Islamizarea Crăciunului în Europa. Într-un Occident devenit analfabet biblic, fuziunea religioasă, denumită Chrislam, câștigă teren

Islamization of Europe Islamizarea Europei

În acest an, în aproape toate țările din Europa, Crăciunul a fost marcat de controverse legate de Islam.

Un studiu al Gatestone Institute arată că majoritatea acestor conflicte au fost provocate de elitele politice și religioase multiculturaliste din Europa care s-au străduit din răsputeri să laicizeze ostentativ Crăciunul pentru a se asigura că musulmanii nu vor fi ofensați de sărbătoarea creștină.

Mai îngrijorătoare au fost tentativele de islamizare a Crăciunului. Această re-teologizare a Crăciunului se bazează pe falsul postulat că Iisus din Biblie și Iisus (Isa) din Coran sunt aceeași persoană. Această fuziune religioasă, denumită uneori „Chrislam”, câștigă teren într-un Occident care a devenit analfabet biblic.

În Marea Britanie, de exemplu, biserica Tuturor Sfinților din Kingston pe Tamisa a sărbătorit de curând dubla aniversare a lui Iisus și Mahomed. „Milad, Advent and Christmas Celebration” din 3 decembrie a avut drept scop „semnalarea aniversării profetului Mahomed și așteptarea cu nerăbdare a aniversării lui Iisus”.

Serviciul religios de o oră a inclus o perioadă de rugăciune islamică și a fost urmat de împărțirea unui tort.

Popularul blog creștin Archbishop Cranmer a criticat deschis lipsa de discernământ a bisericii din Kingston pe Tamisa:

„Nu poți decât să fii șocat de acest eveniment care marchează aniversarea profetului Mahomed, fără a manifesta nici un entuziasm pentru apropiata Naștere a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Lui Mahomed i se recunoaște statutul de profet, în timp ce lui Iisus Hristos i se contestă dimensiunea profetică și sacerdotală; El și-a pierdut de asemenea și dimensiunea împărătească și mesianică. Este slăvit Profetul Mahomed alături de banalul Iisus, deoarece recunoașterea la cel din urmă a celei mai mici pretenții de divinitate ar fi descurajat, bineînțeles, numeroși musulmani (ca și cum nu ar fi fost suficient de descurajați de haram – lucru interzis în Islam) de la orice manifestare interconfesională și misionară, nu-i așa?”

Blogul adaugă că glorificarea lui Mahomed în biserici duce la proclamarea acestuia ca fiind mai mare decât Iisus:

„De fiecare dată când o biserică lipește epitetul Profet de Mahomed, ea respinge Răstignirea, neagă Învierea și refuză să accepte Întruparea Cuvântului printre noi, tocmai pentru că Mahomed a respins toate aceste principii fundamentale ale credinței creștine.”

În ianuarie 2017, catedrala episcopală din Glasgow organizase, de Bobotează, citirea unui fragment din Coran care nega că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

Afla mai mult – ACTIVE NEWS

Bufet suedez (De Crăciun)

Bufet suedez (De Crăciun)

de Lucica Boltasu 

Toți vorbim despre Crăciun,
Desprea noaptea de Ajun,
Alergăm încolo-ncoace,
N-avem liniște și pace,
Hrană-i din belșug, se știe,
Parcă foamea stă să vie,
Sărmăluțe, cârnăciori
Luați de prin afumători,
N-ar fi bai de-ar fi gândit
Omul, pentru ce-a venit
Dumnezeu din veșnicie!
O, ce mare bucurie
Pentru cei ce cred în El,
Domnul Sfânt Emanuel!

El, născut și nu făcut
Dintr-un bulgăre de lut
Ca și omul! Yeshua,
A venit din slava Sa,
Chip umil de prunc a luat,
Căci n-a fost de apucat
Planul Tatălui de sus!
În toate a fost supus,
S-a smerit, căci ne-a iubit,
Viața-ntreagă și-a jerfit,
Pentru ca să fim iertați,
Curățați, răscumpărați.

Însă fără harul sfânt,
Pribegind pe-acest pământ,
Omul e ca la bufet,
Suedez, că-i mai cochet!
Sunt pe masă o mulțime
De bucate, cel ce vine,
Ia ce-i place, ce dorește
Și nici nu se poticnește
De vecinul lui, căci vede
Că se-aseamănă, nu crede
În Cristos, în Dumnezeu,
Sunt doar datini! Ce tupeu
Să îi spună cineva,
Ce să facă-n viața sa!

De-ndrăznești să-i spui de har,
De o iesle și-un calvar,
Te consideră ratat,
Un om slab, înapoiat,
Nu-nțelege că Cristos
A venit la păcătos,
Să-i redea identitatea,
I-a zidit din nou cetatea
Ce-a surpată, năruită,
A făcut-o fericită,
Tot ce a fost rău s-a dus,
Sânge pe ușiori i-a pus,
Ca atunci când vrea a trece
Moartea, de la el să plece.

E Crăciun, o zi de har,
Primul pas înspre calvar,
Punct strategic, un reper,
Adevăr și nu mister!
Tatăl, cerul a deschis
Şi-a trimis ce a promis,
Izbăvirea pe pământ!
Lăudat fii Doamne Sfânt!
Prieteni, nu vă îmbuibați,
Pe Isus să-L onorați,
Căci El este Salvatorul,
Domnul şi Mântuitorul!

Mesele sunt pline toate!
Sunt platouri cu bucate,
Dar cea mai gustoasă hrană,
Este-această sfântă mană,
Pâinea ce se frânge-n două,
Apa vieții, Calea nouă,
Adevăr ce slobozeşte,
Soare ce călăuzește,
Stâlp de foc, nor, adiere,
Dulce, caldă mângâiere,
Domn al păcii, Împărat,
Dumnezeu cel Întrupat!

Libertatea ai s-alegi
Prieten drag, de înțelegi,
Că acel ce dă mărire
Domnului din nemurire,
A ales partea cea bună
Și primi-va o cunună
Când sfârși-va alergarea!
Nu alege îmbuibarea
Şi desfrâul şi beția!
Azi alege veșnicia
Prin credința în Isus,
Steaua fără de apus!

Se aud colindători,
Fete mândre și feciori,
Au pornit din casă-n casă…
Să fii gazdă sănatoasă,
Să iei Pâinea, să iei Vinul!
Ieslea-n care stă divinul,
Fie-o dulce amintire!
Ea ți-e drum spre mântuire,
De aceea nu uita,
Ce iei de pe masa ta!
Ce alegi, să te înfrupți,
Sau de Tatăl să asculți?

Crăciun, bufet suedez
Sau un sfânt și nobil crez?
Un simbol al Întrupării
Sau o zi a îmbuibării?
Mâna când întinzi să iei,
Te gândește dar, ce vrei:
Prunc venit din cerul sfânt
Sau plăcerea pe pământ?
Plan perfect de mântuire
Sau o zi de ghiftuire?
Firea strigă-n disperare,
Dumnezeu este mai tare!

Încheierea, vezi dar bine,
Vrea răspunsul de la tine!
Vrei să fii în cerul sfânt,
Sau o umbră pe pământ?
Străluciri înșelătoare
Sau o veșnică splendoare?
Prin Isus venit la noi,
Avem pace, nu război!
De aceea azi cântăm
Și colinde colindăm,
Rămâi gazdă sănatoasă,
Cu Isus Cristos la masă!

25/12/17, Barcelona-Lucica Boltasu

Inspirată de cuvintele fratelui Costel, Lidia Costa Stanciu, de la ora de rugăciune!

PLÂNGÂND… SAU ZDRUNCINÂND MUNȚII?! de George Alexander

PLÂNGÂND… SAU ZDRUNCINÂND MUNȚII?!
de George Alexander

De câte ori privesc cei doi copii români, Mihai şi Maria Smicală, implorând ajutor, în timp ce, -cu cea mai mare ipocrizie, le întoarcem spatele!- îmi este ruşine că sunt român!…

Îmi este ruşine că sunt român!
Îmi este ruşine că avem nişte oameni de stat care nu îndrăznesc să sufle două cuvinte în fața străinilor pentru apărarea propriilor cetățeni!
Îmi este ruşine de noi, care suntem MILIOANE, dar atât de laşi, atât de egoişti şi atât de materialişti!

Un prieten din America îmi spune că are 200 (două sute) de angajați!, cărora le plăteşte salariul… Realizările personale ale domniei sale sunt impresionante. În acelaşi timp, pentru aceşti sărmani, care au nevoie stringentă de ajutor, nu a contribuit niciodată cu vreun leu, în viața lui! Nu s-a gândit niciodată la ei!
Vă mulțumim, Domnule, pentru Mărinimia Voastră! Dumnezeu să vă ia în apele Lui! Dacă ar fi toată omenirea, însă, ca dumneavoastră, probabil s-ar sfârşi mai repede decât ne-am dori…
… Văduve, pensionari şi săraci români şi-au dat, uneori, ultimul ban pentru semenii lor. Cei bogați, ca dumneavoastră, ne-au dat o mie şi una de sfaturi mereu, dar au rămas închistați în armurile lor. Au rămas sclavii banilor, ai lăcomiei fără limite!

… De multe ori am vrut să desființez Asociația Pentru Protecția Copiilor Şi Familiei “George Alexander”. (Intrați pe pagina ei de facebook, dacă vă interesează!). Căci, de câte ori scriu despre un caz dramatic, eu nu doresc like-uri pe facebook, ci ajutor concret pentru aceşi oameni! Când oamenii aceştia, copiii aceştia nevinovați, strigă după ajutor, nu-i ajutăm cu nimic bătând câmpii, vorbind prostii… Fapte concrete!

Chiar dacă România, prin politicienii săi, este impotentă… Dacă am contribui fiecare cu 1 leu (un leu), numai 1 leu (un leu), în conturile Asociației, am realiza lucruri incredibile… Amintiți-vă, în acest sens, de comandou-urile ruseşti care şi-au eliberat propriii copii din captivitate!
Despre anumite lucruri trebuie, mai ales, să tăcem, dar să ne gândim mereu la ele!…

Este posibil acest lucru şi în ceea ce-i priveşte pe copiii români captivi?
DA!

Este cu totul posibil, numai noi… să fim Oameni! Să fim solidari! Să înțelegem anumite lucruri care nu se pot spune în spațiul public, dar care rămân acolo, în sufletul nostru mereu…
Atunci când nu mai există Justiție, nu mai există Dreptate, ce ne mai rămâne de făcut?! Să ne plângem veşnic de milă? Să ne întoarcem unii altora spatele? Să ignorăm plânsetul şi strigătele disperate după ajutor ale copiilor noştri?

Contribuiți măcar cu un leu!…

… Nu vreau să fiu ipocrit. Am apelat totdeauna la Rațiune. Eu nu instig oamenii. În acelaşi timp, este un adevăr!, am primit o mie şi una de cereri de la voluntari români care sunt dispuşi să plece oriunde în lume este nevoie pentru a ne salva propriii copii!… Oamenii aceştia însă au nevoie de susținerea noastră pentru SALVAREA lor… Dragii noştri copii!

Facebook, te rog, nu mă bloca! Nu avem decât două variante… Să rămânem mereu plângând. Sau să zdruncinăm munții odată!

Conturile Asociației, unde se pot face donații:
NUME PRENUME: ASOCIAȚIA PENTRU PROTECȚIA COPIILOR SI FAMILIEI
“GEORGE ALEXANDER”
SEDIU: BUCURESTI, Sector 5, Str. Sold. Ilie Mihail nr 6, Bl M123, Sc C, Ap 18.
CONT în roni: RO23BTRLRONCRT0356921801
CONT în euro: RO70BTRLEURCRT0356921801
CONT în USD: RO74BTRLUSDCRT0356921801
BANCA: Banca Transilvania, str. George Baritiu nr 8, 400027, Cluj-Napoca
COS SWIFT: BTRLRO22
CODUL DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ (C.I.F.) AL ASOCIAȚIEI: 36550765

Mesajul Președintelui Uniunii Bisericilor Evanghelice din România, Virgil Achihai, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului Isus

Mesajul Președintelui Uniunii Bisericilor Evanghelice din România, Virgil Achihai, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului Isus

Mesajul meu pentru români, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului Isus, transmis de Televiziunea Română.Din păcate am fost singurul Președinte de Uniune prezent la TVR!

Mesajul Președintelui Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Viorel Iuga, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului Isus

Mesajul Președintelui Uniunii Bisericilor Baptiste din România, Viorel Iuga, cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului Isus

Cât ai dat Regelui? – de Nicolae Geantă

Cât ai dat Regelui? – de Nicolae Geantă

Un cerșetor zgribulit era într-o piață așteptând să-i pice ceva într-o farfurie. Și deodată s-a făcut zarvă mare. ”Ce este?”, înterbă săracul. ”Trece Regele!”. ”Atunci voi fi bogat!”. Și când se apropie convoiul începe să se agite cu farfuria goală. Regele vine direct la el și îl întreabă: ”Ce-mi dai?”. Șocat, cerșetorul băgă mâna în buzunar și îi dădu regelui un bob de orez. Apoi alaiul plecă mai departe. A doua zi, regele a trimis un valet cu un ban de aur la cerșetor. ”Darul regelui”. Trist, cerșetorula murmurat în barbă: ”Vai, ticălosul de mine! De ce nu i-am dat toate boabele de orez?!”.

Nu știu cât ați reușit să dați lui Dumnezeu în 2017, dar mă gândeam în dimineața asta că Îl desfătăm doar cu boabe de orez. Un bob de orez din timpul nostru. Un bob de orez din veniturile familiei. Un bob de orez din inteligență. Un bob de orez din închinare! Un bob de orez de credință. Apoi așteptăm de la El un sac de galbeni!

Uneori, ca cerșetorul de mai sus, ne dăruim bobul de orez ca să-L impresionăm pe Dumnezeu! Dar închinarea se face ca să-I mulțumim! Alteori, păstrăm secrete față de Dumnezeu. Dar cine păstrează secrete păstrează și distanță!

Cerșetorul din poveste a acționat fără înțelepciune. Înțelepciunea este arta renunțărilor! Tu nu renunța doar la un bob de orez!

Blogul lui Nicolae Geantă – http://nicolaegeanta.blogspot.ro/

De ce atât de multă ostilitate față de Israel și Ierusalim?

De ce atât de multă ostilitate față de Israel și Ierusalim?

Deoarece „mintea și sufletul Occidentului sunt cea mai întinsă colonie ideologică a stângii…”, afirmă Traian Ungureanu în articolul de mai jos și aș adăuga eu, deoarece ne aflăm în faza în care sistemul anticristic se impune tot mai pregnant, pregătind calea pentru manifestarea celei mai mari înșelătorii din istoria omenirii…

„O lume întreagă a întîmpinat cu uimire, ba chiar cu oroare, decizia Statelor Unite de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Mediile de informare și academice, politicienii și experții în diverse lucruri au reacționat cu o unanimitate copleșitoare, deși nu au reușit să își argumenteze împotrivirea mai departe de „nu face bine zonei”. Blocul mediatic și politic ridicat împotriva Ierusalimului-capitală e atît de masiv încît omul obișnuit e nevoit să absoarbă această poziție drept adevăr general. Dacă socotim și lipsa de educație istorică și politică tot mai solidă a generațiilor noi, șansele unei concluzii bazate pe adevăr și bun simț sînt aproape nule.

Ce trebuie, totuși, spus e că valul care contestă statutul de capitală al Ierusalimului ignoră sau calcă în picioare toate argumentele istorice, politice și raționale cu putință. Situația în care opinia luminată a lumii occidentale acceptă să se plaseze într-o postură pe deplin anormală e un semn grav de refuz al realității și alunecare colectivă în propagandă. Înaintea oricărei pledoarii pro sau contra, la dispoziția tuturor stă bunul simț. Și cum umorul e cel mai bun conducător de bun simț, putem începe cu o glumă, dacă vreți de cea mai bună calitate evreiască. Astfel la întrebarea „e Ierusalimul capitala evreilor?”, răspunsul nu poate fi decît: dar unde altundeva?

E greu de imaginat un nonsens mai brutal decît ideea după care Ierusalimul nu e capitala evreilor. Probabil nu există pe lume o legătură mai strînsă între un centru istoric și un popor sau o națiune. Multe capitale pot fi puse în discuție sau contestate. Dar Ierusalimul? Asociază cineva Ierusalimul cu alt popor, altă națiune și alt stat?

Discuțiile înecate în politică și partizanat pe care toată lumea le absoarbe din media omit, în cele mai multe cazuri, orice context istoric. Ierusalimul pare, în aceste discuții, un oraș desigur vechi, dar așezat într-un vid la fel de vechi. Nimeni nu se obosește să noteze că Ierusalimul e marele centru al lumii evreiești de mai bine de 3000 de ani. Cu 1000 de ani înainte de Cristos și cu mai bine de 1500 de ani înainte de apariția Islamului, Regele David a făcut din Ierusalim capitala regatului evreu. De atunci încoace, contextul politic și demografic al zonei s-a schimbat, dar prezența evreiască în Ierusalim a rămas neatinsă.

Mai aproape de noi, lucrurile s-au complicat, dar nu pentru că elemente hotărîtoare au pus la îndoială identitatea evreiască a Ierusalimului. În 1948, evreii au fondat primul lor stat național, cu capitala la Ierusalim. Parlamentul, Curtea Supremă, Ministerele, Președintele și Primul Ministru israelian lucrează în Ierusalim. Partea de Est a orașului, loc al unei importante populații palestiniene, a fost anexată de Iordania pînă în 1967. În tot acest timp, Ierusalimul de Est a fost închis pentru evrei. În 1967, la capătul așa numitului Război de Șase Zile, Ierusalimul a fost reunificat. Argumentele istorice și chiar istoria politică recentă spun clar că Ierusalimul e capitala statului evreu. Și atunci? De unde împotrivirea la recunoașterea acestei realități elementare?

Controversa creeată de decizia prin care Statele Unite recunosc Ierusalimul drept capitală a Israelului nu are nici un temei istoric sau logic. Argumentele adversarilor nenumărați ai acestei decizii au de-a face cu ideologia, ca parte valorilor pe care lumea liberală a Occidentului le-a absorbit și adoptat.

Prima obiecție a liberalilor occidentali spune că decizia de recunoaștere a americanilor compromite așa numitul Proces de Pace. S-ar înțelege de aici că faimosul Proces de Pace era pe punctul de a izbucni sau izbuti, în momentul în care a fost destrămat de decizia americană. Dar Procesul de Pace e, mai degrabă, o formulă care acoperă constant o lungă istorie de negocieri eșuate, războaie reluate și concesii fără rezultat. De-a lungul timpului, Israelul a oferit palestinienilor un acord care prevedea existența a două state separate, israelian și palestinian, precum și împărțirea administrativă a Ierusalimului (în 2000, 2001 și 2008). De fiecare dată, propunerile au fost respinse sau dejucate. Palestinenii nu vor sau nu reușesc să declare că recunosc dreptul la existență al statului evreu. Mai mult, chiar după acorduri aparent promițătoare, liderii palestinieni au revenit inevitabil la discursuri de consum intern care repetau o idee fixă și arabă: distrugerea statului evreu. Exemplul cel mai flagrant a venit după 2005, anul în care Israelul a cedat palestinienilor Gaza. Odată preluate de palestinieni, aceste teritorii au devenit baza preferată a atacurilor palestiniene cu rachete asupra Israelului.

Un alt argument des invocat spune că recunoașterea Ierusalimului anunțată de Președintele Trump pune capăt soluției de existență a două state separate: israelian și palestinian. Bineînțeles, asta doar pentru că nimeni nu a citit sau nu a vrut să citească declarația Președintelui american. Acolo scrie clar că recunoașterea Ierusalimului nu exclude soluția negociată a două state și împățirea administrativă a Ierusalimului.

Dealtfel, valul propagandistic lansat împotriva acestei decizii a fost însoțit de proteste suspect de palide și de poziții complet teoretice din partea marilor state arabe. Culmea, palestinienii s-au trezit în fața lipsei de sprijin arab real. Statele arabe au făcut ce fac de obicei. Au evitat orice formă de sprijin concret și au folosit copios tema palestiniană pentru cîștig de imagine. Problemele economice ale palestinienilor puteau fi demult rezolvate de resursele incalculabile ale statelor arabe. Toate au preferat să mențină rana și mizeria pentru că așa pot exploata mitul palestinian, care dă justificarea obsesiei anti-evreiești a expansionismului arab.

În această situație, refuzul Occidentului și al marilor organizații internaționale (UE și ONU) de recunoaștere a Ierusalimului nu face decît să alimenteze moral dezordinea și violența de sorginte palestinian-arabă.

Traian Ungureanu

Israelul negociază intens cu România, Cehia şi Letonia pentru mutarea ambasadelor la Ierusalim

Nu există progrese concrete, dar ideea privind mutarea anbasadelor este analizată de ţări est-europene, a declarat pentru publicaţia germană Süddeutsche Zeitung un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe, potrivit Mediafax.

Ministerul israelian de Externe a iniţiat contacte cu cel puţin zece ţări care au exprimat interesul de a muta ambasadele la Ierusalim, după exemplul SUA, a afirmat anterior Tzipi Hotovely, adjunct al ministrului israelian de Externe, printre aceste state figurând, conform unor surse diplomatice, România. Ministerul israelian de Externe este „în contact cu cel puţin zece ţări” pentru potenţiala transferare a ambasadelor la Ierusalim, a declarat Tzipi Hotovely pentru postul de radio israelian Arutz Sheva. Întrebată care sunt aceste ţări, Tzipi Hotovely a precizat: „Nu pot divulga numele, dar unele sunt din Europa. Ţinem demersurile sub acoperire, deoarece aceste ţări sunt supuse unor presiuni enorme din partea lumii arabe şi a altor ţări europene”.

Însă Tzipi Hotovely a menţionat recenta declaraţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit căruia România ar trebui să se gândească serios să-şi mute Ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. „Până acum, am văzut doar începutul”, a spus Tzipi Hotovely, explicând că deciziile Statelor Unite şi Guatemalei de mutare a ambasadelor la Ierusalim vor fi urmate de alte ţări. Conform unor surse diplomatice citate de presa israeliană, printre ţările care ar analiza posibilitatea mutării ambasadelor la Ierusalim se numără România, Honduras, Filipine şi Sudanul de Sud.

Află mai mult – MAGNA NEWS

CITESTE si – Ambasadorul Palestinei, vizită la sediul MAE. Liviu Dragnea despre mutarea Ambasadei din Israel la Ierusalim: Israelul este un stat suveran și…

Florin Ianovici – Scrisoare către voi

Scrisoare către voi

Deuteronomul 31:6 „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. ”

Voi, adică cei care nu ați lăsat orfanul și nenorocitul flâmănd și gol, ci ați sărit în ajutorul lor.

Voi, adică toți aceia care nu știti prea multe articole, prea multe norme, prea multe finețuri teologice, dar știți că pe săraci îi aveți întodeauna cu voi.

Voi, cei care nu prea știți butonul de like, nu prea dați sms-uri de sărbători, dar știți să cercetați pe orfan și pe văduvă în necazurile lor și să vă păziți neîntinați de lume.

Voi, cei care nu vă lăsați aprinși de vorbe, nu întărziați prin curți sau colțuri umbrite ascultând și vorbind cu înfierbântare știrile religioase mondene, dar știți să vorbiți cu Dumnezeu mistuiți de jar sfânt și de durerea aproapelui.

Voi, cei care ați sărit în ajutorul copiilor de la Viață și Lumină în ceasul cel mai greu, primiți din partea mea: Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Dacă nu scriu nume, e pentru că voi mi-ați cerut acesta. Dragostea, mila poartă un singur nume: Dumnezeu.

Dumnezeu a înviat-o pe Tabita pentru că prea puțini din biserici vor să o înlocuiască. Voi sunteți Tabita pe care Dumnezeu nu o va părăsi niciodată.

În numele fundației Viață și Lumină, vă mulțumim pentru suportul vostru plin de dragoste. Datorită vouă lucrarea a rămas în picioare și peste 500 de copii au avut hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte și un adăpost.

Un An Nou binecuvântat!

Florin Ianovici

CITESTE si – Florin și Mina Ianovici – Urare

BOTEZ in INCHISOARE

18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt.
19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.
20. şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin.(BIBLIA, Matei 28)

Daca nu va apare video mai jos, click pe acest link –- https://www.facebook.com/don.alexandro.9/videos/1412567682197436/

 

Viorel Candrianu – Evanghelia oferita oamenilor intelepti

Viorel Candrianu – Evanghelia oferita oamenilor intelepti

Predica incepe la minutul 43:00 TEXT Matei 2:1-12

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: ‘Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorulpoporului Meu Israel’.” Atunci, Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: „Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui”. După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. 10 Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. 11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12 În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari