Ziarele ne anunta ca exista o categorie de tineri care ajung la suicid, la sinucidere, pentru ca parintii le-au plecat ca sa le faca un viitor. Pleaca tatii. Intr-o localitate din Bucovina nu mai sunt barbati. Peste tot, pe unde te duci in lume, in Europa, te intalnesti cu barbati din localitatea respectiva. Eu zic, cum a putut produce localitatea aceea atat de multi barbati, ca-s imprastiati pe toate meridianele. Copii fara tati, copii care resimt atat de dureros lipsa tatalui incat ajung sa-si puna capat vietii. Paradoxal si ironic, parintii aceia se duc sa le construiasca betoane si ajung sub placa de beton a cimitirului. Cum vedeti recuperarea familiei evanghelice? Haideti sa pornim de la noi, ca si noi avem o gramada de astfel de familii care se deconstruiesc. Ei sunt in disolutie. Ne pleaca barbatii, ne pleaca uneori si femeile. Se duc, ii lasa in grija bunicilor sau mai rau, cu cheia legata de gat, in parasire, numai ca sa le faca un „viitor”. (Marius Cruceru)
Ghita Mocan: Frate Marius, cum bine stiti, Biblia este o carte pentru barbati si cand Pavel spune in Efeseni: Si voi, parintilor, este de fapt „si voi, tatilor”. De fapt, nu chiar e vorba de amandoi cu aceeasi intensitate, ci e vorba de tata. Cred ca problema de fond este o perceptie gresita asupra educatiei in perspectiva aceasta romaneasca, nu neaparat evanghelica. Mai degraba istorica, traditionala. Bunicul meu, chiar si tatal meu, deci doua generatii, au considerat ca a creste pruncul e treaba mamei. E treaba ei, a femeii. Femeia il naste, sa fie sanatoasa. Aceasta intelegere gresita a educatiei, intr-un fel, ce e interesant, monoparental, in vreme ce amandoi parintii traiesc, il degraveaza pe tata. In mintea lui, in mintea multor tati din pacate exista aceasta liniste. Ei dorm linistiti in Italia, in Spania, stiind ca trimit bani acasa. Au pus banii la Western, ei deja sunt linistiti pentru ca atat au inteles. Poate ca n-a fost cine, poate ca n-a fost persoana potrivita, cadrul sa-i inveti ca nu e vorba despre asta. Imi aduc aminte de o carte care am folosit-o la bibliografie de Josh McDowell „Sunt un tata bun” in care povesteste experiente intre el si cel putin doua cu fiul lui la adolescenta, in care a simtit nevoia sa-l ia pe fiul lui cu el in cateva iesiri, in cateva conferinte. Fiul nu-l ajuta nimic, numai ii purta grija chiar tocmai pentru ca simtea ca il pierde. Dar nu se intamplase nimic dramatic. Si Josh McDowell n-a plecat de-acasa cu lunile, cu anii. Cred ca noi trebuie sa reconstruim conceptul de educatie si sa spunem raspicat ca un copil are nevoie de amandoi parinti. Si sa mai spunem ca tatal e cel care da linia. Tatal e marele preot. Nu asa spunem in biserica?
Marius Cruceru: Cand spuneti asta, probabil ca unii dintre ascultatorii nostri vor interpreta afirmatia dvs., vor fi socati cand spuneti ca Biblia este o carte pentru barbati. Ce spuneti prin asta? Intelegeti ca tatal era interpretul? Tatal era cel care deschidea Scripturile pentru restul familiei? Nu ca femeile n-ar avea dreptul sa o citeasca.
Ghita Mocan: Asta inteleg, ca tatal este partea activa, intr-un fel conceptualistul, teoreticianul care transmite ideile, care le promoveaza si care vegheaza la perseverenta, la aplicarea lor.
Marius Cruceru: Si, cel care este primul responsabil inaintea lui Dumnezeu pentru intreaga familie. Foarte bine ati subliniat aceasta deresponsabilizare si aici trebuie sa va fac o marturisire. Eu insumi am fost un parinte plecat de acasa, o spun cu durere. Si, nu neaparat plecat fizic din casa. In perioada studiilor mele, cand scriam la doctorat, fiul meu mijlociu imi cerea: „Tati, hai sa ne jucam. Tati, hai sa ne jucam.” „Inca un paragraf… inca un paragraf..” A fost cea mai proasta decizie care am luat ca tata, de a amana timpul. Cand ma intorceam spre el, copilul deja dormea. A fost o perioada pe care nu o mai pot recupera. A fost o perioada de fractura de comunicare mai tarziu, cand am mai vrut eu sa comunic cu baiatul. N-am mai putut comunica. De aceea, pentru ca acuma ne asculta si frati, surori, credinciosi, de diferite confesiuni din diaspora, dvs. calatoriti spre ei si eu calatoresc spre ei, desi le-am spus in conferinte pentru familii: „Tatilor, intorceti-va din nou acasa.” Este atat de comod sa fii desresponsabilizat incat desi stiu adevarul, nu se mai intorc acasa.
Ghita Mocan: Mai este un paradox, il observ si eu in diaspora. Muncesc de dimineata pana seara aceeasi barbati. Sunt buni meseriasi. Europa se construieste intr-o oarecare masura cu ei. Se construieste la modul fizic. Muncesc din greu. Fiecare euro este platit cu sudoare si totusi si-au ales partea usoara. Deci, cu tot respectul pentru munca lor, pentru cinstea lor si harnicia lor, au fugit de partea grea. Si asta, si lor le spun: „Va respect pentru ce faceti, dar v-ati ales totusi partea usoara. Munca fizica enorma e totusi mai putin decat interactiunea, felul in care te faci vulnerabil, te expui, suferintele, tanjirea inimii tale, frangerea inimii tale pentru copilul tau.
Marius Cruceru: Partea grea este sa te intorci spre copil. Sa te intrerupi din orice activitate. Sa te intorci catre copil si sa-i accepti intrebarile incomode, framantarile. Un alt lucru pe care-l spun fara oboseala si vreau sa ma verific, sa vedem cum priviti aceasta afirmatie. Spun fara oboseala la orice conferinta pentru familii, la orice sfatuire, cand ma intreaba unii si altii ce as schimba in educatia copiilor. Acum, dupa cum stiti, Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un alt copil. Ne-a dat sansa de a reincarca softul de educatie si sa-l reactualizam si sa-l reaplicam. Daca as schimba ceva, ar fi timp, timp, timp, timp, timp, petrecut cu copilul. Uneori zicem: Mi-as da copilului inima, rinichii, ficatul daca ar avea nevoie si m-as oferi pentru asta. I-as da viata mea. Pai, viata ta nu inseamna in primul rand plamanii, organele. Viata ta inseamna timp. Da-i viata ta. Da-i timp.
Ghita Mocan: Nu intamplator se spune ca pentru copii, dragostea se scrie TIMP. N-au conceptul de dragoste. Nu intamplator, o fetita, intrebata cine sunt bunicii, ce inseamna un bunic. Si ea a raspuns: bunicul este omul care are cel mai mult timp din lume. De aceea spunea ea ca ‘il iubesc pe bunicul’.
Marius Cruceru: Legat tot de aceasta notiune, stii de Timp = Educatie = Ucenicie- Strabatem coclaurii sa facem ucenici din toate natiunile. Trecem peste 7 mari, 7 tari, cand ucenicii cei mai apropiati sunt in casa noastra. Daca ne uitam in sarbatorile ritualulior evreiesti, exista o porunca pentru tati si fii care trebuiau sa vina inaintea preotului si sa se marturiseasca impreuna si sa preia istoria: a fost un an asa… Veneau cu cosuri cu bunuri, aduse inaintea preotului. Dar, neaparat era aceasta prezenta obligatorie a tatalui si a fiului. Tati si fii, tati si fii care trebuiau sa spuna aceeasi poezie din nou si din nou. Daca atunci, acolo, s-a facut asa, cum putem restaura aceste lucruri astazi, acum in comunitatile noastre?
Ghita Mocan: Apostolul Pavel, cum stim in epistole, cel putin in doua dintre ele, se ocupa de aceasta relatie intr-un spatiu greco-roman. Am fost surprins sa aflu, cand am studiat exegetica acelei pasaje ca dupa 10 ani in lumea greco-romana, dupa ce baiatul acea 10 ani, undeva la varsta, la cumpana aceea, il preda tatalui. Unii spun ca mai de vreme, undeva la 7 ani il preda tatalui. Adica, mama il alapteaza. Il creste. Il ingrijeste. Copilul devine oarecum independent acum. E marisor. E sanatos. Il preda tatalui. Si tata il duce pana la varsta majoratului (atunci era sub 18 ani). Il duce pana la majorat.
Mi-a placut ideea chiar si ca concept. Cred ca trebuie sa existe aceasta predare din partea mamei, tatalui (sau unei autoritati masculine, daca barbatul lipsea), mai ales pentru baiat ca el isi cauta oricum modele. Din nou, una dintre problemele acestea furtunoase, legate de problema homosexualitatii si a faptului ca unii baieti nu ajung sa stie sigur, de fapt, ce sunt eu, e datorata si absentei tatalui. Care, tata, are o alta abordare asupra vietii, care-l face sa fie barbat intr-un fel prin felul cum il abordeaza prin joc, prin miscare, prin un pic de expunere la risc, pana la urma, ceea ce orice baiat cu adrenalina isi doreste. Cred ca trebuie sa fie un astfel de transfer, nu inteleg prin asta ceva brutal. Nu inteleg, din nou, abandonul mamei. Dar cred ca la un moment dat, tata trebuie sa isi intre serios in drepturi. Si asta, undeva la pubertate, tata ar trebui sa-si intre mai serios ca niciodata. Si daca nu s-a trezit pana atunci, reactiile copilului, acelea de sfidare, de obraznicie, de trantirea usii, de replica, acelea, fie ele semnalul, in care tata sa stea si apoi sa porneasca sub alte paradigme si sa incerce sa se apropie de el intr-o buna educatie.
In lumea greco-romana se pare ca s-a inteles lucrul acesta. Tata, atunci era ajutat de un pedagog. In fine, depinde si de starea familiei. De acord ca trebuie sa ne ajutam de institutiile care ne pot ajuta, in primul rand, in biserica sa ne ajutam, de scoala in masura in care putem. Si ce-as mai vrea sa spun aici este ca, mai ales cu adolescentii, fundamental mi se pare si spun si din experienta proprie, sa-l iei cu tine. Ucenicia peripatetica. Sa-l iei, sa te plimbi cu el. Il iau uneori pe fiul meu la evanghelizari. Il obosesc, unde din nou ma asculta pe mine predicand. Dar nu-l iau pentru predica, frate.
Marius Cruceru: Vedeti, avem un exemplu biblic in privinta asta. Avem un copil orfan de tata. Timotei, crescut de doua femei. Dar se pare ca la varsta pubertatii, destul de devreme intra in mana tare a ap. Pavel si-l uceniceste. De aceea spune: Mi-ai vazut incercarile, rabdarea si da o intreaga harta de calatorie. Daca trasam calatoria, sunt distante enorme pe care le petreceau impreuna. Un adolescent cu un barbat in toata virtutea lui si asa si-a format Timotei caracterul. A putut sa fie un tanar fragil, bolnavicios, dar a pastorit una dintre cele mai dificile comunitati din Efes.
Ghita Mocan: Daca mai sunt tati care ne asculta si care mai cred ca in relatia cu un adolescent, fiul lor, mai poti sa tii cu ei, cu copiii, lectii in sensul sa te asezi la catedra familiei si sa-l chemi pe baiat si sa-i tii o prelegere, daca te va asculta, o va face din pura complezenta, dintr-un soi de educatie minimala. Gandul lui, de obicei, va zbura in alta parte si poate ai fi mai credibil daca vrei sa mergi pe varianta asta formala. Ai fi mai credibil sa sa te filmezi si sa-i dai un youtube cu tine. Poate ar fi mai credibil pentru el sa te gaseasca pe internet, decat sa mergi intr-o relatie de altfel profesoriala cu fiul tau. Chiar nu mai tine. Chiar nu mai merge. Generatia aceasta, a copiilor nostri, este haituita realmente de spatiu virtual, de tehnologie, de pacatul de la distanta, de atata tentatie cum si noi am avut. Dar, totusi, nu cu aceasta intensitate, nu cu aceasta presiune.
Marius Cruceru: Ne apropiem de finalul conversatiei noastre, o problema extrem de dureroasa, o cicatrice care doare in vietile multora dintre noi, care am crescut copii adolescenti si n-am luat deciziile corecte la vremea potrivita. Ce ati transmite, o ultima fraza, un ultim indemn parintilor, in special tatilor care ne asculta din partea autorului (cartii) „Poemele Tatalui”?
Ghita Mocan: As da un sfat practic din care m-as bucura ca ascultatorii mei, tatii, sa desprinda un principiu. Eu practic lucrul acesta de cateva luni. Imi iau baiatul si il duc dimineata la scoala cu masina. Singur, el merge cu transportul in comun pentru ca trebuie sa fie un copil normal. Dar, uneori il duc cu mine dimineata cu masina sau ma aranjez sa fiu in zona scolii lui, sa-l sun, sa-l pot lua cu masina. Acel timp de 10 minute petrecut in masina, rascumpara si energizeaza o intreaga zi, poate o intreaga saptamana. Nu avem timp de prea multe discutii. Dar profunzimea, intimitatea, rastimpul- nu e timp, rastimp e- imi consolideaza relatia cu el. Luati asta si practic si ca principiu. Duceti-va uneori copilul la scoala cu masina. (ultimele 17 minute din Emisiunea Intre Scriptura si Ziar)
— Eu, luă cuvântul al doilea ucenic – la fel de satisfăcut de el însuși, am ţinut multe predici în faţa a mii de oameni!
Stânca mea a fost mereu biserica, acolo am găsit sprijin tot timpul de la Dumnezeu, de la sfinți. Se mira șefa mea cum de eram acceptată la atâtea conferințe… Ea nu știa că, de fiecare dată, mă duceam înainte să vorbesc cu Sf. Parascheva și îi spuneam: „Faci cum știi tu că e mai bine”… Adică făcea ea, nu eu. Dacă aș fi făcut eu, n-aș fi fost acceptată peste tot.
agnus dei - english + romanian blog 