Utopia eurofederalista! Martin Schulz vrea ca până în anul 2025 Uniunea Europeană să devină un fel de Statele Unite ale Europei

Martin Schulz a fost Presedintele Parlamentului European din 2012-2017.

Schulz a pledat pentru o evoluție a Uniunii Europene către un model pronunțat federalist — cu acțiuni unitare în domenii ca securitatea internă și externă, politicile fiscale și monetare sau politica privind migrația — care să conducă până în anul 2025 la crearea Statelor Unite ale Europei pe baza unei constituții europene, iar statele care nu acceptă o asemenea constituție să fie excluse automat din UE. (Sursa Active news)

Deputatul Daniel Gheorghe, PNL, este de părere că această propunere este inacceptabilă:

Socialistul german Martin Schulz, mai cunoscut la noi pentru abandonul școlar din adolescență, cere sus și tare înființarea „Statelor Unite ale Europei” în scurt timp. Pentru mine și pentru cei care cred că ideea națională este mai presus de dispute politice și lupte mărunte, o astfel de propunere este inacceptabilă și are legătură mai curând cu internationalismul revoluționar decât cu realitățile economice și sociale din Europa de azi. Cred ca este o datorie a întregii societăți românești să respingă utopia eurofederalista!

2 comentarii (+add yours?)

  1. v3b0y
    dec. 07, 2017 @ 21:41:18

    Acesta este drumul spre Noua Ordine Mondiala .
    USA si USE vor fi bazele puterii acestei puteri antihriste .
    Cine nu se va supune noii puteri va fi ras de pe suprafata pamintului .
    Oameni buni treziti-va . Nu mai este suficient doar sa vegheati candela vietii .
    Trebuie sa luptam pentru a ne apara valorile noastre stramosesti .
    Nationalismul civilizat nu este un pacat .

  2. octavpelin
    dec. 08, 2017 @ 03:38:46

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari