Crina Șaitiș, tânăra implicată în accidentul de sâmbătă seara, se simte mai bine. Mama ei, Marinela, a fost condusă pe ultimul drum

UPDATE :

Crina Șaitiș, tânăra implicată în accidentul de sâmbătă seara, alături de mama ei, se simte mai bine. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca susțin că tânăra se află în afara oricărui pericol. Crina a fost operată în noaptea accidentului și are în prezent mai multe fracturi. Mama ei, Marinela, va fi condusă pe ultimul drum în cursul zilei de marți.

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Cluj-Napoca au operat-o pe Crina în noaptea accidentului. Tânăra are fracturi la membre și multiple traumatisme, dar cu toate acesta specialiștii sunt optimiști și spun că ea se va reface, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Marinela Șaitiș, care se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului condus de Crina, nu a putut fi salvată din păcate. Femeia, în vârstă de 51 de ani, va fi condusă marți pe ultimul drum, de la ora 13:00.

Tânărul de 21 de ani care a intrat pe contrasens cu bolidul său și a lovit frontal mașina cu care circulau Crina și Marinela este cercetat în stare de libertate. Florin Mocan, de loc din Poiana Horea, este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Accidentul teribil în care Crina Șaitiș a fost rănită grav, iar mama ei ucisă, s-a produs sâmbătă seara între Gilău și Căpușu Mare.

INFO HUEDIN

Tragedie într-o familie din Huedin, după ce un tânăr din Poiana Horea a provocat un accident rutier grav între Căpușu Mare și Gilău, sâmbătă seara. Marinela Șaitiș a fost ucisă, iar fiica ei Crina Șaitiș a fost grav rănită în coliziune. Tânărul care a provocat accidentul are 21 de ani, se numește Florin Mocan și este din Poiana Horea.

Patru ambulanțe au fost trimise la fața locului, trei de poliție, unul de criminaliști, un echipaj de descarcerare și o autospecială de stingere a incendiilor, pompierii asigurând măsurile PSI.

„Accidentul s-a produs la ora 20.02. Din primele informații reiese că șoferul unui autoturism, care circula dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabil umed și mâzgă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula regulamentar în sens opus. În urma impactului, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta al autoturismului condus regulamentar, o femeie, a decedat. Conducătoarea autoturismului care circula regulamentar a fost rănită grav. Din autoturismul care a intrat pe contrasens a fost rănit ușor șoferul, dar și pasagerul”, precizează Gina Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Cei trei răniți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca. Cadavrul persoanei decedate a fost dus la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei.

Polițiștii continuă cercetările.

Pastorul CRISTIAN IONESCU:

Sincere condoleanțe familiei! În Biserica Elim – Chicago îi avem pe verișorii Florin Șaitiș (prezbiter), Adrian Tișe (pastor), Levi și Radu Durcău (diacon)!
Domnul să vă mângâie!

Marinela Șaitiș se întorcea acasă, la Huedin, fiica ei Crina fiind la volanul autoturismului Opel. La ieșire din Gilău spre Huedin, Florin Mocan, care conducea cu viteză un BMW, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat frontal în autoturismul cu care circulau regulamentar cele două femei. În urma impactului Marinela Șaitiș a murit.

Șaitiș Marcel:

Dragii noștri Cornel Șaitiș, Corina și Crina,
Nu ne-am așteptat și nu ne-am gândit că așa de fulgerătoare va fi plecarea sorei Marinela, soția și mama voastră, dintre noi.
Suntem șocați de această veste, care ne-a tăiat inimile.

Suntem alături de dvs în rugăciuni, plângem cu inimile amărâte, departe de voi, chiar dacă nu înțelegem planul lui Dumnezeu în acest moment. 
Credem, însă, că, dincolo de durerea familiei și a celor ce vă iubesc, El Știe și hotărăște ce este cel mai corect pentru viețile noastre, și nimeni nu i se poate împotrivi, căci este Suveranul vieții și morții.

Dumnezeu să vă mângâie inimile zdrobite, El să o vindece pe Crina, care, am înțeles, este la spital, El să vă întărească! Vă iubim!
Marcel și Ioana Șaitiș, misionari în Madagascar.

Catmiel Hozan

Cu profunda durere si regret , transmitem si pe acerasta cale condoleante familiilor Vlaic si Saitis, in urma plecari fulgeratoare ( In accident ) a verisoarei noastre Marinela Saitis la cele vesnice. Domnul sa ne mangaie pe toti cu nadejdea revederi .Ne rugam rugam deasemenea ca Domnul sa o insanatoseasca pe deplin pe Crina , fata verisoarei noasre Marinela Saitis care a ajuns in spital.

O descoperire arheologică istorică dezvaluie legături străvechi dintre poporul evreu și Ierusalim

FOTO Twitter

Vom vedea cum o altă descoperire majoră confirmă legătura dintre evrei și orașul Ierusalim, considerată un miracol de către un arheolog. În aceeași zi în care UNESCO a negat conexiunea evreilor cu Muntele Templului, un fragment de istorie recent descoperit a răsturnat afirmația. E o descoperire rară și indică o legătură dintre evrei și Ierusalim veche de 2700 de ani. Acest mic document conține cea mai veche mențiune a Ierusalimului găsită vreodată în afara Bibliei.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 152 – noiembrie 2016, pe Alfa Omega TV.

În aceeași zi în care UNESCO a negat conexiunea evreilor cu Muntele Templului, un fragment de istorie recent descoperit a răsturnat afirmația. E o descoperire rară și indică o legătură dintre evrei și Ierusalim veche de 2700 de ani. Acest mic document conține cea mai veche mențiune a Ierusalimului găsită vreodată în afara Bibliei.

Înaintea acesteia, fuseseră găsite doar două scrieri ebraice din acea perioadă. Cel mai semnificativ e faptul că pentru prima dată Ierusalimul e menționat în ebraică. Atât stilul scrierii, cât și datarea cu carbon spun că artefactul e din vremea primului templu evreiesc, din secolul al VII-lea î.Hr.

Pe el scrie: „De la servitoarea regelui, din Na’arat, ulcioare de vin, pentru Ierusalim.” Documentul este un certificat de transport dintr-un loc numit Na’arat și menționează că două ulcioare de vin vor fi trimise din Na’arat spre Ierusalim.

O unitate a IAA a confiscat fragmentul din mâna unor jefuitori palestinieni care săpau fără aprobare.

Ne-am dat seama că avem în mână ceva de maximă importanță, l-am citit și i-am înțeles valoarea.

Eitan Klein spune că l-au luat din aceeași zonă în care s-au găsit manuscrisele de la Marea Moartă, în urmă cu câteva decenii. Până în această zi, s-au găsit suluri doar în Deșertul Iudeei. Condițiile de acolo sunt perfecte pentru păstrarea acestor materiale.

Custodele Pnina Shor spune că există și alte scrieri, însă acestea au rezistat din cauza climatului uscat.

Găsirea acestui fragment e un miracol, fiindcă vorbim de un papirus din vremea primului templu evreiesc.

Cercetătorul Oren Ableman spune că legătura evreilor cu Ierusalimul e clară.

Această perioadă o cunoaștem din diverse izvoare istorice, atât din Biblie, cât și din surse externe, și știm că împărăția Iudeii a existat în acea perioadă.

Pe lângă conexiunea cu Ierusalimul, Shor spune că, dacă redarea scrierii e corectă, va exista și o nouă înțelegere a rolului femeii la acea vreme.

E vorba despre o femeie, o slujitoare a regelui. Așadar, nu vorbim doar despre Ierusalim, ci și despre femei puse în funcții înalte.

Cât despre votul UNESCO, experții sunt de acord că n-a fost bazat pe realități.

E doar o decizie politică și n-are nimic de-a face cu realitatea. N-are nicio însemnătate pentru arheologi sau istorici. Eu sunt arheolog. Tocmai am expus pe larg motivele pentru care acest papirus e atât de important și că datează din perioada primului templu.

Ableman adaugă că aceasta are importanță nu doar pentru istoria evreilor, ci și pentru dezvoltarea lumii.

Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 152 – noiembrie 2016, pe Alfa Omega TV. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Steven Bennett- Regizoarea norvegiană, Kathrine Haugen, dezvăluie partea foarte întunecată și abuzivă a societății norvegiene

știgătoarea de premii, regizoarea norvegiană, Kathrine Haugen, dezvăluie partea foarte întunecată și abuzivă a societății norvegiene. A existat o vreme în care Kathrine credea povestea că Norvegia era „cea mai fericită țară” de pe pamânt și numărul unu la drepturile omului și drepturile copilului. În 2011, lumea lui Kathrine s-a prăbușit, ceea ce a dus la un proiect de film ce a durat șase de ani, și la realizarea că țara fericită este doar un mit foarte bine finanțat și sprijinit….

….mă simt în mod constant nesigură când sunt pe pământul norvegian.

Din nefericire, nu cred că va mai fi vreodată siguranță în Norvegia – nu atâta timp cât există copii în viața mea de care îmi pasă….

Steven Bennett- Regizoarea norvegiană, Kathrine Haugen, dezvăluie partea foarte întunecată și abuzivă a societății norvegiene

știgătoarea de premii, regizoarea norvegiană, Kathrine Haugen, dezvăluie partea foarte întunecată și abuzivă a societății norvegiene. A existat o vreme în care Kathrine credea povestea că Norvegia era „cea mai fericită țară” de pe pamânt și numărul unu la drepturile omului și drepturile copilului. Norvegienilor și restului lumii li se spune continuu aceasta . Dar, este oare adevărat acest lucru?

În 2011, lumea lui Kathrine s-a prăbușit, ceea ce a dus la un proiect de film ce a durat șase de ani, și la realizarea că țara fericită este doar un mit foarte bine finanțat și sprijinit.
Kathrine scrie:

„În 2011, am fost în Cipru o săptămână pentru a planifica înregistrarea filmului” Skvis „. Am fost în camera de hotel când unul dintre cei mai buni prieteni m-a sunat și mi-a spus că sistemul norvegian de protecție a copilului, barnevernet și poliția fusese la ei și le-au luat copiii.

Desigur, nu am înțeles ceea ce (prietena mea) mi-a spus – aceasta trebuie să fie doar un fel de neînțelegere. Am refuzat să cred că ceea ce mi-a spus cel mai bun prieten al meu, a avut loc în Norvegia.
Dar raționamentul a căzut de sub picioarele mele și, de fapt, acum mă simt în mod constant nesigură când sunt pe pământul norvegian. Din nefericire, nu cred că va mai fi vreodată siguranță în Norvegia – nu atâta timp cât există copii în viața mea de care îmi pasă.

Ce am realizat în cele din urmă a fost că mi-aș putea folosi cunoștințele și experiența ca regizor pentru a face un film care să  arate acest univers ascuns, cunoscut sub numele de bunăstarea copilului în Norvegia. Nu știam cum să o fac, dar știam că prietena mea și copiii ei ar fi expuși dacă i-am fi  făcut cunoscuți.

În acel moment, nu știam cât de mulți oameni din Norvegia au fost afectați de acest sistem, dar încet și sigur mi-a fost evident la cât de extins era „consiliul copilului” al statului norvegian și ceea ce făcea de fapt. Mi-am dat seama destul de devreme în acest proces că acest film va dura mulți ani din viața mea și îmi pare rău pentru asta.

Prima mea idee a fost să fac un film de ficțiune cu o fetiță în rolul principal. Dar când am început să lucrez la cercetare – unde am filmat pe cei pe care i-am intervievat – a devenit clar că un documentar ar fi cel mai potrivit.

Apoi am decis să iau un masterat la NTNU (Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie). Motivul a fost să mă asigur că aș putea primi ajutor de la cei mai buni oameni din țară, ceea ce s-a întâmplat de fapt.

Am început să filmez în noiembrie 2011 și am observat câteva familii de atunci. Alții m-au întâlnit pe drum. Întrucât întâlnirea cu bunăstarea copilului face o astfel de intervenție fundamentală în viața umană, a fost important pentru mine să fac o treabă amănunțită. Am vrut să explic cum și de ce sistemul funcționează așa cum o face astăzi. Apoi a trebuit să mă întorc la punctul de plecare înainte ca primul act de bunăstare a copilului să intre în vigoare în 1900.

Expresia „Dacă treceți prin iad, continuați”, descrie ultimii șase ani ai vieții mele. Și nu e este deloc confortabil să știm că familiile expuse bunăstării copilului norvegian sunt intr-o situație mult mai rea decât mine. Aceasta face chiar mai greu treaba. Nu există nimic despre acest sistem pe care îl consider atractiv. Nu are nici un rost. E doar distructiv.

Acestea fiind spuse, sunt foarte fericită pentru toți oamenii cu care am devenit prieteni prin munca acestui film. Sunt, de asemenea, bucuroasă că am reușit să mă schimb ca persoană. Cred că toți oamenii dintr-un punct sau altul în viață sunt forțați de calea largă în pădurea în care se află deschiderea spre lumea interlopă.

Să cobori în întuneric și să vezi ce se întâmplă acolo unde lumina zilei nu ajunge, si atunci, după ce ieși de cealaltă parte, te ajută să crești. Văzând lumea printr-un văl de naivitate este confortabil atâta timp cât poți trăi în pace, dar când te confrunți brusc cu un conflict, cu un sistem de putere masiv precum statul norvegian, este de dorit să înțelegi și să recunoști realitățile cât mai repede posibil.

Cred că este important să facem cunoscută ideologia și metodologia utilizată de statul Norvegian împotriva familiilor și copiilor. Apoi, puteți fi în gardă și puteți lua și anumite măsuri de precauție. Din nefericire, pentru multe familii pe care le-am cunoscut, au avut, ca mine, prea multă încredere în sistem și, prin urmare, nu au fost pregătite pentru ceea ce a venit în ziua în care societatea s-a întors de la ei.

Ca și Dante, am reușit să cobor singură în  întuneric. M-am familiarizat cu un avocat care de mai bine de 20 de ani a lucrat cu cazuri de bunăstare a copilului. Ea a fost în prealabil în întuneric și a fost capabilă să-mi spună cele mai multe despre ceea ce se întâmpla atât în ​​interiorul cât și în afara sistemului judiciar în aceste cazuri.

,,În fiecare an aproape, suntem (Norvegia) cea mai bună țară din lume în care trăim, bine, acest lucru nu este valabil pentru mulți copii și familiile lor – este ca și cea mai rea țară” KH

Award winning Norwegian filmmaker, Kathrine Haugen reveals the very dark and abusive side of Norwegian society. There was a time when Kathrine believed the narrative that Norway was the ‘happiest country’ in the world and no.1 in human and children’s rights. Norwegians and the rest of the world are continually told this. But, is this true?

In 2011, Kathrine’s world fell apart, which has led to a six-year film project, and the realisation that the happy country, is just a very well financed and supported myth.

Kathrine writes:

„In 2011, I was in Cyprus for a week to plan the recording of the feature film „Skvis”. I was in the hotel room when one of my best friends called and told me that Norway’s child welfare system, barnevernet, and the police had been with them and taken their children away.

Of course, I did not understand what my friend had told me – this had to be some kind of misunderstanding. I refused to believe that what my best friend told me had taken place in Norway.

But, this reasoning underneath my feet disappeared and in fact, I now feel constantly unsure when I’m on Norwegian soil. Unfortunately, I don’t think it will ever be safe again in Norway – not as long as there are children in my life that I care about.

What I eventually realised was that I could use my knowledge and experience as a filmmaker to make a film that showed off this hidden universe, known as child welfare in Norway. I did not know how to do it, but I knew that my friend and her children would be exposed to being made known.

At that time, I was not aware of how many people in Norway were affected by this system, but slowly and surely it was apparent to me at how extensive the ‘child council’ of the Norwegian State was, and what it was actually doing. I realised relatively early on in the process that this movie was going to take many years of my life, and I’m sorry for that.

My first idea was to make a fiction movie with a little girl in the lead role. But as I started working on research – where I filmed the ones I interviewed – it became clear that a documentary would be most appropriate.

I then decided to take a Masters at NTNU (Norwegian University of Science and Technology). The reason being, to make sure that I could receive help from the best people in the country, which actually happened.

I started filming in November 2011 and I have followed some families since then. Others have met me along the way. As the meeting with child welfare makes such a fundamental intervention in human life, it was important for me to do a thorough job. I wanted to explain how and why the system works as it does today. And then I had to go back to the starting point before the first child welfare act came into force in 1900.

The saying, ‘If you are going through hell, keep on going’, describes the last six years of my life. And, it’s not much comfort to know that the families exposed to Norway’s child welfare are far worse off than me. It just makes the job even harder. There is nothing about this system I find attractive. There is no point in it. It’s just destructive.

Having said that, I’m very happy for all the people I’ve been friends with through the work of this film. I’m also glad that I have been able to change myself as a person. I believe all the people at one point or another in life are forced by the wide path and into the forest where the opening to the underworld is located.

To go down into the darkness and see what’s happening where daylight does not reach, then, to get out of the other side, it’s helps you to grow up. Seeing the world through a veil of naivety is comfortable as long as you can live in peace, but when you suddenly face a conflict with a massive power system like the Norwegian State, it is desirable to understand and recognise the realities as quickly as possible.

I think it is important to make known the ideology and methodology used by the State of Norway against families and children. Then, you can be on guard and you can also take some precautions. Unfortunately, for many of the families I have come to know, they have, like me, had too much trust in the system, and therefore they were not prepared for what came the day society turned of them.

Like Dante, I managed to go down into the dark alone. I became familiar with a lawyer who for more than 20 years worked with child welfare cases. She has been down in the dark before and was able to tell me most about what was happening both inside and outside the judicial system in these cases.

I have gained many experiences which have been confirmed through a thorough review of many things. Through this lawyer, I also became familiar with a group of researchers at the University of Bergen who investigate justice words from a literary point of view. By being an observer in the group of Professor Arild Linneberg, the content of this film has become far better than I had hoped for, when I started in 2011.”

http://www.barnefjern.org/kathrine-haugen/

“Every year almost, we’re (Norway) the best country in the world to live in, well, that’s not true for a lot of children and their families – it’s like the worst country” KH

CE POATE SA FACA O FEMEIE?

„Tatăl meu intotdeauna  îmi spunea că trebuie să salvezi omul, care se îneacă, chiar dacă nu  știi să inoți.” Irena Sendler.

Citim cu lacrimi în ochi despre curajul/acțiunile  unor bărbați  și femei în circumstanțe periculoase  și ne intrebăm: Nouă cât de mult ne pasă de semenii nostri? Dar de sufletele lor?

Ceea ce a făcut această asistentă medicală cu sute de copii nu trebuie să fie uitat. O istorie despre un om adevărat!

2017 – Dacă doriți să ne ajutați ca să salvăm copii, vă invităm pe grupul:

Pro Reîntregirea Familiei Group Public Group | Facebook

ARAD – Mars pentru Tara si Familie – Viorel Iuga

Viorel Iuga – Un om curat este mult mai valoros decat o biserica corupta. Cand se vorbeste atat de mult despre coruptie in natiune si in biserica, fii un om curat. 

Nu sunt expert in crestinism. Dar cu durere am constatat ca daca nu ne aparam noi valorile, nu o sa ni le apere nimeni. 

Viorel Iuga – Un om curat este mult mai valoros decat o biserica corupta. Cand se vorbeste atat de mult despre coruptie in natiune si in biserica, fii un om curat. Vei fi valoros si Dumnezeu te va folosi pentru binecuvantarea multora. O marturie locala poate avea impact mondial. Depune o marturie pentru adevar in locul in care esti. Tu depune marturia, plateste pretul a marturisi adevarul si Dumnezeu va folosi marturia ta. Un om curat este mai valoros decat o biserica corupta. O marturie locala poate fi folosita de Dumnezeu la nivel mondial. Si ascultati-ma bine, o dedicare la un moment in viata nu exclude rededicarea permanenta. O viata daruita lui Dumnezeu trebuie rededicata lui Dumnezeu in fiecare zi si atunci Dumnezeu ne va folosi pentru binecuvantarea altora.

Nu sunt expert in familie, dar pot sa vorbesc si trebuie sa vorbesc despre familie pentru ca Scriptura si istoria declara foarte clar ca unirea este clar doar in unirea unui barbat cu a unei femei si doar acest tip de familie dainuieste de mii de ani. Este imposibil sa-ti iubesti tara, daca nu iubesti familia. FARA FAMILIE, NU EXISTA VIITOR. FARA FAMILIE, NU EXISTA PACE. NU EXISTA BUCURIE. NU EXISTA IUBIRE SI NU EXISTA BINECUVANTARE. Nu trebuie sa fi expert in familie ca sa vorbesti altora despre familie. In nici un caz nu sunt expert in politica, dar imi este destul de usor sa inteleg  ca in mod normal, orice om politic, ales de cetateni, ar trebui sa se gandeasca la binele cetateanului care l-a ales. Ii rugam inca odata pe politicienii nostri cu ocazia aceasta, sa se gandeasca mai mult la natiunea noastra, decat la interesele altora.

Nu sunt expert in crestinism. Dar cu durere am constatat ca daca nu ne aparam noi valorile, nu o sa ni le apere nimeni. Crestinismul este intr-o etapa delicata. Ne rugam lui Dumnezeu ca fiecare crestin sa se trezeasca. Fiecare crestin sa-si aduca aminte pentru ce a platit cu viata singurul si bunul nostru Mantuitor. Si daca a venit Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sa ne elibereze si sa ne puna in inima si in gura adevarul, unicul adevar, sa nu uitam ca fiecare crestin trebuie, calcand pe urmele Mantuitorului prin puterea Duhului Sfant, sa marturiseasca adevarul care aduce libertate si binecuvantare.

Nu sunt expert nici in teologie. Dar nu mi-a trebuit mult sa inteleg ca Dumnezeu ii iubeste pe oameni. Si Dumnezeu e singurul care poate binecuvanta. Vrea sa binecuvanteze pe toti oamenii. De aceea l-a trimis pe Domnul Isus Hristos. De aceea ne-a dat Sfanta Evanghelie. De aceea are rabdare cu noi pentru ca Dumnezeu chiar ne iubeste si ne doreste binecuvantati si in vesnicie. Am o rugaminte pentru tine. Nu trebuie sa fii expert ca sa vorbesti. Nu trebuie sa fii expert in rugaciune ca sa te rogi. Roaga-te lui Dumnezeu in fiecare zi, asa cum stii. Roaga-te pentru tine. Roaga-te pentru familia ta. Roaga-te pentru prieteni, pentru dusmani. Roaga-te pentru biserica si pentru tara si Dumnezeu iti va asculta rugaciunea.

Nu trebuie sa fii expert in comunicare ca sa vorbesti altora adevarul pe care ti l-a dat Dumnezeu. Citeste Scriptura, crede Scriptura si in puterea lui Dumnezeu, marturiseste Scriptura. Un balbait care spune adevarul lui Dumnezeueste mai valoros decat cel mai mare expert in comunicare care tace sau care spune minciunile diavolului. Nu trebuie sa fii expert in nimic si totusi poti fii activ. Stii cum trebuie sa faci ca sa nu gresesti? Exista un expert in adevar, in iubire, in libertate, in salvare si in binecuvantare. Apropie-te de bunul Dumnezeu, singurul expert in viata si moarte, in vremelnicie si in vesnicie, in adevar, in bunatate si in iubire. Citeste Cuvantul lui Dumnezeu. Crede Cuvantul lui Dumnezeu. Si ajutat de Dumnezeu, fii activ si amrturiseste adevarul pentru binele tau, binele familiei tale si binele Romaniei. Amin (fragment din discurs)

Samy Tutac – S-ar putea ca in urmatorii 10-15 ani, Biserica lui Hristos sa fie singura institutie de sub soare care sa stie exact ce inseamna familia. Si daca vom pierde trenul acesta, daca stam pasivi, daca nu facem tot ceea ce trebuie sa facem, s-ar putea ca trebul acesta sa treaca pe langa noi pentru totdeauna. Dati-mi voie si daca tot suntem in fata unei primarii, as vrea sa le transmitem celor ce ne conduc, guvernantilor nostri, ca noi nu venim la ei sa cersim ceva. N-avem nimic de cersit de la cei pe care i-am ales. Vrem doar ca sa ni se respecte drepturile si este dreptul nostru sa avem referendumul acesta pentru familie. Sprijinim familia asa cum a lasat-o Dumnezeu. Nu suntem bigoti. Nu suntem homofobi. Nu suntem ipocriti. Ii iubim pe oameni, ii iubim pentru ca Dumnezeu ii iubeste. Dar trebuie sa le-o spunem, ca nu putem sa le acceptam ca o minoritate sa faca legea in tara asta….(fragment din discurs)

ALBUM FOTO

Alin Jivan – Omul care schimbă lumea | BISERICA RENOVATIO

Alin Jivan – Omul care schimbă lumea | BISERICA RENOVATIO

Fragment din evenimentul din 24 NOIEMBRIE 2017. Mai multe detalii pe: http://www.misiunearenovatio.ro

ARAD – Mars pentru Tara si Familie – Samy Tutac

 

Samy Tutac S-ar putea ca in urmatorii 10-15 ani, Biserica lui Hristos sa fie singura institutie de sub soare care sa stie exact ce inseamna familia. Si daca vom pierde trenul acesta, daca stam pasivi, daca nu facem tot ceea ce trebuie sa facem, s-ar putea ca trenul acesta sa treaca pe langa noi pentru totdeauna.

Dati-mi voie si daca tot suntem in fata unei primarii, as vrea sa le transmitem celor ce ne conduc, guvernantilor nostri, ca noi nu venim la ei sa cersim ceva. N-avem nimic de cersit de la cei pe care i-am ales. Vrem doar ca sa ni se respecte drepturile si este dreptul nostru sa avem referendumul acesta pentru familie. Sprijinim familia asa cum a lasat-o Dumnezeu. Nu suntem bigoti. Nu suntem homofobi. Nu suntem ipocriti. Ii iubim pe oameni, ii iubim pentru ca Dumnezeu ii iubeste. Dar trebuie sa le-o spunem, ca nu putem sa le acceptam ca o minoritate sa faca legea in tara asta….(fragment din discurs) Discursul pastorului Samy Tutac incepe de la minutul 51:00.

VEZI si DISCURSUL Presedintelui Aliantei Evanghelice din Romania VIOREL IUGA aici – ARAD – Mars pentru Tara si Familie

ALBUM FOTO

Regele Mihai al României – Sunt puțin ingrijorat cu Uniunea Europeana

Regele Mihai: Eu sunt putin ingrijorat cu Uniunea Europeana, ca ei fac cum fac pentru ei acolo, dar neglijeaza multe lucruri locale, si un lucru care ma deranjeaza si mai mult este chestiunea religioasa. Chiar in Constitutia Uniunii Europene care, cand o fi sa fie, chestiunea religioasa nu e pusa, e scoasa de acolo. Noi suntem crestini, sau suntem pagani? Chiar si la americani, pe moneda lor scrie :In Dumnezeu ne incredem”, si in scoli spun ca e anticonstitutional sa-ti faci rugaciunea. Pai cum vine asta?

Eu stiu ca daca nu erau credinta mea in Dumnezeu si ceea ce mi-a inspirat mama mea, prin tot ce am trecut noi, pana la urma innebunesti. Tot astept atat mereu ceva, si nu mai vine nimic. Daca n-ai cu ce spera in sufletul tau, fiindca ai invatat ceva, e mare bucluc acolo.

Regele Mihai al României – Nimic fără Dumnezeu –


YOUTUBE –

 

Luigi Mitoi – Afla Istoria Craciunului

Matei 1:18 Iar naşterea* lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.**

Luigi Mitoi – Afla Istoria Craciunului

În România se derulează în prezent o inițiativă cetățenească

În România se derulează în prezent o inițiativă cetățenească de modificare a art. 48 alin. 1 din Constituția României, astfel încât CĂSĂTORIA să fie definită ca uniunea liber consimțită între UN BĂRBAT și O FEMEIE.

3.000.000 de români au semnat pentru această inițiativă în anul 2016, fiind avizată favorabil de Curtea Constituțională.

CĂSĂTORIA între un bărbat și o femeie asigură nașterea, creșterea și educația copiiilor, fiind modelul universal pentru
perpetuarea umanității.

Armaghedon, Israel si infiintarea istorica a armatei Europei – cu Florin Antonie [Londra] si Marius Lupau [Paris]

13 Noiembrie 2017 – 25 de state membre ale Uniunii Europene semneaza pactul istoric de aparare spre infiintarea unei armate europene. Tarile care NU PARTICIPA sunt doar MALTA si DANEMARCA, si Marea Britanie care urmeaza sa se retraga din blocul comunitar in Martie 2019. In 7 Decembrie, Portugalia si Irlanda si-au anuntat decizia de a se alatura acestei initiative, crescand astfel la 25 de tari din Uniunea Europeana 

Citeste –

  1. Adevărul – Analiză. Vladimir Putin, noul maestru în Orientul Mijlociu
  2. Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley: ”ONU a fost unul dintre cele mai mare centre de ostilitate din lume faţă de Israel”
  3. Video ANUNT OFICIAL! Presedintele Trump: Ierusalimul e capitala Israelului !!! SUA va muta ambasada Americana ..

IOAN CIOBOTA: 25 de state membre ale Uniunii Europene semneaza pactul de aparare numit PESCO. De fapt, Consiliul Europei a adoptat decizia de institutire a unui pact de aparare a Uniunei Europene , de fapt, o armata a Uniunii Europene. Printre cele 25 de state se numara si Romania. Infiintarea acestei structuri, a acestei armate a Uniunii Europene a fost mult timp blocata de Marea Britanie. Dupa intentia Marii Britanie de a iesi din UR, germanii au reluat, au pus din nou pe tapeta acest subiect, sa constituie o armata europeana, lucru care s-a intamplat deja, scrie Deutsche Welles. Ministrii apararii din aceste state au semnat initial o comunicare comuna cu privire la PESCO pe data de 13 noiembrie, pe care au inmanat-o spre examinare inaltului reprezentant al Uniunii, deci, un fel de ministru al Afacerilor Externe, Federica Mogherini si Consiliul European.

Ce inseamna in primul rand acest lucru pentru NATO, pentru ca majoritatea tarilor din Uniunea Europeana sunt si membre NATO. Ce inseamna pentru NATO ca se face o alta armata sub NATO? Tarile care NU PARTICIPA sunt doar MALTA si DANEMARCA si Marea Britanie care urmeaza sa se retraga din blocul comunitar in Martie 2019. Ministra de Externe Federica Mogherini a descris aceasta miscare drept „istorica”. In timp ce presedintele comisiei europene, Jean Claude Juncker, asalutat miscarea spunand ca este de fapt trezirea frumoasei adormite a tratatului de la Lisabona.

PASTOR FLORIN ANTONIE [Londra] – Este intr-adevar o decizie istorica, dar e o decizie ciudata. Pentru ca Anticristul vine pe pamant, avem nevoie de imperiul roman reconstruit. Si lucrul acesta se intampla sub ochii nostri. Biblia explica ca Anticrist va veni initial ca un salvator, un om politic de mare succes, ca un guru economic, ca un extraordinar de bun vorbitor, chiar si prieten al Israelului. Trebuie sa avem o criza majora. Cand Ioan vorbeste despre venirea Anticristului, el foloseste un termen pe care multi il scapam dein vedere. si anume, foloseste termenul alos, alos in limba greaca veche insemna unul ca noi. Unul de al nostru. Acum, mergand inapoi in Isaia, de la 14-15, noi stim ca va avea nationalitate ciudata, nu doar israeliana, dar va fi si asirian. Pentru ca m-ati intrebat de felul in care privim noi evreii Biblia si conceptele, daca imi permiteti, o mica comparatie. Ganditi-va ca, Biblia, atunci initial cand a fost scrisa, a fost destinata poporului evreu si ulterior adoptata, preluata si devenita carte pentru crestini.Biblia este cartea de capatai a crestinismului. Si pentru ca este cartea de capatai a crestinismului post-modern de astazi, noi uitam ca ea fiind initial adresata evreilor. Asta inseamna ca s-a folosit in scrierea ei, atat exemple din cultura evreiasca, cat si exemple specifice evreilor care nu pot fii adoptate asa usor in limba romana, in limba engleza, in limba germana samd. Si de aici apar multe confuzii. Iata, Domnul Isus Hristos foloseste in comparatie de multe ori nunta mielului. Biblia de multe ori vorbeste despre biserica ca fiind mireasa. Lucrurile astea, pentru noi romanii, nu fac mare sens. Dar, pentru evreii din vechime facea un mare sens.

Acuma, aducand discutia in felul acesta, privind ceea cese intampla in lume, Marea Britanie iesind din Uniunea Europeana, incercand sa iese, de fapt, din Uniunea Europeana, popoarele lumii care se strang si coalizeaza si mai ales DECIZIA ENORMA CARE A FOST DATA DE CATRE PRESEDINTELE DONALD TRUMP SAPTAMANA TRECUTA CU PRIVIRE LA RECUNOASTEREA IERUSALIMULUI CA SI CAPITALA , DREPT CA SI CAPITALA ISTORICA  A ISRAELULUI, ASTA NE ARATA CA DUMNEZEU ISI PUNE PLANUL IN APLICARE. Este o decizie care priveste si vizeaza sfarsitul lumii. Un hint care as putea sa va dau din punct de vedere rabinic este ca noi avem in cercurile rabinice restranse, am urmarit cu jind implinirea Psalmului 102:16-20

16 Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul şi Se va arăta în* slava Sa.
17 El ia aminte la* rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea.
18 Să se scrie* lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul** care se va naşte să laude pe Domnul!
19 Căci El priveşte* din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ,
20 ca* să audă gemetele prinşilor de război şi să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte;
21 pentru ca ei să vestească* în Sion Numele Domnului şi laudele lui în Ierusalim,
22 când se vor strânge toate popoarele şi toate împărăţiile ca să slujească Domnului.

Ni se spune faptul ca la un moment dat, Dumnezeu Domnul Adonai se va ridica sa zideasca din nou Sionul. Asta este denumirea veche pe care noi o folosim pentru Ierusalim, Ierusalimul de astazi, pentru ca el a fost infaptuit pe muntele Sionului. Si acolo ni se spune, in vers. 18  –Să se scrie* lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, In limba ebraica scrie, pentru generatia acaron. Acaron inseamna in ebraica veche „generatia finala” sau „ultima generatie”. Citind asa, evreieste, acest Psalm, spune ca atunci cand Domnul se va ridica sa zideasca din nou Sionul sau Ierusalimul, atunci va fi ultima generatie pe pamant. Acuma stim ca in 1948 prin gura rabinului Ben Gurion, cand a fost dat decretul de reinfiintare a statului evreu, ne-a uimit pe multi. Apoi, 19 ani mai tarziu, in 1967, cand Ierusalimul a fost reanexat la Israel, ne-a uimit si pe mai multi pentru ca am stiut ca in momentul respectiv s eimplineste Biblia sub ochii nostri. Dar am avut mereu rezerva faptului ca Ierusalimul nu a fost in totalitate recunoscut  international ca si capitala, ca si inima a Israelului.

E o decizie care va schimba lumea din temelie. Titlul care l-am dat unui articol pe Facebook si mi-am atras „simpatia” a tuturor miscarilor musulmane din Londra. Oamenii sunt tare nemultumiti pentru ca Ierusalimul e reanexat si recunoscut oficial de cea mai mare putere a lumii de astazi. Acuma, nu trebuie sa uitati faptul ca Dumnezeu a harazit planul acesta ca Ierusalimul sa fie anexat. Noi stim din Cuvantul lui Dumnezeu ca Anticrist, acela care va fi pe deoparte prieten bun al Israelului, dar pe de alta parte, inamicul nr. 1, el va trebui sa vina. Si in Matei 24 este ferm si larg descris faptul ca el va trebui sa intre in Sfanta Sfintelor. Sfanta Sfintelor este o parte din Templu. Acolo unde ste moscheea si Domul Stancii, cu acoperis auriu, este templul musulman si nu poate fi templul evreiesc zidit. Dar prin decizia care s-a dat saptamana trecuta, recunoscanduse dreptul ca Israel sa aiba capitala la Ierusalim, ei pot acuma, luand alianta Statelor Unite ale Americii sa-si revendice locul unde e templul si sa-si poata construi templul.

Mi-as dori sa incercati sa priviti evenimentele care se desfasoara acum prin ochii unui evreu. Este dezbaterea asta a bataliei de la Armaghedon. [Ezechiel 38]. Priviti, va rog, ce se intampla in istorie pentru ca sunt multi teologi moderni, dar care refuza sa priveasca prin lentila evreiasca ceea ce se desfasoara sub ochii nostri. Ei spun ca liucrurile acelea nu au cum sa se intample, ca unele s-au intamplat deja. Unii zic ca este doar o alegorie si o comparatie.

Priviti, va rog, insa ce se intampla si cum este descris cu lux de amanunte faptul ca va trebui sa vina din Magog. Magog este regiunea din Nordul Europei care ocupa toata Rusia de astazi pana la China. De acolo va veni Gog.Gog este prezentat ca fiind o capetenie a lacustelor, un demon. El va veni prin filiera Tubal-Mesac. Daca cititi cu atentie acolo si se va cobori practic din Tubal si prin Mesac si va inconjura Ierusalimul. Tubacul si Mesacul din vechime sunt Turcia de astazi. (Ioan Ciobota: Foarte interesant ca ieri s-au intalnit presedintele Turciei, Erdogan, i-a convocat la Istanbul pe 57 de sefi de state si de guverne din lumea musulmana impreuna cu Vladimir Putin presedintele Rusiei, cu care s-a mai inatlnit acum doua saptamani. Deci, ce aveau de vorbit, ca puteau sa vorbeasca atunci. Dar l-a chemat la Istanbul.

Ezechiel 38 – 3 Şi spune: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! 4 Te voi tîrî, şi-ţi voi pune un cîrlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză, şi cari toţi mînuiesc sabia; 5 împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scut şi coif: 6 Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine! 7 Pregăteşte-te dar, fii gata, tu, şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor!

(notite din prima jumatate a interviului)

Adevărul – Analiză. Vladimir Putin, noul maestru în Orientul Mijlociu

FOTO Televisa News

Chiar dacă administraţia Obama a fost înlocută cu cea a lui Donald Trump, strategia Washingtonului în Orientului Mijlociu rămâne neclară, cu excepţia sprijinului necondiţionat pentru Israel. Acest lucru face ca multe state din regiune să se uite la Rusia ca la o alternativă la SUA. După anunţarea recunoaşterii Ierusalimului ca capitală a Israelului, Moscova pozează în „prieten adevărat al arabilor” .

Pas cu pas, Rusia împinge Statele Unite din Orientul Mijlociu, atrăgând tot mai multe state din regiune de partea sa. Încurajat de succesul militar din Siria, Vladimir Putin se pregăteşte să deschidă noi fronturi. Consolidarea relaţiilor cu Egiptul, dar şi cu Turcia îi fac pe analişti să spună că Moscova se pregăteşte pentru un alt război,  de data aceasta în Libia, notează DW.

De altfel, şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavorv, a avut o întâlnire, astăzi, la Moscova, cu ministrul de externe din guvernul libian de uniune naţională, Mohamed Taha Siala, cu care a discutat perspectivele rezolvării crizei libiene.

La rândul său, agenţia de presă China Nouă comentează că în ultimii ani, Putin a încercat să strângă relaţiile cu Egiptul, cu Turcia membră NATO şi cu alte state din regiune. „Din cauză că strategia Statelor Unite nu ia în considerare sensibilităţile aliaţilor, se formează alte alianţe pragmatice în zonă cu Rusia” şi una dintre ele este Moscova – Ankara, arată China Nouă.

Rusia poate folosi bazele aeriene din Egipt….

Citeste mai mult: adev.ro/p0uky3

 

Premierul Poloniei Mateusz Morawiecki -,,Visul meu este de a face Europa din nou creștină”

Premierul Poloniei Mateusz Morawiecki cu Presedintele Donald Trump – Foto Radio Maryja

,,Visul meu este de a face Europa din nou creștină „, a proclamat liderul nou-numit, care este membru al partidului naționalist de guvernământ, potrivit Haaretz.

Un creștin cu rădăcini evreiești, a cărui mătușă a fost salvată de Holocaust de polonezi, va deveni noul prim-ministru al Poloniei în această săptămână.

Mateusz Morawiecki, fostul director executiv bancar, de 49 de ani, este în prezent ministrul de finanțe. Joia trecută, în cadrul unei remanieri a cabinetului, partidul de guvernământ al legii și justiției la ales pe acesta să îl înlocuiască pe premierul Beata Szydlo, care a fost în funcție din 2015.

În primul său interviu de la numirea sa, Morawiecki a declarat, vineri, pentru mass-media catolică, „Vrem să schimbăm Europa. Visul meu este de a face Europa ,,Din nou, creștină, întrucât, din nefericire, în multe locuri, oamenii nu mai cântă colinde de Crăciun, bisericile sunt goale și se transformă în muzee, iar acest lucru este foarte trist”.

Morawiecki și-a dezvăluit rădăcinile evreiești la începutul acestui an la ceremonia de a onora polonezii care au salvat evrei în timpul Holocaustului. „Mătușa mea Irena era evreică, a supraviețuit războiul la vârsta de 10 ani. Până la vârsta de 16 ani, ea a rămas cu o familie poloneză care a salvat-o”, ajutată fiind de câțiva zeci de polonezi ne-evrei care și-au riscat viața. O altă mătușă, Roma, a supraviețuit Holocaustul fugind de Polonia și trăiește acum în Israel, a spus el.
Partidul Legii și Justiției, în numele căruia va servi Morawiecki, a adoptat politici conservatoare și naționaliste în multe privințe. De asemenea, a prezentat o legislație care a fost aprobată de parlamentul polonez în urmă cu câteva zile, pentru a permite guvernului – partidului de lege și justiție – să controleze numirile judiciare, inclusiv la Curtea Supremă din Polonia. Guvernul susține că proiectul de lege este necesar pentru a accelera procedurile judiciare și pentru a sparge ceea ce înseamnă „deținerea unei caste privilegiate”, compusă din avocați și judecători. (Trad. Agnus Dei)

Citește –

  1. Noul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki – Cel mai important lucru este acela că Dumnezeu mi-a dat puterea de a sluji Polonia
  2. ÎNTOARCEREA LA BIBLIE – POLONIA REINSTAUREAZĂ DUMINICA CA O ZI DE ODIHNĂ
  3.  Ungaria și Polonia au apărat poziția statului român în ceea ce privește nerecunoașterea căsătoriei gay la Curtea Europeană de Justiție.
  4. Biserica catolică poloneză le cere credincioșilor să nu sărbătorească Halloween, considerat ‘un rit păgân’ și care presupune ‘o negare’ a valorilor creștine fundamentale
  5. Președintele Poloniei: Căsătoria gay nu va fi niciodată legalizată in Polonia
  6. ISUS HRISTOS a fost DECLARAT oficial REGELE Poloniei

 

 

 

Liderul Bisericii Copte din Egipt refuză să se întâlnească cu Mike Pence în semn de protest faţă de decizia unilaterală a Washingtonului de a declara Ierusalimul drept capitală a Israelului

Liderul religios ortodox a făcut acest anunț pentru a protesta față de decizia Washingtonului de a declara Ierusalimul drept capitală a Israelului, fără o consultare cu lumea arabă.

Decizia anunțată miercuri de președintele Donald Trump „a ignorat sentimentele a milioane de arabi”, a declarat Biserica Ortodoxă Coptă într-un comunicat, specificând că a decis să nu-l primească pe Mike Pence în timpul vizitei sale în Egipt.

Această decizie intervine la o zi după ce marele imam al Al-Azhar, instituție influentă a islamului, a anulat o întâlnire planificată cu Mike Pence din aceleași motive.

Copții reprezintă aproape 10% din cei 93 de milioane de egipteni într-o țară majoritar musulmană.

SURSA – ROMANIA LIBERA

(Intalnirea era planificata pe 20 decembrie)

(Vezi si https://en.wikipedia.org/wiki/Persecution_of_Copts)

Cum mai explicam si stirea asta?
Liderul Bisericii [Crestine] Copte din Egipt refuză să se întâlnească cu Mike Pence în semn de protest faţă de decizia unilaterală a Washingtonului de a declara Ierusalimul drept capitală a Israelului….
…si e de partea arabilor (adica, cei care au ucis sute de crestini, al carui lider este el…)

2016
February 2016—three Christian teenagers in Minya are sentenced to five years in prison for insulting Islam. They had appeared in a video, allegedly mocking Muslim prayers, but claimed they had been mocking IS following a number of beheadings by that group.
19 May 2016, a prominent Coptic worker for Amnesty International, Mina Thabet, was arrested for ‘inciting terrorist attacks on police stations’, despite reports of paltry evidence. He had been working on evidence of extensive minority persecution under Al-Sisi’s regime. One source also reported that during Al-Sisi’s rule, 250 other human rights activist have been arrested by the National Security Agency on similar charges, including a leading human rights lawyer, members of a street theatre group, two dissident journalists, and 238 people protesting peacefully. Numerous others have reportedly been harassed or had their assets either frozen or confiscated.
26 May—a 70-year-old Christian woman in Minya, is beaten and dragged through the streets naked by a mob who falsely suspected her son of having a sexual relationship with a Muslim woman.
In 11 December 2016, the Botroseya Church bombing killed 29 people and injured 47 others.
2017
February 2017 – terrorist groups fighting in the Sinai insurgency call for attacks on Christians.At least seven Christians are killed in separate attacks in city of El Arish in Sinai. Many Coptic families respond by fleeing from the Sinai Peninsula to Ismailia Governorate.
9 April 2017 – Bombings of two Coptic churches kill over 45 people and injures over 130. St George’s Coptic Orthodox Church in the Tanta region and St Mark’s Church in Alexandria were bombed during Palm Sunday processions.
7 May 2017 – A Christian man was shot dead by Islamic State militants in the El Arish Sinai Peninsula.
26 May – 2017 Minya attack, In May 2017, gunmen executed at least 28 Christian pilgrims in Minya Governorate.
12 October – A Coptic priest was killed in a knife attack in Cairo; his murderer subsequently declared his antipathy toward Christians.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari