Titus Corlăţean: O eventuală mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim necesită o analiză mult mai complexă

titus-corlatean-foto-the-romania-journal

O eventuală decizie privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim necesită o analiză interinstituţională mult mai complexă, declară la RFI senatorul PSD Titus Corlăţean, preşedintele Delegaţiei Parlamentului României la APCE, apreciind că este necesară inclusiv o dezbatere în Parlament pe această temă.

El a explicat că pe de o parte, există o poziţie constantă a statului român, încă dinainte de 1989, România recunoscând statul palestinian în plan bilateral, nu în relaţiile internaţionale multilaterale, dar în plan bilateral încă din 1988, iar palestinienii având de atunci un ambasador acreditat la Bucureşti. Pe de altă parte, există „relaţia privilegiată” cu Statul Israel. România jucând rolul unei punţi de legătură între cei doi parteneri, pentru a ajuta în procesul de pace.

„Schimbarea poziţiei sau unui element de poziţie a statului român, respectiv mutarea ambasadei noastre la Ierusalim ar fi doar un element, în opinia mea, n-ar fi o schimbare fundamentală a poziţiei statului român, pentru că noi rămânem ancoraţi pe această soluţie politică de negocieri directe între israelieni şi palestinieni, altfel nu există o posibilitate de soluţie de pace stabilă, predictibilă, numai prin negocieri directe”, a susţinut fostul ministru de Externe.

Întrebat dacă ar trebui consultat Parlamentul României în privinţa unei eventuale decizii de mutare a ambasadei la Ierusalim, corlăţean a răspuns: „Cu siguranţă o discuţie şi la nivelul Parlamentului sau şi cu Parlamentul ar f necesară, pentru că în general, poziţia statului român pe temele importante de relaţii internaţionale, deci inclusiv tema Orientului Mijlociu, a avut întotdeauna o racordare corectă şi o susţinere şi în plan parlamentar. Deci ar fi necesară o discuţie în orice caz pe tema evoluţiilor din Orientul Mijlociu la nivelul măcar al comisiilor de politică externă din Parlamentul României”.

Afla mai mult – ROMANIA TV

Inevitabilul s-a produs: PNL dă șah PSD la CCR privind o lege care-l scoate din schemă pe Iohannis

Mai precis, senatorii liberali au sesizat vineri CCR cu privire la neconstituţionalitatea modificării şi completării Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Amintim că pe 22 decembrie Camera Deputaților a adoptat – în calitate de for decizional – proiectul de modificare a Legii referendumului 3/2000 privind revizuirea Constitutiei, pus in acord cu o decizie de neconstitutionalitate, potrivit Hotnews. Astfel, dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca data organizarii referendumului de revizuire nu poate fi stabilita prin hotarare de Guvern, parlamentarii au modificat textul legii asa incat referendumul pentru revizuirea Constitutiei sa aiba loc in ultima duminica din perioada de 30 de zile de dupa adoptarea initativei constitutionale. Acest proiect este necesar pentru a putea fi organizat referendumul national pentru redefinirea familiei in Constitutie ca urmare a initiativei cetatenesti promovate de Coalitia pentru Familie, pe care PSD spunea ca il va organiza inca de anul trecut. acest proiect de lege al PSD il scoate practic din procedura organizarii unui referendum de revizuire a Constitutiei pe presedintele Romaniei, intrucat pana acum parlamentul elabora cate un proiect separat de lege de fiecare data cand se organiza un astfel de referendum, pe care presedintele il promulga sau il putea retrimite parlamentului la reexaminare.

„Sesizarea este justificată de încălcarea, în cadrul procedurii de reexaminare a legii menţionate, a deciziei anterioare a CCR (nr. 612/2017), privitoare la aceeaşi lege, prin care au fost admise observaţiile de neconstituţionalitate formulate de PNL”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate depusă vineri, 29 decembrie.

Liberalii susţin că în urma cererii de reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor Constituţiei. Ei arată că sunt încălcate prevederile potrivit cărora „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale” şi „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Senatorii PNL subliniază că legea criticată are ca domeniu de reglementare norme juridice privitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului şi că în urma cererii de reexaminare, textul legii criticate nu a fost pus în deplin acord cu decizia Curţii Constituţionale.

CONTINUARE – PS NEWS

Sistem Anticristic – Cand copilul are probleme, haideti sa-l luam de la parinti

Traim vremuri diabolice, intr-o societate bolnava si fara Dumnezeu. Daniela, o persoana  care activeaza neobosita in sprijinul parintilor cu copii luati in mod abuziv de sisteme de Protectie a Copilului, ne prezinta inca o dovada a rautatii generatiei noastre. O mama si tata in Anglia sunt fortati de un ordin judecatoresc sa dea voie mai multor politisti sa intre in casa si sa le ia fiul cu forta. Mama filmeaza totul. Politistii incearca sa o convinga pe mama sa ii spuna fiului ca sa plece cu ei afara din casa. Mama, bineinteles ca refuza si ii intreaba caci chiar ii cer ca ea sa-l conving pe copil sa plece din propria casa? Si o politista incearca sa o ameninte ca daca ea nu il convinge, atunci ea intervina impotriva ordinului. Nemernici de mincinosi de politisti, care vor doar sa isi faca ‘treaba’ cat mai repede si sa plece de acolo. Pentru ei e doar o ‘treaba’. Cand se vor trezi politistii, sa protesteze impotriva acestor ordine inumane de a teroriza copii mici? Chiar toti au inima de piatra? Chiar toti sunt fara constiinta, nu simt nimic? Nu isi dau seama ca contribuie la o trauma care ramane pe viata la copil?

S-au prezentat 20 de politisti, dar nici un lucrator de la Sistemul de Protectie a Copilului ca sa isi vada opera lor in actiune. Rusine lor. Asta e Londra. Am mai citit printre comentarii ca un activist va lucra cu ei sa-i ajute si vor da detalii mai tarziu, dar numai daca acele detalii nu compromit sansele parintilor sa isi primeasca copilul inapoi. Dar dupa cazul lui Florin Barbu/Claudia Racolta si cazul Andreei Bradeanu, cam stim ca odata ce un copil/copiii sunt luati, nu mai vin inapoi. Sa dea bunul Dumnezeu sa nu fie asa…

Dupa ce politistii il smulge din camera copilului si il tarasc afara, copilul urla : Mami, mami! , mama incepe sa planga tare si politia o prinde si o tine, in timp ce un barbat striga la el, sa-i dea drumul, sa nu o retina, ca e doar o femeie. Ii roaga sa o lase ca nu va face nimic…. si video se termina. Dar durerea lor abia incepe….

Doamne Dumnezeul nostru, priveste inspre nedreptatile facute impotriva copiilor, care in loc sa fie ajutati in familiile lor, sunt traumatizati tocmai de sistemele care ar trebui sa-i protejeze.  Doamne, Te rugam sa nu ramai indiferent fata de aceste nedreptati!

Ssandra Danyella a distribuit postarea publicată de Noreen Mukalazi.

Continua furtu de copii in Anglia,nici de sarbatori nu lasa familiile in pace.Domnul sa se indure si sa aiba mila de acesti copii!

Filmarea a disparut de pe Facebook, asa se intampla de obicei, parintii sunt amenitati ca nu isi vor mai vedea niciodata copiii si fortati sa retraga astfel de filmari sau pur si simplu le sterge Facebook la cerinta protectiei copilului sau a politiei. Dar, cineva a incarcat video pe Youtube si speram ca nu se sterge din nou si de acolo –

ANGLIA – Eugene este de o luna in inchisoare ptr ca a scris fiului sau pe Facebook de ziua lui “La multi ani”

Eugene este de o luna in inchisoare ptr ca a scris fiului sau pe Facebook de ziua lui “La multi ani” asta face Anglia cand te zbati ptr copilul tau.Domnul sa se indure de el si de toti copii si parintii care sant despartiti!

Ssandra Danyella în Stop forced adoption – Romania

 

EUGENE LUKJANENKO –  in a 32-a zi de Protest in GREVA FOAMEI.

Laura TuckerUniti-va cu noi in rugaciune pentru Eugene Lukjanenko si fiul sau. Singurul motiv pt care face Eugene greva foamei este că fiul său, Justin, a fost luat abuziv de către serviciile sociale britanice. 🇬🇧

Psalm 72:4 „El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor.”

Părinte ceresc, Te rugăm să intervii în planurile pe care le au serviciile sociale cu Justin. Te rugăm să zdrobești inimile împietrite ale oamenilor care lucrează la Medway Council, astfel încât să permită în mod oficial reunirea unui tată cu fiul său. Fie ca Justin să-și reîntâlnească tatăl, pentru ca acesta din urmă să renunțe la greva foamei. Amin.

O heavenly Father, please provide this change in Justin’s care plan. Work in the hard hearts of the Medway administration so that they officially reunite this family. Allow Justin to be with Eugene, so that he quits this hunger strike. Amen.

Urmariti si ajutati-ne cu rugaciune, cu incurajari aici pe grupul Pro Reintregirea Familiei – https://www.facebook.com/groups/952061404912581/

 

ISRAEL, ZIDUL PLÂNGERII: Ministrul Agriculturii a chemat mii de evrei SĂ SE ROAGE PENTRU PLOAIE!

Israelul este amenințat de o secetă fără precedent, iar autoritățile par să fi ajuns la limita puterilor omenești pentru a combate fenomenul. Într-un mesaj postat pe Facebook, ministrul Agriculturii Uri Ariel a lansat un apel public către toți fermierii de a se ruga pentru venirea ploii.

Potrivit publicației Haaretz, ministrul Uri Ariel a scris pe Facebook invitând la o participare masivă la rugăciunile pentru ploaie. Declarația ministrului este adresată mai ales fermierilor, dar și publicului larg.

Împreună cu pregătirile pentru un an ce se anunță secetos, dar și pentru a invoca ploaia, rugăciunile vor fi susținute la inițiativa ministrului agriculturii Uri Ariel la Zidul Plângerii”, se arată în invitația la rugăciunea publică.

Într-un interviu acordat pe 21 decembrie, ministrul Ariel a declarat că ”face apel la publicul larg să ia parte la rugăciune” într-o zi ce coincide cu o zi de post în calendarul evreiesc. Fermierii și nu numai sunt rugați să vină cu umbrele în speranța că acestea, prin simbolistica lor, vor da tărie rugii pentru precipitații.

Rugăciunea publică pentru ploaie va fi susținută de cei mai înalți rabini ai Israelului.

Apelul ministrului Agriculturii din Israel vine după ce serviciul național de meteorologie a anunțat că țara va avea de înfruntat încă o iarnă secetoasă. Estimările arată că va exista un deficit de precipitații de 64,7% față de normalul lunilor decembrie, ianuarie și februarie, care sunt și lunile care, de regulă, aduc cele mai multe ploi pentru agricultura israeliană.

Afla mai mult – AGROINTEL.RO

ENGLISH –

‘Rip open the skies!’ Israeli minister holds mass prayer to end drought

Thousands of Jews gathered to pray for rain at the Western Wall in Jerusalem’s Old City, on Thursday. Despite receiving criticism for relying on prayer in a secular government, Israel’s Minister of Agriculture and Rural Development Uri Ariel initiated the prayer event as the country enters it’s fifth consecutive year of diminishing rainfall. It was led by Israel’s Chief Rabbis, Rabbi David Lau and Rabbi Yitzchak Yosef. READ MORE: https://on.rt.com/8vji

Since last winter the Sea of Galilee has received just 10% of its annual average inflow, and by February had reached its lowest level in nearly a hundred years.

Israeli meteorologists predicted in early December that the coming months would be drier than an average winter, prolonging an already troubling drought. As of the last reckoning, the water level in the Sea of Galilee stood at 703 feet (214 meters) below sea level, several feet (about a meter) below the point at which ecologists predict damage to the ecosystem and water quality. (Times of Israel 28 dec)

EGIPT – Atac terorist comis de un jihadist înarmat la o biserică de creştini Copţi

FOTO Khaleej Times

Un nou atac terorist împotriva creştinilor din Egipt. Cel puţin nouă copţi au fost ucişi la sud de Cairo

Nouă persoane au fost ucise vineri, la sud de Cairo, într-un atac comis de un jihadist înarmat la o biserică, ultimul dintr-o serie de atacuri care vizează comunitatea creştină din Egipt de la începutul anului, potrivit autorităţilor, relatează AFP.

Atacul nu a fost revendicat imediat, însă creştinii din Egipt, copţii, au fost deja anul acesta ţinta a două atacuri de anvergură, soldate cu pste 70 de morţi, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI). Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Khaled Megahed, a anunţat iniţial că atacatorul a fost împuşcat mortal, după ce a ucis nouă persoane şi a rănit mai multe altele, în acest atac, la Biserica Sfânta Mina, la Helwan, la periferia de sud a capitalei.

Într-un comunicat, preşedinţia egipteană a afirmat că acest atac ”consoldează hotărârea (Guvernului) de a debarasa ţara de terorism şi extremism”. Franţa denunţă un „act de ură“ În imagini video difuzate pe reţele de socializare apare presupusul atacator, un bărbat cu barbă şi care poartă o vestă cu muniţie, întins pe jos, care pare să fie conştient în timp ce i se pun cătuşe.

În urma acestor atacuri, gruparea jihadistă a ameninţat ci noi atacuri vizând comunitatea coptă. În mai, gruparea jihadstă a revendicat un atac asupra unui autobuz cu pelerini copţi, soldat cu moartea a 28 de persoane, inclusiv mai multor copii. Copţii, în imensa majoritate ortodocşi, constituie comunitatea creştină cea mai numeroasă din Orientul Mijlociu şi una dintre cele mai vechi. Ei reprezintă 10% din cele aproximativ 96 de milioane de egipteni şi sunt prezenţi în întreaga ţară, dar sunt mai concentraţi în Egiptul de Mijloc. Ei sunt slab reprezentanţi în Guvern şi se declară marginalizaţi.

Statul Islamic este suspectat totodată că se află în spatele unui atac soldat cu peste 230 de morţi, la o moschee, în estul Egiptului, pe 24 noiembrie, atentatul cel mai sângeros din istoria recentă a ţării.

Citeste mai mult: adev.ro/p1qb3i

A PROFEȚIT acum șase ani că Donald Trump va fi președinte și motivul pentru care Trump va câștiga al doilea mandat

FOTO TWITTER

Acum 6 ani, nici Donald Trump nu știa că va candida…..

Mark Taylor a spus că Dumnezeu l-a folosit pe Trump pentru a opri o agendă anti-creștină care preluase America: „Timpul inamicului a fost negat de Dumnezeul Cel Prea Înalt, iar prin Donald Trump multe dintre aceste lucruri au fost negate chiar acum. Si ce Dumnezeu spune este că: ‘Nu, nu este timpul acum,’ pentru că sunt multe lucruri pe care Dumnezeu vrea să le îndeplinească pe pământ chiar acum.”

Dar, Taylor spune că există o parte a profeției care nu s-a întâmplat încă în ceea ce privește mass-media. „Deci, mass-media va fi captivată de el și chiar vor începe să fie de acord cu el”. Aceasta este singura linie din profeție care încă nu s-a întâmplat. Așa că trebuie să ne întrebăm ce trebuie să se întâmple pentru a face ca mass-media să devină de acord cu el? Dumnezeu va curăța mass-media. Dumnezeu caută poporul Său chiar acum, milionarii Săi și miliardarii Săi, în principiu, să vină și să înceapă să investească în aceste locuri și să le cumpere. Sa le preia. Dumnezeu le va reface și le va restaura, pentru că nu există nici un duh de adevăr în ele acum. Și asta va fi ce Dumnezeu va restabili.

Taylor crede că victoria lui Trump este doar începutul. Profetul pompier crede, de asemenea, că biserica va prospera și că America va vedea o mare mișcare a lui Dumnezeu: „Armata lui Dumnezeu va avea victorie după victorie după victorie. Și îmi place ce spune mereu președintele Trump:” Te vei îmbolnăvi și vei obosi de a câștiga „, dacă există un astfel de lucru și va fi același lucru pentru armata lui Dumnezeu, va fi o victorie după victorie după victorie. Si va fi o președinție de 8 ani, când oamenii văd binele la care țara vine chiar acum, prosperitatea, locurile de muncă, economia, orice ar fi, nu va fi nici o îndoială că va naviga chiar în cel de-al doilea mandat.

TRADUCERE din VIDEO Agnus Dei, multumim fratelui I. Burca pentru semnalarea acestui video:

ENGLISH

Taylor said, God used Trump to stop an anti-Christian agenda that was taking over America, „The enemy’s time has been denied by the Most High God. And it’s through Donald Trump that a lot of this has been denied right now. And what God is saying is, ‘No, it’s not the time right now.’ Because there’s many many things that God wants to accomplish on the earth right now. ”

But, Taylor says there’s just one part of the prophecy that hasn’t come to pass yet regarding the news media. „So, the news media would be captivated by him and they would even begin to agree with him.” That’s the only line in the prophecy that hasn’t come to pass yet. So we have to ask ourselves, what’s fixing to happen, to make the mainstream media begin to agree with him? God’s gonna clean out the news media. God is looking for His people right now, his millionaires and His billionaires basically to come in and start investing in these places and buying them out. Taking over. God’s going to rebuilt them and restore them because there;s no spirit of truth in them right now. And that’s what God’s gonna restore.”

Taylor believes Trump’s victory is just the beginning. The fireman prophet also believes the church will thrive and America will see a great move of God, „The army of God will have victory after victory after victory. And I love what president Trump always says; ‘You’re gonna get sick and tired of winning,’ if there is such a thing, and it’s gonna be the same for the army of God. It’s gonna be victory after victory after victory. It’s gonna be an 8 year presidency. When people see the good that the country’s coming in to right now, the prosperity, the jobs, the economy, whatever it may be, there’s gonna be no doubt he’a gonna sail right into the second term.

 

 

Glorie, Glorie, Aleluia – Beni Cibu si grupul din Bucovina astazi la mall in Cluj – Flash Mob

Glorie, Glorie, Aleluia – Beni Cibu si grupul din Bucovina astazi la mall in Cluj

VLADIMIR PUSTAN – TREBUIE SĂ FIM DIFERIȚI

VLADIMIR PUSTAN – TREBUIE SA FIM DIFERITI

Un bun articol/ predica/mesaj pentru inceputul noului an care ne sta in fata…..

Adica, un crestin adevarat, trebuie sa fie mai preocupat de binele altora, decat de binele lui personal. A venit iarna. Cand te-ai trezit din pat si ai vazut ca ninge, sa nu zici, ‘Ce frumos.‘ Ci sa zici, ‘Oare cati n-au pantofi? Sau, oare cati au pantofii sparti? N-as putea face ceva?‘ 

In momentul in care ne vom distanta, in sensul biblic de oameni, sa fim diferiti, abia in clipa aceea vom gasi placere la Dumnezeu si vom gasi necaz in vietile noastre, pentru ca lumea nu iubeste decat ce e a ei. Cand toata lumea te bate pe spate inseamna ca ai probleme grave. Trebuie sa fim diferiti- in purtare, in umblare, in vorbire, in gandire. Trebuie sa fim diferiti.

Photo credit whoiaminjesus.wordpress.com

  • In momentul in care ne vom distanta, in sensul biblic de oameni, sa fim diferiti, abia in clipa aceea vom gasi placere la Dumnezeu si vom gasi necaz in vietile noastre, pentru ca lumea nu iubeste decat ce e a ei. Cand toata lumea te bate pe spate inseamna ca ai probleme grave. Trebuie sa fim diferiti- in purtare, in umblare, in vorbire, in gandire. Trebuie sa fim diferiti.
  • Dumnezeu n-a vrut sa avem noi program in biserica. Bisericile noastre mor incet, incet, pentru ca au programe. Noi am venit aicea la o slujba duhovniceasca.
  • Vă îndemn dar, fraţilor…’ noi va indemnam de aici. Nu va putem porunci, ca voi nu puteti porunci copiilor vostri de acasa. N-avem cum. Daca nu te convinge Dumnezeu, nu o sa te convinga nici o lege pe care o dam, nici bata tatalui tau, nici palma mamei tale, nici lipsa de bani.
  • Voia noastra trebuie sa moara. Am ajuns la concluzia ca cel mai important moment al decolarii de pe aeroport, stiti care este? Ajungi la un moment dat cu avionul cand ai mansele in mana, in care pilotul nu mai poate da inapoi. In momentul in care rulezi pe pista, inca exista moment in care poti opri avionul in siguranta, sa intorci. Sa pui frana. Dar la un moment dat, cand ai ajuns cu motoarele la o anumita turatie, cand deja pe pista esti cu o anumita viteza, nu exista decat doua alternative: Ori zbori, ori mori. Eu cred ca aici trebuie sa ajunga pocainta noastra, in momentul ala. Cata vreme tot ne plimbam pe aici, cu avionul pe pista, zicem, ‘Ce au astia? Avion au. Da, dar nu zboara.’ Va trebui sa aveti curajul acesta: duhul vostru, vointa voastra, trupul vostru, creierul vostru, mintea voastra, va trebui sa ajunga la viteza aceea in care trebuie sa ridici de mansa. Ori ma pocaiesc, ori ma duc si dau de gardul vietii. Asa este? 
  • Adica, un crestin adevarat, iubitilor, trebuie sa fie mai preocupat de binele altora, decat de binele lui personal. A venit iarna. Cand te-ai trezit din pat si ai vazut ca ninge, sa nu zici, ‘Ce frumos.‘ Ci sa zici, ‘Oare cati n-au pantofi? Sau, oare cati au pantofii sparti? N-as putea face ceva?

Romani 12:1-2

Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvîrşită.

Versetele acestea, in bisericile noastre, de obicei erau folosite pe post de ciomag. Cu astea incepea orice predica care avea de a face cu, ah, nu stiu cu ce avea de a face… cu lucrurile exterioare, probabil mai mult. Ne spuneau fratii, cand eram copil, sa nu ne potrivim chipul veacului acestuia, dar nu ne spuneau si cum.  Intr-adevar, stim cu toti ca nu trebuie sa ne potrivim chipului acestui veac, dar, incerc in dimineata aceasta sa va spun si cum. Noi trebuie sa ne impotrivim chipului acestui veac, a gandirii, a filozofiei acestui veac in care traim. Dar, va trebui sa invatam si cum sa o facem eficient. Dumneavoastra pricepeti ca dumneavoastra nu sunteti  oameni care sa fiti ca si ceilalti? In momentul in care noi am ajuns ca si ceilalti, noi suntem pe moarte. Nimeni nu ne va iubi, nimeni nu ne va persecuta, nimeni nu ne va lovi, nimeni nu ne va respecta daca vom fii ca ei.

In momentul in care ne vom distanta, in sensul biblic de oameni, sa fim diferiti, abia in clipa aceea vom gasi placere la Dumnezeu si vom gasi necaz in vietile noastre, pentru ca lumea nu iubeste decat ce e a ei. Cand toata lumea te bate pe spate inseamna ca ai probleme grave. Trebuie sa fim diferiti- in purtare, in umblare, in vorbire, in gandire. Trebuie sa fim diferiti. Amin? Hristos a suferit dincolo de poarta. N-a suferit in mijlocul cetatii. Cum adica, sa fim diferiti in toate? Da.

S-a pierdut un copil mic intr-un mall, intr-un magazin mare. Avea vreo 4 ani copilul. L-au cautat inebuniti toata firma de paza. Si l-au gasit si i-au spus copilului, tipand la el, cei de la paza, transpirati toti, ‘Unde-i maica ta?
Pai, m-am pierdut de ea,‘ zice el.
Nu trebuia sa te pierzi! Trebuia sa te tii de fusta ei.
Am incercat,‘ zice el, ‘dar n-am ajuns.
Daca mamele noastre isi vor pierde copiii din cauza asta in malluri, avem probleme. Aveti grija sa nu va pierdeti copiii.

Noi vorbim aici despre o slujba duhovniceasca, preaiubitilor. Ca zice aici: Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Sa nu mai folositi cuvantul ‘program’, ca nu-i biblic. Noi nu venim aicea la program. La program va duceti la casa de cultura. Dumnezeu n-a vrut sa avem noi program in biserica. Bisericile noastre mor incet, incet, pentru ca au programe. Noi am venit aicea la o slujba duhovniceasca. O slujba duhovniceasca. Unde te duci? La o slujba duhovniceasca. Mergem sa ne inchinam Domnului. Dar, aici e o mare problema, ca atunci cand vorbim despre slujba duhovniceasca  sau inchinarea- ca slujba duhovniceasca si inchinarea e acelasi lucru.

Dar, ce e inchinarea la fond si la urma urmei? Inchinarea este doar exprimarea recunostintei?

  • (1) Venim aici ca sa ne exprimam recunostinta, pentru ca am fost impacat in santul vietii si Dumnezeu, la un  moment dat, ne-a ridicat din santul vietii si ne-a pus in Hristos. Noi venim sa-I spunem multumesc? Da. Intr-un fel, inchinarea este exprimarea recunostintei.
  • (2) Dar nu-i numai atat. Dar, ce-i atunci inchinarea si slujba duhovniceasca? Cantare? Sigur, ca Biblia spune in Psalmul 40:1, ‘Cantati Domnului o cantare noua’. Stiu ca trebuie sa cantam o cantare noua. Spune in Efeseni ca trebuie ca sa ‘vorbim intre noi cu psalmi si cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti. Stim cu toti treaba asta.  Dar, oare slujba duhovniceasca e numai cantare? Ce ati facut in biserica? Pai, am cantat. E suficient atata? Oare e suficient sa canti? Am venit si am cantat; am umplut programul asta cu ceva.
  • (3) Asta vrea Dumnezeul nostru de la noi? Doar rugaciune? Slujba duhovniceasca este doar rugaciune? Am venit si ne-am rugat o ora, ne-am rugat 10 minute? Ne-am rugat de 5 ori cate 2 minute? Isus Hristos a spus ucenicilor cand au intrebat, ‘Doamne, invata-ne sa ne rugam.‘ ‘Uite cum sa va rugati: Tatal nostru care esti in ceruri… 

Dar e inchinarea numai rugaciune? Numai cantare? Numai exprimarea recunostintei? Numai doar starea inimii? Nu conteaza cum ne imbracam, cum ne purtam, pentru ca noi avem un Dumnezeu aici in inima. Oare ??? Si stiti ce se intampla in momentul in care Dumnezeu..?
Da, eu stiu.
Buzele sunt mincinoase. Buzele noastre sunt mincinoase si va garantez ca toate buzele din locul acesta sunt mincinoase. Dumnezeu a spus foarte clar: ‘Poporul acesta ma cinsteste pe Mine numai cu buzele. Dar, inima lui este departe de Mine.’ Va trebui sa-I dam si buzele si va trebui sa-I dam si inima noastra lui Dumnezeu. Eu stiu ca buzele-s mincinoase. Stiu. Si Dumnezeu stie ca buzele noastre-s mincinoase. Dar, oare numai inchinarea inimii e inchinarea adevarata? Pentru ca, daca cantam si avem inima buna inseamna ca ne-am inchinat. Oare-i doar atat? Doar duh si adevar este inchinarea? Isus Hristos, pentru ca femeia samariteanca vroia sa stie unde-i inchinarea adevarata pe muntele Gerizim sau pe muntele din Ierusalim? Unde e inchinarea adevarata? Si-i zice Domnul Isus, ‘Voi va inchinati la ce nu cunoasteti, ca voi n-aveti decat 5 carti din Biblie, a lui Moise, Pentateucul. N-aveau tot Vechiul Testament. Voi va inchinati la ce nu cunoasteti. Inchinarea voastra e numai duh. La Ierusalim se inchina numai in adevar, fara duh. Astia-s sterpi,‘ zice Isus Hristos. Inchinarea adevaraa nu e nici la Ierusalim, nici la Gerizim, ci inchinarea adevarata este in duh si in adevar. ‘Adica, daca am putea pune muntii amandoi intr-unul singur,’ zice Hristos, ‘sa va inchinati si in duh, ca la penticostali si in adevar, ca la baptisti.‘ Aceasta-i inchinarea adevarata. Dar, oare e numai atat?

  • (4) Doar daruire? Oare e numai atat? Am facut colecta, ca magii. Unii au adus aur, altul smirna, altul tamaie. Dar e numai atat inchinarea?

Ce e inchinarea?

Zice Pavel, ‘Sa nu va amageasca nimeni ca inchinarea e numai atat, sau ca slujba duhovniceasca e numai atat.’ Pentru ca vine si spune ceva dureros aici. ‘Vă îndemn dar, fraţilor,’ – nu ‘va poruncesc’. Cine nu vrea, sa stea acasa, sa se uite la televizor. ‘Va indemn…‘  Pocainta, o fi ea porunca, dar Dumnezeu nu va forta usa inimii nimanui- cine vrea. ‘Vă îndemn dar, fraţilor,’ noi va indemnam de aici. Nu va putem porunci, ca voi nu puteti porunci copiilor vostri de acasa, cu atat mai mult noi. N-avem cum. Daca nu te convinge Dumnezeu, nu o sa te convinga nici o lege pe care o dam, nici bata tatalui tau, nici palma mamei tale, nici lipsa de bani.

Vă îndemn dar, fraţilor,’ zice, ‘pentru îndurarea lui Dumnezeu,’ pentru ce a facut Dumnezeu pentru voi, nu pentru altceva, nu pentru ca sa avem oameni multi in biserica, nu pentru ca sa ne mearga numele. Pentru ce a facut Dumnezeu pentru noi? Zice, ‘sa va aduceti…’ si atunci loveste foarte puternic, ‘trupurile voastre, ca o jertfa vie.’ Vie, nu moarta. Tu poti sa stai o viata intreaga si sa asculti si sa faci programe, sa te duci in biserica, sa nu faci nimic pentru Hristos, pentru ca tu, de fapt, zici ca vei da. Dar, de fapt ce esti tu? Scuza-ma, ca numai porcul da totul dupa moarte. El trebuie sa moara ca sa dea. Vaca, nu. Vita trage la povara, la jug, o pune la plug, da lapte. Oaia la fel, isi da blana, ii luam branza, ii luam laptele si mieii, si cand e gata, devine jertfa moarta. Dar e jertfa vie. Zice Hristos, ‘Voi trebuie sa fiti jertfa ca si Isac.’ Asta-i jertfa vie. Cum adica? Cum la privit taica-su pe Isac, dupa ce la dus de pe Golgota lui, ca mort? El a stiut ca Dumnezeu i l-a dat din foc, din cenusa. Isac era jertfa vie a lui Dumnezeu. Isus Hristos a devenit jertfa vie inaintea Tatalui din ceruri. Asa ne cere biblia sa fim: jertfe vii ca si Isac. In ziua care te-ai dus in apa botezului, de aici incolo mort fata de lume si traiesc pentru Hristos, asta trebuie sa se vada. Viata aceasta trebuie sa se vada; trupul trebuie sa fie adus ca o jertfa vie.

Apoi spune, ‘Sa va inoiti in mintea voastra.‘ In momentul in care te-ai pocait, trebuie sa-ti faci o operatie pe creier. Si stiti de ce? Pentru ca, dragilor, noi nu mai putem sa gandim ca si lumea aceasta. Avem o gramada de obiceiuri  cand ne pocaim, alea trebuie sa moara toate. Obiceiurile astea-s in minte. Mintea comanda trupul, viata noastra. Cand te-ai pocait iti faci o operatie pe creier si spui asa, ‘Trupul meu sa aduca o jertfa vie, sfanta, sa se foloseasca Domnul de el cum s-a folosit lumea aceasta. Si creierul acesta al meu trebuie schimbat. Trebuie o minte noua. Si mintea aceasta trebuie sa reunte la vechile obiceiuri pentru ca trebuie sa-mi aduc inaintea lui Dumnezeu trupul, mintea si spune aici, atat de frumos, ‘aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească…. jertfa cea bună, plăcută şi desăvîrşită.‘  Atunci inseamna ca trebuie sa mai aduci ceva: Trup, minte si trebuie sa mai aduc ceva, voia mea.  Asta trebuie s amoara si ea, sa moara cum a murit voia lui Hristos in Ghetimani. Tata, nu cum voiesc eu, ci cum voiesti tu. Unde ma duce Domnul, acolo ma duc. Am eu alta voie? Toti avem alta voie. Toti n-am muri, daca se poate.

Voia noastra trebuie sa moara. Am ajuns la concluzia ca cel mai important moment al decolarii de pe aeroport, stiti care este? Ajungi la un moment dat cu avionul cand ai mansele in mana, in care pilotul nu mai poate da inapoi. In momentul in care rulezi pe pista, inca exista moment in care poti opri avionul in siguranta, sa intorci. Sa pui frana. Dar la un moment dat, cand ai ajuns cu motoarele la o anumita turatie, cand deja pe pista esti cu o anumita viteza, nu exista decat doua alternative: Ori zbori, ori mori. Eu cred ca aici trebuie sa ajunga pocainta noastra, in momentul ala. Cata vreme tot ne plimbam pe aici, cu avionul pe pista, zicem, ‘Ce au astia? Avion au. Da, dar nu zboara.’ Va trebui sa aveti curajul acesta: duhul vostru, vointa voastra, trupul vostru, creierul vostru, mintea voastra, va trebui sa ajunga la viteza aceea in care trebuie sa ridici de mansa. Ori ma pocaiesc, ori ma duc si dau de gardul vietii. Asa este? Ori o fac lucrarea aceasta cum o vrea Dumnezeu, ori ma prapadesc. Va trebui sa tragi de mansa. Sus! Ca daca nu, murim. Oricum vei muri. Deci, mergand pe pista, mori daca nu te ridici. O sa te prapadesti. Nu putem sa fim toata viata noastra niste crestini din astia camuflati, ascunsi, Sa nu stie nimeni ca suntem pocaiti.

A spus Isus Hristos in Matei 5 ‘Voi sunteti lumina lumii.’ Spune Cuvantul Domnului: ‘O cetate sunteti, asezata pe munte.’ Nu poate sa ramana ascunsa, ca-i pe varful muntelui cetatea respectiva. ‘Si o lumina,‘ zice, ‘Oamenii nu o aprind aceasta lumina, care sunteti voi, s-o puna sub obroc. Ci o pun in sfesnic ca s-o vada toti; sa lumineze. Si oamenii vaznd lumina care sunteti voi, sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Dumnezeu.‘ Slavit sa fie Domnul. Nu ma pot ascunde la nesfarsit, ca-s cetatea asezata pe munte. E logic, fratilor? Ma vede lumea; tre’ sa ma vada. Is lumina, n-o pune nimeni sub obroc. N-o ascunde nimeni. Tre’ sa lumineze. Unde sa lumineze? In biserica? Afara, in intuneric. Aici e lumina. Aici e lumina lui Isus Hristos, soarele Isus Hristos. Parca e anacronic sa mai aprinzi si o lumina aici in biserica. Dar, afara e intuneric si noi trebuie sa fim sus pe munte, sa ne vada lumea. Sa o puna sus in sfesnic, s-o vada lumea lumina aceasta, ca ei sa poata sa slaveasca pe Dumnezeu, ca in intunericul de afara cineva isi permite luxul sa aprinda lumina.

De ce trebuie sa fim diferiti fata de alti oameni? 

Ca noi suntem chemati sa fim diferiti, nu numai la imbracaminte, sa nu ne pierdem pruncii prin malluri. Noi trebuie sa fim inarmati cu o altfel de gandire, cu o operatie noua pe creier, de tumoarea pacatului care ne aseaza aici, ca e asezata pe mintea aceasta. De ce trebuie sa fim diferiti? Si unde trebuie sa fim diferiti? In care domenii? Caci asa scrie in Romani 12- ‘Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia’ – sa fiti contra. Dar, in ce sa fiu diferit? (16:14)

1. Trebuie sa fim diferiti in gandirea noastra. Stiti de ce trebuie sa fim diferiti in gandirea noastra? Pentru ca noi avem o minte diferita. Noi avem opinii diferite fata de-ale lumii. Daca lumea spune, ‘Asta nu-i pacat,’ noi trebuie sa spunem, ‘Ii pacat.’ Daca lumea spune, ‘Acesta-i lucru bun,’ noi spunem, ‘Asta-i lucru rau.’ De ce? Pentru ca noi avem gandirea lui Hristos in noi. Orice gand il fac rob ascultarii de Hristos. Si Hristos e contra. Dumnezeu a spus asa, ‘Voi nu trebuie sa ganditi cum gandeste lumea. Voi trebuie sa ganditi ca Mine.’ Si cand gandesc ca Dumnezeu, sunt contra gandirii lumii pentru ca spune Dumnezeu: Gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, a lumii. Cand gandesc ca si Hristos, logic, gandesc invers decum gandeste lumea aceasta. Lumea zice ca-i bine; tu zici ca-i rau. Cand zice lumea ca-i un lucru rau; tu sa stii ca-i bine. O sa va spun cum stam noi. Dumneavoastra stiti ca a forst primul razboi mondial si al doilea razboi mondial, dar dumneavoastra stiti ca cel putin de 40 de ani noi suntem in cel de-al treilea razboi mondial si nu-i trecut nicaieri pe hartie razboiul asta? Ca noi suntem in al III-lea razboi mondial si razboiul asta mondial este pornit impotriva crestinilor? Dumneavoastra stiti ca dealungul si de-a latul acestei lumi, noi suntem cea mai persecutat grup- crestinii? Dumneavoastra stiti ca impotriva noastra s-a dezlantuit iadul de 40 de ani? Pai atunci, nu mai ganditi ca ei, ca muriti. Sau vreti ca sa traiti ca ei, ca sa traiti pentru voi si nu pentru Hristos? Voi trebuie sa aveti o altfel de minte. Dar, mintea asta, cum trebuie sa fie? Voi trebuie sa ganditi diferit pentru ca aveti o minte inoita in Hristos. Cum trebuie sa ganditi diferit? Cum trebuie sa fie mintea noastra, a crestinilor?

  1. In primul rand, trebuie sa fie o minte plina de compasiune. O mila plina de mila. Va rog sa mergeti cu mine in Filipeni 2:4-8, sa vedem cum gandea Hristos:‘Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. 5 Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus: 6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n’a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, 7 ci S’a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. 8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S’a smerit şi S’a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.’  Adica, un crestin adevarat, iubitilor, trebuie sa fie mai preocupat de binele altora, decat de binele lui personal. Acuma, ma intelegeti de ce avem nevoie de o operatie pe creier? Cati dintre dumneavoastra simtiti ca aveti nevoie de o operatie pe creier? Eu, da. Mai preocupati de binele altora, decat de binele nostru. Ciudat e Hristos. Trebuie sa aveti o minte plina de compasiune. A venit iarna. Stiti cum vad eu mintea asta? Cand te-ai trezit din pat si ai vazut ca ninge, sa nu zici, ‘Ce frumos.‘ Ci sa zici, ‘Oare cati n-au pantofi? Sau, oare cati au pantofii sparti? N-as putea face ceva? ‘ Ma intelegeti? Eu asa vad ca ar trebui sa privim iarna. Pe cine as putea ajuta? Pe cine? Si apropo de cauciucuri de iarna, parca nu-i romantic sa faci iubitei sotii o pereche de cauciucuri de iarna, trebuie flori; dar din cauza cauciucurilor se moare. Si apropo de asta, ma suna cineva saptamana trecuta, un frate, ‘Cauciucurile mele de iarna sunt de anul trecut, dar mi-am cumparat altele, ca Dumnezeu m-a ajutat sa pot sa-mi cumpar altele. Te rog, daca gasesti pe cineva care n-are… sunt marimea cutare.‘ Vedeti cum a avut gandul lui Hristos in el? Cand cade iarna, gandeste-te la altul.
  2. Zice ca mintea voastra trebuie sa fie o minte consacrata. Pusa deoparte, adica. Nu numai plina de compasiune, ci, si consacrata. Spune in Coloseni 3 ‘Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de jos.Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa in Hristos.’  Ganditi-va la cer, nu la pamant. Mintea asta a mea trebuie sa fie o minte departe. Sa inoiasca Domnul mintea mea. Sa o consacre, sa o puna pentru El. Sa cafa Dumnezeu sa am o minte plina de compasiune, plin de mila pentru altii. Daca suntem morti,(sa va pun o intrebare) atunci de ce mai avem dorinte? Ca voi ati murit impreuna cu Hristos. Atunci mortii n-au dorinte.Care mort a murit si dupa cateva zile zice, ‘Vreau un juice’. Ei nu au dorinte, mortii. Sunt morti. Dar, atunci, daca noi am murit fata de Hristos, cum ne mai avem dorinte? Tot o intrebare pentru mintea noastra si pentru nelinistea noastra. Si un adevar, acuma, ca eu am ajuns la concluzia ca gandurile curate niciodata nu pot produce fapte rele. Daca voi ganditi curat, nu puteti face rau. Daca noi gandim frumos, nu putem sa facem lucruri rele. Va trebui sa gandim altfel; va trebui sa traim altfel.(22) La ce meditati, aceea veti fi intr-o zi. L-am intrebat odata pe un frate, ‘Cum ai reusit tu performanta asta in mijlocul tarii, nici macar o apa curgatoare in jurul casei, cum ai reusit performanta sa ai doi copii marinari amandoi?’ In centrul tarii, (ei) n-au vazzut marea niciodata. Zice, ‘Frate, bezmetic am putut sa fiu. Erauu frati, doi ani diferenta intre ei, nici macar, cum ziceam, o balta sa prinda peste. Le-am asezat un tablou in camera (l-am primit si eu de undeva), cu o mare si cu o nava mare pe marea aceea. Copiii, cand se trezeau dimineata, primul lucru pe care-l vedeau era tabloul ala. Cand se culcau seara, ei vedeau tabloul respectiv si-si imaginau marea si nava. Si asa i-am crescut ani de zile cu tabloul acela si n-am stiut ce vor ajunge copiii mei.’ Gandinduse toata ziua la tabloul ala, au ajuns marinari. Daca va veti gandi toata ziua la tabloul acela cu marea, veti ajunge marinari. Daca va veti gandi toata ziua la Scriptura, veti ajunge sfinti. M-ati inteles? Ce gandim, aia vom fi. La ce meditam, aia vom fi. Daca toata ziua meditam la bani, veri fi bancheri, dar veti fi datori. Va promit. Daca toata ziua va vei gandi la haine, ce veti deveni? Maritate rau, ca s-ar putea ca cineva sa va ia din cauza scoicii afara, carapace. Ganditi-va la Dumnezeu si veti ajunge sfinti. Clatiti-va mintea cu Hristos toata ziua; veti avea o minte curata. Veti vedea ca-n fiecare zi Dumnezeu va adauga altceva la viata voastra. Orice gand il fac rob ascultarii de Hristos. Ganditi pozitiv: Dumnezeu ne va ajuta, vom fi biruitori. Vom scapa si din iarna aceasta. Romanii supravietuiesc. Ganditi-va.

Deci, trebuie sa fim diferiti, sa gandim altfel decat lumea. De ce? Pentru ca avem o minte diferita. Si Dumnezeu sa ne ajute s-o avem.

2. Trebuie sa fim diferiti, in al doilea rand, in munca noastra- nu numai in mintea noastra, in gandirea noastra. Trebuie sa fim diferiti si in munca noastra, pentru ca avem o misiune diferita decat a lumii. Trebuie sa fim diferiti in gandurile noastre pentru ca avem o minte diferita. Trebuie sa fim diferiti in munca noastra pentru ca avem o misiune diferita. Si care-i misiunea noastra? Sunt trei lucruri care dau misiunea noastra:

  1. Slujire
  2. Sacrificiu
  3. si Salvarea altora

VIDEO by Fundatia Ciresarii 8 Decembrie 2013

Slujire- Matei 20:28 spune ‘ Pentru că nici Fiul omului n’a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.` Si o sa va dau un exemplu de gandire lumeasca, de o femeie care nu a vrut sa fie diferita decat lumea. Mama fiilor lui Zebedei, dupa ce Hristos zice ca Fiul omului n-a venit sa fie sef, ci a venit sa fie slujitor. Vine mama fiilor lui Zebedei si zice ca lumea, ‘Ce faci cu pruncii mei? Unul, vreau sa fie sef la dreapta ta si unul vreau sa fie director la stanga Ta.’ Asta si-a dorit mama fiilor. Cum a gandit femeia asta? Ca lumea. Cu ce a fost mama fiilor lui Zebedei diferita fata de lume? Cu nimic. Asa gandeste lumea. Ce folos as putea avea de undeva? Din ceea ce as putea trai eu?

In primul rand, noi trebuie ca sa avem o diferenta pe care s-o facem in ganduri, ca avem o minte diferita. Va trebui apoi sa avem o diferenta puternica in munca noastra pentru ca noi avem o misiune diferita si misiunea noastra pe pamantul acesta este ca sa slujim altoraNoi suntem creati cu un scop: sa slujim altor oameni.(27)

Sacrificu- Noi suntem chemati, nu numai sa slujimaltr oameni, noi suntem chemati sa ne sacrificam. Trebuie sa te coste slujirea. In al doilea rand, totu-i sacrificiu, pentru ca inainte de a invia cu Hristos va trebui sa mori. Si cand ai murit, ti se va face inmormantarea ca sa poti invia mai tarziu si atunci va trebui sa sacrificam ce? Niste lucruri marunte, cum ar fi:

  1. Timpul nostru- 24 de ore din 24 de ore , noi trebuie sa le punem la dizpozitia lui Dumnezeu si a oamenilor care au nevoie de timpul nostru. Nu mai ziceti, ‘N-avem timp.’ Ca Dumnezeu ne poate arata intr-o zi ce inseamna sa ai timp. Dumnezeu te poate pune intr-un scaun cu rotile si vei avea timp destul, sa astepti sa vina si sa te plimbe altul, sa te scoata la toaleta. Timp este. Ei au timp, noi n-avem timp. Va trebui sa intelegeti ca voi sunteti creati diferiti, pentru ca aveti o munca diferita si trebuie sa munciti diferit pentru ca aveti o misiune diferita. Si misiunea voastra e sa munciti altora, cu sacrificiu si trebuie sa sacrificati timpul vostru. Dom’le, am vreme. Atata vreme cat veti avea timp pentru altii, Dumnezeu isi va gasi timp pentru voi si isi va face si el timp pentru tine. Ca va veni vremea cand vei striga pentru copiii tai, pentru sotia ta, pentru parintii tai, pentru painea ta si Dumnezeu zice, ‘Imi fac timp sa-l ascult.’ De ce? Pentru ca si el si-a facut timp pentru mine. Fa-ti timp pentru El, fa-ti timp pentru cer, ca va veni ziua in care isi va face si El timp pentru tine. Da-i timpul tau.
  2.  Da-i talentele tale. Cu ce m-a inzestrat Dumnezeu pe mine? Pe mine, Dumnezeu m-a inzestrat cu un fizic puternic; ma duc la usa (usier). Pe mine m-a inzestrat Dumnezeu cu o minte ascutita, pot sa fac ceva, de exemplu, in biserica cu asta. Pot. M-a inzestrat Dumnezeu cu stiinta de a lucra la un calculator, folosesc talentul meu. Sa cant- folosesc cantarea. Sunt un om care stiu sa incurajez pe altii, folosesc incurajarea. Dumnezeu m-a inzestrat cu intelepciunea sa stiu sa fac bani: Ajut pe altii. Intreb pastorul ce proiecte mai putem derula impreuna. Intreb pe ceilalti care stiu ca ar putea sa faca o anumita lucrare. Mi-a dat Dumnezeu atata talent, atata talant. Atatea binecuvantari- folositi-le in slujba lui Dumnezeu, ca ni le-a dat Dumnezeu astea. Ne-a dat Dumnezeu bani, ne-a dat Dumnezeu viata, masini, propietati, sa putem sa le punem la dizpozitia lui Dumnezeu. Stiti ce spune Domnul in Marcu 10:28-30-Petru a început să -I zică: ,,Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.„ 29 Isus a răspuns: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, 30 şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa vecinică. ‘De o suta de ori,’ zice Hristos, in veacul acesta si in veacul viitor, viata vesnica. Fantastic. Deci, zice ca si in veacul acesta iti da de 100 de ori mai mult, daca lasi pentru El si pentru Evanghelie case, holde, familie, o gramada de lucrui, ce se pt intampla. Ma gandesc la rasplata. Ma gandesc la cat de putin am facut eu pentru Isus Hristos. Ma gandesc la ce rasplata mica voi avea sus in cer. Am citit zilele acestea cartea unui scriitor american. Povestea o intamplare el, a unui frate de-al nost din Statele Unite, cum a bagat Biblii in China, pe vremea cand era interzis pentru asta. Zicea fratele respectiv, ‘La un moment dat am fost in casa unor frati. Aveau amandoi cam 50 si ceva de ani, sotul si sotia. Cu atata dragoste , n-o lasa el sa duca ceaiul, desi ea trebuia sa aduca ceaiul. El fugea si aducea ceaiul. Se sorbeau din ochi. La care zice ghidul cu care eram acolo ,’Frate, astia-s asa ca-s tineri casatoriti.” La 55 de ani, tineri casatoriti. Zice, ‘fratele a fost la facultate, Nanking, si pentru Hristos a primit batatie, dar s0a logodit cu fata asta si aveau nunta peste doua saptamani. Avea 22 de ani. Intr-o noapte, inainte de nunta cu 2 saptamani l-au prins cu Biblii si l-au bagat in puscarie. 30 de ani, ea, a venit in fiecare an. A avut dreptul la o ora pe an sa-l vada. O ora pe an, 30 de ani a venit in fiecare an odata pe an, o ora si mereu i se spunea acelasi lucru, lui, ‘Spune ca te lepezi de Hristos si pleci cu mireasa acasa.’ Si n-a facut-o. Dupa 30 de ani de temnita grea, a iesit din temnita si de 2 saptamani, 3 sunt casatoriti.’ 30 de ani l-a asteptat. 30 de ani s-a dus, odata pe an, o ora, ca sa auda aceeasi poveste, ‘Leapada-te de Hristos si mergi cu mireasa acasa.’  De aceea se purtau asa frumos unul cu celalalt. Si m-am gandit, sa mergi, sa te duci, sa ajungi in cer si sa spui; eu cred ca ingerii vor fi rusinati. Cine dintre ingeri a suferit? Nimeni. Fratilor, stiti de ce-i pocainta noastra ieftina? Pentru ca n-am suferit mult, (unii) dintre noi. Noi nu stim ce inseamana suferinta. Noi ar trebui sa slujim altfel oamenilor, cu sacrificu, pentru ca noi nu stim ce inseamna suferinta. Pentru ca, daca ne-am imagina cat a suferit Hristos pentru noi… ‘Dom’le, m-am dus si mi-am pierdut (nu stiu ce) timpul, sau nervii, sau banii,’ ca ai slujit pe cineva sau ca s-a intamplat ceva. De cate ori ai venit la biserica, poate (odata) ai avut accident sau ceva. Dar, indiferent cat ai sluji… suferintele de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare. N-am prea suferit. Am ajuns la concluzia ca unde nu-s martiri, unde nu-s oameni care sa sufere… Va trebui sa ne luptam pentru salvarea oamenilor, ca avem o munca diferita. Noi trebuie sa incepem, impreuna cu biserica, proiectul acesta de recuperare a celor cazuti. E obligatia noastra sa cautam pe cei nemantuiti si sa le vorbim despre Hristos, indiferent cat de departe au ajuns in pacat, indiferent cat de mari li-s pacatele si poverile. Noi trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu sa-i mantuiasca. Asta-i treaba noastra. Noi avem o munca diferita. Noi trebuie sa fim diferiti in munca noastra pentru ca noi avem o misiune diferita. Noi nu trebuie sa fim ca lumea. Ca lumea, tot dupa ea si tot la ea se gandeste. In Luca 14:23 spune ‘Şi stăpînul a zis robului: ,Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce -i vei găsi, sileşte -i să intre, ca să mi se umple casa.‘ Dumnezeu nu vrea ca noi sa avem casa goala. (36:30)

Creștinii și musulmanii se închină aceluiași Dumnezeu ?

Vezi si – Islamizarea Crăciunului în Europa. Într-un Occident devenit analfabet biblic, fuziunea religioasă, denumită Chrislam, câștigă teren

Creștinii și musulmanii se închină aceluiași Dumnezeu ?

Traducere de Christian Passion, William Lane Craig, REASONABLE FAITH

William Lane Craig: Acest subiect a devenit extrem de controversat. Anul trecut colegiul Wheaton a concediat unul dintre membrii facultatii pentru ca ea a spus ca musulmanii si crestinii slujesc acelasi Dumnezeu. Se pare ca nu a putut sa isi apere principiul  sau sa explice adecvat, teologic pentru ca colegiul sa poata inca sa o mai accepte ca membru. Acest subiect a creat colegiului o imagine extrem de negativa si gramezi de abuz, incat multi teologi crestini sustinand ca colegiul a gresit, ca musulmanii si crestinii slujesc acelasi Dumnezeu si ca a fost incorect, nedrept ce a facut colegiul.

Am abordat aceasta problema in una dintre intrebarile saptamanii pe site-ul meu cam o luna sau doua in urma. Si fara sa complic prea mult, vreau sa spun ca modul in care acea intrebare este formulata, ridica tot felul de intrebari filozofice dificile. Despre ce inseamna referirea la acelasi lucru, pentru ca ne putem referi la ceva  dar avand o falsa descriere. De exemplu, as putea spune: „Acel om din colt care bea un Martini este unchiul meu.” Dar se pare ca nu bea un Martini ci apa. Si iata ca ma refer la aceeasi persoana folosind o descriere falsa. Afirmatie este: „Poate musulmanii slujesc aceluaisi Dumnezeu”, dar afirmatia avand o descriere incorecta, falsa, despre cine este Dumnezeu, despre ce inseamna sa te referi la acelasi lucru si cum te referi cu acuratete.

Eu cred ca intrebarea este mai bine redactata spunand: „Este conceptul de Dumnezeu in islam identic cu conceptul de Dumnezeu in crestinism?” Avem aceeasi notiune despre ce inseamna Dumnezeu? Si acolo ii contrazic, pentru ca conceptul de Dumnezeu, a celor din islam, este la ani lumina distanta de conceptul crestinilor vis a vis de ceea ce inseamna Dumnezeu.

Si unele din modurile principale princ are conceptele sunt diferite este ca conceptul musulman de Dumnezeu, eu cred, este moral defectuos. Este o viziune moral defectuoasa despre cine este Dumnezeu. Fiind cea mai suprem-imaginabila fiinta, avand o moralitate absolut perfecta, Dumnezeu, este cu siguranta Atotiubitor. Si exact acest lucru ne invata Biblia. Biblia ne invata ca Dumnezeu iubeste pacatosii, ca dragostea Lui este nepartinitoare, universala si neconditionata. Si asta este o imensa diferenta legata de dumnezeul Coranului, unde scrie ca Dumnezeu nu iubeste pacatosii, ca nu iubeste necredinciosii, ca este un dusman al celor ce nu cred.

Dumnezeu, conform Coranului, iubeste doar pe aceia care mai intai, ei il iubesc. Ca dragostea Lui sa nu se ridice mai sus decat modul de dragoste care Isus a spus ca colectorii de impozite si pacatosii o arata. Ei iubesc pe aceia de care sunt iubiti si asta e felul de Dumnezeu pe care Coranul il arata ca fiind. Deci Coranul ne asigura de dragostea lui Dumnezeu pentru cei ce se tem de El si fac binele, dar El nu are dragoste pentru pacatosi si necredinciosi. Coranul spune ca Dumnezeu nu este dragoste, aceiasi oameni despre care in Ioan 3:16 scrie ca Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.  De ce inca suntem dusmani? Isus a murit pentru noi.

Deci aici se arata o imensa diferenta intre dumnezeul Coranului si Dumnezeul Bibliei. Tatal ceresc aratat prin Isus, iubeste pacatosii, iubeste necredinciosii, vrea ca ei sa vina la El, dragostea Lui e universala, nepartinitoare si neconditionata. Dar dumnezeul Coranului: dragostea lui este partinitoare, este selectiva si trebuie castigata, este conditionata. Doar aceia care o castiga o vor primi.

Este un concept total diferit legat de Dumnezeu. Asa ca sunt de acord cu cei care sustin ca dumnezeul lui Mahomed nu este acelasi cu Dumnezeul lui Isus Hristos, Dumnezeul bibliei. De fapt as spune ca dumnezeul Coranului este o defaimare a Tatalui ceresc revelat de Domnul Isus Hristos!

Pentru mai multe materiale exceptionale urmariti Pagina Christian Passion – https://www.facebook.com/ChristianPassion/

24 de ore am fost redus la tăcere

 

Silviu Dancu –  E tare amuzant să pot scrie din nou pe facebook după 24 de ore de interdicție. Mda, pentru o postare de acum niște ani de zile, m-am trezit că nu pot scrie, comenta, da un like, răspunde la mesaje în inbox, ba nici chiar posta pe una dintre paginile pe care le administrez. Nimic. Puteam doar citi.

Într-un mod absolut schizofrenic, Facebook-ul mă mai și întreba: ”What s on your mind, Silviu”? Chiar așa, ce-o fi fost în mintea mea? Aproape că era o întrebare cinică, în context. Pentru că mă întreba, dar îmi interzicea să răspund. Așa cum mi-a interzis să mă pot explica.

Dar au fost 24 de ore cu folos. Mi-a permis să mă gândesc la treaba asta. Trăim, nu-i așa, cu pretenția că suntem liberi. Exprimarea e o formă elementară a libertății. De care am fost privat timp de 24 de ore. Fără drept de apărare, fără drept de replică. Notificat, luat act, executat. E atât de limpede și de unilateral actul încât devine aproape frumos. O estetică a puterii. Un exemplu de manual al cenzurii și al deciziei unilaterale.

Sigur, mi se poate pune sub ochi pomelnicul acela plictisitor, interminabil de reguli și condiții. Treaba aia kafkiană e denumită, sintetic, ”valorile comunității fb”. Oh…

Libertatea de exprimare nu figurează acolo. Cel puțin, nu de facto. Acolo ai cu adevărat doar libertatea de ofuscare. Investirea cu putere de lege a scrupulelor isterice. Frustrarea, ca singură și absolută garanție a umanității noastre.

Am realizat mai pregnant ca oricând, ceea ce am știut – teoretic – întotdeauna: nu există ”pagina mea” de fb. E doar pagina Fb-ului de fb. Nici măcar vorbele mele nu sunt ale mele. Mi le confiscă fără drept de apel, le fac să dispară, le șterg, chiar și pentru tine. Nici măcar nu ești anunțat, cum sugera un prieten, că s-a raportat/identificat un text cu probleme, că el dispare pt ceilalți, dar rămâne pt tine, până când se lămurește treaba. Nu există lămuriri. Nu există perioade de grație.

Evident că poți avea un blog, că poți copia tot ce scrii pe un document, poți să te asiguri. Dar nu este vorba despre asta, aici este vorba despre relația dintre Fb și noi, ”userii”.

Suntem ”îngăduiți”. ”Tolerați”. Dar numai după cheful și metehnele unor principii și valori prezentate arid și ingurgitabil, și care se pot modifica fără ca tu să știi sau să înțelegi prea bine, când, cum și ce. Între fb și useri s-a instalat fix relația de putere dintre o autocrație și norodul supus. Suntem tolerați, dar monitorizați, mereu sub semnul prezumției de vinovăție.

Sigur, e o afacere privată. Nu-ți place, poți pleca. Nu te obligă. Dar nu e chiar atât de simplu. Prin amploarea și prin ofertele sale de marketing, Fb ne-a încurajat să creăm pagini de afaceri, să derulăm campanii (chiar pe bani). Milioane de afaceri și de branduri se manifestă într-un spațiu ”mereu gratuit”. Ba chiar au ajuns să depindă de acest ”spațiu”. Dar cu ce preț? Cu prețul unui soi de obediență, de aliniere la niște ”valori ale comunității” pe care nici măcar acum, când peste un miliard de oameni folosește platforma, nu le supune nimeni unei discuții deschise ori unui vot. Iaca, o zi întreagă ai putea fi lipsit de dreptul de a te exprima pe acele pagini pe care ai fost încurajat, invitat să le creezi.

Având o ”populație” cât a Chinei, doar că risipită într-o ubicuă diaspora, Facebook are cam aceeași politică cu cea a Chinei față de supușii săi: el decide, tu te execuți. Acuzarea are mereu dreptate, apărarea este un soi de moft.

Habar n-am dacă cineva a stat să mă pârască sau dacă nu știu ce algoritmi care știu să identifice cuvintele ”greșite”, dar nu și simțul ironiei, au dus la această situație, cum ziceam, amuzantă întrucâtva. Cert este că în termeni figurativi, am fost ”reținut pentru 24 de ore”, fără dreptul de a suna la un avocat.

Iar pârâcioșii de serviciu nu sunt prin nimic diferiți de acei colaboratori ai polițiilor secrete de prin statele totalitare: ”prieteni” pe Facebook, bei o bere cu ei, stai la o vorbă, mai o hlizeală, mai o contră, te crezi în anturaj bun. Asemenea vecinului cu paharul lipit de peretele ce comunică cu apartamentul de alături, pârâciosul facebookist nu este altceva decât un turnător. El zice că ”face curat”. Așa o fi. Doar că are ceva din reflexul nazistului care curăța lumea de ”rase inferioare”, ori a stalinistului, maoistului, castristului etc care curăța societatea de clasele sociale ”parazite”. Și ei făceau curat. Și unii și alții militau râvnitor pentru o ”lume nouă” și pentru ”omul nou”. Destui erau activiști onești. Îngăduiau cu un oftat superior eliminarea fizică sau morală a unor categorii întregi de oameni și de idei. În fond, ”era pentru cauză”, nu?

Ei bine, păstrând proporțiile, cam pe-acolo suntem. 24 de ore am fost redus la tăcere. În timp ce mi se permitea să ”vizitez” paginile eram constrâns să tac. Și mi se interzicea să mă fac văzut sau auzit. Am fost așezat în spatele unei ferestre-oglindă, de unde puteam contempla ”libertatea de exprimare” pe care o aveau alții și care mie, mustrător, (și cu avertismentul că aș putea fi eliminat definitv dacă repet ”greșeala”) mi se confiscase pentru 24 de ore. Am fost ”izolat”. Scos pe margine. Sancționat. Ca-n ”sport”, nu-i așa?

Cum ziceam, cumva amuzant. Dacă nu ar fi atât de familiar.

Înfricoșător de familiar…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari