ITP Bucureşti – ÎNTÂLNIRE COMISIE MIXTĂ CULT

ITP Bucuresti

ITP Bucureşti – ÎNTÂLNIRE COMISIE MIXTĂ CULT

 

În data de 19 aprilie a.c., a avut loc o întâlnire a comisiei mixte Cult‒ITPB pentru planul strategic de dezvoltare a ITPB. La această întâlnire au participat, din partea CCPR, următorii frați: pastor Moise Ardelean, președintele Cultului, pastor Simeon Bumbar, coordonatorul Departamentului de doctrină, analiză și cercetare, pastor Ionică Bădeliță, coordonatorul Departamentului de învățământ și pastor Ioan Gurău, coordonatorul Departamentului de asistenţă pastorală (integrare în slujire şi consilierea slujitorilor), iar din partea școlii noastre: pastor dr. Ioan Brie, rectorul ITPB, dr. Romulus Ganea, decanul Facultății de Teologie, dr. Eugen Jugaru, Președintele Senatului, dr. Ciprian Terinte, coordonatorului programului de masterat și drd. Emil Meștereagă, pastorul studenților.

În cadrul discuțiilor au fost atinse mai multe chestiuni care vizează buna desfășurare  a activității de la Institut, precum și colaborarea strânsă între școala noastră și Cult. Dintre acestea amintim stabilirea valorilor de bază, a declarației de viziune și a obiectivelor fundamentale ale ITPB, conturarea planului strategic al Institutului ‒ aici au fost discutate accentuarea identității penticostale a școlii în contextul etosului penticostal românesc, dezvoltarea ITPB ca centru de teologie penticostală românească, formarea de slujitori pentru bisericile penticostale, care să fie buni predicatori și păstori, cu un caracter christic și o pregătire teologică temeinică, dar și dezvoltarea instituției, atât pe plan orizontal, prin deschiderea unei noi specializări cu o ofertă educațională pentru bărbați și femei, cât și pe plan vertical, aici discuția fiind purtată în jurul posibilității deschiderii altor programe de master, iar ca obiectiv de termen lung ‒ deschiderea unei școli doctorale.

Dintre punctele discutate, dorim să mai punctăm câteva, de o importanță majoră pentru școala noastră, și anume integrarea în slujire a absolvenților de teologie, dezvoltarea campusului ITPB, oportunități privind practica pastorală a studenților și organizarea sărbătorii ce marchează 40 de ani de la înființarea școlii. Frații din conducerea CCPR au salutat ideea implementării anului de stagiatură (un an în care absolvenții să poată beneficia de experiența în slujire a unui frate păstor, într-una dintre bisericile din țară sau străinătate) și întăririi relațiilor cu bisericile locale, în care studenții ITP să poată efectua practica de vară. De asemenea, frații din conducerea CCPR au luat notă de stadiul actual al proiectului de dezvoltare a campusului.

Îi mulțumim Domnului pentru această întâlnire deosebit de importantă pentru școala noastră, pentru prilejul de a împărtăși cu frații din conducerea cultului realizările, dar și frământările și nevoile noastre, precum și pentru oportunitatea de a ne contura mai bine misiunea, îndeplinind astfel așteptările bisericilor penticostale în care vor sluji absolvenții ITPB.

SURSA – http://www.itpbucuresti.ro/

AmosNews.ro: Corlățean s-a întâlnit cu membrii Camerei Reprezentanţilor de la Washington….. s-a discutat si cazul Bodnariu

titus-corlatean Foto Amos News

AmosNews.ro: Corlățean s-a întâlnit cu membrii Camerei Reprezentanţilor de la Washington. În ceea ce priveşte cauza reunificării familiei Bodnariu, susţinută de senatorul român în dialogul cu unii dintre membrii Congresului, acestia au exprimat solidaritate şi susţinere faţă de cauza reunificării familiei Bodnariu, pentru imperativul respectării instituţiei familiei creştine şi a celorlalte valori creştine, subliniind necesitatea asigurării libertăţii de conştiinţă şi de religie de către toate instituţiile din lume, inclusiv de instituţia norvegiană de protecţie a copilului – Barnevernet.

Continuare aici – http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2016/04/amosnewsro-corlatean-s-intalnit-cu.html

SE CLATINĂ NU NUMAI BARNEVERNET! de George Alexander

Norway National Day Barnevernet

SE CLATINĂ NU NUMAI BARNEVERNET!
de George Alexander

Photo credit Sever Gheorghe

Photo credit Sever Gheorghe

Nu ajungi prea departe în acestă lume dacă te bazezi numai pe golurile ireparabile din sufletul tău…
Vei crede ce vei vrea, dar, vocea ta interioară îți va spune totdeauna că, niciodată!, fără ieṣirea în stradă, nu se poate dobândi ceva!

Lumina acestei lumi se va stinge de tot dacă nimeni, nicio ființă nu va veni să-ți confirme vreodată că nu ura ṣi răutatea ar trebui să te călăuzească în viața ta.

Ajută-i, de aceea, ṣi pe alții, să se revadă mai bine pe ei înşişi, metafizic, când, prăbuṣind-se printre oameni, nici nu mai ṣtiu dacă un om poate să rămână corect chiar ṣi pentru o singură zi…

Miercuri, 27.04.16, a avut loc o dezbatere publică despre Barnevernet la Casa de Cultură Sølvberget, Stavanger, Norvegia, la care a participat chiar si ministrul Copilului din Norvegia…

Barnevernet a fost făcut praf.

(În ciuda manipulărilor, a ziarelor cumpărate, ca ṣi la noi, unde anumite televiziuni au avut de ales între deontologia profesională ṣi sacul cu bani!).

Nu este de mirare ṣi nu este nici prima dată când Barnevernet simte că totul nu este decât un joc de-a ruleta în jurul său. Mai devreme sau mai târziu, toată lumea va realiza că, în cadrul acestui serviciu, nimic nu-i la locul său. Nu plânge nimeni după el, dimpotrivă, sunt mulți cei ce cu pietre aruncă. În el.

… Unii îi numesc diletanți, maeṣtri în pierzanie, falsificatori, măṣti sinistre, aroganți, oameni care intră pe uṣa din dos în viața noastră, dar, care, au senzația că, oricât ne-am uita în oglindă, nu ne vedem suficient de bine… Niciodată.
Că ei sunt mai presus de Dumnezeu prin puterile discreționare, căpătate.

… Cu câteva zile în urmă, liderul sindicatului angajaților de la Barnevernet, se plângea de relele tratamente din partea oamenilor, a părinților!, cam nerecunoscători, – în opinia lor!- ca ṣi când aceṣtia ar suferii după cineva drag, Barnevernet, atunci când intră în camerele goale, fără copii!, plângând, îngropați adânc în sine, în durerea lor…

… Nu este uṣor, desigur, nici pentru ei, cei de la Barnevernet, să se ferească din calea simpatiei populare! A tuturor!
Sau să privească în urmă uneori…

Ce păcat că nu am nicio înțelegere față de migrenele lor!…
Mai ales când o privesc pe Ruth Bodnariu, uscându-se pe picioare, pe Mihaela Nan, murind câte puțin în fiecare zi, schilodită de Barnevernet.
Mame care-ṣi caută îngerii lor… Copiii luați de Barnevernet!

Niciodată, fără ieṣirea în stradă, Oameni, nu se poate dobândi ceva!
N-am să cred, de aceea, în cântecul de lebădă al politicienilor! N-am să cred în promisiuni ṣi în fantome! N-am să cred în aderarea la nu ṣtiu ce convenție europeană a Norvegiei!
Până acum, politicienii norvegieni au mințit. Au mințit mereu. Au mințit că nu există această realitate ticăloasă, vorbind numai de poveṣti fericite în locul lor…

(Nici ai noṣtri n-au făcut nimic. Cu excepția a câtorva parlamentari, toți au tăcut. Au mers pas cu pas spre nicăieri. Spre neant, adică. Sau spre iad.
… Dumnezeule!, îmi spun.)

Vrem să vedem FAPTE, deci.
FAPTE.
Vrem să vedem familia Bodnariu reunită, vrem să vedem familia Nan reunită! Si, toate celelalte familii, de orice origini!, reunite. Acasă!

Toată lumea ṣtie că dosarele întocmite de Barnevernet au fost fabricate. Ce aṣteptăm de la Justiția norvegiană atunci? Poate ea să descopere Falsul?

Pe 17 Mai este ziua națională a Norvegiei. Pentru prima dată în istorie, un politician din Arendal, sudul Norvegiei, – care merită tot respectul!- declară că…

“ Anul acesta, din păcate, nu am să sărbătoresc 17 Mai. Nu am să arborez nici drapelul, nici să defilez, nici să strig “Ura!” pentru Norvegia. Nici să țin cuvântarea pe care am fost rugat s-o țin. Norvegia este condusă de un guvern ṣi o politică pe care nu ai cum să le prețuieṣti ṣi să le sărbătoreṣti.”.

… În ciuda manipulărilor, deci, mulți oameni s-au raliat acestui crez. Au conṣtiință!

Norvegia s-a trezit, iar guvernul, nu ṣtiu cum va supraviețui…

Săptămâna următoare va apărea cartea “Copiii noṣtri în închisorile lor. Furați de Barnevernet.”, care, iar, îi va deranja pe mulți…
Grămezile de vorbe se vor surpa. Guvernul norvegian nu are cum să se rezume la ultimatumuri.

Cristos a înviat!…

Europarlamentarul Tőkés László a solicitat Parlamentului European o intervenţie concretă în interesul reîntregirii totale a familiei Bodnariu

tokes-laszlo ebihoreanul.roEuroparlamentarul Tőkés László a solicitat Parlamentului European un demers hotărât împotriva încercărilor „de dezmembrare a familiilor şi faţă de actele anti-creştineşti din Norvegia”, cerând o intervenţie concretă în interesul reîntregirii totale a familiei Bodnariu, ai cărei copii au fost luaţi de Serviciul pentru Protecţia Copilului din Norvegia (Barnevernet), după ce părinţii au fost acuzaţi de „îndoctrinare” şi „abuzuri fizice”.

„Serviciul de protecţie al copilului Barnevernet, recurgând la mijloace inchizitoriale, i-au declarat „incapabili de educaţie” pe soţii care-şi creşteau cele cinci mlădiţe într-un spirit religios, creştinesc, şi le-au luat cu forţa, plasându-le sub tutela unor străini. Este evident că oficialităţile tutelare norvegiene – înterpretând greşit noţiunea de protecţie a copilului – au abuzat de propriile puteri, intervenind grosolan în viaţa unei familii, faţă de care îmi exprim întreaga compasiune. Cu vedere şi la alte asemănătoare cazuri, Parlamentul European trebuie să ia poziţie faţă de încercările de dezmembrare a familiilor şi faţă de actele anti-creştineşti din Norvegia, mai concret: să facă demersuri pentru reunificarea totală a familiei Bodnariu!”, a îndemnat Tőkés, fost episcop reformat.

În discursul său, Tőkés şi-a manifesat compasiunea faţă de familie şi a solicitat Parlamentului European o intervenţe concretă pentru reîntregirea totală a familiei Bodnariu.

Citeste mai mult –

How should Christian women think about the pursuit of beauty?

VIDEO by ERLC

FLORIN IANOVICI – LA PICIOARELE LUI ISUS

Florin Ianovici

FLORIN IANOVICI – LA PICIOARELE LUI ISUS

– BISERICA RUGUL APRINS BUCURESTI –

…Vin vremuri care n-au mai fost si cine crede ca e pregatit pentru rau, sa spuna mai degraba in aceasta seara: Ajuta-ma, Doamne, Tu! Multi dintre noi poate credem ca suntem pregatiti pentru incercarile care vor veni. Dar eu am invatat  ca unul singur te poate ajuta si Acela este Dumnezeu si sa fim oameni cinstiti, oameni smeriti si oameni echilibrati…

VIDEO by Prodocens Media

Pastele: Vineri, Sambata si Duminica ~ Florin Ianovici

Botez Metanoia Ianovici 6 2011

 

De cănd vocea lui Dumnezeu răsuna in gradina Edenului intrebând: „Unde eşti?”, Gen.3 cu 9, de atunci planul Lui pentru sufletul omului era alcătuit. Isus plin de durere rosteşte in faţa ucenicilor următoarele cuvinte: „Dar cum se vor implini scripturile care zic ca aşa trebuie să se întample”? Mt.26 cu 54, căci „Toate aceste lucruri s-au întamplat ca să se implineasca cele scrise…”Mt.26 cu 56

În trei zile avea sa fie rescrisă istoria omenirii.

În trei zile cruciale avea sa fie deschisa o cale noua omenirii. O cale croită prin voinţa lui Dumnezeu arătată în fiul sau Preaiubit, Isus Hristos. „Acolo se va croi o cale, un drum care se va numi Calea cea Sfantă:nici un om necurat nu va trece pe ea, ci va fi pentru cei sfinti…”Isaia 35 cu 8 Dar această cale s-a croit în trei zile cruciale pe care le-a cunoscut omenirea:vineri, sambătă , duminică! Trei zile pământeşti… (Photo via Wiki Media)

VINEREA cumplită a neamului omenesc

Cum începe ziua de vineri? Din gradina Ghetimani undeva puţin după miezul nopţii cand Iuda, vanzatorul vine impreuna cu o gloata de oameni înarmaţi cu ciomege si săbii, care au pus mâinile pe Isus si L-au prins.” Atunci toţi ucenici l-au părăsit si au fugit”. Matei 26 cu 56. În această vânzare există ceva atât de uman. Specific omului. Iuda s-a arătat şi s-a dus la Mântuitorul. S-a apropiat, l-a prins de umeri şi l-a sărutat. Deja cel rău stăpănea inima lui Iuda. Planul era întocmit. Alegerea stabilită. Dar Isus se cutremură de gestul lui Iuda.”…cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?”.Lc 22 cu 48.

Într-o zi un fiu risipitor se întoarce acasă. Tatăl l-a zărit de departe. Aşa este dragostea. Are privirea antrenată. Fiul a fost îmbrăţişat de tată care „l-a sărutat mult”, Lc 15 cu 20. Un sărut al iertării. O pildă despre dragostea tatălui ceresc care cuprinde în braţe fii risipitori. Pe care îi sărută cu dragoste de părinte. Un sărut al iertării. Iuda se apropie să îl îmbrăţişeze pe Isus şi îl sărută. Un sărut josnic, al trădării. „Cu un sărut…Iudo? „Nu putea fi altceva? Sub un sărut o inimă întunecată. Aşa e omul. Poate zâmbi, poate vorbi frumos, te poate îmbrăţişa, dar inima să fie rea.

L-au dus la marele preot Ana unde unul dintre aprozi l-a pălmuit pe Isus. Pe seama nevinovatului Isus a încercat aprodul slugarnic să îşi construiască o imagine în faţa marelui preot. Isus nu a raspuns în opinia lui cuviincios. Slugărnicia are limbajul ei. Şi pălmuieşte pe unii şi pe alţii şi azi. Ce contează adevărul? Lui să îi fie bine.L-au dus la marele preot Caiafa si l-au învinuit. L-au scuipat in faţă, l-au bătut cu pumnii si l-au pălmuit, zicand: „Hristoase, proroceşte-ne cine Te-a lovit? Mt.26 cu 68. Este uimitor faptul ca aceste evenimente se petrec în timpul nopţii. Undeva după ora 12. Câtă ură trebuie să fi strîns preoţii în inimă. Să ai atîtă energie în a striga, a pălmui, a bate cu pumnii, a scuipa şi a aduce injurii la aceea oră tîrzie din noapte!Inima nu are odihnă când este să urască.

Spre ziuă au făcut sfat impotriva lui Isus, nu ca să îl judece, ci „ca să îl omoare”Mt.27 cu 1. L-au legat si l-au dat in mana dregătorului Pilat din Pont; Pilat l-a trimis la Irod care stapănea ţinutul Galileii de unde era Isus. Irod l-a primit pe Isus cu gând ca va vedea o minune. Un fel de specatacol la care nu plăteşti billet. Dar Mântuitorul a tăcut. I-a pus Irod multe întrebari dar Isus nu a răspuns nimic. Preoţii şi cărturarii cei mai de seama „îl părau cu înfierbantare spune cuvantul. Luca 23:10 Apoi Irod şi-a aratat faţa adevărată: „se purta cu dispreţ şi dupa ce şi-a bătut joc de El l-a îmbrăcat cu o haină stralucitoare şi L-a trimis înapoi la Pilat.

În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul căci erau învrăjbiţi între ei înainte. Lc.23:12. Iată un lucru semnificativ. Doi făcători de rele, Irod şi Pilat, doi oameni interesaţi de poziţiile lor pământeşti, ajung să se împrietenească. Pe seama nevinovatului Isus. Pentru mulţi oameni Pilat apare ca o victimă a unei situaţii de constrângere. El are un gest de a încerca să îl elibereze pe Isus. Dar acestă menţiune din Evanghelia lui Luca aduce lumină în privinţa adevăratuului caracter al lui Pilat. Se împrieteneşte cu Irod cu prilejul acestui simulacru de proces.

Pilat a pus să îl bată pe Isus. Cu nuiele, cu biciu, a fost legat si bătut. Rănile Sale au picurat sânge. Gemetele Sale nu au smuls nici un regret. Mâinile Sale nu s-au mai lăsat pe creştetul cuiva pentru a aduce vindecare, sau binecuvantare ci au fost legate cu funii. Ca un miel pe care îl duci la tăiere. El nu a deschis gura deşi era chinuit şi asuprit.Aproape că inima strigă: destul!E prea mult!Dar calvarul Mântuitorului Isus era departe de a se fi sfârşit.

Apoi a fost dus în pretoriu, l-au desbrăcat de hainile Lui si L-au îmbrăcat cu o haină stacojie, au împletit o cunună de spini, au pus-o pe cap si I-au pus o trestie în mâna dreapta. Apoi îngenunchiau in faţa lui şi îsi bătea joc de El spunând: „Plecaciune Ţie Împaratul iudeiilor”.Mt.27 cu 29 şi 30. Şi scuipau asupra Lui si-l băteau în cap. Apoi a început ultimul drum pământesc al lui Isus. (Photo via Wikipedia Tissot)

Drumul spre Golgota.

I-au pus crucea în spate si l-au silit sa meargă. Ajunşi la Gologota, L-au întins, l-au străpuns cu piroane în încheieturile mâinilor şi l-au ridicat pe cruce.I-au pironit picioarele cu piroane de 13-18 cm. Umerii au fost dislocaţi. Ca să respire trebuia să se impingă în picioarele străpunse altfel cutia toracică nu se umplea cu aer. Piroanele din picioare s-au oprit în oasele tarsiene. Setea era cumplita. Din cauza biciuirii era in soc hipovolemic. Ca urmare a şocului hipovolemic inima galopa pentru a pompa sangele care nu mai era acolo. Tensiunea arterială a scăzut provocând o stare de leşin sau colaps, iar rinichii nu mai lucrau. Isus suferise o hematidroză atunci când in Ghetimani ca urmare a unui chin sfâşietor , ca de moarte, s-au eliberat în organism substanţe chimice care au rupt capilarele din glandele sudoripare.

Norodul stătea şi privea.Fruntaşii îşi băteau joc de El si spuneau „Pe alţi I-a mântuit; să se mântuiască pe Sine Insuşi dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu. Ostasii de asemenea îşi băteau joc de El. Se apropiau, Îi dădeau oţet si_Îi ziceau „Daca eşti Tu Împăratul iudeiilor mântuieşte-Te pe Tine Însuţi” Luca 23:35 si 36. Unul dintre talhari işi bate joc de El. Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap si ziceau: „Uăă!Tu, care strici Templul, şi-l zidesti la loc în trei zile, mantuieşte-te pe tine însuţi si pogoară-te de pe cruce”Marcu 15 cu 29 si 30.

În agonia morţii privirea lui Isus îmbartiseaza chipurile celor din jur. Îi răsună în urechi şoapta vrăjmaşului: Pentru ei vrei Tu să mori? Merită ei atâta suferinţă? Legiuni de demoni aţâţau mulţimea care arunca ocara asupra lui Isus.
Ingerii şi întreaga ostire cerească este înmărmurită. Cu ochii atinţiti spre Isus, cu atenţia îndreptată spre Tatăl aşteaptă un semn din partea Tatălui pentru a izbăvi din chin pe Neprihănitul Isus. Dar Tatăl tace.

Despărţit de Dumnezeu, părăsit de ucenici, sfredelit de vorba vrajmaşului, Satana, împresurat de taurii din Basan care îl impung, ţinta ocarii si epuizat de durerea trupului din care se scurge viaţa, fara un singur cuvânt de mângâiere,…iată VINEREA cumplită a neamului omenesc.Iată adevărata faţă a neamului omenesc.Făra farduri aplicate, fără politeţuri zaharisite, fără strălucirea mincinoasă a unor strasuri ieftine. Faţă adevărată a neamului omenesc este faţă nelegiuirii care a înveninat inima şi a întunecat mintea.VINEREA numită mare. Zi de adevăr cumplit. Zi de faliment total pentru omenirea care zace în cel rău.

SAMBATA – Tacere

Ucenicii sunt ascunşi în case. Dincolo de uşi. O zi a tăcerii. Preotii isi sarbatoaresc Pastele atât de drag lor. Cu pioşenie se apropie de un Dumnezeu care le lăsase porunci şi legi. Pe care le ştiau. Ce bine acum că nu mai era nimeni să le conteste autoritatea. Ce bine că nimeni nu mai tulburau oamenii cu cuvinte care loveau în ei ca nişte bice. Lucrurile intraseră în normal. În obişnuitul pe care îl ştiau şi îl controlau.

Pilat, Irod si toate autoritatile sunt linistite. Nimic nu tulbură liniştea cetăţii. Cerul tace. Dumnezeu tace. Tăcere peste tot. O tăcere în care vorbeşte doar frica. Frica preoţilor, frica ucenicilor. Totul este pierdut. Fară speranţă. Tăcere. Nu mai este nimic de spus. Hristos este în mormânt. Păzit cu străşnicie. (Tissot Photo via Bible Picture Gallery)

DUMNICA – A ÎNVIAT!

Peste cetate răsar zorii. Grăbită Maria Magdalena şi cealaltă Marie împreună cu Salome au venit să vadă mormântul. Dar nu doar mormîntul ci pe Cel ce era acolo. Însă Domnul Isus nu mai era acolo. Un mesaj al unui înger a căzut mai puternic ca fulgerul. A ÎNVIAT! Ele au plecat cu frică şi mare bucurie şi au fost întâmpinate de Isus Hristos, Mântuitorul care le-a spus: „Bucuraţi.vă!”.

Ele duc vestea ucenicilor care par neputincişi în a crede că El a înviat. Un basm. Nimic mai mult. Acolo Petru auzind vestea este cuprins de frenezie. Poate că mai există o şansă să se reabiliteze. Să îşi ceară iertare în faţa lui Isus. Dacă El a înviat va sta de vorbă cu El, va plânge, se va căi. Aleargă cu acest gânduri în inimă la mormânt. Dar n-a văzut decât nişte făşii de pânză. Prea puţin. Mirat s-a întors acasă. Cleopa cu un alt ucenic întălneşte pe drumul Emausului pe Isus Cel Înviat. Plini de bucurie se întorc la Ierusalim să dea vestea ucenicilor. Ucenici ascultau.

Deodată Isus a venit în mijlocul lor şi a rostit: „Pace vouă!”. Cuvânt care va rămâne pe buzele credincioşilor de atunci şi până la venirea Sa. Dar ucenicii s-au speriat. El i-a invitat să se uite la mâinile şi picioarele Lui care păstrau urmele piroanelor. A măncat peşte şi un fagure de miere ca semn al învierii Sale în trup. Apoi le-a deschis mintea.

Dumincă. Zi de spaimă pentru preoţi. Isus a înviat! Mintea lor căuta febrilă o soluţie .Ziceţi că ucenicii au venit şi au furat trupul Lui pe cănd voi dormeaţi! Şi au plătit bani mulţi pentru această minciună.

Dar toată cetatea era în mişcare. Multe morminte s-au deschis şi în sfănta cetate s-au arătat multora. Mulţimea nu mai putea fi înşelată. Învierea era peste tot. Speranţa renăscuse. Ochii au prins să aibă sclipiri noi.Privirile s-au înălţat. Isus înviase! Dumnezeu deschisese drumul spre mîntuire prin Robul Său Isus. Moartea a fost biruită. Satan a fost doborît. Cheile locuinţei morţilor i-au fost smulse. Moartea a fost biruită şi boldul ei frânt. Zapisul cu păcatele lumii a fost ţintuit pe cruce. Viaţa s-a coborât din belşug.

Un cuvînt nou a prins să se fluture pe buzele oamenilor:a înviat.Hristos a înviat!

  • Lumea a vorbit VINERI.Dumnezeu a tăcut şi a suferit moartea pe cruce.
  • Lumea a tăcut SÂMBĂTĂ.Dumnezeu a tăcut şi El.
  • Dumnezeu a vorbit DUMINICĂ. Prin ÎNVIERE! Şi toţi cei care L-au crezut au început şi ei să vorbească:”Hristos a înviat!Cu adevărat a înviat!.

Să rămănem în DUMNICA ÎNVIERII pentru toată viaţa noastră. Tu cel ce ai rămas în ziua de vineri a neamului omenesc, vino la sărbătoarea duminicii. A iertării şi a învierii.
HRISTOS A ÎNVIAT! (Tissot Photo via Wiki Media)

 

V I N E R E A    M A R E 

dininimapentrutine


-Judecata înaintea lui Pilat (Matei 27:2, 11-14; Marcu 15:1-5; Luca 23:1-5; Ioan 18:28-38)

-Isus înaintea lui Irod (Luca 23:6-12)

-Întoarcerea la Pilat (Matei 27:15-26; Marcu 15:6-15; Luca 23:13-25; Ioan 18:39-19:16)

-Batjocura soldaţilor (Matei 27:27-30; Marcu 15:16-19)

-Drumul spre Calvar (Matei 27:31-34; Marcu 15:20-23; Luca 23:26-32; Ioan 19:16, 17)

-Răstignirea (Matei 27:35-56; Marcu 15:24-41; Luca 23:33-49; Ioan 19:18-30)

-Îngroparea (Matei 27:57-60; Marcu 15:42-46; Luca 23:50-54; Ioan 19:31-42)
Sunt evenimente ce au schimbat istoria lumii, sunt zile care rămân în istorie.

Important este acum, la sărbătoare, să privim împreună în trecut și să-nvățăm…
E vineri, e ziua în care comemorăm răstignirea Domnului Isus.
Isus este dus de la Ana – la Caiafa și de la Irod – la Pilat.
Mântuitorul a fost judecat, cercetat și găsit fără vină!
Barnaba, ucigașul de oameni, tâlharul celebru, este eliberat, iar pentru Isus începe CALVARUL!
BĂTUT, BATJOCORIT, BOCIT, Isus îndură…Iuda se sinucide.

Urmează o procesiune, pe umerii lui Isus…

Vezi articolul original 122 de cuvinte mai mult

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari