„Timotei, tata, ridica-te!” Rugaciunea face minuni, marturia unui tata [si pastor]

Strigătul sfâșietor al unui tată a mișcat inima lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a ascultat, înviindu-i băiețelul din morți. Băiatul pastorului Valentin Balaci de la Milano murise, dar Valentin s-a rugat cu toată inima către Dumnezeu ca El să-l învie. În timp ce se ruga, a auzit vocea lui Dumnezeu, ce i-a vorbit să strige băiatul pe nume, căci Dumnezeu i-l va da înapoi. Valentin s-a ridicat de pe genunchi și a spus doctoriței, că Dumnezeu i-a vorbit că îi va da băiețelul înapoi. Doctora l-a luat în râs, și se îndoia că Dumnezeu ar exista și că ar mai poate face ceva, deoarece băiețelul era mort deja de 4 ore, dar i-a dat voie tatălui să intre în camera unde băiatul mort era așezat. Acesta a strigat ”Timotei, scoală-te!”, la care băiețelul mort a înviat, și s-a ridicat. Doctora a început să țipe” Există Dumnezeu” Fie ca să înțelegem prin această mărturie că Dumnezeu poate totul. Adaptare făcută de Misiunea Creștină ” Stăruință În Rugăciune” https://www.facebook.com/staruintainr…

MARTURIA:

O, de cate ori, peste credinciosi, vin vanturile. Dar pregateste Dumnezeu biruinta. Cu mai mult timp in urma, primesc  o veste rea.  Ajung in fata unui spital cu copilul pe brate. Era lume multa la spital. Am inceput sa strigam ,ca am vazut caci copilul era in pericol. Ne-au lasat oamenii [in fata], ne-au dat intaietate. Atata stim, ca doctorul a luat copilul de la noi. L-au dus intr-o camera sa incerce sa-i puna perfuziile. Eu am cazut jos si am inceput sa ma rog. Sotia intr-o parte si dupa catva timp au inceput vanturi reci. Si vine doctorul si imi spune: Imi pare rau, copilul a decedat. A murit. Inima ti se zdrobeste. Cine a trecut prin asta, deslegi [te lasa] puterile. Nu mi-a mai ramas decat sa  ingenunchez si sa ma rog lui Dumnezeu. Zic: „Doamne, Tu esti Creatorul. L-ai inviat pe Lazar. Nu e cum spun doctorii acestia, caci copilul meu a murit.Traieste!” M-a chemat sa semnez autopsia. Stateam acolo pe banca, plangeam si ma rugam. Am ingenuncheat cu sotia si am inceput sa plangem. Au trecut patru ore. Doctorul ne-a spus ca a trecut patru ore.

Ma rugam si am auzit vocea lui Dumnezeu. Sa stiti, cand vin vanturile, se ridica talazuri impotriva noastra, Cel ce a creat cele patru vanturi din cele patru colturi ale pamantului, la vremea potrivita pune hotar vantului din viata ta si nu mai poate sa se ridice impotriva ta si impotriva mea, ca ne pazeste Domnul. Stau pe genunchi si aud vocea lui Dumnezeu: „Nu te teme. Eu sunt Dumnezeul Tau. Pentru ca m-ai chemat, am sa il izbavesc pe fiul tau si am sa-i dau viata. Ridica-te si cheama-l pe nume.” Ajunsese copilul intr-o camera unde puneau pe morti si astepta taierea. Si ma ridic de pe genunchi, fratele de aici e martor. Tot orasul aproape, cei din cartier, stiu lucrul acesta.

Si ma ridic dupa genunchi si spun: „Nu. Nu. Nu. Copilul meu nu a murit. Traieste.”
„Domnule-s patru ore de cand a murit copilul dvs. Ai grija de ceilalti.”
„Am auzit vocea lui Dumnezeu! Vanturile se vor opri. Domnul mi-a dat copilul!”
Si ma ia asa, de smecherie, si zice: „Hai sa vedem daca exista Dumnezeu.”
Ma duce in fata si deschide usa la morga. Si privesc piatra aia, e o piatra de marmura unde pun copiii cu un cearceaf. Si merg in fata usii, mi-o deschide si strig: „Timotei, tata, ridica-te!” Si s-a ridicat copilul la primul glas. Dupa patru ore de morga si au inceput doctorii sa strige: EXISTA DUMNEZEU, CU ADEVARAT! Au vazut slava lui Dumnezeu. Cand m-am uitat la o femeie, am vazut ca parul i s-a ridicat si a inceput sa strige: Exista Dumnezeu cu adevarat!

Cel ce pregateste furtuna pentru tine a pregatit si izbavirea.

Daca pana acuma era un timp in viata ta in care spui: „De ce ? De ce lipseste asta? De ce merge pe dos lucrul acesta?” [Este ca] sa vada Domnul ce crestin esti tu. Cumva, te vinzi? Stai in picioare? Te lepezi? Sau intampini furtuna si iti astepti biruinta? Care crestin vrei sa fii?

Fragment din marturie, ascultati mesajul integral aici:

Chain Breaker (cover) 2017 – Corul si Orchestra Nationala BBSO + Corul Bisericii Carpati, Chain Breaker

Corul si Orchestra Nationala BBSO – Chain Breaker (cover)

Corul Bisericii Carpati – Chain Breaker

~~~~~~~~~~~~~~~~~

SPANIA – O bunicuta plange si se roaga ca nepotica ei sa fie inapoiata de autoritati

Romani 12:15. Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang. 16. Aveti aceleasi simtaminte unii fata de altii. 

Dorina Dobre este bunicuța care are nevoie de rugăciune ca sa își poată lua nepoțica acasă .

De 9 luni plânge și se roagă ca socialul din Spania sa ai de-a înapoi pe Rebeca, haideți sa ne unim in rugăciune și ptr. ea și Dumnezeu sa le ajute sa fie din nou împreuna !

Ssandra DanyellaPro Reîntregirea Familiei Group

Se apropie sarbatoarea nasterii Domnului nostru Isus – Sa continuam sa ne rugam pentru Mihai și Maria

Sa continuam sa ne rugam ptr. Mihai și Maria ca Dumnezeu sa ai scape din mâinile acestui sistem diabolic ptr. mama lor sa ai de-a putere sa reziste și sa ai aline suferința .

Se apropie nașterea Domnului nostru Isus și toți ai mulțumim lui Dumnezeu ca încă odată putem sărbătorii nașterea Lui lângă cei dragi dar sa nu uitam de Mihai si Maria care sant departe de casa de mama și de sora lor,intr-un loc unde nu au dragoste,pace și iubire,unde sant ținuți cu forța și unde nici un copil nu ar trebui sa fie ținut închis și izolat de tot ceea ce ai este drag,unde le fura copilaria și pe nimeni nu interesează lacrimile și suferința lor.

Continuati sa va rugați ptr ei și sa ai susțineți ,sa distribuiti cazul lor și sa scrieți despre ei,Domnul sa asculte rugăciunile și sa lucreze la inima celor ce ai pot lasă sa se întoarcă acasă !

Ssandra DanyellaPro Reîntregirea Familiei Group

~~~~~~~~~~

Finland, the whole world 🌍 is watching you!
Give Mihai and Maria back to their mother! #MihaiTudose
#VisitFinland #AmbasadaRomanieiInHelsinki #Finland #lastensuojelu#tampere #childabuse #CameliaSmicala #MariaJalaskoski#MihaiJalaskoski
#StopThisChildAbuse#suomen

Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei:

Pe 6 Decembrie, Finlanda sărbătoreşte Ziua naţională, ziua proclamării Independenţei de Stat, in 1917. La mulţi ani, Finlanda!

Tampere:
Pe data de 16 mai 2015, Maria şi Mihai au fost ridicaţi din familia lor ca doi infractori periculoşi. (Scena poate fi asemuită cu acţiunile hingherilor suferinzi de exces de zel.)

S-au bucurat de ,,protecţia” serviciilor sociale până pe 21 decembrie 2015, când au fost returnaţi familiei, sub motivaţia oficială -pe scurt- că acasă este cel mai bun loc pentru ei.

Pe 16 mai 2016, copiii au fost din nou luaţi în custodia Lastensuojelu, o nouă surpriză oferită cu forţa, de data aceasta în faţa şcolii, în văzul profesorilor şi al colegilor. La scrisorile şi plângerile formulate de profesorii consternaţi de această măsură, Lastensuojelu oferă un răspuns scurt şi categoric prin transferarea copiilor în alte şcoli.

Deşi există nenumărate dovezi care arată că Maria şi Mihai sunt extrem de afectaţi de separarea de familie, Lastensuojelu continuă să-i ţină izolaţi, arată o incredibilă lipsă de receptivitate faţă de nevoile lor afective, de dorinţele lor, şi refuză să ia în considerare faptul că Maria şi Mihai vor suferi pe viaţă ca urmare a supunerii la prea multe şi îndelungate emoţii negative, la vârste atât de fragede.

Lastensuojelu susţine că acţionează în conformitate cu principiul numit ,,interesul superior al copilului”, iar copiii sunt beneficiari ai sistemului. Noi, după ce am dat la o parte perdeaua de catifea pe nume ,,confidenţialitate asupra cazului” , am constatat că Maria şi Mihai sunt pur şi simplu victime, iar interesul lor este ultimul pe lista de interese pe care eminenţele cu putere de decizie din Lastensuojelu, înţeleg să-l servească.

Donald Trump l-a anunţat pe liderul Autorităţii Palestiniene că intenţionează să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o recunoaştere implicită a oraşului drept capitală a statului evreu.

Vezi si – Casa Albă: Anunțul privind mutarea Ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este iminent

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, l-a anunţat marţi seară pe Mahmud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene, că, în pofida avertismentelor, intenţionează să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o recunoaştere implicită a oraşului drept capitală a statului evreu. SURSA Business Magazin

În cursul acestei discuţii, Abbas l-a avertizat pe Trump asupra „consecinţelor periculoase ale unei asemenea decizii asupra procesului de pace, securităţii şi stabilităţii în regiune şi în lume“, a subliniat Autoritatea Palestiniană.
Abbas a „reafirmat poziţia noastră fermă potrivit căreia nu poate să existe un stat palestinian fără Ierusalimul de Est drep capitală, conform rezoluţiilor şi legii internaţionale şi iniţiativei de pace arabe“

Citeste mai mult: adev.ro/p0hzis

UE îl avertizează pe Donald Trump să nu transfere Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim

Uniunea Europeană l-a avertizat, marţi, pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, să evite decizia de a transfera Ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim.
„Orice acţiune care ar submina eforturile diplomatice” în sensul coexistenţei în pace a două state, israelian şi palestinian, „trebuie pur şi simplu evitată”, a declarat marţi Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Federica Mogherini a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o la Bruxelles cu Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA. „Trebuie găsită o soluţie prin negocieri pentru a stabili statutul Ierusalimului drept viitoare capitală a ambelor state”, a adăugat Federica Mogherini, potrivit cotidianului Le Figaro.

SURSA – ZF.ro

Trump Tells Abbas, Jordan’s Abdullah He Intends to Move U.S. Embassy to Jerusalem- Trump also called Prime Minister Benjamin Netanyahu, Egyptian President Abdel-Fattah al-Sissi and Saudi King Salman to inform them of the decision.

Senior U.S. officials say Trump is likely to recognize Jerusalem as Israel’s capital Wednesday and delay embassy relocation for another six months, yet begin planning the move immediately
read more: https://www.haaretz.com/israel-news/1.826990
read more: https://www.haaretz.com/israel-news/1.826990

Trump to recognize Jerusalem as Israel’s capital

Casa Albă: Anunțul privind mutarea Ambasadei SUA în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este iminent

 

Donald Trump l-a anunţat pe liderul Autorităţii Palestiniene că intenţionează să transfere Ambasada SUA din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, o recunoaştere implicită a oraşului drept capitală a statului evreu.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi va anunţa miercuri aşteptata decizie asupra recunoaşterii, sau nu, a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi a eventualei mutări acolo a ambasadei americane, transmite EFE preluat de agerpres, care o citează pe purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

Reuters transmite că Donald Trump a vorbit separat marţi cu cinci lideri din Orientul Mijlociu despre „potenţiale decizii referitoare la Ierusalim”, pe fondul informaţiilor conform cărora ar planifica o mutare a ambasadei americane de la Tel Aviv în acest oraş.

Trump a reafirmat de asemenea, potrivit unei declaraţii a Casei Albe, angajamentul său în a face să avanseze discuţiile de pace israeliano-palestiniene, în convorbirile telefonice cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahomoud Abbas, regele Abdullah al Iordaniei, regele Salman al Arabiei Saudite şi preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi.

Afla mai mult – STIRI PE SURSE

Florin Ianovici – CE SĂ FACI CU O INIMĂ FRÂNTĂ? Emisiunea ȘTIREA CEA BUNĂ

Florin Ianovici, pastorul Bisericii Renovatio București – CE SĂ FACI CU O INIMĂ FRÂNTĂ? – vă rog să distribuiți o emisiune ca o mângâiere…

ȘTIREA CEA BunĂ: Cornel Dărvășan, Florin Ianovici, pastorul Bisericii Renovatio București – CE SĂ FACI CU O INIMĂ FRÂNTĂ? – vă rog să distribuiți o emisiune ca o mângâiere…

MYANMAR – Se adaugă suflete in rândul credinciosilor!

EVANGHELIA PATRUNDE INTR-O ZONA BUDISTA!

Fratele traducător ne-a spus că toți misionarii americani, koreeni, australieni, etc. la evanghelizarile publice au vorbit doar despre dragostea lui Dumnezeu și nu au îndrăznit nici unii să fie așa de tranșanți în predicarea Evangheliei pentru a nu-i ofensa pe localnici.

Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii, şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. 36. Cine seceră, primeşte o plată, şi strânge rod pentru viaţa veşnică…Ioan 4:35-36

🇲🇲MYANMAR – Peste 35 de suflete și-au predat viața Domnului Isus și 7 dintre ei și-au mărturisit public credința în apa botezului, în două dintre cele mai grele evanghelizări din Myanmar. Traducătorul nostru, deși creștin, ne-a mărturisit că i-a fost frică să traducă așa direct afirmațiile că Buddha nu este Dumnezeu și nu este nici măcar o divinitate, ci a fost doar un om care a murit și a ajuns în iad și închinarea la el este idolatrie. Aceste afirmații sunt o ofensă gravă la adresa budismului și oricine te poate bate, ucide sau aresta pe loc.

Fratele traducător ne-a spus că toți misionarii americani, koreeni, australieni, etc. la evanghelizarile publice au vorbit doar despre dragostea lui Dumnezeu și nu au îndrăznit nici unii să fie așa de tranșanți în predicarea Evangheliei pentru a nu-i ofensa pe localnici.

În ce ne privește avem lucrurile foarte clare: ”Dacă trăim pentru Domnul trăim și dacă murim pentru Domnul murim!”.
Cine nu este gata să își dea viața pentru Adevăr înseamnă că nu a cunoscut Adevărul și Adevărul nu locuiește în el. ISUS E ADEVĂRUL!

🇲🇲MYANMAR – 5 suflete și-au predat viața Domnului Isus în această biserică cu care ne-am bucurat împreună într-o închinare plină de har. La urmă am oferit un prânz cald tuturor celor prezenți. Toți cei care ne susțineți primiți salutările pline de dragoste și recunoștință ale fraților din biserica din Panthein, Myanmar.

 

LIVE – DESCHIDE-TI INIMA – editia a V-a CONCERT de COLINDE RVE Timisoara

 

LIVE – DESCHIDE-TI INIMA – editia a V-a CONCERT de COLINDE RVE Timisoara

LIVE acum

Urarea „Crăciun fericit!” se întoarce la Casa Albă

Timp de opt ani, Familia Obama, sub pretextul că vrea să fie neutră faţă de orice credinţă, nu a trimis decât felicitări de Crăciun cu mesajul: „Sărbători fericite!” – o urare care românilor mai în vârstă le  aminteşte de vremurile în care Moş Crăciun trebuia să se numească Moş Gerilă. Ultima felicitare trimisă de Obama de Crăciun prezenta o fotografie de familie de la un dineu dat de Premierul Canadei, Justin Trudeau, lider faimos pentru vederile sale de extremă stângă.

Anul acesta, scena Naşterii Pruncului Iisus şi urarea „Crăciun fericit!” se întorc la Casa Albă.

SURSA – Stiri pentru viata

 

O florăreasă din SUA riscă să-şi piardă munca de o viaţă, deoarece crede că libertatea de conştiinţă nu e de vânzare

Dacă eşti liber să-ţi exprimi credinţa, dar eşti obligat să faci ceea ce nu crezi, ai intrat pe panta la capătul căreia nu vei mai fi liber nici măcar să gândeşti

Baronelle Stutzmann, o florăreasă din statul american Washington a fost condamnată la amenzi penalităţi care o vor ruina pentru că a refuzat să facă aranjamentele florale pentru ceremonia de „căsătorie” a unui cuplu de homosexuali.  Înainte de ruinarea finală, care o va lăsa fără afacere, fără casă, fără pensie şi fără avere personală, femeia a înaintat o cerere de rejudecare la Curtea Supremă a SUA, aceeaşi instituţie care a legiferat în 2015 „căsătoria” homosexuală pe întreg teritoriul SUA.

În aşteptarea verdictului final, să ne oprim puţin asupra unei etape din judecarea acestui caz.

În 2015, Procurorul General al Statului Washington i-a oferit lui Baronelle Stutzmann o înţelegere pentru a renunţa la acuzaţii, cu condiţia ca femeia să plătească o amendă modică de 2.000 de dolari şi să îşi ia angajamentul ca pe viitor să nu mai refuze clienţi care îi cer să le decoreze cu flori ceremoniile de „căsătorie” cu persoane de acelaşi sex.

Baronelle Stutzman a refuzat, trimiţându-i Procurorului General o scrisoare în care spunea:

Nu mi-am închipuit vreodată că legea îmi va putea interzice să-mi folosesc abilităţile şi darurile de la Dumnezeu şi să fac ceea ce iubesc să fac de peste trei decenii.

Statul nostru ar fi un loc mai bun dacă ne-am respecta cu adevărat diferenţele şi dacă am avea conducători care să ne protejeze libertatea de a ne afirma aceste diferenţe.

Din 2012, legea le dă cuplurilor de acelaşi sex libertatea de a acţiona conform credinţelor lor în ceea ce priveşte căsătoria, dar eu, pentru că urmez învăţătura din Biblie care prezintă căsătoria ca uniune între un bărbat şi o femeie, nu mai am libertatea de a acţiona conform credinţelor mele.

Constituţia statului Washington ne garantează «libertatea de conştiinţă în toate chestiunile care ţin de sentimentul religios».

Nu pot vinde această preţioasă libertate.

În februarie 2017, Curtea Supremă a Statului Washington a condamnat-o pe Baronelle Stutzman la amenzi şi penalităţi. În procesul respectiv, Procurorul General al statului Washington a afirmat:

Onorată Curte, între libertatea credinţei şi libertatea de acţiune este o diferenţă. În ceea ce priveşte libertatea de exprimare religioasă, doamna Stutzman este liberă să creadă ce vrea.  Dar în interacţiunile ei publice, când se foloseşte de beneficiile şi protecţiile care decurg din statutul de persoană juridică cu activitate comercială, există responsabilităţi care decurg din aceasta.”

Ce înţelegem din poziţia reprezentantului statului? Că guvernul statului Washington crede că eşti liber să-ţi exprimi credinţa, dar eşti obligat să faci ceea ce nu crezi.

În curând, acelaşi principiu se va aplica şi libertăţii de expresie: eşti liber să gândeşti, dar nu şi să-ţi exprimi gândurile.

Ultimul pas va fi interzicerea libertăţii de a gândi altceva decât gândirea oficială.

~~~~~~~~

Curtea Supremă din SUA încă nu a dat un răspuns la cererea unei florărese din statul Washington de a-i rejudeca cazul, după ce aceasta a pierdut mai multe procese în instanţele inferioare din SUA. Sentinţele o obligă la plata unor amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată în urma cărora riscă să-şi piardă afacerea, casa, pensia şi întreaga avere personală şi a familiei.

Femeia, pe nume Barronelle Stutzman, acum în vârstă de 72 de ani, a fost chemată în judecată în 2013 de Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile (ACLU), în numele unui cuplu de homosexuali, după ce femeia a refuzat să furnizeze decoraţiunile florale pentru „căsătoria” acestora.

Procurorul General al statului Washington s-a autosesizat şi el după ce a văzut cazul în presă şi i-a intentat şi el un proces separat, din partea statului Washington. ACLU a mai deschis apoi acţiune legală şi împotriva lui Barronelle Stutzman ca persoană fizică, nu numai împotriva companiei ei.

Cei doi homosexuali care au reclamat-o sunt clienţii ei fideli de nouă ani, iar femeia consideră că preferinţele lor sexuale nu au împiedicat-o să aibă o relaţie bună, chiar de prietenie cu ei. Tot ce le-a cerut a fost să nu o implice într-un eveniment care era împotriva conştiinţei şi credinţei sale creştine. Baronelle Stutzman este membră a unei comunităţi baptiste.

În februarie 2017, Curtea Supremă a Statului Washington a susţinut decizia unei instanţe locale şi a condamnat-o pe Baronelle Stutzman la amenzi şi penalităţi.

În urma acestei decizii, teologul Michael Brown a declarat la radio că mai înspăimântătoare decât decizia unui tribunal împotriva libertăţii religioase este tăcerea celor mai mulţi lideri religioşi, care nu s-au grăbit să îi ia apărarea femeii şi să se folosească de ocazie pentru a susţine învăţătura biblică.

Kristen Waggoner, avocatul de la Alliance Defending Freedom (ADF), organizaţia care îi asigură femeii asistenţa juridică, a declarat despre cazul ei:

Naţiunea noastră are o lungă tradiţie de a apăra dreptul oricui de a face opinie separată. ACLU i-a pus în primejdie întreaga avere pentru simplul fapt că ea nu este de acord cu viziunea oficială a statului cu privire la căsătorie. Ea riscă amenzi uriaşe doar pentru că şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare.

Să nu ne înşelăm: scopul acestui caz este ca nimeni să nu mai îndrăznească să se opună. Într-o Americă  liberă, ar trebui să fie loc pentru toţi să coexiste. Guvernul nu ar trebui să-şi folosească autoritatea şi puterea pentru a-i zdrobi pe cei care au altă părere. Nu ar trebui să fim obligaţi să exprimăm mesaje sau să participăm la ceremonii religioase împotriva voinţei noastre. Este ne-american şi neconstituţional.

Nimeni nu ar trebui forţat să renunţe la drepturile sale constituţionale atunci când intră pe piaţa liberă. Toleranţa este o relaţie bilaterală şi aşa trebuie să rămână.

Sursa – Stiri pentru viata

Adina Portaru: Are Curtea de Justiție a Uniunii Europene competența să redefinească noțiunea căsătoriei pentru toți cetățenii Uniunii Europene?

Dr. Adina Portaru, ADF International, 20 noiembrie 2017 – În data de 21 noiembrie 2017 au avut loc – în fața celei mai importante instanțe din Uniunea Europeană – audierile în cazul Coman și alții pentru a se răspunde la întrebarea: are Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) competența să redefinească noțiunea căsătoriei pentru toți cetățenii Uniunii Europene?

Soluția ce se va pronunța în această cauză ar putea leza suveranitatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE), în ceea ce privește definiția legală a căsătoriei și a familiei. Astfel, urmare acestei soluții, UE ar putea forța statele membre să legalizeze căsătoriile între persoane de același sex oficiate în alte state membre, în ciuda reglementării proprii naționale legate de acest aspect. În prezent, 14 state din UE definesc, în mod exclusiv, căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie. Mai mult, 7 dintre aceste state au consfințită această definiție în constituțiile lor.

ADF International a depus în fața Curții Constituționale a României – de unde au fost adresate întrebările preliminare către instanța europeană – observații scrise asupra acestei probleme de drept pe care o ridică speța Coman și alții:

Multe țări europene recunosc și protejează căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, potrivit dreptului lor de a statua în mod suveran asupra acestor aspecte în legislația lor națională. Statele ar trebui să aibă în continuare libertatea de a statua că mama și tatăl sunt deopotrivă importanți în viața unui copil. În aceste momente în care UE se confruntă cu presiuni interne semnificative, CJUE va accentua procesul de destrămare dacă decide să redefinească familia și căsătoria, a spus Dr. Adina Portaru, avocat în cadrul ADF International.

Dacă instanța europeană schimbă unilateral definiția noțiunii de soț pentru toate cele 28 de state membre, atunci nu există nici un motiv pentru a nu schimba pe viitor și alte aspecte legate de căsătorie. De exemplu, în Suedia este în curs de dezbatere legalizarea căsătoriei în cazul relațiilor poligame. În mod similar un stat membru poate micșora vârsta cerută pentru încheierea căsătoriei. Soluția pe care CJUE o va pronunța în cazul Coman ar putea face ca astfel de decizii luate de un stat, să devină obligatorii pentru toate statele membre a adăugat av. Dr. Adina Portaru.

CONTINUARE aici – STIRI PENTRU VIATA

Florin Ianovici – Timp de poveste

Iacov 1:27 –  Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să* cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor 

Timp de poveste
Campanie a fundației Viață și Lumină

,,Copilăria este o poveste plină de povești. Când poveștile mor, copilăria este ucisă.
Prea devreme, prea crud unii copii au fost aruncați în realitatea unei vieți în care nu se aude vocea mamei, nu zbori ca avionul în brațele tatălui, nu ai o căsuță sau un pătuc unde somnul îți aduce vise liniștite. 
Să facem din dimineața de 6 decembrie o poveste plină de căldură, o dimineață în care copilăria zburdă pe ulițele bucuriei.
Să dăm copiilor din Viață și Lumină un ,,Timp de poveste’’. Noi le dăruim dulciuri, cadouri, voi luați-le ghete.
,,Timp de poveste’’. O campanie a fundație Viață și Lumină.”

De 23 de ani suntem prezenți în stradă, acolo unde mulți copii trăiesc adevărate drame. Pentru ei avem nevoie de 125 ghete.

Copiii din orfelinatul Viață și Lumină au primit prin sprijinul lui Mircea Zamfir, triplu campion mondial la gimnastică aerobică, ghete. Sunt 42 de copii care vor avea o sărbătoare frumoasă pe 6 decembrie. Mulțumim Zamfir Mircea.

Mulți copii din familii sărace nu pot ajunge la școală pentru că nu au resurse: nici pachețel, nici haine, nici încălțăminte. De 2 ani pentru cei 250 de copii din Valea Măcelarului și Bughea de Sus, fundația Viață și Lumină oferă un prănz la școală. Ei au nevoie de ghete.

În Republica Moldova, la Purcari, cei 70 de copii care beneficiază de after school, așteaptă cu emoție bucuriile sărbătorilor de iarnă. Să le dăruim un crămpei de poveste.

Fie pentru copiii din stradă, fie pentru copiii din familii sărace, tu poți fi o mână întinsă pentru ca ei să poată visa din nou cu ochii deschiși. Cei 445 de copii așteaptă sărbătorile. Vrei să le oferim un timp de poveste? Vrei să ajuți? O poți face donând la https://fvl.ro/cum-ma-implic/

Puteți obține informații despre activitățile fundației Viața și Lumină accesând site ul : https://fvl.ro

Florin Ianovici

Regele românilor, Regele Mihai, a plecat!

Regele Mihai cu Regina Ana Foto Casa Regala

Regele românilor, Regele Mihai, a plecat! Conştienţi că nu se va mai întoarce, ne rugăm bunului Dumnezeu să Îi binecuvânteze şi să Îi mângâie pe toţi cei din familie şi pe toţi monarhiştii.

Regele creştinilor, Domnul Isus Cristos, a plecat Acasă, dar va reveni curând să îi ducă pe cei dragi în glorie veşnică. Să Îl recunoaştem deschis, să Îl iubim din toată inima şi să Îl slujim cu fidelitate. Prezenţa Sa este reală, binefăcătoare şi răsplătirile Lui sunt veşnice.

Republica.ro –

Regele Mihai I al României a murit. Avea 96 de ani, era ultimul șef de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar odată cu dispariția sa dispare o lume. O lume căreia România nu a reușit niciodată să îi dea un sens în propria poveste.

Decesul regelui, survenit marți, la ora 13:00, în Elveția, a fost anunțat printr-un comunicat de Casa Regală. La căpătâiul Majestății Sale a stat până în ultima clipă Principesa Maria.

Născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, Regele Mihai a urcat pentru prima oară pe tron la vârsta de 5 ani, în anul 1927. Corespondentul Revistei Time, a scris la acea vreme despre momentul în care guvernanta i s-a adresat micului Mihai pentru prima oară cu Maiestate: „Când guvernanta englezoaică a micului Mihai a alergat să-l trezească şi să-i dea vestea că regele (n.r. Ferdinand I) a murit şi i s-a adresat cu ‘Maiestatea Voastră’, ochii lui mari şi serioşi s-au umplut de o uimire vagă. Trei zile mai târziu, Mihai încerca încă să-şi dea seama ce înseamnă noul titlu. ‘Mi s-a schimbat numele? De ce îmi spuneţi Maiestate?’ Zâmbind, guvernanta i-a explicat încă o dată natura celor întâmplate. Mihai era încă neîncrezător. ‘Mă vor lăsa să mă joc ca şi până acum, nu-i aşa?’, se spune că ar fi zis el”.

Micuțului Mihai i s-a făcut teamă înainte să urce cele 15 trepte către Tribuna Regală. „Principesa Elena, care are unele probleme de vedere, şi-a condus fiul cu grijă până la baza Tribunei Regale. Înainte să urce cele 15 trepte spre putere, pe care trebuia să le străbată de unul singur, Mihai a ezitat şi a părut pe punctul de a izbucni în lacrimi. ‘Aminteşte-ţi că eşti rege şi fiu de rege’, i-a spus fermă principesa Elena. Şi, după ce i-au fost amintite astfel îndatoririle, Mihai I a urcat la Tribună”, relata atunci revista Time.

Bonny King Mihael, titra Revista Time. Frumosul Rege Mihai

„Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă. S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte”

Regele MIhai I al României

A domnit până în 1930, când a fost detronat de tatăl său, Carol, întors pe neaștepatate  din străinătate. Nu după multă vreme de la pierderea tronului, Mihai avea să piardă și prezența mamei, forțată să plece, la presiunile lui Carol al II-lea, la Florența, unde a rămas până în anul 1940. În 1940, Mihai a urcat, la 18 ani, în vremuri tulburi pentru România din nou, pe tronul. 7 ani mai târziu, pe 20 decembrie 1947, Regele Mihai I era forțat să renunțe la tron și la țară.

Propaganda devenită apoi istorie oficială a prezentat abdicarea forțată a regelui drept un act voluntar, o dezertare. Emil Hurezeanu, explica însă, în urmă cu câțiva ani, pentru Digi24, cum au stat lucrurile. „Comuniștii aveau un scenariu, abdicarea nu este un act de voință unilaterală a regelui, a fost un act forțat, au fost amenințări. Practic, regele a semnat abdicarea cu pistolul la tâmplă”, spunea ambasadorul României la Berlin.

Regele Mihai I a plecat în exil doar câteva zile mai târziu, pe 3 ianuarie 1947 cu un tren format din nouă vagoane. În gara Regală din Sinaia erau un covor roșu și un șir de ofițeri întorși cu spatele. O scenă umilitoare din care Regele și-a extras și o altfel de amintire: „Când ne-am urcat în tren, asta era ultima imagine care mi s-a întipărit în minte: unul dintre ofiţeri, nu mai ţin minte ce grad avea, a întors puţin capul către mine. Am văzut că îi curgeau lacrimile pe faţă. S-a închis uşa, obloanele vagonului au fost coborâte”, povestea Regele Mihai într-un interviu din zilele noastre.

România chemată la post în 2018…

România chemată la post în 2018…

„Traim intr-o tara cu patimasi negativi, care se bat pe cine sa scoata in strada, pe cine sa se bata cu cine. Cred ca exista si o Romanie paralela, intre toate statele paralele – Romania oamenilor care nu vor decat sa fie verticali…Tot atat de greu ne este sa ramanem uniti, cat ne-a fost sa ne unim.

In continuare suntem regionalisti, in continuare ‘ne mistocarim’ unii pe altii, in continuare unii suntem mai buni decat altii. Dar exista o Romanie frumoasa, care trece dincolo de toate aceste absurditati si aceasta este Romania care a murit. Eroii din trecatorile dintre Transilvania si restul regiunilor din tara ne invata ca articularea unei tari se face pe jertfelnicie, nu pe politica.

Cred ca datoria generatiei 2018 pentru o suta de ani de la Romania Mare este sa refaca Romania Mare, sa nu o mai piticeasca, cu interese obscure si inguste. Sa incerce sa restabileasca, intr-un fel sau altul, macar sa restaureze si sa restarteze ceea ce se poate restaura si ce se poate restarta. Suntem intr-o Romanie divizata astazi, de interese, pusa cap in cap. Suntem vizibil inraiti unii impotriva celorlalti, prin diferite moduri si sisteme de gandire. Important va fi ca la momentul in care Dumnezeu ne va ingadui sa ne apropiem de 1 Decembrie 1918, sa invatam sa traim acest centenar romanesc ca niste romani, nu ca niste straini care vor sa vorbeasca despre o Romanie care a fost.

Noi vorbim despre Romania ca despre un obiect al cunoasterii, cu obiectivitate, de departe, pe cand Romania este subiectul iubirii noastre. Fac parte dintr-o familie al carei strabunic si-a pierdut o mana pe front in Primul Razboi Mondial si a primit la schimb, pentru el si copiii sai, o livada in Maramures. Era o Romanie din care nu erai indemnat sa fugi ca sa-ti fie bine.

Cred ca anul viitor este un an in care va trebui sa postim. Sa postim de rautate si de prostie, de mediocritate. Sa incercam sa facem lucrurile asa cum se fac, adica rugandu-ne mai mult si vorbind mai putin. Cred ca e timpul sa invatam, daca se poate, sa ne respectam profesiunile: sa nu mai punem ingineri la Invatamant si invatator la constructia de autostrazi, ca a iesit prost. A fost prima boala din Romania – sa punem neprofesionisti in functii de facatori de minuni – si nu au iesit minunile.”

Preot Constantin Necula

Le-a Venit Rândul – Teroriștii care au decapitat 21 de creștini pe o plajă libiană in 2015, au fost condamnați la moarte în Egipt

Cei 21 crestini Egipteni ostateci a ISIS in Libia, pozati dupa ce au fost rapiti. Photo

„Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui, si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti voi….. Ezechiel 33:11

O instanță din Egipt a confirmat sentințele la moarte a șapte persoane acuzate de decapitarea a 21 de creștini în Libia în 2015.

Alte 10 persoane au primit sentințe pe viață pentru că au aderat la un grup terorist cu legături cu statul islamic. Alte trei persoane au fost condamnate la 15 ani de închisoare.

Militantii ISIS au lansat un videoclip în februarie 2015, arătând decapitarea bărbaților pe o plajă libiană. Majoritatea victimelor erau membri ai comunității creștine minoritare din Egipt.

Cei șapte suspecți condamnați au fost, de asemenea, acuzați de apartenența la o celulă ISIS și de planificare a mai multor atacuri teroriste.

Mai mult de 100 de copți egipteni au murit din decembrie 2016 în câteva atentate bisericești efectuate de teroriștii ISIS.
Decizia judecătoriei de sâmbătă a venit o zi după ce mai mult de 300 de persoane, majoritatea musulmani, au fost uciși atunci când teroriștii au deschis focul asupra unei moschee din agitata peninsula Sinai, din Egipt.
Președintele Egiptului a ordonat armatei să folosească „toată forța bruta necesară” pentru a aduce stabilitate regiunii în următoarele trei luni.

CITESTE si –

 

ENGLISH

Islamic Terrorists Sentenced to Death for Beheading 21 Christians

A court in Egypt has upheld the death sentences of seven people accused of beheading 21 Christians in Libya in 2015.
10 other individuals were given life sentences for joining a terrorist group with links to the Islamic State. Three others were sentenced to 15 years in prison.

ISIS militants released a video in February 2015 showing the beheadings of the men on a Libyan beach. Most of the victims were members of Egypt’s minority Christian community.

The seven suspects sentenced were also accused of belonging to an ISIS cell, and of planning more terror attacks.
More than 100 Egyptian Copts have died since December 2016 in several church bombings carried out by ISIS terrorists.
Saturday’s court ruling came a day after more than 300 people, mostly Muslims, were killed when terrorists opened fire on a mosque in Egypt’s restive Sinai peninsula.

Egypt’s president has ordered the military to use „all brute force necessary” to bring stability to the region within the next three months.

http://www1.cbn.com/cbnnews/world/2017/december/islamic-terrorists-sentenced-to-death-for-beheading-21-christians

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari