Finlanda de lumea a treia? In ce conditii traiesc copiii dr. Camelia Smicala

Ne-a semnalat cineva o postare din Septembrie, din timpul cand am luat o pauza de la blogging care ne-a lasat uimiti. Cat mai rabda Dumnezeu atata uriciune din partea unei tari civilizate? Niciun copil nu merita asa soarta. Doamne Dumnezeul nostru, nu o lasa pe Camelia Smicala sa-si piarda speranta si ajuta-i sa isi ia copiii acasa de la centrele de copii. Numai mana Ta poate apasa asupra acestor calai nemilosi, ca sa-i elibereze odata si sa-i dea inapoi copiii mamei lor, care sufera zi si noapte fara ei.

Dr. Camelia Smicala:

Sâmbătă, fiica mea cea mare, Andreea, a avut permisiunea să-i viziteze pe Maria și Mihai. Au stat in camera Mariei, au fost supravegheați pe toată durata întâlnirii, și li s-a interzis cu desăvârșire să vorbească în limba română. Nu au avut voie să iasă la aer, să se plimbe sau să se joace împreună. O vizită cu multiple interdicții, că doar sunt frați.
Astăzi am avut și eu întâlnire cu copiii, nu mai enumăr câte demersuri am făcut pentru a obține această favoare.
Iată cum stau lucrurile: Maria este plină de păduchi, nu mi s-a spus de când, ci doar că au folosit un șampon special. Lenjeria ei de pat nu era schimbată, iar Mariei i-a fost foarte rușine, ca și cum ar fi vina ei. Mihai a povestit că la școală este umilit în mod constant de colegi, din motivul că este de la casa de copii, și destul de des au loc bătăi între copii.

Amăndoi sunt deprimați, pur și simplu au obosit să mai spere că ceva bun se va întâmpla. Nu am reușit să-i înveselesc.Intalnirea a fost supravegheata,am avut translator dar nu si dreptul la intimitate,prevazut in Drepturile omului.

Totuși amândoi știu că pe 19 septembrie va veni domnul ambasador Răzvan Rotundu și un psiholog din România, și că vor putea să spună tot ce îi doare, în limba română. Am simțit că se agață de evenimentul ăsta ca de ultima șansă posibilă.In continuare,copiii sunt” evaluati”de un psihiatru infantil care,timp de 2 ani de zile nu a vorbit nici macar o data cu copiii.Dar scrie rapoarte false,copiilor refuzandu-li-se dreptul la o evaluare psihologica reala.
Procesul de distrugere a copiilor continua ,iar eu sunt doar un spectator oripilat.

Avocatul Copilului în România? Prima țară din lume care a introdus „avocatul copilului” a fost Norvegia, REMEMBER Barnevernet!!!

Photo Stop Barnevernet Facebook group

Bineînțeles că ideea „avocatului copilului”, în pofida numelui și retoricii găunoase, nu privilegiază niciun interes al copilului și nici nu-i acordă acestuia vreun drept de a-și lua soarta în mâini. Soarta copiilor nu va fi decisă de ei înșiși, ci tot de adulți. Doar că „avocatul copilului” se va asigura și va lupta ca nu părinții să fie aceia care au vreun cuvânt de spus asupra copiilor lor, ci experții și judecătorii.

În vremea comuniștilor de rit vechi clișeul era „familia, celula de bază a societății”. În vremea comuniștilor de rit nou, familia trebuie distrusă tocmai pentru că este „celula de bază a societății”.

Puțini vor recunoaște acest lucru, după cum puțini își vor asuma eticheta ideologică, dar să nu anticipăm și nici să nu ne facem iluzii cu privire la hramul pe care îl poartă.

Doar în ultimele luni, în România au fost înaintate trei propuneri legislative, fără a include aici căsătoria homosexuală, care aruncă în derizoriu și subminează orice idee de autoritate parentală, respectiv familie. Parlamentarii vor să introducă vaccinarea obligatorie, grădinița obligatorie și, cel mai recent proiect, instituția avocatului copilului.

Ultimul proiect legislativ este îmbrăcat în retorica „drepturilor copilului” și are toate aparențele unei soluții pentru a îmbunătăți soarta celor mici. Asta dacă discutăm la modul foarte retoric, privind din avion, fără nimic concret în față. Pare că sună bine.

Dacă ne uităm însă pe expunerea de motive, pe istoricul și teoria din spatele acestei instituții, lucrurile se schimbă.

În centrul întregului demers se află ideea de „drepturi ale copilului” și e greu să argumentezi la nivel emoțional împotriva acestui concept. Noțiunea, însă, este aproape lipsită de conținut. Ce înseamnă, de fapt, „drepturi ale copilului”, în absența unei teorii și, mai ales, tradiții privind natura umană? Îi încalc drepturile copilului dacă nu îl las să stea zile întregi în fața calculatorului și a televizorului? Dacă nu îi iau telefon cu internet, îi știrbesc libertatea? Dacă nu merge la fast-food sau la discotecă? Îi limitez drepturile dacă îl duc la biserică? Etc., etc.

Nu trebuie să ne facem iluzii. „Drepturile copilului” și „avocatul copilului” nu sunt instituții care să fie opuse statului, puterii sale invazive și discreționare, ci părinților. Din expunerea de motive pentru înființarea instituției „avocatului copilului” în România, acest lucru reiese destul de clar, deși autorii textului au preferat cumva să-și camufleze intențiile: „O autoritate independentă care să promoveze drepturile copilului, așa cum sunt definite prin lege, care să poată fi sesizată și cu încălcarea drepturilor copilului de către persoane private (s.n.) este imperios necesară”. Cine sunt aceste „persoane private” nu e greu de ghicit, mai ales că în întregul document nu se pomenește niciun moment de o posibilă încălcare a „drepturilor copilului” de către stat și instituțiile sale.

Martin Guggenheim este profesor la New York University School of Law, avocat în cazurile legate de minori și un expert în domeniul „drepturilor copilului”. Concluzia lui asupra întregii chestiuni, în urma unei experiențe întinsă pe decenii, nu lasă loc de îndoieli:

„A le pune la dispoziție copiilor avocați într-o varietate de subiecte legale este contrar intereselor copilului”.

Pe lângă bunul simț, argumentele sale au de partea lor statistica (americană): mai mulți copii decât au fost vreodată sunt acum subiectul unor procese care au drept scop decăderea din drepturi a părinților; mai mulți copii decât au fost vreodată sunt închiși în orfelinate, fără să li se permită posibilitatea de a trăi cu părinții lor și chiar, să rămână, în legături legale cu ei șamd.

Apărătorii ideii vor invoca, fără doar și poate, nenumăratele (?) cazuri de abuzuri ale părinților împotriva copiilor și de nevoia acestora din urmă de a fi apărați în fața violențelor de orice fel. Potrivit lui Guggenheim, însă, doar o foarte mică, insignifiată parte din acțiunile judiciare îndreptate împotriva părinților sunt motivate de un comportament „la limită” al părinților.

Și atunci ce, mai exact, va apăra „avocatul copilului”?

CONTINUARE aici – CULTURA VIETII

Un rol cu totul deosebit în măruntaiele societății umane îl ocupă familia, ca mediu plin de har și de adevăr în care se naște și se dezvoltă până la epuizare ființa umană.

FOTO pinterest.com

Familia umanismului îndreptat versus familia umanismului secularizat

Şi aşa eraţi unii dintre voi.
Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat 
în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru”

(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6, 11)

Într-o societate democratică, ce caută să-şi găsească identitatea între umanismul îndreptat, fundamentat pe principiile teocentrismului, hristocentrismului sau eclesiocentrismului, şi umanismul secularizat, fundamentat pe principiile etice umaniste, pe gândirea critică, pe cunoașterea științifică și pe separarea statului de biserică, viața întâmpină o paletă cât mai diversificată de provocări, ce vizează drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, ele fiind garantate, adică de nenegociat, sub rezerva faptului că, sub oblăduirea bunei-credințe şi a justului echilibru, ele trebuie să respecte ordinea publică și bunele moravuri, în spiritul legilor şi al contractului social.

Un rol cu totul deosebit în măruntaiele societății umane îl ocupă familia, ca mediu plin de har și de adevăr în care se naște și se dezvoltă până la epuizare ființa umană. Omul este elementul definitoriu al civilizației, iar civilizația, pentru societate, reprezintă aspectul teleologic al ei, pentru că nu se poate vorbi despre o societate umană prosperă fără civilizație, în sensul unei dezvoltări ideatice a Omului. Iar Omul se plinește numai în familie.

Tema familiei este una aprig dezbătută în măruntaiele societăţii româneşti de azi, de aceea relațiile de familie se dovedesc a fi vitale pentru societatea umană, dar numai în contextul în care aceste relații ating un standard inalt de ființă printr-o funcționare eficientă a funcțiilor familiei.

Funcțiile familiei nu sunt utopii, ci sunt aspecte concrete ale vieții de familie, fără de care familia nu poate dăinui sau, dacă e să dăinuie, aceasta o face în agonie, decuplându-se de sensul plenar al ei sau de raţiunea ei de a fi. Motiv pentru care personalităţi academice de înaltă ţinută științifică din diverse domenii, în special juridic, sociologic și chiar teologic[1], și-au îndreptat atenția în mod deosebit asupra familiei în întregul ei conţinut, căci familia, ca grup primar fundamental al societăţiii sau celula de bază a societății, este principala formă de organizare a vieţii în comun, a oamenilor legaţi prin căsătorie sau rudenie[2].

Privind spre Codexul fundamental, Constituţia României, coroborând art. 48 cu art 26, se înţelege că întemeierea unei familii este un drept fundamental garantat, coroborat dihotomic cu dreptul la viaţă intimă, familială  şi privată, căci familia este o realitate socială ce conţine aspecte morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și interese, fie că vorbim de soții singuri, de soţi/părinți și copii sau, în anumite cazuri, de alte persoane între care există relații de rudenie[3], cu amendamentul că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”[4].

CONTINUARE AICI  – CULTURA VIETII

de Prof. dr. Eduard Traian Popescu

O misiune spectaculoasă la Santa Barbara

Pastor Daniel Branzai: O misiune spectaculoasă la Santa Barbara
~Toate bisericile din zona aceea au fost închise. La fel ca și școlile. Oamenii au fost sfătuiți să evacueze zona sau să stea în case cu geamurile și ușile bine închise. Iată un filmuleț despre încercarea focului din Santa Barbara…..

Barzilaiendan

,, … căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i dinfoc.“ – Iuda 1:23

Textul acesta ne-a venit fără să vrem în minte celor ce am plecat duminică în misiune la biserica ucrainenilor din Santa Barbara. Probabil că dacă am fi știut nu ne-am fi dus. Ar i trebuit să bănuim noi ceva pentru că tot drumul ne-au îbsoțit în convoi mașini de pompieri mergând în aceeași direcție.

Toate bisericile din zona aceea au fost închise. La fel ca și școlile. Oamenii au fost sfătuiți să evacueze zona sau să stea în case cu geamurile și ușile bine închise. De câteva săptămâni, sudul Californiei plătește pentru vegetația din anul trecut, care a crescut după un binevenit sezon ploios. În jur, totul este uscat, numai bun pentru incendiere. Nu știm cine pune focurile acestea, dar știm că sunt o pacoste pentru toată lumea.

Iată un filmuleț despre încercarea focului din Santa Barbara. Acestea…

Vezi articolul original 164 de cuvinte mai mult

Galerie

Biserica Penticostala „Filadelfia” – Horia – 70 de ani de marturie penticostala in Horia

Am sarbatorit 70 de ani de marturie penticostala in Horia si harul de a ne inchina intr-un lacas complet innoit.
Dimineata au slujit pastorii Moise Ardelean si Dutu Margaian si a cantat fantara bisericii Micalaca si orchestra din biserica din Horia.

Din partea Consiliului Judetean Arad au fost prezente doamnele Gheorghina Ribovici si Zeina Moldovan si domnul Plaveti Ioan , care a avut un emotionant cuvant de salut.

Seara au slujit pastorii Teodor Dronca si Ghita Sarbu (biserica baptista), si au cantat Belean Alin si Tabita si orchestra bisericii.

A fost cu adevarat o zi a bucuriei venite de sus!

Sărbătoarea bisericii penticostale Filadelfia! O sărbătoare întreită!
Iată cele 3 mari motive de muțumire către Dumnezeu:
1. Multumim Domnului pentru anul 2017, an cu har și mari binecuvantari !
2. Mulțumim Domnului pentru harul de a ne închina într-un lăcaș de rugăciune total înnoit !
3. Mulțumim Domnului că anul acesta s-au împlinit 70 de ani de când există adunare de credincioși penticostali în satul Horia!

PAGINA de Facebook – Biserica Penticostala „Filadelfia” – Horia

 

ALBUM FOTO –

 

Mesaj Samy Tuțac-„Mai este Dumnezeu cu noi?”

Mesaj Samy Tuțac-„Mai este Dumnezeu cu noi?”

Biserica Baptista Nr.1 Betel Timisoara

Betelul la 28 de ani-10 Decembrie 1989-10 Decembrie 2017…
La 10 Decembrie Biserica Baptistă nr.1 Timișoara s-a mutat în noul locaș de închinare și a primit numele „Betel”. Samy Tuțac 

Predica la serviciul de Duminca, 10, cand Biserica Betel a sarbatorit

TEXT 2 Cronici 15:1-15

Mesajul de la minutul 1:14:00

Alin Lolos – Idolatria din luna Decembrie

Alin Lolos – Idolatria din luna Decembrie

Garderoba credinciosului – Radu Gheorghe cu Teodor Sacaciu – Victoria TV Roma

Radu Gheorghe – LIVE la Victoria TV cu Teodor Sacaciu

Isaia 61:10 – Sunt copleşit de bucurie în DOMNUL şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci El M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi M-a acoperit.

Subiecte – Sfintenia in viata credinciosului, Hula impotriva cu Duhul Sfant, Botezul cu Duhul Sfant si altele, +  raspunsuri la intrebarile primite in aceasta  emisiune de la telespectatori. Teodor Sacaciu este din zona Oradea si locuieste in SUA.

 

Marian Volintiru, Nicu Topan – Sâmbăta 9 Decembrie 2017 am vizitat trei localitati însoțiți de ministrul Moses Kizigie! VIDEO/Album FOTO

Sâmbăta 9 Decembrie 2017 am vizitat trei localitati însoțiți de ministrul Moses Kizigie!
Am vizitat fântânile sponsorizate de către bisericile:
1. Biserica penticostala Elim Arganda Del Rey
2. Biserica Philadelphia din Portland
3. Bisericile baptiste si penticostale din Ontario Canada!
Pe aceasta cale mulțumesc tuturor care s-au implicat financiar in a ajuta aceasta lucrare!
Slava Domnului

Mai sunt alte biserici si familii implicate in aceasta lucrare, care au donat catre aceste fantani:

  •  1. LUCA’S FAMILY- SACRAMENTO
  • 2. NELI BORA – ARIZONA
  • 3. OTILIA & PETRU – DETROIT
  • 4. ROMANIAN CHRISTIANS – DETROIT
  • 5. ROMANIAN CHRISTIANS-KITCHENER
  • 6. ROMANIAN CHRISTIANS- ATLANTA
  • 7. ROMANIAN CHRISTIANS-AMERICA
  • 8. ROMANIAN CHRISTIANS-ROMANIA
  • 9. ROMANIAN CHRISTIANS-EUROPE
  • 10. ROMANIAN CHRISTIANS-ARIZONA
  • 11.MARIAN & RODICA VOLINTIRU – CANADA
  • 12.IN MEMORY TO PAUL VOLINTIRU- CANADA
  • 13.EMANUEL CHURCH- CALIFORNIA
  • 14.F. R. B. C. WINDSOR-CANADA
  • 15. IONEL& EMILIA – CALIFORNIA
  • 16. PFILADELPFIA ROMANIA CHURCH-PORTLAND
  • 17. ELIM – ARGANDA DEL RAY-SPANIA

Daca Dumnezeu va pune pe inima o povara sfanta de a ajuta aceasta lucrare misionara, va rugam sa contactati FOREVER AQUA prin

Email: foreveraquamission@gmail.com

sau la Telefon: 1 (604) 418-4219

VIDEO –

~~~~~

Se strang natiunile impotriva Ierusalimului – Corespondenta de la ZIDUL PLANGERII cu Daniel Stanger, pastor, evreu mesianic, ghid care locuieste in cartierul evreilor la Ierusalim

Daniel Stanger, pastor, evreu mesianic, ghid care locuieste in cartierul evreilor la Ierusalim:

Biblia spune ca toate aceste lucruri se vor implini: Construirea templului, chiar si alianta, Fie ca vrem, fie ca nu vrem, popoarele se vor uni impotriva Israelului in valea Armaghedonului. Aici se va merge. Aici se va ajunge. Acesta este mersul istoric. Insa sa spunem ca acum se va intampla lucrul acesta, numai Dumnezeu stie ceasul istoriei. Dar credem ca acesta este un pas in infiintarea acestor lucruri.

Chiar acum ma uit spre muntele Maslinilor din cartier evreiesc. Sunt in fata zidului plangerii si am o vedere extraordinara asupra muntele Maslinilor, care este plin de cimitire, unde oamenii asteapta invierea. Sunt urmasii fariseilor, cei care sunt inmormantati aici si evreii de astazi care cred in inviere. Au fost inmormantati aici pe muntele Maslinilor pentru ca Mesia (nu Isus, bineinteles, pentru ei), ci Mesia sa vina pe muntele Maslinilor. Ieri am fost cu un grup pe muntele Maslinilor si am avut fiori numai cand am vorbit despre lucrul asta, ca intr-adevar, picioarele Mantuitorului vor sta pe muntele Maslinilor. Si s-ar putea ca noi, din generatia asta, sa vedem acest lucru daca toate lucrurile ne conduc spre derularea evenimentelor mentionate in Ezechiel 38, in cartea Zaharia si in alte carti profetice [ale Bibliei]. S-ar putea ca in generatia noastra sa se intample acest lucru. 

Cum se vede din Ierusalim situatia actuala?

Sunt in Ierusalim, sunt in cartier evreiesc si astazi am fost cu grupul nostru pe muntele Templului care dupa cum stim este zona considerata palestiniana, zona de conflict. Exista foarte multe pareri. Exista foarte multe zvonuri referitor la ce se va intampla si la ce s-a spus. Si intr-adevar,  acuma trebuie sa stim ca asta-i cursul istoriei si ceea ce de fapt presedintele Americii a anuntat, ce a proclamat, nu este o noutate. Ierusalimul a fost capitala, Israelul a declarat capitala cu mult timp in urma insa Natiunile Unite si alte organizatii n-au vrut sa recunoasca. Deci, ce se intampla acuma nu este nimic altceva decat recnoasterea a ceea ce Biblia spune. Ne asteptam la lucruri mai grele si mai grave aici in Ierusalim. De exemplu, vineri, au fost manifestatii foarte foarte aprinse in zona Betleemului, in zona Ierusalimului. In alte zone, Ramala, orasul vechi, Ierusalim, a fost inchis complet vineri datorita problemelor si temerii ca aceste manifestatii se vor sfarsi rau. Insa nu a fost chiar asa. Adevarul este ca a fost mai linistit decat ne asteptam. Si chiar acum, stam cu grupul nostru in Betleem noaptea. Iesim fara probleme, asa ca si pana acum. Deci, la nivel politic s-a declansat o problema  si s-ar putea sa fie ceva la nivel politicInsa lumea este calma, lumea este linistita. Si evreii chiar au sarbatorit in urma cu cateva zile cand s-a declarat acest lucru in noaptea aceea. Au fost mii de oameni la zidul plangerii, probabil ca ati vazut pe Facebook

(nota editoriala: video la care face referinta pastorul Stanger este in disputa pentru ca nu se gasesc surse care sa adevereasca ca video este filmat dupa decizia presedintelui Trump ca sa recnoasca Ierusalimul drept capitala a Israelului. Vezi aici video cu sarbatoarea Yom Kippur de la zidul plangerii in Septembrie 29, 2017. Multimea de evrei aflati la zidul plangerii de aceasta sarbatoare din Septembrie seamana bine cu multimea din videos care circula pe Facebook cu data eronata.)

Unii au sarbatorit, altii au protestatimpotriva. Cred ca asa este peste tot. Insa e destul de calm, e destul de liniste. Suntem multumiti, suntem linistiti. Nu stim ce va fi. […]

Dupa cum bine stiti, acum fara sa facem politica, [..] Natiunile Unite intotdeauna au avut ceva de spus impotriva Israelului- ca muntele Templului nu a fost a Israelului, si alte lucruri. Acuma este problema cea mai mare. Declarandu-se capitala Israeluui, deci nu mai poate fi declarata capitala organizatiei pentru eliberarea Palestinei.

Ierusalimul este un loc fierbinte de secole, este un loc disputat de religii, mai mult decat de tari. Este vorba despre autoritatea musulmana care doreste sa preia Ierusalimul. Pentru musulmani, Ierusalimul este al treilea loc sfant unde ei se inchina pe muntele Templului. Evreii de astazi considera Ierusalimul oras sfant. De ce? Pentru ca David a cuceir torasul ebusitilor rima data si a fost numit Ierusalimul. Este foarte important pentru crestini, de asemenea, Mantuitorul a fost aici. Mantuitorul a suferit, a fost rastignit. Si ai nviat in Ierusalim. Deci mai mult decat o tara sa investeasca si sa declare Ierusalimul, este vorba de un razboi spiritual. (din primele 5 minute)

La ordinea zilei Se strang natiunile impotriva Ierusalimului 11 Decembrie 2017

Daniel Stanger, ghid – filmare din Ierusalim

Arab states urged to cut ties with Washington

Palestinian President Mahmoud Abbas has condemned US President Donald Trump’s decision to recognize Jerusalem al-Quds as the capital of Israel. Abbas said Trump cannot change the history of al-Quds which he described as the eternal capital of the state of Palestine. Hamas also condemned Trump’s decision, warning that it will QUOTE open the gates of hell. The Palestinian resistance movement threatened to launch a new uprising against the Israeli regime. Meanwhile, the Palestine Liberation Organization said Trump’s move has destroyed the two-state solution and shattered all prospects of peace. The announcement triggered angry reactions in parts of the world, especially in the West Bank and the Gaza Strip.

Sergiu si Ligia Nichescu la FRPCS [Seattle]

Sergiu si Ligia Nichescu, cantari si mesaj, la Biserica First Romanian Pentecostal Church in Seattle

Dumnezeu sa binecuvanteze familia aceasta, ei ne aduc bucurie si ne intaresc credinta cand le vedem credinciosia lor fata de Dumnezeu si daruirea lor in lauda adusa lui Dumnezeu prin cantare!

LIVE Florin Ianovici – Seară de evanghelizare la Tecuci

 

 

Florin Ianovici –

Seară de evanghelizare la Tecuci

Cu ajutorul lui Dumnezeu, biserica penticostală din Tecuci organizează în această seară, de la ora 18.00, o slujbă de închinare cu colinde și mesaj creștin.

Evenimentul va avea loc la Casa de cultură din Tecuci și în cadrul slujbei voi vesti Cuvântul lui Dumnezeu.

Partea a doua

 

 

Splendoarea Crăciunului la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti 15 Decembrie la 18:30

Splendoarea Crăciunului

la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

cu Mihai Neamtu

15 Decembrie la 18:30

 

Splendoarea Crăciunului la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti

 

Rugaciune pentru presedintele Donald Trump

Septembrie 1, 2017 foto POW | Photos

Rugaciune pentru presedintele Donald Trump

1 Septembrie 2017: Trump a decretat duminică, 3 septembrie, Zi Națională de Rugăciune pentru victimele uraganului Harvey.  Așa a decretat președintele Donald Trump, vineri. În prezențamai multor pastori evanghelici și oameni care au făcut parte din echipele de salvare, Trump i- a lăudat pe toți, spunând că  „în momente grele este bine să se ceară binecuvântarea și îndrumarea lui Dumnezeu”,scrie lifesitenews.com. De asemenea, președintele  a cerut „tuturor americanilor să  se alăture în rugăciunea noastră pentru cei care și-au pierdut familia sau prietenii și pentru cei care suferă în aceaste momente grele”.  Trump va veni în sprijinul celor afectați de uraganul Harvey și financiar. Casa Albă  a anunțat că președintele va face o donație personală de 1 milion de dolari pentru eforturile de ajutorare a sinistraților. Sarah Sanders, purtătoare de cuvânt a Casei Albe,  a declarat că nu s-a stabilit deocamdată ce organizație va beneficia de această donație. Este la fel de neclar și dacă donația va veni din contul bancar al lui Trump, de la cel al fundației sale sau de la Trump Organization, a spus Sanders, care a insistat totuși că donația este „personală”. (Active News)

Subtitrare in limba romana –

Rugaciune 1 Septembrie 2017

ENGLISH calitate mai buna

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari