Sadhu Sundar Singh – CAPITOLUL-4 ‘Sadhu’

Cititi –

”SADHU ” Capitolul 4

” Eu consider toate lucrurile ca paguba, din cauza gradului cel mai inalt de cunoastere a lui Isus Hristos, pentru care am renuntat la tot”.

Mama sa ii spunea de mai multe ori: intr-o zi ai sa fi un „sadhu”.

Niciodata el nu pierduse din vedere aceasta dorinta profetica a aceleia care-l invata sa dea lui Dumnezeu primul loc in viata sa.

Dupa convertire, el auzise cu claritate ordinul divin: „Tu imi vei servi de martor”. Sosise vremea sa se supuna acestei chemari. Oare daca ar iesi sa predice evanghelia intr-o roba de „sadhu”, considerata ca sfinta in India din timpuri imemoriale, n-ar gasi o poarta deschisa? Intr-adevar aceasta roba, simbol al unei vieti ascetice,de renuntare la lume, la smerenie, ii va deschide intrarea in toate casele si chiar usile ghineceului.

Decizia sa fusese luata. Treizeci si trei de ziledupa botez la 3 octombrie 1905, acest tinar crestin de 16 ani imbraca vesmintul galben ca sofranul, al sfintilor „sadhu”.El a facut dintrinsul un om consacrat existentei de monah ratacitor, fara un loc unde sa-si repauzeze capul.

-„Am facut juramintul sa-mi consacru intreaga viata lui Hristos Mintuitorul meu si prin harul Lui, eu nu-l voi calca niciodata; in ziua cind deveni-i un „sadhu”, am imbracat aceasta roba pe viata si atita timp cit aceasta va depinde de mine, no voi schimba-o”.

Sundar Singh voia sa infatiseze poporului sau, istoria lui Isus in felul cel mai potrivit, adica intr-un mod cu totul hindus. Felul de vietuire al crestinilor constituia o dificultate pentru hindusi. Intr-adevar imbracamintea lor, obiceiurile lor de viata, totul era diferit si contrariu mentalitatii hinduse. Sundar insusi considerase altadata pe crestini ca pe niste straini, introducind obiceiuri ciudate.

Chiar dupa convertirea sa,    click sa cititi mai departe…

gasea uneori greu sa-si stapineasca simtamintele fata de aceia pe care atit de mult ii dispretuise. Singele sikh parea sa protesteze, dar comuniunea vie cuHristospe care a stiut sa o capete, triumfa asupra orgoliului de rasa, -atit de pronuntat  la sikhi- si a produs in el acea extraordinara umilinta catre toti oamenii.

-„Apa vietii”-spunea el, a fost oferita sufletelor insetate din India in cupe europene si nu in vase hinduse. El ilustra acest fapt prin povestirea urmatoare: -„Am intilnit cind mergeam la Radjputana, un brahman dintr-o casta inalta. Acesta se grabea sa ajunga la statia de cale ferata. Toropit de caldura, el cazu sleit pe peron. Seful garii, doritor sa-i dea ajutor, ii dadu sa bea dintr-o ceasca occidentala, de portelan. Brahmanul nu voi s-o atinga cu toate ca avea o mare sete.Nu pot sa beau aceasta apa, a zis, prefer sa pier de sete decit sa-mi pierd casta si sint gata sa mor. Cind apa insa i-a fost oferita in propria sa cupa de bronz, n-a mai facut obiectiune si a baut-o cu lacomie. Era aceiasi apa, varsata intr-un vas hindus”.

Cu picioarele goale, fara bani, conformindu-se intocmai instructiunilor date de Isus Hristos ucenicilor, Sundar Singh nu lua cu sine decit o invelitoare si Noul Testament in limba urde. El pleca din Sabathu sa mearga din sat in sat, din oras in oras si sa anunte poporului dragostea lui Isus Hristos. Nu era el oare un martor viu al gratierii Lui?

El nu cersea niciodata. Da, fiul unui bogatsi mindru sikh, depindea in ce priveste hrana sa, de pomana ce i se da dupa plac. Daca ar fi fost un „sadhu” predicind hinduismul, ar fi fost tratat cu cele mai mari atentii si nimic nu i-ar fi lipsit, cind insa se descoperea ca era crestin si ca predica pe Isus, portile se inchideau inaintea lui; i se refuza adapostul si hrana. El a trebuit sa se multumeasca, ca sa traiasca cu fructe salbatice,cu radacini si frunze, si sa gaseasca adapost in popasuri de caravane imputite, in pesteri sau sub arbori. Adeseori scuipat si injurat, el era gonit si trebuia sa-si gaseasca refugiul in jungla, cu tot pericolul serpilor cobra si al leoparzilor.

La inceput staruitorul sau apel a primit un raspuns slab, el raspundea saminta cea buna in terenuri tari, pietroase, in mijlocul unor greutati mari si incercari de toate felurile dar stia ca Isus era cu el si niciodata nu se descuraja.

Ca prim cimp de lucru a ales tirgul sau natal. Astfel el parcurse strazile Rampurului, marturisind puterea Mintuitorului si vorbind tuturor de fericirea pe care a gasit-o in El. Unii il ascultau, altii se indepartau cu dispret. In acelasi timp a putut patrunde in niste caminuri si intr-un oras vecin o doamna hindusa a adunat la dinsa saizeci pina la saptezeci de femei de buna conditie. Acestea dupa ce l-au ascultat, au spus intre ele: ceea ce anunta este adevarat, noi credem fiecare cuvint de al lui. Isus este adevaratul Mintuitor.

Parasind Rampurul, Sundar a mers din loc in loc, traversind astfel o mare parte din Belucistan, Afganistan si din minunatii munti ai Casmirului. El a suferit mult in aceasta prima calatorie misionara; infrunta frigul, ploile torentiale, setea, oboseala.

In orasul Jalalabad din Afganistan, a fost instiintat de un om mai putin rau decit tovarasii sai, ca s-a urzit un complot de asasinare impotriva lui. El asculta prevenirea si se refugiaza peste noapte in singurul loc posibil, un popas de caravane plin de insecte si de tintari. Spre dimineata aprinse un foc ca sa-si usuce vesmintele inmuiate de ploaie. In acel moment se ivi o trupa de „Panthas” trib musulman, fanatic si crud. Spre marea mirare a lui Sundar, seful bandei cazu la picioarele lui. El ii explica ca intr-adevar avusese intentia sa-l omoare, dar vazind ca frigul intens al noptii nu i-a facut vreun rau, au fost umpluti de mirare si frica intr-atit incit gindira ca Allah il protejeaza. Ei ii cerura sa vina sa-i instruiasca. Sundar  petrecu o  saptamina in mijlocul acestor oameni fiorosi, vorbindu-le de Isus Hristos, protectorul si prietenul sau.

Sundar reveni apoi la Kotgarh, mica localitate linga Simla in Himalaya, la sase mii de picioare altitudine, loc care a devenit la fiecare inapoiere din calatoriile sale, punctul de legatura cu restul lumii.

Acolo el va intilni la sfirsitul anului 1906 pe M. Stokes. Acesta era un american bogat, care parasind averea si bunul trai pentru vestirea Evangheliei in India, o lua pe drumul lepadarii de sine si al smereniei, urmind exemplul sfintului Francisc de Assisi, al caruia discipol infocat era.Imbracind la rindu-i roba de „sadhu”, se uni cu Sundar si odata fortele lor contopite, intreprinsera o calatorie periculoasa in traversarea muntilor si tinuturilor nesanatoase. Ei au suportat mari suferinte. Sundar epuizat de accesele dese de friguri si de dureri violente de stomac, cazu intr-o zi aproape fara cunostinta la marginea drumului. Eram ingrijorat de soarta lui -scrie M. Stokes- caci eram singuri si timpul era foarte friguros, iar durerea se citea pe trasaturile lui Sundar. Stiam ca el nu se plingea niciodata, totusi aplecindu-ma la urechea lui, il intrebai cum se simte: „Sint foarte fericit! Cit este de duios sa suferi pentru dragostea lui Hristos!” -murmura el cu o voce aproape imperceptibila si cu un suris pe fata-i trasa-. Aceasta bucurie in suferinta s-a manifestat de nenumarate ori in incercarile sale. Ea a fost o trasatura aparte a cunostintei sale crestine si unul dintre secretele influentei sale.

M. Stokes reusi sa-l conduca pe Sundar nu fara truda pina la locuinta unui european, care la primit cu cea mai mare bunatate. Acel om care niciodata nu se gindise la Dumnezeu si la mintuirea sufletului, a fost atit de izbit de seninatatea,credinta, si dragostea lui Sundar, ca incepu sa se gindeasca serios si putin dupa aceia se reintoarce la Mintuitorul oaspetelui sau.

In 1907 cei doi amici au lucrat impreuna la leprozeria din Sabathu, apoi la Lahora intr-un lazaret de ciumati, unde fara teama de imbolnavire, zi si noapte se consacrara ingrijirii bolnavilor si muribunzilor. Ei adunara de asemenea dupa instructiunile Evangheliei, copii infirmi, schiopi, schilozi, orbi sau din parinti leprosi si organizara pentru acei micuti tabere de munte in aer curat. Printre ei parca-l vedeau pe Hristos -„eram strain si m-ati primit… eram bolnav si m-ati vizitat”- se poate usor imagina bucuria acestor copii dezmosteniti sa aiba parte de atita ingrijire cu dragoste.

Cind in 1908 M. Stokes pleaca in vacanta in America, Sadhu ramine singur. El atunci a hotarit sa dea urmare unui proiect pe care-l avea mai demult in spirit, o calatorie de-a curmezisul Nepalului si Tibetului ale caror drumuri erau in intregime inchise oricarei lucrari misionare.

De la anul 1909 si pina la anul 1910, cedind solicitarilor amicilor sai, Sadhu consimti sa faca studii de teologie. Parea util sa capete cunostinte mai intinse in vederea largirii sferei sale de influenta, altfel limitata la evanghelizarea paginilor si a o extinde si asupra comunitatilor crestine propriu zise. El a dat examenul de primul an si intra in anul doi la colegiul teologic din Lahore. In timpul vacantelor continua campaniile sale de evanghelizare.

Studiile au adaugat putin lucru pietatii sale simple si directe. Din contra, pare ca ele i-au stirnit o anumita aversiune pentru intelectualismul teologic, despre care adesea va vorbi in predicile sale.

Acolo, intocmai ca la Ludiana, se simti strain printre studentii care se pregateau de slujba seacra. In calitate de „sadhu”, nivelul vietii lui spirituale depasea cu mult pe al lor, iar deprinderile lui religioase erau de o alta esenta decit acelea ale vietii de seminar.Astfel, el isi petrecea in camera singur timpul, in afara orelor de curs, a celor fixate pentru rugaciune si pentru masa. Studentii se simteau fara vorbe condamnati in prezenta lui, cu toate ca Sundar a facut tot posibilul sa evite tot ce putea fi considerat ca un blam din partea sa. El astepta cu umilinta sa cistige increderea si afectiunea lor , dar nu parea sa ajunga la acest lucru.

Intr-o zi, unul dintre studenti, deosebit de ostil lui Sadhu il vazu stind sub un abore. Acesta se apropie de dinsul, fara sa fie zarit. Spre marea lui surpriza il gasi pe Sundar in lacrimi, revarsindu-si inima inaintea lui Dumnezeu intr-o cerere arzatoare tocmai pentru acel student venit fara ca sa-l simta.El se ruga anume caci daca exista vreo nedreptate din partea sa, Dumnezeu sa binevoiasca sa-l ierte si o pace veritabila sa se poata stabili intre ei. Auzind aceasta rugaciune fierbinte, tinarul barbat a fost strapuns in constiinta; el ceru iertare numaidecit lui Sundar si din acea zi, ei devenira prieteni intimi. Insusi acel student ne da aceasta povestire.

Sadhu a fost foarte nenorocit in aceasta scoala de teologie. Parea ca este o pasare de padure captiva, batind din aripi intre barele custii sale. Suspina dupa libertatea de sub cerul albastru si pentru singuratatea muntilor de la Kotgarh.

In 1910 a primit diploma de predicator al bisericilor anglicane. Cind a inteles ca fiind preot consacrat, nu ar putea sa predice in alte biserici, nici anunta Evanghelia liber si pretutindeni unde Dumnezeu l-ar trimite, considera ca aceste oprelisti nu se impacau cu misiunea sa de „sadhu”. Dupa multe rugaciuni, el a inteles clar ca nu trebuia sa se ataseze la nici o organizatie exterioara. El ruga respectuos episcopul, care a fost in mod special bun cu dinsul in tot decursul studiilor, sa binevoiasca de-ai anula diploma de bacalaureat in teologie. Episcopul intelegind vocatia lui Sadhu ii accepta demisia, dar ea nu-l excludea din biserica anglicana de care apartinea prin botez. Relatiile cu amicii sai anglicani au ramas tot atit de cordiale ca si inainte.

De atunci niciodata nu s-a mai alipit de vreo organizatie omeneasca, daca nu cumva se alipise de insusi biserica crestina universala.

El zicea: „Riurile isi au izvoarele in muntii inalti de unde isi croiesc propriul lor drum coborind in cimpie, aducind apa proaspata si curata a inaltimilor. Este o imagine a vietii crestine, care depinde de insusi Hristos izvorul de apa vie. Atunci cind aceasta apa atinge cimpia, ea se desparte in canale si prin mijloace omenesti iriga terenurile secetoase. Canalurile acelea au utilitatea lor, dar pentru ca sa fie constant alimentate, au nevoie de apa pura care tisneste din piscurile inalte”.

Sundar recunostea ca o organizatie de raspindirea in mase a Evangheliei este utila, dar gindea ca anume consacrarea sa fata de Mintuitorul il conducea pe un drum individual, solitar, dependent singur de numai Dumnezeu. El avea nevoie de toata libertatea. Intr-o zi era aici, iar in urmatoarele zile era departe. Dimineata foarte devreme, mai inainte de rasaritul soarelui, pleca intr-o noua calatorie fara sa instiinteze pe nimenea, lasind doar cuvintul ca auzise dispozitia lui Dumnezeu, dupa care aparea pe neasteptate, cine stie unde.

Liberat de orice legatura eclesiastica, el continua sa depuna marturie ca „sadhu” vestind Evanghelia pretutindeni unde mergea. Oricine il intilnea, auzea ca Isus a venit in lume pentru a mintui pe cei pacatosi.

Sadhu, mai mult ca de orice se temea de viata absorbita de o prea mare activitate, nelasind timp de loc rugaciunei. El iubea singuratatea din tot sufletul, insa spre deosebire de idealul hindus, care predica pentru gasirea lui Dumnezeu, parasirea societatii omenesti, intelese ca serviciul pentru oameni era un factor de cea mai mare importanta in serviciu pentru Dumnezeu. Dorinta sa arzatoare de a fi la dispozitia lui Hristos, il facea sa iasa din cele mai profunde meditatii astfel ca dragostea fata de cei care sufereau si aveau nevoie de ajutorul sau, invingea. O viata predata Domnului este totdeauna si o viata consacrata oamenilor.

Reverendul Redman care revazu pe Sundar dupa doi ani de la botezul lui, a fost profund impresionat de maturitatea trasaturilor lui crestine. El nu mai era baiatul de atunci ci un barbat tinar, calit in credinta,cu toate ca avea abia nouasprezece ani.

Influenta tacuta a vietii sale facea o mare impresie. Crestini si necrestini veneau la el sa gaseasca ajutor si sfat si reputatia sa se intindea din ce in ce.Parcurgind tot nordul Indiei, el a fost chemat sa participe la adunarile crestine.

La sfirsitul lui 1912, dupa o munca neincetata, hotari in fine sa-si realizeze proiectul de mult nutrit, anume acela de a posti timp de patruzeci de zile intr-un loc singuratic. Gindea ca prin aceasta devine mai asemenea lui Isus Hristos in viata launtrica. Poate ca fara sa-si dea seama, era influentat de ascetismul hindus.

Cu tot avizul negativ al unui medic franciscan, care lucra cu el si caruia ii marturisise intentia, Sundar la 25 Ianuarie 1913 isi puse planul in executie. El se retrase in jungla, predindu-se meditatiei si rugaciunei. Ca sa stie cit timp a trecut, in apropiere a pus gramada patruzeci de pietre. In fiecare zi arunca una la o parte, insa fortele il parasira repede si deveni atit de slab, ca a fost incapabil sa mai faca acea miscare. Viata spirituala din contra se mari printr-un fel de extaz. In timp ce viata organica se incetinea pina la punctul ca nu putea distinge obiectele inconjuratoare, prin vedere spirituala contempla pe Hristos crucificat, miinile si picioarele Lui strapunse si fata Lui intiparita de o dragoste inexprimabila. In timp ce corpul sau era ca mort, insensibil, sufletu-i gusta cea mai profunda pace si cea mai minunata bucurie.

Mai inainte de a atinge patruzeci de zile, taietorii de bambus il gasira din intimplare in jungla si-l dusera la Dehra-Dun. Acolo citiva tarani crestini il identificara datorita numelui scris pe Biblia sa. Ei il transportara in oraselul crestin Annfield, unde ingrijit cu dragoste se restabili repede.

Vestea mortii lui se raspindise pretutindenea, fara indoiala prin mijlocirea medicului catolic, caruia Sundar ii daduse adresa amicilor sai. Telegrafic acela le anuntase decesul lui, care parea confirmat de lunga lui absenta. Un serviciu funebru a fost organizat la Simla de Reverendul Redman si moartea lui a fost publicata in jurnalele misionare, insotita de o nota necrolog.

Sundar reveni la Simla unde amicul sau Reverendul Redman il facu atent de pericolul unei asemenea experiente. Sadhu insa ramase convins de rezultatele fericite ale acestui post. Mai inainte, ajunsese sa se plinga inlauntrul sau, pentru ce Domnul nu intervenea cind suferea de foame si de sete, fiindca ii daduse ordinul sa nu ia bani cu sine. Dupa acest post el gindea: -„Este vointa tatalui ceresc, poate am facut ceva care i-a displacut”;

-„Adeseori eram ispitit sa parasesc viata de „sadhu”, sa ma reintorc la casa tatalui meu, sa ma casatoresc si sa traiesc in belsug. Oare nu puteam sa fiu si asa bun crestin si sa duc o viata de comuniune cu Dumnezeu? Dar, cu toate ca nu este pacat pentru altii sa traiasca in confort, sa aiba avere, eu am inteles ca Dumnezeu ma chemase sa urmez o alta cale. Adevarata mea casatorie era cu Hristos.

Toate aceste ispitiri momentane si anumite indoieli care uneori il tulburasera, au disparut cu desavirsire. Stia doar ca fusese innoit si intarit inlauntrul sau. El ajunse la certitudinea ca sufletul este independent de corp, intrebare care deseori il facuse sa ramina perplex. Mai presus de orice nu era o experienta subiectiva a unor forte ascunse; ci rezultatul obiectiv al prezentei lui Dumnezeu intrinsul.

Sundar Singh intra in contact cu membrii misiunii crestine „Sannyasis”, crestini care se considerau ucenici ai lui Hristos asiaticul. Raspinditi prin toata India, in numar de citeva sute de mii „siniasitii’ apartineau in general claselor cultivate. Ei au obiceiul de a se intilni dis-de-dimineata foarte devreme intr-o casa de rugaciune , care seamana cu templele hinduse. Foarte adesea, Sadhu fusese ajutat de ei. De numeroase ori el ii indeamna sa iasa din crestinismul lor secret si sa vesteasca pe Hristos pe fata, insa ei raspundeau: Hristos ne-a chemat sa fim pescari de oameni: „Un pescar nu trebuie sa faca zgomot, altfel pestii fug de la navod. Iata pentru ce noi lucram in tacere si cind navodul ne va fi plin de pesti lumea va vedea ceea ce am facut”.

In anii urmatori, Sundar facu cunostinta cu Susil Rudra directorul universitatii crestine „Sfintul Stefan” -colegiu din Delphi. Ei se legara prin aceiasi consacrare in serviciul lui Hristos si Sundar il iubea ca pe tatal sau. Pentru Susil Rudra a carui inima deseori intristata de felul de vietuire a multor crestini hindusi, a fost o mare bucurie sa gaseasca acest discipol atit de complet predat Mintuitorului.

Colegiul Sfintul Stefan - Delphi, India

Numeroase probleme se puneau bisericii crestine din Punjab si printre tinerii studenti veniti din toate partile la Colegiul Sfintul Stefan, pentru educatia lor universitara, se ivise unele greutati. Unii dintre ei erau destinati sa devina „Leaders” de Stat sau Biserica.

Atunci cind europenii cautau sa usureze viata materiala a tinerilor hindusi si ei insusi traiau destul de lumesti, mesajul Crucii era acoperit ochilor lor si nu prindea intr-o astfel de atmosfera. Noi lucram, spunea directorul Susil Rudra, inconjurati de prea mult comfort exterior si nu-mi parea posibil sa ies din acest cerc vicios si sa ne schimbam felul de viata. Atunci iata ca Sadhu a venit in mod inconstient in ajutorul nostru, aducind marturia sa studentilor, care timp de ore intregi se adunau in jurul lui si-l ascultau pina tirziu in noapte.Simpla insiruire a calatoriilor lui in Tibet, povestite de el insusi inflacarau inima lor. Ei au fost cuprinsi de spiritul de renuntare a lui Sadhu si si-au dorit sa vina la Kotgarh pentru a trai linga el o viata de sacrificiu si renuntari. Ceeace in colegiu nimenea nu a putut sa faca, Sundar, un om tinar ca si ei, a reusit prin exemplul sau personal si nu doar prin cuvinte.

Schimbarea care s-a produs in numerosi studenti a fost insemnata si multi s-au consacrat unei vieti predata cu desavirsire lui Dumnezeu si semenilor lor. Cum se explica aceasta minune? Sundar renuntase la propria lui viata. Astfel crucea n-a fost numai predicata, ci traita si aici sta toata diferenta!

Reclame

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: