Iosif Țon – Despre colaborarea cu Securitatea

Citeste si –

Desigur că pe parcursul celor câteva ore petrecute împreună cu fratele Țon, era imposibil să nu fi discutat și subiectul COLABORĂRII CU SECURITATEA, subiect pe care l-am atins doar ca fapt divers, fără să cred că ar fi necesar să includ în interviu vreo întrebare în acest sens, mai ales că eu credeam că acesta este un capitol clarificat și desigur, închis.

Ei bine, se pare că m-am înșelat. Mai avem înca cititori ai blogului care nu pot trece peste acel capitol trist din viața fratelui Țon, fără să poata să-l detașeze pe omul de astăzi, de acele timpuri de tristă amintire, cu toate că domnia-sa era departe de Dumnezeu în acea perioadă, fiind un ateu declarat, un tânăr care încerca sa faca tot ce îi stătea în putință pentru a-și croi un viitor cât mai bun. Tristețea mare este că mulți dintre slujitorii evangheliei, au încercat să-și facă un viitor chiar în cadrul cultelor evanghelice, exact prin aceleași metode.

Mi-ar place să avem mai multe exemple de felul acesta din partea multimii mari de lucrători care înca mai sunt așteptați să facă acest pas. Credem din toată inima că toți cei ce vor avea puterea să-și mărturiseasca o asfel de colaborare, în felul în care a făcut-o fratele Iosif Țon, vor putea beneficia de iertarea lui Dumnezeu.

Vă rog citiți mai jos acesta mărturie pe care o republicăm pentru cei care nu au luat cunoștință de ea la momentul în care a fost făcută public.

Mike Olari

iosif-ton strajerii

Mărturia completă a pastorului Iosif Ţon, aşa cum a fost transmisă către BBC:

“Eu şi securitatea

O explicaţie despre mine şi alţi pastori”

Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii.

Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi. Cazuri similare vor fi şi cu alţi pastori.

Iată de ce cred că este necesară acum o explicaţie. Voi începe cu cazul meu.
În anul 1957, pe când eram student la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, mi-au căzut în mână cărţi de teologie liberală. Prin citirea lor şi prin interacţiunea pe această temă cu unul dintre profesori mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu. În decembrie 1957 m-am retras de la Seminar şi am intrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română în comuna Lupşa de lângă Câmpeni, în Munţii Apuseni (în 1955 absolvisem Facultatea de filologie din Cluj).

În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studenţii la Seminarul din Bucureşti că am devenit ateu.

În anii care au urmat, am trăit ca un ateu, cu tot ce implică lucrul acesta. În anii aceia am dorit foarte mult să fiu acceptat pe deplin în societatea socialistă a vremii.

În anul 1963 am fost chemat la securitate în Cluj şi am fost întrebat dacă vreau să devin colaborator al lor ca informator. Eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.

Pe baza aceasta, am fost acceptat ca să lucrez vara ca ghid la mare cu turiştii străini, deoarece vorbeam fluent limba engleză. Sarcina mea era să raportez orice lucru suspect aş observa la turiştii cu care lucram.

Citeste in intregime aici – http://family2fam.com/2015/02/16/iosif-ton-despre-colaborarea-cu-securitatea/

Am adaugat aici (in data de 21 feb.) restul articolului:

În anii aceia am scris şi câteva note informative despre câţiva credincioşi baptişti din Cluj, cu care mai eram în contact. Doi dintre ei au avut de suferit din cauza aceasta. La câţiva ani după căderea comunismului, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei, i-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare. Amândoi m-au iertat şi de atunci am întreprins mai multe acţiuni împreună.

După ce Rihard Wurmbrand a ieşit din închisoare, în 1964, am fost la el şi el m-a întrebat cum de am ajuns să-mi pierd credinţa în Dumnezeu. I-am relatat cele întâmplate în 1957 şi atunci el mi-a explicat cu mare răbdare unde este eroarea liberalismului teologic şi care este adevărul biblic. Explicaţia lui a fost atât de clară încât am început să privesc cu un nou interes spre Biblie. Au mai urmat şi alte influenţe, de la alte persoane care au venit de la închisoare (Simion Cure, Traian Dorz ) şi în 1967 am început să merg pe furiş la Biserica Baptistă din Cluj-Mănăştur.

În vremea aceea, mi-a făcut o vizită pastorul Simion Cure. Acesta făcuse cinci ani de închisoare şi de lagăr de muncă (la tăiat de stuf în Delta Dunării) pentru faptul că nu voise să accepte restricţii asupra lucrării lui de pastor. Datorită ţinutei lui demne şi a suferinţelor prin care trecuse fiindcă nu a acceptat nici un fel de compromis, eu mă uitam la el cu mare admiraţie şi mi l-am făcut duhovnic şi consilier spiritual.

În cursul acelei vizite, i-am spus că toate problemele mele intelectuale cu privire la Biblie şi la Dumnezeu sunt clarificate, dar mai am o problemă: Mă uit în urmă la acei ani în care am fost departe de Dumnezeu şi la modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, mi-e ruşine de foarte multe lucruri şi nu-mi pot ierta faptul că am putut să fac acele lucruri. Simion Cure mi-a dat un răspuns la care nu m-am aşteptat:

„Dar cine eşti tu de vrei să-ţi ierţi tu păcatele? Nu tu trebuie să ţi le ierţi! Păcatele tale trebuie să ţi le ierte Dumnezeu şi, după aceea, păcatele tale trebuie să ţi le ierte o Biserică. Când tu ai căzut de la credinţă, prin poziţia pe care o aveai de tânăr predicator extrem de promiţător, tu ai rănit pe foarte mulţi credincioşi şi pot spune că ai rănit toate Bisericile. De aceea, o Biserică trebuie să te judece şi să te dezlege. Numai atunci vei fi cu adevărat primit şi eliberat.”

Acesta a fost unul dintre cele mai înţelepte sfaturi pe care mi le-ar fi putut da cineva vreodată! El m-a aşezat cu totul pe o nouă traiectorie.

La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci am decis că Acela care a murit pentru mine trebuie să fie Stăpânul meu şi am hotărât că îmi voi trăi viaţa în slujba Lui şi că voi trăi în toate după călăuzirea Lui.

Primul lucru care am înţeles că este atunci voia Lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică. El s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus: Eu voi spune comitetului Bisericii şi apoi va trebui să vii să te examineze comitetul Dacă ei vor fi satisfăcuţi, ei vor recomanda adunării generale a Bisericii să te reprimească în sânul ei.”

Am fost de acord cu aceasta şi am fost chemat să stau de vorbă cu comitetul. Mă aşteptam să fie o examinare până în cele mai intime detalii. Dar mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate. Conducătorul comitetului a început examinarea mea cu această întrebare neaşteptată de mine: „Frate Iosif, dumneata ştii că dacă vii în mod public în Biserica noastră îţi pierzi slujba? Şi, Doamne, bun serviciu ai!” (Eram atunci profesor la un liceu în Cluj!). Fiind luat prin surprindere de această întrebare, am răspuns brusc: „Frate Cuibus, eu ştiu că voi pierde acest serviciu, dar Domnul Isus a murit pentru păcatele mele şi a avut milă de mine şi m-a iertat; oare acum eu să nu fiu gata să pierd o slujbă bună pentru El? Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Fratele s-a uitat la ceilalţi membri ai comitetului şi le-a spus: „Eu cred că nu mai este nevoie de nici o altă întrebare. Eu propun să ne plecăm toţi în genunchi şi să mulţumim pentru întoarcerea fratelui Iosif la Dumnezeu.” Toţi au fost de acord cu aceasta şi ne-am plecat pe genunchi şi am plâns împreună de bucurie!

În primăvara anului 1968 a avut loc adunarea generală a Bisericii în care pastorul Iulian Tătarul a făcut o mişcătoare prezentare a vieţii mele, inclusiv căderea şi acum iertarea lui Dumnezeu, şi a propus Bisericii să fiu reprimit ca membru. Biserica a votat în unanimitate reprimirea mea în Biserică şi astfel am primit dezlegarea Bisericii. În prima duminică din iunie a acelui an am participat pentru prima dată după zece ani la Cina Domnului. Cu aceasta s-a încheiat procesul reabilitării mele spirituale.

Dragostea cu care m-au primit oamenii din această Biserică a făcut o extrem de profundă impresie asupra mea!

În acea vară, în mai multe Biserici baptiste din ţară, am făcut câte o scurtă mărturisire de întoarcere a mea la Dumnezeu, ştiind sigur că dintr-un loc sau altul se va afla la securitate şi în toamnă, la începutul anului şcolar voi fi dat afară din învăţământ.

Să ne amintim că era 1968, venise „primăvara de la Praga”, cu Dubcek şi cu „socialismul cu faţă umană”, şi cu Ceauşescu mergând pentru scurtă vreme pe aceeaşi linie de schimbare. În contextul acela, nu s-au luat măsuri împotriva mea. Fără să intru în alte detalii, prin octombrie am făcut cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo teologia.

La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.

În primul an de studii la Oxford, a venit acolo Rihard Wurmbrand, în cadrul unui turneu de predici. Am stat îndelung de vorbă şi el m-a invitat să merg cu organizaţia lui în America. I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei. El a fost dezamăgit de refuzul meu, dar mi-a respectat decizia.
Aici este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.

Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am abandonat fraţii. Ei bine, cu toate că eu i-am dezamăgit profund prin căderea mea, ei au avut totuşi dragostea să mă ierte şi să mă reprimească în Biserică. Faptul acesta mi-a creat o profundă obligaţie. Modul cum am formulat-o eu atunci, în Oxford, a fost aşa: „Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară! Pentru nimic în lume nu-i voi dezamăgi a doua oară!”

Ştiam că întorcându-mă în ţară mă întorc înapoi şi la o confruntare directă cu securitatea. Dar simţeam în mine că singurul mod în care îmi voi putea ispăşi vina de a fi devenit colaboratorul lor va fi să mă întorc înapoi, să lucrez pentru fraţii mei, să lupt pentru drepturile lor şi, dacă trebuie, să sufăr cu ei şi pentru ei.
Eu m-am întors în România, printre altele, ca să-mi răscumpăr vina de a fi colaborat cu securitatea.

După ce m-am întors în ţară, pentru o scurtă vreme securitatea m-a lăsat în pace. În ianuarie 1973, am fost chemat să fiu profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În martie a acelui an, am primit un telefon de la securitate şi mi s-a spus să merg în Cişmigiu ca să mă întâlnesc acolo cu două persoane. M-am dus şi m-au întâmpinat cele două persoane: un om mai în vârstă,un colonel (în civil), pe nume Ioan Banciu şi un om mai tânăr, un locotenent, al cărui nume nu-l divulg, deoarece este şi astăzi în viaţă. Colonelul Banciu mi-a spus în esenţă următoarele: „Domnule Ţon, dumneavoastră aţi lucrat cu noi înainte de plecarea în Anglia. Acum trebuie să reluăm legătura. De acum înainte omul umneavoastră de legătură va fi dl…”. S-a referit la omul tânăr care era lângă dânsul.

Eu i-am răspuns:
„Domnule colonel, omul care a colaborat cu dumneavoastră nu mai există. Acela a murit. Acesta care stă de vorbă cu dumneavoastră este cu totul alt om şi acesta nu va mai colabora cu dumneavoastră.”

Banciu a replicat: „Hai, domnule, nu mă lua cu basme. Astea sunt poveşti. Dumneata trebuie să începi să lucrezi din nou cu noi.”

Am accentuat din nou în mod categoric că eu nu voi mai colabora cu ei.
Au plecat fără să mai dea mâna cu mine.

La câteva zile am fost chemat la sediul securităţii. Am fost condus în biroul unui general. Acesta m-a ţinut în picioare în faţa biroului lui şi mi-a zis:
„Acum să-mi spui mie: Colaborezi cu noi?”

I-am răspuns răspicat: „Nu, domnule.” La care el mi-a strigat: „Atunci să ştii că voi pune potera pe urmele tale!” Şi a făcut semn cu mâna să ies afară.

Cu aceasta a început războiul dintre securitate şi mine. Dar din clipa aceea eu m-am simţit un om liber! Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas de atunci până astăzi.

După plecarea mea în exil în America în 1981, dosarul meu de la securitate a trecut de la ofiţerul care fusese „umbra” mea la un ofiţer de la externe. Acesta a adunat o echipă de experţi grafologi care au luat fragmente şi cuvinte disparate din multele mele declaraţii scrise la anchete, le-au pus laolaltă şi au alcătuit două declaraţii ca şi când ar fi fost ale mele prin care promit securităţii că după plecarea mea în străinătate îi voi sluji şi mai bine decât când am fost în ţară.
Prin mijloace specifice (nu intru în detalii din lipsă de spaţiu) au răspândit aceste declaraţii în Statele Unite. Le-am văzut şi eu: era scrisul meu şi semnătura mea, dar eu nu am scris niciodată acele declaraţii.

De unde ştiu eu aceste lucruri? Iată de unde. Imediat după căderea comunismului, în prima mea vizită la Bucureşti, cel care fusese „umbra” mea m-a sunat la telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim. Întâlnirea a avut loc în Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori. Cu mine au mai venit la întâlnire încă doi pastori baptişti, care pot depune mărturie despre exactitatea a ceea ce relatez aici (nu am cerut permisiunea lor sa le dau numele aici si de aceea nu o fac).

Acolo, „umbra” mea ne-a povestit cum şi cine au alcătuit acele două declaraţii, cu scopul de a mă compromite în străinătate. Desigur, dacă asemenea declaraţii ar fi existat, securitatea le-ar fi ţinut la mare secret. Numai securitatea putea să facă să ajungă asemenea „declaraţii” în afară. Şi ea a făcut-o fiindcă avea interesul să mă compromită.

Ironia cea mai mare a acelei acţiuni a fost că în USA acele declaraţii fabricate de securitate au fost răspândite de doi dintre cei mai îndârjiţi dizidenţi români, duşmani ai comunismului, care, fără să-şi dea seama, făceau cel mai mare serviciu securităţii din România!

Îndrăzneala mea de a mă ridica acolo, în sistemul comunist, şi de a vorbi liber şi de a scrie chemări la trăire fără compromis a avut un puternic ecou în gândirea multor pastori care fuseseră frânţi şi deveniseră informatori.

Voi da câteva exemple, fără să dau numele, deoarece nu le-am cerut permisiunea să fac acest lucru.

Un pastor a venit la mine şi mi-a povestit cum a fost el frânt şi cum a devenit informator. I-am spus experienţa mea de eliberare de frica de securitate şi de frica de moarte şi, după ce a auzit relatarea mea, mi-a zis scurt: „Acum ştiu ce am de făcut.”

S-a dus acasă, a cerut o întâlnire cu securistul lui de legătură şi i-a spus: „M-aţi frânt şi aţi făcut din mine un rob al vostru şi un neom. Dar de acum s-a terminat cu aceasta. De acum încolo nu voi mai fi informatorul vostru.” Securistul a râs sarcastic şi i-a spus:” Domnule…, avem atâtea note informative scrise de dumneavoastră. Vom face câteva fotocopii ale celor mai compromiţătoare şi le vom pune în bănci la Biserica voastră. Ştii ce o să zică membrii Bisericii, nu?”
La care pastorul a replicat: „Domnule…, nu-i ne voie să o faceţi dumneavoastră, deoarece duminica viitoare din amvon voi spune eu Bisericii cum m-aţi făcut robul vostru şi cum acum m-am pocăit de ce am făcut şi m-am eliberat din robie.”

Securistul i-a răspuns repede şi speriat: „Nu, nu, nu, domnule…, să nu faceţi aşa ceva şi să nu spuneţi nimănui lucrurile acestea. Uite, vă lăsăm noi în pace şi rămâne toată povestea între noi.” Aşa s-a eliberat acest pastor din robie.

Un alt pastor care într-un moment de slăbiciune a semnat angajament de informator la securitate, după ce ne-am împrietenit la Bucureşti şi după ce a înţeles lupta pe care vreau să o începem pentru eliberarea Bisericilor din compromis, s-a asociat cu lupta noastră şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai neînfricaţi luptători. Ştia că ar putea să fie omorât, dar s-a pregătit şi de moarte şi a pornit la acţiune. Securitatea l-a ameninţat în multe feluri, dar el n-a mai colaborat cu ei niciodată.

Cazurile acestea de pastori care au colaborat o vreme cu securitatea dar apoi au trăit o eliberare spirituală şi au intrat într-o nouă libertate şi într-o nouă lucrare cu Dumnezeu, care i-a făcut eroi, ar putea fi înmulţite. Dar nu este nevoie de mai mult.

Poate că ar fi bine să ne gândim şi la metodele folosite de securitate pentru a frânge oamenii. De exemplu, un pastor a fost acostat într-o seară pe stradă de câţiva bărbaţi, a fost împins într-o dubă şi a fost dus într-o pădure. Acolo l-au scos afară şi l-au bătut crunt. Apoi, unul dintre ei i-a spus: „Ascultă, am putea să te omorâm şi să te lăsăm aici între tufe şi aici vei putrezi. Dacă semnezi declaraţia că lucrezi cu noi, te lăsăm în viaţă.” I-au pus în faţă declaraţia şi… el a semnat-o. Apoi l-au dus şi i-au dat drumul în faţa casei.

Unul a fost urmărit multă vreme până când a fost prins că distribuie Biblii aduse din străinătate. L-au dus la securitate şi i-au spus că va fi acuzat că a comercializat literatură introdusă clandestin în ţară şi va intra la închisoare pe 15 ani. Credincioşii vor şti că a intrat la închisoare pentru comerţ ilicit. Copiii lui (doi elevi la liceu) nu vor mai merge la facultate. Când va ieşi de la închisoare va fi blamat de toată lumea. S-a îngrozit de această perspectivă şi… a semnat angajamentul.

Un altul a fost dus la securitate şi acolo i s-a spus că fratele lui a fost descoperit ca fiind agent al unei ţări capitaliste şi el, ca frate, va fi implicat în acest caz extrem de grav. Nu era adevărat nimic din toate acestea, dar el nu avea de unde să ştie aceasta. S-a îngrozit şi… a semnat angajamentul.

Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.

Aş putea continua cu exemplele, deoarece ştiu mai multe, dar acestea sunt suficiente pentru ca să trag următoarea concluzie.

Aceşti oameni au avut un moment de slăbiciune, când s-au frânt. Dar a venit un alt moment când au auzit chemarea lui Dumnezeu şi când s-au ridicat din prăbuşire şi au devenit eroi ai luptei pentru demnitate.

Aceasta n-au făcut-o după ce au ajuns în lumea liberă sau după ce a venit libertatea, ci acolo în iadul comunist şi când puteau fi literalmente exterminaţi de securitate, aşa cum li-a întâmplat unora (vezi cazul pastorului Cruceru şi a pastorului Gherman, care au fost ucişi în „accidente” de maşină şi cazul lui Petre Dugulescu, care a supravieţuit accidentului ).

Acum, vă rog gândiţi-vă bine. Pe de o parte, în ultimii cincisprezece ani de comunism, pastorii aceştia de care am vorbit mai sus şi alţii ca ei au fost eroi ai Bisericilor noastre. Dar, pe de altă parte, când se vor publica listele cu cei care au semnat angajament de informatori, veţi găsi şi numele lor pe această listă!
Confuzia va fi extrem de tulburătoare şi de dureroasă, deoarece i-aţi privit pe aceşti pastori ca instrumente ale lui Dumnezeu şi ca modele de urmat. Va fi ca şi când s-a prăbuşit cel mai sfânt lucru din viaţa voastră!

Eu scriu lucrurile acestea tocmai ca să vă pregătesc şi să vă fac să înţelegeţi că aceşti oameni, după o cădere, au fost reabilitaţi de Dumnezeu, au fost iertaţi de Dumnezeu şi au devenit eroii pe care i-aţi cunoscut voi.

Faptul că ei au semnat un angajament la securitate, smuls prin mijloace diabolice de şantaj, nu este cel mai mare păcat şi nu este un păcat care nu se iartă.

Eu am stat odată şi m-am gândit la toate păcatele pe care le-am făcut în viaţă şi vreau să vă spun acum şi aici care este păcatul cel mai mare pe care l-am făcut eu. În anii 1951-1953 eram chemaţi la mari demonstraţii de stradă în care trebuia să strigăm: „Salvă lui Stalin!” Eu eram un tânăr proaspăt convertit şi eram sincer credincios. Dar aşa spunea toată lumea că putem să spunem ceva din buze dar să nu fie în inima noastră! Când am înţeles că primii creştini au fost condamnaţi la moarte numai pentru faptul că n-au vrut să declare: „Cezar este Domn” şi pentru că au declarat că numai „Cristos este Domn”, am înţeles că, de dragul de a trăi, am dat slavă unui om, slavă pe care nu se cuvine să I-o dăm decât lui Dumnezeu! Acesta a fost cel mai mare păcat pe care l-am făcut vreodată şi amintirea lui mă arde şi astăzi!

Am făcut multe alte mari păcate în vremea când am fost departe de Dumnezeu, dar pe acesta l-am făcut când eram credincios sincer. Iată de ce gravitatea lui este şi mai mare.

Se creează în zilele acestea impresia că cel mai mare păcat pe care l-ar fi putut comite cineva a fost păcatul de a fi fost informator. Eu cred că au fost păcate mult mai grave decât acesta. Dar oare avem noi dreptul de a face o ierarhie a păcatelor? Oare nu credem ce scrie în Biblie că „sângele Domnului Isus Cristos ne curăţă de orice păcat” ?

Eu mi-am pierdut credinţa după ce am citit cărţi de teologie liberală şi în momentul când, în cursul unei conversaţii cu unul dintre profesorii mei, am constatat că acesta nu este sincer în ceea ce predică. Atunci am avut următoarea senzaţie, aproape fizică. Mi-am văzut întreaga gândire creştină ca pe o uriaşă schelărie şi am văzut cum cineva loveşte acea schelărie la baza ei şi am văzut cum toată schelăria se prăbuşeşte. Când, după zece ani, am înţeles adevărurile teologiei biblice şi am înţeles că Domnul Isus m-a iertat şi m-a reprimit ca pe al Său, am simţit iarăşi aproape fizic cum toată acea schelărie se înalţă din nou şi totul în mine se pune la loc.

În multe dintre predicile mele am exprimat această trăire a mea printr-o altă metaforă. Iată cum am spus-o. Într-o zi mi-am luat viaţa, ca pe un vas preţios, în propriile mele mâini. Am constatat mai târziu că vasul acesta nu este în siguranţă în mâinile mele, deoarece l-am scăpat din mâini şi l-am făcut cioburi. Dar Domnul Isus s-a aplecat jos, a adunat cu dragoste cioburile şi mi-a refăcut vasul. Atunci am decis că vasul meu nu-i în siguranţă decât în mâinile Lui străpunse de cuie şi am decis că niciodată nu voi mai face nebunia să-mi iau viaţa în propriile mele mâini.

Şi printr-o metaforă şi prin cealaltă am vrut să pun în cuvinte faptul că după reabilitarea mea am simţit iarăşi foarte real că mi s-a redat demnitatea de om, demnitatea de copil al lui Dumnezeu.

Noi cei care am trăit prin iadul comunist, care a produs experţi în frângerea şi în pervertirea oamenilor, n-am fost destul de veghetori şi am lăsat să ni se surpe eşafodajul şi să ni se spargă vasul. Dar slavă bunătăţii, îndurării şi dragostei lui Dumnezeu! Domnul Isus ne-a refăcut eşafodajul şi ne-a reparat vasul. Ne-a redat demnitatea! Ne-a repus în slujba Lui!

Când veţi afla că am fost informatori, trebuie să vă gândiţi la toate cele de mai sus. Sper că ele vă vor face să înţelegeţi şi lumea monstruoasă prin care am trecut, şi slăbiciunea noastră şi bunătatea şi puterea de răscumpărare şi de reabilitate cu care a lucrat Dumnezeu în vieţile noastre.

Ceea ce am scris mai sus nu este o mărturisire (spovedanie publică). Ar fi mult prea târziu pentru aşa ceva. Mărturisirea am făcut-o înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor care trebuiau să audă această mărturisire.

De exemplu, în 1960, când eram pastor la Biserica baptistă din Braşov, după ce a apărut legea care cerea acest lucru, am făcut o declaraţie similară cu aceasta (cu excepţia referirilor la alţi pastori) şi am depus-o la conducerea Comunităţii Baptiste de Sibiu, de care aparţineam. Declaraţia se află acolo şi astăzi.

Nu am amintit toate locurile unde am mai făcut această mărturisire şi nici lucrul acesta nu cred că ar fi necesar.

Ceea ce am făcut aici este o explicaţie a unui fenomen care trebuie înţeles: După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.

Iosif Ţon

Post scriptum

Cine citeşte cele de mai sus poate căpăta impresia că eu îi disculp, îi justific, îi dezvinovăţesc, îi apăr pe toţi pastorii din generaţia mea care au trăit oroarea dictaturii comuniste, expertă în corupere de oameni, în frângere de voinţe, în pervertire de caractere, în a face din oameni neoameni.

Nu, nu-i cuprind în cele de mai sus pe toţi pastorii, deoarece au fost unii care, după ce au fost frânţi de securitate şi au acceptat să fie colaboratori, au constatat că această colaborare le aduce tot felul de privilegii: lauda autorităţilor, promovarea în funcţii cultice, beneficii financiare, călătorii în străinătate, etc. Şi unii, pentru toate acestea, au devenit instrumentele partidului comunist în politica acestuia perversă şi distructivă faţă de culte. Ei au implementat această politică în biserică, în cult şi în străinătate. Unii şi-au făcut chiar un titlu de glorie din a colabora cu autorităţile, spunând că aceasta este dovadă de „înţelepciune”, deoarece ei obţin „drepturi” pentru biserici şi pentru credincioşi. Unii au continuat să facă aceste justificări chiar şi după căderea comunismului!

Nu, pe aceştia nu-i justific. De aceştia mi-e o milă cumplită! Pentru că văd că Dumnezeu nu le mai „dă pocăinţa ca să aibă viaţa” (Faptele apostolilor 11:18) şi văd că astfel „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă” (Evrei 6:6).

Nu că Dumnezeu nu i-ar ierta! Dumnezeu iartă şi pe cel mai mare criminal dacă se întoarce cu adevărat, cu sinceră şi totală pocăinţă, la Dumnezeu pentru iertare şi pentru schimbare.

Dar există unii care s-au împietrit în starea aceasta de înstrăinare de Dumnezeu. De aceştia mă doare şi mi-e milă.

Vă rog să observaţi că nici pe aceştia eu nu-i judec şi nu-i condamn. Cine sunt eu să fac ceea ce numai Dumnezeu va face la judecata de pe urmă?!

Chiar şi pentru aceştia eu nu pot decât să spun că mă doare şi că aş dori să se întoarcă, chiar şi în acest ceas târziu, la Dumnezeu cu pocăinţă.

Un pastor care a fost o vreme informator şi al cărui trecut a ieşit acum la iveală şi a trăit ruşinea expunerii şi a condamnării din partea multora, mi-a spus aşa: „Eu m-am rugat lui Dumnezeu să scoată aceste lucruri la iveală câtă vreme mai sunt în viaţă, ca să mă ruşinez acum, înaintea oamenilor, şi să nu mă mai ruşinez la judecata de pe urmă. Acum mi s-a împlinit această rugăciune.”
„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, le-a zis Isus experţilor legii şi fariseilor (Ioan 8:7).

35 comentarii (+add yours?)

  1. gaby
    feb. 17, 2015 @ 10:27:14

    ” to late for apologize”…. nu conteaza ca a fost ateu…nu asta e durerea si nu de-asta a fost el securist…ci a fost securist fiindca nu i-a pasat de nimeni doar de el si mai dureros e ca astazi vorbeste despre meseria lui de securist ca de o meseria ca oricare alta cand altii au suferit sau chiar au murit din cauza acestei „meserii”…pacat ca inca tine cu dintii de conducere si mai pacat e ca sunt multi cei care il elogiaza…

    • rodi
      feb. 17, 2015 @ 11:26:26

      gaby, pentru ce e prea tarziu – ca Dumnezeu sa-l ierte pe fr. Ton sau fratii sa-l ierte? Se pare ca deja l-au iertat fratii, cel putin cei din comunitatea de la Cluj. Si de Dumnezeu nu mai vorbim, caci El ne promite ca ne iarta pacatele marturisite.

      • Anthony Ianosel, L.C.
        mai 14, 2015 @ 15:44:27

        Really, Really??? Please read the following, and DISCERN well:
        All former communist snitches have done this one way or another! By the way, the Apostle Paul did not go to Jerusalem to „confess his ignorance” and „malicious actions” towards the Gospel to his former bosses at the jewish Temple–where he was an employee! Instead–and pay attention here–he CONFESSED HIS GREVIOUS SINS right of the bat at the beginning of almost every preaching he delivered to the Jewish synagogues on Sabbath day! His clear EXPRESSIONS OF REMORSE (a part-repentance + cease of evil actions, another part) can be observed throughout his missionary planning. He always FOREWARNED his audiences about his reprehensible past and expressed profound REMORSE for his past MALICIOUS ACTIONS AND DEEDS–even after 20 years from the date he committed those odious acts!
        Does all of the foregoing makes sense to you, Rodi? But, the former communist servants snitches don’t want to follow the great Apostle Paul’s example! This is the problem! They would go to great lengths to trivialize their grave actions committed to the detriment of Christianity, soiling the Gospel and pouring scorn upon those few people who are suggesting these communist-servants snitches to repent! A simple „marturisire” in a corner of the Earth is insufficient for one who wishes to preach the Gospel! Proof? The foregoing activity of Apostle Paul! Why? Because he also was an outrageous and odious snitch serving the interests of his jewish persecutors of the newly developed Christianity! Those who have ear to hear these things…let them hear!

    • mike
      feb. 19, 2015 @ 22:15:33

      Gabi –ce zici de cei ce nu vor sa recunoasca ca au soptit la secu??ce zici de cei ce nu sunt persecutati – ci liberi-nu fortati ,,-pastorasi” care merg pe la jucausele alea fara haine –Pe tata tot un-,sfint-‘ la tradat (si cam stiu cine )ca era prea credincios –finalul –moartea tatalui meu –iar sfintisorul-un fel de terorist modern–care in loc de sabie, folosea cuvintul -mincinos– e(a fost) bine mersi. Nimeni nu are dreptul sa judece–dar discernamint e bine sa avem ,ca sa stim cu cine avem de a face –vorba Ap. Pavel –cu astia nici sa nu mincati- Am auzit multe predici ,dar numai la o predica a fratelui Iosif Ton am hotarit -Sa-l urmez pe Domnul. Si asta spune mult ,pentru mine si pentru multiiii alti. Eu nu-l elogiez, ci apreciez rivna lui pentru lucrarea in cimpul evanghelic– God bless you man

      • Avram
        feb. 19, 2015 @ 23:19:33

        Mike,
        Nu pricep nici in ziua de astazi ce au toti acesti oameni impotriva fratelui Iosif Ton. Omul acesta care a fost chemat de Dumnezeu la o lucrare asa de mare este vorbit de rau de toti acesti „apostoli preaiubiti”, dar fara nici un temei. Oare a cui lucrare o fac ei? Incearca ei sa opreasca inaintarea Evangheliei cautand sa darame caracterul acestor lucratori, pentru ca oamenii sa nu-i mai asculte si astfel sa nu auda mesajul chemarii la Christos? Se osandesc singuri.
        Multi sunt aceia care au primit pe Domnul prin mesajul Pastorului Iosif Ton. Ma bucur Mike ca vi in apararea acestui om al lui Dumnezeu.
        God Bless You!

        • mike
          feb. 19, 2015 @ 23:45:23

          Frate Avram –citi prieteni a avut Isus/??citi IL vorbeau de bine?? Stim cita dragoste au avut acestia -ca de multa lor iubire -L-au dat la moarte. Iar Domnul Isus a spus –Daca pomului verde i se faca asta ,cu atit mai mult pomului uscat– Cred ca toti cei ce ramin neabatuti pe cale i-si vor pierde prietenii( se inmulteste pacatul si dragostea celor mai multi se va racii). Ma mira faptul ca in special ,pentI. au Duhul-Sfint- care descopere adevarul– ma intreb unde e acest Duh si daca mai lucreaza (eu cred ca nu) in oameni cu jumatati de credinta. Eu nu iau apararea fratelui Ton ci, spun doar un ADEVAR- -Adevaratii oameni ai Lui Dumnezeu nu au nevoie sa fie aparati ei sunt pe Stanca Tare –pe care nu o misca nici valul si nici vintul .Be blessed.

          • Anthony Ianosel, L.C.
            mai 13, 2015 @ 16:58:43

            Diferenta este ca el s-a „spovedit” in public de trecutul lui odios, si co-lucratorul lui Aurel Popescu i-a scris o scrisoare foarte capabila (a compeling letter!) cu privire la activitatea lui contemporana–nu cea a trecutului cu Securitatea odioasa! Ati citit scrisoarea lui Aurel Popescu? Va atasez linkul relevant mai jos. http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2008/01/17/prietene-de-fr-aurel-popescu/
            Eu l-am cunoscut personal pe Aurel Popescu si familia lui in Oregon. Apropo, eu am fost aruncat intr-unul din lagarele de munca fortata a dictatorului odios pe care l-a servit in dauna crestinilor persecutati si batuti la singe de fortele de represiune!

        • Anthony Ianosel, L.C.
          mai 14, 2015 @ 16:05:05

          Ati citit scrisoarea lui Paul Negrut, pastorul general al bisericilor baptiste din Romania??? Daca nu, v-o redau mai jos:
          http://www.crestinulazi.ro/cazul-strajerii-iosif-ton/paul-negrut-despre-iosif-ton-si-strajerii.html

    • Anthony Ianosel, L.C.
      mai 13, 2015 @ 18:23:23

      Corect! Spre exemplu, Apostolul Pavel a fost foarte tanar cand Stefan era executat la moarte cu pietre–o procedura extrem de violenta! El a fost traumatizat de aceea experienta vazuta de ochii lui. Mult timp dupa aceea actiune violenta, cind mergea in misiune in jurisdictia Romana, ca si un cetatean Roman, el posedind drepturile unui cetatean Roman privilegiat (dar, dar, dar, notati), nu s-a sfiit sa mentioneze in predicile lui despre implicarea lui in executarea martirului Stefan! Desi nu a fost o actiune a lui „directa”…a avut grija de hainele unui executioner care si el a cauzat moartea lui Stefan! Hellooo…what kind of Apostle was Paul? To be sure, he was traumatized by the violent execution and, even after many years, still had the courage and integrity to forewarn his audiences that he also was responsible for the violent execution of Steve by stoning action! And also for the persecution of Christ’s church! Personal repentance for Paul was a „present and continuum” concern! For our contemporaneous reprehensible snitches of the odious dictator Ceausescu, such major concern is not only absent, but the snitches’ reprehensible past is being „machinated” and „trivialized” as to appear as some unimportant event of a remote securitate snitch. That is the problem of our contemporary snitches! If they claim that they follow in the steps of Apostle Paul, then obviously have to literally „mimic” or „imitate” his actions and deeds and, as seen above, not one communist-collaborator snitch is willing to follow the great Apostle’s example! What a shame and disgrace, and a terrible soiling of Christianity committed by our modern communist snitches who have the audacity to teaching the Christian masses to repent and believe, whereas they are so tainted and so grossly soiled with by their past collaboration with the repression forces of communist dictator’s security apparatus! These snitches operated in tandem and with impunity, to the grave detriment of general Christianity in Romania! These snitches of the securitate apparatus who by their actions ambushed many innocent Romanians, continue to machinate and trivialize their actions, instead of following Apostle Paul’s example to forewarn their Christian audiences about their reprehensible, soiled past. To be sure, Apostle Paul was literally repenting himself, and even expressing REMORSE after many years from that traumatic execution of a real Messiah’s saint! And even more remorse, for persecuting Messiah’s church. That is the difference between these contemporaneous snitches (failing to repent) and the great Apostle Paul’s example of real and genuine repentance!

      • Iosif
        mai 14, 2015 @ 04:11:36

        „Si nu este de mirare,caci chiar Satana se preface intr-un inger de lumina.
        Nu este mare lucru dar,daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai neprihanirii. Sfirsitul lor va fi dupa faptele lor.”(2Corinteni 11:14,15)

        Fiti binecuvintati.

        • Iosif
          mai 14, 2015 @ 04:49:07

        • Anthony
          mai 15, 2015 @ 03:44:30

          It seems to me that your reply is one of defiance, rather than mitigation. I am not surprised that the websites commentaries are writing contemptuously to your defiance! Yeah, I know, it’s very hard to continuously admit, express remorse, and remind (about your former craft of being a reprehensible snitch for the odious communist dictator’s repressive machinery) to your good faith contemporaneous audiences, but you are not alone! Take courage and do what the Apostle did! Apostle Paul too was an even more reprehensible snitch (and active collaborator of his jewish bosses at the Temple). And, he was not ashamed to REMIND and FOREWARN his audiences in diaspora about his odious past! (Just to have an idea about your grave past, as a snitch, before good faith Christianity–thousands, including I, were thrown into forced labor camps all over Romania, while you were practicing your craft). For example, the States’ officials, even judges, whom I have made a carrier hauling them in the federal court before federal judges, to answer for their violations of their oath of office and outrageous indifference toward our people and their federal Constitution, take the same defiant position as you do! They fight back, instead of repenting of their outrageous indifference and veiled contempt they manifest towards our national constitution, for which our founding fathers lost fortunes (and many lives) to make it available to us! Here is a recent example of a mega „person” (a huge corporation) refusing to repent and admit wrongdoing (even when faced with clear evidence) after depriving a good faith shipper (a vulnerable Romanian-American citizen) of his cargo in four containers consisting of more than one hundred thousand dollars, went all out, at great lengths, fighting back for four years, instead of returning the stolen cargo or at least refund the damaged party. You get the idea….

  2. rodi
    feb. 17, 2015 @ 14:03:56

    Adaug aici un comentariu care l-am primit pe facebook de la fratele Simion Holbura, la care pur si simplu m-au dat lacrimile, pentru ca fiecare om se lupta cu acordarea iertarii celui care ne-a facut rau si vazand cum Dumnezeu ne ofera ca si exemple, unii oameni, ca si fratele Simion Holbura, caruia intr-adevar li s-a facut mult rau si totusi parca ei iarta mult mai usor si mai repede decat noi…
    Simion Holbura:
    Pentruca sa vorbit de iertare,vreau sa va scriu scurt,am fost condamnat de 4 ori la inchisoare ,pt.ca am scris la europa libera si pt. frontiera ,
    cind am vizitat Romania am dat un cadou securistului care era mereu dupa mine pe vremea comunismului, acum ramas in pensie si l-am invitat la biserica ca sa-si mintuiasca sufletul.
    Pe vremea comunismului cine nu colabora cu securitatea ii mergea foarte rau ori ajungeai la inchisoare sau te omorau ,cei din vremea aceia stiu.
    In dreptul meu le-am uitat pe toate si urmaresc mintuirea mea si al altora ,
    D-zeu sa-l binecuvinteze pe fratele Ton cit si pe ceilalti care au colaborat,
    atunci au fost alte vremuri iar azi sunt altele.
    Biblia spune sa crestem sa nu raminem pe loc.
    Sa stiti Ca in America a trimis comunismul mii de informatori si toti sau distrus.

  3. Indy
    feb. 17, 2015 @ 19:45:15

  4. Iosif
    feb. 18, 2015 @ 13:00:50

    „Dumnezeu a zis:”Sa fie lumina !”si a fost lumina.”(Genesa 1:3)
    Lumina a fost prima din lucrarile planului lui Dumnezeu in perspectiva revelatiei Lui in forma existentei fizice,omul. El a despartit lumina de intuneric,remarcind si afirmind ca lumina era buna.Lumina este indinspensabila vietii ,iar lipsa ei produce moartea .Isus este El insusi Lumina ,Adevar si Viata. Omul expus timp indelungat in aceasta Lumina , va fi incarcat de aceasta ,si el insusi va raspindi lumina,iar apoi in orice imprejurare s-ar afla v-a invinge intunericul.
    „Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramina ascunsa. Si oamenii n’aprind lumina ca s’o puna sub obroc,ci o pun in sfesnic,si lumineaza tuturor celor din casa. Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor,ca ei sa vada faptele voastre bune,si sa slaveasca pe Tatal vostru,care este in ceruri.”
    Fiti binecuvintati.

  5. Trackback: Este fratele Iosif Țon, de neînțeles !? | agnus dei - english + romanian blog
  6. Indy
    feb. 18, 2015 @ 23:55:59

    • rodi
      feb. 19, 2015 @ 07:13:17

      Nimeni nu cunoaste mai bine agenda fratelui Iosif Ton decat Iosif Ton si Dumnezeu. Dar, totusi, agenda lui se vede clar dupa roade: are peste 80 de ani si merge si predica Evanghelia in toata lumea…

      • Anthony Ianosel, L.C.
        mai 14, 2015 @ 16:14:30

        OK dear Rodi…but, where is his „permission” to obstruct and DEFY the orderly moving of the Gospel preaching? Do you realize that he has been by his superiors „disfellowshipped” and prohibited from meddling or even „preaching” in the baptist churches worldwide? Read the authoritative decision made by his superiors (or his respondeat superior) at the following link, and you can search some more on your own if you wish:
        http://www.crestinulazi.ro/cazul-strajerii-iosif-ton/paul-negrut-despre-iosif-ton-si-strajerii.html

        • Avram
          mai 15, 2015 @ 20:50:35

          Anthony,
          Ce ai impotriva fratelui Iosif Ton? Se vede de la o mila ca ai ceva impotriva acestui om al lui Dumnezeu, care nu a facut altceva ( si aceasta toata viata lui), decat de a predica Evanghelia lui Christos atat in timpul comunismului, cat si dupa, pana in prezent. Este un invatator si evanghelist, care continua neobosit sa raspandeasca Evanghelia. Rasplata lui Dumnezeu este mare pentru acest om, dar intotdeauna sunt acei oameni preaiubiti care cauta sa puna „piedica la roata in loc sa ajute la mersul carutei”. Tu din care esti? Nu poti sa treci peste o perioada din trecutul sau,de care Dumnezeu nu-si mai aduce aminte. We are aware of the decision made by „his superiors”, but there’s One that is Superior over all the superiors in this world, that didn’t prohibit him to teach His Word to others. The decision made by the leadership of the baptist church was strictly motivared by their doctrine and it is not justified by the Word of God. By the way-it is not nice nor polite and in any way the christian way to address (the way you did), to a lady, Rodi, that is working very hard to post these sermons and articles for the glory of God.
          God be with you. Avram…

          • Anthony
            mai 16, 2015 @ 02:48:32

            Instead of getting hostile toward anyone, maybe you ought to read closely the following link, which narrates the Pentecostal Church through Outrageous and Devastating Persecution: http://www.resursecrestine.ro/eseuri/10877/istoria-bisericii-penticostale
            Oh, and I wish to remind you of the gravity and outrageous pains and travails the ex-communist dictatorship snitches have inflicted upon so many Romanians, both old and young! And I am one of these multitude of victims whom they overworked and abused with indescribable FEROCITY in their forced labor camps, that I am NOT TRIVIALIZING those nefarious years of extreme pain as you do! And these ex-communist dictatorship snitches FAILED TO MAKE A DIFFERENCE when that opportunity came for them many times, one of which was in 1978…and of which so many Christians know well…even in 2015, credible witnesses and actual VICTIMS still remember with pain and tears–and many still are traumatized! The truth is, not even Jimmy Carter raised a finger and CASTIGATE PUBLICLY the odious dictator Ceausescu…and, neither our fellow Romanian Christian leaders! None of these leaders really cared about those „little people” who were beaten and tortured in special torture chambers! I have seen with my own eyes some of these leaders how they were walking casually to the Timisoara police centre to give „reports” of their Sunday’s activity! I have personally met (in an unfortunate way!) one of those many persecutors (a securitate major-general) whose behavior was worst than of a tyrant! These kind of people in securitate, our Christian gullible snitches have served, instead of DEFECTING to America and APPEAR BEFORE CONGRESS, and TELL IT ALL! That would have made a HUGE DIFFERENCE! It took 10 years the dictatorship to crumble from that nefarious date of 1978! Can you imagine if half the Christian leaders would have found a way to „defect” or simply get a visit passport, and then walk into a U.S. Embassy and request political asylum. Stalin’s daughter did just it! And, so Gen. Ion Pacepa! And other courageous Romanians. And I met the Orthodox priest (now desist) Ion Calciu Dumitreasa. He went to the White House, to president Reagan. And many others, who made a big difference!
            Our Christian leaders simply DECLINED TO MAKE A DIFFERENCE in those days.
            For example, I met a pent. leader, who could have made a huge difference if he would have defected to USA and go before Congress and spell out everything he knew about the dictatorship’s machinations and methods of persecution, but he DECLINED when I suggested it to him.
            Sorry…for my long rebuttal…you will NEVER understand what it was like to fall in the hands of those DEMONIAC-INSPIRED servants of dictatorship, whom (most of) our Christian leaders snitches have served discreetly and quite effectively! Some of them, curiously, continued with their craft even after the dictatorship crumbled!

            • mike
              mai 16, 2015 @ 12:08:30

              Inteleg frustarea si durerea din sufletul tau– dar trebue sa ierti asa cum Domnu Isus ia iertat pe cei ce-i bateau cuie in maini si picioare. Am trecut si eu prin aceasta stare – eram bolnav sufleteste si asta se rasfringea si la trup– pina cind un prieten mi-a spus ca trebue sa iert nu pentru cei ce m-au ranit ci pentru mine insumi. Daca noi nu iertam ,nici noi nu vom fi iertati se spune in rugaciunea Domneasca. E greu sa ierti -dar ,daca Il ai pe Christos in tine problema se rezolva – Iar Dumnezeu va avea grija sa pedepseasca pe acei lupi in blana de miei– El stie mai bine cine sa pocait cu adevarat si cine si-a pus doar masca pocaintei. Chiar daca am cunoaste ( aici putini mai au darul Duhului) nu avem dreptul de a judeca -caci judecata e a Domnului– noua ne-a ramas -discernamintul – si suntem liberi sa ne asociem sau sa ne despartim de cei ce nu ni se par drepti-Daca citesti al doilea comment –nu am zis ca fr.Ton sta pe stinca( doar Domnul stie si judeca dupa dreptate ) ci -Adevaratii oameni ai Lui Dumnezeu , adica acei care sunt pocaiti cu adevarat . Eu nu pot patrunde in mintea fr.Ton dar,apreciez munca lui in cimpul Evangheliei chiar la aceasta virsta cind unii ca el au iesit la pensie – evanghelisti nu trebue sa se pensioneze nicicind. Be blessed

              • Anthony
                mai 17, 2015 @ 01:44:12

                Thank you. I understand your point! And, because you are touching on the „merits” of former communism dictatorship outrageous snitches who elected to „repent” in their own peculiar way, it will be useful to read a letter from a distinguished pastor in the NW/USA, that describes the „double standard” a typical Romanian snitch would manifest in his relations with his fellow co-workers:
                ” Prietene, Iosif Ton
                de fr. Aurel Popescu
                Oct.11; 1988 – [din Portland, Oregon, USA]
                Prietene,
                Imi vine greu ca sa-ti scriu. Am tinut foarte mult la tine si tin inca si ma rog in fiecare zi pentru tine. Am refuzat, cum bine sti, sa ma alatur celor care afirmau ca nu esti curat. Mi-am pierdut prieteni buni si m-am pomenit denigrat din cauza intelegerii pe care ti-am acordat-o tie.
                Are vreun rost sa-ti fac reprosuri [ca m-am inselat in privinta ta]? Ma judec pe mine ca m-am putut insela amarnic atita vreme. Recunosc cu amaraciune ca am fost unul din „credulii” de care pomenesti in una din informarile tale trimise Securitatii din România.
                Inca odata se dovedeste ca nu-i nimic ascuns care sa nu fie descoperit. Nedorita [de tine] dovada a relatiilor tale cu Politia Secreta din România a aparut. Niciodata nu mi-ai marturisit aceste relatii si este mai mult decit probabil, ca ele continua si azi.
                N-ai sa convingi pe nimeni ca cele doua „Note” nu-ti apartin. Sau numai una din ele este a ta. Analiza grafologica este edificatoare. Si este sigur ca cine le-a dat drumul poate face sa apara si altele.
                Reactia ta la aparitia notelor il confirma pe autor. In procent de 100% ambele note iti apartin. Inclin sa cred ca nu mai esti de folos celor ce te-au trimis aici [in SUA] sau ca ai trecut dincolo de ceea ce ti-au permis ei, [D.I.E.], sa faci.
                E ingrozitor ca tu, Iosif Ton, ai putut sa intri in slujba dusmanului si pe deasupra sa mai pozezi si ca martir. Si mare patriot! Securitatea din România nu e patria de care faci mare caz. „Patria e poporul, nu tagma jefuitorilor” (N. Balcescu)
                In aceste conditii e firesc ca drumurile noastre se despart. Parerea mea este ca numai o declaratie deschisa [din partea ta], publica si totala mai poate ca sa insemne ceva, desi nu prea mult. Ar trebui sa dai o lista a persoanelor cu care ai intretinut legaturi secrete, a sarcinilor care ti s-au incredintat, a informatiilor pe care le-ai dat, etc.etc.
                Si fireste ar trebui sa te retragi imediat din orice „activitate” cu caracter religios. Si sa-ti cistigi painea muncind cinstit. Daca am fi in România te-as sfatui sa te retragi la o manastire pentru doi sau trei ani. Sint un naiv incurabil!
                Ma tem insa ca, intocmai ca [tele-evanghelistii corupti] Swagart, Baker et.comp. – care nu-si pot parasi milioanele -asta e de fapt misiunea lor- nici tu ni vei parasi „lucrarea” decit poate daca Societatea Misionara Romana [din Wheaton, IL,USA] iti aplica o lovitura in partea din spate.
                Desigur ca m-am intrebat ce s-a intimplat de fapt cu tine. Pentru mine am un raspuns, dar probabil ca nu e singurul.
                Pe tine, Iosif, te-a dat gata demonul mindriei, demonul afirmarii de sine. Am vazut in publicatiile S.M.R, poza ta alaturi da [Jerry] Falwell [fostul lider al Majoritatii Morale a Americii (…) exprima perfect. Sti ce spune poza aceea?
                „Vedeti voi unde am (ajuns) eu? Va dati seama cit sinteti de mici pe linga mine? V-a zis voua, vreodata, unul de talia lui Falwell ca se simte onorat sa stea linga voi? Amaritilor, ar trebui sa fiti mindri ca ma ocup si de voi, ca va traduc carti ca sa mai invatati si voi cite ceva.”
                De unde sa stie Falwell ca el este de fapt unul din „credulii” captati in interesul stapinilor lui Iosif Ton?
                Si cu asta punct. Mi-e o mila nesfirsita de tine. Ai confirmat prezumtiile din scrisoarea mea [anterioara] „Cine esti dumneata, domnule Iosif Ton?” Acum stiu cine esti. Mai bine mai tirziu decit deloc.
                Il felicit pe Pavel [Niculescu] si ALRC-ul lui. Au intuit adevarul fara (dovezi).
                Si acum sa discutam altceva. Sintem amindoi initiatorii emisiunii religioase de la Europa Libera. Emisiunea, se stie, nu este a Societatii Misionare Române, ci a amindoura. Fireste ca nu mai putem apare amindoi in cadrul emisiunii ca doi colaboratori. Eu as fi putut lucra mai mult decit am lucrat dar am vazut ca [noi] nu mai prezentam interes pentru tine. Nu e ciudat tocmai acum sa ma solicitati?
                Emisiunea aceasta trebuie pastrata cu sau fara tine. Deocamdata cer două lucruri:
                Numele meu sa nu mai apara alaturi de al tau in cadrul emisiunii; Prezinta deci emisiunea numai cu numele tau.
                Anunta Europa Libera ca am convenit ca, o emisiune pe luna o va primi direct de la mine. Deocamdata. In viitorul apropiat vom prezenta fiecare cite doua emisiuni in fiecare luna.
                Eu zic ca n-are rost sa implicam Europa Libera in conflictul dintre noi. In felul acesta totul ar putea decurge in liniste. Nici (Asociatia) Bisericilor Baptiste nu trebuie implicata aici. Exista totdeauna amatori de pescuit in ape tulburi.
                Iti cer sa-mi raspunzi urgent, in scris si semnat de tine.
                Te sfatuiesc sa ma iei foarte in serios.
                O alternativa la pct.2, de mai sus, ar fi sa trimitem la Europa Libera un document comun.
                Inca odata fii atent la ce faci! Ma refer exclusiv la problema emisiunii religioase de la Europa Libera.
                Cu bine
                Aurel Popescu
                ____________
                Sorry, for the long rebuttal. As you can observe, Romanian pastor Aurel Popescu of Portland, Oregon (now desist) made shocking revelations which appeared at the following link/website: https://groups.yahoo.com/neo/groups/strajerul/conversations/topics/596?soc_src=mail&soc_trk=ma ____________
                Curiously, another Romanian victim of these outrageous communism dictatorship snitches (still hovering in our American communities) has notified the Romanian Christian communities of same typical „double standard”, as reported earlier by pastor Aurel Popescu–here, at the following link: https://ioan8.files.wordpress.com/2011/01/declarac5a3ie-radoi.pdf
                _____________
                Happy forgiveness!

          • Anthony
            mai 17, 2015 @ 11:14:49

            To Avram: Does the following picture is compatible with your defense statements?
            _____________________________
            ***** „Activitatea lui Iosif Ţon extinsă pe parcursul a mai multe decade este o dovadă că datorită mândriei a luat tot timpul decizii carnale, care i-au subminat viaţa spirituală. Sub comunişti, a crezut că poate să aibă un dialog cu ei prin care să câştige drepturi pentru credincioşii baptişti din România. Mândria aceasta l-a dus la trădarea fraţilor cu care s-a antrenat în lupta pentru drepturi ale credincioşilor, şi la cooperarea cu securitatea. După ce la începutul anilor ’70 a proclamat cu curaj poziţia sa de luptător pentru drepturi religioase, la sfârşitul acelei decade a fost deja îngenunchiat de securitate şi el însuşi condamna pe cei care se antrenaseră în lupta pentru drepturi după exemplul său.

            În 1978 m-a chemat la o întrevedere pentru a verifica poziţia mea cu privire la evenimentele ce aveau loc în ţară, şi mai ales incidentul de la Caransebeş, unde patru fraţi de ai noştri au fost maltrataţi de securitate, arestaţi şi condamnaţi. I-am spus că el are o datorie morală să apere pe aceşti fraţi, deoarece ei s-au avântat în luptă pentru drepturile credincioşilor la îndemnul său. I-am adus aminte de opuscului ce l-a publicat intitulat „Cine îşi va pierde viaţa” în care a cerut credincioşilor să lupte fără frică pentru credinţă şi pentru a câştiga în practică drepturile garantate de constituţie, chiar dacă ar fi să plătească cu viaţa. I-am arătat că cei de la Caransebeş au ascultat de îndemnul său, şi este de datoria lui să îi apere, nu să îi condamne, aşa cum a făcut-o. Mi-a răspuns că chemarea lui nu este să „facă politică,” ci să predice Evanghelia. Când i-am pus înainte declaraţiile lui anterioare, acţiunile făcute împreună cu fraţii Pavel Nicolescu, Aurel Popescula, Filip Dincă şi alţii, mi-a răspuns că aceşti oameni antrenează tineretul bisericilor într-o acţiune primejdioasă şi el are obligaţia să condamne acţiunile acestor fraţi. Iată o decizie carnală a lui Iosif Ţon, aceea de a treace din câmpul persecutaţilor în câmpul celor ce persecută. Această decizie l-a înstrăinat de mulţi fraţi ce l-au asistat, l-au înconjurat cu dragoste. Prieteni de ai săi apropiaţi au constatat cu dezamăgire că el i-a trădat şi a trecut de partea conducerii corupte a Uniunii Baptiste şi a securităţii. Dovadă a trădării lui nu sunt doar declaraţiile lui prin care se eschiva de la orice angajare şi condamna pe cei activi în revendicarea drepturilor religioase, ci şi felul în care întreţinea relaţii cu securiştii. Nu e de mirare că în timp ce fraţii menţionaţi erau interogaţi şi bruscaţi de securitate, Iosif Ţon stătea la cafea cu persecutorii. Ei, fraţii lui, erau pălmuiţi şi maltrataţi, iar el avea întrevederi amicale cu securiştii unde făcea concesii şi se angaja să condamne pe fraţii săi. Astfel, într-o scrisoare deschisă a condamnat pe luptătorii menţionaţi anterior şi s-a declarat de partea conducerii Uniunii Baptiste, care, a spus el, „deşi este o curvă este mama noastră.” Iosif Ţon şi-a trădat prietenii care l-au susţinut şi apărat riscându-şi libertatea şi viaţa pentru el.

            A fost trimis de securitate în America cu misiunea de a face ţările Apusului binevoitoare României prin contactarea unor personalităţi baptiste cu influenţă pe lângă guvernele american şi englez. Oficial a pretins că a fost expulzat din România. În realitate a fost trimis cu o misiune secretă, aceea de a crea o imagine bună în Apus a guvernului ceauşist şi a României comuniste. Ajuns în America s-a declarat din nou apărătorul libertăţii religioase a credincioşilor din România. Securitatea română a rămas consternată. Iosif Ţon îi trăda acum pe securişti şi trecea din nou de partea persecutaţilor. Mândria l-a împiedicat însă să mărturisească slăbiciunea ce a manifestat-o în România în relaţie cu securitatea legându-se să îi servească în Apus. Drept urmare a trădării, serviciile secrete române au dat la iveală două declaraţii de ale sale scrise de mână către securitate prin care recunoştea că are o misiune în Apus şi îşi va îndeplini această misiune, dar să nu fie împins şi grăbit, deoarece unii deja îl suspectează de colaborare. Expertiza grafologică a stabilit că declaraţiile îi aparţin. Confruntat cu aceste dovezi, în loc să mărturisească, Iosif Ţon a ales să mintă, pentru a scăpa cu faţa curată, declarând mai întâi că una din declaraţii este contrafăcută, ca apoi să declare că amândouă sunt contrafăcute. Mândria l-a împiedecat de fiecare dată să îşi recunoască greşelile. Admiraţia tuturor credincioşilor români faţă de Ţon şi faţă de alţi colaboratori ar fi crescut, dacă aceştia ar fi recunoscut imediat după căderea guvernului ceauşist că au căzut în cursa colaborării cu autorităţile comuniste. Apostolul Petru a fost restaurat de Domnul Isus, şi repus în funcţie după ce a plâns pentru greşala lui. Cu certitudine că şi Iosif Ţon ar fi putut fi restaurat de Domnul la slujiri superioare, dacă s-ar fi smerit şi şi-ar fi recunoscut zig-zag-urile. Nepocăinţa şi mândria l-au împins însă la alte fapte necugetate.

            Dorinţa de a avansa l-a făcut să fie un oportunist. Poziţia lui teologică a fost întotdeauna determinată de interesele de moment ce le-a avut. În România a fost amilenist, deoarece Alianţa Baptistă Europeană era de orientare amuilenistă. La o discuţie ce am avut-o cu el pe teme escatologice, a acuzat poziţia premilenistă de iraţionalitate, deoarece – spunea el – premilenismul susţine teza unui mileniu în care atât oameni înviaţi cât şi oameni în trup neglorificat vor locui împreună, ceea ce este iraţional. După câţiva ani de sejur în America, a lăsat să se înţeleagă că are convingeri premileniste, mai mult, a susţinut că el întotdeauna a avut această poziţie. Amintindu-i de discuţiile avute, mi-a spus că lectura cărţii Apocalipsa l-a determinat să adopte premilenismul, la care i-am spus că motivul real al schimbării teologiei sale nu îl constituie lectura biblică, ci oportunismul său. Iosif Ţon şi-a dat seama că nu va putea obţine fonduri de la bisericile baptiste americane, deoarece acestea subscriu la premilenism. Imediat ce a înţeles acest lucru el şi-a mlădiat poziţia teologică şi a pretins că e adeptul premilenismului ca să aibă acces la aceste fonduri. În concepţia lui Iosif Ţon, teologia poate fi schimbată de la un an la altul, în funcţie de interesele presante ce stau în faţă. Instabilitatea sa pe planul alianţelor era completată de instabilitatea doctrinară, teologică. O trestie bătută de vânt se înclină în toate direcţiile. Acum Iosif Ţon a ajuns să aibă convingeri harismatice. Mulţimile antrenate într-o astfel de mişcare sunt foarte ispititoare pentru Iosif Ţon. Vom vedea câtă vreme va rămâne lângă aceste convingeri.

            Mândria, asociată cu dorinţa de a fi în faţă, l-a făcut pe Iosif Ţon să recurgă uneori la acţiuni reprobabile şi fapte condamnabile din punct de vedere moral. Astfel, recurgând la şantaj şi alte manifestări fireşti a reuşit mereu să se împingă în faţă. La Ploieşti, pe la mijlocul anilor ‘70 şi-a făcut o partidă cu care a dat la o parte pe păstorul existent, pentru a se instala el acolo. La Oradea l-a împins afară din slujba de păstor pe fratele Liviu Olah, cel care fusese folosit de Domnul să facă o mare trezire spirituală, şi i-a luat locul. Venit în America a plănuit să preia conducerea Societăţii Misionare Române. Felul în care a ajuns preşedintele Societăţii Misionare Române este simptomatic. Iniţial, se părea că cercul de conducere al Societăţii în frunte cu Peter Truţa îi va transmite ştafeta cu toată încrederea. Se plănuia întrunirea anuală a Societăţii în care să se realizeze schimbarea. Între timp, informaţii incomode din România au sosit în America, şi preşedintele Peter Truţa şi-a exprimat îngrijorarea în consiliul de conducere al Societăţii. Iosif Ţon l-a luat de o parte pe Peter Truţa şi l-a avertizat şi ameninţat că dacă nu va fi instalat ca preşedinte al Societăţii, el, Iosif Ţon, va face o altă societate misionară română şi o va distruge pe cea existentă. Nedorind să îşi vadă munca de o viaţă compromisă, Peter Truţa i-a cedat conducerea. Şantajul a rămas o armă preferată a lui Iosif Ţon şi după căderea comunismului. Reîntors în România, datorită ambiţiilor şi mândriei, a avut pretenţia să fie Rectorul Institutului Emanuel şi păstor principal în Biserica Baptistă Emanuel. A intrat în conflict cu ceilalţi lucrători şi a încercat mai întâi să îi cumpere cu dolari, şi mai apoi să îi şantajeze prin oprirea fondurilor care veneau din Apus pentru Institut. S-a lovit însă de determinarea acelor lucrători de a nu se lăsa nici cumpăraţi, nici şantajaţi. A plecat de la Oradea în dizgraţie, dar public a pretins că Domnul îl cheamă la o nouă lucrare.

            Datorită mândriei şi a dorinţei de a se sui tot mai sus, a sacrificat mereu pe colaboratorii săi de care nu mai avea nevoie. Nu ştiu dacă vreodată Iosif Ţon s-a întrebat de ce prietenia lui cu cei ce îl asistau se termina mereu în conflict şi înstrăinare. A fost dornic să fie în fruntea unor mişcări majore. A iniţiat mişcarea de luptă pentru drepturi religioase în România, dar când a fost să plătească preţul, a trădat. A făcut greşeli majore care l-au îndepărtat din Biserica Emanuel şi din Institutul Emanuel. În loc să îşi recunoască greşelile, a luptat împotriva acestor instituţii, crezând că le aduce la picioarele lui prin ameninţări şi şantaj. A pregătit şi promovat un curs de viaţă spirituală, sperând să devină învăţătorul păstorilor români, dar când nu a obţinut rezultatele scontate, l-a abandonat. ******
            *****Text truncated…too long**** http://mariuscruceru.ro/2010/11/26/iosif-ton-se-alatura-prorocilor-lui-baal-scrisoare-deschisa-a-pastorului-daniel-chiu-guest-post/

  7. costel
    feb. 21, 2015 @ 03:33:31

    Din ce am inteles eu marturisirea a fost in 2007 nu in 1981(in America libera), nu in 1990(in Romania proaspat eliberata de comunism), de ce in 2007 ?

    • rodi
      feb. 21, 2015 @ 07:55:19

      Costel, marturia a fost publicata la BBC Romania in 2007. Daca citesti portiunea din anii 1968, vezi ca in acel an s-a reintors fratele Ton in Biserica din Cluj si s-a marturisit. Tot in 1968 fratele Ton a facut marturisirea in cateva biserici baptiste – „În acea vară, în mai multe Biserici baptiste din ţară, am făcut câte o scurtă mărturisire de întoarcere a mea la Dumnezeu, ştiind sigur că dintr-un loc sau altul se va afla la securitate

      am copiat intreg articolul aici la noi pe pagina, ca sa nu trebuiasca sa rasfoim pentru restul articolului…

      • Anthony Ianosel, L.C.
        mai 14, 2015 @ 15:38:23

        Rodi,
        Nici-o problema cu „marturisirea” sau cu „roadele”!…All former communist snitches have done this one way or another! By the way, the Apostle Paul did not go to Jerusalem to „confess his ignorance” and „malicious actions” towards the Gospel to his former bosses at the jewish Temple–where he was an employee! Instead–and pay attention here–he CONFESSED HIS GREVIOUS SINS right of the bat at the beginning of almost every preaching he delivered to the Jewish synagogues on Sabbath day! His clear EXPRESSIONS OF REMORSE (a part-repentance + cease of evil actions, another part) can be observed throughout his missionary planning. He always FOREWARNED his audiences about his reprehensible past and expressed profound REMORSE for his past MALICIOUS ACTIONS AND DEEDS–even after 20 years from the date he committed those odious acts!
        Does all of the foregoing makes sense to you, Rodi? But, the former communist servants snitches don’t want to follow the great Apostle Paul’s example! This is the problem! They would go to great lengths to trivialize their grave actions committed to the detriment of Christianity, soiling the Gospel and pouring scorn upon those few people who are suggesting these communist-servants snitches to repent! A simple „marturisire” in a corner of the Earth is insufficient for one who wishes to preach the Gospel! Proof? The foregoing activity of Apostle Paul! Why? Because he also was an outrageous and odious snitch serving the interests of his jewish persecutors of the newly developed Christianity! Those who have ear to hear these things…let them hear!

  8. Trackback: Iosif Ton – Legatura pe care NU o are cu Bill Johnson si alte puncte de dezacord | agnus dei - english + romanian blog
  9. Viorel Gherasim
    feb. 24, 2015 @ 16:38:18

    Tot respectul pentru omul IosifTon !

  10. marcel s
    mart. 17, 2015 @ 04:31:30

    …Rodica Volintiriu…incerci sa fii avocatul diavolului…iosif ton si a facut un nume calcind in picioare numele adevaratilor copii a lui Dumnezeu…subiectul acesta te depaseste…cei ca iosif ton au taiat aripile multor sfinti si pentru aceasta nu vor fi iertati niciodata…

    • rodi
      mart. 17, 2015 @ 06:03:04

      Nu sunt Rodica Volintiru, ea locuieste in alta tara si este o persoana diferita.
      Biserica lui Hristos din toata lumea se roaga pentru iertarea si mantuirea teroristilor ISIS, iar noi romanii incercam (unii) sa nu iertam pe cei care au colaborat cu securitatea? Nu exista asa ceva: sa nu iertam. Mai ales cand nu ne-au facut noua nimic personal… Si noi era sa fim expulzati din SUA in timp de 24 de ore, din cauza unui colaborator ccare era el comunist, si care a facut acuzatii false ca tatal meu e membru de partid, asta dupa ce tatal meu a fost printre primii Romani plecati din tara, care mai apoi a facut chemari si garantii la peste 5,000 de romani sa vina in America si apoi le-a pregatit locuinta, mancare si ajutor pana s-au pus pe picioare. Dar Dumnezeu a scos adevarul la suprafata si l-au crezut pe tatal meu, ca nu a fost nici un membru de partid. Si cand avea oportunitatea taticul, sa stie cine i-a facut acest rau, nici macar n-a vrut sa afle identitatea persoanei, pentru ca si-a dat seama ca ar avea ispita de a nu-l ierta pe acest om, toata viata. Si bine a facut, a trait cu constiinta curata pana cand a plecat in vesnicii. Asa ca, ce HGristos a iertat, si noi trebuie sa iertam, daca credem si traim Cuvantul Lui chiar in felul in care ne-a invatat sa ne rugam:
      …şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; – Matei 6:12

  11. Sonny
    mart. 17, 2015 @ 04:38:22

    Tatal meu a dus biblii cu masina ani si ani de zile impreuna cu mama mea si D-zeu i-au pazit de toate relele care se putea intampla prin prinderea de securitate. Poate in ziua de azi nu as mai fi avut parinti dar D-zeu a avut mila. Ceea ce vreau sa zic este ca nu trebuie sa judecam acesti oameni ci dovada ca acesti oameni sunt ca mine si ca tine care citesti. Noi uneori ridicam anumite persoane (pastori, cintareti, etc etc) in slavi si ai punem undeva mai sus de noi. Dar problema este ca noi ne uitam la ei si aflam mai tarziu pacatele ascunse si atunci in loc sa ne rugam pentru ei noi aruncam cu pietre. Nu sunt deacord cu ce au facut nici unul din acesti pastori dar D-zeu e mare si ne stie pacatele la fiecare din noi. Doamne ai mila de noi toti ca TOTI suntem pacatosi.

  12. Ioan
    mart. 30, 2015 @ 14:55:26

    Iata atitudinea si dorinta fierbinte a Lui DUMNEZEU
    in legatura cu pacatosul si soarta lui.

    ,Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă dela calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?`- (Ezechiel 33:11).

    Ce atitudine ne cere DUMNEZEU sa avem fatza de
    semenii nostri care gresesc chiar grav impotriva noastra?

    Iata ce zice DOMNUL ISUS:

    14. Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
    15. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Matei 6:14,15).

    Nu e usor, mai ales in unele cazuri, dar OBLIGATORIU sa IERTAM, ca sa ne ierte DUMNEZEU si pe noi (de pacatele noastre, care nu sunt putine!).

    NU facem noi regulile; le-a facut DUMNEZEU si DOMNUL ISUS, demult, chiar daca unele ne plac, altele nu.
    Nici DOMNULUI ISUS nu i-a placut crucea, dar a acceptat-o pentru
    salvarea noastra de la iad!

    Fiti binecuvantati cu totii!

  13. Trackback: Iosif Țon – O ultimă clarificare | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: