SMS-ul care a ucis 13 oameni

 

Treisprezece persoane au murit în urma coliziunii între un minibus aparţinând unui grup religios şi un alt vehicul în statul american Texas, au relatat media locale, preluate de DPA.

Alte două persoane au fost rănite în accidentul produs la Concan, la 130 de km vest de San Antonio, a relatat NBC, citând Departamentul pentru siguranţă publică din Texas.

Accidentul s-a produs miercuri după-amiază în momentul în care o camionetă a făcut un viraj, ciocnindu-se frontal de minibus, la bordul căruia se aflau persoane în vârstă, pe o autostradă cu două benzi.Paisprezece persoane se aflau în minibus, care aparţine unei biserici baptiste.

Treisprezece dintre pasageri au murit, iar al paisprezecelea este în stare gravă, dar stabilă, a precizat biserica.În camionetă nu se afla decât şoferul, care a supravieţuit şi a fost transportat cu elicopterul la un spital din San Antonio.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a spus că accidentul, ale cărui cauze sunt investigate de autorităţi, este un ‘eveniment tragic’.

SURSA – JURNAL.MD

Nota ed. Cei 13 au fost membri ai Bisericii baptiste din New Braunfels, Texas

La ordinea zilei – SMS-ul care a ucis 13 oameni – 03 Apr 2017

Interviu cu Vicepresedintele Asociatiei Politistilor Crestini din Romania, Petrica Bohus, si cu Ionut Haidu, instructor auto si pastor.
Ascultati LA ORDINEA ZILEI azi la ora 13:20 si in reluare la 18:20

– pe 92,2 FM in Timisoara
www.rve-timisoara.ro
– pe aplicatia de Android
– pe aplicatia de iPhone
– prin telefonul 031-5040455
Din arhiva:
– site-ul nostru: http://www.rve-timisoara.ro/arhiva-emisiuni
– pe Youtube, canalul rve.timisoara:https://www.youtube.com/watch?v=uGbNQdc5omw

Aurel Gheorghe – Din inima lui vor curge râuri de apă vie!

Din inima lui vor curge râuri de apă vie!

”În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.” (In. 7:37-39)

Creștinismul nu înseamnă a-ți îndeplini obligații religioase… Creștinismul nu-i o religie, ci o relație de profunzime cu Domnul, o relație în care tu însetezi, iar El îți dă apă vie, prin Duhul Sfânt.

Domnul vrea să avem această sete în inima noastră. Ea trebuie să fie o sete mistuitoare după El, după prezența Sa, după Duhul Lui cel Sfânt.

Dumnezeu vrea să reverse Duhul Lui cel Sfânt în toată plinătatea Lui peste Biserica Sa, acum, în această vreme de sfârșit. Biserica Domnului a început având plinătatea Duhului și va sfârși în același fel, chiar dacă va fi înconjurată din toate părțile de apostazie. Dumnezeu vrea să-Și ridice poporul pentru ultimul mare seceriș, pentru ultima chemare, dar o va face numai cu oamenii care însetează după El.

Simți tu această sete în adâncul inimii tale?

RELAȚIA DINTRE TEOLOGIE ȘI FILOZOFIE – de Viorel Udriște

RELAȚIA DINTRE TEOLOGIE ȘI FILOZOFIE

De-a lungul timpului au existat anumiți filozofi care au dat anumite definiții, și care au avut anumite concepte despre Cuvântul lui Dumnezeu. În general, conceptele biblice ale acestora au venit să deformeze și să distorsioneze adevăratele concepte ale lui Dumnezeu.

Venind în sprijinul înțelegerii Scripturii, aceștia s-au dovedit în timp că de fapt au complicat înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu în societate. De-a lungul anumitor mișcări ideologice și culturale, avem exemple de anumiți filozofi care au influențat gândirea anumitor mișcări teologice de astăzi.
Anumite curente filozofice au pătruns în creștinism, afectând anumite învățături cu privire la înterpretare și înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu.

În timpul renașterii a apărut și scepticismul față de Biblie și față de supranatural. Filozofi precum Decartes, Spinoza și Leibniz au argumentat în favoarea abilității rațiunii umane și a științei de a dezlega enigmele vieții. Scrierile umaniștilor seculari au contribuit în mare măsură la subnimarea credinței în Biblie, în minuni și în revelația divină. Filozofia iluminată a umaniștilor seculari a constituit temelia pentru liberalismul religios și pentru negarea supranaturalului.
Curente filozofice precum Iluminismul, Idealismul, au contribuit prin ideile unor anumiți filozofi, la influențarea înțelegerii Scripturii. Găsim filozofi ca: John Locke, George Berkeley, David Hume, Immanuel Kant sau Georg W. F. Hegel.

Interesant este faptul că Dumnezeu ne avertizează în Scriptură prin cuvintele apostolului Pavel care adresându-se bisericii din Colose ne vorbește chiar despre aceste lucruri: „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. (Col.2:8)

Pavel ne avertizează împotriva tuturor filosofiilor, religiilor și tradițiilor care scot în relief funcționarea omului independent de Dumnezeu și revelația Sa scrisă. Astăzi, unul din cele mai mari pericole la adresa creștinismului bazat pe temelia biblică este umanismul laic. Acesta a devenit substratul filosofiei și religiei acceptate de majoritatea departamentelor de educație, conducerilor și autorității statelor și a societății în general, și este opinia însușită de cea mai mare parte din mass-media și mijloacelor de divertisment de pe întreg pământul. Apostolul ne avertizează despre pericolul filosofiei vremii de atunci, sau chiar celei dinaintea erei creștine. De altfel părintele creștinității apusene Tertulian afirma chiar că teologia nu are nimic în comun cu filozofia (nu există nici o legătură între ele).

Descoperirea lui Dumnezeu este cea mai importantă pentru noi, adevărul esențial fără a denatura principiile biblice, care sunt de altfel autentice. Nu Scriptura trebuie văzută prin prisma filosofiei, ci filosofia trebuie văzută prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu putem vedea ce gândiri filosofice sunt bune sau mai puțin bune (greșite).

Viorel Udriste

Mărturia din grădină – Lazar Gog

În locul unde fusese răstignit Isus, era o grădină; şi în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni.Ioan 19:41

Este foarte interesant faptul ca mantuirea noastra este legata de istoria a trei gradini speciale. Si prima gradina de unde mantuirea noastra porneste este Gradina Edenului. In gradina Edenului avem acest mesaj: Este gradina cu promisiune pentru un Mantuitor. Geneza 3:15 – Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” Este acolo, in gradina Edenului, unde omul a pacatuit. Este acolo, in gradina Edenului, unde omul a ascultat de soapta diavolului. Unde s-a lasat ispitit. Este acolo, in gradina Edenului, unde omul a intors spatele lui Dumnezeu, calcandu-i porunca si hotarandu-se sa nu asculte. In acea gradina avem prima promisiune legata de un Mantuitor, cand Domnul Dumnezeu a spus: Vrajmasie voi pune intre tine (diavolul) si samanta ta si femeie si samanta ei. Adica, Dumnezeu ne-a facut o promisiune mare. Ca, prin om, prin care a venit pacatul in lume, in particular prin femeie, prin ceea ce este procesul nasterii de fii, prin acest proces, in lumea noastra sa se nasca intr-o zi  o fiinta omeneasca deosebite de toate fiintele omenesti de pana atunci si de atunci incoace.

Si intr-adevar, nimeni nu s-a nascut ca Domnul nostru Isus Hristos din aceasta fagaduinta, din gradina Edenului. Nimeni n-a trait cum a trait Domnul nostru Isus Hristos. Nimeni n-a putut sa ia asupra lui sau asupra ei pacatele omenirii asa cum a facut-o Domnul nostru Isus Hristos. Este singurul. Deseori intre noi se intampla urmatorul lucru: cineva face o fapta care nu este in conformitate cu Cuvantul Domnului sau se imbraca mai ciudat, mai provocativ, mai ispititor. Si daca abordezi aceasta persoana: de ce ai facut fapta aceasta? Sau de ce te-ai imbracat asa si ai venit asa la biserica? Raspunsul este acesta: Pai, si cutare a facut asa. Eu, de ce sa nu fac? Si cutare s-a imbracat sau se imbraca asa. Eu, de ce sa nu ma imbrac? Raspunsul este simplu. Argumentul este un argument de oameni neintelepti, dar raspunsul este simplu: Nu cutare a murit pentru tine. Sau nu cutare care s-a imbracat nu stiu cum, si-a dat viata pentru tine si a purtat pacatul tau. Pentru tine si pentru mine a murit Isus Hristos. De aceea. nu ne trebuiesc argumente ca sa facem rau, referindu-ne la semenii nostri. Este in firea noastra argumentul pentru a face rau. Daca vrem sa ne uitam la cineva, Cuvantul Domnului spune: Atintiti-va privirile asupra autorului  si desavarsitorului credintei voastre care este Isus Hristos. 

Gradina Edenului este gradina promisiunii unui Mantuitor. Acolo a inceput istoria mantuirii tale si istoria mantuirii mele. Samanta femeii, Isus Hristos, s-a nascut. Isus Hristos, cum spuneam, a trait fara de pacat. Si apoi, cand a fost pus pe cruce, El s-a facut pacat in locul nostru. A luat asupra Lui pacatele noastre pentru ca altfel, nu putea sa moara. Stiind ca plata pacatului este moartea, El n-a fost pacat, in El nu s-a gasit pacat, cum putea sa moara cel nemuritor? Si ca sa poata sa moara, omul Isus Hristos a trebuit sa ia pacatul meu si pacatul tau asupra Lui. Sa-l poarte pe lemnul crucii, sa moara, sa fie ingropat si a treia zi sa invieze glorios din morti. Glorie Lui.

Deci, prima marturie este gradina promisiunii unui Mantuitor. Este gradina Edenului. Apoi, este o a doua gradina. Este gradina Ghetimani. Daca Edenul este gradina promisiunii, Ghetimani este gradina pasiunii Mantuitorului. Acolo, in Ghetimani, Isus a pus pasiune pentru tine si pentru mine, pentru sufletul tau si pentru sufletul meu. Si a pus o pasiune atat de adanca, incat a acceptat sa nu se mai faca voia Lui. Ce a spus? Nu cum voiesc eu, ci cum voiesti tu. O pasiune atat de mare, incat atunci cand s-a rugat, transpiratia lui s-a transformat in picaturi de sange. No, aceasta este intensitate. Aceasta este pasiune pentru sufletele oamenilor. Prin urmare, uitati-va la aceasta gradina.

Este gradina pasiunii Mantuitorului. Este o gradina de unde putem sa invatam si noi. Cand facem un lucru, sa-l facem cu daruire. Sa-l facem cu pasiune. Nu fa, de exemplu, hai sa va dau un exemplu practic: urmeaza sa facem colecta aceasta pentru misiuni. Sa nu cumva sa treci pe acolo, prin fata cosului si sa spui: hai sa mai pun odat, ca sa nu zica cineva ca n-am pus. Nu cumva sa faci pacatul acesta pentru ca s-ar putea sa se manie Dumnezeu pe tine si sa se judece cu tine tocmai acolo. Asta nu ti-o spun ca sa te speriu, ti-o spun ca sa te trezesc. Cand faci ceva, fa cu pasiune. Daca-i dai cuiva un blid de mancare, da-l cu daruire. Daca i-ai dat cuiva $5 si i-ai zis: du-te si manaca in hamburger, fa-l cu bucurie. Fa-l ca pentru Domnul si fii bucuros ca ai putut face lucrul acesta. Pentru ca daca nu-l poti face, trebuie sa vina cineva ca si cum se duc misionarii sa cumpere orez de undeva ca sa-ti dea un pumn de orez ca sa mananci. Nu este mai bine sa faci tu lucrul acesta? Isus Hristos a spus un mare adevar: Este mai ferice sa dai, decat sa astepti ca cineva sa-si faca mila de tine. Sa intinda o mana.

Ghetimani, gradina pasiunii Mantuitorului. Si pasiunea Lui a mers pana acolo, incat a acceptat sa moara. De aceea, a ramas marcata istoria lumii  cu aceste cuvinte ale Mantuitorului: Nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu. Pentru ca, dupa firea noastra pamanteasca, am vrea jumatati de masura cand e vorba sa facem lucrul Domnului sau sa facem ceva pentru altii. Dar daca punem pasiune din noi, din Duhul Lui cel Sfant, atunci daruirea noastra trebuie sa fie asa cum zice ap. Pavel: Orice faceti, cu cuvantul sau cu fapta, sa faceti ca pentru Domnul. Dumnezeu sa ne binecuvanteze.

Apoi, este a treia gradina care are o marturie speciala. Este gradina mormantului de care am citit in dimineata aceasta. In locul unde fusese rastignit Isus era o gradina. Si in gradina era un mormant nou in care nu mai fusese pus nimeni. Edenul este gradina promisiunii unui Mantuitor. Ghetimani este gradina pasiunii Mantuitorului. Gradina Mormantului este gradina puterii Mantuitorului. Iata, o marturie extraordinara. De obicei, cand te duci in cimitir, te duci in locul de unde te intorci resemnat. Daca cineva drag din familie a murit, este ultimul loc aici pe pamant, unde te duci si de acolo nu te mai intorci cu cel drag. L-ai pus in pamant. L-ai pus in mormant. Mantuitorul nostru Isus Hristos a fost pus intr-un mormant- Intr-un mormant nou, intr-o gradina. Dar, glorie Domnului, ca Mantuitorul nostru n-a putut sa fie tinut intr-un mormant.

Este marturia puterii. Este gradina puterii pentru ca Cel ce a fost pus in mormant a fost Creatorul pamantului. Nu putea pamantul sa-L tina pe Isus Hristos. Nu putea moartea sa-L tina pe Isus Hristos. In revarsatul zorilor din a treia zi, pamantul a inceput sa se cutremure pentru ca macar ca este inanimat. Nu se misca si nu simte, si pamantul a simtit ca ceva nu-i la loc. Nu se poate ca Cel care m-a creat sa stea inlauntrul meu, cand eu am iesit din cuvantul Lui. Nu se poate. Si pamantul s-a cutremurat. S-a scuturat. Piatra de pe mormant s-a rasturnat. Si Domnul nostru Isus Hristos a demonstrat exact ceea ce spunea: Am putere sa-mi dau viata si am putere sa o iau iarasi. Nimeni nu mi-o ia cu sila.. O dau Eu de buna voie. A venit momentul cand cel mort s-a trezit din somnul mortii si a zis: Puterea pe care o am, intra din nou in mine.

Si puterea aceasta a zguduit pamantul. Puterea aceasta a facut sa se rastoarne piatra si puterea aceasta a facut sa vorbeasca lumii. Caci Dumnezeul pe care noi Il slujim este Dumnezeul pe care nu-L sperie moartea. Nu-l sperie puterea politica. Nu-l sperie puterea militara. Nu-L sperie neputinta. Nu-l sperie nimic pentru ca este in controlul tuturor lucrurilor. Un cuvant spune si toata ostirea cerului si a pamantului cade in lesin. Un cuvant spune si pamantul acesta  fuge si se face sul ca o zdreanta- spune Cuvantul lui Dumnezeu si nu mai exista. Un cuvant spune Mantuitorul si este un pamantnou si un cer nou. Este puterea lui Isus Hristos. Este puterea invierii. Este puterea din aceasta gradina binecuvantata unde a fost pus Domnul vietii. Unde a fost pus Mantuitorul tau si Mantuitorul meu. Domnul are o marturie pentru salvarea ta in gradina. Are o marturie pentru salvarea ta si a mea inca de la inceputul istoriei omenirii.

De acolo din Eden este gradina promisiunii ca un Mantuitor va veni si Isus a venit. In Ghetimani, gradina pasiunii, gradina suferintei. Gradina biruintei eului: nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu. Este gradina acceptarii voii lui Dumnezeu in viata, fara murmur. Nu este simplu, dar este binecuvantat. Si apoi este gradina mormantului unde s-a dovedit odata pentru totdeauna  ca nici moartea nu are autoritate asupra Domnului nostru Isus Hristos. De aceea, despre Isus Hristos, ap. Pavel va spune: dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu prin invierea din morti. Aceasta a dovedit Dumnezeirea Lui. A dovedit faptul ca este Fiul lui Dumnezeu. „Va fac cunoscut,” spunea ap. Pavel, „Evanghelia lui Dumnezeu, trupul. Iar in ce priveste duhul sfinteniei, dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu prin invierea mortilor, adica pe Isus Hristos, Domnul nostru.” Glorie Lui.

Marturia unei gradini. Pune la inima cuvintele acestea si gandeste-te ca astazi, in locul acesta, unde se vesteste Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, El a facut pentru noi o gradina binecuvantata. In gradina aceasta a plantat cuvantul credintei astazi. A pus samanata credintei. Si in gradina aceasta, care este biserica Sa, Dumnezeu vrea sa-ti dea din puterea invierii lui Isus Hristos si vrea sa puna in tine si in tine din pasiunea slujirii Domnului nostru Isus Hristos. De asemenea, in aceasta gradina, biserica vrea sa-ti aduca aminte si tie si mie fagaduintele Lui care au originat din Eden, caci toate fagaduintele Lui sunt drepte. Ne-a promis Domnul ca ne poarta de grija? Ne poarta de grija. Ne-a promis Domnul ca este cu noi in fiecare zi pana la sfarsitul veacului? Este cu noi. Este cu tine. De aceea, si noi vrem sa fim cu El.

Inchei cu aceste cuvinte care se vorbesc in istorie  despre probabil cel mai mare presedinte American care a trait pana la ora aceasta, Abraham Lincoln. Dupa ce a fost numit a doua oara presedinte, istoria spune ca un grup de 300 de pastori s-au dus la Abraham Lincoln si i-au spus asa: Domnule presedinte, vrem sa va asiguram ca Dumnezeu este cu noi, cu tara aceasta. Si istoria spune ca Abraham Lincoln nu a reactionat dupa felul in care s-au asteptat pastorii. Si au spus din nou: „Domnule presedinte, vreau sa va spunem ca Dumnezeu este cu noi.” La care, Abraham Lincoln a spus: „Eu, asta o stiu. Intrebarea mea este daca noi suntem cu El.” El este cu noi. Oare suntem noi cu El? Vrem sa fim si noi cu El. Si vrem sa simtim cu inima lui Dumnezeu.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari