a excepției de neconstituționalitate invocată la Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr.17411/302/2015. Această excepție a reclamanților ridică problema conformității articolului 277 Cod Civil cu art. 26 din Constituție, referitor la protecția vieții familiale.
Vom sesiza aici că, raportat la considerentele C.E.D.O., situația statului român nu corespunde condițiilor necesare aplicării jurisprudenței evolutive constatate în cauză Schalk si Kopf c. Austria și reiterate în Oliary și alții c. Italia; deci, pentru situația României încă sunt aplicabile concluziile și situația din 2001 din cauza Mata Estevez c. Spania [3], conform celor statuate expres și stabilite de CEDO în acea jurisprudență.
Considerente CEDO relevante pentru cazul românesc:
1. „The Court notes that since 2001, when the decision in Mata Estevez was given, a rapid evolution of social attitudes towards same-sex couples has taken place in many member States. Since then, a considerable number of member States have afforded legal recognition to same-sex couples” (Schalk and Kopf,93). Deci, Curtea Europeană a Drepturilor Omului își motivează în primul rând decizia în cauza Schalk și Kopf c. Austria, plecând de la „evoluția atitudinilor societății față de cuplurile de același sex din multe State membre” („evolution of social attitudes… în many member States”). Prin urmare, numai o evoluție de atitudine a societății (ce o vom caracteriza mai jos) ar justifica reîncadrarea relațiilor între persoanele de același sex, deci ar trebui să existe această evoluție și în România pentru a se ajunge la eventuale concluzii similare, favorabile acceptării unei vieţi familiale cuplurilor de acelaşi sex. Evident, această „evoluție” întârzie să apară, în societatea românească. O a doua concluzie: Curtea Europeană vorbește despre „în multe State membre” – (in many member States), însă nu precizează nimic asupra statelor în care „evoluția atitudinilor” nu a avut încă loc; de fapt, Curtea de la Strasbourg nu a apucat încă să se pronunțe pe o asemenea ipoteză, deci nu rămâne decât situația certificată în jurisprudență de la nivelul anului 2001 (în cauza Mata Estevez c. Spania), față de aceste state membre ce nu se înscriu în noua ipoteză, recte situația României.