Marturia unei actrite din Oradea – Hortenzia Meleg

Nascuta si crescuta intr-o familie credincioasa, la 18 ani s-a casatorit cu un actor si a intrat si ea in acea viata de actori. Ii mergea bine si asa si-a trait viata. Cateodata se mai ruga si credea ca e ok asa. Desi incerca sa se bucure de viata, din cauza rugaciunilor parintilor ea nu se bucura de placerile celor din jur. Apoi, a inceput sa umble din biserica in biserica si sa posteasca.

Intr-o zi, cand trebuia sa-si lase fetita la parinti pentru o zi, mama sa i-a spus sa vina sa o lase cu ea la Biserica baptista Emanuel, de unde primise o invitatie ca sa participe la un program evanghelic.Ajunsa la Biserica Emanuel tarziu, Hortenzia nu a mai avut loc sa intre in biserica, ci a trebuit sa stea pe holul bisericii unde erau ecrane. Acolo, ea povesteste- „Am vazut un om (pastorul) si am inceput  sa vorbesc in mintea mea cu Dumnezeu. Acel om (era Pastorul Paul Negrut) spunea exact pentru ce m-am dus eu. A spus: „Tu, aceea ce-ai intrat, n-ai intrat intamplator in casa lui Dumnezeu. Isus a venit ca sa se intalneasca cu tine. Intinde-ti mana, Domnul vrea sa te scoata, sa te ia in bratul Lui.” Deci, a spus totul ce cautam eu in alte biserici si in post si rugaciune, fara sa stiu eu ca nu intamplator am dus eu acolo fetita.

Hortenzia Meleg:

Am zis: „Doamne, eu intamplator am venit aici. Eu n-am stiut ca Tu esti aici, ca Tu imi vorbesti. Esti asa de prezent aici. Eu n-am mai fost la fratii Romani. Eu n-am stiut. Eu ce sa fac acuma? Nu mi-au dat voie sa intru (in biserica). Ajuta-ma. Da-mi o alta sansa. Doamne, eu ridic mana.” S-a spus, sa ridice o mana cine doreste sa invite pe Isus in inima.

Eu nu m-am intalnit niciodata cu o invitatie asa clara in toata viata mea. Si m-am uitat in spate, in jurul meu. „Doamne,” eu am spus, „Cine trebuie sa vada, ca eu ridic mana? Dar nu stiu cui sa ridic mana. Stateau 3 femei tigance in spatele meu si mi-am siz: „Doamne, ajunge daca ele vad. Mu stiu ce-am de facut.” Domnul a vazut inima mea. Simteam o prezenta extraordinara. Am zis: „Doamne, eu ridic mana. Nu mi-au dat voie sa intru. Da-mi o alta sansa, ca si acolo ridic mana. Nu conteaza la cate mii de oameni eu ridic mana. Eu sunt aici. Ia-ma in bratul Tau. Si atunci s-a auzit o voce dinauntru: „Oricine doreste sa invite sau sa vina, Duminica e ultima zi de Evanghelizare. Oricine doreste sa vina, ca Domnul Isus vrea sa va ia in brate, vrea sa cineze cu dvs.” Si am spus: Voi veni, Doamne, eu voi veni Duminica.”

Foarte multe greutati am intampinat pana am putut sa ajung, dar in ultima secunda, iar am sosit. „Doamne, nu conteaza, chiar sa stau in picioare, dar da-mi voie sa intru, in ultimul colt, ca vreau sa ridic mana. Eu pentru asta am venit.” Am intrat. Nu mai erau locuri, dar cineva s-a ridicat si mi-a predat locul.  Am stat intr-un colt al bisericii si spuneam: „Doamne, spune acelui om (pastorul) sa spuna sa ridice mana cine vrea sa ajunga in bratul Tau, Doamne. Ca, eu vreau sa ajung.” Eram plina de dorinta dupa Dumnezeu, dupa puterea aceea. Fratele Paul, la sfarsit, a facut chemarea, prima data la balcon, in coltul opus si eu imediat am ridicat si eu mana. La fiecare sectie ridicam mana, ca nu cumva sa raman jos. Deja, cabaret era in ceruri si pe amvon ca cineva (eu) care nu intelege sa astepte, eu tot ridicam mana. Si cand a ajuns la mine: „Sa ridice mana din partea aceasta, cine doreste pe Isus ca stapan si Mantuitor,” am ridicat mana in sfarsit. A spus fratele Pastor: „Sa fiti binecuvantata.” Simteam ca a cazut peste mine un butoi de ceai fierbinte. Duhul Sfant era. Eu nu mi-am dat seama ce este peste mine. O caldura m-a inundat si eu m-am ridicat de acolo, si a zis: „Sa veniti in sala de nunti sa ne rugam pentru cei care v-ati predat viata dvs. si inima lui Isus.” Prima doream sa ajung,  pe primul rand. M-am rugat cum stiam eu si m-am dus acasa saltand de bucurie.

Pur si simplu nu m-a interesat. In Oradea, eram o persoana destul de cunoscuta, de pe ecran, de pe scena teatrului, dupa sotul meu. Si am spus: „Nu ma intereseaza. Sunt asa de fericita.” Si am luat hotararea ca in totalitate ma predau Domnului. Nu o particica. Totalitate. Si am spu: „Doamne, si afacerea mea, e in mana Ta. Aici sunt. Fa ce vrei. Si stiu ca de aici inainte, dusmanul nu ma mai are.” Si stiam ca am primit o putere peste puterea aceia a vrajitoriei.

Sotul meu credea ca eu ma duc. Aveam afacerea mea si trebuia sa fac prezentari. Eram chemata incoace, incolo. Calatoream, mergeam. Am inceput sa nu ma mai duc la prezentari, ci seara de seara la evanghelizari, la rugaciune. Acasa, n-am mai putut de mine, de bucuria ce aveam in inima. Poate suna ciudat, dar in fata Creatorului meu pe care il iubesc din toata, toata inima mea, spun ca nu puteam sa fac aproape nimic. Uitam zile intregi sa mananc. Stateam cu Cuvantul Domnului, stateam cu DVD-urile deasupra capului meu. Mergeau predicile, aveam Biblia (deschisa), niste carti deschise pe jos, in camera unde stateam si aveam Radio Vocea Evangheliei. Deci, stateam 10-16 ore zilnic. Eram ca un burete care absorbea, Mergeam prin toata casa cantand, laudand pe Domnul. Era ceva extraordinar.

Calatoream cu teatru si cu colega mea si vorbeam despre produsele naturiste (afacerea mea) si cum stateam, simteam o intepatura in spate. Era in primul an cand m-am intors la Domnul. Din senin, cand ma puneam cu spatele (la scaun): „Ce-i cu intepatura asta?” M-am dus singura in vestiar, abia am ajuns.  Am un semn de mama. Dintr-o data s-a transformat din foarte micut, la marimea unei nuci. Simteam ca ma inteapa si imediat am stiut ca asta nu-i lucru bun. Cu semnul de mama nu se joaca. Dar, in inima mea era primavara. Eu aveam pe Isus si am invatat sa nu ma ingrijorez de nimic, sa lauzi pe Domnul pentru tot ce ti se intampla. Eram plina de Duhul Sfant si am laudat pe Domnul. Am zis: „Doamne, nu stiu ce e acolo. Dar, ma voi ruga si intepatura aceia se va duce.” M-am dus acasa si m-am uitat in oglinda. Era crescuta si s-a facut urata, destul de mare.

Atunci, am inceput sa ma rog: „In numele Domnului Isus, sa mearga inapoi la locul lui (semnul).” Si pe jumatate s-a dus inapoi. Atunci m-a speriat si am spus: „Doamne, probabil ca Tu ai lasat cu un scop. Familia mea este neintoarsa la Tine si poate cu acest caz, vor veni la Tine, se vor speria si se vor ruga pentru mine, ca vor simti ca avem nevoie de Tine.” Timp de 9-10 luni, sotului meu ii era rusine de mine. Nu ma asculta. Nu puteam sa-i spun cum de am ajuns in bratul lui Isus. Atunci, stiam ca ma va asculta. Era Directorul Sectii Maghiare al Teatrului atunci. L-am sunat. Era in biroul lui si i-am spus in felul urmator:  „Dragul meu, stii ca ti-am mai spus…” I-am spus in gluma, cand i-am vazut mormantarea printesei Diana. I-am spus: „Dragul meu, uita-te bine. Cand eu mor,  exact asa o inmormantare vreau. Alb, flori albe, sicriu alb.” Stia ca-i gluma, dar ma asculta. Stie ca-mi place albul foarte foarte mult.

Si-acum, i-am spus iar: „Dragul meu, sa stii, pregateste-ti portmoneul, ca te costa mult mormantarea mea, flori albe, sicriu alb.” A spus: „Ce vorbesti?” „Mai in gluma, mai in serios, stii ca ce te asteapta.” „Ce vorbesti?” Si i-am spus atunci: „Un semn de mama mi s-a distorsionat. Nu-i o problema mare. Poate ca mai repede ajung la Dumnezeul meu.” El s-a speriat si a fugit acasa de la teatru. Locuim aproape. Cand m-a vazut, a zis: „Du-te la medic.” Am spus: „Nu. Eu am fost la medic.” „Unde, la care medic?” „O, la medicul suprem. La medicul meu.” „Hortenzia, nu te prosti. Hortenzia…” Toata familia s-a speriat. Cand s-a retras pe jumatate semnul, am zis: „Doamne, opreste-te. Vreau sa faci lucrare in familia mea.” Si Domnul s-a oprit. Nu s-a vindecat. Toata familia ma trimitea la medic. Sotia fratelui meu, fiind medic, ma suna zilnic: „Du-te la medic. Nu se joaca cu asa ceva.”

Trei saptamani eram asa de fericita, asa de bucuroasa. Sora mea, pe care n-o puteam misca nicicum, locuia la Budapesta si eu ma rugam cu ardere, cu foc pentru ea. Cand a auzit, a inceput ea sa faca post si rugaciune. A sunat matusile din Viena si le-a cerut:  „Post si rugaciune pentru Hortenzia.” Eu radeam acasa si laudam pe Domnul. Mama mea, dupa aceea mi-a spus, dupa 2-3 ani, ca era asa de surprinsa, cand am sunat-o (mi-am adus aminte cand ea imi povestea): „Cand m-ai sunat si mi-ai spus- ‘Nu cumva sa te pui pe genunchi sa te rogi sa ma vindece Domnul, ci roaga-te pentru fratii mei si ai tai, pentru familia sa lucreze Domnul.’ Atunci, asa de surprinsa am fost cum ai reactionat.” Dar, nu eu am reactionat, ci Duhul Sfant dorea din mine si prin mine sa mantuiasca toata familia mea. Sa simta si ei bucuria ce-o simte Meleg Hortenzia.

Trei saptamani m-am luptat cu familia mea. Eu aveam pace in inima mea si spuneam: „Doamne, Tu esti vindecatorul meu. Lucreaza la fiecare din familia mea.” Parintii si sotul tot m-au trimis la medic. Am spus: „Bine, ma duc pentru voi.” Ca s-a ajuns la amenintari: „Uite, mama sufera de inima. Pana cand.. esti neascultatoare.” Am spus: „Va voi asculta si ma voi duce ca Dumnezeul meu poate sa fie si acolo in sala de operatie.” Cand am spus aceasta propozitie, a aparut ceva in stomacul meu. Ceva neliniste. Stiam ca nu-i bine. Dar, am pus pe cantar si am zis: Acuma, cine sa sufere? Hortenzia, ca-i plina de bucurie, de pace sau familia care inca nu cunoaste? Si eram asa confuza, ce sa fac? Parintii mei, in ultima seara au venit la mine.

Dimineata a trebuit sa fiu la medic pentru operatie la ora 7:45. Seara, stateam cu tata si cu mama si suna telefonul. Taximetristul m-a sunat pentru niste produse si ma intreba cum sa le ia, produse naturiste. Eu i-am explicat. Si fara sa vreau eu, nu inentionam, pentru ca pe acest om il cunosteam foarte din departare, nu stiam multe lucruri despre el, decat ca este un om al Domnului. Are nasterea din nou, atat stiam de el. Si i-am spus: „Frate, rugati-va pentru mine, ca am de-a face, maine dimineata, o operatie pe care eu n-o vreau. Pentru familie, sunt nevoita s-o fac. Rugati-va pentru mine.” Eu n-am stiut ca acest frate era la Conferinta Strajerilor, aici in Felix. Era pauza, a iesit afara si m-a sunat, ca Domnul l-a pus sa ma sune pe mine, sa intrebe de produse. Acel frate a intrat din pauza, fratele Demeter a comunicat: „Acuma ne vom ruga pentru bolnavi.” Si fratele s-a simtit de Duhul Sfant impins sa se ridice si sa spuna: „Eu nu o prea cunosc. Este o actrita de la Teatru pentru Copii si Tineret, care m-a rugat si ne-a rugat… (i-am spus c ael si sotia, asa m-am gandit eu, eu n-am stiut ca el era adunat cu multi oameni) sa ne rugam pentru ea ca maine are de facut o operatie pe care ea nu o vrea, dar care trebuie sa o faca. Nimic (altceva) nu stiu, doar ca rugaciunea ei este sa ne rugam pentru ea.”

S-au ridicat fratii, asta stiu numai din auzite, si s-au rugat pentru mine. S-a ridicat sora Cati din Deva, care pana atunci nici nu am auzit de ea, acuma o stiu. Si a spus: „Eu am vazut-o pe aceasta sora. Era culcata intr-o cutie alba, cu niste flori albe si niste copilasi plangeau in jurul ei. Iar, niste demoni mari jucau, dansau, si spuneau: „Aproape am convins-o sa mearga la operatie. Daca se duce este al nostur. Am omorat-o.” A spus: „Sunati-i si spuneti-i sa nu se duca la aceasta operatie. Nicicum sa nu se duca.” Fratele a incercat sa ma sune, dar eu am stins telefonul. Eu trebuia sa ma pregatesc pentru operatie, dar stateam cu Domnul acasa. N-a putut sa ma sune. Mi-a trimis un SMS. Dimineata m-am trezit la vreo 5:30 si vroiam sa impachetez. Parca n-aveam chef de impachetat, de pornit, stiam ca o sa fac, dar tot impingeam. Am dat drumul la telefon si mi-a intrat SMS-ul fratelui: „Sora Hortenzia, sa nu cumva sa mergeti la operatie inainte de a vorbi noi la telefon, ca Domnul are ceva de comunicat pentru dvs. Imediat mi-a tresaltat inima, ca simteam ca ceva trebuie sa se intample. Simteam ca nu-i pentru mine operatia. Zic: „Cum sa-l sun la 5:30 pe acel om necunoscut? O sa-l sun inainte de operatie, pe la 7:30.

Dar dansul, probabil ca i-a semnalat telefonul ca s-a transmis SMS-ul si m-a sunat dansul. Tin minte, cat traiesc, stateam in dormitor jos pe covor, tineam telefonul si-mi spunea ca era o lucrare, cum au vazut si Domnul spune sa nu ma duc la operatie. In spatele meu era intoarsa lumea. Sotul meu regiza o piesa, el este si regizor, era in decembrie 15-16 si el a intors lumea ca sa fie liber toata ziua, ca lucrau toata noaptea cu scenograful, aranjau scena. Eu a mintors teatrul ca sa fiu libera, sa nu se joace piesa in care jucam eu. Soacra mea a venit dupa copii deja. Si cand am auzit eu aceste vorbe, m-am usurat, mi-au sarit lacrimi in ochi si am spus: „Stiam Doamne, ca ceva minunat ma asteapta. Este lucrarea Ta si Tu vei face ceva minunat. Te laud, Doamne.” Dar, am spus: „Frate, habar n-am ce sa fac eu acum. Toata lumea asteapta operatia. Medicul se spala pentru operatie deja. Sotul meu ma asteapta, teatrul intors cu fata in jos. Ce sa fac?” Si fratele zice: „Haideti aici la Felix si laudati pe Domnul.” „Aleluia! Vin! Vin cu primul taxi la Felix.”

Am pus telefonul jos, am iesit in bucatarie. Sotul meu si-a baut cafeluta. Eu am luat un pahar de apa si am baut. Sotul meu zice: „Nu, nu, nu. Tu n-ai voie, tu te duci la operatie, sa nu bei apa.” Si i-am spus: „Iarta-ma, dragul meu, eu astazi nu ma voi duce la acea operatie.” „Cum, dar cine te-a prostit? Cu cine ai vorbit la telefon? Ce s-a intamplat?” Lui, i s-a parut ceva poveste intre nebuni, pur si simplu. „Nu inteleg, eu nu spun medicului,” zice el. „Du-te spune tu, ca la mine sa nu se uite…” Si m-am rugat si am spus: „Doamne, ajuta-ma sa spun medicului.” Anestezistul era prieten cu sotul meu, dar pe medicul care ma opera nu-l stiam, nu-l cunosteam.  L-am sunat pe anestezist si i-am spus: „Iarta-ma, nu pot sa ma duc acuma, astazi, la acea operatie. Nu sunt pregatita sufleteste. Simt ca astazi nu. Daca Dumnezeu ma va trimite cu alta ocazie, dar astazi nu ma pot duce la operatie.” Nici macar nu m-a certat. A zis: „Bine Hortenzia, vii cand tu vrei. Nu-i nicio problema.”

M-am suit intr-un taxi asi am venit la conferinta. Canta sora Ligia Bodea, plina de bucurie eram. Am inceput sa plang, curgeau lacrimile pe ochii mei. Am intrat in sala, am ridicat mainile si doar cantam. Nici macar cantecele nu le prea cunosteam. Dar, le-am prins repede si le-am invatat si cantam si multumeam Domnului pentru vindecare si pentru minunea ce face in viata mea, sa vada. Doream cu orice pret sa vada familia mea ca ce-a facut Isus. Si multumeam ca m-a vindecat. Si m-am dus acasa seara, aproape pe la ora 11. De dimineata eram in post si rugaciune, plina de bucurie, de puterea Domnului si eram convinsa ca semnul meu se va retrage si ca se va bucura toata familia mea. Peste doua zile, semnul meu era retras. De atunci au trecut 5 ani. Medicul acela anestezist a fost la noi sa ne stropeasca de pasti si i-am spus de Isus. I-am spus: „Uite, atunci nu m-am dus la operatie, ca Isus Hristos este medicul meu. Eu am un ecuson acasa pe care scria nu stiu ce. Dar eu am sters si am scris „Doctor Isus”. Il tin in bucatarie agatat si eu arat la toat lumea: Isus Hristos este doctorul meu suprem si eu ma duc intotdeauna la El cu orice problema am. Si asa am spus: Cand Isus nu te poate vindeca sau cand Isus iti spune ca trebuie sa mergi la spital, pentru ca are ceva trebuinta prin tine acolo sa faca sau chiar tu trebuie sa treci prin ceva, atunci ma duc. Dar nu invers. Nu ma duc la halate albe, asa le numesc eu si sa le binecuvanteze Domnul mainile lor, intelepciunea lor, a mdeicilor, ca am primit un dar asa de mare. M-am nascut din nou din Dumnezeu. Eu ma duc la El cu orice problema si cu orice boala la Isus. Si dupa aceea, unde ma trimite Isus, ma duc mai departe. Slavit sa fie numele Lui!

VIDEO by Alfa Omega TV