Photo credit moodle.galenaparkisd.com
Am rămas surprins zilele acestea, când am văzut peste tot în media românească jurnaliști care mai de care sărind în apărarea instituției norvegiene de protecție a copilului, cunoscută sub numele de Barnevernet, și ponegrind atât familia Bodnariu cât și pe cei care au ieșit în stradă în semn de solidaritate. Au dat cu pumnul în masă cu indignare zicând că Norvegia este țara respectabilă și civilizată, că ăia respectă litera legii și dacă ai călcat pe bec ești executat imediat, nu ca la noi în România unde se aplică legea după cum bate vântul. Au ponegrit pe cei care s-au sinchisit să iasă în stradă învinuindu-i ba că sunt sectanți, ba că au prea puțini cerebeli și prin urmare sunt incapabili să înțeleagă cum funcționează un stat de drept exemplar, ba că sunt părinți sălbatici care nu știu alt mod de educare decât cu bâtă.
Nu aș fi zis nimic dacă acești domni jurnaliști ar fi făcut cercetări amănunțite și mai apoi să vorbească în cunoștință de cauza, dar din păcate au vorbit așa la rece, bazându-se doar pe ce au mai citit pe Facebook de la unul și altul, dar în rest nimic. Așa că m-am gândit zilele acestea să mă documentez si eu cum stau lucrurile și să îi ajut pe domnii jurnaliști cu niște date, cine știe probabil că distinșii domni jurnaliști sunt prea ocupați de cazul Borcea ca să se ocupe de cazul Bodnariu. Nu am nici măcar un gram de experiență jurnalistică, sunt doar un biet programator analist și recunosc că în școala generală nu prea am fost prieten cu limba și literatura română (mai ales ca profesorului nostru ii era tare drag sa tragă la măsea si sa fie hazliu) , de aceea va rog să îmi iertați greșelile gramaticale și deficiențele de exprimare.
.
În Codul Deontologic al Jurnalistului adoptat de către Convenția Organizațiilor de Media, la Sinaia, în perioada 9-11 iulie 2004, am găsit că „jurnalistul este dator să caute să respecte și să comunice faptele, așa cum acestea pot fi cunoscute prin verificări rezonabile-în virtutea dreptului publicului de a fi informat”, și că „jurnalistul este dator să exprime opinii pe o bază factuală”. Ori domnule jurnalist, tu nu poți să îți dai cu părerea despre un caz și să exagerezi faptele doar bazat pe povești, ci mai degrabă trebuie să te documentezi dintr-o sursă directă. Ceea ce știm este că copiii familiei Bodnariu au fost ridicați de către agenții Barnevernet fără nici un fel de notificare prealabilă, fetițele direct de la școală, iar băieții și bebelușul din brațele mamei. Domnule jurnalist, care acuzi familia de minciună în legătură cu acuzația de creștinism radical, dacă te-ai fi documentat direct de la sursă ai fi aflat că primul document primit de părinții Bodnariu în legătură cu acest caz conținea și acuzația de creștinism radical pe lângă acuzația de abuz fizic. Mai aflai, că directoarea școlii avuse de mult timp dispute cu părinții Bodnariu în legătură cu învățătura creștină pe tema educației sexuale ale copiilor, la care a fost chemată instituția Barnevernet să medieze cazul. În final, Barnevernet a scos afară acuzația de creștinism radical, dar asta abia după ce părinții făcuseră public această acuzație. Ca urmare, părinții au rectificat și au făcut public informația că doar acuzația de abuz fizic a mai rămas.
.
Codul Deontologic al Jurnalistului mai specifică clar că „in relatarea faptelor și a opiniilor, jurnalistul va acționa cu bună credință”. Părinții Bodnariu au fost sinceri ai au recunoscut că ei nu foloseau pedeapsă fizică ca mod zilnic de educare ci au recurs la pedeapsa fizică, cum ar fi o palmă la fund sau un tras de ureche, doar în cazuri de excepție. Cum îți permiți tu domnule jurnalist să pornești de la aceea mărturie și să ajungi la bătaia unsă pe pâine? Da este adevărat, bătaia la fund este împotrivă legii din Norvegia, la fel cum este și să țipi la un copil sau să îl pui la colț, fiindcă acestea pot fi interpretate ca abuz emoțional. Exagerarea dumneavoastră nu face altceva decât sa va discrediteze punctul de vedere. In plus, scopul final al legii norvegiene este binele suprem al copilului, ori reacția agenților Barnevernet atât in cazul Bodnariu cat si in alte cazuri similare creează un abuz psihic, exponențial mai mare decât cel pe care au încercat sa îl corecteze. Deci însuși agenții Barnevernet prin reacția lor abuzivă au încălcat legea care cu atâta ardoare încearcă sa o implementeze.
.
Un alt principiu menționat de codul deontologic este acela că „jurnalistul este dator să semnaleze neglijența, injustiția și abuzul de orice fel”. Domnule jurnalist, cum poți să sări în apărarea sistemului Barnevernet fără a face măcar minimum de investigații? Simplu fapt că Barnevernet este un sistem norvegian înseamnă că este scutit de orice practici abuzive? Sau poate v-a blocat răspunsul lor standard de „no comment” invocând clauza confidențialității? Știm că părinții Bodnariu sunt acuzați de lucruri mai grave decât o palmă la fund, dar ei nici în ziua de azi nu pot înțelege în ce mod abuziv au reușit agenții Barnevernet să ajungă la astfel de concluzii. Domnule jurnalist, iluminați-ne când v-a face Barnevernet public procedurile abuzive de interogare a copiilor? Nu înțelegi că ei vor apela la aceeași clauza a confidențialității chiar și după soluționarea cazului? Sau indicați-ne ce sistem judiciar trage la răspundere Barnevernet? Până va treziți dvs. domnilor jurnaliști din „somnul cel de moarte” va indic eu câteva date despre acest sistem demonic:
.
• Un prim semn de îngrijorare ar trebui să fie numărul mare de copii racolați de sistemul Barnevernet cât și motivele pentru care sunt luați de la părinți. Distinșii jurnaliști, nu au ezitat să ne arunce în față declarația doamnei Westberg, ambasadorul Norvegiei în București, care spunea că Barnevernet desparte copiii de părinți „
numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz”. O simplă privire la datele publicate de Barnevernet, de arată cu totul o altă poveste. În 2012 dintr-un total de 8.288 de cazuri în care copiii au fost luați definitiv de la părinți, 510 copii au fost luați pentru abuz fizic, și 139 pentru abuz sexual,
adică mai puțin de 8%, numere care contrazic direct ceea ce declară doamnă Westberg (
http://www.barnevernsaksjonen.no/at… ). Mai mult Barnevernet declara că numărul de copii luați de la părinți a crescut în ultimii zece ani de la 5,5 per 1 000 de copii (anul 2005), la 7,6 per 1 000 de copii (anul 2014), adică
o creștere de aproape 40%. Coordonat cu scăderea numărului de cazuri în care Barnevernet oferea măsuri de asistentă în familie, însuși agenția de statistica a Norvegiei constată că „
acest lucru denotă o trecere de la un serviciu de protecție a copilului prin servicii de bunăstare care să vizeze îmbunătățirea condițiilor de viată, la un serviciu de protecție a copilului al cărui principal scop este scoaterea copiilor din familiile unde se observă neglijentă” (
http://www.ssb.no/en/barneverng ). Ori principiul acesta este contrar oricărei recomandări psihologice.
• Această creștere a numărului de copii răpiți din sânul părinților este și mai evidentă în zona municipiului Naustdal unde locuiește familia Bodnariu. Echipă Barnevernet Førde din municipiul alăturat, se bătea cu pumnul în piept că în primele șase luni ale anului 2014 au reușit
să dubleze numărul de cazuri de la 32 la 64 comparat cu anul precedent(
http://www.firda.no/nyhende/fekk-in… ). O fi fost ceva fenomen meteoritic la începutul anului 2014 care i-a făcut pe părinții din zona Naustdal să devină dintr-o data monștri care își snopesc din bătaie copiii? Nerăbdarea agenților Barnevernet din municipiul Naustdal de a se implica în cât mai multe cazuri iese și mai tare în evidența atunci când ții cont de faptul că sunt 3 agenți la o populație foarte mică (din păcate Barnevernet Naustdal a șters pagină web care lista numărul și numele agenților, iar eu nu mi-am dat seama să fac un screen-capture). Statistica din 2010 ne arată că în municipiul Naustdal locuiau 2.715 persoane, dintre care 651 de copii cu vârstele cuprinse între 0-17 ani (
http://www.ssb.no/a/barnogunge/arki… ). Deci
un singur agent Barnevernet avea de monitorizat doar 217 copii. Țineți cont că acești agenți au dea face strict cu protecția copilului, fiecare școală având alți angajați pentru consiliere. Este de înțeles deci că pentru ași justifica salariul, acești agenți Barnevernet sunt gata să intervină și să răpească copiii la cea mai mică semnalizare. Până și directoarea școlii care a făcut inițial reclamația, a refuzat să arate agenților Barnevernet în ce clasă sunt fetițele, ea sugerându-le să îndrume doar părinții. Ori părinții Bodnariu nu au primit nici măcar o atenționare în privința vreunui presupus abuz fizic.
• Jurnaliștii noștri atotștiutori ne-au mai asigurat că sistemul norvegian Barnevernet este curat ca lacrima și că investigațiile lor sunt 100% corecte. Însă, o simplă privire asupra unui studiu făcut de emisiunea norvegiană de investigații Brennpunkt, arată că
peste 50% din psihologii angajați de stat să reprezinte atât copilul cât și părinții în instanță, sunt aceeași psihologi angajați de Barnevernet la nivel administrativ, ceea ce constituie o gravă abatere (
http://www.nrk.no/dokumentar/xl/bre… ). De exemplu, un singur psiholog a câștigat 900.000 de coroane (aprox. $100.000 de euro) într-un singur an din contractele cu o singură municipalitate. Un alt doctor psiholog, a întocmit în anul 2012, 36 de rapoarte doar pentru Barnevernet (aproape unul pe săptămâna) si asta pe lângă practica în sistemul privat, câștigând 1.7 milioane coroane (aproape $200.000 de dolari). Studiu mai menționează ca
peste jumătate din psihologii folosiți la nivel de district, au fost angajați și la nivel de municipalitate. Prin urmare, chiar și atunci când părinții fac apel la nivel de district, ei se luptă cu aceeași psihologi care sunt folosiți la nivel de municipiu unde a început necazul lor.
• Dar oare suntem noi ăștia ieșiți în strada singurii care critică sistemul Barnevernet? În Iunie 2015, avocatul pentru dreptul copiilor Thea Totland, critica dur micro analizele psihologilor care au rezultat în abuzuri grave, cum ar fi luarea unui copil de la părinți bazat pe un raport care sancționa grav faptul că bebelușul nu a avut contact cu ochii mamei (
http://www.abcnyheter.no/nyheter/20… ). Sistemul Barnevernet este criticat în și mai mare măsură de către doctorul psiholog Sverre Asmervik (
http://www.advokatbladet.no/2015/05… ). El demonstrează
că în peste 95% din cazuri, judecătorii i-au deciziile bazat pe raportul psihologilor plătiți de Barnevernet. Deci în consecință, psihologii angajați de Barnevernet sunt cei care i-au decizia finală, fiindcă judecătorilor le este rușine să treacă peste hotărârea psihologilor. Lista acuzațiilor continuă cu unul dintre cei mai proeminenți avocați din zonă Trondheim, doamna Venil Katharina Thiis (
http://www.adressa.no/nyheter/trond… ). Cu toată iscusința ei de avocat, începând cu anul 1991 și până în anul 2009 când a ieșit la pensie, doamna Venil Thiis nu a reușit să câștige
decât două cazuri împotriva Barnevernet: primul ei caz, și ultimul. Ea critică dur atât rapoartele psihologilor, cât și întregul sistem de justiție, cerând ca întreg sistemul de protecție al copilului (Barnevernet) să fie schimbat. Lista poate continua, dar mai menționez doar încă o critică adusă de un doctor de familie Jacob Christian Norup, care împreună cu un grup de peste 90 de doctori au reclamat modul abuziv de operare ar agenților Barnevernet (
http://www.bt.no/nyheter/lokalt/–F… ).
Și totuși, lucrul cel mai grav comis de agenții Barnevernet este modul abuziv și total ilegal de interogare a copiilor. Ei folosesc metode incorecte de interogare, cum ar fi întrebările direcționale (sugestive), căutând cu orice preț să ajungă la concluzia dorită de ei. Fac referire doar la un studiu despre „
Sugestibilitatea copiilor” (
http://law2.umkc.edu/faculty/projec… ) care expune în mod clar că interogatorul poate influența răspunsul copiilor prin întrebări direcționale (sugestive). Și nu numai atât, ci și că
odată infiltrat un astfel de eveniment în mintea copilului, acel copil nu mai poate fi considerat o sursă sigură de informații. Acest mod abuziv de interogare este folosit chiar și de doctorii norvegieni renumiți, cum ar fi psihologul Turid Kavli, premiata cu Medalia de Merit a Regelui, care așa cum arată acest video (
http://crestintotal.ro/2016/01/16/f… ) se folosește de întrebări sugestive și abuz psihologic până ce primește răspunsul dorit. Această fetiță a trebuit să aștepte 12 până să obțină eliberarea acestui video, ca să poată demonstra nevinovăția tatălui ei vitreg. Domnule jurnalist, va întreb: câți ani v-a trebui să aștepte familia Bodnariu până ce modul abuziv de interogare al fetițelor lor v-a fi expus?
În final, închei prin a atrage atenția asupra faptului că nu numai „
sectanții” penticostali din România și întreg mapamondul (așa cum au fost catalogați susținătorii familiei Bodnariu) s-au hotărât să iasă în stradă, și nu numai Cehii, Rușii, Polonezii și Indienii au ceva cu Barnevernet. De fapt și cetățenii norvegieni ai orașului Samnanger s-au săturat într-o zi de abuzurile Barnevernet și s-au hotărât să iasă cu toții în stradă și să ceară autorităților să nu mai distrugă familiile, ci să lase copii în familie și să educe părinții in schimb (
http://thirdseconds.org/barnevernet… ,
http://www.barnevernsaksjonen.no/ ).
Domnule jurnalist care nu eziți să critici suportul adus părinților Bodnariu, ști tu ce înseamnă să fi părinte? Ști tu ce înseamnă să intri obosit de la lucru pe ușă și să îți săra în brațe copiii agățându-se de hainele tale? Ști tu ce înseamnă pentru o mamă alăptarea unui bebeluș de 3 luni? Ști tu ce înseamnă ca o casă care mai ieri era plină de râsetele copiilor să devină dintr-o data mormânt? Iar dacă ți-a fost greu să investighezi abuzurile Barnevernet-ului, chiar consideri pe părinții Bodnariu criminali pentru acea palmă la fund? Oare mintea ta de om nu îți spune că acei copii nu trebuiau despărțiți unii de alții? O căutare rapida pe Google, ne indica acest studiu publicat de Child Welfare Information Gateway (
https://www.childwelfare.gov/pubPDF… ) care arată clar că „
frații separați în asistență maternală sau adopție au risc mai mare sa nu se ajusteze, inclusiv sa fugă, și niveluri mari de probleme de comportament”. Oare mintea ta de om, nu ți-a sugerat că era mai bine pentru acei copii să fie plasați la rudele apropiate (bunicii sau mătușele lor din același sat)? Dacă nu, iți indic acest studiu făcut de Providence College (
http://digitalcommons.providence.edu/… ) care dovedește clar „
că plasamentul într-o familie rudă, este total superior plasamentului într-o familie străină, datorită legăturilor emoționale și sociale preexistente între copil familia rudă”. Poate nu ști că, copiii din sistemul Barnevernet au
o rată de sinucidere de 8 ori mai mare decât cea a copiilor din populația generala (pagina 18:
http://www.nibr.no/filer/2005-12.pd… ). Domnule jurnalist, scuza de confidențialitate a Barnevernet-ului nu v-a expira niciodată. Daca nu ești în stare sa găsești informații in alt mod, atunci mai bine taci. Vai de el jurnalism, nu dau nici doi bani pe el.
Ionuț Voloșen,
College Station, Texas
Referințe:
Doar câteva dintre alte cazuri Barnevernet si articole din media norvegiana:
agnus dei - english + romanian blog 